- Din foișor…
Nu, prostia nu doare!
Adrian Nicușor Nica nu s-a trezit prost odată cu promovarea de către actualul guvern la șefia ANAF. A fost la fel și cînd fusese pus de Ciolacu șeful Corpului de control al guvernului și cînd a trecut, mereu pe funcții, pe la Hidroelectrica, Metrorex, Romatsa, Loteria Română. După principiul la valori nu se renunță, ele sînt mutate mereu o treaptă mai sus. Ajuns la ANAF, prostul nostru a intrat în filosofia fiscală a gap-ului, diferența între cît ar trebui să colecteze statul și cît colectează real, prin ANAF desigur. Dar cum acest prost are o anume agerime a constatat că gap-ul e foarte mare nu din pricina marilor evazioniști, ci din cauza gemurilor, dulcețurilor, zacuștilor pe care le fac soțiile, mamele și bunicile noastre și a murăturilor pe care le fac bărbații gospodari. Păi, dacă există vină, ar trebui să existe și pedepse, nu-i așa? De pildă, să recupereze gap-ul de la bunici și bunice, soți și soții etc.! Acest alt Nicușor nu va reuși să juguleze marea evaziune, dar se va pricepe să găsească scuze pentru neputința sa și a echipei sale. Din cauza răcelii probabil nu reușesc să tratez tema cu suficient umor, așa că trimit la un articol din Cațavencii…
https://www.catavencii.ro/seful-anaf-geme-de-grija-gemului/
2.RIP…
Mircea Tiberian
Marele pianist și compozitor de jazz, profesor al Academiei de Muzică din București, a fost invitatul special al formației „Nicolas Simion Quartet” la un concert susținut la Galați. Nicolas Simion susține un turneu prin țară și, bănuiesc, Mircea Tiberian îl însoțea pe parcursul acestuia. Din păcate, dimineață, Mircea Tiberian plecase în turneul definitiv. Nu pot spune că am fost prieteni, dar ne cunoșteam și l-am ascultat în relativ multe concerte și recitaluri, mai puțin aici, la Iași, și mai mult la București. De la ultima mea audiție pe viu a trecut destulă vreme, se petrecea acum puțin mai mult de opt ani, la Festivalul Gellu Naum, cînd muzicianul a însoțit cu pianul său un lung recital poetic, care a ținut o întreagă seară, pînă spre miezul nopții. Nu a fost nici prima dată, nici ultima dată cînd Mircea Tiberian a însoțit muzical poeții. De altfel, literatura a fost una din marile sale pasiuni artistice conexe. Voi posta articolul din Wiki și linkul către un excepțional concert de acum circa patru ani. Odihnește în pace, Mircea Tiberian!
PS Căutînd prin memorie, îmi dau seama că e posibil să-l fi ascultat prima oară la debut, în 1974, la Festivalul de la Sibiu. Am fost doar la două ediții istorice, 1974 și 1975… Apoi, în anii 90, la cîteva.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Tiberian
- Prima pagină…
Mircea Dinescu
https://www.catavencii.ro/cind-noi-plimbam-istoria-cu-dricul/
Cînd noi plimbăm istoria cu dricul
Prea mult sictir, prea mult „te bag în mă-ta”,
într-un fetiș de paradis vulgar,
Iisus o să-și deschidă pe Golgota
un job numit „credința în zadar”.
Că suferința lui nu mai produce
decît un soi de egoism morbid,
toți vor ceva, o așchie de cruce,
ca să-i ferească noaptea de Covid.
Pe capul Lui s-a pus un preț în Gaza
că s-a-nhăitat cu doișpe teroriști,
magii l-au detectat deja cu raza
specialistă în copiii triști.
Iar noi plimbăm istoria cu dricu’
să iasă amărîții pe la porți,
că ne-a lovit iubirea de nea Nicu
cînd mîncătorii de c-ă-c-a-t sunt morți.
- De la prieteni…
Emil Belu – Bellissimes. Note din exil
Iată, în această zi de duminică, se încheie actualul mare transport primit de la eseistul Emil Belu. Dar nu se încheie aventura, am primit un nou transport care, evaluînd din ochi, cred că ne va acoperi nevoia de lectură peste toamnă și iarnă. Lectură plăcută!
