- Poem de septembrie…
În ultima vreme, am avut parte de multe lecturi și recitiri rusești, Pasternak, Mandelstam, Ulițkaia etc. Poate din acest motiv muzele mi-au adus peste noapte un fel de poem rusesc, situat temporal aproximativ pe vreme cînd mă nășteam eu grăbit… Lectură plăcută! Nu știu dacă plăcută e chiar cel mai potrivit cuvînt…
„setos caucazianul de sînge și flămînd…”
ossip îl prinde perfect atît de setos și atît de flămînd
a făcut victime colaterale și în zilele agoniei sale
mai cu seamă medici evrei și ruși deopotrivă fără
deosebire de gen religie specialitate sau origine
iar în zilele doliului universal mii de oameni au sfîrșit
zdrobiți de ziduri căzuți în canale călcați în picioare
de elanul furtunos al mulțimii atît de întristate
care călca peste trupurile celor deveniți alt caldarîm –
detalii din fotografii clandestine un cap smuls din umeri
apăsat de picioare ca o pavelă de piatră și un braț
smuls atîrnă între două șipci din verdele gard metalic
așa doliu sîngeros n-a mai fost din vremea faraonilor
faraon era poate chiar satana la dreapta căruia a stat
aghiotant uneori suplinitor cu ochii pizmași țintiți
la tronul macabru la care încă din seminar a rîvnit…
30 August 2025, în Iași
- Prima pagină
Culeg de pe site-ul Cațavencii două poeme recente de Mircea Dinescu, în fapt, foarte recente. Sigur, poetul are verva lingvistică pe care i-o cunoaștem de la început, însă tonul devine parcă mai grav cu fiecare nou poem, melancolic, bîntuit de sentimentul trecerii… Lectură plăcută!
Ultima soluție a celui bolnav de speranță
Ți-a obosit definitiv speranța,
c-are plămîni mărunți, de porumbel
și nu poate parcurge nici distanța
dintre un mic burghez și-un portofel.
Zadarnic scurmi la ușile închise,
lacheii-s morți și domnii-s în Dubai,
du-te în cartierele proscrise
și vei găsi o turtă de mălai.
Acolo sărăcia își cultivă
mila în poala maicii lui Iisus,
că Marx c-o linguriță de colivă
a declanșat un fenomen tungus.
Așa că nu spera să vină mă-ta
să te mai nască frumușel și brav
ca să primești de la nevastă dota,
ci ia-ți adeverință de bolnav!
Eu plec să-mi iau pantofi de la Canossa
Mă întîlnesc așa de rar cu mine
că-ncep să cred și eu că-s dus cu pluta.
Urc în vagon și trenul, de rușine,
își schimbă destinația și ruta.
Sun la prieteni și-mi răspunde gaia
care i-a transferat în altă lume.
Mă caută spitalul și pîrnaia,
mă uit în buletin și nu am nume.
Visez că sînt copil și-o strig pe mama
să mă înfașe bine, să fac nani,
dar vine moartea să își ia pastrama,
să vadă și ea ce gustoși sînt anii.
Voi însă îmi cîntați la cap prohodul
și-o hărțuiți pe Mater dolorosa
că-i răstigniți a doua oara plodul…
eu plec să-mi iau pantofi de la Canossa.
Și de-o să uit cumva și cum mă cheamă,
precum un drum ce se termină-n bozii,
un anonim, un nebăgat în seamă
se va pișa din cer pe toți irozii.
- De la prieteni…
Emil Belu: Bellissimes. Note din exil
Dacă e duminică, e Emil Belu, după un obicei statornicit. Iar azi e duminiică, așa că iată un nou episod din peregrinările eseistului nostru din Montreal prin vreme și locuri, peisaje, cărți, persoane etc. Lectură plăcută!
