SEMNELE TIMPULUI – Liviu ANTONESEI
Semne din martie…
- Poezie de martie…
Strange Days. Maybe words maybe things…
la ce bun să faci rime în aceste vremi ieșite din minți
la ce ajută metaforele și jocurile sprintene de cuvinte
cauți adevărul asta faci dar adevărul s-a prefăcut
într-o mască slută a lumii o fantoșă o imensă amăgire
poate bucăți de adevăr așchii schije după explozie
e și vremea marilor explozii scăpate din frîu
fragmente de gînduri și cuvinte niciodată terminate
poate aneantizarea punctuației sau doar singură aceasta
fără cuvinte o limbă redusă la funcția esențială care este
viața primară nu traducerea sa în formule alambicate
ca o fiară flămîndă ca un șacal sfîrtecînd bietul ied
poate mai bine tăcerea și e crîncen că nu poți să taci
nu există leac pentru vindecarea definitivă de cuvinte
cuvintele care ruinează lumea și care nu mai pot
întrupa imaginea și într-un fel atît de straniu poate că
în același timp o foarte fragilă peliculă protectoare…
le-aș suci gîtul le-aș descăpățîna cu lovituri de toporișcă!
16 – 17 Martie 2026, în Iași
- Prima pagină…
Radu Mârza: Etimologie și politică. Împotmolirea americană
Foarte bună analiza lui Radu! Și iar m-a scos! Voiam să scriu și eu despre eșecul acestei „operațiuni speciale” care nu dă semne c-ar fi mai rapidă decît cea a amicului Portocalei. Voiam, dar nu-mi venea să mă apuc. Plus că nu mă gîndisem la cuvîntul împotmolire. Împotmolirea Americii se datorează sută la sută înțelepciunii cu care și-a ales un împotmolit drept prezident. Bun, sigur că nici n-a avut de unde alege, fiind cea mai slăbănoagă ofertă din istoria electorală a Americii. S-a ales cu un prezident care schimbă mereu și aiurea direcțiile, pentru a se împotmoli în fiecare. De parcă n-ar vrea să rateze vreo împotmolire posibilă!
A (se) împotmoli:
- A se înțepeni în nămol, în nisip etc.
1.1. (Despre albia unei ape curgătoare) A se înnămoli, a se îngusta din cauza aluviunilor.
1.2. figurat A nu putea fi dus până la capăt, soluționat, rezolvat.
Etimologie: potmol (limba bulgară) = (în sensul de față) aluviune.
Cf. DEX Online https://dexonline.ro/definitie/%C3%AEmpotmoli
Mă gândeam la verbul „a te împotmoli” cu referire la războiul dus de America și Israel împotriva Iranului. (Notă: cu privire la războiul dus de Israel nu prea am îndoieli, sunt convins că ei știu ce fac). Împotmolirea este a Americii. Mai întâi, prin 2024, actualul președinte Trump și-a făcut campanie electorală tunând și fulgerând că scoate America din X și din Y, că doctrina Monroe, că izolaționism, că America se va ocupa de ea însăși. Apoi, președintele Trump s-a trezit mare specialist în pace, în a face pace între diferite țări care chiar sunt în conflict sau care n-au fost niciodată în conflict pentru că sunt prea departe unele de altele și n-au de ce să fie în război. Cel mai mult i-a păsat agentului Krasnov de războiul dintre Rusia și Ucraina. Agentul Krasnov cam spune că este un război între Ucraina și Rusia, ca și cum Ucraina ar fi atacat Rusia și nu invers. Aici s-a împotmolit prima dată (și este împotmolit în continuare, iar „înalții săi emisari” se duc de șapte ori la Moscova și niciodată la Kiev, asta de imparțiali ce sunt). Apoi președintele Trump a descoperit Gaza. Și a zis că face pace și acolo. Până când… s-a împotmolit. Și a făcut președintele Trump Consiliul pentru Pace, care este o glumă proastă și pe care țările serioase și responsabile ale planetei l-au ignorat și continuă să-l ignore.
Între timp, același președinte Trump a devenit obsedat de Premiul Nobel pentru Pace. Dar știi cum? Obsedat e puțin spus! L-a căpătat pe cel primit anii trecuți de o dizidentă din Venezuela, ceea ce este o glumă foarte proastă. Apoi a primit ceva premiu pentru pace de la FIFA. Jenant de tot. Și planeta întreagă râde de obsesia de copil răzgâiat de patru ani a lui Trump de a primi Premiul Nobel pentru Pace. Pe care, pentru decența acestei planete, sper din inimă să nu-l primească niciodată. Pentru că, între timp: A amenințat cu ocuparea Groenlandei, teritoriu autonom al unei țări suverane, care mai este și aliată cu America în NATO. A amenințat cu ocuparea Canalului Panama, a Mexicului, Canadei, a Venezuelei și a Cubei. Vara trecută a inițiat, alături de Israel, „loviturile chirurgicale” împotriva Iranului, care au fost un mare „fâs”, ca să nu zic de-a dreptul „fasz”. Atât de eficiente au fost, încât un an mai târziu Iranul a trebuit atacat din nou. De-atunci, a tot amenințat cu Groenlanda (iar George Simion a tăiat triumfal, ca la o nuntă de neam prost, tortul cu harta Groenlandei), cu Venezuela, împotriva căreia i-a trimis pe US Marines, cu ochelari de Top Gun, care l-au arestat pe președintele Maduro, l-au dus la New York și de atunci nu s-a mai auzit de el. Cred că este în Argentina, cu Elvis, Peron, Hitler, Mussolini, Ceaușescu, Saddam, Gaddafi și alții. Iar regimul din Venezuela a rămas același, al lui Maduro, cu aceiași oameni, dar fără numitul Maduro. Doar că americanii s-au înțepat mai temeinic la pompa de benzină a Venezuelei. Iar acum, ca să rămânem în Americi și în preajma Golfului căruia orice om cu bun simț continuă să-i spună a Mexicului, în vizorul Americii, Land of Freedom, pare să fi intrat Cuba. Să vedem…
Împotmoliri peste împotmoliri. Prin ianuarie, în Iran au izbucnit niște proteste masive împotriva regimului, lumea liberă a stat cu sufletul la gură ce se întâmplă (Make Persia Great Again, fiul șahului s-a implicat pe Twitter), președintele Trump a dat niște declarații foarte încurajatoare la adresa protestatarilor, dar se pare că atât… Protestele au tăcut și nu putem decât să ne imaginăm cam cât de sângeroasă trebuie să fi fost represiunea. Bașca Dosarele Epstein… Și când părea ca treaba cu Dosarele Epstein să devină tot mai supărătoare, „la țărăniști s-a găsit mașină de falsificat bani” și America, împreună cu Israelul, au atacat din nou Iranul, pe 28 februarie. De atunci, atacuri peste atacuri, Ayatollahul a fost ucis în bombardament, Twitterul s-a umplut de glumițe despre succedarea cu viteză a înlocuitorilor pe care agenții Mossad (care sunt absolut formidabili, chiar cred asta) nu pridideau să-i elimine (ceva de genul). Iar Iranul, deși decapitat, lipsit de conducere, lipsit de șefi ai armatei, terminându-și proviziile de proiectile, dronele (sau nu?), a avut totuși puterea să lovească în stânga și-n dreapta, țări neutre sau țări aliate (Dubai, Emirate), provocând pagube mai mult minore. Iar România a supraviețuit crizei repatrierii celor 17.000 de români și a fiicei lui Ponta și a Dacianei, studentă emerită la Universitatea New York din Dubai etc. etc.
