ce poate fi mai viu și spumos la poezie
dacă nu vocile poeților recitându-și
propriile poeme,
cu vocile lor, unele gângave, altele subțiri,
altele care mai de care mai clare, mate,
suave, chițăite, semi-bolnave, toate sunând
atât de serios, dar și îngrădite de o platoșă a
neveridicului
ce poate fi mai grosolan la poezie
dacă nu festivalurile care taie copacii
din care sunt făcute foile pe care sunt scrise
biografiile efemere ale poeților-participanți, care vin să se salute între ei, să își aplaude unii altora arta și să lase în urmă o nișă de oameni care în mod normal nu citesc poezie,
sau, dacă o fac, au decența să o facă acasă, în așternuturi, dimineața pe balcon,
în huruitul mașinii de strâns gunoi
care parcurge strada cu beatitudinea
cu care alți oameni fac poezie..
pur și simplu existând.
ANDREI MIHAIL RADU a absolvit Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, apoi și-a continuat studiile de licență și master la Universitatea Națională de Muzică din București, specializarea vioară și este doctorand în cadrul aceleiași universități; a fost membru al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, iar de câteva luni s-a mutat la Filarmonica din Brașov…