- Reamintiri…
18 noiembrie, 2018… Lansare „5 balade rock”…
După cele șapte ore și încă vreo 25 de minute întîrziere parcurse într-un vagon neîncălzit, entuziasmul meu pentru drumul la București scăzuse spre zero. Noroc că în hotel era cald și după decongelare, am purces spre Romexpo – nu cu „la buliivar, birjar”, cu un mijloc motorizat. Dar entuziasmul mi-a revenit cu adevărat abia cînd am ajuns la standul editurii Vinea și am văzut cartea. Sigur, versiunea electronică arată splendid, doar că tipărită pe hîrtie arată și mai și. Lansarea foarte reușită, lume multă, cam jumătate rockeri, cam jumătate scriitori și cititori, vorbitori excelenți – poetul și editorul Nicolae Tzone, istoricul culturii și eseistul Sorin Antohi, autorul prefeței, poetul Mihail Gălățanu. Oleacă, ba chiar mai mult emoționat, am spus și eu cîteva cuvinte. Apoi, mi-a amorțit mîna dînd autografe…. Ba chiar am mai dat vreo cinci și ieri, cînd am bîntuit prin tîrg participînd și la cîteva lansări ale unor prieteni scriitori, Mircea Daneliuc, Bogdan Suceavă, Dan Lungu. Am vreo sută de fotografii din cele două zile de Gaudeamus…
- Prima pagină…
Un nou poem de Mircea Dinescu haiducit de pe site-ul revistei Cațavencii. Ehei, vă întrebați probabil cine este Elena Talagai. Cum eu însumi am dat foarte greu de ea, explorînd pe net și avînd noroc să dau peste singura informație, n-o să vă las să căutați – este iubita din clasa a X-a a poetului, probabil prima, pe care a cunoscut-o și în sens biblic… Frumoasă amintire, bun poem. Lectură plăcută!
Mircea Dinescu – În căutarea parfumului pierdut
Pe urmele iubirilor pierdute
amușinez o umbră de parfum,
un glas străin parcă mă-ndeamnă: du-te!
un altul îmi șoptește: nu acum!
Ce-o să găsești?! Un roi de cimitire
ce bîzîie pe florile de-atunci
și răsfoind o carte de citire,
bătrîne legănînd în poale prunci.
Una din ele poate e Maria
iar alta chiar Elena Talagai.
Trageți pe ochi mai bine pălăria
ca să nu vezi năluci de putregai,
că unde-a fost parfum de piersici coapte
și rîs zglobiu și gust de buze dulci
e-o gară tristă, cu un tren de noapte,
de-ți vine chiar pe șine să te culci.
Iar joia tineretului de-acuma
e-o sîmbătă cu un șirag de morți.
Vrei să dansezi? Cu fata sau cu muma?
Dame-tango? Bătrînele-s la porți.
Şi-un craniu știrb cu oase-mbîrligate
pe crucile care așteaptă-n drum
la ia-mă-nene, să le duci în spate
pînă la mult visatul lor parfum.
- De la prieteni…
Emil Belu – Bellissimes. Note din exil
Dacă e duminică, e Emil Belu, eseistul nostru din Montreal. Așa că, iată, a și sosit. Am publicat săptămîna trecută cîteva note din jurul acestui text mai amplu. Un text foarte interesant, care se ocupă de o problemă care mă interesează adesea și pe mine. Lectură plăcută!
