- Poezii de martie…
Dibbuk
viața și moartea sînt la fel sînt exact același lucru
doar că în planuri diferite care nu se întîlnesc vreodată
cei vechi epicur & Co cunoșteau foarte bine acest adevăr
pierdut cu totul pînă la ludwig cel înțelept cel nebun…
respir fără să-mi pese de asta fără să știu în planul meu
și aici nu voi ști niciodată nimic despre celălalt plan…
ce facem cu sufletele celor morți înainte de vreme
eu nu știu asta și nimeni nu știe despre asta nimic
dacă trec între planuri se plimbă între cele două
iar dacă există pentru ei un al treilea plan neștiut
noi de la cine și de unde am putut afla despre ei…
22 Martie 2026, în Iași
La vita e bella
(O încercare bucolică)
dintotdeauna și mereu cînd apar primele semne de primăvară
știu că urmează șase luni de la vita e bela indiferent cît de
spurcate erau vremurile conjuncturile marele ansamblu
intram în lumea lui sol invictus viața în toate formele sale
renaște treptat și urmează apoi ritmuri tot mai explozive
potop de gîze și de flori urși treziți din grea hibernare
stoluri de păsări multicolore sosind din veșnic calde ținuturi…
pînă la primele ploi ale toamnei cînd aflu mereu neașteptat
că viața nu trebuie trăită ci îndurată cu aspră resemnare
mai de demult îmi spuneam că dacă mor scap de acea
sinistră jumătate de an mă sustrag prin voința mea suverană
acum am devenit și eu un fel de urs care hibernează cu muzica
în urechi și cu o carte în mînă se adună teancuri de cărți
aș putea umple cu muzica asta săli mari de bal înghețate…
well well primele semne s-au arătat se destramă coșmarul
intru în fantastica neverosimila la vita e bela nepăsător
la vremuri la conjuncturi la marele nesigurul ansamblu
sub semnul lui sol invictus regele trecător al lumii
simt sîngele cum pulsează în scoarță simt aerul cum umple
baloanele în care se preschimbă amorțiții mei plămîni
nu nu știu cum aș putea desena mai bine ceea ce simt!
23 Martie 2026, în Iași
- Prima pagină…
Narges Mohammadi: Trei despărțiri
Narges Mohammadi este o scriitoare și activistă civică iraniană, laureată a Premiului Nobel pentru Pace care, în februarie a.c., aflată deja de mulți ani în închisoare, a primit o condamnare suplimentară de încă șapte ani. PEN World se alătură altor organizații de apărare a drepturilor omului și cere eliberare de urgență a scriitoarei și militantei iraniene. În întreaga lume, a fost organizată o zi a solidarității cu deținuta. Am făcut și eu ceva după puterile mele. Am invitat cîțiva vecini și prieteni la o cafea pe o terasă din cartier și le-am citit poemul pe care îl public mai jos. Și am stat de vorbă liber, fără plan, despre literatură și represiune. Mulțumesc scriitoarei Ruxandra Cesereanu, președinta PEN România pentru informații. Mai întîi, comunicatul PEN World, apoi poemul. „Facem apel la bibliotecile, librăriile, universitățile, școlile, instituțiile culturale și ale societății civile din întreaga lume să participe la o lectură mondială. În ianuarie 2026, forțele de securitate iraniene au comis un masacru la nivel național al cetățenilor care ieșiseră în stradă pentru a cere democrație și justiție socială. Conform unor cercetări recente ale revistei Time, peste 30.000 de oameni au fost uciși. Aceste cifre sunt considerate realiste nu numai de organizațiile pentru drepturile omului, ci și de diferite guverne occidentale. Și este de temut că numărul real al victimelor este chiar mai mare. Aceasta înseamnă că reprimarea revoltei este probabil cel mai sângeros masacru al demonstranților din lume într-o perioadă atât de scurtă de timp. Represiunea s-a intensificat și prin intermediul sistemului judiciar. Iranul rămâne printre țările cu cel mai mare număr de execuții la nivel mondial; peste 1.000 de execuții au fost documentate în 2025, iar rapoartele de la începutul anului 2026 indică faptul că execuțiile continuă într-un ritm sporit. De la înființarea Republicii Islamice în 1979, organizațiile pentru drepturile omului estimează că zeci de mii de oameni au fost executați, având loc inclusiv execuții în masă ale prizonierilor politici. Represiunea sistematică începută din 1979 a inclus închisoarea pe scară largă a oponenților politici, cenzură maximă, persecutarea scriitorilor, jurnaliștilor și artiștilor, restricții severe asupra drepturilor femeilor și represiuni violente repetate asupra protestelor.
