- Poeme de martie…
Lecția despre moarte
Dlui Livius Ciocârlie
nu pot, nimeni nu poate învinge moartea
o poți înfrunta fără trufie, o poți îmblînzi
mîngîindu-i calm creștetul de iarbă verde
de pe imensa cîmpie întinsă fără frontiere…
nu am învățat asta din marile cărți ale morților
am învățat din paginile sale de jar și cenușă
poate și cînd traduceam epilog de rainer maria
învăț încă, învăț desprinderea fără durere
lină, blîndă, fără patimă, fără încordare
ca intrarea în curcubeul lumii, muzica perfectă…
o, nu, moartea nu-i deloc un lucru de colea!
2 Martie 2025, în Iași
Tablou într-o expoziție
împotriva lui malevici, kazimir malevici –
în spatele imaginii de suprafață
cranii albe pe cîmpul negru, sfere de putregai fosforescent
mult îmi plăcea să-l descopăr în copilărie!
scormoneam eroic în magazia de lemne…
între frînghie și gît aerul dispare se risipește ca fuioarele
pe cerul negru și înstelat al nopții…
în spatele ramei soarele și luna
despletesc cununa –
mie mi-i totuna!
5 Martie 2025, în Iași
3.De la prieteni…
Emil Belu: Bellissimes. Note din exil
Rămîne cum am stabilit de multă vreme, dacă e luni, e Emil Belu, excelentul nostru eseist din Montreal cu unul din episoadele sale din lungile peregrinări de-a lungul lumii, evenimentelor și cărților. Lectură plăcută!
Paranormalul – imbold creator
Despre visul lui Samuel Taylor Coleridge, aveam să aflu dintr-o scriere a lui Borges, Cartea de nisip. Geneza poemului Kublai Khan stă sub semnul visului. Se știe că poetul englez a fost un mare narcoman, iar contribuția drogului la manipularea viselor este un fapt dovedit de cercetările psihiatrice. Redau pe scurt însemnarea borgesiană. Coleridge se retrăsese la o fermă în ţinutul Exmoor-ului. Citea dintr-o carte a lui Purchas, despre ridicarea unui palat în cinstea împăratului Kublai Khan. În urma unei stări proaste este nevoit să ia un narcotic. Adoarme. Lectura, căldura unei toride după-amiezi de vară, narcoticul, sau toate la un loc, se constituie într-un flux creator. La deşteptare, după câteva ore de somn profund, poetul îşi dă seama că a compus un poem de aproape trei sute de versuri. Şi le amintea pe toate. Se apucă să le scrie febril, părând a le copia dintr-o carte nevăzută a memoriei. Reuşeşte să scrie aproximativ cincizeci de versuri, când, o vizită neaşteptată îl întrerupe din scris. I-a fost imposibil să-şi reia fluxul gândirii. Ideea întregului poem îi stăruia clară în minte, dar amănuntele îi scăpau. Îşi amintea versuri disparate, incoerente, care nu se mai legau în structura de cristal a poemului. Nu a mai putut niciodată să-şi reamintească restul visului. S-a spus despre acest poem că ar fi „etalonul muzicalităţii limbii engleze”.
Viața
„Nu cumva în esența ei viața așa și este: ca o pădure sălbatică bântuită de jivine, plină de hârtoape și capcane, scuturată de fulgere și rafale de ploaie și, la margine, o singură căsuță luminată și caldă, de unde locatarii vor trebui să iasă cu toții înainte de implacabilii zori.” (N. Steinhardt, J.F.)
Spontaneitate
„Am văzut demult, și m-a impresionat că n-am uitat, un manuscris al lui d`Annunzio: o poezie. Erau cuvinte șterse de câte patru-cinci ori și fiecare vers era o etajeră de câteva rânduri șterse și înlocuite succesiv. Și doar era una dintre cele mai bune poezii ale maestrului. Cum se explică acest lucru și cum rămâne cu spontaneitatea creațiunii?” (Dintr-o corespondență)
Puerto Vallarta
Este numele unei spectaculoase explozii demografice. Risipită pe o fâşie de pământ, strivită între pantele abrupte ale munţilor Sierra Madre şi uriaşele valuri ale Oceanului Pacific, undeva la jumătatea distanţei dintre nordul şi sudul Mexicului, o mică aşezare zace de secole, răpusă de fascinaţia peisajului. O plajă îngustă, dar destul de lungă – peste treizeci de kilometri –, închide într-o acoladă Golful Banderas, cel mai mare golf al Mexicului, renumit pentru numărul mare de nave scufundate aici, de-a lungul a numeroase bătălii şi atacuri piratereşti. Pe această plajă, la sud de graniţa dintre două state mexicane – Jalisco şi Nayarit – se află aşezarea. Numele ei: Puerto Vallarta. În lunga-i existenţă, nimic nu părea a schimba destinul acestui sat cu câteva mii de locuitori, cu mici case dărăpănate, ascunse sub tufele multicolore de bouganvillas. Un pârâu – Mismaloya – se prelinge de pe versantul muntelui, şerpuind prin jungla deasă până la vărsarea în ocean, unde formează o mică plajă cu un nisip foarte fin. Aici, pe această plajă, care a luat numele acestui fir de apă, s-a produs miracolul!