■ Ispite de dreapta
Ne credem un petic de pământ blagoslovit de soartă. La noi s-au înghesuit în vreme toate misterele planetei: Terra mirabilis, muntele Kogaion, Grădina Maicii Domnului, Noul Ierusalim şi mai nu ştiu care centru misterios al cosmosului. Ne place să ne credem el ombligo del mundo, buricul pământului, asemeni andinilor din Cuzco, „oraşul revelaţiilor primordiale”, cum îmi tot repetă colegul meu peruan Antonio Robles. Din fericire, nimeni nu ne ia în seamă şi, de altfel, nici nu avem nevoie. Frisonul unei treceri prin spațiul acesta „binecuvântat”, pare a induce alte gânduri, departe de exacerbările fără nicio acoperire. Am încercat să înțeleg toată vorbăria asta inutilă frizând fantasticul, fără logică și fără acoperire în real. Mai ales după răzmerița decembristă. Nu e nevoie să citești cărți savante despre raiul românesc – editate cu nemiluita – , e suficientă o privire cuprinzătoare a realității desfășurată înaintea ochilor. O panoramă neonorantă pentru o nație, oricare ar fi ea. Oameni fără acoperiș, analfabeţi dar și școliți, alcoolici şi handicapaţi, copii ai străzii şi haite de câini, amestecați, se bat pentru osul devenit tot mai rar. Ei sunt profesioniştii. Pulverizându-şi pragul demnităţii – care nu-i dădea voie oricui să întindă mâna la trecător – breasla s-a extins. În plin centrul Capitalei, preoţi în odăjdii aurite strâng bani pentru construcţia unei biserici, iar în aeroportul internaţional, călugăriţe sfioase îţi întind o listă de subscripţii pentru ridicarea unei mănăstiri în Moldova. A dispărut misterul religios: altarul s-a mutat în piaţă, iar chilia în aerogară. Golită de taine, credinţa coboară în stradă, devenind modă – o altă denumire a efemerului. Să fie ilustrarea unui gând al lui Mircea Eliade: „Nuditatea rituală proclamă regăsirea beatitudinii paradisiace”. Dar, unde-i beatitudinea? Unde-i Paradisul? Inflaţionismul religios e semnul crizei. Modelul danez din vremea lui Kierkegaard – inflaţie de preoţi şi predicatori – se pare că a prins şi la noi. Nu peste multă vreme, numărul teologilor îl va întrece pe cel al dascălilor, dacă nu l-a întrecut, deja. Zelul ctitoritului nu a ocolit nici diaspora, deşi, nici aici bogăţia nu-i răstoarnă din iahturi pe români. În Montréal sunt vreo paisprezece lăcașe de cult ale românilor, dacă le-am numărat bine, majoritatea fiind închiriate de la catolici și protestanți. Cum bisericile locale, ale diverselor culte, duc o lipsă acută de enoriași – dintr-o statistică aflu că mai sunt în jurul a 10% practicanți –, se văd nevoite să ofere spații pentru închiriere, iar cererea este în continuă creștere datorită numărului mare de imigranți care vin în Canada. Nu spun o noutate: habotnicia în creștere e promovată de săraci, mulți dintre ei trăind la limita subzistenței, din lefuri mici, chiar ajutor social. De necrezut! Algoritmul expansiunii bisericilor ortodoxe românești e foarte cunoscut. Când încep „schismele” între membrii comitetului bisericesc, între ei și enoriași, conviețuirea sub același acoperiș, fie el chiar „Acoperământul Maicii Domnului”, devine imposibilă. O parte din comitet, împreună cu cei devotați, închiriază un alt lăcaș, aduc noi preoți și totul merge bine până la următoarea gâlceavă. Simplu și costisitor! Când zelul ctitoritului se mai domoleşte, sanctificăm. La germani, ca să dau un exemplu, nu există dilema alegerii între erou şi sfânt, ei merg pe mâna eroului. Românii, echitabili – pentru a nu sabota Istoria şi a nu mânia Cerul –, sanctifică eroii neamului. Sunt la rând voievozii. Nu mai e mult şi ajungem la contemporanii