Printre cei închiși se numără și laureata Premiului Nobel pentru Pace, Narges Mohammadi, jurnalistă și apărătoare a drepturilor omului, care a fost arestată și condamnată în mod repetat de-a lungul multor ani. În februarie 2026, ea a fost condamnată la încă șapte ani și jumătate de închisoare sub acuzația de conspirație. Potrivit avocatului său, șase ani din această pedeapsă se referă la acuzația de „adunare și complicitate în vederea comiterii de infracțiuni”. Sentința îi prelungește și mai mult pedeapsa cu închisoarea, în ciuda unor probleme grave de sănătate.”
Narges Mohammadi: Trei despărțiri
Trei despărțiri și o despărțire, ca și cum aș fi murit de trei ori
Când Ali și Kiana aveau doar trei ani și jumătate
Am fost arestată de gărzile de securitate când mi-au atacat casa.
Kiana tocmai fusese operată și trecuseră doar câteva ore de când mă întorsesem acasă.
Avea temperatură.
Când gărzile de securitate percheziționau casa, mi s-a îngăduit să-i culc pe copii.
L-am sprijinit pe Ali de fluierele picioarelor, l-am legănat și l-am mângâiat
Și i-am cântat încet un cântec de leagăn.
A adormit.
Kiana era neliniștită. Avea temperatură și era speriată.
Simțise frica,
Și-a strâns brațele în jurul gâtului meu
Și eu, ca și cum m-aș fi scufundat treptat,
Am fost separată de ele.
Când coboram scările, ieșind din casă
Kiana a rămas plângând în îmbrățișarea tatălui ei,
M-a chemat înapoi de trei ori,
De trei ori m-am întors să o sărut.
Când Ali și Kiana aveau cinci ani, iar tatăl lor era plecat departe în Franța
Gărzile de securitate au invadat casa tatălui meu
Și m-au arestat.
Ali și-a luat pistolul galben de plastic
Și m-a ținut de tivul cămășii
Iar Kiana, în rochia ei frumoasă,
A alergat spre mine și m-a prins de marginea fustei.
Au vrut să vină cu mine,
Neputând suporta să mă uit în ochii lor inocenți
Le-am luat mânuțele de pe fusta mea
Și am intrat în mașina bărbaților cu inimă de piatră.
Când Ali și Kiana aveau opt ani și jumătate, i-am pregătit pentru școală
dimineața
Și au plecat.
Gărzile de securitate mi-au invadat din nou casa
De data aceasta, Ali și Kiana nu erau acasă.
Am luat fotografia lor de pe raft
Și i-am sărutat de rămas bun
Și am fost condusă la mașină
De bărbați fără milă.
Acum, în septembrie 2017
Nu i-am mai văzut de doi ani și jumătate.
Cuvintele mele s-ar putea să nu fie exprimate perfect
Dar au siguranța de a simți – durerea mamelor de-a lungul istoriei.
Mamele care se mândresc cu convingerile lor și apoi suferă când copiii le sunt luați din cauza acestor convingeri.
(traducere din limba engleză de Ruxandra Cesereanu)
- De la prieteni…
Emil Belu – Bellissimes. Note din exil
Dacă e duminică, e Emil Belu. Prin urmare, un nou episod din însemnările sale de-a lungul lumii și vremii, despre persoane și personaje, locuri, cărți, întîmplări. Lectură plăcută!
■ Umilință
„Trebuie să înveți cum se locuiește la Berlin. Trebuie să-ți formezi reflexele rapide, sigure. Nicăieri pe unde am umblat nu am fost mai des lovită pe stradă ca aici. Fiecare lovitură e o trezire la realitate. Mulți nu te văd, trec prin tine. Ești pentru ei, fără îndoială, mai pițin decât un stâlp sau un copac. Pe ăștia îi ocolesc. Siguranța de a exista numai pentru tine. Incapacitatea de a înțelege ce simte celălalt, de a trăi și realitatea lui în același timp cu a ta. Jignirea făcută cu candoare. Pe cine să învinovățești? În U7 doi băieți așezați față în față. Alături de unul dintre ei o doamnă în vârstă.
– Wie fühlst du dich?
– Ich habe einen starren Kühlschrank neben mir. Der macht mich nicht heiß!
(Cum te simți? Am un frigider lângă mine. Nu mă înfierbântă!) – (Nora Iuga)
■ Un gând
Îmi place zicerea Sfântului Augustin, pusă în fruntea unui capitol, apoftegmă pe care nu o știam: „Ce este timpul, deci? Dacă nimeni nu mă întreabă, eu știu; dacă vreau să-i explic celui care mă întreabă, nu mai știu.”.
