SPORTUL ÎN IMAGINI ȘI CUVINTE – Răzvan NECȘULESCU – Despre fotbal, în două secvențe…

1. Are în casă Muzeul Rapid

   Inginerul Gheorghe Scurtu a găsit un mod aparte de a-şi manifesta dragostea faţă de echipa sa, „Rapid”. Are la el acasă un adevărat muzeu, cuprinzând piese de colecţie, care fac parte din istoria clubului de sub Podul Grant. În două camere, Scurtu a aşezat cu grijă un arsenal impresionant de cupe, medalii, trenuleţe, plachete, fulare, tricouri, mii de fotografii şi postere, bucăţi decupate din ziare îngălbenite de vreme.

   Chiar de la intrarea în apartamentul său ne dăm seama că avem de-a face cu ceva special. O săgeată este pusă pe perete cu o indicaţie: „Păzea, vine Rapidul!”. Gheorghe Scurtu are Rapidul în sânge şi este foarte fericit atunci când cineva îi calcă pragul casei. Ne pofteşte în sufragerie, pe care el o numeşte camera de primire a oaspeţilor în muzeu. Imnul Rapidului, compus de Victor Socaciu, se aude în sur­dină, iar Scurtu începe să povestească. „Să vă dau o sug­estie de titlu la ceea ce urmează să scrieţi despre mine. Eu sunt omul care apără legenda, pen­tru că în ziua de azi rapidiştii adevăraţi sunt puţini. E adevă­rat că, de-a lungul timpului, aici au venit o grămadă de foşti jucători şi antrenori ai echipei Rapid, începând cu Ion Costea (primul antrenor emerit de fot­bal), Mircea Pascu (fostul preşedinte), Marian Rada, Nae Manea, Nelu Goanţă, Marian Damaschin, Florin Drăghici şi alţii. Muzeul l-am făcut din vara anului 2003, iar fata mea m-a sponsorizat cu vreo 10.000de euro, pentru că totul costă. Mai greu e să faci curat”, ne spune Scurtu, care are şi pro­bleme cu pasiunea sa de a colecţiona materiale despre istoria rapidistă. „Ştiţi, soţia mea, când e acasă, nu prea vrea să audă despre Rapid. Noroc că în luna mai a fost plecată în SUA, şi atunci am refăcut camerele după placul meu. De fapt, să vă spun ceva. Când am făcut muzeul la mine acasă, la început am cumpărat mobilă nouă pentru camera în care am adunat atâtea obiecte”.

   Întrebat de ce nu a expus aceste „trofee” adunate în cursul timpului într-un cadru oficial, cu sprijinul conducăto­rilor clubului Rapid, Scurtu îşi aduce aminte o discuţie mai veche cu preşedintele Dinu Gheorghe: „A existat o încerca­re, prin 2007, m-a chemat Dinu Vamă, mi-a zis, uite ai spaţiul ăsta, hai să faci un muzeu. Eu vizitasem trei muzee, cel al lui Eintracht Frankfurt, Rapid Viena şi Kickers Offenbach şi aveam idee cum trebuia făcut un mu­zeu public, nu particular. Nu cum l-a făcut Steaua, de parcă intri în crematoriu unde sunt urnele cu cenuşă, e o atmosferă de asta «nemaipomenită». De aceea, i-am spus lui Dinu ce ar trebui să facă. Şi văzând că muzeul implică tot felul de cos­turi, el mi-a zis aşa: «Cu banii ăştia îl iau pe Prepeliță». Şi atunci am renunţat”.

