La fel ca Star Wars al lui George Lucas, Superman al lui James Gunn și multe alte povești SF grozave înaintea lui, Alien: Earth începe cu un text de deschidere. Cu toate acestea, acest mesaj verde neon nu este menit să prezinte personajele centrale ale serialului, este mai mult despre redefinirea lumii în care locuiesc. În doar câteva propoziții, noua serie FX schimbă complet parametrii francizei Alien, introducând noi conflicte și tropi științifico-fantastici într-o poveste care era deja plină de ele. În acest proces, ar putea chiar să ne schimbe înțelegerea despre Alien original din 1979 și numeroasele continuări și spin-off-uri care au urmat.
Serialul Disney pleacă de la un scenariu tipic pentru universul Alien. Pământul este devastat de catastrofe ecologice, iar marile corporații (Weyland-Yutani, Seegson și o nouă alianță numită The Consortium) controlează resursele, informația și colonizarea spațială. Pe măsură ce începe Alien: Earth, showrunner-ul Noah Hawley (Legion) stabilește conflictul central în centrul seriei sale. Nu este o bătălie între extratereștri și oameni, ci una între corporații concurente. Textul spune: în viitor, cursa pentru nemurire va veni în 3 forme: oameni îmbunătățiți cibernetic: Cyborgi; Ființe inteligente artificiale: Sintetizatoare; și ființe sintetice descărcate cu conștiința umană: Hibrizi. Urmează încă o întrebare:Ce tehnologie va determina ce corporație guvernează universal? .
Anul 2120 este perioada când are loc acțiunea. În acea perioadă povestea are ca protagoniști statali cinci companii majore care controlează atât Pământul, cât și spațiul și concurează pentru putere. Această competiție este definită de cursa pentru vindecarea morții, fie făcându-i pe oameni nemuritori prin modernizarea lor cu tehnologie (cyborgi), înlocuindu-i cu roboți (sintetici), fie punând creierul uman în corpuri sintetice (hibrizi). Toate acestea sunt destul de ușor de urmărit, dar ceea ce este demn de menționat este modul în care schimbă subtil întreaga franciză. În majoritatea filmelor din francize Alien, compania Weyland-Yutani este aproape de neegalat. Ceilalți concurenți sunt mai mici și nu par avea multă forță economică sau militară. Un exemplu este Hyperdyne, care a început să-și producă propriile materiale sintetice (inclusiv Ash din Alien din 1979) după ce brevetul WY a expirat. Alt exemplu este Seegson, care a dezvoltat tehnologia de călătorie spațială mai rapidă decât lumina. Dar niciuna nu a reprezentat niciodată o amenințare prea mare.
Samuel Blenkin interpretează unul dintre rolurile principale cu porecla Prodigy sau „Boy Genius” și este cel din spatele Prodigy Corporation. Din construcția epică rezultă că numele real ar fi Boy Kavalier și a construit compania în copilărie. El conduce atât compania, cât și viața sa cu îndrăzneala cuiva care nu a cunoscut niciodată consecințele. Este un veritabil Peter Pan. În fiecare episod citește în fața unui microfon care transmite în toată unitatea de cercetare unde locuiește fragmente din Povestea lui Peter Pan. Personajele care sunt rebotezate, primesc nume din această poveste. Peter Pan este reinventat ca mit al modernității. Astfel, Peter Pan devine în secolul XX II simbolul inconștient al civilizației occidentale: o lume care refuză moartea, suferința, bătrânețea, responsabilitatea. Societatea consumeristă cultivă arhetipul „puer” – tânăr, zburdalnic, „liber”, dar infantilizat. Neverland devine rețeaua digitală ca și cum ar fi o lume a simulării permanente, unde timpul nu curge și dorința nu are sfârșit. Cumva, mitul lui Barrie are o dublă cheie: una psihanalitică, în care Peter Pan e fixat în copilărie (narcisism, refuz al legii) și una ezoterică, în care el e spiritul care refuză inițierea (refuz al coagulării în lume). Înainte de a fi un simbol al imaturității, Peter Pan este spiritul ludic al imaginației neîngrădite. El refuză nu doar maturitatea biologică, ci și convențiile mentale: legile lumii adulte, regulile rațiunii, ierarhiile, logica rigidă. El spune, implicit, „nu trebuie să fie așa pentru că așa e pentru toți ceilalți.” Johan Huizinga, în Homo Ludens, spune că jocul este rădăcina culturii. Peter Pan este ființa ludică absolută: trăiește doar prin joc. În el se află originea oricărui out of the box thinking, pentru că doar jocul, adică libertatea de a imagina fără scop utilitar, poate produce idei noi. Într-un sens mai profund, „cutia” este simbolul minții condiționate, iar Peter Pan e spiritul care zboară deasupra ei. El întruchipează principiul mercurial (din alchimie) cu caracteristicele clasice: mobil, schimbător, fără formă fixă, mediind între lumi. Iar acesta este exact principiul gândirii creative: mișcarea neîncetată a minții care refuză stagnarea.