■ Fuga după onoruri
Apropo de premiul Nobel și alte recunoașteri internaționale, citesc o interesantă opinie a lui Saul Below, în vizită la București, drept răspuns la o întrebare a Antoanetei Ralian (Amintirile unei nonagenare): „Dați-mi voie să vă ofer un răspuns anecdotic. Cu ani în urmă, mă aflam în Italia, în chip de turist zelos, împreună cu fiul meu, pe atunci în vârstă de șase ani, pe care-l purtam prin biserici și galerii de artă, fără să-mi dau seama că-l oboseam și-l plictiseam. Când l-am dus la Roma, la Catedrala Sfântul Petru, i-am spus: «Cred că asta este cea mai mare biserică din lume». «Da? Foarte bine. Atunci nu mai e nevoie să văd altele, mi-a răspuns. Tot așa și eu, am depășit toate onorurile și acum nu mai e nevoie să alerg după altele»”.
■ Miercuri 26 aprilie 1995
„La facultate îl întreb pe dl Poghirc ce părere are despre cărțile lui Basarab Nicolescu. În loc de răspuns, aflu că la Paris, dl P. a primit la un moment dat o invitație la una din conferințele lui B.N. Pe respectiva invitație / carte poștală era următorul text: «Deasupra e nimicul, deasupra e Dumnezeu și deasupra sunt eu». Și tot despre B.N., în același stil. Omul e mic de statură, poartă pantofi cu tocuri înalte și e convins că «dialog» înseamnă discuție în doi. Ca atare, și pentru a-l explica pe Ștefan Lupașcu, a inventat două cuvinte noi: «trialog» și «trialectică». De unde să știe el, își continuă dl P. povestea că dia înseamnă spre (dialog = discuție spre), iar doi se spune în grecește dos?!” (Florin Manolescu, Cu ochii pe mine)
■ Bardul
(21 decembrie 2000) – „L-am ascultat, seara trecută, pe diseur-ul – bard și poet – Cezar Ivănescu recitând, acompaniat de violoncelistul Pedro, într-o sală din Montmartre. Revelație. Un personaj ciudat, poet care cântă, cu o voce răgușită de băutor, cântece violente sau blânde, sălbatice sau triste, despre moarte și dragoste – dar mai ales despre moarte. Am fost izbită de forța lui, de talentul lui autentic. Nu-l cunoșteam. Nici nu-l înțeleg întotdeauna, pronunță jumătăți de cuvinte, trece de la strigăt la șoaptă, dar este straniu de frumos, vine din rărunchi și din străfundurile unui fel de credință păgână – lucruri străbătând din adâncurile veacurilor, transpuse în limba poeziei moderne. C.I. este urât, cu urechi mari, strâmb, dar, când le zice, inspirația îl transfigurează. Ce ușurare, după artificiile poeziei franceze ascultate în ultima vreme! (Sanda Stolojan, Amurg senin)
■ Prolog
„De la un om care a împlinit deja cei șaptezeci de ani pomeniți de David, puține lucruri sunt de așteptat, afară doar de mânuirea știută a unor iscusințe, de câte o mică variere și de îmbelșugate repetiții. Spre a eluda, ori măcar spre a îmblânzi asemenea monotonie, am optat pentru a accepta, cu o ospitalitate oarecum temerară, eterogenele subiecte ce s-au înfățișat rutinei mele de a scrie. Parabola îi urmează confidenței, versul liber și alb sonetului. La începutul vremii – atât de tributar speculărilor vagi și neclintitelor cosmogonii –, nu vor fi existat, probabil, lucruri poetice sau prozaice. Totul va fi fost întrucâtva magic. Thor nu era zeul tunetului: era tunet și zeu deopotrivă.” (J.L Borges)
■ Îngerul
„Există la Caravaggio un superb Sfânt Matei pe care Biserica nu l-a acceptat. Înțeleg de ce. Îngerul care-i dictează evanghelistului are părul negru cârlionțat, nasul puțin coroiat și, după poziția corpului, pare să vină mai degrabă de jos decât de sus.” (L. Ciocârlie, Cartea cu fleacuri)
■ Mizantrop
Orice mizantrop, oricât de sincer ar fi, ne amintește uneori, de acel bătrân poet țintuit la pat și uitat de toată lumea, care, pornit împotriva contemporanilor săi, decretase că nu mai vrea să primească pe nimeni. De milă, nevasta lui se ducea să sune din când în când la ușă. (E.M. Cioran)
■ Amor franțuzesc