Dar înapoi la verbul „a se împotmoli” și la etimologia termenului (potmol = aluviune, din limba bulgară). De când cu președintele Trump în al doilea mandat, America s-a împotmolit în politica externă (și nu numai acolo). E doctrina Monroe peste tot, ce să mai… S-a împotmolit cu Ucraina (cât de mizerabil s-au purtat Trump și Vance cu Zelenski în memorabila întâlnire din Biroul Oval din februarie 2025!), cu Groenlanda, cu Venezuela, cu Gaza, cu Iranul. Urmăresc știrile despre războiul din Iran și efectiv am impresia că americanii nu prea știu ce au de făcut. De bombardat au bombardat, dar strâmtoarea Ormuz este blocată, nu mai trece pe-acolo nici măcar lumina soarelui, dar-mi-te petrolierele, prețul mondial al petrolului a crescut la cote uriașe și, ca să ducă totuși războiul acesta undeva, americanii ar trebui să trimită soldați la sol, ca să lupte pe uscat cu armata iraniană. Ceea ce se pare că nu se prea îndeamnă să facă. Dar stai, americanii au pierdut patru avioane de luptă, nici unul în luptă directă. Păi n-aveau cum, că aviația și antiaeriana iraniană nu mai este, nu? Trei avioane au căzut victimă frățescului „friendly fire”, iar unul s-a prăbușit ieri prin Irak (nu Iran). Vorba unui comentator de pe Twitter: Dosarele Epstein au fost ascunse în spatele perdelei de fum a războiului din Iran, iar acum războiul din Iran ar trebui ascuns în spatele unei perdele de fum reprezentate de Dosarele Epstein.
Și, colac peste pupăză, citesc zilnic, cu uimire, declarațiile lui Trump despre cât de bine merge războiul, declarații atât de grandomane și de lipsite de simțul realității, de parcă ar fi înfrânt glorios inamici de 10 ori mai puternici decât China de trei ori pe zi. „În prima oră, totul s-a terminat”. „Am câștigat” războiul cu Iranul, dar Statele Unite „vor rămâne în luptă pentru a termina treaba”. „Războiul s-a dovedit mai ușor decât am crezut”.
Să sparie gândul. Explicația este una singură. Un cuvânt: incompetență. După ce au făcut „curățenie” prin instituțiile civile și militare ale Americii, Trump și oamenii săi (Vance, comisia DOGE a lui Musk), de competența care guverna America s-a ales praful. Yesmenii puși în funcții (alcoolici, agenți dovediți ai Rusiei, cocainomani și cu alte metehne) nu numai că sunt incompetenți, ci mai sunt și comandați de niște oameni complet lipsiți de simțul realității. Prostia și Incompetența, proaste și urâte ca fiicele mai mari ale lui Dadan („patriota bizinismeni”), tatăl Afroditei Carambolos…
Mă gândeam, acum la final, ce texte bune și înțelepte ar fi scris un Platon, un Aristotel, despre această Americă ce începe să aducă tot mai mult a Atlantidă.
- De la prieteni…
Emil Belu – Bellissimes. Note din exil
Dacă e duminică, e Emil Belu. Prin urmare, un nou episod din însemnările sale de-a lungul lumii și vremii, despre persoane și personaje, locuri, cărți, întîmplări. Lectură plăcută!
■ Vârsta
„În Caiete, Cioran constată că, dacă ne socotim vârsta în număr de anotimpuri, realizăm mai ușor viteza cu care traversăm viața. În fiecare an o primăvară, o toamnă, o iarnă, o vară, adunându-le obținem o greutate de… pene, de aer, de clipe trecătoare… atât de puțin!” (Sanda Stolojan. Amurg senin) Ce te faci însă, când socotești numărul anilor prin numărul de paltoane pe care le-ai purtat într-o viață de om? Era o idee a lui Șerban Cioculescu, pe care nu mai țin minte unde am citit-o. Îl mai cârpeai, peticeai, îl mai întorceai și pe dos…
■ Emigrația culturală
„…Oricum ar fi, un lucru e sigur: cultura unei colectivități nu poate fi judecată izolat de istoria acesteia, pentru faptul că ea (cultura) nici măcar nu poate ajunge singură în fața unui judecător. De aici tentația emigrării: nu fugi dintr-o geografie, ci dintr-o istorie. Boicotul istoriei de care vorbea Blaga sună a scuză și chiar dacă e o atitudine spirituală, cultural vorbind înseamnă sinucidere; presupune o negare a civilizației și n-are importanță dacă pe un plan mai profund este justificată: vreau să spun că atunci toată discuția asta nu mai are rost. Ar trebui scris un întreg eseu despre treaba asta. Sunt foarte multe lucruri de spus și sunt curios dacă s-a făcut „teoria emigrației”, nu aceleia politice (…), ci a unei emigrații culturale. Nu sunt multe cazuri: în epoca noastră ar fi Brâncuși, Tzara, Ionesco, Joseph Conrad, Beckett (cazul lui e mai complicat, adică n-a fost determinat de un complex de inferioritate culturală), Kosinski etc. Apoi trebuie deosebit între cei care își părăsesc țara dar își păstrează limba (Cortazar) și cei care încearcă o emigrație totală (Cioran). Ar mai fi de discutat cazul Chinei, care a avut o mare cultură închisă și aproape deloc cunoscută (în afara specialiștilor) în Europa. Sau avantajul unor țări mici, fără cine știe ce istorie, din America de Sud, față de România, avantajul pe care îl dă limba de mare circulație.” Addenda (D.Ț): „Motivele plecării lui Brâncuși: de la cele mai simple și cele mai evidente (călătorie de studii) până la înțelegerea faptului că în România, din felurite pricini, nu poate fi un mediu prielnic pentru artă. Ce e „specific românesc” în sculptura lui Brâncuși și ce e dobândit din cunoașterea artei „negre” și a celei „culte”, adică a avangardei europene, inclusiv Rodin. Tenacitatea țărănească a lui Brâncuși; faptul că pentru un țăran român depeizarea începe o dată cu părăsirea satului, nu a țării; el ar fi fost (și a fost) un depeizat și la București: discuție despre specificul național, despre dorul de patrie și despre exagerarea artificială a acestei noțiuni de către intelectualii naționaliști care își dau seama sau simt instinctiv că nu se pot afirma individual etc.” (D. Țepeneag, Un român la Paris)
■ Scrisul
„Nu scrii și nu gândești bine decât ceea ce n-ai nici un interes personal să gândești sau să scrii. Nu-mi scriu Memoriile ca să mă apăr. N-am de ce mă apăra, pentru că nu sunt acuzat. Le scriu înainte de a fi acuzat. Le scriu pentru a fi acuzat.” (A. Gide)
■ Altruism