Dar ceea ce m-a fascinat cel mai mult în Alien: Earth este că nu mai există state, nici măcar formal. Corporațiile nu mai sunt entități economice, ci unități de guvernare integrală: cu armată proprie, birocrație, legislație internă și coduri morale artificiale. Citeam despre cum ar putea arăta viitorul și am văzut, la televizor, o formă de organizare care nu este un „viitor corporatist”, ci un post-stat tehnocratic, în care individul nu mai aparține unei națiuni, ci unui ecosistem economic – un brand. Este noua ordine prezentată în serial „corporatocrație totală” sau, mai exact, „post-democrație algoritmică”? Am avut o revelație! Alien: Earth nu mai e doar science-fiction, ci o alegorie a lumii noastre pre-corporatiste globale. Dacă ne uităm atent în jurul nostru, distingem într-un stadiu incipient de post-stat: giganți ca Amazon, Alphabet, Tencent, SpaceX sau BlackRock controlează fluxurile vitale ale umanității și anume informația, finanțele, logistica, energia. Unele statele nu mai guvernează, ci „colaborează” cu aceste entități.
În concluzie, mi s-a părut că serialul doar amplifică realitatea, iar dacă democrația liberală (reprezentativă sau participativă) a fost un interludiu între teocrație și corporatocrație, Alien: Earth sugerează noua religie a eficienței, în care Dumnezeu a fost înlocuit de un algoritm moralizat. Pentru partea scrisă, în sensul de o carte pe care să o recomand, este mai dificil de făcut astăzi. Eventual o serie de cărți pe care le găsesc potrivite în context. Acestea sunt cărțile coreanului Byung-Chul Han. Unele au fost traduse sub coordonarea Editurii Contrasens, de Mirela Iacob. Altele le găsiți în limba engleză pe Elefant. În acest context relevantă este Psychopolitics: Neoliberalism and New Technologies of Power. Dacă găsiți pe undeva eseul lui Gilles Deleuze din revista L’Autre journal ce are titlul Post-scriptum despre societățile de control, vă recomand să-l citiți. Este numărul din mai 1990. Dacă nu îl găsiți, vă recomand să căutați unele comentarii legate de acest eseu.
Și pentru unii domni au fost auziți de toată lumea discutând despre cum să trăiești 150 de ani, dintr-o eroare generală de un microfon uitat deschis, vă recomand cursurile profesorului Michel Foucault ţinute la Collège de France (1978-1979) și adunate într-un volum cu titlul Nașterea biopoliticii. În concluzie, un serial solicitant, un serial care ridică întrebări, un serial care te trimite să citești și să recitești, dar mai dur decât orice îți arătă cam unde vom ajunge ca umanitate. Serialul m-a făcut să mă întreb despre scopul rămas al liberului arbitru și să îmi amintesc o replică din Star War: și în aplauze moare democrația… Un fel de 1933…
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la „Carabella” târgovișteană, e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…
Facebook
WhatsApp
TikTok