În toamna anului 1963, satul avea cinci mii de locuitori, iar pe plaja de la Mismaloya, se toarnă ultimele secvenţe ale filmului Noaptea iguanei – scenariul: Tennessee Williams –, având în rolurile principale, printre alţii, pe Richard Burton, Ava Gardner, Deborah Kerr. În timpul turnărilor vine aici şi Elisabeth Taylor – care nu făcea parte din distribuţie – pentru a fi alături de Richard Burton. Era o idilă amoroasă începută cu câţiva ani mai înainte. Filmul s-a bucurat de mare succes la vremea respectivă. Cei doi îndrăgostiţi hotărăsc să petreacă iarna următoare aici, la Puerto Vallarta. Elisabeth Taylor închiriază Casa Kimberly (pe care o cumpără, ulterior), iar Richard Burton închiriază casa de peste drum, pe actuala Calle Zaragoza. Cele două case au fost unite printr-o pasarelă – Bridge of Love – la câţiva metri deasupra străzii, pentru a-i feri de ocheadele indiscreţilor. Încep să-şi petreacă aici vacanţele, în acest paradis vegetal, între junglă şi ocean. Admiratorii localizează imediat cuibul celor doi îndrăgostiţi şi dau năvală la Puerto Vallarta. Datorită afluenţei de vizitatori, fără precedent în lunga-i existenţă, satul începe să se extindă. Se construiesc numeroase hoteluri, dotate cu terenuri de tenis şi, mai ales, terenuri de golf, piscine, magazine, restaurante. Luxoase vapoare de croazieră te pot duce în oricare colţ al planetei, iar noul aeroport conectează Puerto Vallarta la traficul aerian internaţional. Telecomunicaţiile cunosc cele mai recente dotări la nivel mondial. Comerţul ia o amploare fără precedent – galerii de artă, artizanat, bijuterii din aur şi argint. Alte valenţe turistice locale, neglijate de-a lungul timpului, se pun în valoare: ambarcaţiuni cu pânze, asemeni caravelelor conchistadorilor spanioli, brăzdează apele Golfului Banderas, prezentându-ţi o mirifică panoramă a oraşului şi a munţilor din jur, fără a uita simularea unui atac pirateresc; vaporașe cochete, supraîncărcate cu turiști, te duc de la stâncile Los Arcos până la Islas Marietas (un paradis al păsărilor), iar pe traseu, cu puţină şansă, poţi vedea uriaşele balene cu cocoaşă, venite din îndepărtata Alaska; cei mai curajoşi pot explora barierele de corali de pe fundul oceanului (o scurtă iniţiere în arta scufundării este obligatorie), iar dacă ai „obosit” de atâta splendoare, faci ca mine: te retragi la o masă, la umbra unui palmier bătrân de pe „Promenada Spaniolilor”, cerându-i chelnerului un coco-loco, un amestec de alcooluri tari, servite într-o nucă de cocos, ornată cu tot dichisul: felii de lămâie, alte fructe exotice cu nume necunoscute mie, care atârnă de buza paharului, panglici colorate şi flori din belşug! Bucurie, deopotrivă, a limbii şi ochiului! Acum, răcorit de-a binelea, poţi traversa strada, intrând în curtea interioară a Primăriei, prinzând din zbor ultimele cuvinte ale primarului, vorbind unui grup de turişti, de pe treptele unei scări în spirală: „Trăim numai din turism, fără turism, oraşul moare!”. Satul cu cinci mii de locuitori în 1963, s-a metamorfozat într-un mare oraş, ajungând, acum, la peste șase decenii de la fericita întâmplare, la peste două sute de mii de locuitori şi aproape două milioane de turişti pe an. Incredibil! Un film şi o pereche de îndrăgostiţi trezesc din reverii un sat adormit pe o plajă.
Cezar Straton: Balzac și femeile sale
Formidabil personaj! Energia consumată pentru scrierea celor peste două sute de cărți ale sale, nu l-a împiedicat să fie și unul din cei mai celebri amanți din epocă. Deși mai degrabă urît, era înzestrat cu mai multă forță de atracție decît zece juni primi. Un noul capitol din Iubirea între iad și rai, cartea pe cale de apariție a prietenului nostru Cezar Staton. Lectură plăcută!