După despărțirea de Nichita Stănescu (cu care nu fusese căsătorită), în 1975, poeta Gabriela Melinescu se mută în Suedia, unde se căsătorește cu editorul belgiano-suedez René Coeckelberghs (frumos nume: cocoș de munte!) proprietarul unei mici case de editură specializată în diverse tipărituri, în special literatură și albume de artă, de bună reputație în Stockholm. Din această poziție, R.C., influențat de către Gabriela Melinescu, ia contact cu poezia lui Nichita Stănescu, îl traduce în suedeză și îl susține în demersul pentru obținerea Premiului Nobel. Că lucrurile n-au dus la un succes pentru poetul român, a fost desigur regretabil, dar altceva mi se pare demn de menționat: altruismul nedesimulat al editorului de carte suedez, al omului, în fond, fără reproșuri sau ranchiune sentimentale apropo de noua alianță maritală. Mă întreb dacă într-o altă conjunctură, inversând prin absurd rolurile celor doi, Nichita ar fi dat dovadă de aceeași onestitate? Interesantă și chiar mirabilă atitudine, să recunoaștem, mai rară în relațiile interumane. Într-o carte, menționată mai jos, am dat de o mărturie a unui bun prieten al lui Nichita, cu care se vizita în acea perioadă: „I-a publicat câteva cărți – e vorba de René Coeckelberghs și editura lui din Suedia (n.m., E.B.) – și, prin relațiile pe care le avea, l-a împins în rândul întâi al candidaților pentru Premiul Nobel. În 1979, Nichita era propus de Academia Suedeză la Premiul Nobel. Candida alături de Frisch, Senghor, Borges și Elytis. Va câștiga Elytis, care avea 68 de ani. Pe la începutul lui `81, eram la Nichita în vizită și acesta primise o scrisoare de la René, pe care ne-o citea foarte fericit. Acesta îl consola că n-a luat premiul și îi explica pe îndelete că n-au intrat premiile în sac, totul fiind doar o chestiune de timp. Singura condiție, îi explica René, este să nu facă prostia să moară tânăr. Premiul Nobel fiind acordat de cele mai multe ori scriitorilor trecuți bine de șaizeci de ani. Nichita râdea și spunea că pentru ditamai premiul merită să trăiești oricât de mult. N-a fost să fie!” (Ștefan Agopian, Scriitor în comunism)
■ Un interviu
Recitesc volumul de Convorbiri cu Octavian Paler (editura Corint, 2007), volum de succes al criticului literar Daniel Cristea-Enache. La vremea respectivă, un text fals – „Interviu cu Dumnezeu” –, atribuit eronat, (voit?!) lui Octavian Paler, a stârnit destulă vâlvă în mass–media românească. Articolul, incriminat de posibilul autor, a apărut într-o revistă culturală editată în S.U.A., Micromagazin, Romanian Meridian, la 17 decembrie 2005. În volumul citat mai sus, Octavian Paler lămurește cititorul apropo de falsa paternitate a acestei scrieri, neavând nici un motiv de îndoială relativ la sinceritatea scriitorului: „Firește, înțeleg că este o ironie. Vă răspund, totuși, serios. Dacă aș avea o asemenea impertinență, ar însemna că dispun de un punct de vedere, fie în privința existenței lui Dumnezeu, fie în privința inexistenței Lui. Or, n-am un asemenea punct de vedere. Mai mult: mi-e frică să am! Maxima „obrăznicie” pe care mi-am permis-o a fost să tresar când am aflat că Van Gogh concepe Judecata de Apoi ca pe un moment în care Dumnezeu se va justifica pentru suferințele care le-a tolerat”. Am ezitat mult timp să însăilez acest „interviu” în însemnările mele, dar gândindu-mă că nu are nimic vulgar, încerc să-l fac cunoscut și altora. Sunt lucruri de bun–simț și logică sănătoasă, pe care fiecare dintre noi și le spune, dacă nu cu voce tare, cel puțin în gând. În fond sunt câteva esențiale sfaturi de comportament civic, de atitudine față de aproapele tău și de provocările inerente destinului, pe care chiar dacă le știm, e bine să ne reamintim de ele și, mai important, să le aplicăm în pasagera noastră trecere pe coaja planetei…
Interviu cu Dumnezeu:
„– Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
– Dacă ai timp… i-am răspuns.
Dumnezeu a zâmbit.
– Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească… iar apoi tânjesc iar să fie copii; că își pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul; că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp.
Apoi am întrebat:
– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecțiile de viață pe care ai dori să le învețe copiii tăi?
– Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc… și că durează mai mulți ani pentru ca acestea să se vindece; să învețe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cât mai puțin; să învețe că există oameni care îi iubesc dar pur și simplu nu știu să-și exprime sentimentele; să învețe că doi oameni se pot uita la același lucru și că pot să-l vadă în mod diferit; să învețe că nu e suficient să-i ierte pe ceilalți și că, de asemenea, trebuie să se ierte pe el însuși.
– Mulțumesc pentru timpul acordat… am zis umil.
Ar mai fi ceva, ce ai dori ca oamenii să știe? Dumnezeu m-a privit zâmbind și a spus:
– Doar faptul că sunt aici, întotdeauna…”.
Sorin Mitulescu: Deschiderea (o satiră)
O nouă proză satirică de la sociologul Sorin Mitulescu, pe tema unui negoț care se petrece mereu fără a deveni conștient de sine. Aici este! Lectură plăcută tuturor!
Piața românească de știri și opinii politice se află într-o dinamică ascendentă, ceea ce atrage ca un magnet tot mai multe branduri internaționale de retail politic (și nu numai) să investească și să obțină bine meritatul profit. Strategii acestora au înțeles că vechile surse de informare cum ar fi jurnalele, posturile de radio sau televiziune (fie ele cât de „libere”) sunt depășite, iar internetul nu satisface chiar toate așteptările de pe piața internă. Așa că pentru înviorarea vânzărilor au încercat să exploreze noi canale. O zonă profitabilă pare să fie cea a consumatorilor de știri și opinii politice fie ele și false, răsuflate, sau redistribuite de la utilizator la utilizator până își pierd orice valoare. Așa că oamenii de la firma Glauball (citește global), deja versați în retail și hipermarket-uri au plănuit o nouă formă de desfacere a „conținutului” (despre creatorii de conținut cu altă ocazie). S-au gândit și la valorificarea în acest scop a infrastructurii existente. De exemplu, le-a atras atenția un mai vechi centru comercial (de dimensiuni respectabile) aflat în inima unui mare cartier bucureștean. Noul (vechi) magazin, s-au gândit ei, se va numi Ajax – la marea reducere (un războinic legendar, acum chemat să lupte cu prețurile).Și ar urma – după cum au declarat strtegii de la Glauball- să desfacă hrană politică pentru cât mai multe gusturi într-un format compact, de proximitate urbană, păstrând avantajele care definesc conceptul AJAX: prețuri mici la scară generalizată și reduceri în cascadă pentru achizițiile de volume mai mari. Bineînțeles, va fi vorba de politică, dar acest lucru rămânea să fie o surpriză pentru consumatori la deschidere. Aceștia urmau să fie încurajați și treptat chiar obișnuiți să nu mai aștepte pasiv și să consume informațiile pe canalele deja prea mult folosite, ci să și le procure singuri din magazine, printr-un comportament pro-activ și responsabil și profitând din plin de reducerile și promoțiile oferite.