■ Terapii culturale
Într-un timp şi într-un spaţiu în care altele sunt priorităţile vieţii, cultura rămâne o veşnică ispită. Priveşti în jurul tău şi te minunezi câtă încordare pune omul în această terapie. În metrou, în avion, în bibliotecă sau muzeu, peste tot, încercarea de a evada din cotidian este vizibilă. O carte, un tablou, vizionarea unei piese de teatru, audierea unui concert simfonic, iată câteva „pastile” din farmacia culturală. Indiferent de vârstă, culoare, profesiune, reţeta ţi-o scrii singur, adecvată propriilor simptome. Tratamentul este de lungă durată, practic ţine toată viaţa, iar vindecarea, de la pacient la pacient. Concept cu o geometrie variabilă, cultura – pentru care nu am găsit nicăieri o definiţie exactă, un contur care să o circumscrie – pare la prima vedere un amestec eteroclit de artă şi ştiinţă, umanioare și modernism, religie şi filozofie etc., iar alegerea ține de gustul celui care încearcă să-şi facă propria ordine în acest vast domeniu.. În ciuda nebuloasei ce învăluie acest cuvânt, cultura rămâne un instrument de cunoaştere şi autodepăşire. Locuim, fiecare dintre noi, anumite trepte culturale, urcând sau coborând, după sensibilităţi şi afinităţi. În acest spaţiu, omul găseşte un refugiu, este la adăpost; sub acest acoperiş te simţi protejat. În momentele de cumpănă ale fiinţei, de care nimeni nu scapă, cultura aduce echilibrul şi, nu de puţine ori, curajul supravieţuirii. Aspectul terapeutic este de netăgăduit: leac dătător de speranţă în clipa suspendată. O mamă copleşită de griji – jumătate din familie se găsea în închisorile comuniste –, citea seara copiilor baladele lui François Villon şi adormea liniştită, uşurată de povara zilei. Un doctor care trăia într-un apartament glacial, în plin centrul Capitalei, îmbrăcat în palton şi mănuşile trase pe mâini, îmi spunea că simte cum se încălzeşte privind o reproducere după Van Gogh, agăţată deasupra biroului – un peisaj însorit din Provence. Un veşnic înfometat, un coleg de facultate pe care l-am întâlnit după mulţi ani, îmi spunea că a citit într-o carte – Jurnalul fericirii, N. Steinhardt –, carte ce o ţinea la căpătâi, despre amiralul Horia Măcelaru care, în şase ani de izolare în închisoarea din Râmnicu Sărat, a mâncat toate paiele din salteaua pe care dormea, rămânând numai pânza de sac. După această lectură, o felie de pâine i se părea a fi o adevărată mană cerească, iar gândul inaniţiei nu-l mai tortura. Consumatorul de cultură sondează toate zonele în speranţa găsirii unor echivalenţe propriilor trăiri. Adesea, recolta este dintre cele mai bogate, iar efectele sunt benefice. Nu iau în calcul excepţiile, când drumurile greşite îţi sporesc angoasa: luarea drept model a unui criminal din nu ştiu care scriere, orgiile şi dezmăţul din anumite filme, imitarea vieţii (a creaţiei e mai greu!) nu ştiu cărui pictor boem. Trebuie selectat cu discernământ între leac şi toxină culturală. Alegerea depinde de fiecare dintre noi. Desigur că gusturile ne diferențiază, dar ștacheta trebuie ținută cât mai sus, în absolut, dacă se poate.
■ Panait Istrati, mai, 1929
„Astăzi, frivolitatea și egoismul ne invadează din toate părțile. Omul sincer nu mai are nimic de spus. Trebuie să tacă. Trebuie chiar să-și lase tăcerea drept moștenire fratelui său întru sinceritate. Și unul și celălalt trebuie să aștepte ca vremurile de ticăloșie să treacă odată.
Eu spun aceste lucruri, dar nu le fac decât pe jumătate. Sau, mai de grabă, nu fac decât să-mi pregătesc calea spre tăcere. Căci a rosti adevărul și a muri pentru el, asta înseamnă eroism; pe când a spune adevărul și a continua să trăiești, chiar trăgând foloase, asta e literatură.” S-a schimbat ceva în psihologia românului la trecerea unui secol de la cele spuse de Panait Istrati?
