1.Trei poeme de decembrie
Poeții nu mor niciodată
fără vreo legătură cu dimensiunea lor, poeții nu mor niciodată,
asemenea fulgilor pe care ni-i amintim nostalgic în vara toridă,
cîtă vreme în urma lor rămîne o poezie, o metaforă, o imagine
sau un singur cuvînt, și-au cucerit nemurirea, nu e un premiu,
nu este un dar, este un drept, un drept sacru și inviolabil…
pînă și eu voi lăsa în urmă un cuvînt, am lucrat la nemurire,
de pildă acesta: „pluteai pe deasupra zăpezii cu sînii aprinși
de frig” sau acesta, dublu ligament, mai hard, după moda zilei:
„vagi indicii îl indică/ printre crengi/ de-i hulub sau turturică…” –
e imposibil să vorbesc despre mine, dar Emil zboară pe cer!
23 Decembrie 2024, în Iași
Sutra minții
e un mister că totul, de la big bang și big ben și
pînă la expansiunea universului și la cele trei furnici
care ridică paiul peste o bucată de lemn în drum
spre mușuroi, că totul se petrece în cutia craniană
cu volumul mai mic de un litru jumătate, mult mai ușor
de un kilogram jumătate, plină de un amestec inegal
de materie albă și materie cenușie, miliarde de celule…
big bangul în timp cosmic, universal, și big benul
care subîntinde timpul recent, bietul nostru timp…
și chiar cele mai frumoase, mai frenetice din scenele
noastre erotice se petrec mereu și mereu acolo
ca într-o buclă temporală fără de capăt, o bandă moebius,
îmi amintesc asta și îmi închipui asta de parcă modesta
mea cutie craniană, acoperită de păr și de piele, cu fantele
deschise către lume, ar fi devenit cel mai puternic computer
dintre toate cîte se vor fi născut vreodată în univers…
cîndva se va opri, nimeni nu va putea să comande restart!
21 Decembrie 2024, de Solstițiu, în Iași
Dumbrăvencele mele, rîșii mei…
sînt mai mult de zece luștri de cînd am văzut
primele și ultimele dumbrăvence, acolo, în munți,
după Scutaru, înspre Duruitoare, un crîng
pe malul rîului, unde am mai văzut și primul
și ultimul rîs din lunga, încercata mea viață –
ne privea printre frunze leneș, tolănit cum era
pe o creangă de ulm, cu degetul la buze, moș Ion
dispăruseră din memoria mea cînd a fost lovită
de o poză venită din cyberspațiu laolaltă
cu vestea bună că undeva s-a creat o arie protejată,
multicolora poză a activat engramele și eu eram
înconjurat de ele ca atunci, demult și departe…
uităm mai ales frumusețea gratuită, îmi amintesc
acum coloritul, nu și cîntecul lor, se auzea însă
vuietul apei rîului printre stînci la cascadă,
dar e peste puterile mele să cred că nu cîntau,
că nu aveau un cîntec pe măsura intenselor culori…
citesc – copiii născuți miercurea suferă mult,
Haruki citează dintr-un vechi cîntec de leagăn,
dar eu cu siguranță într-o sîmbătă m-am născut…
12 Decembrie 2024, în Iași
- Prima pagină…
Speram ca înainte de sărbători să avem parte de oleacă de liniște, să nu trebuiască să ne gîndim la politică și la găinarii care mișună pe acolo. Dar n-a fost chip… De obicei, se pune poza autorului, dar găsesc mai potrivit acum să pun această caricatură de C. Pătrășcan, primită de la Emanuiel Pavel. Mi se pare perfectă pentru ce scriu eu și pentru starea de fapt…
Liviu Antonesei – Din Foișor: Ne lași, Marcele?
