Câteva reflecții despre formă și forme, în lumea teatrului, acum, spre final, din discuțiile mai vechi cu Mihai Constantin Ranin…
Spectacolul începe înainte de spectacol, scria cândva omul de numele căruia e legată întreaga istorie a Festivalului Babel, la Târgoviște. Adică, nu e nimic nou în încercarea de a gândi un spectacol ca pe un tot unitar, de la afiș, caiet-program, vitrine și până la holul teatrului. Acest lucru a fost făcut și de mulți alți creatori români în jurul propriilor spectacole. E un crez artistic pe care l-am găsit experimentat, adesea, pe scena Bulandrei noastre, de Târgoviște. Actul teatral e o structură complexă, iar intenția creatorului este de a încerca să-și pregătească virtualul spectacol pentru întâlnirea cu opera sa.
Tot despre forme este vorba! Am regăsit și anul acesta, în evenimentele Festivalului Babel 2023, ideea că, dacă rămânem neputincioși în fața multor elemente pentru a căror modificare nu avem calitatea și timpul să intervenim, atunci ne rămâne holul, acest spațiu de trecere, primul loc teatral. El nu trebuie să ofere o imagine-șoc spectatorului, nici chiar celui inițiat. Un hol purgatoriu nu trebuie să ascundă lipsa lui de personalitate. Holul devine o prelungire a imaginii scenice, un atelier al așteptărilor apropiate.
Deci, „spectacolul începe înainte de spectacol” și nu se sfârșește odată cu lăsarea cortinei; frânturi de imagini, gesturi, replici, emoții se transmit o vreme în chip de ecou și printre oameni. Opera vrea parcă să mai trăiască și dincolo de scenă, în suflete și uneori chiar reușește.
Spectacolele sunt, pur şi simplu, obiecte destinate contemplaţiei, sunt obiecte de artă, deci frumoase. Am renunţat de mult să schimb lumea cu ajutorul teatrului, mai spunea Mihai Constantin Ranin, chiar şi în vremurile celelalte „nu lupta de idei mă stimula, ci procesul de creaţie în sine, modelarea luminilor şi a umbrelor. N-am căutat răspunsuri, am scormonit şi am accentuat ambiguitatea”.
Facebook
WhatsApp
TikTok