Primul pas a fost ca, pentru a îi face curioși pe trecători, în vechiul magazin deja aflat în prag de ruină să îngrămădească mobilier nou de vânzări ce se putea vedea bine prin vitrinele proaspăt spălate după multă vreme. Așa că orice trecător obișnuit al zonei își punea întrebarea: oare ce or mai deschide ăștia aici? Ce magazin nou, că parcă le avem deja pe toate. Apoi, noii proprietari au lansat mai multe zvonuri: că se va deschide în curând un magazin cu prețuri mici, sau poate unul de nouă generație. Dar ce o sa se vândă acolo nu-i era nimănui clar. Nici pensionarii de la blocul de lângă amintitul magazin (vajnici cititori de Libertatea și Adevărul de weekend în format tipărit) nu prea știau ce să spună, deși de regulă, erau cât se poate de informați. Comentau situația la fiecare ședință zilnică de la banca lor pentru fumat și bârfă (de lângă vechiul bătător de covoare acum dezafectat) cu câte o cutie de bere în mână, dar păreau destul de derutați. Unii ziceau că o sa fie ceva în genul unei piețe de pe vremuri iar alții spuneau că au citit ei pe net că va fi de fapt un mare second-hand. Aceeași stare de incertitudine era întreținută și în legătură cu data deschiderii. A trecut mai bine de un an cu diferite termene anunțate – neoficial – că se va deschide acel magazin și apoi anulate rând pe rând. Apoi a apărut din senin un banner mare, afișat pe una din laturile magazinului : deschidem în 20 de zile începând de astăzi – scria mare pe el. Așa că pensionarii din bloc trebuiau acum să țină socoteala cât mai la zi: au mai rămas 17 zile spunea unul. Ba 18, că s-a pus acum trei zile. Ba patru, îl contrazicea un vecin mai hâtru: ia vezi, că tu nici când urmează să-ți vină pensia nu ții minte și te trezești că trebuie să cumperi tot pe caiet în ziua când credeai că o sa fii și tu în bani… Ha, ha.
În timpul ăsta șefii magazinului își vedeau de treabă: aduceau container după container prin ușa din spate, lustruiau de zor mobilierul și ferestrele și în fine într-o zi au schimbat bannerul respectiv și au scris mai clar: Deschidem pe 5. Ne vom bate cu prețurile. Iar locatarii deveneau și ei tot mai nerăbdători, mai ales că într-o bună zi, pe străzile cartierului au început să circule camionete purtând în spate si pe laturi câte un afiș imens în care se anunța deschiderea noului magazin Ajax-la marea reducere, în luptă cu prețurile. Așa că în dimineața cu pricina, câteva sute de bucureșteni, cei mai mulți din zona învecinată dar și unii veniți special din alte cartiere se aflau în fața vitrinei împodobită cu ghirlande de baloane rozalii și lăsând privitorii să întrezărească îmbietoare stive de mărfuri din interior. Cei care veniseră mai din vreme – în speranța, nu întotdeauna mărturisită a chilipirului, reușiseră să pună mâna pe unul din cele 200 de cărucioare nou-nouțe, capabile să adune marfă pentru mai multe zile sau chiar săptămâni. Ceilalți urmau să se mulțumească doar cu un coș pe roți, e drept și acesta destul de încăpător, ca pentru un cumpărător serios și dispus să beneficieze de oferta pregătită.
Dar în ce consta această ofertă mai puțin obișnuită prin magazinele noastre? Păi în primul rând, în ordine cronologică, produse de primă necesitate –zahăr și ulei cu inscripția votați cu noi. Apoi conserve cu articole de pe vremea împușcatului pentru nostalgici: povești cu fruntași în producție, exporturi românești (tractoare și instalații de foraj) pe toate meridianele sau succese ale sportului (profesionist) autohton în duel cu amatorii din occident. Dar sunt oferite și produse de folosință zilnică de ultimă generație: biscuiți sărați Bolojan (la reducere) sau set de șase batiste „Mucușor” de unică folosință pentru turul doi înapoi. Mai sunt și produse de clară proveniență internațională cum ar fi umbrela NATO sau focoase atomice – made in France. Urmează să se aducă și mai multe produse chinezești prin amabilitatea doamnei Dăncilă. Ba chiar și din Turcia pentru că V. Ponta tocmai a fost angajat consilier la firma mamă. Pentru amatorii de fast food se găsesc sandviciuri de tip coaliție: o felie PSD și una UDMR, iar la mijloc puțin PNL în variantă cu îndulcitori sau de regim (austeritate). Dar și produse naturiste/ ecologice de tip Salvați România, fără sare, fără piper. Apoi plicuri cu praf pentru cafeluțe calde (aburind) însoțite de mesajul O zi frumoasă. Acestea pot fi achiziționate la un preț foarte convenabil iar dacă cumperi trei beneficiezi deja de o reducere de 90 de bani, ceea ce nu e de neglijat și apoi pot fi trimise prietenilor prin whatsapp în fiecare dimineață.
În fine, să mai amintim tombola organizată de magazin cu premii în locuri rezervate pentru întoarceri de urgență din Dubai care a fost și ea bine apreciată de clienții mai potenți financiar. Pentru așa ceva trebuie însă să cumperi de cel puțin valoarea unui (bilet de) avion. Ca la orice astfel de inaugurare, aglomerația a fost de neevitat, cel puțin în ziua deschiderii. Deși la principalele intersecții între culoare organizatorii, prevăzători amplasaseră personal care să dirijeze circulația (o adevărată poliție rutieră), mișcarea bramburiană[1] a cumpărătorilor febrili te ducea cu gândul la Bursa de pe Wall Street in ajunul Marii crize. Se vorbea, se gesticula și se făceau diverse semne imposibil de descifrat de cei neinițiați, menite să orienteze pe cei „din gașcă” spre ofertele aflate în pericol de epuizare. Dar era o teamă nejustificată pentru că în ciuda poftei dezlănțuite de cumpărături a celor intrați în magazin, marfa nu dădea semne să se termine vreodată.
Trebuie să spunem că atunci când au pătruns în incintă, cumpărătorii au fost puțin șocați de sortimentele aflate în stive uriașe pe lângă care treceau șiruri de cărucioare gata să se ambuteieze pe culoarele nesfârșite. Dar apoi, când s-au lămurit mai bine au început să își încarce voinicește cărucioarele si coșurile și să se îndrepte buluc spre casa de marcat, ca într-un concurs de cine ajunge primul câștigă. E adevărat că erau și din cei pe care nu-i ținea buzunarul la cumpărături foarte consistente, dar și aceștia tot puneau pe cărucior câteva baxuri de șervețele sau hârtie igienică (de șters politicienii demagogi la gură) la care se aplica regula minunată a reducerii în cascadă.