din dealul Mitropoliei – cler şi parlamentari. Milan Kundera, în Les Testaments trahis, mărturisea o anume inadecvare la creştinism din cauza firii sale înclinate spre umor, incompatibilă cu rigiditatea dogmei. Nu a cunoscut noul ortodoxism mioritic, l-ar fi îmbrăţişat pe loc! Noi i-am dat creştinismului valenţa care-i lipsea: umorul! Ba, chiar mai mult: comedia! Majoritatea „dezertorilor” refuză o nouă îmbarcare. Un naufragiu le-a fost de-ajuns! Sătui de paradisul promis, credincioşii par a fi uitat nu numai drumul spre Biserică, dar şi „atenţiile” materiale. Înglodate în datorii, unele biserici din Québec au scos la licitaţie obiectele de cult, cum am văzut într-o emisiune televizată. Altele au fost adaptate circuitului turistic: casa parohială a devenit un mini-hotel, iar în interiorul bisericii s-a amenajat un restaurant cu specific local pentru atragerea turiştilor. Cât despre construirea de noi lăcaşuri, nici vorbă! Statul nu investeşte în asemenea proiecte, iar la cererile de fonduri financiare răspunsul este fără echivoc: e treaba parohiei! Presa montréaleză, susţinută de comitetele de părinţi, a cerut în repetate rânduri scoaterea religiei din şcoli, unde – atenţie! – este facultativă. Parlamentul provinciei Québec a promulgat o lege prin care este acceptată predarea unui curs de „Istoria religiilor”, indiferent de confesiunea religioasă a elevului. Şcolile confesionale şi-au atras blamul public pentru pedagogia cu aer medieval şi pentru pedofilia purtătorilor de sutană. Participanţii la o masă rotundă pe teme religioase au fost de acord – cu câteva excepţii – ca momentul botezului şi religia să rămână la alegerea copilului, atunci când judecata şi discernământul său ating pragul maturităţii decizionale. Noii zei îşi fac tot mai simţită prezenţa. Nu numai internetul. Să fie toate acestea o mână întinsă raţiunii? Să fi ajuns societatea la al treilea stadiu de dezvoltare despre care vorbea Lessing: „Triumful raţiunii cu ajutorul educaţiei”. De meditat! Pierduţi în nebuloase retorici patriotarde şi invocarea fără odihnă a Providenţei, cu greu vom mai putea regăsi drumul lucidităţii şi al raţiunii. Excesele, indiferent din ce parte provin, acutizează patologia. Vindecarea va necesita o lungă convalescenţă, iar sechelele nu vor lipsi. Părintele Cleopa împărţea ispitele în două: cele din stânga, cele rele – vicii, patimi, orgolii, şi cele din dreapta, cele bune, dar în exces – supracalităţi, virtuţi, în general un exces al binelui. Să fie România o ţară de stânga cu ispite din dreapta?
Toni Prat: Să poți ieși din scenă demn
Am primit de la profesorul Septimiu Chelcea un nou poem vizual al artistului catalunez Toni Prat. Îmi place mult, cum mi s-a întîmplat mereu cu operele sale, așa că le împărtășesc prietenilor mei. Lectură plăcută!
Să poți ieși din scenă demn
În ultimele clipe ale vieții, timpul își schimbă starea. Nu mai este acel râu tumultuos; devine o baltă de minute. Trecerea liniară a timpului, în care fiecare clipă era doar o trambulină pentru clipa următoare, se transformă. Viitorul, care până atunci ne ghida, se estompează, iar trecutul, adesea imprecis, devine refugiu. Timpul nu mai este o resursă de valorificat: este o materie fragile, contemplată cu delicatețe, ca și cum fiecare clipă ar fi un fragment de eternitate. Cadranul ceasului reflectă această schimbare: limbile ceasului se mișcă în sens invers, parcă ar dori să releve drumul parcurs. Este un timp care nu mai indică nicio direcție, dar care totuși pulsează. Și în această pulsație inversă se poate percepe un alt tip de plenitudine. Filozoful