Balzac și femeile
„Moartea ne omoară o sigură dată, teama în fiecare zi.“ (Balzac ).
Voi începe cu extrase din articolul consacrat recent de Alex Măroiu ( în revista Vatra veche din Tg. Mureș) autorului Comediei umane: „Pentru Balzac, marea schimbare apare în 1832. Este anul ce marchează momentul de la care destinul lui Balzac se schimbă. Toate pasiunile se topesc în fața unei mari iubiri născute dintr-o corespondență cu o „Necunoscută“ și tot în acest an, începe marele său plan de a-și grupa opera într-o imensă și uimitoare lucrare, ce va fi numită Comedia umană. Evelina Hanska era o contesă căsătorită cu un conte bătrân. În 1832, Evelina, plictisită în castelul ei ucrainean, îi scrie lui Balzac sub pseudonimul „Necunoscuta”. Corespondența lor a devenit o pasiune mistuitoare, conducându-i la întâlniri secrete la Paris, Viena, Elveția și Rusia. În ciuda obstacolelor, dragostea lor persistă, inspirând multe dintre romanele lui Balzac. Corespondența cu „Necunoscuta“ Ewelina Hanska (Eva), se va transforma rapid pentru Balzac, într-o declarație nesfârșită de iubire, care îi va spori puterea de creație. Balzac nu poate iubi decât total și profund. Distanța și scrisorile accentuează dorința, iar lipsa unui contact direct între iubiți va spori mult suferința. Mai ales suferința lui Balzac. Se vor vedea însă curând la Neuchatel, în Elveția. Apoi, în anul următor, Ewelina (Eva) îl va face fericit cu promisiunile ei de iubire și cu acceptul unor planuri comune de viitor. Este desigur un plan de căsătorie. dar el nu poate avea o dată precisă, Eva e căsătorită și locuiește în altă țară. Continuă corespondența ajutați de menajera Annei, fiica Evei. Iubirea de la mare distanță, pasiunea declarată și repetată, speranța și visele lui Balzac înainte de căsătoria cu Eva Hanska, vor dura mulți ani interminabili. Iar depărtarea și așteptarea vor avea și ele urmările lor nefaste. Se spune că ochii care nu se văd se uită. În cazul cuplului Honoré de Balzac – Eva Hanska, cu referire la Balzac, expresia mai corectă ar fi că ochii care nu se văd nu se pot uita, dar pot fi înșelați. Mai exact, în așteptarea iubitei pentru a se căsători, Balzac se îndrăgostește de o frumoasă contesă, pe nume Guidoboni – Visconti, o reprezentantă a nobilimii engleze din familia Lowell. Zărită la una din recepțiile ambasadei Austriei, tânăra Sarah Lowell îl farmecă pe Honoré cu înfățișarea ei provocatoare și cu corpul său apetisant și unduitor. La care trebuie adăugat, pentru a întregi descrierea, părul său blond auriu. Apoi, ciudatul cuplu format de Sarah, o femeie tânără gata să cedeze amorului primului amant ieșit în cale și anostul conte pe nume Guidoboni -Visconti, interesat de absolut orice, mai puțin de superba sa soție, uimea mulțimea din jurul lor și mai ales împingea bărbații spre soția pregătită să spună „Da” propunerilor din ochii bărbaților. Iar Honoré va fi unul dintre cei mai insistenți și mai cuceriți. El va face totul să fie prezentat contesei, iar surpriza plăcută este că ea îi cunoaște romanele, îl admiră ca scriitor și va fi gata să îl primească la ea, oficial și în secret, în inima, dar și în patul ei. Sarah, alintată Funny, uimitoarea femeie tânără, nobilă, bogată și frumoasă, va fi pentru Balzac marea cucerire, generoasa amantă fără mari pretenții, fără ocolișuri sau complicații inutile. Iar prietenia între Balzac și Sarah chiar va dura. El o vedea la ea acasă sau la operă, stând împreună în aceeași lojă. Legătura va dura aproape cinci ani. Unele zvonuri, demne de a fi crezute, afirmă cu tărie că Sarah Lowell ar fi avut un copil de la Honoré. Uimitor! Încă o dată se dovedea că spiritul, conversația abilă și imaginația scriitorului poate învinge aspectul său fizic banal sau chiar neplăcut. Să nu uităm că în aceeași perioadă, Balzac scria de zor la scrisorile lui de amor adresate Evei Hanska, marea iubire pe care o dorea de soție și femeia cu care să fie împreună până la finalul vieții. Bărbații au felul lor special de a-și împrăștia iubirea în toate direcțiile și în toate felurile. O dovadă în aceste sens e călătoria pe care Balzac o face în această perioadă în Italia, în 1836, împreună cu tânăra Caroline Marbouty, cu care a colaborat o perioadă. Pentru a evita orice bârfă, Balzac o va deghiza pe Caroline în bărbat și va încerca să convingă toată lumea că ea este un tânăr cu care colaborează. Ceea ce nu prea a reușit. Nu există multe informații despre relația dintre Balzac și tânărul „Marcel“ (alias Caroline de Marbouty), dar nici nu se poate nega în mod cert că în acele nopți petrecute în hotelurile din Italia, apartamentele pe care cei doi colaboratori le-ar fi ocupat nu ar fi