Aș vrea să cred că fiecare celulă ce ne compune este câte o versiune a noastră, una care se duce înfrigurată pe stradă după cineva abia cunoscut, una care își ține vioara la gât după concert și cântă până la epuizare și până când portarul vine și o dă afară, una care se duce să danseze frenetic, una care să meargă desculță prin micile băltoace apărute după scurtul intermezzo de lacrimi al norilor, una care să stea neclintită timp de 4 anotimpuri, fără să schițeze cea mai mică grimasă, una care citește ce știe că în viața reală nu va avea niciodată timp sau înțelegere, una care ar putea într-adevăr să schimbe ceva, una căreia anxietatea îi e acoperiș deasupra sufletului, una care știe când e sfârșitul și se comportă ca atare, una care vede prin vizorul fiecărui om dacă inima și cugetul sunt acasă, una care speră că lumina e un loc în care se odihnește infinitul, și această versiune, care, oricum ar fi, nu se poate abține să se lase udată de ploaie, se teleportează mental, prin imaginație, în multiversurile fiecărei ființe cu care intră în contact, își conectează existența cu forme de viață impalpabile, ca aerul, muzica și visele.
Ultima versiune sunt sau aș putea fi…
ANDREI MIHAIL RADU a absolvit Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, apoi și-a continuat studiile de licență și master la Universitatea Națională de Muzică din București, specializarea vioară și este doctorand în cadrul aceleiași universități; a fost membru al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, iar de câteva luni s-a mutat la Filarmonica din Brașov…