„Ascultați cu atenție limbajul amoros al franțujilor, cel din alcovuri. Vă emoționează? Vă amuză? Vă înduioșează? Nu vă vine mai de grabă să-l vomați, ca pe una din monstruozitățile lumii, acest amor în haină de casă, acești chiloți biruitori, aceste ștrengării burgheze în perioada de rut? Ascultați cu atenție și limbajul amoros de o categorie mai înaltă. Pe care îl preferați? Pe cel intelectualo-senzual, sau pe cel șarmant și salonard, de fept altceva nimic decât fluturare de fracuri, joc de peruci, confecții pentru doamne și domni. Urâțenia cântecului de dragoste al francezilor constă în acceptarea urâțeniei. Francezul s-a împăcat cu urâțenia civilizației, ba chiar a îndrăgit-o. De aceea francezul nu are relații cu femeia goală, ci cu femeia îmbrăcată și cu femeia dezbrăcată. Venus franceză nu este o femeie goală, ci o Doamnă grain de beauté și fort distinguée. Pe francezi nu-i excită mirosul trupului gol, ci parfumul. Francezul adoră frumusețile artificiale, precum charme, eleganță, distincție, gluma, haina, maquillage – frumuseți cu care se maschează decadența biologică și vârsta înaintată – așadar, frumusețea franceză este a vârstei de patruzeci de ani. Dacă această frumusețe a cucerit lumea e tocmai pentru că înseamnă renunțare – este accesibilă doamnelor mai vârstnice și înstărite precum și domnilor tați de familie causeurs și bonvivants, și se bucura de ea până târziu. E o frumusețe resemnată și realistă, al cărei cântec este: când n-ai ce iubești, iubește ce ai!” (W. Gombrowicz)
■ Iubire
„Nu mai e cu putință să iubești a doua oară ceea ce ai încetat cu adevărat să iubești o dată”, zice La Rochefoucauld. Și asta-i adevărat chiar când cel pe care nu-l mai iubești ești tu însuți.”(A. Gide, Jurnal)
Toni Prat: Arta, un strigăt al eliberării
Un nou poem vizual de la artistul catalunez Toni Prat, sosit la mine/ noi prin amabilitatea profesorului Septimiu Chelcea. Interesant este că de-a lungul vieții m-am întrebat uneori dacă o ramă anume este potrivită unui tablou, dar n-am dus niciodată gîndul atît de departe, nu m-am întrebat dacă rama în general, orice ramă, nu stingherește un tablou… Lectură și vizionare plăcute.
Când cumpără o pictură, unele persoane caută o ramă care să se asorteze cu mobila din sufragerie sau din camera în care intenționează să o expună. Prin acest act aparent inocent, arta este degradată, ajungând să fie un obiect decorativ. Important nu mai este ce transmite opera de artă, ci dacă se potrivește în context. Rama nu mai însoțește, ci domină. Filozoful francez Jacques Derrida (1930 – 2004), fondatorul „deconstructivismului”, a demontat în La Vérité en Peinture (Paris, Flammarion, 1978) mitul ramei neutre. Jacques Derrida numește „parergon” cadrul operei de artă, un element adăugat, care aparent „doar încadrează”, dar care în realitate invadează și deformează. Filozoful francez ne amintește că rama nu este un simplu accesoriu: este un element care modifică, excede opera de artă, în timp ce pretinde că o delimitează. Nu este o fereastră către artă; este un filtru care își impune propria logică și care, adesea, ajunge să domine arta. Psihologia percepției confirmă acest lucru. Ramele organizează privirea, dar în același timp o limitează. Creierul nu primește opera originară, ci o versiune deja filtrată. Focalizarea este dirijată, impactul este modulat, libertatea de lectură se reduce. Opera de artă încetează să respire pentru a se adapta unui container care îi impune un ton, o dimensiune și o limită. Când rama preia locul central, opera de artă devine subordonată, docilă, inofensivă. În acest proces se pierde tocmai ceea ce face arta să fie artă: capacitatea ei de a depăși limitele, de a nu se potrivi cu nimic. Arta care respiră este arta liberă. Tendința contemporană este un strigăt de eliberare: pânze fără ramă, margini pictate care se integrează cu aerul și lumina. Fără „zidul” de lemn, opera devine prezentă și onestă. Comunică imediat.
Rama nu înfrumusețează, adesea fură valoarea. Dacă vrem ca arta să fie vie, trebuie să o lăsăm să invadeze spațiul, fără frontiere artificiale. Opera de artă nu are nevoie de „ziduri” de lemn, are nevoie de aer.
(Barcelona, 18.03.2026)
- Semnalări amicale…
27 – 29 Martie: Trei premiere la Urban Blues Fest #7!
Prima zi de festival a adus în premieră la Bucureşti – MAASTRICHT JAZZ COLLECTIVE! Headlinerul zilei de vineri, 27 martie 2026, a reunit profesori și studenți talentați ai Conservatorului din Maastricht alcătuit din: David Luca – pian (România), Selim Aydin (Turcia) – trombon (asistent universitar), Paul Saumets (Estonia) – saxofon, Alex Chavez (Statele Unite) – contrabas şi Mario Calzada Pena (Spania) – tobe (profesor în departamentul de Jazz, specializat în Critical Listening). Cvintetul olandez a încheiat prima seară a festivalului cu un veritabil show, total inedit pentru iubitorii etno-jazz-ului românesc.