■ Belu Silber
Două însemnări ale lui Constantin Țoiu, din volumul Memorii din când în când. Cel încondeiat: Belu Silber. De altfel, imortalizat de către scriitor și în mai cunoscutul roman Galeria cu viță sălbatică, el s-a recunoscut imediat în personajul Brummer, anticarul. 1. „Noiembrie 1975. Un aristocrat al spiritului a fost Belu Silber, căazut în neantul capcanei marxiste. Un ins micuț de statură și extrem de vioi. O inteligență ieșită din comun. Înainte de război, dăduse lovitura la bursă, câștigând un million, pentru H.Y.S., care, se zice, i-ar fi cerut un million ca să se lase cucerită. Fusese, poate, o glumă, în stilul vremii. (…) În sicriașul așezat pe rampa Crematoriului era și mai mic, mic de tot, ca și cum s-ar fi strâns la maximum în el însuși, de oroare și dezgust. Am fost de față. N-a vorbit nimeni. Comuniști bătrâni din generația lui, în negru, cu brasarde roșii, făceau un fel de gardă. Însă mai de la distanță… Marșul funebru al lui Chopin se apropia de sfârșit. Atunci, în ultima clipă, în mediul acela ateu și proletar, apăru „boieroaica” Henriette Yvonne Stahl. Ea s-a apropiat de sicriul ca de copil, a tras o cruce mare, ortodoxă, s-a aplecat să sărute fruntea mortului, și, făcând această mișcare, mărgelele ei, într-un balans larg, loviră marginea coșciugului ce scoase un sunet alarmant… Mi se păruse?… Belulică surâdea. 2. Dintr-o altă însemnare a lui Constantin Țoiu… „La 70 de ani, Belu S. se îmbracă subțire, cel mult cu un fâș și umblă și iarna cu capul gol, neîncărunțit. Învățat din pușcărie. Tremură tot timpul. Emană mereu o senzație de frig, frigul acumulat două decenii aproape în închisoare. Merg lângă el, și-l aud clănțănind din dinți, ușor, stăpânit. Îl întreb de ce nu se îmbracă mai gros. Îmi răspunde că asta-i face bine, clănțănitul, îl ține în formă, îi activează organismul – un antrenament, doar, pentru cursa finală”.
■ Poezia, haos organizat?
Multitudinea de stiluri, tehnici și limbaje poetice moderne nu mai surprinde pe nimeni. Încerc, pe cât pot, să înțeleg „misterele” genului liric, conștient de propriile lacune, într-o abordare lucidă, condiționată de inerentele limite ale amatorului în domeniu. Din păcate, pașaportului meu „poetic” i se refuză mereu viza pentru acest spațiu spiritual privilegiat. Nu renunț, desigur, simt dincotro bate vântul, sunt conștient de sărăcia instrucției în ale poeziei, iar rezultatele – cum altfel? – sunt pe măsura firavei mele devoțiuni. Nu poți învinui la nesfârșit poetul pentru criptografia mesajului, pentru enigmatice construcții metaforice, pentru nelimitata inovație stilistică sau pentru îndrăzneală avangardistă. Imposibilitatea acordului pe aceeași lungime de undă cu autorul – să o luăm ca în fizică – se poate datora și ignoranței lectorului, chiar lipsei unor „senzori” specifici receptării versului. Să fie de vină aluatul, drojdia sau focul molcom al propriului athanor? C. Noica menționează o idee interesantă: „În jurul unei opere noi, ceilalți se strâng ca muștele pe laptele proaspăt, spune Hegel. Și începe apoi un întreg balet. Pe de o parte, artistul se ascunde în operă, se identifică cu ea și declară că ea spune totul; pe urmă simte totuși nevoia să explice, să vorbească și declară că opera nu spune totul, că ea nu îi epuizează idealul. Pe de altă parte, criticul vine și așază opera lui peste opera artistului, declarând însă că explică opera artistului”. (G. Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniș). Actul critic, indiferent de genul literar, se vrea întotdeauna obiectiv, cel puțin în intenție, focalizat pe subiect, fără resentimente sau plata unor polițe. Critică constructivă, voiam să zic, dar mi se pare că sună a oximoron! Că lucrurile mai stau și altfel, nu miră pe nimeni, iar avertismentul lui Eugen Lovinescu nu trebuie neglijat: „Critica se face cu idei, iar polemica cu vorbe”. Referindu-ne numai la poezie, nu este un secret pentru nimeni că interpretarea depinde de lector, iar gama evaluării pentru aceeași scriere poate varia foarte mult, de la insignifiant la entuziasm, totul depinzând de sensibilitatea individuală și instrucția în domeniu. Nu de puține ori labirintul poetic nu îți mai jalonează ieșirea, rătăcind la nesfârșit prin meandre misterioase, tot mai îndepărtate de liman. Mesajul poetului devine neinteligibil, dificultățile decodării duc la refuzul lecturii. Apoi, pe bună dreptate, și poetul simte nevoia unei luări de poziție, motivându-și ermetismul creației: „A numi un lucru, înseamnă a suprima trei sferturi din plăcerea poemului, care e făcut din ghicirea treptată; să-l sugerezi, acesta e visul!”. Sunt vorbele lui Mallarmé, vorbe care par a-i da dreptate poetului francez, dar ghicirea treptată devine adesea calvar, iar „sugerarea” prea alambicată, ar face necesară o adăugire explicativă, un fel de hermeneutică adiacentă, ca la textele religioase. Greu de împăcat, și capra, și varza! Merg mai departe și în loc să mă luminez, mai mult mă „întunericesc”, vorba știți voi cui. Eugen Simion, într-o digresiune critică pe teme poetice, se întreba cum am putea interpreta propoziția lui Rimbaud: „Poetul devine iluminat (voyant) printr-o lungă, imensă și rațională dereglare a sensurilor”. Același critic român vine cu o interpretare proprie: „Poetul îndepărtează cuvântul de sensurile lui etice și estetice obișnuite, tulbură funcția lui de comunicare și caută să regăsească în el o putere de evocare pură. Însă acest lung exercițiu de purificare sfârșește prin a da cuvântului un nou sens etic și estetic, o nouă funcție de comunicare. (…) Pe scurt: dereglarea tuturor sensurilor este, în poezie, un alt mod de a le organiza”. Un fel de haos organizat, asta să fie poezia? Ce să mai înțeleg? Cum misterul mesajului poetic rămâne adesea o enigmă pentru cei mai mulți iubitori ai acestui gen de lectură, gândul mă trimite la acea scriere ideală invocată de I.D. Sârbu: „O carte pe care să o poată citi și tata, și Blaga”. O utopie! – poate îmi veți replica. Răspunsul îl avea poate și scriitorul petrilean, dar câte utopii nu se înfăptuiesc?
■ Mihail Sebastian, Jurnal 1935 –1944
„Joi seara, reuniune la Vianu (Tudor Vianu, s.m., E.B.), cu Ralea, Papilian, Pippide, Eugen Ionescu. Lungă discuție despre Nae Ionescu, care pentru Ralea și Vianu nu era decât un stâlp de cafenea, un bărbier, un farsor, un «șef». M-am amuzat să le spun că pentru mine Nae Ionescu era diavolul”. Interesant este faptul că volumul De două mii de ani, nu putea apare fără prefața „diavolului”, a nimeni altuia, decât a lui, condiția impusă de editură.. Însoțit de șocanta prefață a lui Nae Ionescu, cu durele accente de antisemitism cunoscute, Mihail Sebastian a acceptat această umilință, gest care a făcut multă vâlvă., nu numai în acele vremuri. De altfel, viața i-a fost plină de alte provocări mult mai grave decât scandalul generat de acest inedit eveniment. O prefață de carte care, prin aprinsa „gîlceavă” religioasă, avea să intre în istorie. Inevitabilele lumini și umbre, am putea zice, parte integrantă a destinului de care nimeni nu scapă.