avut dormitoarele alăturate și ușile deschise. Însă Sarah, fidela, cea care îl plătea pe Balzac pentru deplasarea în Italia și se culca cu el când se ivea o ocazie, nu punea la suflet escapadele lui Balzac, considerând că astfel de lucruri erau cât se poate de normale, dacă nu chiar recomandabile. Familia Visconti va fi alături de Balzac, acordându-i azil de multe ori când se ascundea de executorii judecătorești sau de reprezentanții Gărzii Naționale, o perpetuă urmărire asemănătoare celei dintre eroii lui Hugo Javert și Jean Valjean. Balzac va primi împrumuturi, unele reeșalonate la infinit, nereturnate, de la indiferentul soț al lui Sarah, încornorat și nepăsător la amorul din jurul său. Minunata contesă Visconti, așa cum ne așteptam, va fi și ea prezentă în opera lui Balzac, în romanul Crinul din Vale, prin personajul Lady Dudley. Dacă ne uităm la adresa la care locuiește în această perioadă Balzac, ar trebui să folosim pluralul cuvântului adresă pentru că efectiv este vorba de două-trei locuri în care a locuit, a scris romane și evident, și-a adus amantele în clipele în care nu a fost tracasat de urmăritori. Aici au fost create sau refăcute printre altele, romanele: La peau de chagrin, apoi Louis Lambert, Eugenie Grandet, Femme a 30 ans, urmate de La Ducesse de Langeais și multe altele. Balzac iubea mult confortul împins către lux și felul în care trăia se reflecta în felul în care scria.
Nu vom aminti toate adresele unde a locuit, sporadic sau permanent, scriitorul Balzac (sau amantul Honoré, cel care se ascundea la iubite de toți amicii sau oficialii care îl căutau). După wukali. com: „După cum subliniază Emmanuelle de Boysson (Balzac amoureux, éd. Rabelais, mai 2016) Balzac a dedicat femeilor mai mult de o jumătate din romanele care compun Comedia umană , pentru că Balzac iubea femeile, le plăcea și se făcea iubit de ele. Deși din punct de vedere fizic, era departe de a fi un Don Juan, avea un farmec care îl făcea atractiv. Dacă Balzac ar fi trăit în vremea noastră, cu siguranță ar fi făcut psihoterapie pentru a se împacă cu relația pe care o avuse cu mama sa, Laure: micul Honoré a fost încredințat doicilor de la naștere și apoi plasat într-un internat din Vendôme la o vârstă foarte fragedă, fără a avea măcar posibilitatea de a se întoarce la familia sa în timpul vacanței. Și apoi este fratele său mai mic Henri, răsfățat de această mamă, copil care era rodul iubirilor adultere pe care le-a avut. Laure a avut într-un fel circumstanțe atenuante: soțul ei, Bernard-François a petrecut mai mult timp în patul amantelor sale decât în cel conjugal. Cu toate acestea, Balzac a avut două surori, Laure și Laurence, cu care a avut legături foarte strânse și ale căror căsnicii eșuate (în special Laurence, care a murit de tânără, la naștere) explică în mare măsură conținutul Fiziologiei căsătoriei , o carte „feministă” care a provocat un mare scandal (dar și-a făcut faimoasă autorul). În orice caz, Balzac iubește femeile, chiar dacă de multe ori este din interes: toată viața visează la o femeie ideală, mamă și amantă, liberă și supusă, de preferat din aristocrație și foarte bogată, având în vedere datoriile pe care le acumulează neîncetat. Și-a petrecut o mare parte a vieții căutând această soție ideală și știm cu toții că a găsit-o în Ewelina Hanska, o poloneză bogată, cu care s-a căsătorit cu șase luni înainte de moartea sa. Honoré de Balzac are „o inimă de anghinare”: când se îndrăgostește e pe viață, e pentru totdeauna. Cu excepția faptului că are o inimă uriașă și poate iubi sincer mai multe femei în același timp, ceea ce duce adesea la probleme de gelozie cu care trebuie să se confrunte. Prima lui dragoste, Laure de Berny , a îndurat totul, a suportat totul, s-a dăruit complet lui și până la moartea ei va rămâne mereu alături de el, oricare au fost faptele lui. Și mai erau Laure d’Abrantès, văduva ruinată a mareșalului Junot, pentru care Balzac a servit ca scriitor-fantomă pentru scrierea memoriilor sale, Henriette de Castries care l-a insultat manipulându-l ca pe o marionetă fără să cedeze vreodată avansurilor sale și multe altele. Laure de Berny, cea cu douăzeci și doi de ani mai mare decât el, prima sa dragoste, l-a inspirat să scrie Crinul, Laure d’Abrantès, văduva, Femeia la treizeci de ani, iar marchiza de Castries, care i s-a refuzat, Ducesa de Langeais. Datorită tuturor femeilor din viața sa, inclusiv mamei și surorilor sale, Balzac este acest imens scriitor care a știut să descrie perfect natura feminină, aspirațiile, dorințele, dezamăgirile ei. Alături de Flaubert, el este cel care a putut merge cel mai departe și mai profund în această analiză”.
