SEMNELE TIMPULUI – Liviu ANTONESEI – Semne din noiembrie…

Semne din noiembrie…

 

1. Poezii de noiembrie…

Oscilații, vibrații, pulsații…

numai în poveștile lui julio pe care și le spune singur
și în cele scrise direct pentru noi publicul său autocaptiv
pulsația aceea între calmul vegetal și tumultul vaginal
cum multă vreme în urmă sub amplele zăpezi ale nordului
am încercat să împac o durere ascunsă în ochii ei de alună
și am sfîrșit printr-o neînțelegere cosmică ușor de înțeles
în cea mai furioasă îmbrățișare întîlnită sub aștrii nopții
pe care am botezat-o combinata nordică și ea a fost de acord…

nu trece cămila prin gaura acului dar trec stările una în alta
cu o hotărîre cu o frenezie neașteptată și totuși implacabilă
cum după ani și ani și ani în mările sudului avea să se nască
printr-o răsturnare neașteptată infinita scenă a balconului
care avea să devină gravură și refren ani după ani după ani…

27 Noiembrie 2025, în Iași

 

Cantus firmus

știam secretul și credeam că nu-l voi uita niciodată
în lumea treziei e zarvă enormă, griji, trudă și chin
numai în somn zburdă cu adevărat viața adevărată
sărbătorită cu băutură din sucuri de mac și pelin…

vino doamnă și-mi adu
somnul lin în psihi mu

ca un nătîng am uitat ceea ce nu trebuie uitat niciodată
la miezul nopții înghit bumbii micuți de melatonină
să scap de griji și de trudă să regăsesc viața adevărată
să izgonesc zvonul lumii să mă eliberez de aspra lumină…

vino doamne vino doamne
vino doamne și m-adoarme

26 Noiembrie 2025, în Iași

 

Deasupra noastră Sahara

sub cerul nostru otrava de nisip a saharei
galbenă și fină se așează ca o cupolă a morții
vremurile și locurile s-au amestecat într-o
clepsidră atroce cu mințile ieșite din țîțîni
arunc botnița și inspir lent numai pe nări
și nu pot păstra ritmul cînd dau aerul înapoi
e imposibil să mai poți ține vreo măsură…

de la dumnezeu de la exploziile soarelui
de la opera tembelă a ucenicului vrăjitor
poate din toate motivele nici nu mai contează
poate în lumea visată acum două zile mai precis
cu numai un poem în urmă ne-ar invada
norii groși de gaz carbonic care bîntuie bezmetic
și-n această neverosimilă și imundă lume…

frunzele galbene roșiatice cad sub pulberea galbenă
căreia gazul îi sporește coerența greutatea efectul
palmatele frunze de castan se pulverizează în zbor
nu nu există țară pentru aceste bipede fără de pene
sub cerul ce mai știe să cînte doar aria dezastrului…

22 – 23 Noiembrie 2025, în Iași

 

 

2. Prima pagină…

 

 

Poezii de Emil Botta

 

Pentru că în ultimele luni, am recitit mai ales proză, zilele trecute am început să recitesc poezie. Mă înconjură volume de poezie de diverși autori, din felurite culturi și diferite generații și maniere, de la Celan la Emily Dickinson și de la Hafiz la Montale sau Emil Botta. Pe străini, îi citesc în traducerile românești, pe cît posibil cele mai bune, cu excepția poeților francezi, în zona aceasta îi am pe mulți în original, și unii italieni. Voi publica însă versiunile românești. Din păcate, nu tot ce este tipărit se află deja în cyberspațiu. Unele poeme care mă fascinează nu le găsesc și electronic, cum am pățit și cu Emil Botta acum – mi-ar fi plăcut să public 15, în ajun și Concertul. Am găsit pe net, pe site-urile specializate în poezie sau blogurile unor iubitori de poezie în jur de 50 de poeme. Voi da linkurile către site-uri și către blogul poetului Claudiu Komartin, care îl sărbătorește pe Botta în 2012, cu prilejul aniversării a șaptezecișicinci de ani de la debutul în volum al acestuia, cu excepționalul Întunecatul april. Din fericire, sînt relativ multe poeme din acel volum, dar sînt și dintre cele din cărțile apărute după tăcerea de treizeci de ani. Nu de bună voie s-a concentrat Botta în acei ani pe cariera de actor de teatru și film, a fost modul său de a se sustrage cenzurii. Voi da linkurile, dar voi publica și cîteva poeme la vedere. Lectură plăcută!