francez Henri Bergson (1859 – 1941) ne ajută să înțelegem această schimbare. Bergson nu concepea timpul ca o succesiune mecanică de unități egale, ci ca o „durată” vie, subiectivă, trăită psihic. Pe măsură ce îmbătrânim, acest timp interior se impune: nu ne mai ghidează ceasul exterior, ci propriile ritmuri ale corpului, memoriei. Astfel, ceea ce era urgență devine pauză, iar ceea ce părea pierdere de timp poate deveni viață plină. Conștiința morții transformă relația noastră cu timpul, spunea filozoful german Martin Heidegger (1889 – 1976). Conștientizarea apropierii sfârșitului nu paralizează, ci ascute percepția: fiecare moment se luminează cu o intensitate nouă. Prezentul capătă greutate. Orele nu mai sunt doar trepte, ci spații locuibile. Scriitoarea franceză Simone de Beauvoir (1908 – 1986) avertiza asupra riscului de a considera bătrînețea doar ca pe un „timp de resturi” și susținea că bătrânețea poate deveni un spațiu al libertății și lucidității: un moment de reflecție asupra propriei vieți, fără presiunile și așteptările impuse de tinerețe și maturitate. Recent, filozoful sud coreean Byung-Chul Han (n. 1959), profesor la Universitatea din Berlin, a criticat societatea hiperactivității, în care timpul este în mod constant fragmentat și trăit după cerințe productivității. În acest context social, timpul lent, inutil, contemplativ devine aproape o revoluție. Și această revoluție poate avea loc tocmai la bătrânețe: un timp eliberat de logica randamentului, care nu mai promite productivitate, dar nici nu cere nimic. Poate că ceea ce are cel mai mult preț în acest timp de prelungire a vieții nu este durata sa, ci calitatea. Durerea fizică sau suferința psihică pot transforma ultimele clipe într-un chin, golindu-le de sens. De aceea mari personalități, precum filozoful francez André Comte-Sponville (n. 1952) și politicianul și filozoful francez Luc Ferry (n. 1951), susțin posibilitatea unei eutanasii lucide, nu ca pe o înfrângere, ci ca un act de libertate. Nu este vorba de a alege între viață și moarte, ci între a suferi inutil și a încheia în plenitudine o viață care și-a spus deja tot ce avea de spus.
Poate că nimic nu este mai demn decât să poți ieși din scenă când rolul a fost jucat până la capăt. (7.11.2025)
- Semnalări amicale…
Adrian Grauenfels – Giorgio de Chirico, poet și pictor
Prietenul nostru, poetul și editorul Adrian Grauenfels, a avut șansa – pe care și-o fi pregătit-o temeinic! – să viziteze Roma mai îndelung după deschiderea atelierului-muzeu de Chirico. Și ne dăruie o mare și plăcută surpriză, o relatare despre întîlnirea cu locuința și atelierul marelui pictor, un album minunat cu lucrări de-ale acestuia și un florilegiu extras din poeziile artistului. Cu asta îmi face o bucurie suplimentară și mie, care nu cunoșteam pînă în această dimineață decît extrase poetice întîlnite prin cărți și albume din această minunată poezie. Mulțumesc frumos, Adrian. Contemplare și lectură plăcute tuturor! Aceste splendid album poate fi descărcat de la linkul care urmează…
https://u.pcloud.link/publink/show?code=XZqlmg5ZERJsGqaseXVb4i1Ig27k4XR4CjGV#/login
Alternanțe, 4 (49), octombrie 2025
Tocmai am primit de la prietenul Vasile Gogea cel mai recent număr al excelentei reviste de cultură, editată de cvartetul redacțional Eugen D. Popin, Vasile Gogea, Mircea Petean, Herbert – Werner Mühlroth, care devine sextet prin adăugarea celor care se ocupă de concepția grafică: Șerban Popin și Zoltan Munteanu-Racz. Îi mulțumesc prietenului Eugen Popin pentru adăpostirea grupajului meu de poezii. Lectură plăcută!