Balzac despre căsătorie. „Balzac nota în 1829: „Un soț care își începe căsătoria printr-un viol este un bărbat pierdut.”. Alex Lascar în Les réalités du mariage dans l’Œuvre balzacienne constată: „Această afirmație pare să plutească peste întreaga Comédie humaine. Boala de piele a domnului de Sérisy (dezvăluită nouă în Un început de viață) și cea a lui Graslin (Preotul din sat), inspiră repulsie Contesei și lui Véronique. Bărbații sunt preocupați de propria lor plăcere și abuzează de soțiile lor fără delicatețe. Femeile trebuie să accepte capriciile unei dorințe brutale Conviețuirea conjugală devine atunci o adevărată caznă. Un personaj feminin îi spune preotului din Saint-Lange: „Disprețuiți sărmanele făpturi care se vând pentru câteva coroane. Acesta este destinul nostru: prostituție publică și rușine, prostituție secretă, conjugală și nefericire”.
Geo.fr ne invită să citim câteva „anecdote” despre Balzac (1799-1855): „Renumit pentru realismul și descrierile sale detaliate, Honoré de Balzac este faimos pentru opera sa monumentală, La Comédie Humaine, o serie vastă de peste 90 de lucrări, romane, povestiri și eseuri, care înfățișează societatea franceză și obiceiurile timpului său. Honoré de Balzac a fost și el plagiator! După cum afirmă Stefan Zweig, în biografia pe care i-a dedicat-o (Balzac: romanul vieții sale), Balzac ar fi „furat de la alții fapte și situații pentru propriile sale creații”. Pentru că la începutul carierei sale literare, Balzac era departe de respectabilul scriitor pe care îl cunoaștem. Abandonat de părinți, care au refuzat să-l ajute financiar, a realizat un număr mare de lucrări „literare” de dragul veniturilor, pentru care a folosit diferite pseudonime. A scris Arta de a purta cravata (!) și multe alte cărți a căror calitate literară a rămas departe de lucrările care i-au făcut ulterior reputația.
Balzac: un copil neiubit și respins de mama sa. Tatăl lui Balzac avea 53 de ani când s-a născut el, în timp ce mama lui abia 20 de ani. Dar dincolo de această diferență semnificativă de vârstă, departe de a fi o raritate la acea vreme, Bernard-François Balzac, tatăl său, era de un temperament ludic, dar și un mare iubitor de vin, calitativ… și cantitativ. Mama lui, Anne-Charlotte-Laure, în schimb, era rece, distantă. Este un copil neglijat, iar mama lui îl numește adesea un eșec din cauza performanțelor sale școlare slabe. Ca adult, Balzac va spune despre mama lui că ea a fost cauza tuturor nenorocirilor din viața lui… Un scriitor dependent de muncă. Balzac a scris prima sa tragedie la doar 20 de ani (Cromwell), dar nu a obținut succesul așteptat. Un mare cheltuitor înaintea eternului feminin și un bon viveur, și-a luat apoi o serie de locuri de muncă pentru a câștiga bani. Mai târziu, când a obținut în sfârșit succesul, Balzac s-a dedicat trup și suflet muncii sale, sacrificându-și nopți întregi, până la epuizare. („O noapte de amor în plus înseamnă o carte în minus”, va scrie el, ca și „Nimic altceva nu-i cu putinţă pentru mine, decât munca fără preget căreia m-am dăruit, munca aceasta, mântuitoarea mea, care-mi va aduce libertatea, care-mi va da din nou aripi – Balzac în scrisoarea către Ewa Hanska (ianuarie 1835). Ceea ce nu-l împiedică să traverseze Europa și să guste din plăcerile cărnii. În acest context, acest domn a început să scrie The Human Comedy, opera vieții sale, care cuprinde nu mai puțin de 40 de romane.