În general politicienii mint, politrucii noștri mint și mai abitir, dar Marcel se califică drept cel mai mare mincinos din istoria noastră politică. Nu ar spune ceva adevărat nici sub tortură, pentru că așa e felul lui. Să facem un inventar complet al minciunilor sale este imposibil, ar ieși depășit chiar și cel mai puternic computer cuantic, chiar unul încă neinventat! Între cele mai caraghioase minciuni ale sale, nu și cele mai periculoase, dar caracteristice pentru micimea personajului, ar intra autocalificarea drept rivaluționar într-o urbe fără rivaluție, producerea niciodată efectivă a diplomei de bacalaureat, plata din buzunarul propriu a biletelor scumpe de avion în curse private. Să nu uităm demisia de la conducerea PSD după eșecul glorios în primul tur al prezidențialelor și de la parlamentare. Nu că i-aș plînge partidoiului de milă, dar așa scoruri mărunte nu mai înregistrase în întreaga sa istorie. Și după cîteva zile în care părea demolat, cum părea clasa politică în întregul său, iată-l revenit, nu se știe dacă interimar, plin sau pe viață, la conducerea partidului. E iar și la conducerea negocierilor cu celorlalte partide poreclite democratice, după ce simulase din glezne părăsirea acestora! De ce atîtea zbateri în mintea acestui covrigar mincinos, incompetent și laș? Pentru că se cere din nou premier și eventual candidat la președinție. Da, asta se visează cel de-al patrulea cavaler al Apocalipsei, urmașul lui Orban, Cîțu și Ciucă la dirijarea dezastrului economic al României. Cu cît un om este mai mărunt, cu atît mai grandioase îi sînt halucinațiile! Dar o face în stilul său unsuros care l-a consacrat în viața publică de pe cînd era șoferul lui Hayssam. Prin interpuși, precum alt unsuros penibil, Stănescu de la Craiova. Și mai e și unsurosul de la Brăila, cîndva și premier! Dintre partidele „arcului democratic” numai USR contestă un nou mandat al lui Ciolacu, însă cum au fost scoși din acordul de guvernare, nici n-au ce pierde, așa că respectul meu pentru gestul acesta este destul de moderat. În primele zile de după dezastrul electoral, partidele astea pe care mă chinui încă să le socotesc democratice păreau să fi înțeles lecția electorală, de altfel foarte simplă – oamenii nu l-au clasat primul pe maniciurian și n-au dat o treime din voturi partidelor extremiste din dragoste pentru el și ele, ci din dispreț și ură față de întreaga clasă politică socotită normală, au taxat neputința, corupția și aroganța. Dar „normalii” și-au revenit din pumni, au uitat de promisiunea autoreformării partidelor, de retragerea din primul plan a liderilor flagrant compromiși, de promovarea pe criterii de competență și onestitate, așa vor să-l bage din nou în vitrină pe Marcel și să recupereze o bună parte din miniștrii guvernelor Ciucă-Ciolacu și Ciolacu-Ciucă. Iar procurorul general care, de cînd e în post, n-a mișcat un milimetru în lupta cu opiniile, atitudinile și comportamentele extremiste e tot acolo și simulează acum o luptă nemiloasă. Și totul se petrece sub oblăduirea tîmpă a unuia care nu se lasă dus, care se ține cu porțelanii de tronul de la Cotroceni. Că ne iau de proști e una, că riscă să arunce țara în violență necontrolabilă și o prăpastie fără fund e altceva! Ne lași, Marcele? Ne lăsați în durerea noastră, adunătură de loaze sinistre?
21 Decembrie 2024, de solstițiu, în Iași
PS Singurul partid care ar putea aduce mutre relativ noi, pentru că n-a participat la ultimele guverne ale apocalipsei, e UDMR. Să fie primit!
PPS Cineva spunea că e nevoie de o resetare și se întreba: „Cît va suporta o țară atît de creativă o conducere alcătuită din sfertodocți?” Întrebarea e bună, dar răspunsul cel mai potrivit pare a fi: „cît vor mușchii lor, ai sfertodocților”!
3.De la prieteni…
Gela Enea…
mă mai iubești?
