kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Sfârşit de săptămână la teatru!

Actorii Teatrului Municipal Târgovişte au pregătit pentru acest sfârşit de săptămână un program bogat în spectacole de succes.  Pentru cei mici, joi, la ora 12:30, la Sala Tony Bulandra  se va juca piesa „Frumoasa din Pădurea Adormită”, iar sâmbătă la ora 11:00, la Sala Mihai Popescu se pune în scenă spectacolul „Aventurile peştişorului azuriu”.

Programul va fi unul diversificat şi pentru adulţi. Vineri, începând cu ora 19:00 se va juca „Comedy Game Show”, un  spectacol de Bogdan Dumitrescu , ce-i va aduce pe scenă pe Cosmina Lircă, Sebastian Bălăşoiu, Mircea Silaghi şi Radu Câmpean.

Sâmbătă, târgoviştenii pot merge la teatru pentru a viziona „Zece negri mititei”, în regia lui Eugen Gyemant. „Zece Negri Mititei este o comedie neagră despre plăcerea secretă de a ne imagina victimele aflate în centrul atenției unui ucigaș misterios, atent și grijuliu, care-și cultivă crimele ca pe cele mai fragile și delicate plante carnivore. Zece cetățeni respectabili sunt invitați să participe la un joc de societate, pe o insulă pustie din nord, unde singura construcție este o casă luxoasă și stranie, în care vor muri fiecare, rând pe rând, până când nu va mai rămâne nici unul”. Eugen Gyemant

Duminică iubitorii piesei  „Unchiul Vanea” o vor putea revedea.  În această dramă melancolică rusească „personajele” îşi „îmbracă” viaţa pe dos.  Atunci când încep să bage de seamă eroarea nu fac nimic ca să o îndrepte. Se strâng la un loc pe câte o moşioară idilică ori în salonaşul vreunui conac de provincie unde beau ceai şi vodcă şi îşi plâng de milă.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media