https://poetii-nostri.ro/emil-botta-autor-60/

https://www.poezie.ro/index.php/author/0003478/Emil_Botta

https://unanotimpinberceni.blogspot.com/2012/08/emil-botta-intunecatul-april.html

 

Debutul în Bilete de papagal (1929)

 

Strofă ultimă

Dimineața
când a venit medicul închisorii
era prea târziu.
Trupul lui Ion
se crispase pe scândurile patului.
Spumă verde se ivise în colțul gurii.
A început să râdă de Sultana
că nu știe să facă pașii la horă.
Pe urmă a înjurat boii
care întârziau la jghiab
și a murit.

 

 

Din volumul Întunecatul april (1937)

 

Ordin

 

Să mă refugiez în cortul pădurii,
Întunecatul April e pe urmele mele,
zornăitoare lanțuri târăște
și un cuțit în mâini să mi-l înfigă în coaste.

 

 

Cai verzi, purtați-mă repede ca fulgerul,
izbăviți-mă de rău, de harapnicul groazei,
mi s-a făcut părul măciucă, pielea e o năframă de sânge,
fuga, fuga
prin ploaia de sânge, ud leoarcă,
doar voi ajunge la sfântul așteaptă.

 

 

 

Ia-mă la tine în trib,
îi strig ca din gură de șarpe,
dă-mi simbrie amară, amară,
fă-mă calfă de înger, zelosul tău scrib.

 

 

 

N-am defăimat niciodată amurgul și tăcerea
care sosesc hămesite din peșteri, din grote,
dar acum le insult și iară și iară le strig:
Vulpilor, vreți să-mi las pielea pe-aici amanet?

 

 

 

Și Întunecatul April se face mai subjugător, mai tiranic,
acum mă va lua în primire năstrușnicul alai,
acum îmi va săgeta cu o floare umărul
și-mi va porunci laconic: stai.

 

 

Domnul Amărăciune

„…și steaua se numește Amărăciune…” (Cantemir)

 

Printre oglinzi, la ora cinci, am să cobor,
în haine negre, cu ochii stinși, zâmbind ușor.

 

E gata ceaiul? Toți au venit? Totul e gata?
Cu o maramă acoperă iute groapa, lopata.

 

Dansați în cete un joc galant, cântați, lăute,
arcușuri seci, viori pustii, de ce stați mute?

 

Dar te întreb, iubitul meu, ce ai la frunte?
Amărăciune m-a luat de mână și m-a condus peste o punte.

 

Dar te observ, iubitul meu, ce palid ești.
Amărăciune, urând viața, mi-a spus în șoaptă: „Să te ferești…”

 

Dă-mi pălăria, bastonul, masca, dă-mi și mănușile,
e cam târziu și de-am să ple, cerniți oglinzile, închideți ușile.

 

M-așteaptă afară, sub steaua rară, un echipaj…
Noaptea se umflă, clopoțeii-și scutură și uite cum flutură argintiul penaj.

 

 

Portret

 

Ridică-te din jilț, tată,
o, ce mare te-ai făcut,
ți-a crescut barba imensă,
de nu-mi spuneai Emil, nu te-aș fi cunoscut.

 

Și mâinile tale sunt pline de pământ, de ceață…
Cum ai ajuns aici dintr-o noapte fără hotare?
N-ai găsit pe acolo un ac și un fir de ață
ca să-ți coși haina și desfundatele buzunare?

 

Subterani, de ce i-ați ros ghetele?
De ce i-ai spart sticla ochelarilor, tu argilă?
Noapte, de ce i-ai topit pe buze
veninoasa pastilă?

 

 

Din volumul Pe-o gură de rai (1943)

 

 

Vei fi judecată după legea florilor

 

O Simplitate, un fum,
că durerile trec, îmi tot spune…
O Simplitate, un fum,
în valea frumoasă unde șezum,
iubito, ești umbră, îmi spune.
O Conștiință, o stea,
că-i veșnicie durerea îmi spune…
O Conștiință, o stea,
că ești durere, iubito, îmi spune,
că veșnicia ești, pururea.
Și îngerii, o, tu, adormită,
pe luth de ivoriu recită
și e al pierzării, ecoul nebun:
că ești durere îngerii spun.

