Decăderea lui Dinamo București din ultimii ani a adus supărarea în inimile celor care iubesc clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare. Printre aceștia se află și Ioana Nunweiller. E fiica fostului mare fotbalist dinamovist Nelu Nunweiller. ,,Doar Lucescu sau Andone îi salvează…” spune.
Explicație foto: Ioana Nunweiller are 44 de ani și este fata lui Nelu Nunweiller, fostul mare fotbalist al lui Dinamo.
Vorbim aici, de fapt, de o celebră familie cu 7 frați, care au făcut istorie la Dinamo: Constantin, Dumitru, Radu, Nelu, Lică, Eduard și Victor. Legenda spune că ei au dat, de fapt, numele de ,,câinii roșii”. Nelu Nunweiller (9 ianuarie 1936-3februarie 2015) s-a legitimat ca fotbalist la vârsta de 14 ani și a jucat pentru prima oară la echipa Venus ICAB București. La Dinamo a activat în perioada 1951-1972, cu două scurte întreruperi.
,,Nu am mai fost la un meci al lui Dinamo de 15 ani…”, mai spune Ioana, fata fostului fotbalist dinamovist.
De ceva timp, ea s-a retras împreună cu familia ei la Albota, în județul Argeș. Este locul unde tatăl Ioanei obișnuia să meargă pentru a-și găsi liniștea. Ioana este, firește, dinamovistă. Recunoaște că este dezamăgită de situația în care se află echipa din Superligă. ,,Nu m-am așteptat niciodată ca Dinamo să ajungă aici. Eu cred că o să-și revină. Dar doar cineva din vechea gardă îi mai poate salva. Mă refer aici la postul de antrenor și ar fi vorba de Mircea Lucescu, Ioan Andone, Ion Marin, Dragnea… Dar mai sunt și alți dinamoviști care au făcut cinste clubului. Fără ei, Dinamo nu mai are nicio scăpare”, a mai spus Ioana. Ea a adăugat că a trecut destul timp de când nu a mai fost pe stadion la un meci al echipei favorite: ,,Nici măcar nu îmi mai amintesc când am fost ultima dată la un meci al lui Dinamo. Cred că au trecut vreo 15 ani de atunci”!
După ce a vorbit de situația deloc bună a lui Dinamo, Ioana a precizat că în viața ei nu a avut ocazia să lucreze în fotbal. Dar, tot ea a spus că nu e timpul pierdut, ținând cont că are doar 44 de ani. ,,Nu mi s-a propus niciodată să lucrez la Dinamo sau la vreun alt club! Iar ca să fiu impresară de fotbaliști nu m-am gândit. Dar… uite că mi-ai dat o idee. Nu ar fi târziu să încep”, a mai adăugat Ioana.
,,Tata mă lua cu el în cantonamente și la meciuri…” În final, interlocutoarea mea a vorbit despre relația specială pe care a avut-o cu tatăl ei: ,,Eram lumina ochilor lui. Unde putea, mă lua cu el, în cantonamente, la meciuri… A fost un tată minunat! Este o onoare pentru mine și un mare noroc de la Dumnezeu că eu sunt fata lui Nelu Nunweiller”.
Răzvan NECȘULESCU este un foarte cunoscut jurnalist sportiv, a fost unul dintre cei mai tineri președinți de club din România și este, mai ales, absolvent de „Carabella” târgovișteană… Pe blogul RAZVANNECSULESCU.WORDPRESS.COM puteți citi mai multe dintre textele lui…