■ Cultura
„Există mai multe feluri de cultură: profundă – citești puține cărți, dar fundamentale, și le adâncești; vastă – citești mult și organizat; fină – cărți de valoare care nu se (mai) citesc, Mai este și cultura schweitzer, într-asta, sunt greu de întrecut.” (Livius Ciocârlie, La foc mărunt)
■ Un cadou acvatic
Prima carte pe care am văzut-o, mi-a fost adusă în dar de valurile Dunării. O cutie de şah, umflată de ape, se balansa între crengile unei sălcii prăbuşite. La deschidere, nu am dat peste nicio piesă de şah, ci peste o carte cu misterioase semne, din care şiroia apa. Am pus-o la uscat, apoi, am presat-o între două cărămizi, aşezate la soare. Literele, la acea vârstă, nu-mi spuneau nimic, nu semănau cu cele din abecedarul de la şcoală, erau într-un alt alfabet, probabil slavon (chirilic!). Vreun marinar (bulgar! iugoslav! rus!), mi-am zis, nemulţumit de soarta jocului de şah, a aruncat cutia peste bord. Cum a ajuns cartea în cutie, alt mister. Apoi, tot arătând-o la unii şi la alţii, nimeni neputând să înţeleagă ce scrie în paginile ei, i-am dat-o vecinului, un fierar înrăit în ale fumatului, care avea tutun, dar nu avea hârtie pentru a-şi răsuci țigările (fumase „Calendarul ortodox” de pe perete şi „Certificatul de botez” al fiicei, spre disperarea nevestei). Mi-a promis, în schimb, că mă va învăţa să bat la nicovală, să trag la foale pentru a aprinde cărbunii, ba mai mult, să potcovesc caii. După ce a „fumat” cartea, nu s-a mai ţinut de promisiune. Adio, tras la foale!, Adio, potcovit!
■ Epifaniile amăgirii
În agoniile spaimei sau în exaltări lăuntrice, ridicăm ochii spre cer căutând semnele vindecării. Rupţi din soare într-un timp imemorial, ne îndreptăm spre ţărână, regretând cerul ca pe un paradis pierdut. Istoviţi de atâtea căutări, lutul ne-a rămas ultima ţintă. Zadarnic privim prin găurile negre ale cerului, poteca spre armonia luminii pierdut-o pe veci. Ar trebui, mai de grabă, să privim „cerul” de sub noi, certii amitudine a abisului în care ne scufundăm şi nu cel de sus, iluzie a zborului. Am devenit fii ai nopţii mai mult decât ai luminii. Tot mai des evocăm apusul însângerat şi nu lumina irizată a răsăritului. Elogiem moartea şi nu naşterea, cum ar fi logic într-o ordine a firescului. Deschideţi o carte la întîmplare, răsfoiţi un album sau priviţi o ilustrată de vacanţă și vă veți convinge. Într-o librărie improvizată pe o plajă din Florida, doldora de suveniruri de vacanţă – nicio carte! –, privind un tambur vertical plin cu ilustrate, am avut surpriza să constat că toate aveau imagini de „final”: discul solar prăbuşindu-se în ocean printre palmieri de culoarea tăciunelui; negura nopţii străpunsă de flash-urile neoanelor unui cazino renumit; un transatlantic ancorat în rada portului cu ghirlandele de lumini reflectându-se în valurile negre uleioase etc. Să fie semnul declinului? Să fi ajuns omenirea pe buza prăpastiei?
4.Semnalări amicale
Jurnal Israelian, 102, 1 Septembrie 2025
Ca de obicei, un sumar excelent, bogat, divers, interesant. Și, tot ca de obicei, o ilustrație pe măsură. Multă poezie de calitate, scrisă în românește și tradusă. Am vrut să preiau poemul lui Adrian așezat la intrarea în sumar, dar n-am avut cum, era în format poză. O să preiau însă poemul Omagiu lui Tudor Banuș de Șerban Foarță: „Valéry a scris, înspre crepuscul,/ o carte, Degas, Danse, Dessin, în care/ corpul de literă nu este un corpuscul,/ (ca s-o îngroaşe, cât de cât, se pare)./ Eu am tradus-o,-n tinereţe, lucru,/ la „anii falnici“, trudnic, peste poate,/ fiind adeptul verbului volucru/ şi-al frazei care merge ca pe roate./ În vreme ce Degas dansa – desenul/ fiind un dans pe coala de hârtie,/ pe care l-am numit, apoi, dansenul,/ beţia căruia doar pictorul o ştie.” Nu ratați textele despre Holcaust, insclusiv despre Pogromul de la Iași, despre Mihail Sebastian, despre doi mari artiști fotografi, de fapt artiste, în fapt, nu ratați nimic! Lectură plăcută. De la linkul de mai jos, revista poate fi descărcată în format pdf…
https://u.pcloud.link/publink/show?code=XZVJfD5Z01bEDRBLRvQ9QBt2GT9BSYC1dq7k#/login
- Rîdem din răsputeri…
Un grupaj mărișor de meme sosite de la mai mulți furnizori, care vor fi divulgați în text, o parte haiducite de la colegii de la Cațavencii, care stau cu ochii pe politruci ca pe butelie, și o glumă grafică de la scriitorul Ion Fercu. Enjoy!