Marta înfigea zilnic întrebarea asta în capul meu/ cum își punea sieși
o agrafă-n păr privindu-mă din marginea de vest a oglinzii
locul ei preferat pentru descărcări electrice
simțeam că i se perpelește-n cuvinte un soi de disperare
a abandonului (spune el și mi-e clar că îi voi deveni confidentă)
Marta era bună
la pat știa o sumedenie de trucuri/ intuia
când sună alarma și pentru ce
topea distanțe cum topește soarele troianul suprapus
peste un drum național
în plus Marta făcea o budincă de sfeclă roșie din care se scurgea siropul
ca sângele porumbelului din gura unei pisici flămânde
mirosea bucătăria a sălbăticiune
pe mine Marta m-a făcut fericit de două ori
(spune el și văd cum îi plesnește nasturele cămășii
în dreptul inimii în timp ce mă încurajez să-l cred pe cuvânt)
am fost fericit prima oară când am contemplat-o
părea a treia replică a Monalisei
cu unghiul buzelor sale indecise între zâmbet și întristare
cu părul ei lung și fața acoperită de o paloare nepământeană
cu mâini încrucișate într-o nedumerire mai mare decât antebrațele unui zeu
o clipă am crezut că s-au încurcat în definiția dragostei-fulger
sau cum îi spun francezii coup de foudre
a doua oară am iubit-o pe Marta când m-a părăsit salvându-mă
de la o moarte sigură
pentru că (spune el și eu mă încurajez să-l cred pe cuvânt)
absența acestei femei înseamnă ocupația mea constantă/ slujba
din care-mi plătesc taxe și impozite
amenzi
iar în weekenduri
câte-o beție cruntă până-ncep să vomit bucăți din trecut
umplu podeaua iar când dau să plec/ oricât m-aș feri
tot nimeresc în băltoaca vreunei amintiri cu Marta
chiar /nu știu unde-o fi locuind acum
într-o casă mică plină de plozi și de păianjeni/ ori într-una mare
în care îți pierzi umbra prin saloanele cu mobilă stil
poate că Marta a devenit peretele despărțitor
între un el și o ea
peretele ăla în dreptul căruia ridici piciorul și-ți pui talpa
ca pe o amprentă să se vadă că ai trecut pe-acolo
acel perete unde graffiti ține loc de revoluție și de cugetări postume
Marta/ despre care n-am mai aflat nimic
(spune el și-i plesnește încă un nasture de la cămașă)
femeia asta
Marta
este celălalt capăt al funiei
fără ea n-am cu ce să-mi spânzur tristețea de lustră
(tac și-n tăcerea mea sclipesc adevăruri care mă termină)
Amalia Achard
***
Ca pe un zeu ușor de rugat
te sfințesc respirându-ți soarele pe alee
lenevind lunea
mâncând din zmeura și ofrandele tale
ca și cum am trăi în sânul lui Avraam
fără reducere pentru vreun rai
până să ne dezintegrăm / împrăștiem
în particule
fiecare își scutură scheletul, arhitectura,
textura, anarhia căci
a fi viu înseamnă să nu-ți pese dacă
mai porţi pe oase carnea putrezirii
să uiți de trupul muribund – cormoran
romantic spumegând în oarbă nebunie
***
Lucruri pe care nu mai trebuie sau
nu mai vrem să le spunem
fiecare încercare este un nou început
un raid în inarticulat
cu echipamentul șubred și
imprecizia sentimentelor
(escadroane indisciplinate de emoții!)
ce-a rămas de cucerit izvorăște
din forța și supunerea celor fără speranță
o cursă pentru recuperarea a tot
ce s-a pierdut sau nu există
un tot impropriu: nici câștig, nici pierdere
dar nu mai e treaba noastră
ni-s capetele sardine amețite
într-o cutie de metal
Monica Rohan
Amintiri din vechea mea viață
Tinerețea la răsăritul său.
Dormitoarele sărăciei
12 (doișpe) paturi de păpuși
6 dulapuri ancorate în zid
nu știi de unde sare iepurele
iar iepurele va fi mereu în bătaia puștii
mereu și mereu gata de fugă
un iepure slăbănog
cu urechile broderie franceză.
Acolo se coace conștiința
ca pita frumos dospită
aluatul curat și bun și bine mirositor
acolo ai ascuns artificii –
Internatul frigului
cu nici măcar un geam neciobit –
Scrii pe abur
granulație fină
picăturile roz indescifrabile
inimioare destrămate instant –
Dar nu te opri: scrie!