 

 

Din volumul Un dor fără sațiu (1976)

 

 

Un dor fără sațiu

 

De un dor fără sațiu-s învins
și nu știu ce sete mă arde.
Parcă mereu, din adânc,
un ochi răpitor de Himeră
ar vrea să mă prade.
Și pururi n-am pace,
nici al stelei vrăjit du-te-vino în spații,
nici timpii de aur, nici anii lumină,
izvoare sub lună, ori dornică ciută,
nimic nu mă atinge, nimic nu m-alină
și parc-aș visa o planetă pierdută.
E atâta nepace în sufletul meu,
bătut de alean și de umbre cuprins…
Un dor fără sațiu m-a-nvins,
și nu știu ce sete mă arde mereu.

 

 

 

3. De la prieteni…

 

Povestea unui vînător… – Cezar STRATON

 

 

Cum știm deja, dacă avem de-a face cu pădurea, pădurarii, vînătorii, ba chiar și pescarii, prietenul nostru Cezar Straton, Marele Pădurar, e de vină. Am extras această poveste dintr-un amplu grupaj de glume pădurene. Lectură plăcută!

 

Povestea unui vînător

 

Un vânător, urmărind un mistreţ rănit, s-a afundat în pădure și fără să-și de-a seama l-a prins noaptea și s-a rătăcit. Într-un târziu vede undeva o lumină și tot mergând către ea ajunge la un canton silvic. Bate la ușă și apare pădurarul.

– Te-ai rătăcit, spune omul și îl poftește în casă. Este târziu, rămâi aici până dimineaţă când îţi arăt drumul. Până atunci stai la masă cu noi, dar avem numai mămăliga cu brânză.

– Pădurarule, pot să mai iau un pic de mămăligă? Uite, mi-a rămas un pic de brânză…

Nu trece mult timp și întreabă din nou:

– Pădurarule, pot să mai iau un pic de brânză? Uite că mi-a mai rămas mămăligă…

După ce acestea se repetă de mai multe ori, adorm toţi în singura cameră unde era cald, pădurarul cu nevasta în pat și vânătorul pe o saltea pe jos. După miezul nopţii vuietul vântului este acoperit de urletul unei haite de lupi. Pădurarul sare din pat ca ars se îmbracă pe întuneric răsturnând câteva scaune și cât ai clipi dispare în noapte. În urma lui a rămas liniște. După un timp vânătorul întreabă în întuneric:

– Oare stă mult?

– Stă mult, îi răspunde femeia în șoaptă.

– Oare nu mă prinde? întreabă din nou vânătorul.

– Nu te prinde măi omule, că până iese el în calea lupilor la capătul pârâului, poate să treacă toată noaptea.

– Zici că nu mă prinde…

– Nu te prinde, fii sigur. Hai, curaj!

– Atunci, spune vânătorul, mă duc să mai iau un pic de mămăligă cu brânză…

 

 

Emil Belu – Bellissimes. Note din exil 

 

Da, așa este, e duminică, încă e lumină afară, și sosește Emil Belu cu un nou episod din peregrinările sale prin lume și vremuri, evenimente și cărți, persoane și personaje, căci experiența sa e lungă și memoria bogată. Lectură plăcută!

 

■ Mărțișorul

„Va fi suficient să spunem că românii schimbă încă, de la 1 martie, niște mici figurine suspendate de două fire împletite de culoare roșie și albă. Ele poartă noroc, sînt fixate de rever și sînt purtate până la 1 aprilie, cînd trebuie agățate de ramuri de copac (în realitate nu se mai agață decît șnurul din motive de economice). Să lăsăm deoparte faptul că firele împletite făceau parte din arsenalul magiei romane, firul alb reprezentînd aerul, iar firul roșu focul (negrul, care reprezenta pămîntul, lipsește).  Dar, întregul obicei al «mărțișorului» – așa se numește aducătorul de noroc din luna martie, prima lună a primăverii, a reînnoirii vegetației – este importat din Italia, unde aceste obiecte se numeau «oscilla» și erau deopotrivă agățate de primele ramuri înflorite primăvara… Și totuși, «numai în România» obiceiul a rezistat două zeci de veacuri de istorie; în Italia nu mai e nici urmă de el și nici în celelalte provincii ale fostului Imperiu Roman.” (I.P. Culianu, Eros și magie)

 

