Ei au fost doi, cârpiți într-unul singur. Prin mine.
Doi provinciali, mama și tata. Pe mama a cunoscut-o în autobuz. El ieșise din tură, iar ea venea de la seral. Poate și-au dat atenție. Nu știu. Iubire mare n-a fost între ei. Erau din același sat. De-aia nu am avut eu cum să-mi petrec vacanțele afară din Duca. Satul cu nume de om. Tata își scoase o țigară din buzunar și se apucă să tragă din ea ca și cum ar fi fost reduta voinței lui. O cută îi scobea obrazul și îl făcea mai bohăit. O lăsase pemama la marginea patului, urmărind cum îi săltau umerii, într-o încercare de bocet. Acum i se părea chiar urâtă, înghesuită voit în ea. Țigara îl ajuta să o vadă mai bine. Sânii ei se umflau chinuiţi, de fiecare dată când tragea aer în piept. Mâinile, în schimb, îi plăceau: butucănoase, trădând-o, parcă. Mâini zdravene, de femeie. Mereu şi le-a ascuns sub inele.
***
Voia să mă lase. El pe mine. Halal poveste de amor! Dar mai bine să nu mă pripesc. Stătea senin, undeva în colţ, trăgând ca un apucat dintr-un Kent. Marfă nepermis de scumpă pe atunci. Îl vedeam, cu coada ochiului, că mă priveşte. Mi-am luat o mină afectată.
-Nu pentru mine, pentru el, și mi-am atins pântecul. A ramas calm.Se căznea să fie bărbat.
–Ne luăm, a îngânat.
S-au consumat, aproape mutește, lucrurile între noi. Nunta, eu, el. Ne-am legat. Mereu m-a ținut strâns, nu din dragoste, ci pentru tine, puiule. Ca să te creștem bine. În compartiment era o toropeală de mai. Aveam migrene și el mă iubea, lipindu-mi obrazul de antebrațul lui, într-un gest de posesie. Mirosea a naftalină între noi.
Mă dusese la București, să mi-l arate. M-au impresionat vitrinele, femeile. Mi-a spus că o să revenim. El se ducea la Electrozi în fiecare zi, eu rămâneam acasă, nevastă. Tu creșteai. La început în mine. După, ai venit pe lume, un copil tăcut. Ne-am ținut de urât unul altuia. Taică-tu venea acasă încrâncenat. Ne arăta mâinile, ca să-i vedem tremuratul.Era greu și pe-atunci, poate mai greu ca azi. Noroc pe noi, că-ți plăcea mămăliga. Ți-o făceam cu o lingură de zahăr.
A venit, într-o zi, taică-tu și mi-a spus. De dimineață aveam să plecăm cu trenul de București. Primise leafa. De astă-dată puteai să-l vezi și tu. Trecuseră doi ani, eram în martie ’77. Ne-am hotărât să rămânem peste noapte la Tanți Rădulescu, o verișoară îndepărtată de-a mamei. Cumva, mă durea sufletul.
-Bazaconii, s-a rățoit taică-tu la mine. Ți-a plăcut ultima oară când te-am dus la capitală. O să-ți placă și acuma! Și mi-a atins umărul într-o încercare strâmbă de alint.
Sică ne-a dus cu mașina la gară. Lăsasem casa pustie. El mă ținea de mijloc. Tu te zmiorcăiai. Gara nu era nici goală, nici plină. Sică ne privea ducându-ne.
Am ajuns când se murgise afară. Nimic schimbat. Ici, colo câte o cucoană. Am luat tramvaiul spre Lizeanu. Tanți Rădulescu ne aștepta cu ceai cald. Îi adusesem doi pui de țară și un carton cu ouă fierte, ca să nu le spargem pe drum. În apartament stăruia un miros greu, de stătut. Ne-am așezat la masă, iar tu îți molfăiai șuvițele netunse. Tanți ne-a zâmbit încurcată.
-Nu v-am mai văzut de la nuntă. Ce se mai aude în Duca?
-Toate bune. Am venit să mai vedem și noi orașul, că atâta muncă ni se suie la cap și în șale, i-a răspuns taică-tu vesel.
-Dar, tu, Ileană, cum o mai duci?
***
Mama n-a mai apucat să răspundă. Vorba i-a fost mușcată de o lustră, poticnită în mijlocul cănilor de ceai. Fugea pământul sub noi. Tata m-a zmucit și mi-a făcut vânt sub un toc de ușă. Mama stătuse locului.
-Ileano, e cutremur! a zorit-o tata.
Tavanul trosnea dușmănos, zgâlțăindu-mi nervii. Mama a strigat după mine. Ne clătinam cu totul. Se desprindeau bucăți de tencuială. Începusem să zbier. Tata nu mai era aici. Cu mâinile căuș în cap, încerca să ajungă în capătul camerei, la mama. Ea căzuse în genunchi și se ruga, cu ochii la mine. Tata a ajuns la timp, s-o lipească de el. La ureche, i-a mai spus încă ceva.
Respiram moloz și-un aer îmbâcsit de naftalină. Numai moloz și căpriori grei de tot. Când m-au găsit, m-a luat Tanți. Ea nu a avut copii. Doar pe mine. Ai mei au rămas tăcuți și lipiți unul de altul.
Când trec acum pe Lizeanu, om în toată firea, mă furnică șira spinării și oricât de ger ar fi afară, un boț de sudoare se adună pe tâmplă și curge. N-am plâns. Am rămas în Duca până m-am făcut mare, cu Tanți. Azi-noapte, am visat-o pe mama, rugându-se cu ochii la mine.
Pe Lizeanu, mirosea a naftalină.
ALEXANDRA MOCANU este studentă la Facultatea de Litere, Universitatea BUCUREȘTI, dar, peste toate, e absolventă de CARABELLA…
Citeşte şi
CIUCLARISME, o rubrică nouă, cu jurnalistul și omul de radio Bogdan CIUCLARU…
COLAJE SENTIMENTALE, din gândirea profundă a facebook-ului…
PICĂTURA CHINEZEASCĂ, despre ispitele românești…
DOSARELE CDS; cum văd EI țara atât de ispititoare, ROMÂNIA…
DEBUT, tânăra prozatoare Daria STEMATE, clasa a X-a E, Carabella…
STRATEGII DE DISTANȚARE, cu domnul profesor Petrică STOICA…
PRIMITE PRIN POȘTA… ELECTRONICĂ…
CULTURA ECONOMICĂ și doctorul în economie Bogdan CERNAT…
Ioana PIOARU și LECȚIA DE ZBOR…
Doamna Constanța POPESCU și MELANCOLIILE ei…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI, cu doamna Mariana OPREA STATE…
Doctorul în istorie Radu STATE și rubrica sa CULTURĂ ȘI ISTORIE…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE, cu doamna profesoară Mihaela MARIN…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu Teodor Constantin BÂRSAN…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, rubrica săptămânală a unui mare actor, Puiu JIPA…
Domnul profesor Daniel TACHE, doctor în filologie, cu rubrica sa CULTURA ONLINE…
Facebook
WhatsApp
TikTok