Discriminare (Septimiu Chelcea)… Turiștii vin și pleacă… Localnicii vin și țuică!
Două fete la bar… (Emanuiel Pavel, după C. Pătrășcan)… -Fato, pînă unde s-a ajuns cu perversiunile: se dă spor pentru limbi străine!…
Furt (Ion Fercu)… -Mi-au furat telefonul, ce să fac?/ -La poliție ai fost?/ -Am fost, nu l-au furat ei!
Taxe și impozite (Mardale, Cațavencii)… „P. L.M…. Chiar și la expresia – Nu dau doi bani pe…, va trebui să adăugăm un 10%”.
Nelămurire (Virgil Glăvan)… Am o nelămurire: ăștia de 60 de ani care lucrează trebuie să cedeze locul în autobuz pensionarilor de 45 de ani?
Piratul! (Septimiu Chelcea)… Iubitule, ia fă puțin pe piratul și atacă vasele alea din chiuvetă!
După mutră… (Ion Fercu)… Medicul: Nu-mi place deloc cum arătați./ Pacienta: – Lasă, doctore, nici dumneata nu ești vreo frumusețe!
Reforma administrației (Mardale, Cațavencii, LA)… „Dacă Bolojan își dă demisia, putem spune că încep reducerile de personal?” Cred că putem spune că încep, dar trebuie să continuie cu miniștrii, secretarii de stat etc. pînă la portarii de la primării!
Răzbunare (Cațavencii)… M-a sunat frate-miu din Nepal. Cică a prins un alpinist român și i-a dat, pe la spate, un pumn de afine!
Testare (Septimiu Chelcea)… Șeful: Am constatat că vii foarte fericit la serviciu. Va trebui să faci un test antidoping!
La doctor (Ion Fercu)… -Să trăiți, domn doctor. Ce mai faceți?/ -Îmi omor timpul./ -De ce? Nu mai aveți pacienți?!
În fapt, un singur furnizor a fost activ în ultimele zile, așa că va fi multiplu evidențiat! Și cîteva culese din media, produse ale gîndirii politruce…
Intenția e totul (Septimiu Chelcea)… -Cum, te duci la sală și nu faci exerciții?/ -Intenția contează!
Banii mei! (Septimiu Chelcea)… Momentan, sînt într-o jenă financiară perpetuă!
Băutura (Septimiu Chelcea)… Alcoolul nu te prostește; îți dă doar curajul să arăți cît de prost ești!
Greșeli omenești… (Septimiu Chelcea)… A greși este omenește, dar pentru a încurca lucrurile cu desăvîrșire, îți trebuie un computer de ultima generație…
Prudență la volan! (Septimiu Chelcea)… Un șofer prudent se uită la stînga – dreapta înainte să treacă pe roșu!
Uneori, Lăsconi o nimerește! (Media)… Elena Lăsconi: „românii vor realiza că după ce am avut zece ani un dulap călător la Cotroceni ne-am trezit cu o noptieră”. Sună bine, din păcate, sînt deja semne că s-ar putea să aibă dreptate! Nu neapărat cele la care se referă ea, reforma administrației de pildă.
Care ajunge primul în nevoie? (Media)… Un microfon uitat deschis a surprins următoarele fragmente de discuție între liderul rus și cel chinez: Putin: „Biotehnologia este în continuă dezvoltare”. (…) „Organele umane pot fi transplantate continuu. Cu cât trăieşti mai mult, cu atât devii mai tânăr şi (poţi) chiar să obţii nemurirea”. Xi: „Unii prevăd că în acest secol oamenii ar putea trăi până la 150 de ani”.