■ Ioan Nepomuk
„Pe Sf. Ioan Nepomuk îl respect și-l venerez pentru că, duhovnic al reginei Boemiei fiind, a refuzat să dezvăluie regelui (care nutrea serioase bănuieli cu privire la cinstea consoartei sale) Taina Spovedaniei primite. Amenințările regelui s-au dovedit zadarnice. Sfântul a fost îngrozit cu moartea; îngrozirile acestea le-a defăimat ca pe niște gunoaie. S-a ținut tare, nu s-a supus, a dat ascultare datoriei sale de preot–confesor: Să nu destăinuie nimănui, sub nici un motiv, taina încredințată lui în timpul mărturisirii. Regele a făcut precum spusese: A poruncit ca îndărătnicul să fie azvârlit în apele Vâltavei, fericitul primindu-și astfel mucenicia și dovedindu-se slujitor adevărat al lui Hristos și vrednic preot al Bisericii întemeiate de El.”(N. Steinhardt, Dăruind vei dobândi)
Povestea ecumenică despre pierderi
O poveste care mi-a sosit de la scriitorul Cezar Straton. Enjoy!
La un dineu – de așa-zis „ecumenism” – adică, acele palide încercări de a face pace între religii (totuși) fundamental, esențial diferite – deci la un dineu bine dotat cu mâncare, cu băutură, părintele cel catolic se crede, el… în poziția de a glumi cu/ despre rabinul vecin de masă cu el… Când chelnerul a adus un excelent gătit cotlet de porc, episcopul se apleacă spre urechea rabinului, pentru a-i șopti:
-Din felul ăsta, minunat… sigur nu o să mâncați!
-Evident că nu… mi-o interzice, categoric, domnule episcop, religia mea!
-Păcat, rabi, zice episcopul catolic… Nu vă dați seama ce pierdeți!
După cina „ecumenică”, lumea se ridică și dă să plece. Politicos, rabinul i se adresează episcopului catolic:
-La revedere, domnule episcop și vă rog să transmiteți salutările mele doamnei dvs!
-Vai, dar știți că religia mea îmi interzice asta!
-Ce păcat, domnule episcop… nici nu vă dați seama ce pierdeți!
- Semnalări amicale…
A apărut pe site-ul CriticAtac un amplu interviu cu vechiul meu prieten – ne-am cunoscut în primul an de facultate – Mihai Dinu Gheorghiu, reputat sociolog român și francez, ba chiar și internațional în bună măsură. Știam că interviul urmează să apară, Mihai mi-a cerut mai multe informații privind partea comună din formația noastră – facultatea, presa studențească ieșeană, primul deceniu de formare profesională la Centrul logopedic interșcolar în stagiu, apoi la Centrul de științe sociale al Universității din Iași, el cercetător în sociologie, eu în științele educației. Pe la jumătatea anilor 90, cînd Mihai a revenit, mai mult ca navetist în țară, aveam să ne regăsim din nou colegi la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității noastre…
Premiile Timpul la concursul debut literar, 2025
Revista de cultură TIMPUL, împreună cu Editura Revistei TIMPUL și Asociația Oamenii TIMPULUI, anunță cîștigătorii primei ediții a Concursului literar de debut „E TIMPUL pentru manuscrisul tău” – un proiect născut din dorința de a oferi o voce noilor generații de scriitori. Lansat la 15 martie 2025, chiar la 149 de ani de la înființarea revistei, concursul a reunit peste 40 de manuscrise la secțiunile proză, poezie și carte pentru copii, alături de un manuscris de teatru, într-o veritabilă recoltă de sensibilitate, originalitate și curaj literar. După o atentă lectură, juriul format din Liviu Antonesei – președinte (scriitor, profesor universitar și redactor-șef al Revistei TIMPUL), Nicoleta Dabija (poetă, prozatoare, traducătoare și muzeograf), Octavian Florescu (scriitor, traducător și teolog) și colectivul redacțional al Editurii Revistei TIMPUL, a desemnat laureații acestei prime ediții: Premiul pentru Proză: Raisa Cernat – „Lagărul puturoșilor”; Mențiuni: Christina Schaffer („XXXIII”) și Mălin Gheorghe Stan („Rădăcini inverse”); Premiul pentru Poezie: Maria Emanuela Dumitrașcu – „Cuvinte neșlefuite”; Mențiuni: Desdemona Carnat („Semaforul”) și Gabriela Rusu („Funebrual”); Premiul special „George Bondor”: Sebastian Pitic – „Povestiri”, volum de proză scurtă distins pentru forța narativă și rafinamentul expresiv. Premiile vor fi decernate în cadrul lansării numărului 5 al Revistei TIMPUL, în luna noiembrie, iar volumele câștigătorilor vor fi lansate oficial la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus. În semn de recunoaștere, Cătălin Avasâlcei, în numele companiei Erbagil Italia, va oferi câte un premiu special fiecărui laureat al celor trei secțiuni.