O a doua mare premieră a festivalului a fost headlinerul zilei de sâmbătă, 28 martie 2026, Marco BARTOCCIONI. Explozivul chitarist italian a ajuns în premieră în România şi a fost însoţit de Aurora Di Rocco (tobe, voce & electronica) şi Marco Polizzi (chitară bas și sintetizatoare). El a lansat de curând primul single de pe noul album – No Way Back.
Încă o premieră pentru Bucureşti: JOE RUSI, headlinerul zilei de azi, duminică, 29 martie 2026, inimos chitarist norvegian, originar din România. El ajunge pentru prima dată la Urban Blues Festival, unde va lansa noul album, intitulat Spaces. Omul care a ajuns no.1 în topurile de blues norvegiene şi no. 4 în Global Blues Chart este extrem bucuros să (re)vină în ţară, după turnee şi festivaluri în toată Scandinavia, Nepal, America şi Canada.
- Rîdem din răsputeri…
Primite de la diverși furnizori, care vor fi divulgați pe parcurs. Enjoy, all people!
Clarviziune (Mircea Gheorghe)… America + Israel + Iran = Stan+Bran + Finlay
Offset, viața mea! (Radu Miruță, Apărare, Cațavencii)… „A fost o problemă închiderea ochilor politici care trebuiau să bifeze un offset care nu era bifat.“
Anunț CSAT (Ion Fercu)… Grătarele vor fi interzise în acest week end, ca să vadă avioanele americane pe unde merg!
Happy Birthday, Monica! (Ion Fercu)… Monica Lewinski a împlinit 49 de ani. Doamne, ce mai trece timpul! Ca ieri umbla de-a bușilea prin Casa Albă!
Vise de mărire (Mihai Dinu Gheorghiu)… Orice zdreanță băgată oleacă în seamă se crede drapel!
Ai grijă ce crezi! (Mihai Dinu Gheorghiu)… Dacă crezi că ești cel mai tare, ține minte că Cezar a fost împărat, apoi coniac, iar acum e salată!
Iluzii politice (Septimiu Chelcea)… În politică, orice trepăduș se crede un mare vizionar!
La Poliție (Ghiocel Costăchescu)… -Domnule inspector soțul meu s-a dus ieri după cartofi și nu s-a mai întors pînă astăzi./ -De ce nu gătiți și dumneavoastră altceva?
El și ea (Liviu Scutaru)… Ea: Fac duș, mă schimb, pregătesc patul, pun muzică și desfac o sticlă de vin…/ El: Bine, dacă ești așa de ocupată, vin altădată!
În familie (Liviu Scutaru)… -Mamă, de ce nu mănînci?/ -Țin dietă, să plac bărbaților!/ -Nu știam că bărbaților le plac femeile flămînde!
Gura lumii (Emanuiel Pavel)… Gurile rele spun că pe 27 Martie se scumpește și ora. Cică ora trei se face patru!
That is the question! (Emanuiel Pavel)… Dacă iPhone 8 va avea funcție de recunoaștere facială, cum își vor debloca „prynțesele” telefonul dimineața?
Despre trîmbiță (Leon Panetta, ex-director CIA, media)… „Dacă spune asta și continuă să o repete, există întotdeauna speranța că ceea ce spune se va împlini. Dar așa se comportă copiii. Nu așa se comportă președinții.”
Dacă nu curge, pică! (Mardale, Cațavencii)… Nobelu – nu, Oscaru – nu, dar cu mari șanse la Golden Clown. Să-i urăm succes domnului Trump!
Sperietură! (Ion Fercu)… V-ați speriat de prețul motorinei? Stați liniștiți, nu mai e mult și apar cireșele!
That is The Question (Septimiu Chelcea)… Cînd un bărbat declară că nu s-a făcut niciodată mangă, se laudă sau regretă?
Nu păcătuiți în post! (Liviu Scutaru)… Folosiți numai înjurături vegetariene: „Ești varză!”, „Tu-ți ceapa mă-tii!”, „Dă-te-n spanac!”
Munca (Mihai Dinu Gheorghiu)… Munca e o mare curvă – toți merg la ea, dar nimeni n-o iubește!
Păcatul originar (Ion Fercu)… Vreau să le amintesc vegetarienilor că noi am fost izgoniți din Rai pentru un măr, nu pentru un pui la rotisor!
Cosmeticale (Mihai Dinu Gheorghiu)… -Sînt bine machiată?/ -Nu chiar, încă ți se vede fața!
Întrebare & răspuns (Cațavencii)… Trump: Ce ne-a dat Spania nouă?/ Rubio: Cristofor Columb a descoperit America…
Terapie! (Ion Fercu)… În fiecare seară, după știri, mă uit la un film de groază… Ca să mă liniștesc puțin și să pot dormi!