…………………………………………………..
(în zorii zilei de 18 decembrie 2024)
- Semnalări amicale
Toni Hrițac: Cîteva gânduri la despărțirea de Ziarul de Iași
După aproape 30 de ani de conducere a Ziarului de Iași, jurnalistul Toni Hrițac a decis să se retragă și să dea un alt curs vieții sale. Nu-i cunosc intențiile viitoare, dar îi doresc mult noroc și succes. Îl cunosc pe Toni de ceva mai mult de 30 de ani, de dinainte de a deveni redactor șef și l-am cunoscut în redacția ziarului. Pînă cînd am renunțat la rubrica mea din ziar, din pricina asumării unei funcții publice, am avut rubrici în ZDI și am colaborat cu Toni. Am colaborat și după aceea, de cîte ori am simțit nevoia să-mi exprim o idee, o părere, ușa biroului său a fost deschisă, iar în ultimele decenii ușa „mailului”. De asemenea, ziarul a fost atent la evenimentele în care am fost implicat ca scriitor și persoană publică. Sub conducerea sa, ZdI a fost cel mai serios ziar local de aici și unul din cele cîteva ziare regionale importante. Atunci cînd majoritatea publicațiilor au devenit altceva, ZdI a fost una dintre puținele care au rămas ce și-au propus – gazetă. De aceea, de la apariție a fost singurul pe care l-am citit constant și i-am cumpărat ediția pe hîrtie. În aceeași situație se mai află doar săptămînalul Cațavencii... Sănătate, Toni, inspirație și voioșie!
Mai jos mesajul trimis de Toni Hrițac unui grup de colaboratori ai ziarului, apoi linkul spre scrisoarea sa către cititori:
Bună,
A sosit momentul să mă retrag, după aproape 30 de ani, din funcția de redactor-șef al „Ziarului de Iași”. Îți scriu pentru a-ți împărtăși decizia mea, rezultat al unei nevoi personale de schimbare. Văd această decizie ca pe un pas firesc, natural, necesar. Mai puțin firească este, poate, longevitatea mea în funcție într-o industrie care, de la prima ediție a ziarului și până la cea cu numărul 10.000, a trecut prin atâtea schimbări. Ce nu s-a schimbat pentru mine, în toți acești ani, este credința pe care o am în valorile fundamentale ale jurnalismului – o profesie vocațională care face, prin natura ei, un serviciu public în comunitatea pe care o deservește. Aceste valori vor rămâne pentru mine, în orice proiect din care voi fi parte în viitor, repere esențiale. Faptul că, alături de echipa cu care lucrez, am traversat cu bine peste trei decenii de istorie a orașului, scriindu-i zi de zi cronica, se datorează – într-o măsură mai mare decât crezi – sprijinului, ideilor, sfaturilor și prieteniei pe care mi le-ai oferit în toți acești ani. Pentru mine a fost o experiență cu adevărat excepțională – și o mare onoare. Îți mulțumesc că mi-ai fost alături.
Cu prietenie,
Toni Hrițac
- Un text mai detaliat puteți citi aici:
Adrian Grauenfels (ed.) – Caietele SAGA, 10 – Terra Ferma
Trebuie să fi lucrat mult prietenul nostru Adrian Grauenfels, poetul, traducătorul și editorul, la acest al zecelea număr din Caietele SAGA, un număr mai voluminos parcă decît de obicei și foarte consistent. Poate și-a propus să ne trimită un dar de Crăciun, așa că îi mulțumesc în numele tuturor. Totul e de citit, dar eu sînt bucuros că, pe parcursul sumarului, împrăștie și cîteva din poemele sale, ceea ce nu face foarte des. De la linkul de mai jos, puteți descărca gratuit întregul număr al publicației.
Costică Ciocan: I.L. Caragiale 2.0 şi cetățeanul turmentat – eu când voi mai vota?