■ Devenire

„Nu poți deveni decât ceea ce ești. Dar nu știi niciodată cine ești, de aceea lucrăm în beznă, facem ce putem și dăm ce suntem în stare să dăm. Îndoiala este pasiunea noastră și pasiunea noastră este datoria noastră. Restul e nebunie”. (Henry James)

                                               

 

■ Giordano Bruno

(Chicago, 7 noiembrie, 1962) „Voiam să citesc actele procesului lui Giordano Bruno. Există o copie a întregului dosar, descoperită de Angelo Mercati, în arhivele personale ale lui Pius al IX–lea, și publicată de el în 1942. Dar originalul a dispărut și iată cum. Manuscrisul făcea parte din arhivele transportate la Paris din ordinul lui Napoleon. Și acolo, aceste mii de documente zăceau uitate în nu știu ce pivniță și într-o bună zi au fost vândute la kilogram unei fabrici de hârtie.”  (M. Eliade, Jurnal I)

 

■ Diaspora

Ideea că folosind cuvântul „diasporă” ocolim pe cel cu prea evidente conotații politice, „exil”, dovedește necunoașterea înțelesului real al cuvântului. Orice dicționar al limbii grecești ne poate lămuri că este vorba de o „împrăștiere silită”. Iar faptul că termenul grecesc se aplică în principal – după cum aflăm din însuși Dictionnaire Quillet de la Langue Française – „à la dispersion des Juifs au cours des siècles”, care intervine după catrastrofa provocată de imperatorul roman Titus în anul 70 e.n., este mai lămuritoare. (Experiența inițiatică a exilului, Mihaela Cristea)

 

■ John Donne

Nici un om pe lume nu-i doar un „ostrov”, stingher și de sine stătător; fiece om este o bucată din „continent”, o părticică din „întregul” cel de căpetenie; dacă marea îi smulge cu valurile un bulgăre, Europa e împuținată, așa cum ar fi orice limbă de pământ sau moșia ta ori a prietenilor tăi; moartea oricărui om mă vatămă pe mine, fiindcă mă aflu cuprins în omenire. Și de aceea niciodată să nu faci întrebare pentru cine bat clopotele; pentru tine bat. (Pentru cine bat clopotele, Ernest Hemingway )

 

■ Nulla

Una din fetele lui Papini, Viola, își amintește lucrul acesta: în 1917, Ungaretti,, venit de pe front la Bulciano, rămânea ceasuri întregi întins pe iarbă, privind câțiva nouri zdrențuiți risipindu-se alene pe cer. Întrebându-l odată ce vede, Ungaretti i-a răspuns: „Nulla!”. (M. Eliade, Jurnal I)

 

■ Egalita

„Doar marele democrat și președinte american, Thomas Jefferson, când susținea atât de aprig și democratic că oamenii se nasc egali și trebuie să fie egali, avea pe plantațiile sale din Virginia peste două sute de sclavi negri!” (Corneliu Florea, Winnipeg, Canada)

 

■ Hazard

(30 octombrie, 1978)  „…Pe seară, mă opresc în fața librăriei Red Door. Un student al Seminarului mă salută, fericit că am ieșit din clinică. Zâmbind, caută în buzunar și îmi întinde o hârtiuță. Am copiat-o pentru dumneavoastră, spune. Ca să vă anunț. O informație din Vecerny Pravda, Praga. Aflând că soțul ei o înșală, Vera Czermak s-a azvârlit de la fereastra apartamentului lor, de la etajul al III-lea. Acum se află în spital, în afară de orice primejdie, a căzut chiar pe soțul ei care a fost omorât pe loc.” (M. Eliade, Jurnal II)

 

■ Norii

„Trăim cam trei sferturi de veac, câteva zeci de mii de zile și nopți cu perindarea lor de anotimpuri. Și în tot acest răstimp nu este ceas de veghe care să nu poarte semnul cerului sub care ne aflăm, cu felurile lui de lumini, cu formele lui de senin sau de înnourare, cu întruchipările grele sau ușoare câte trec pe sub stele, cu câte știți. Mi s-a părut că a vorbi despre asta într-o carte poate avea importanță. Am început-o cândva, e o viață de om de atunci, am publicat-o sub o formă evoluată în 1979, acum o public în versiune definitivă, încheind, nu o carte care nu poate fi încheiată – așa este construită – , ci încheindu-se anii. Și nu doar anii, ci cuvintele despre cer cu putință într-o viață de om.” (Petru Creția)

