totul a început undeva în perioada patruzecistă,
când un al zecelea copil deschidea ochii
într-o lume care aproape nu mai există.
înconjurată de alți douăzeci de ochi curioși,
mama și frații, adică, uitându-se sfioși
la ghemotocul ce-un nume de sfânt/județ avea să poarte,
și într-un paradis uitat avea să crească și să învețe carte;
credința, hazul și omenia i-au fost călăuze
„să-ți ajute Dumnezeu” i se citea mereu pe buze.
tranziția sat-oraș a avut un rol important și aparte,
a descoperit TV-ul, pateul cu brânză, și-un nepot născut într-o democrație… de pe Marte.
vorbea fluent limba folclorului, a sarcasmului din timpuri vechi,
și mai mereu o baladă îi plăcea să audă în urechi.
chiar dacă a prins și vremea pixelului din fotografii,
ea în alb-negru se bucura de viață, avea griji,
râdea, ducea vacile pe câmpii…
poveștile-i nesfârșite despre rude, peisaje și
munci grele
se zăresc acum în colțurile unei stele.
seara, dacă ascult atent,
îi aud frigul din oase vara, cum i se răspândea prin corp lent… lent.
anumite percepții îi erau de neschimbat,
chiar prin timp de-au trecut, în mers sau plimbat,
la fel a rămas, cu aceleași speranțe, gânduri, trăiri,
pe care puțini oameni le mai au azi în simțiri.
acum ninge, până la urmă e și ăsta un fel de a ști
că a ajuns cu bine acolo unde s-a inventat verbul „a fi”.
(steaua cu 85 de colțuri)
ANDREI MIHAIL RADU a absolvit Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, apoi și-a continuat studiile de licență și master la Universitatea Națională de Muzică din București, specializarea vioară , este doctorand în cadrul aceleiași universități și membru al Filarmonicii din Brașov…
Facebook
WhatsApp
TikTok