Mai bine mai tîrziu… (Boris Johnson, Media)… Cu o întîrziere de vreo două săptămîni, fostul premier britanic își amintește să-l taxeze pe Trompetă pentru primirea acordată lui Putinică în Alaska: „Ucraina este complet nevinovată și nedreptățită”. (…) „Știm cu toții că a fost dezgustător să-l vedem pe Putin primit astfel în America. Știm cu toții asta”. S-o fi gîndit că știm toți, apoi i-a trecut prin cap că riscăm să uităm!
Un banc ardelenesc sosit „din inima Ardealului”, după cum sună o reclamă, mai precis de la prietenul Ioan Costea.
Doi ardeleni la drum…
Se întîlnesc doi ardeleni cu căruțele.
-Mă, tu ești Vasile din Turda?
-Nu, io mi-s Gheorghe din Apahida.
-Mă gîndeam io, că nu semeni deloc cu el…
Un banc mai sofisticat, așa pentru intelectualii amatori de munci manuale, sosit de la prietenul din Montreal Virgil Glăvan, și o glumă grafică de la prietenul clujean Radu Mârza. La multe mă aștept de la Trîmbiță, dar să devină fan Gavin Newsom… asta nu! Enjoy!
Angajare de zugrav…
-Mai angajați zugravi?
-Da. Aveți pregătire?
-Am terminat două facultăți.
-De zugrăvit?
-Nu, de economie și fizică.
-Ne pare rău, de economie și fizică mai avem zugravi în echipă. Ne-ar trebuie cineva de la chimie și cineva de la literatură ca să fim ca la Comitetul Nobel, cînd dăm cu bidineaua!
Patru bancuri scurte și nostime haiducite din revista aceea de enigmistică pe care am mai evocat-o și o caricatură de JUP luată din principalul ziar local. Enjoy!
Țestoasa jefuită…
O broască țestoasă este jefuită de cinci melci. Merge la poliție să reclame ceea ce a pățit și polițistul o întreabă:
-Cum s-a întîmplat?
-Nu-mi amintesc… a fost totul atît de repede!
Barza…
O barză poartă în cioc un bătrîn de 70 de ani. Din bocceluța în care abia mai încape, acesta spune:
-De ce nu vrei să recunoști că ne-am cam rătăcit?
Două vaci la păscut…
Două vaci pasc alături pe o pășune, oleacă la distanță de colegele lor. Prima întreabă:
-Ce se întîmplă? De ce te agiți atît de mult și nu paști liniștită ca noi toate?
-Mîine este ziua vițelușului meu…
-Bun, și ce-i cu asta?
-Pregătesc frișca pentru tort!
Examen la literatură…
În timpul unui examen la literatură, profesorul îl întreabă pe un elev:
-Știi să-mi spui cum au luat sfîrșit „Suferințele tînărului Wether”?
-Da, sigur. Au fost necesare două tuburi de Voltaren, dar pînă la urmă tînărul a scăpat de dureri!
O poveste pe care am haiducit-o dintr-o revistă de enigmistică pe care mi-a pus-o cineva în cutia poștală. Și o caricatură de C. Pătrășcan despre o fetiță cuminte, ecologistă, sosită ca de obicei de la Emanuiel Pavel. Enjoy!
Povestea unui băiat cuminte…
A fost odată un băiat care nu mergea niciodată la biserică. Într-o zi, preotul îl vede plimbîndu-se cu bicicleta prin fața bisericii, se apropie de el și îl întreabă:
-Pari a fi un copil bun la sufle și cuminte, dar cum de nu te văd niciodată în biserică?
-Păi, dacă intru în biserică, cine îmi păzește mie bicicleta?
-Nu te preocupa de bicicletă, va avea grijă Sfîntul Duh.
Dar băiatul nu a vrut să intre în acea zi. Cîteva zile scena se repetă. După o săptămînă, băiatul se hotărăște și trece pragul bisericii. Preotul îl vede și îi spune:
-În sfîrșit, ai venit! Acum, fă semnul crucii și spune-mi dacă ai păcătuit.
Băiatul își face semnul crucii, apoi zice:
-În numele Tatălui și al Fiului, Amin!
-Și Sfîntul Duh?
-Păi, el îmi păzește bicicleta!
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