   Inter­vievatul nostru nu prea mai e încântat de cum arată Rapidul în zilele noastre. „Ultimul meci la care am fost pe stadion, a fost finala Cupei României, câşti­gată de Rapid în faţa celor de la FC Naţional cu 1-0. Nu am cum să stau la tribuna oficială, pen­tru că îmi provoacă greaţă ce aud că se vorbeşte. Acolo se vorbeşte despre afaceri, nu des­pre Rapid. Dar mai e si altceva. În 1975, Rapidul juca în liga a doua, a promovat în Divizia A, şi avea 10 fotbalişti din pepinie­ra proprie, acum nu mai vor­bim de aşa ceva. De aceea, eu simpatizez cu Barcelona. Apoi mai e vorba de marii aşa-zişi rapidişti. Când a fost vorba să-şi dea copilul la fotbal, Rică Răducanu l-a dat la Sportul Studenţesc, iar Culae Lupescu l-a trimis pe Ionuţ la Dinamo! În mod egoist, eu nu-l consider nici pe Marius Şumudică rapidist. El ne-a tras ţeapă atunci când la echipă era Mircea Rădulescu antrenor, când nu a venit, spunând că preferă să joace pentru echipa lui de suflet, Sportul Studenţesc. El a fost înlăturat târziu, cred că a fost lucrat şi de jucători. Cei din galerie nu l-au huiduit, decât la meciul cu Victoria Brăneşti. A fost adus Rada, de la echipa a doua a Rapidului, care oricum nu cerea bani, spre deosebire de Cosmin Contra, cel care era dispus să vină, a fost prezent chiar şi la două meciuri. Dar omul a cerut o primă de insta­lare, pe care conducerea Rapidului a refuzat să o plăteas­că”.

    Gheorghe Scurtu a primit chiar o ofertă de a vinde muzeul. „A fost un om, care zice că e rapidist, a făcut chiar un reportaj aici, şi mi-a zis că vrea să cumpere el acest muzeu. I-am spus că nu e de vânzare. Totuşi, am găsit pe cineva, un băiat de 25 de ani, care să ducă mai departe aceas­tă tradiţie rapidistă, după ce voi muri eu. De fapt, eu am tra­tat cu tatăl lui, care e profesor la Buzău. De vândut, ca să zic aşa, nu am cum să-l vând, pentru că atunci când nu mă ia somnul şi mă uit pe aici, nu văd cai verzi pe pereţi. Văd viaţa mea cu adevărat, cu tot ce a fost frumos în ea”. (articol apărut acum câțiva ani și în Revista Flacăra…)

 

2.Un portret mai vechi…

   Pe Marcel Ghergu îl cunosc de când eram copil. Mi-l aduc aminte pe fundaşul de fier al Târgoviştei cum mă încânta cu şuturile sale bombă pe stadionul care astăzi poartă numele lui Eugen Popescu, un fost mare antrenor de copii şi juniori. Îmi aduc aminte de bara lui Ghergu de la un meci CS Târgovişte – Inter Sibiu 3-1. Îmi aduc însă aminte – îl mai tachinez şi acum când am ocazia – şi de un FC Târgovişte-Dacia Piteşti 5-1, când Marcel juca la adversarii târgoviştenilor.

   Cu Ghergu am colaborat şi în acele două săptămâni când am fost preşedintele Chindiei la 21 de ani. El era antrenorul echipei. Un tip abil, trecut în afara CS-ului şi pe la Piteşti şi Braşov, care a văzut mult fotbal la viaţa lui. Acum s-au găsit destui să-l conteste, când el ocupă fotoliul de preşedinte. Un post care îţi aduce dureri de cap şi este chiar o funcţie cu probleme. Dar Marcel Ghergu este, zic eu, în momentul de faţă, preşedintele de care clubul are nevoie. Eu îl susţin, chiar dacă  cred că era mai nimerit în cu totul altă funcţie. Sper să facă treabă şi să le dea peste nas contestatarilor săi.

Răzvan NECȘULESCU  este un foarte cunoscut jurnalist sportiv, a fost unul dintre cei mai tineri președinți de club din România și este, mai ales, absolvent de „Carabella” târgovișteană…  Pe blogul RAZVANNECSULESCU.WORDPRESS.COM  puteți citi mai multe dintre textele lui…