A fost evident imediat după deschidere că asemenea ofertă de marfă e foarte potrivită atât să se consume acasă cu familiile (în loc de plicticoasele talk show-uri de la televizor) cât și să fie re-vândută în micile buticuri de proximitate la prețuri ceva mai umflate, lăsând loc pentru (încă) un mic profit. Așa că posesorii de magazinașe de prin garaje și scări de bloc care au mai rezistat, au fost prezenți și ei în număr mare și au profitat din plin de ofertă.
Per total, deschiderea a fost un succes. Așa cum a declarat presei directoarea de vânzări Glauball retail România, ADN-ul Ajax – bazat pe prețuri mici la scară largă și reduceri în cascadă și-a dovedit viabilitatea și în domeniul consumului politic din mediul urban dar și pentru micii antreprenori care vor să se afirme ca „răspândaci” ai mesajelor puterii sau opoziției (având la dispoziție o ofertă diversă, capabilă să satisfacă orice orientare). Totodată, pentru a încuraja un comportament responsabil, clienții vor avea la dispoziție în noul magazin Ajax și principalele programe de reciclare, colectare a promisiunilor politice uzate și Sistemul Garanție, Returnare (SGR), pentru returnarea învelișurilor sclipicioase cu sigla „Ambalaj cu garanție”, primind 0,6 lei pentru fiecare mască politică înlăturată și returnată. Din păcate, tocmai aici a apărut o problemă: cum pot bucureștenii și nu numai, să primească beneficiul suplimentar de 10 bani față de garanția SGR, oferit sub formă de voucher pe cardul de fidelitate? N-a fost oare prea mult să se aștepte de la publicul nostru cam lipsit de cultură politică, acea fidelitate? Treaba cu fidelitatea a ieșit la iveală după doar câteva zile de la deschiderea Ajax – la marea reducere. Acum abia dacă mai vedeai 10 -15 clienți în ditamai hala. Și te gândeai că puțini dintre entuziaștii din primele zile vor deveni fideli ofertei AJAX. Cei mai mulți, au rămas deocamdată puternic atașați de canalele vechi și destul de urât mirositoare. Nu s-au putut desprinde. Ei preferă tot furnizorii tradiționali pe care îi știu, chiar și în politică. Vor să fie mângâiați pe creștet de aceeași vânzători de iluzii agramați și jegoși de la tarabele din piața veche (chiar dacă adesea sunt păcăliți cu marfă contrafăcută), să trăiască cu iluzia că pot, la o adică negocia cât de cât prețul și calitatea și să poată primi câte ceva chiar și atunci când rămân fără bani, fiind scriși pe caiet. Și asta s-a văzut chiar în discuțiile de la banca pentru fumat și bârfă:unul dintre obișnuiți era dezamăgit și recunoștea că s-a lăcomit când și-a umplut căruciorul la deschidere. Acum ce mă fac, se plângea el că nimeni din casă nu vrea să consume ce am adus, frigiderul e plin dar ai mei oftează după o șaorma cu de toate.
[1] De la un prieten martor ocular, mulțumesc
- Semnalări amicale…
Am primit cel de-al doilea număr din acest an al excelentei reviste „de filosofie, arte și umanioare.” Mulțumesc redactorilor. Pe care îi și felicit începînd cu Horia Vicențiu Pătrașcu. Am răsfoit tot, am și apucat să citesc cîte ceva, așa că simt nevoia să o recomand cititorilor mei. Pe scurt, dosarul numărului este dedicat Orașului, fiind frumos înconjurat de recenzii de carte și cronici de film, cronică de artă și analize sociale și filosofice. De asemenea poezii și povestiri, parcă mai multe decît de obicei. Un număr foarte bun, cum redactorii publicației ne-au obișnuit de la bun început.
Alexandre Singh & Natalie Musteață – Oscar pentru scurt-metraj!
Regizoarea de origine română Natalie Musteaţă a primit duminică seară, la Los Angeles, Oscarul la categoria Best Live Action Short Film pentru scurtmetrajul distopic „Two People Exchanging Saliva”, realizat împreună cu soţul ei, Alexandre Singh. Premiul a fost acordat la egalitate de voturi între „Two People Exchanging Saliva” şi „The Singers”, realizat de Sam A. Davis şi Jack Piatt. Am văzut filmul înainte de a începe Gala Oscar prin urmare, mi-a plăcut și am sperat să cîștige. Iată că a cîștigat!
Septemiu Chelcea: Spre o viață plină de viață
Anul trecut psihiatrul geriatru japonez Hideki Wada a publicat volumul The 80-year-old wall (Zidul celor 80 de ani), în care-și folosește experiența profesională pentru a oferi un îndrumar celor în vîrstă ca să se bucure în continuare „de o viață plină de viață”. Profesorul Septimiu Chelcea, care se îndreaptă plin de vioiciune fizică și intelectuală spre frumoasa vîrstă de 86 de ani, ne oferă o cronică a acestei cărți, incluzînd sinteza celor 45 de sfaturi ale psihiatrului japonez. Veți vedea că este vorba despre punerea în mișcare, a trupului și a minții. După forma în care îl văd pe profesorul Chelcea, îmi dau seama că știa regulile cu mult înainte de a citi cartea autorului japonez. De altfel, cred că de la o anumită vîrstă cei mai mulți dintre noi și-au creat un set de reguli. Tot pentru cei de o „anumită vîrstă” e fără discuție o lectură deosebit de utilă… Își pot îmbogăți propriul set!