http://www.revista-alternante.de/html/revista.html
Vineri de la ora 18, la Casa Muzeelor, din Str. Vasile Alecsandri nr.6, prietenul meu, istoricul ideilor Sorin Antohi, a susținut o conferință care se anunța foarte interesantă încă din titlu! Cum îl știu de o viață pe Sorin, nu m-am îndoit că așa va fi. Dar să vedem care este punctul de plecare al Conferinței:
„Ne apropiem de sfîrșitul anului 2025, în care am marcat 30 de ani de la moartea lui Cioran. Această conferință, adresată unui public educat, dar nu neapărat specialist în istoria ideilor, se concentrează asupra ontologiei etnice paradoxale propuse de marele gînditor. Ontologiile etnice, în concepția mea, sînt sisteme care atribuie națiunii etnice un mod de gîndire și un tipar de existență idiosincratice, bazate pe un spațiu (nu doar un teritoriu), un timp (nu doar o istorie), un logos (nu doar o limbă) etc. numai ale lor. Pentru a folosi o singură noțiune, deopotrivă sinteza și rezultatul viu al tuturor celorlalte, o Ființă. Această linie de gîndire, marcată de înalta cultură germană și de culminația ei antimodernă interbelică, opera lui Heidegger, a generat idei și opere românești semnate de autori ca Lucian Blaga, Mircea Vulcănescu, Cioran, Constantin Noica. În această serie, ca și în altele, Cioran este excepția, rebelul, paradoxalul, subversivul, deconstructorul. Dar nu opusul. Asta voi încerca să demonstrez, pornind de la o jumătate de secol de lecturi din opera lui Cioran, reluînd ideile unor scrieri ale mele mai vechi, evocînd dialogurile față către față cu acest autor genial (atît de mult citat și atît de puțin înțeles), din care am extras și Le Néant roumain. Un entretien / Neantul românesc. O convorbire (Polirom, 2009), în care ni se alătură cioranianul patafizic, Luca Pițu (1947-2015).”
Noi poeme din „Strada Libertății” de Romulus Brâncoveanu
Am semnalat acum circa o săptămînă noul și excepționalul volum al colegului meu de generație Romulus Brâncoveanu – Strada Libertății, editura Rocart, 2025 – și am ilustrat cu cîteva poeme din primul ciclu, cel care dă titlul poemului. Reiau linkul aici pentru cei care vor să revadă poemele de atunci sau nu au văzut încă…
- Rîdem din răsputeri…
Ceva mai mult de jumătate primite de la diverși furnizori, care vor fi divulgați pe măsura intrării în scenă, celelalte haiducite din media, deosebit de generoase cu năstrușniciile politrucilor. Enjoy!
Se poate! (Septimiu Chelcea)… Nu, nu este imposibil. Două femei stăteau tăcute pe o bancă…
Boală molipsitoare! (Michael Astner, apus Stendhal)… „Nimic nu-i așa de contagios ca proasta dispoziție!” Unii socotesc că și prostia ca atare e la fel de virulentă…
Toată viața… (Emanuiel Pavel)… Toată viața sîntem copii. Ceea ce se schimbă este numai prețul jucăriilor!
Memă pentru bere! (Dan Chiriac)… Tre’ să beau berulele astea, să nu le mai văd, că dacă le văd le beau!
Aur, prea mult aur (Mardale, Cațavencii)… Eram convins că sîntem cu popor de că..t. Și cînd colo sondajele susțin că am fi 40% din AUR…
PSD – USR, aceeași depresie (Media)… Sorin Grindeanu (președinte PSD): „Noi, coaliția, de o săptămînă, tăiem frunza la cîini, facem fotosinteză.“
Dominic Fritz (președinte USR): „Prea profund sîntem în rahat, ca să ne scoatem în cîteva luni.“
O aplicare normală a legii?! (Media)… La 20 de zile de la încarcerare, fostul președinte Sarkozy a fost eliberat din închisoare. Pedeapsa a fost comutată în „supraveghere judiciară strictă și interdicția de a părăsi teritoriul Franței”. Pedeapsa inițială era de 5 ani pentru „participarea la o conspirație criminală”. Pentru avocatul infractorului, comutarea pedepsei este „o aplicare normală a legii”. Bun, asta dacă Franța are o lege specială pentru președinți!
Chestii speciale (Mardale, Cațavencii)… De obicei, chestiile speciale se țin în sticluțe mici… PLM, da pensiile speciale nu contrazic oleacă treaba asta?
Cu niciun chip! (Septimiu Chelcea)… Unii oameni nu recunosc nici în ruptul capului că au defecte. Eu, dacă aș avea, aș recunoaște…
În epoca AI (Michael Astner)… De la Toma Necredinciosul, care nu putea crede ce nu (se) vede, am ajuns acum la Toma Necredinciosul, care nu (mai) poate crede ce (se) vede!