Toate la vremea lor! (Liviu Scutaru)… Un țăran, beat bine, se prăbușește lîngă un gard. Un trecător: -Ți-e rău, bade?/ Nu azi, mîine…
Bine de știut! (Mihai Dinu Gheorghiu)… Dacă nu știați încă, femeia este îngerul care îți face mii de draci!
Sfatul bun (Emanuiel Pavel)… Și ne-a zis guru să ne luăm cal. Noi nimica, mașină, motorină, benzină… Acum, na!
Ca frunza… (Septimiu Chelcea)… La fel ca în artă, în viață, ori ești statuie, ori frunză-n vînt!
Minuni! (Mardale, Cațavencii)… Doamne, ai putut să transformi apa-n vin… Ai putea s-o transformi și în motorină? Întreb pentru un enoriaș…
Dorințe (Septimiu Chelcea)… Mulți își doresc o iubirea ca-n filme. Oare nu știu că un film durează vreo două ore?
Paște fără griji! (Ion Fercu)… Au zis iranienii să nu ne stresăm, ne trimit ei de Paște lumina de la Ierusalim!
Week end-urile (Liviu Scutaru)… Cred că week-end-urile sînt fabricate în China. Durează prea puțin!
Sănătate (Mihai Dinu Gheorghiu)… Ieri, am fost la doctor și m-a găsit cu tensiune și colesterolul mărit… Dacă nu mă duceam, nu eram eu sănătos și azi?
De bine! (Septimiu Chelcea)… Partea bună după ce chelești este că nu-ți mai cade fir de păr!
Sub semnul întrebării (Ion Fercu)… Am o întrebarea: petrolul extras din județele Prahova și Dîmbovița trece și el prin strîmtoarea Ormuz?
Metamorfoza! (Liviu Scutaru)… Bărbatul a rugat-o pe zîna cea bună să-l facă irezistibil pentru femei, iar ea l-a transformat în card!
La doctor în Moldova (Mihai Dinu Gheorghiu)… -Dumneata ești grav bolnav, ai inima dilatată…/ -Da di unde, o am di la mama!
Lecția de agramatică (George Simion, Cațavencii)… „O parte a populației ne-a încredințat cu încrederea lor.” E tare, atîtea greșeli cu doar zece cuvinte! Oare ce-or fi făcut cealaltă parte?!
Zece bancuri primite de la diverși furnizori, care vor fi divulgați în ordinea intrării în scenă. Și o caricatură de C. Pătrășcan, pentru care îi mulțumim lui Emanuiel Pavel. Enjoy!
Of, nevasta! (Ion Fercu)… Noapte de iarnă, viscol, un brutar tocmai se pregătea să închidă magazinul, cînd intră pe ușă un client înfrigurat, care voia să cumpere două cornuri.
-Sunteți însurat, domnule?, întreabă brutarul.
-Bineînțeles! Ce credeți, mama m-ar fi trimis la cumpărături pe o vreme ca asta?
Și iar nevasta! (Ion Fercu)…
-Vecine, iar te-a pus nevasta să speli geamurile?
-Nu rîde, vecine. Și ea mă ajută cînd spăl farfuriile!
Sinceritate maximă (Septimiu Chelcea)…
-Iubitule, dacă ar fi să ne despărțim, te-ai recăsători?
-Normal!
-Și ai aduce-o aici, acasă?
-Altfel unde?
-Și ai face dragoste cu ea?
-Obligatoriu!
-Și i-ai da ei schiurile pe care mi le-ai făcut cadou?
-Nu, asta nu. Nu-i place să schieze.
Revedere (Ghiocel Costăchescu)… Două tinere stau de vorbă:
-Fato, mi-am adus iubitul acasă și mama a început să plîngă…
-Dar de ce, fato?
-Nu și-a mai văzut colegul de clasă de douăzeci de ani!
Iubirea e un lucru mare! (Ghiocel Costăchescu)…
-Maria, nu am casă, mașină, bani sau vreo moștenire cum are Mitică, dar te iubesc din toată inima!
-Ioane, dacă mă iubești cu adevărat, fă-mi cunoștință cu Mitică!
Deviza zilei! (Liviu Scutaru)… Dacă cineva rîde, rîzi împreună cu el! Dacă cineva cîntă, cîntă împreună cu el! Dacă cineva muncește, lasă-l să muncească…
Eroare! (Liviu Scutaru)… Noaptea tîrziu, soțul sună acasă:
-Scumpo, eu sînt, sînt în drum spre casă. Nu am întîrziat prea mult, nu?
-Nu, scumpule…
-Dar pot să vin cu vreo 7- 8 prieteni?
-Desigur, iubitule.
-Mai stăm și noi de vorbă…
-Da iubitule. Să vă pregătesc rapid niște sendviciuri, o gustare ceva? Pun niște bere la rece?
