kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

STĂRI PARALELE – Andrei Mihail RADU – la firul ierbii și al iubirii

campania de calificare la

campionatul de singurătate

s-a concretizat cu prima

participare din istoria ființei mele,

deși speram ca VAR-ul să întoarcă

în favoarea mea eliminarea prin

cartonaș roșu a vieții în doi

prin multele goluri din stomac cauzate

de anxietatea ratărilor, am devenit

cel mai bun marcator al emoțiilor maligne

 

având un buget destul de mare

pentru această campanie de calificare

l-am convins pe bruno mars să îmi cedeze

drepturile piesei „when I was your man”, ca imn oficial, la care mâna dreaptă nu stă

demnă pe inimă, ci dezolată, pe fruntea

care sprijină tejgheaua barului unde

alcoolul și lacrimile s-au contopit, asemenea

tuturor fanilor adunați pe stadionul tristeții mele.

.

.

fluier final.

ruptură sufletească – echilibru (1-0)

 

 

ANDREI MIHAIL RADU a absolvit Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, apoi  și-a continuat studiile de licență și master la Universitatea Națională de Muzică din București, specializarea vioară și este doctorand în cadrul aceleiași universități; a fost membru al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, iar de câteva luni s-a mutat la Filarmonica din Brașov…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media