Vi l-am prezentat pe poetul Costică Ciocan acum vreo două luni, cu prilejul apariției celui de-al treilea volum al său, Dansul îngerului păzitor (Junimea 2024). Dar el nu este doar poet și judecător, ci și autorul unor foiletoane polemice privind viața noastră de zi cu zi, texte pline de ironie și umor, dar cu dimensiuni prozastice. Un fel de proză care îmi place foarte mult și de aceea i le citesc cu destulă regularitate… Aceste foiletoane apar pe site-ul juridice.ro, de unde desprind cea mai recentă postare. Lectură plăcută!
https://www.juridice.ro/765077/i-l-caragiale-2-0-si-cetateanul-turmentat-eu-cand-voi-mai-vota.html
Vineri, 13 decembrie 2024, în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu nr. 8, sector 1), a avut loc ediția a XXVI-a a Galelor Premiile APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România) pentru anul editorial 2023. Juriul format din Acad. Mircia Dumitrescu, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, președintele APLER, și scriitorul Dan Mircea Cipariu a acordat 10 premii. Cele 10 diplome APLER au fost concepute de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Partenerii media ai Premiilor APLER au fost Radio România Cultural și Agenția de Carte. Cele zece premii, acordate într-o zi de „vineri 13” (!) au fost acordate astfel:
-Cartea Anului: Konstantinos Kavafis, Opera poetică, bilingv, Ed. Școala Ardeleană;
-Cartea Anului: T. S. Khasis, Plăcerea spectacolului, Editura Tracus Arte;
-Premiul pentru Jurnalism cultural: Daniela Zeca-Buzura, TVR;
-Editura Anului: Școala Ardeleană, Cluj;
-Cartea de Poezie: Nicolae Coande, 33 de cântece pentru Didgeridoo, Editura Tracus Arte;
-Cartea de Poezie: Gelu Vlașin, Bipolarul de la mansardă, Editura Tracus Arte;
-Redactorul Anului: Monica Stanciu, Editura Academiei Române;
-Redactorul de Carte al Anului: Alina Hucai, Editura Școala Ardeleană;
-Revista Anului: Viața Basarabiei și Contemporanul. Ideea Europeană…
Anthropos. Revistă de filosofie, arte și umanioare, 11, 2024
Am primit de dimineață de la Horia-Vicențiu Pătrașcu, neobositul redactor-șef, excelenta ediție pe noiembrie a revistei pe care o conduce și care se pregătește să împlinească doi ani de apariție. Cum trece timpul, parcă mai ieri citeam primul număr! Am răsfoit, am citit grupajele de poezii, mă voi așeza temeinic la lectură, începînd cu dosarul numărului dedicat Cărții, o temă care m-a preocupat dintotdeauna și căreia acum vreun sfert de veac i-am dedicat volumul Literatura ce poveste! Un diptic și cîteva linkuri în rețeaua literaturii, la care lucrasem sfertul de veac anterior! Dar și celelalte secțiuni mă îmbie.
- Shakespeare – Sonete
Sonetul CXXXIV
So now I have confessed that he is thine,
Acum, că am admis că el e-al al tău,
Iar eu ipotecat voinței tale,
Renunț la mine, iar tu cel’lalt eu
Să mi-l înapoiezi, spre alinare.
Dar n-ai s-o faci, nici el n-o să mai vrea,
Lacomă ești, iar el prea cumsecade.
S-a pus garant pentru iubirea mea,
Legându-se, la rându-i, din păcate.
În drept fiind, îl vei executa,
Cămătăreaso, pusă pe profit,
Pe cel îndatorat spre-a mă salva;
Deci eu îl pierd prin gestul meu perfid.
L-am și pierdut; tu ne posezi pe rând;
Plătind el tot, eu liber tot nu sunt.
Traducerea: Adrian Vasiliu
Sonetul CXXXIII
Beshrew that heart that makes my heart to groan
Inimii ce mă chinuie, rușine,
Căci ne provoacă răni și lui și mie!
N-a fost de-ajuns că m-a lovit pe mine,
Iubitul meu amic chiar sclav să-i fie?
Ochiul tău crud de mine m-a lipsit,
Pe cel’lalt eu mai rău l-ai posedat;
El, tu, eu însumi, toți m-ați părăsit,
Un triplu chin, cu trei multiplicat.