- Rîdem din răsputeri…
O parte primite de la diverși furnizori, care vor fi divulgați la momentul potrivit, altă parte haiducite din media zilelor noastre. Și o glumă grafică fiscală de la Emanuiel Pavel. Enjoy!
Executivii spun lucruri (Culese de Cațavencii): Daniel David (Educație): „Încercăm să folosim nemulțumirile pentru a putea ameliora ceea ce putem ameliora în viitor.“ Viitorul e mereu nădejdea!
Diana Buzoianu (Mediu): „Sigur nu există o nevoie de cîți oameni există în Guvern.“. Dacă nu există o nevoie, ce fac ei acolo?
Alexandru Rogobete (Sănătate): „Există și dezastre, atît cu recomandare politică, cît și fără recomandare politică.“. Bun, aici mi-am prins urechile, e tare de tot!
Problema cu oamenii (Septimiu Chelcea): Acceptă oamenii așa cum sînt ei, dar tratează-i după cum o merită.
Vizită la dentist în trei pași! (Radu Lupașcu): 1.- pus plombele/ 2.- văzut factura/ 3.- căzut plombele!
Lupta ANAF cu evaziunea (Anonim, Australia): „Gemul ca gemul, dar să vezi evaziune fiscală la primăvară, cînd vor apărea urzicile.”
Poliția la control (Adrian Vasiliu): -Ai, băut?!/ -Nu, am mîncat salată cu oțet./ -Păi, cîtă salată?!/ -Patru sticle!
Planul Simion (Pinterest): Abrogăm legea gravitației- toți românii vor putea zbura. Desființăm gaura de la covrigi – toți românii vor mînca mai mult. Renovăm tunelurile dacice – vom trece munții mai decent.
Inspirație de la bunicul (Septimiu Chelcea): Bunicul meu avea o vorbă: „Nu ai să vezi niciodată rață înecată și politician cinstit”.
Doar cîteva bancuri de la profesorul Septimiu Chelcea și o caricatură de C. Pătrășcan, la zi ca de obicei, primită de la Emanuiel Pavel. Enjoy!!
Vis cu tendință…
-Dragă, astă-noapte ai strigat prin somn „Nu, Vasile, nu!”. Pot să știu și eu cine e acest Vasile?
-Ce mai contează? Ai auzit clar că l-am refuzat!
Discuție la vîrf… Ministrul către adjunctul său:
-Trimite-mi un banc să-mi descrețesc fruntea!
-Nu pot, lucrez…
-Încă unul, te rog!
Mașina inutilă… Un șofer, vrînd să-și protejeze peste noapte mașina de hoți și neavînd bani pentru alarmă, lasă un bilet pe parbriz: „Radioul – defect, benzină nu are, motorul – lipsit de piese componente”… Dimineața își găsește mașina pe butuci, cu un alt bilet pe parbriz: „Dacă-i așa, nici de roți nu mai are nevoie!”
Pierdere…
– Mamă, mi-am pierdut virginitatea…
– Ai face bine să o găsești pînă nu vine tac-tu!
Viața… E ca o problemă de matematică: adunăm scădem, înmulțim, împărțim. Greșim. Cînd ne dăm seama că am greșit, am vrea să corectăm, să o luăm de la capăt, dar uneori nu mai avem timp. Sună de ieșire…
Mai mult haiducite de mine de pe diverse site-uri de glume… Și o glumă grafică de la scriitorul Ion Fercu despre prevenirea accidentelor din zona combustibililor… Enjoy!
Legea nevestei lui Arhimede (Haiducită): Orice corp scufundat în apă trebuie să spele cada după fiecare întrebuințare!
Numa demagogia de capul ei! (Mardale, Cațavencii): La Șoșoacă, greva foamei e o cură de slăbire mascată. Să ne amenințe cu silenzio stampa dacă e așa de tare!
Sincer vă spun! (Septimiu Chelcea): Unii oameni nu recunosc nici în ruptul capului că au defecte. Eu, dacă aș avea, aș recunoaște!