Bărbatul tace, cugetă puțin, apoi spune:
-Scuzați, am greșit numărul!
Viol (Mihai Dinu Gheorghiu)…
-Deci susțineți că v-a violat pe amîndouă, dar nu și pe Rodica?
-Da, domnule judecător.
-Dar pe Rodica de ce nu a violat-o?
-Ea n-a vrut!
La cardiologie (Mihai Dinu Gheorghiu)…
-Bună seara, domn doctor…
-Bună seara. Ce problemă aveți?
-Știți, mă cred molie…
-Păi, ar trebui să vă vadă un psihiatru.
-Știu, domn doctor.
-Atunci, de ce-ai intrat la mine?
-Am văzut lumină!
Prin deșert (Emanuiel Pavel)… Un arab merge prin deșert. Înaintea sa, soția. Se întîlnesc cu un alt arab care îl întreabă:
-Mahmud, de ce îi permiți unei femei să meargă înaintea ta, doar în Lege scrie că femeia trebuie să meargă după bărbat?
Mahmud în privește și îi răspunde:
-Scumpule, cînd se scriau legile, drumurile nu erau minate!
Pentru că au loc evaluări, iar examenele naționale se apropie, e potrivit să ne reamintim perlele din anii trecuți, ca să le putem compara cu cele ce vor veni! Îi mulțumesc vechiului meu prieten Willy Shalev pentru furnizare. Și o glumă grafică de la scriitorul Ion Fercu. Enjoy!
– Zoe şi Tipatescu se iubeau pe la spate.
– Ion Creangă s-a născut între anii 1887-1889.
– Împăratul avea o gradină şi în fund un măr.
– Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.
– Este bine să mai şi citești, decât să tai frunză la câini degeaba.
– Cristofel Columb a plecat în America unde s-a însurat cu o băștinoasă.
– În cunoscuta baladă Mioriţa, sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnătoare şi un cioban ce şochează prin prostia lui.
– Toma Alimoş era viteaz pt. că cu o mână conducea calul, cu o mână îşi ţinea maţele şi cu o mână se bătea cu Manea.
– Inima este împărţită în doua atricule şi doua testicule.
– Capitala SUA este Casa Albă.
– Moromete plecase în excursie să vândă cerealele.
– Femeile rămâneau acasă în loc de bărbaţi.
– Antarctica este un continent alb din cauza zăpezilor care nu se mai topesc odată.
– Eminescu este trist pentru că nu a reuşit să facă nimic în viaţa lui.
– Viaţa albinelor e primejduită mereu de insecte ca: ţânţarul, viespea, şoarecele şi urşii care se urcă în fagi unde sunt albinele strânse în colonii şi depun miere.
– În pădurile Amazoniei trăieşte o junglă fioroasă.
– În nuvela La vulturi de Gala Galaction, sunt descrise aventurile unei alpiniste curajoase fugărite de turci, şi copii ei.
– Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia. În Scrisoarea a treia se desfăşoară bătălia de la Rovinari.
– Poemul Mioriţa circula pe baza orală, adică nu a fost scrisă, din motive tehnice
– Datorită faptului că Lăpuşneanu chinuia pe boieri tăindu-le nasul, urechile, mâinile, etc. el le-a devenit antipatic acestora.
– Harap Alb era femeie, se îmbrăca în alb şi semăna cu Mihaela Rădulescu.
– La bătrâneţe împăratul naşte un fecior.
– Latina clasică este o limbă moartă, care nu se poate vorbi decât în scris.
– Vitoria, pe lângă calitatea de mamă avea şi pe cea de tată, calitate care este mult mai dificil de îndeplinit.
– Podul de la Drobeta Turnu-Severin, a fost construit de Apollodor din Damasc, al cărui picior se mai vede şi astăzi.
– Răscoala de la Bobâlna a început pe un deal şi s-a terminat în 1438.
– Sahara se află aşezată pe un nisip uscat, lipsa apei având în zonă o prezenţă statornică.
Un banc lung și narativ, o poveste adevărată din zilele noastre, tocmai primită de la poeta Camelia Iuliana Radu, care a haiducit-o de pe rețele. Enjoy!
O poveste cu AUR și comisia Academiei… Se duc Simion, Dungaciu, Prundurel etc. la Academia Română să spună că AUR nu reprezintă cei mai proști români, că nu sunt chiar analfabeți și semidocți. În fine, cei de la Academie propun AUR–ului următorul lucru: pe Stadionul Național să vină toți membrii AUR din România și să delege cel mai deștept reprezentant al lor în fata unei comisii a Academiei. Comisia va pune un set de întrebări la care reprezentantul AUR trebuie să răspundă. Dacă va răspunde corect, atunci AUR nu va mai fi considerat partidul proștilor. Bun, a venit și ziua cu pricina. 50.000 de auriști pe stadion cu steaguri, vuvuzele, ce mai, sărbătoare! Este trimis în fata comisiei un AUR-ist de top. Cu bacalaureat luat și vreo trei licențe. Cel mai școlit aurist din România. Liniște. Comisia adresează prima întrebare:
– Cât face 1+1?