 

 

 

4. Semnalări amicale…

 

 

România lui Cioran: Ființa ca Neant – Conferință de Sorin Antohi

 

Am anunțat aici conferința despre Cioran susținută de vechiul meu prieten Sorin Antohi la Iași, pe 14 noiembrie, la Casa Muzeelor. Am anunțat-o, am popularizat-o și prin mail și telefonic, dar din păcate nu am putut să asist la susținere. Din motive personale, nu grave dar, cum mi se întîmplă adesea de-o vreme, n-am vrut să întîlnesc o persoană. Sînt cam ciufut uneori. Absența m-a lipsit de audierea conferinței în direct, dar și de posibilitatea de a-l întîlni pe Sorin, probabil și pe unii prieteni comuni, care au fost prezenți. Ca să mă pedepsesc, nu am vizionat înregistrarea înainte de a o publica, așa că o vom vedea împreună! Vizionare plăcută, că e interesantă știu de dinainte de a o vedea!

https://www.youtube.com/@sorinantohi3874

 

 

Umor negru cu reforma educației!

 

Am primit de la scriitorul Ion Fercu – care a fost și profesor de-a lungul vieții – acest proiect de reforma educației în zece puncte. E de rîs? Nu sînt sigur. E umor? Cu siguranță, dar unul negru ca antracitul sau catranul. Altceva mă îngrijorează – unele din măsurile în curs ale (dez)onor ministerului educațiunii par calchiate după acest proiect care frizează perfecțiunea. Nu pot să vă urez „enjoy”, doar să rîdă fiecare după cum poate! S-ar potrivi o poză a ministrului de resort, dar nu vreau să sporesc oroarea!

 

Reforma Educației –  10 puncte esențiale

1. Învățământul este gratuit: pentru a evita deficitul bugetar, Educația nu va mai primi niciun ban.
2. Candidații la catedră vor atașa la dosarul de Titularizare adeverința de salariat a partenerului din care să reiasă că acesta poate susține de unul singur familia.
3. Pentru celibatari, este necesară o declarație pe proprie răspundere a părinților prin care aceștia să se angajeze solemn că își vor susține necondiționat fiica/fiul.
4. Din cauza condițiilor financiare nefavorabile, căsătoriile între cadre didactice sunt mai periculoase decât parteneriatele consangvine și vor fi scoase în afara legii.
5. Înainte de a primi decizia de repartizare pe post, profesorii vor fi supuși testului poligraf pentru a dovedi că vor să urce la catedră din vocație, nu pentru bani.
6. Cadrele didactice vor trece la programul clasic de fabrică 9-17, cu zi scurtă sâmbăta pentru asistare și corectare la concursuri și olimpiade.
7. Pensionarea va fi eliminată, dascălii, precum papii, vor pred(ic)a pe viață.
8. Pentru a combate criza de profesori, srilankezii, pakistanezii și nepalezii care au fost la munte, la mare și la meciurile „naționalei” vor putea preda istoria și geografia. Livratorii care pot prezenta conversații cu clienții în limba lui Caragiale vor putea preda limba română, iar cei care calculează bacșișul în limba noastră pot preda matematică.
9. Tehnologia este viitorul. Pentru reducerea analfabetismului funcțional, la catedră vor urca roboți programați să predea. Pentru eficientizarea procesului educațional, în bănci vor sta tot roboți.
10. Pentru a elimina polemicile de pe grupurile WhatsApp, profesorii vor putea da note sau teme numai cu acordul sau împreună cu părinții elevilor ori familia.

Per aspera ad astra!

 

 

 

 

5. Rîdem din răsputeri…

 

Mai precis, cu patru bancuri scurte colecționate în ultimele zile de la profesorul Septimiu Chelcea… Enjoy!

 

 

La cumpături… O femeie ajunge la magazinul de cartier cu zece minute înainte de ora închiderii:

-Bună seara, aveți găini?

Vînzătorul, obosit și plictisit, scoate din lada frigorifică singura găină pe care o mai avea:

-1, 129 Kg. Rămîne?

-Alta mai mare nu aveți?

Nervos, bagă găina în ladă și scoate tot găina aia. O pune pe cîntar, dar ține apăsat cu degetul și spune:

-1, 460 Kg.

Femeia, observînd mișcarea:

-Perfect, le vreau pe amîndouă!