Balzac era un dependent de cafea. Putea bea până la 50 de cești de cafea pe zi…ceea ce îi permite, de asemenea, să lucreze ore lungi și nopți nedormite la cărțile sale. Cu consecințe, așa cum vă puteți aștepta, care sunt semnificative pentru sănătatea lui. Edemul, problemele cu rinichii și, mai presus de toate, insuficiența cardiacă severă i-a afectat sănătatea acestui scriitor genial, cu o personalitate complexă și chinuită.
Gurmandul Balzac… Balzac a fost un mare gurmand. Literatura și gastronomia merg mână în mână. În The Human Comedy, el citează nu mai puțin de 40 de restaurante (se poate presupune că le-a vizitat pe toate). În mod similar, în La peau de chagrin, simbolismul vieții este sinonim cu pofta de mâncare. Edmond Werdet, un important editor al vremii, povestește că l-a văzut pe scriitor devorând într-un singur prânz două potârnichi fripte, o limbă de vacă, o rață cu napi, 100 de stridii și douăsprezece cotlete.
Scandalul statuii… În 1891, Zola, în numele Societății Oamenilor de Litere, i-a comandat lui Rodin o statuie a lui Balzac. Acesta din urmă refuză să producă o sculptură academică în care îl vedem pe scriitor la birou, cu un stilou în mână. Ceea ce își dorește este o lucrare despre geniul artistului. După ani de gândire, are în sfârșit statuia!! Când ea a fost prezentată în 1898, criticii au fost furioși, numindu-l „menhirul” sau „omul de zăpadă”. „A susține că Balzac și-a exprimat, în contorsionarea buzelor și a nărilor în sus, zecile de volume pe care le-a adus pe lume, înseamnă a împinge puțin prea departe spiritualismul”, a scris indignat jurnalistul Henri Rochefort. Societatea Oamenilor de Litere respinge statuia. Abia în 1939 a fost inaugurat „Balzacul” lui Rodin pe Bulevardul Raspail din Paris.
Citate din Honoré de Balzac… „Un amant își învață iubita tot ceea ce soțul acesteia îi ascunsese”. „În orice nenorocire există şi ceva beneficii: afli care-ţi sunt prietenii”. „Este atât de uşor să-ţi baţi joc de o femeie îndrăgostită, încât o asemenea faptă este cea mai josnică ticăloşie”. „O femeie ştie, la treizeci de ani, să râdă, să glumească, să cocheteze, fără să se compromită. Ea are tactul necesar pentru a ataca toate coardele sensibile ale unui bărbat şi pentru a ști ce sunete poate să scoată din ele. Tăcerea ei este tot atât de primejdioasă ca şi pământul. Nu vă veţi da seama niciodată dacă, la această vârstă, ea e sinceră sau mincinoasă, dacă-şi bate joc sau e de bună-credinţă în mărturisirile sale, ocrotită deopotrivă şi de slăbiciunea ei şi de forţa ta”. ( din Femeia la treizeci de ani). „Ca toate fiinţele lipsite de ocrotire, el se îndrăgosti de prima femeie care îl privi cu binevoinţă și milă”. (din Istoria măririi şi decăderii lui Cesar Birotteau). „Orice bărbat, care vrea să cucerească o femeie, seamănă cu un urangutan care cântă la vioară”. „Soarta unui neam depinde şi de hrana, şi de orânduirea politică de care are parte. Cerealele au dat popoarele de artişti. Rachiul a dus la pierzanie seminţiile indiene. Pentru mine, Rusia este o autocraţie care se sprijină pe alcool. Tutunul le-a venit de hac turcilor, olandezilor şi-i pândeşte, se pare, şi pe nemţi. Niciunul dintre oamenii noştri de stat, îndeobşte mai grijulii cu ei înşişi decât cu chestiunile publice – asta dacă nu socotim vanităţile, amantele şi averile lor ca pe nişte chestiuni publice –, nu ştie încotro se îndreaptă Franţa prin abuzul de tutun, prin folosirea zahărului, a cartofilor care iau locul grâului, a rachiului ş. a. m. d.” (din Patologia vieţii sociale, 1839). „Nimic nu supără mai mult pe bărbatul însurat ca faptul de a da mereu peste soţie în calea dintre el şi o dorinţă, fie ea chiar numai o toană, o aventură amoroasă”. „O femeie cunoaşte trupul bărbatului iubit aşa cum mateloţii cunosc furtunile mării…”. „Eu cred că dragostea care nu implică o prietenie pe viaţă nu este altceva decât desfrâu, şi nu poate dura”. ” De foarte multe ori un bărbat se pierde pentru că a întâlnit fie o femeie care-l iubeşte prea mult, fie una care nu-l iubeşte deloc”. „Un singur ceas de dragoste poate face cât o viață întreagă”. „Marile poveşti de dragoste îndelungată încep cu şampanie şi se termină cu un ceai de plante”.