Inima mea în pieptul tău de fier
Închide-o, căci cu ea voi garanta
Inima lui, să-i fiu eu temnicer;
Nu poți fi crudă-n închisoarea mea.
Și totuși poți, încarcerat în tine
Rămân al tău, cu tot ce e în mine.
Traducerea: Adrian Vasiliu
- Rîdem din răsputeri…
Nouă meme, toate sosite de la poetul Julien Caragea, care le-a cules gospodărește de pe diverse rețele. Și o glumă grafică de la prietenul nostru Virgil din Toronto – trag concluzia că noi, bărbații, am avut probleme de percepție/ receptare/ cognitive încă de la începuturi… Enjoy!
Alcoolul
Suntem pe locul patru la consumul de alcool… Dacă se măresc alocațiile… urcăm pe doi.
Nucile
Ai observat că miezul de nucă are forma creierului? Bine, mai sunt și nuci seci!
Informația și prostia
Vă amintiți că, înainte de era internetului, cauza prostiei era considerată ca fiind lipsa informației?… Ei bine, n-a fost asta…
Nu uitați apa!
Ca să nu uiți să bei doi litri de apă zilnic, bea o sticlă de coniac seara!
Tesla
Tesla atacă piața românească cu primul cazan de țuică electric.
Bețiv și alcoolic
Mai bine bețiv cu renume decât alcoolic anonim!
Spirit de prevedere
De frica unui cutremur, vasluienii au mutat toată băutura în sticle de plastic.
Afacere la Caracal
La Caracal a apărut o firmă care închiriază lemne pentru foc.
Elvețienii și manelele
– De ce nu au elvețienii manele?
– Pentru că nu au dușmani.
Prima oară m-am întrebat dacă se cuvine să vă trimit bancuri cu Bulă în ajunul Crăciunului. Apoi, mi-am dat seamă că e o prejudecată, ba chiar și o nedreptate – Bulă e bun mereu să ne ridice moralul, dar unele zile, nu? Pe deasupra, Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei. Da, glumele sînt de la prietenul Virgil, iar gluma grafică, de sezon, de la Lucian Merișca. Enjoy!
Rămas șomer, Bulă se duce la Oficiul pentru Plasarea Forţei de Muncă.
– Bună ziua, vreau şi eu un loc de muncă.
– Avem ceva foarte bine plătit, dar e mult de lucru.
– Nu, mulţumesc. Dacă am bani, îi dau pe băutură.
– Atunci, avem un loc în care nu prea aveţi de muncă, dar e prost plătit.
– Nu, pentru că dacă am timp, fac rost de bani şi îi dau pe băutură. Nu aveţi ceva unde să muncesc toata ziua şi să fiu prost plătit ?
– Îmi pare rău, dar nu aveţi studii superioare…
*****
Într-o noapte, Bulă sună speriat la 112.
– Alo, Salvarea?!
– Da, ce s-a întâmplat?
– Soția mea are halucinații!
– Cum v-ați dat seama de asta?
– Sunt fantome în casă și ea nu le vede!
*****
Bulă se angajează matelot pe iahtul lui Bill Gates. Cu ocazia împlinirii majoratului fetei lui, Bill organizează o mega petrecere pe vas, în Marea Caraibelor. În aplauzele si laudele tuturor, fata se dezbracă și sare în apă, pentru a le arăta tuturor, cât de frumoasă și bună înotătoare este. La un moment dat, toată lumea rămâne îngrozită: Un rechin se apropia cu mare viteză de fată. Fata observă și ea rechinul și începe să înoate, cu putere, spre vas. Bill, înnebunit, începe:
– Un milion de dolari cui îmi salvează fata!
Nimeni nu are curaj.
– Zece milioane de dolari! Tot nimeni nu îndrăznește.
– Toata averea mea și fata de soție!
Atunci se aude un bâldâbâc în apă, rechinul se sperie și fuge, iar Bulă apare pe punte, cu fata în brațe.
– Bulă, mi-ai salvat fata! Toata averea mea și fata îți aparțin!
– Te dau naibii cu fata ta și cu toată averea ta! Mie spune-mi cine-mi făcu vânt în apă, că-l omor!
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
