Nu am știut ce e în mintea mea până nu am văzut cârtița ieșindu-mi din cap… În loc de creier am un imens mușuroi, o amestecătură de idei, gânduri, sunete și amintiri. E un mușuroi format dintr-un pământ ce cândva a fost fertil, dar știți cum e, nu te joci cu data de expirare
inscripționată undeva lângă lobul occipital.
Am făcut repede cunoștință cu cârtița dolofană, ba chiar i-am împrumutat și ochelarii mei
să vadă și ea mai clar un moment din trecutu-mi, când eram în grădina de la țară și călcam peste fiecare mușuroi, distrugând în calea mea multe minți, poate luminate, poate sclipitoare, știți voi, minți de țară, cărora roua dimineții spală cârtițele (născute acum 18 ani lângă cerebel) pe față și pe ochii abia perceptibili.
Acum eu sunt cel fără ochelari, acum eu sunt cârtița care umblă cheaună prin piețe, printre cearșafuri, încercând să formez mușuroaie ale unor minți viitoare de oftalmologi care să prescrie gratuit perechi de ochelari pentru cârtițe viitoare care să vadă realitatea așa cum e ea, murdară de pământ fertil și arid.
Așa am realizat că, de fiecare dată când o cârtiță iese la suprafață, ea descoperă un alt cer, nu un cer din pământ, cu nori de pământ și ploi de pământ. Are norocul să simtă lumina venită din înaltul cerului infinit la care, probabil, nu o să ajungă niciodată.
ANDREI MIHAIL RADU a absolvit Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, apoi și-a continuat studiile de licență și master la Universitatea Națională de Muzică din București, specializarea vioară și este doctorand în cadrul aceleiași universități; a fost membru al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, iar de câteva luni s-a mutat la Filarmonica din Brașov…