Septemiu Chelcea: Spre o viață plină de viață
Cartea The 80-year-old wall (Zidul celor 80 de ani) de Hideki Wada, publicată în anul 2025 în Japonia, a devenit imediat bestseller. Psihiatrul japonez Hideki Wada (n. 1965) și-a rezumat experiența sa de 35 de ani în domeniul psihiatriei geriatrice într-o serie de 44 de reguli: 1) Continuă să mergi – Mișcarea este medicament. 2) Respiră adânc când ești furios – Liniștea aduce claritate. 3) Fă suficientă mișcare pentru a preveni rigiditatea – Rămâi flexibil, rămâi tânăr. 4) Bea apă când folosești aerul condiționat – Hidratarea este esențială. 5) Nu ezita să folosești scutece pentru adulți – Confortul trebuie să fie pe primul loc. 6) Mergi mult pe jos – Energizează atât corpul, cât și mintea. 7) Uitarea nu se datorează vârstei – Este rezultatul nefolosirii creierului. 8) Evită folosirea excesivă a medicamentelor – Simplitatea funcționează adesea cel mai bine. 9) Nu te abține să reduci artificial tensiunea arterială sau nivelul zahărului din sânge – Echilibrul este cheia. 10) A fi singur nu înseamnă a fi singuratic – Bucură-te de propria companie. 11) A fi leneș nu este rușinos – Odihna este esențială. 12) Condusul poate fi riscant; ia în considerare să renunți la permis – Siguranța contează. 13) Fă doar ceea ce îți place – Urmează-ți pasiunile. 14) Dorințele naturale rămân; onorează-le – Ești încă om. 15) Nu sta izolat acasă – Lumea te așteaptă. 16) Mănâncă ceea ce iubești – Puțin în plus la greutate este în regulă. 17) Fii implicat în tot ce faci – Prezența este putere. 18) Evită oamenii care te fac să te simți nedorit – Protejează-ți liniștea psihică. 19) Redu timpul petrecut în fața ecranelor – Trăiește viața reală. 20) Învață să trăiești cu boala, nu doar să o înfrunți – Acceptarea aduce pace. 21) Crede chiar și când este greu: „Și în urcare va apărea o cale.” – Rămâi plin de speranță. 22) Mănâncă fructe proaspete și salate – Hrănește-ți corpul. 23) Preferă dușurile scurte (10 minute) – Simplitate din nou. 24) Nu forța somnul – Lasă-l să vină natural. 25) Implică-te în activități vesele – Fericirea îți activează creierul. 26) Spune ce gândești – Nu complica comunicarea. 27) Găsește din vreme un medic de familie de încredere – Construiește sprijin. 28) Este în regulă să fii puțin obraznic sau încăpățânat – Distrează-te! 29) Renunță la opinii rigide – Fii flexibil. 30) Privește demența ca pe o binecuvântare divină – Poate aduce liniștea sufletească. 31) Când învățarea se oprește, începe îmbătrânirea – Rămâi curios. 32) Renunță la faimă și ambiție – Ce ai dobândit este suficient. 33) Inocența este privilegiul tău acum – Îmbrățișeaz-o. 34) Mai multe probleme, mai multe povești – Viața este bogată în lecții. 35) Bucură-te de lumina soarelui – Îți ridică moralul. 36) Fă fapte bune pentru alții – Dăruirea aduce bucurie. 37) Ia-o încet, savurează ziua – Viața nu este o cursă. 38) Dorința dă vieții tale scânteie – Continuă să visezi. 39) Rămâi mereu pozitiv – Schimbă totul. 40) Respiră adânc și liber – Viața este în fiecare respirație. 41) Tu stabilești regulile pentru viața ta – Preia controlul. 42) Acceptă toate lucrurile cu calm – Liniștea psihică se regăsește în acceptare. 43) Oamenii fericiți sunt întotdeauna iubiți – Răspândește bucurie. 44) Zâmbește des, aduce noroc – Zâmbetul tău este puternic.
Am reprodus cele 44 de reguli – să le spunem recomandări medicale și sfaturi comune pentru o viață îndelungată și sănătoasă – formulate de Hideki Wada, considerând că, deși vizează în mod critic societatea japoneză, ele au relevanță, cu unele accente sau estompări specifice, și pentru ale societăți, respectiv pentru situația din țara noastră. Îmbătrânirea populației este un fenomen ce nu ține seama de frontierele naționale. Este o problemă și în România. În Japonia, speranța medie de viață, în 2024, era de aproximativ (~) 81 de ani pentru bărbați și de ~87,4 ani pentru femei, iar speranța medie de viață sănătoasă era de ~73 de ani pentru bărbați și de ~75 de ani pentru femei. Înseamnă că „timpul care necesită îngrijire” pentru bărbați este de aproximativ 8 ani, iar pentru femei de circa 12 ani.
În România (în 2024), speranța medie de viață la naștere pentru bărbați era de aproximativ 72 de ani, iar pentru femei de aproximativ 80 de ani. Speranța medie de viață sănătoasă la naștere era de aproximativ 59 ani pentru ansamblul populației. Asta înseamnă că, în medie, românii trăiesc aproximativ 59 de ani fără probleme majore de sănătate, cu circa 14 ani mai puțin decât japonezii. Pentru persoanele cu vârsta de 65 de ani din România speranța de viață sănătoasă era de 4,3 ani pentru bărbați și de 3,8 ani pentru femei.
În Japonia, afirmă Hideki Wada, față de persoanele de 80 ani și peste se manifestă atât o atitudine pozitivă (respect și recunoștință), cât și o atitudine negativă (desconsiderare și invidie răutăcioasă). Această ambivalență atitudinală se regăsește și în România, probabil și în multe alte țări. Va trebui să se acționeze educativ, cu insistență, pentru diminuarea până la dispariție a atitudinii negative față de persoanele cu vârsta de 80 de ani și peste. Hideki Wada propune chiar renunțarea la termenul de „vârstnic” și înlocuirea lui cu cel de „om norocos”. E minunat să fii tânăr. Îmi aduc aminte! Dar să nu se uite că tinerii de azi, la un moment dat, vor ajunge și ei „oameni norocoși”. Sigur, unii „oameni norocoși” sunt dificili: sunt nemulțumiți de condițiile lor de trai, se deplasează cu greu, cu pași mărunți, iar asigurarea sănătății lor costă. Tot atât de adevărat este însă că aceste persoane au muncit 40-50 de ani pentru a avea o viață demnă și o țară prosperă. Personal, cred că proverbul românesc „Cine nu are bătrâni să-și cumpere!” nu și-a pierdut actualitatea. Bătrânii împărtășesc cu generozitate din experiența lor de viață, sunt păstrătorii culturii tradiționale și ai identității naționale.
Cartea Zidul celor 80 de ani de Hideki Wada, profesor de psihiatrie și neurologie la Universitatea din Tokio, ne spune un lucru fundamental: stă în puterea societăților, guvernelor și indivizilor să crească speranța medie de viață și speranța medie de viață sănătoasă. Să fim optimiști!
- Rîdem din răsputeri…
Primite de diverși furnizori, care vor fi divulgați pe parcursul postării. Două sînt haiducite din revista mea preferată de umor. Și o glumă grafică de la poetul Liviu Mățăoanu. Enjoy!
Surprise, surprise! (Mardale, Cațavencii)… Ne înarmăm de-a-n pulea pentru ca unii să-și ia comisioanele. Să nu uităm că orice și oricînd s-ar întîmpla, noi sîntem luați prin surprindere.
Minunată e televiziunea! (Septimiu Chelcea)… Televiziunea, minunată invenție! Urmărești știrile, te doare capul; asculți reclamele, afli ce pastile trebuie să iei!
Schimbări toponimice (Ion Fercu)… Din motive care țin de combaterea rasismului, Dunărea nu va mai izvorî din munții Pădurea Neagră și nici nu se va mai vărsa în Marea Neagră.
Toate drumurile (Ghiocel Costăchescu)… Știați că, în orice oraș din România, dacă mergi pe un drum bun, ajungi la casa primarului?
Mărțișor (Liviu Scutaru)… O vasluiancă a primit de mărțișor un pumn în gură de la soțul ei. Ea a declarat că gestul soțului a dat-o pe spate!
Gînd la gînd! (Willy Shalev)… El a apucat-o strîns de mînă. Ea, în gînd: „Mă iubește”! El, în gînd: „E polei, pică dracului asta, pic și eu”!
Pierderea sfințeniei (Septimiu Chelcea)… Toți bărbații sînt niște sfinți pînă ce apare o păcătoasă!
Norocul (Liviu Scutaru)… Americanii sînt foarte norocoși. Oriunde ar merge să aducă libertatea găsesc petrol!
Dar de nuntă 2026 (Ion Fercu)… De la nașu pentru fină, un butoi de motorină!