Liniște, auristul tace, calculează, se frământă și după 3 minute răspunde:
– 4!
Comisia e mută. Se încruntă. Dau din cap dezamăgiți. Tot stadionul vuiește:
– Mai dați-i o șansă! Mai dați-i o șansă!
Comisia zice ok:
– Cât face 2+2?
Liniște, auristul tace, calculează, se frământă și după 3 minute, răspunde:
– 5!
Comisia e mută, ochii mari… șeful comisiei își dă cu mâna peste cap. Dar tot stadionul cu auriști strigă:
– Mai dați-i o șansă! Mai dați-i o șansă!
Comisia spune că acum e ultima întrebare, ultima șansă.
– Cât face 3+3?
Liniște, auristul tace, calculează. Se frământă și după 5 minute, răspunde:
– 6!
Comisia este mută. Ochii mari, șeful comisiei dă să se ridice, să spună ceva, dar tot stadionul plin de auriști strigă:
– Mai dați-i o șansă! Mai dați-i o șansă!
Un grupaj mărișor, divers și foarte bun sosit de peste ocean, de la prietenul nostru Virgil din Toronto… Enjoy all people!
Ahmed:
– La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Ion:
– Degeaba bă, dacă nu poți să bei!
***
Dorința pescarului… Un pescar prinde într-o zi un pește auriu. Peștele începe să vorbească:
— Dacă mă eliberezi, îți îndeplinesc o dorință.
Pescarul se gândește mult și zice:
— Vreau un pod până în America, să pot merge cu mașina!
Peștele oftează:
— E cam complicat… tone de beton, mii de kilometri… Ai altă dorință?
Pescarul se gândește din nou:
— Atunci vreau să înțeleg femeile. Să știu ce gândesc, ce simt, de ce se supără, de ce spun „nimic” când e clar ceva…
Peștele stă pe gânduri, apoi întreabă:
— Podul îl vrei cu două sau cu patru benzi?
***
O domnişoară este întrebată:
– Când te-ai îndrăgostit prima oară?
– Pe la 16…..
– Şi a doua oara?
– Pe la 16:30….
***
Întâlnire romantică la un restaurant… Aseară am fost la întâlnire cu o tipă la un restaurant. I-am spus că femeile nu ar trebui lăsate să facă toate treburile în gospodărie: curăţenie, spălat, călcat, gătit şi toate alea.
– Cred că rolurile ar trebui inversate, îi zic, bărbaţii ar trebui să facă toate lucrurile pe care le fac femeile, iar femeile să facă toate lucrurile pe care le fac bărbaţii.
– Sunt perfect de acord, îmi zice ea zâmbind.
– Minunat, îi răspund, întinzându-i nota de plată.
***
Unei babe îi apare Dumnezeu în vis și îi spune că o să mai trăiască 35 de ani. A doua zi, baba merge la o clinică de chirurgie estetică și își face lifting facial, își pune silicoane și se vopsește blondă. Când iese din clinică o calcă un autobuz. La poarta Raiului întreabă:
– Doamne, dacă mi-ai promis 35 de ani, de ce m-ai omorât?
– Nu te-am mai recunoscut.
***
Întrebare:
– Care este asemănarea dintre o femeie și o fortăreață?
Răspuns:
– Pentru ambele toți procedează la fel: cei din afară vor să intre și deseori sunt respinși, iar cei prinși vor să scape și rareori reușesc.
***
-Alo, iubitule, ai dat de mâncare la copil?
-Încă nu. Aștept să plângă.
-De ce?
-Nu-l găsesc…
***
– Ce ai când şeful este neamţ?
– Ai organizare, ai eficienţă, ai randament.
– Ce ai când şeful este evreu?
– Ai o afacere, ai venituri, ai profit.
– Ce ai când şeful este român?
– Ai griji şi datorii!
***
Directorul începu să ţipe:
– Nu se mai poate, firma asta parcă e casă de nebuni!
– Nu, răspunse un salariat, e mai rău.
– Cum adică mai rău? urlă directorul.
– Într-o casă de nebuni, măcar directorul e sănătos.
***
Un tip intră la farmacie
— Bună ziua, aveți ceva pentru memorie?
Farmacista:
— Sigur, avem mai multe variante. Capsule, sirop, ce preferați?
— Nu știu… dar dați-mi ceva puternic, că uit tot!
— De când aveți problema asta?
— Care problemă?
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