Viața, moartea… (Tudor Mușatescu, Septimiu Chelcea)… „Nu vreau să mor pînă nu termin de trăit”, spunea Tudor Mușatescu. Nu-l contrazic!
Un banc lung și narativ, o poveste despre un magazin foarte mare de la care doamnele își pot alege bărbatul potrivit. Doar că povestea evoluează foarte ciudat… Gluma este extrasă din marele grupaj de bancuri retro primite de la prietenul Radu Lupașcu, rocker, comentator muzical, editor. Lectură plăcută!
Povestea magazinului cu bărbați… La New York, s-a deschis un magazin unde femeile pot alege și cumpăra un soț. La intrare, sînt afișate regulile de funcționare ale magazinului:
– Poți vizita magazinul o singură dată!
– Sînt 6 etaje și caracteristicile bărbaților se îmbunătățesc pe măsură ce urci la etajul superior.
– Poți alege orice bărbat de la un etaj, sau poți urca la etajul următor.
– Nu te poți întoarce la etajul inferior!
O femeie decide să viziteze magazinul pentru a găsi un bărbat care să ți-i țină companie. La etajul unu, pe ușa este următorul afiș: Acești bărbați au un loc de muncă! Femeia decide să meargă la etajul următor. La etajul al doilea, pe ușă este următorul afiș: Acești bărbați au un loc de muncă și iubesc copiii! Femeia hotărăște să urce la etajul următor… La etajul al treilea, pe ușă este următorul afiș: Acești bărbați au un loc de muncă, iubesc copiii și sînt extrem de frumoși! „Wow” își spune femeia, însă hotărăște să meargă la etajul următor… La etajul al patrulea, pe ușă este următorul afiș: Acești bărbați au un loc de muncă, iubesc copiii, sînt frumoși de înnebunești și ajută și la treburile din casă! Incredibil!, exclama femeia. Cu greu pot rezista! Însă decide să meargă la etajul următor. La etajul cinci, pe ușă este următorul afiș: Acești bărbați au un loc de muncă, iubesc copiii, sînt frumoși de înnebunești și ajută și la treburile din casă, dar sînt extrem de romantici! Femeia este tentată să rămînă și să aleagă un bărbat, însă pînă la urmă decide să urce la ultimul nivel. La etajul șase, se află următorul afiș: Ești vizitatoarea cu nr. 31.456.012 a acestui etaj. Aici nu sînt bărbați, acest etaj există numai pentru a demonstra că este imposibil să satisfaci o femeie…
Un banc tare – și sinistru! -, haiducit din cel mai recent editorial al lui Doru Bușcu, și o glumă grafică de la Emanuiel Pavel, tot cam sinistră, deși în alt sens. Enjoy!
Speranța de viață… Medicul îi aduce pacientului analizele. Are o privire sumbră.
Pacientul: Dom’ doctor, e grav?
Doctorul e mut și întunecat la față.
Pacientul: Vai de mine! Cît mai am de trăit?
Doctorul: Zece…
Pacientul: Ani?… Luni?… Săptămîni?… Zile?
Doctorul: …nouă, opt, șapte, șase…
Cele mai multe primite de la diverși furnizori care vor fi divulgați pe parcurs, numai două haiducite din media. Enjoy!
Inteligență și prostie (Septimiu Chelcea)… Inteligența poate fi și artificială, prostia însă este întotdeauna autentică, naturală.
Prin rotație (Ion Fercu)… S-a decis! Guvernarea României se va face prin rotație: ziua ca proștii, noaptea ca hoții!
O socoteală corectă (Willy Shalev)… La cît de scumpe au ajuns nunțile în ziua de azi, mai bine cauți o femeie gata măritată!
Mema zilei! (Liviu Scutaru)… Dacă cineva rîde, rîzi cu el./ Dacă cineva cîntă, cîntă împreună cu el./ Dacă cineva lucrează, lasă-l să lucreze!
Teoria relativității (Septimiu Chelcea)… Autobuzul merge cu o viteză de două ori mai mare atunci cînd fugi să-l prinzi în stație decît atunci cînd ești în el!