Nici dracu nu te scapă! (Viorel Moțoc, Cațavencii)… Există cîteva lucruri de care nu pot scăpa, în existența noastră fatalmente limitată… Nu poți scăpa de moarte, de taxe și de Gigi Becali, patronul de la FCSB.
Mema lui Mardale (Cațavencii)… -AUR îți dă țara înapoi!/ -Cu cîți ani?!
14 Martie (Septimiu Chelcea)… Că-i Ziua numărului π, Ziua de naștere a lui Einstein, Ziua Internațională a Matematicii treacă-meargă, dar Ziua Plăcintelor trebuie sărbătorită! Sîntem intelectuali, ce mama naibii?!
Cine e de vină? (Ion Fercu)… Într-o relație, amîndoi sînt vinovați. Și el, și mă-sa!
Calde salutări! (Ghiocel Costăchescu)… Vă salut pe toți care știu de glumă și au simțul umorului. Ceilalți salutați-vă între voi!
Ofertă! (Liviu Scutaru)… Angajez detectiv pentru a găsi cel puțin trei elevi meditați de Klaus Werner. Premiu – o excursie la Sibiu unde vizităm șase case!
La tribunal! (Willy Shalev)… -Cum ai putut, inculpat, să arunci cu pietre în capul soției?/ -Onorată instanță, nu erau pietre, erau găluștele gătite de ea!
Mema lui Bulă (Virgil Glăvan)… Am fost să-mi cumpăr o prăjiturică fără lactoză, fără zahăr, fără gluten și fără alergeni. Mi-au dat un morcov…
Soție model (Septimiu Chelcea)… O soție cu centură neagră la carate înseamnă: familie armonioasă, copii bine educați, soacră politicoasă și soț fidel…
Azimutul contează! (Ion Fercu)… -Am auzit că se retrag rușii…/ -Dumnezeule, în ce direcție?
Accident (Ghiocel Costăchescu)… Bianca Drăgușanu, internată la vulcanizare după ce și-a prins un mărțișor în piept…
Condiția creatorului (Liviu Scutaru)… Morse și Bell, inventatorii telegrafului și telefonului, aveau soții surdo-mute. Ce deducem de aici? Că poți inventa lucruri importante dacă ai liniște acasă!
Ajutor din inimă! (Willy Shalev)… Am fost la farmacia unde lucrează fosta mea iubită și am cerut ceva pentru gît… Mi-a dat o funie!
Că așa se arată de cîteva zile vremea. Sper să țină! Un grupaj tocmai primit de la anticul meu prieten Willy Shalev și o glumă grafică cu tendință de la scriitorul Ion Fercu. Enjoy!
Fiecare borcan cu gem ascunde sub capac tragedia unor prune ce puteau deveni pălincă! Mănânc și plâng.
***
– Mamă soacră, ce faci la fereastră?
– Mă gândesc dacă să sar sau s-o închid.
– Sari, c-o închid eu!
***
– Mamă, m-am îndrăgostit.
– Cum o cheamă? Gătește bine? Dar cine-i sunt părinții? Ce studii are? Măcar e frumoasă? V-ați pupat? De ce nu mi-ai spus mai devreme?
– Tată, m-am îndrăgostit.
– Femeie?
– Femeie.
– Bine.
***
– De ce te cerți mereu cu nevastă-ta și pe soacră o respecți?
– A fost singura care s-a opus căsătoriei.
***
– De ce ai venit la mine? întrebă un dentist pe un țigan care avea toți dinții îmbrăcați în aur.
– Am venit să-mi pui o alarmă…
***
– O cafea, vă rog! Fără lapte, fără zahăr…
– O doriți neagră?
– Aveți și alte culori?
***
– O cafea, vă rog!
– Lapte, zahăr, să pun?
– Fără săpun!
***
– Cine își mai amintește? Pe vremea noastră, când se lua curentul, ne uitam cu lumânarea la televizor!
***
Rai – Salariu american, casă englezească, mâncare chinezească, soție româncă.
Iad – Soție americancă, mâncare englezească, casă chineză, salariu românesc.
***
– Pe o scară de la 1 la 10, cât ești de sărac?
– Nici scară n-am.
***
În fiecare an, în lume sunt tăiate 3 miliarde de flori pentru ziua de 8 Martie. Protejați planeta, domnilor! Cumpărați diamante!
***
– Iubi, ce îmi cumperi de 8 Martie?
– Nimic.
– Poți să-mi spui măcar că sunt frumoasă?
– Îți spun de 1 Aprilie!
***
Se spune că minciuna are picioare scurte. Deci toate astea care aveți sub 1.60 sunteți niște mincinoase. Nu avem ce discuta!
***
Îmi amintesc, copil fiind, cât așteptam să cresc mare, să am un serviciu, responsabilități… Acum mi-e clar, de mic am fost tâmpit.
***
Polițistul: – Doamnă, aveți idea de ce v-am oprit? – Sunt la fel de confuză ca și dumneavoastră!
Ca de obicei, de la diverși furnizori, care vor fi divulgați nemilos pe parcursul postării. Enjoy!
Vreme trece… (Anonimul Cracovian)… Trec anii și apuci să realizezi că încep să-ți placă locurile cu puțini oameni și fără semnal…
Probleme cu cardul? (Mihai Dinu Gheorghiu)… Am plătit din greșeală o bere fără alcool cu cardul. M-a sunat banca să mă întrebe dacă a fost furat.
Prostul dacă nu-i fudul… (Septimiu Chelcea)… Dacă bagi un prost în seamă, începe să-ți dea sfaturi…
Silicoane! (Ion Fercu)… Biberonul este prima mare minciună de silicon din viața unui bărbat.
Grijă, interes… (Ghiocel Costăchescu)… Dacă de o vreme nu te sună prietenii și neamurile, înseamnă că la ei totul este ok!
Ofertă tentantă (Liviu Scutaru)… Firmă serioasă angajează cuplu pentru filme porno. Nu necesită experiență, bărbatul va juca rolul pescarului plecat de acasă.
Precauție (Emanuiel Pavel)… Cînd alimentați la pompă, scuturați bine pistolul… să nu rămînă ajutorul guvernamental pe furtun!
Somație (Mihai Dinu Gheorghiu)… Un român a somat banca să vină să-i curețe zăpada din fața casei, că pînă va plăti ultima rată, oricum va fi în proprietatea ei!
Gramatica! (Liviu Scutaru)… De ce ne trebuie gramatică? Pentru că e mai bine să fii avut decît să fi avut!
Un grupaj mărișor de la prietenul nostru din Toronto, Virgil Glăvan, și o caricatură de C. Pătrășcan sosită de la Emanuiel Pavel. Enjoy!
Bulă, am visat azi-noapte că mi-ai cumpărat de Dragobete un colier superb, din perle.
– Așteaptă, Bubulino, până diseară, și o să ai o surpriză!
Vine seara, Bulă se întoarce de la serviciu și îi oferă Bubulinei un cadou ambalat frumos. Emoționată, ea îl deschide și înăuntru găsește o carte intitulată „Interpretarea viselor”.
