TABLETA DE BABEL – Ionuț CRISTACHE – BABEL 2023 – DESPRE FORMĂ CA ELEMENT ESENȚIAL ÎN TEATRU (5)

Un  vechi prieten pe scena Bulandrei noastre, în seara de Babel… Scriu despre el, Răzvan Vasilescu, în Sfârșit de partidă… Un mare actor…  În urmă cu foarte mulți ani, într-un Târgu-Jiu prăfuit am „locuit” nouă luni, ca militar cu termen redus,  într-un pat apropiat de-al lui, într-o cazarmă în care toate pericolele veneau dinspre Coloana Infinitului.  „Aviație inamică la joasă înălțime”, răcnea un locotenent idiot și noi toți ne culcam în praful patriei gorjene…

Acum câțiva ani tot aici, la noi acasă, pe scena Teatrului Tony Bulandra, l-am reîntâlnit pe Răzvan Vasilescu într-un spectacol excepțional, un monolog uluitor și dens, în Profu, de Jean-Pierre Dopagne. O sală plină respira sacadat, la cuvintele rostite de el. Profu’ are cea mai frumoasă meserie din lume, spunea din marginea scenei. E ca pământul, face sămânţa să încolţească. Erou modern, el refuză să se dea bătut, visează să-i redea şcolii sufletul pierdut. Acest idealist, zdruncinat de violenţa din mediul liceal, comite o faptă ireparabilă, îşi împuşcă elevii din ultimul an de liceu. Elevii sunt ca animalele, nu inteligenţa îi conduce, ci instinctul.

Am amețit atunci, în plușul moale al scaunului meu. Am fost profu foarte mulți ani, am dat generații multe, de oameni inteligenți, de intelectuali eleganți și detașați de lumea meschină în care trăim, mă tot mândresc cu asta, am trăit vremuri mai bune sau mai rele, dar am renăscut mereu alături de ei.

Dragă Răzvan, camaradul tău chinuit de amintiri cu vânători de munte, rătăciți într-o iarnă grea, la Rânca Gorjului, te salută cu nostalgii renăscute!