Cîștigarea atenției (Liviu Scutaru, după S. Freud)… Dacă vrei ca soția ta să te asculte cînd vorbești, vorbește cu altă femeie. O să fie numai ochi și urechi.
Sănătatea e mai bună decît toate (Willy Shalev)… Mi-a scris una în privat – dacă mă vezi goală, uiți să mai respiri. Am blocat-o pe loc. Sănătatea e mai importantă!
Titlu de ziar (Ana-Maria Dobre, ZdIași)… România, țara în care 125 de lei pe card, în două rate, înseamnă „sprijin” și 20.000 de lei pensie înseamnă „merit”.
Treaba cu Black Friday (Mardale, Cațavencii)… Aflînd că aduni bani albi pentru zile negre, artizanii prețurilor cu 9 la sfîrșit au inventat Black Friday…
Un grupaj de bulisme primit de la furnizorul profi de bulisme, prietenul nostru Virgil ot/ of Toronto… Enjoy!
Bulă: Am citit și am recitit profețiile lui Nostradamus… Nu zice nicăieri că România va avea autostrăzi.
***
Prima noapte după nuntă: Ea: „Ce faci, nu vii?” El: „Nu.” Ea: „De ce?” El: „Știi cât mi-am dorit eu să refuz o femeie măritată?”
***
Bubulina își face de cap cu amantul, știind că Bulă ajunge târziu acasă. Dar, surpriză! Bulă ajunge devreme. Amantul se ascunde sub pat, iar Bubulina deschide ușa. Suspicios din fire, Bulă caută prin toată camera și îl găsește pe amant.
– Bubulino, ce face ăsta sub pat?
– Bulă, chiar nu știu ce face sub pat, dar stai să-l vezi în pat!
***
Bulă nu știa care e diferența între bărbat și femeie și nimeni nu voia să-i spună. Îl întreabă pe învățător. Învățătorul:
-Bulă, ce nr. poartă tatăl tău la pantofi?
-43.
-Dar mama ta?
-38.
-Vezi, Bulă, diferența între bărbat și femeie este intre picioare.
***
Bulă rămâne în pană cu mașina, undeva într-un sat din Vaslui. Într-un final, ajunge să își petreacă noaptea în casa unui fermier. Acolo, singurul loc unde putea dormi este camera fiicei acestuia, care era numai bună de măritat. După ce au ajuns în pat, Bulă face prima mișcare, dar fata fermierului îl oprește imediat și îi spune:
– Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
Bulă mai stă 3 minute, după care încearcă altă mișcare, dar fata îl apostrofează din nou:
– Încetează sau îl chem pe tata!
După alte câteva încercări, tânăra îi cedează și fac amor. La scurt timp după partidă, fata fermierului îi șoptește:
– Bulă, nu am putea să o mai facem o dată?
Bulă se conformează. Ceva mai târziu, în noapte, fata îl trezește și îl întreabă același lucru. Bulă se conformează iarăși. Însă a treia oara când este trezit, îi spune:
– Draga mea, dacă nu încetezi, îl chem pe taică-tu!
***
Bulă își savurează berea într-un bar. Din dorinţa de a conversa, se apleacă spre femeia solidă de lângă el şi îi spune:
– Vrei să auzi un banc trăsnet cu blonde?
Cu o voce răguşită, ea îi răspunde:
– Până să te apuci să spui bancul, cred că ar fi bine să clarific câteva detalii: sunt blondă, am 1.80 m, 88 kg şi sunt campioană balcanică la judo. Blonda de lângă mine are tot 1.80 m, 78 kg și este ofiţer de aviaţie. Cea care stă lângă ea are 1.85 m, 85 kg, este halterofilă şi, ai ghicit deja, este tot blondă. Ei bine, acum mai vrei să ne spui bancul acela cu blonde?
– Nu prea. Pentru că n-am chef să explic poanta de trei ori!
***
Bulă intră într-un bar și vede o tânără frumoasă. După o oră, în care și-a adunat tot curajul necesar, se duce la ea și îi spune:
– Mă numesc Bulă. Te deranjez dacă stăm puțin de vorbă?
