Sfântul Andrei, tradiții, obiceiuri și superstiții

Sfârşitul lunii noiembrie este marcat de o mare sărbătoare pentru toţi românii. În această perioadă, Părinţii Bisericii Creştine au fixat data de celebrare a Apostolului Andrei, sau Moş Andrei, care a propovăduit credinţa în Iisus Hristos la Dunăre şi Marea Neagră, în primele decenii ale mileniului întâi al erei creştine. Slăvitul apostol s-a născut în cetatea ce se numeşte Vitsaida. Acesta a urmat cu tot sufletul lui Hristos, şi mai întâi decât ceilalţi apostoli a fost chemat, şi pentru asta s-a numit „întâiul chemat”.

Considerat patron al lupilor, în unele icoane populare este reprezentat cu cap de lup.

Conform spuselor referentului etnografic, Anca Rizoiu ajunul Sfântului Andrei reprezintă momentul în care forţele malefice, duşmanii tradiţionali ai ţăranului se dezlănţuie. Frământările viscolului şi şuierăturile crivăţului au fost asociate, adesea, cu sufletele neliniştite ale morţilor, care capătă, acum, puteri şi umblă nestingheriţi pe pământ.

Noaptea dinaintea sărbătorii sale este cunoscută sub numele de „noaptea strigoilor”, de care oamenii se apărau ungând uşile şi ferestrele cu usturoi sau consumând mujdei.

Omul de la sat crede că iarna va fi grea sau uşoară, în funcţie de cum va fi vremea în noaptea de 29/ 30 noiembrie. Dacă de Sfântul Andrei luna va fi plină, iar cerul senin, iarna va fi geroasă şi plină de zăpadă. În cazul în care, în această noapte, luna va fi plină, dar cerul întunecat, dacă va ninge sau va ploua, peste iarnă vor fi zăpezi mari şi grele.

Pe lângă practicile magice care vizează paza contra lupilor, un număr mare de credinţe se referă la interdicţiile de lucru în această zi, pedeapsa cea mai frecventă fiind boala care izbucneşte la dată fixă, de obicei, la Ignat, sau care durează un an de zile.

 Se spune că cine lucrează de Sfântul Andrei nu va fi iertat de Dumnezeu, cum nici Sfântul Andrei nu a fost iertat. Acesta ar fi plantat vie care a crescut frumoasă şi ar fi dat rod bun. Într-o duminică s-a dus prin vie şi a pus mâna pe o viţă care era întinsă pe pământ ridicând-o. Dumnezeu i-a spus că face rău. Pentru a scăpa de păcat, Andrei a adunat, toamna, toată viţa de vie, a făcut-o grămadă şi băgându-se sub ea i-a dat foc. Scormonind cenuşa, două fete au găsit un „boboloş” de aur, pe care una dintre ele l-a înghiţit şi a rămas însărcinată. Astfel, Sfântul Andrei s-a născut din nou.

Un obicei ocazionat de această sărbătoare este turta lui Andrei. Fetele mari se adună la casa uneia pentru facerea turtei, aducând apă cu gura. Pentru colacul de Andrei aduc doar apă neîncepută. Ingredientele utilizate în prepararea acestei turte sunt apa, sare şi făină, măsurate cu o coajă de nucă. Fiecare fată coace câte o turtă pe vatră pe care, ulterior o mănâncă, aşteptând, peste noapte, ursitul care vine pentru a-i da apă.

Colacul este făcut din pâine dospită având în mijlocul lui un căţel de usturoi. Acesta este dus acasă şi aşezat într-un loc călduros, timp de o săptămână. Tradiţia populară spune că, dacă usturoiul va răsări, fata va avea noroc şi, dimpotrivă, dacă nu răsare, e semn de ghinion.

Tot de Sfântul Andrei, toţi cei ai casei seamănă grâu în câte o strachină cu pământ. Îi va merge bine, va fi sănătos cel al cărui grâu va răsări cel mai bine şi va creşte frumos şi des.

În seara de Sfântul Andrei, oamenii mănâncă un fel de turtă înmuiată în usturoi. În general, acestă zi se serbează cu mâncăruri gătite în usturoi, cu peşte, căci se spune că a fost pescar.

Se ţine zicând că e începutul iernii şi să le meargă bine toată iarna. Se ţine pentru a fi iarna mai dulce şi gerul mai slab. Se ţine ca să fie iarna plină de zăpadă, care aduce belşug (Speranţia, II, f.266 v, VI, ff.186,170). Se fierbe şi se împarte grâu, ca să fie grâul plin de bob (Speranţia, VI, f.181).

Fetele îşi fac de dragoste astfel: într-o sită se pun usturoi şi tărâţe. Acest amestec stă pe masa din casă până când fetele gătesc, cu ceea ce fiecare a adus. După masă iau căţei de usturoi, îi leagă cu aţă roşie şi, ieşind afară pe întuneric, leagă parul gardului ce poate nimeri (Speranţia, VI, f.223 v).

Se ia o crăcuţă verde de măr, se pune în apă şi se lasă până la Sfântul Vasile. Dacă înfloreşte, e semn că anul viitor este roditor (Speranţia, III, f.98 v).