- Semnalări amicale…
Liviu Mățăoanu: Două poeme din „Efectul de fluture”
Anul trecut, pe la mijlocul toamnei, am anunțat aici apariția volumului bilingv, română-spaniolă, al prietenului nostru Liviu Mățăoanu. Versiunea spaniolă, pe măsura textului original, aparținea regretatului poet și traducător chilian Mario Castro Navarrete, care a tradus mulți poeți români, inclusiv pe mine. Acum, Liviu tocmai încheie un nou volum de poezii, Efectul de fluture…
Literadura, X, 35, martie 2025
Foarte multă poezie – și bună – în acest număr de primăvară al excelentei reviste care apare de mai bine de zece ani la Buzău – și nu doar în secțiunea Mărțișor, care reunește opt domnișoare și doamne poete, ci de-a lungul întregului sumar. Ca de obicei, comentarii literare și artistice semnificative, semnalări de evenimente etc. Între altele, am văzut că poetul Teo Cabel, redactorul șef al publicației, a participat la lansarea de la Ploiești a celei mai recente cărți a Cameliei Iuliana Radu, senior editor, de la Ploiești, orașul său de reședință. E mult de citit, încă mai am. Lectură plăcută! La primul link, blogul revistei. De la al doilea puteți descărcat formatul pdf…
https://literadurarevista.blogspot.com/2025/
https://drive.google.com/file/d/1KYlLA6HHWG67HKz7dCFX9oi05yFAkthY/view
Zile și Nopți, București, martie 2025
Tocmai am primit de la prietenul nostru Ioan „The” Big ediția pentru luna martie a excelentei sale reviste de informații și comentarii din toate domeniile artei. Înainte de toate, vreau să amintesc că anul acesta, cam în această perioadă, revista aniversează 25 de ani de apariție și îi doresc foarte mulți și de acum încolo. Poate din acest motiv, Ioan și „băieții săi” au realizat un sondaj de popularitate privind „personalitățile feminine din secolul XXI”, deci din perioada de cînd apare revista, pentru mai multe categorii: Cultură (Ana Blandiana), Muzică (Ada Milea), Film (Oana Pellea), Sport (Simona Halep), Gastronomie (Cornelia Ghișoi), Lifestyle (Nadia Comăneci). În paranteze, am menționat personalitățile de pe primul lor. Sînt ierarhizate primele douăzeci de clasate de la fiecare categorie. Au fost chestionate peste 14.000 de persoane. Nu este o ierarhie valorică, chiar dacă uneori cele două coincid, ci de popularitate. Aceste doamne au marcat lumea românească în ultimul sfert de veac. Unele chiar de mult mai multă vreme. Ar fi interesant ca Ioan și echipa să facă un asemenea sondaj și pentru domni!
- Shakespeare – Sonete
Cînd ți-i sufletul încărcat, în afară de rîs, probabil numai muzica și poezia pot avea rol vindecător. Să primim prin urmare acest nou poem al Marelui Will excepțional pre românește tocmit de poetul Adrian Vasiliu. Enjoy!
Sonetul CXLIV
Two loves I have, of comfort and despair,
Două iubiri, de-alint și disperare,
Ele, ca două spirite, m-animă;
Îngerul bun e-un tânăr, o splendoare,
Spiritul rău e o femeie brună.
Ca să m-arunce-n iad, femeia rea
Tentează pe cel bun de lângă mine,
Din sfânt în diavol vrând a-l transforma
Cu-a ei vicioasă-ncredere de sine.
Dacă pe înger diavol l-a făcut
Pot bănui, nu și să spun, de fapt;
Prieteni acum, cei doi au dispărut,
Și-l cred pe unu-n iadul celuilalt.
Voi fi în dubiu multă vreme încă,
Până cel rău pe cel bun îl alungă.