– Bulă, nu mă culc cu tine diseară!
Toată lumea din bar își întoarce acum privirile către cei doi. Copleșit de rușine, Bulă se întoarce timid la masa lui. După câteva minute, tânăra se apropie de el și îi spune:
– Bulă, îmi cer scuze că te-am făcut să te simți așa. Știi, eu sunt studentă la psihologie și studiez cum reacționează oamenii în situații jenante. La care Bulă răspunde, în gura mare:
– Cât? 200 de euro?
***
Doi amici, Bulă și Ștrulă discuta:
– Știi, am citit intr-o carte că există o boala care se tratează exclusiv cu cogniac!
– Vai, ce mișto! Dar nu scria și unde poți să te îmbolnăvești de această boală?
***
-Domnule doctor, mi-e teamă că soția mea e surdă, nu mă aude deloc!
-Păi, faceți un test simplu acasă. Stați la distanță și vorbiți cu ea, vedeți când vă aude. Apoi veniți la mine cu rezultatul.
Ajunge Bulă acasă, se pune la 10 metri distanță și întreabă:
-Ce facem de mâncare?
Nimic. Se apropie la 5 metri:
-Ce facem de mâncare?
Tot nimic. Vine Bulă în spatele ei și întreabă:
-Ce facem de mâncare?
Soția răspunde nervoasă:
-Pentru a treia oară, Bulă, ciorbă!
***
Bulă se întâlnește cu fosta nevastă, la 5 ani de la divorț. Bubulina îi spune, pe un ton curios:
– Bulă, o singură întrebare am.
– Ia zi, Bubulino.
– Dar te rog sa fii sincer.
– Promit!
– Ai plâns măcar o dată în ăștia 5 ani, de când am divorțat?
– Da, bineînțeles.
– Când?
– Atunci când am scăpat ciocanul peste picior.
***
– Bulă, am un sac întreg cu haine. Aș vrea să le donez, cum să procedez?
– Bubulino, de ce nu le arunci la gunoi? E mai simplu.
– Sunt persoane care suferă de foame și ar avea nevoie de hainele astea.
– Bubulino, crede-mă! Cei cărora li se potrivesc hainele tale. în mod sigur nu suferă de foame.
***
-Bulă, ce ai vrea să te faci când vei fi mare?
-Pensionar!
***
Bulă: Uleiul de măsline ajută la cura de slăbire… Mai ales dacă ungi cu el gresia din jurul frigiderului…
***
Bulă e tras pe dreapta de un polițist de la Rutieră. Agentul vine cu fiola la el:
– Domnule Bulă, suflați aici, vă rog!
– Nu suflu, nu, nu!
– Bă, suflă aici, că nu e după tine!
– Nu suflu, nu, nu, nu!
– Bă, tu nu auzi să sufli? Hai, suflă imediat, că, dacă nu sufli, o să suflu eu și îți iese 2,5.
***
Ajuns acasă de la muncă, Bulă vorbește cu soția lui:
— Bubulino, azi mi s-a întâmplat o chestie ciudată. În timp ce mă aflam în tramvai, un tip mi-a strigat: „Hopaaa… IMPOTENTULE!”.
— Ei, sunt tot felul de nebuni. Nu-i mai băga și tu în seamă…
A doua zi, în timp ce Bulă mergea cu tramvaiul spre serviciu, același individ se apropie de el și îi strigă:
— Hopaaa… PÂRÂCIOSULE!
***
Bulă: Îmi place să citesc horoscopul. Este singurul loc unde am bani, iubit și plec foarte des în vacanțe!
***
Inspectorul vine la școală și întreabă: „Ce faceți dacă găsiți 100 de lei?”
Gigel: Îi duc la poliție!
Maria: Îi dau înapoi proprietarului!
Bulă: Îi schimb în euro, că sigur o să scadă leul!
***
Profesoara: Bulă, câți ani trăiește o broască țestoasă?
Bulă: Depinde, doamna profesoară. Dacă o calcă mașina, nu prea mult!
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