 

Mascații… Mascații strigă la ușa unui apartament:

-Deschide sau tragem!

Dinăuntru, se aude:

-Nu trageți! Împingeți! Că așa se deschide!

 

Interogații…

-Iubito, de ce îmi răspunzi la orice întrebare cu o întrebare?

-Serios, așa fac?

 

În troleibuz… În troleibuz, o doamnă indignată:

-Domnule, nu îți este rușine? De un sfert de oră mă pipăi!

-Așa… Acum cînd te pregătești să cobori, brusc ți-ai amintit că ești femeie serioasă!

 

 

Un grupaj foarte bun sosit de la vechiul meu prieten Willy Shalev, el însuși senior de altfel! Caricatura lui C. Pătrășcan, asortată grupajului, mi-a venit desigur de la alt senior, profesorul Septimiu Chelcea. S-ar zice că noi, seniorii, avem încă puterea să ne amuzăm pe seama noastră. Și nu ne deranjează dacă se amuză și ceilalți. Enjoy!

 

De ce ești atât de trist?

– Închipuie-ţi, ieri mergând în metrou, am văzut o domnișoară tânără, picioare lungi, frumoasă, efectiv să-ți pierzi capul! I-am făcut cu ochiul…

– Și?

– Și ea s-a ridicat și mi-a oferit locul!

*

Doi pensionari stau de vorbă:

– La 85 de ani ai mei încă pot face o femeie să nu doarmă toată noaptea.

– Bă ce tare ești, dar ce le faci?

– Păi până la miezul nopții fumez… apoi până dimineață tușesc.

*

Un cuplu de vechi pensionari.

– Măi femeie, mergi la bucătărie și adu niște înghețată! Da’ notează, să nu uiți!

– Lasă că țin minte!

După jumătate de oră se întoarce cu o tavă de mici.

– Ti-am zis să notezi. Ai uitat muștarul.

*

Doi pensionari:

– Bă, tu mai ții minte pastilele de ni le dădeau aia in armată ca să NU ne stea mintea numai la femei?

– Ce-i cu ele?

– Cred că la mine au început să-și facă efectul.

*

Doi moși pe o bancă:

– Uite, fătuca aia are două picioare superbe…

– Știu, le-am numărat și eu.

*

Bunicul sărbătorește ziua de naștere (80 ani). Bunica:

– De ziua ta am 2 vești: una bună și una rea. Pe care vrei s-o auzi prima dată?

Bunicul:

– Aia bună, normal.

Bunica:

– Cu ocazia a 80 de primăveri îți fac cadou o stripteuză.

Bunicu:

– Ura, uraa! Și care-i vestea rea?

Bunica:

– Stripteuza este o fostă colegă de-a ta de la școală generală!

*

Doi pensionari stau de vorbă:

– Am rugat-o pe nevastă-mea să mă incinereze, când o fi să fie.

– Si care e problema? De ce ești nervos?

– Păi, m-a programat pentru joi.

*

Un veteran al afacerilor, de 90 de ani, se întâlnește cu consilierul sau economic.

– Tocmai ce am aflat despre o investiție care vă va dubla averea in numai 5 ani.

– 5 ani? Glumești? La vârsta mea nici banane verzi nu mai cumpăr.

*

Într-o zi m-am întâlnit cu un prieten și am intrat să bem o cafea. Vis-a-vis de masa noastră erau niște bătrânei. Mă uitam la ei și i-am spus prietenului meu:

– Îi vezi pe șontorogii ăia de bătrânei? Peste 10 ani așa o să fim și noi…

Prietenul meu și-a scos ochelarii, s-a uitat lung la mine și mi-a spus:

– Băi, tembelule, vis-a-vis de noi e o oglindă…

 

 

 

O colecție bună realizată cu ajutorul mai multor furnizori, care vor fi divulgați pe parcurs, și o glumă grafică de la prietenul nostru Radu Mârza. Nu chiar glumă, mai degrabă o constatare amară… Enjoy!

 

Cogito ergo sum (Septimiu Chelcea)

Dacă s-ar auzi ce gîndim…, nu, nici nu vreau să mă gîndesc!

 

Ardelenească (Emil Belu)

Palinca se bea de două ori pe an, cînd îi zîua ta… și cînd nu-i!