***
Bulă la brutărie. Bulă:
– Buna ziua, a ieșit pîinea din cuptor?
Vînzătoarea:
– A ieșit de 15 minute.
Bulă:
– Păi, și cînd se întoarce?
***
Bulă:
– Am fost dat afară din companie pentru că șeful a încheiat ședința de sfârșit de an spunând:
„Trăiască angajații companiei!”
Am îndrăznit să întreb:
– Păi, din ce?
***
Bulă:
– Doctore mă doare rău spatele!
– De ce oare?
– Muncesc toată ziua să-mi plătesc taxele!
– Clar, ai hernie de fisc!
***
La examenul de anatomie, Bulă a luat nota 3, pentru că la întrebarea: „În ce organe este posibilă prezența celor mai mulți paraziți?” a răspuns: „În organele de stat”.
***
Bulă se duce la magazin să cumpere o parașută.
– Bună ziua, aș dori o parașută.
– Domnule Bulă, am cea mai bună parașută pentru dumneavoastră.
– Și cum o deschid când sunt în cădere?
– Trageți de trăgaciul verde!
– Și dacă nu se deschide?
– Trageți de cel roșu.
– Și dacă nici după asta nu se deschide?
– În cazul acesta, domnule Bulă, o aduceți înapoi și v-o schimbăm cu alta.
***
Nevasta lui Bulă pleacă de acasă timp de 12 zile. Când se întoarce, își găsește soțul extrem de bine dispus, relaxat și zâmbitor. Mirată că nu pare deloc supărat, îi spune cu regret:
– Bulă, îmi pare rău că am plecat…
– Sincer, te-am iertat că ai plecat, dar nu știu dacă o să pot să te iert vreodată că te-ai întors!
***
Tatăl lui Bulă este chemat la școală:
– Fiul dumneavoastră a desenat pe bancă o muscă, foarte reală, și mi-am zdrobit pumnul încercând să o omor.
– Ha! Să mă fi văzut pe mine, când am intrat în baie și văzând în cadă un crocodil pictat, de frică, am ieșit printr-o ușă pictată…
***
Judecătorul:
– Ce motiv de divorț aveți?
Bulă:
– Se împlinesc trei luni de când nevasta mea nu mi-a mai adresat niciun cuvânt!
Judecătorul:
– Domnule Bulă, vă dau un termen să vă mai gândiți, astfel de femei nu se mai întâlnesc prea des.
***
– Bulă, ai auzit de swingăreală?
– Da, Ștrulă.
– Știi ce mă gândeam? Dacă ar fi să facem noi doi schimb de neveste…
– Ștrulă, știi ceva? Hai să încercăm altele noi, că eu m-am săturat de amândouă.
***
– Bravo, Bulă! Am auzit că ai 4 copii.
– Da, Ștrulă. De fapt, puteam să am chiar 5, dar nu vreau.
– De ce?
– Pentru că am citit undeva că fiecare al cincilea copil care se naște este chinez.
***
Bulă şi iubitele: La 14 ani, voiam o prietenă. La 15 ani aveam prietena, dar nu era ea chiar drăguță. La 16 ani mi-am găsit o prietena drăguță. La 18 ani m-am mai maturizat și eu, și mi-am zis că mi-ar trebui o prietenă mai de calibrul meu intelectual. La 20 de ani, la facultate, mi-am găsit prietena inteligentă. Dar pe la 22 de ani mi-am dat seama că deși e deșteaptă, e cam urâțică. La facultate se mișcă repede lucrurile. La 23 de ani aveam prietena și deșteaptă și foarte drăguță, dar după un an n-am mai suportat faptul că era tot timpul deprimată, cu tendințe de sinucidere și mă deprima și pe mine. La 26 de ani mi-am găsit o prietenă drăguță, inteligentă și cu o atitudine foarte pozitivă, mă făcea și pe mine să strălucesc! Dar, cum viața e o cățea, la 40 de ani a divorțat de mine și mi-a luat tot ce aveam, m-a păcălit și și-a găsit unul mai tânăr, mai bogat etc. Acum, la 45 de ani, caut femeie cu tîțe mari.
Un cockteil de bancuri… Nu mă refer doar la faptul că sînt foarte diferite, ci și la acela că sînt primite de la mai mulți furnizori, care desigur vor fi divulgați pe parcurs. Și o glumă grafică de la Emanuiel Pavel. Enjoy!
După dorință… (Mihai Dinu Gheorghiu)… Într-o florărie:
-Vă rog, un trandafir roșu, cu petale abia deschise, trei frunze și tija de 30 de centimetri.
-Doriți, poate, și o albimă?
O experiență! (Mihai Dinu Gheorghiu)…
–Cum a fost, amice, aventura cu negresa?
-Am fost cu ea la restaurant, apoi la hotel… Șampanie etc. Dar cînd am stins lumina, n-am mai găsit-o!
Discuție între două femei (Septimiu Chelcea)…
– La un bărbat trebuie să fie atractive privirea, fața, talia, vocea…
– Dar leafa?
– Dacă leafa este atractivă, celelalte nu mai contează!
Efectele pescuitului (Septimiu Chelcea)…
– De ce ești așa nervos, prietene?
– Am fost la pescuit…
– Păi, pescuitul liniștește.
– Pe cei care prind!
Spargere de bancă (Ion Fercu)… Unul dintre spărgătorii unei bănci se întoarce spre un ostatec și întreabă:
-Mi-ai văzut fața?
-Da, răspunse ostatecul.
Sprăgătorul îl împușcă fără să clipească apoi se duse la următorul ostatec:
-Mi-ai văzut fața?
-Nu, nu, dar soției mele nimic nu-i scapă!
Probleme de cuplu… (Ion Fercu)… Cineva întreabă la Radio Erevan:
-Este posibil ca prostia să fie motivul divorțului?
-Da, este posibil dar, de cele mai multe ori, prostia este motivul căsătoriei!
Între doctori (Ghiocel Costăchescu)… Doi medici stau de vorbă la o cafea. Unul spune:
-Am un pacient care ar fi trebuit să moară încă de acum zece ani, dar trăiește…
-Asta este dovada clară că, atunci cînd pacientul vrea să trăiască, medicina este neputincioasă!
Protest în Ardeal (Ghiocel Costăchescu)…
-Meri mă la demonstrație să-l dăm jos pe Bolojan?
-Da mă, că nu se mai poate. Dar cîte grade sînt afară?
-Păi, minus 15…
-No, atunci lasă, că nu-i om rău!
Departe-i Clujul? (Liviu Scutaru)… Un tip, mai pe seară, face autostopul. Îl vedea pe unul cu o căruță venind pe șosea și îl întreabă:
-No, bade, departe-i Clujul?
-D-apăi, nu-i departe…
Urcă în căruță și adoarme. Se trezește spre dimineață și întreabă:
-Bade, dar unde-i Clujul?
-No, acu-i departe!
Puterea credinței (Liviu Scutaru)…
-Stimată Doamnă, sunteți foarte frumoasă. Cum de nu v-am întîlnit pînă acum?
-Sunteți credincios, domnule?
-Sînt, bineînțeles.
-Cred că v-a ferit Dumnezeu!
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