Traducerea: Adrian Vasiliu
- Rîdem din răsputeri…
O colecție de meme – nu politice – de la furnizori diferiți, care vor fi divulgați pe parcurs, și o glumă grafică sosită din Australia și ajunsă la noi după o escală la Julietta Mihai din Caslifornia. Enjoy!
Superstiție (Willy Shalev)
-Văd că mi-ați dat rest 8 lei, în loc de 13!/ – Credeam că sînteți superstițios!
Ardelean la cîrciumă (Septimiu Chelcea)
-Un litru de palincă, vă rog?
-Aveți recipient?
-Da io ce-s?
Omul și lemnul (Emil Belu)
Omul prost și lemnul strîmb nu-l poți îndrepta nicicînd!
Inventivitate (Willy Shalev)
-Gata, ne despărțim! M-am săturat de minciunile tale!
– Inventez altele!
Micul detectiv (Liviu Mățăoanu, după Matty)
-Mămico, mămico, am mîncat cinci bomboane cu rom și acum știu cum a făcut tata accidentul!
Confesiune masculină (Julietta Mihai)
Soția mea este puterea mea… Restul femeilor sînt slăbiciunea mea.
Dar de data aceasta bancurile nu sînt de la Cezar Straton, care e prtins cu cărțile de amor, ci de las vechiul, prieten Willy Shalev.
La psiholog…
– Careva dintre prietenii dumneavoastră suferă de alcoolism?
– Niciunul nu suferă, la toți le place.
Ghicitoare…
– Salut, meștere! Mi s-a stricat televizorul, are sunet, dar nu are imagine. Ce poate să fie?
– Poate să fie radio!
La Sfântul Așteaptă…
– Ce faci, frumoaso, vrei să ieșim la o cafea?
– Vedem, când ies de la muncă!
– La ce oră?
– Deocamdată sunt în șomaj.
Cauză…
– Bunicul dumneavoastră și-a scris de opt ori testamentul!
– Așa îi trebuie dacă s-a însurat cu o profesoară de română!
La spital…
Infirmiera bate la ușă, intră, se apropie de bolnav, trage pătura de pe el și cu un aparat de ras îi rade părul pubian… Îl întoarce pe burtă, îi rade și fundul, îi face o clismă, îi bagă un supozitor și-l întoarce la loc, pe spate. Bolnavul:
– Doamnă, pot să vă întreb ceva?
– Desigur!
– Spuneți-mi, de ce ați bătut la uşă?
Indicații…
Soacra lui Ion este dată dispărută în Dunăre şi sunt anunţaţi scafandrii să o caute. Cum era şi normal, scafandrii au început s-o caute în josul apei şi… nimic. Ion strigă:
– Căutaţi-o vă rugăm şi în susul apei, că toată viaţa numai contra a făcut!
Sondaj…
– Câţi oameni lucrează aici?
– Cu şeful, zece.
– Dar fără şef?
– Fără şef, în general, nu lucrează nimeni.
Ingrediente…
– Îmi spui, te rog, rețeta de la prăjitura ta?
– Sigur! Opt linguri de făină, opt linguri de zahăr, opt linguri…
– Mai bine lasă, că oricum nu am atâtea linguri!
Eschivare…
La un bijutier, soţia unui evreu probează o brăţară masivă din aur, apoi îşi întreabă soţul, dacă îi place. Soţul verifică preţul în catalog, apoi îi spune:
– Nu, dragă! Brăţara asta te îngraşă!
Temere…
Mergeam liniștit, într-o seară, pe o stradă din cartierul meu, când, deodată, se apropie de mine un polițist:
– Ați putea, vă rog, să mă însoțiți la secție?
– De ce, domnule polițist? N-am făcut nimic, i-am răspuns.
– Știu, dar mi-e frică noaptea, singur, în Ferentari.
Cinci meme primite de la expeditori diferiți, care vor fi divulgați pe parcurs și o glumă grafică, cu premeditare, de la scriitorul Ion Fercu. Enjoy!
Prima dată în istorie… (Septimiu Chelcea)
…cînd poți posta simplu: „Este un idiot”. Și 90% din lume ar ști despre cine vorbești!
Deblocare (Emil Belu)
Am aflat de ce se scarpină oamenii în nas. Își deblochează creierul cu amprenta digitală.
Terapie (Liviu Mățăoanu, după Matty)
-Ce mai fac virușii tăi, iubito? Eu am fost cu băiții și i-am înecat pe ai mei în vin!
Concluzie (Willy Shalev)
Să distrugi sistemul național de irigații, apoi să chemi popii să se roage să plouă, asta înseamnă un popor deștept!
Consecință (Willy Shalev)
– Ioane, ai auzit? Se scumpește băutura!
– Am auzit, Mărie! Mâncăm mai puțin!
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