 

Protecția mediului (Michael Astner, ZdeIași)

„Ce să mai, dacă stăm drepți și gândim strâmb (sau e invers?), orice om în viață e de fapt din start vinovat pentru că trăind nu are cum să nu fie o sursă de poluare!” Eu nu i-aș exclude nici pe morți!

 

Lumea după Alzheimer (Adrian Vasiliu)

Nu există nimic atît de important ca să nu pot uita!

 

Discuție între senioare! (Emanuiel Pavel)

-Am ceva între țîțe ce în tinerețe nu am avut!!!/ -Serios, ce anume?/ -Buricul!

 

O familie woke (Virgil Glăvan)

-Ce faci persoană care m-ai născut?/ Bine pagubă financiară!

 

Întrebare esențială (Mardale, Cațavencii)

Oare cum s-o descurca un prost într-o zi proastă?

 

Azil universal (Ion Fercu după G. B. Shaw)

Cu cît trăiesc mai mult cu atît sînt mai convins că această planetă ete folosită de alte planete ca azilul de nebuni al universului.

 

Împăcarea moarte n-are! (Mardale, Cațavencii)

Plecarea PSD de la guvernare aduce cu amenințarea nevestei că pleacă la mă-sa. Stați liniștiți, urmează sexul de împăcare, nimic nou!

 

Soluție de avarie! (Mardale, Cațavencii)

Pentru că porumbelul păcii nu mai făcea față, America ne vine în ajutor cu papagalul păcii!

 

Interesul poartă fesul! (Septimiu Chelcea)

Interesul deghizat în respect este o formă perversă de viclenie.

 

Superofertă! (Ion Fercu)

La biserică, 50 de lei un pomelnic… L-am șicanat pe unul în trafic – mi-a pomenit toți morții gratuit!

 

 

Se înțelege că am primit un nou grupaj de bancuri silvestre de la Ceazar Straton. Și o glumă grafică de la profesorul Septimiu Chelcea – ar fi o armă către un rău al vremurilor noastre… Lectură plăcută!

 

Psst! În Saxonia, un pădurar și fiul său merg în pădure pentru a observa animalele. După ce s-au așezat, pădurarul îi explică fiului său: „Ia un binoclu. Eu mă voi uita încoace și tu în cealaltă parte. Cine vede ceva primul, îi spune celuilalt.” După un timp, pădurarul vede o tânără drăguță apropiindu-se lângă un mic iaz din pădure. Fata se oprește și se uită în jur. Când crede că nu este observată, întinde o pătură în iarba de lângă mal, se dezbracă complet și se întinde pe pătură. Pădurarului nu-i vine să creadă ce vede! Nu se mișcă, nu scoate niciun sunet și ochii lui par lipiți de binoclu. În același timp, din direcția opusă, fiul său vede o vulpe. Emoționat, fiul șoptește: „O, tată, o vulpe!” Pădurarul tresări, privi în jur cu prudență și-i spuse încet: „Poți împușca vulpea, eu cobor la iaz. Dar să nu-i spui nimic lui maică-ta, te rog!”

***

Mai trage o dată! Un tăietor de lemne întâlnește o vrăjitoare urâtă și cocoșată în pădure, cu o cioară cocoțată pe umărul ei. „He, he, he…dacă-mi spui ce animal stă pe umărul meu, poți petrece noaptea cu mine în patul meu!” Tăietorul de lemne pare îngrozit, apoi, după o pauză , zâmbește și spune: „O maimuță?”. La care vrăjitoarea răspunde: „Ok! Poți să mai încerci o dată!”

***

Imprudență. Un vânător vine acasă și își prinde soția făcând sex cu cel mai bun prieten al său. Își ia pușca și îl împușcă. Soția lui îi spune: „Dacă continui așa, nu-ți va mai rămâne niciun prieten!”

***

Capre. În instanță, judecătorul i-a spus fermierului: „Deci, domnule fermier, sunteți acuzat că ați întreținut relații sexuale cu o capră. Acum ne puteți spune ce s-a întâmplat cu adevărat!” La care fermierul a răspuns: „Onorată instanță, a fost exact ca și cu soția mea. Și asta behăia mereu!”