Pensii speciale (Mardale, Cațavencii): Deci, sînteți o persoană cu nevoi speciale… Mai clar, vă rog, sînteți handicapat sau magistrat?
Înjurături cu „Doamne ajută”! (Vasile Brănescu, CNA): O chestiune care mi-a sărit și mie în ochi: „Există foarte multe mesaje cu incitări la violență, la ură, la crimă, care se încheie invariabil cu expresia „Doamne ajută”. Mi se pare exemplul cel mai evident de răstălmăcire a ceea ce înseamnă credință.”
Între blonde (Haiducită, Pinterest): -Fată, ce mai e nou la tine? -Mi-am cumpărat o noptieră, dar nu știu unde s-o pun ziua!
A crede, a nu crede (Septimiu Chelcea): Să nu crezi tot ce auzi. Există întotdeauna trei variante: a ta, a altuia și adevărul.
Haiducite de mine de pe Pinterest și alte site-uri de glume…. Și o glumă grafică, pe care aș dori-o realitate, de la prietenul Radu Mârza. Enjoy!
Supărarea lui Bulă… Într-o frumoasă zi de iarnă, se întorcea Bulă de la școală plângând… Mama sa îl întreabă: – De ce plângi, Bulă? Bulă răspunde suspinând: – Toți copiii de la școală râd de mine și spun că am capul mare. – Lasă, Bulă, nu fi supărat, că sunt proști, nu știu ce vorbesc. Ia fugi repede, până în garaj și adu vreo 3 kile de cartofi. – Și în ce să îi pun? – În căciulița ta!
Bulă la medicul de familie… – Doctore, am o mare problemă! Fiul meu de 16 ani are o boală intimă și nu mi se pare normal la vârsta sa… Si știu și cine e de vină: servitoarea noastră… – Stai liniștit, Bulă, se mai întâmplă… – N-am cum să stau liniștit, doctore, că trebuie să recunosc că m-am culcat și eu cu servitoarea. Ce să fac, dac-ai vedea-o cum arată! N-am putut să mă abțin! Acum am aceleași simptome ca fiu-meu. – Da, asta chiar este o mare problemă. – Și ce-i mai rău: i-am dat și soției! – Aoleu, atunci avem toți o mare problemă.
Bicicleta nouă… Bulă are bicicletă nou. Într-o zi, vine la mama lui fericit: – Mamă, mamă, ia uite: pot să merg pe bicicletă fără mâini! – Bravo, Bulă! Dar ai grijă să nu cazi! Mai trec câteva zile, iar vine Bulă la mama lui: – Mamă, mamă, ia uite: pot să merg pe bicicletă fără picioare! – Bravo, Bulă! Dar ai grijă să nu cazi! Mai trec alte câteva zile, iar vine Bulă: – Mamă, mamă, ia uite: pot să merg pe bicicletă fără dinți!
Un banc lung și narativ, o poveste sosită de la prietenul nostru Emanuiel Pavel. Și o glumă grafică de la scriitorul Ion Fercu, care vine din aceeași temă a zilelor noastre, pensionarea… Se pare că una din văduve a născut un pui de judecător deja pensionat! Enjoy!
Povestea celor două văduve… Două văduve, încă arătoase și în puteri, stăteau la o șuetă despre viața sexuală. Prima spune:
-Ție cum îți merge, fată? Eu muncesc de îmi sare buza de la vulvă. Sînt tare ostenită. Nopți nedormite și șaibă grea nu glumă.
-Draga mea, eu m-am reprofilat pe pensionari. Păcălicii ăștia dau de vreo două ori din fund și sînt terminați. Îi liniștesc repede. Am timp liber berechet, iar banii îi fac la fel ca înainte.
-Bună idee! Mă bag și eu!
A doua zi, se întîlnesc și discută iar:
-Fată, am fost cu un pensionar astă-noapte. M-a rupt ăsta. Cîteva ore, mi-a tras-o pînă-n inimă.
-Mă mir. Sigur era pensionar?
-Sigur, fată. Mi-a arătat și cuponul de pensie.
-Ciudat. Stai puțin, nu avea cumva șosete albastre?
-Ba da, fată…
-Aaa, păi să te ferești de ăștia! Sînt polițiști pensionați la 40 de ani!
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