***

Revenge. Un pădurar a întâlnit o veveriță care plângea. A întrebat-o ce se întâmplă. Veverița s-a văitat: „Ursul m-a întrebat astăzi dacă sunt țepoasă. I-am spus nu, așa că s-a șters la fund cu mine!” „Oh! Ce groaznic!” a răspuns pădurarul. A doua zi, a întâlnit o pasăre teribil de tristă căreia i se întâmplase același lucru. Pădurarul a spus din nou: „Oh! Ce groaznic!” A treia zi, pădurarul a întâlnit pasărea și veverița, amândouă râzând în hohote. Pădurarul a întrebat: „De ce râdeți așa?” Veverița a răspuns: „Astăzi, ursul l-a găsit pe arici.”

***

Vânător. Ce este, de fapt, un vânător? Un bețiv înarmat care ocolește prin pădure, spre crâșmă.

***

Salvare. Soția vânătorului stă întinsă în pat cu iubitul ei. Apoi îl aude pe soțul ei, gelos, apropiindu-se. Își încurajează iubitul: „Grăbește-te, dragul meu! Îl știu…nu poate nimeri țintele mobile.”

***

Lingușire. Regele este în pădure cu maistrul său vânător. Țintește un iepure, trage și ratează. Vânătorul spune: „O, Majestatea Voastră, ce bun sunteți! Ați decis să grațiați iepurele!”

***

Umflături. Doi ofițeri de poliție se ceartă dacă un anumit copac este mascul sau femelă. Așa că îi cer părerea unui tăietor de lemne, care spune: „Stai într-o parte a copacului. Uite, având în vedere cele două umflături, de o parte și de alta a trunchiului,  aș spune că trebuie să fie mascul!”

***

Ajutor. Un tăietor de lemne navighează pe o navă, când aceasta lovește o stâncă și începe să se scufunde. Este disperat, dar din fericire un marinar îi spune: „Vino cu mine și fă ca mine”. Marinarul ia un topor și, cu câteva lovituri puternice, taie frânghiile unei bărci de salvare. Apoi, omul pădurii ia și el un topor și începe să lovească barca, sfâșiind-o în bucăți. Marinarul, îngrozit, întreabă: „Ce faceți?” Iar pădurarul: „Vă voi ajuta să faceți o plută!”

***

Cină. „Cum a fost vânătoarea ta în sălbăticie?”. „Am văzut o mulțime de excremente de tot felul, dar nu am prins nicio pradă.”. „Ce vei mânca acum?”. „Cred că va trebui să mă mulțumesc cu… desertul.”.

***

O vânătoare… reușită. Doctorul ortoped era un vânător pasionat și ori de câte ori avea timp, mergea în pădure. Într-o seară, când s-a întors, soția lui l-a întrebat: „Ai împușcat ceva?”. „ A fost destul de bine, trebuie să recunosc: Doi iepuri și trei pacienți noi.”

***

Cerb. Vânătorul credea că a împușcat un cerb. Când s-a dus să examineze vânatul pe care îl ucisese, a fost surprins să constate că altcineva era deja acolo. Indignat, s-a apropiat de bărbatul care stătea ghemuit lângă animal. „Hei, iată-te!?  Prada asta e a mea!”, a strigat el, îndreptându-și arma spre intrus ca să-și dovedească prioritatea. „Bine, bine, tu l-ai împușcat”, a spus celălalt, calm. „Dar pot să-i dau jos frâul și șaua mai întâi?”

***

Pescar. „Ți-am mai povestit despre somonul acela uriaș pe care l-am prins vara trecută?”, și-a întrebat pescarul  prietenul. „Cel puțin de zece ori. Încă mai crește?”.

***

Scump, doamnă.. scump! Lasse plecase la pescuit în Laponia cu vărul său, cu permise în regulă. Chiar în prima zi, prinsese un somon frumos, pe care a decis să-l arunce înapoi în apă. „De ce naiba ai făcut asta?”, se întrebă vărul. „Ai idee cât costă somonul în ziua de azi? Te-ai uitat la mall?  Nu-mi permit să mănânc un pește atât de scump!”, a spus Lasse.

***

Vânătorul reciclat. Un pădurar merge în pădure și cântă în sinea lui: „La vânătoare, la vânătoare.”. Deodată, un urs apare de după un tufiș și îl bate pe umăr: „La vânătoare, zici?”. ”Eu? Nu! Mergeam la pescuit…”

***

Invidie. De ce le-a ordonat regele cel rău supușilor săi să taie toți copacii din regat? Era gelos pentru că toți aveau coroane mai mari decât el.

 

 

Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…