- Poezii de mai…
Somnul de apoi
hîrcile se cațară iar pe stindarde și ziduri
viitorul gauleiter al guberniei zboară la Viena
să se tragă într-o poză artistică, profesionistă
da, acolo unde strămoșul n-a știut desena ziduri…
dormim adînc și rațiunea doarme și ea în noi
cînd viața ni se duce brusc în lumea de-apoi…
nu, nu mai știm nimic despre vreo trezire
n-a rămas nimic, nici palide urme în amintire.
7 Mai 2025, în Iași
Rugile inimii
la capătul lungii călătorii
au pipăit urmele calde ale zeilor
și tustrei și-au înălțat rugile
nu în cor fiecare pe vocea sa:
lawrence
doamne al nost
ascultă-mi ruga
urcată din kali yuga
unde nime n-are rost
david herbert
doamne dumnezeule
miluiește-mă pe mine
și pe ceilalți ca mine
doamne dumnezeule
- Prima pagină…
Mira: „Du-mă la Casa Albă să-l mușc…”
… de buci pe Ștrump! Cățelușa asta, pe care o cunosc de-o vreme și o văd uneori, este cuminte, neagresivă, doar la pisici mîrîie destul de molcom. Și totuși mi-a spus cele citate cu toată seriozitatea. Ce simte ea și nu simt alegătorii portocalii… habar n-am! I-am spus că n-o pot duce la Casa Albă, dar pot încerca la Cotroceni. N-a refuzat ideea, a spus doar să așteptăm vreo două săptămîni să vedem cine iese și dacă va fi mai nevoie de o vizită…
Dorin Tudoran: Gustul menșevic al salatei de roșii (cu brânză telemea)
Reiau acum și aici un text publicat de Dorin Tudoran, pe fostul său blog Certocrația, pe 16 august 2012. Nu o fac numai din prietenia și respectul pe care le port unui mare poet și celui mai bun comentator politic care s-a manifestat în spațiul public din 1990 încoace. Sînt motivat și de anumite porniri pedagogice. Cei de la o anumită vîrstă în sus își amintesc probabil uriașa tensiune politică și socială în care au trăit atunci, care li se pare straniu de asemănătoare cu cea pe care o trăiesc/ trăim acum. Din aceste două puncte de observație, tensiunea începutului anilor 90 pare una mai relaxată, cel puțin pînă la mineriadă, oamenii își spuneau părerile, se combăteau, dar aveau umor și păreau porniți să facă bine. Cele două Românii nu se iubeau, dar nici nu ajunseseră să se urască în halul în care s-a ajuns în anii suspendării lui Popeye, ai Referendumului și ai celui de-al doilea mandat al ipochimenului. Situația de atunci se repetă acum, la nivel agravat. Atunci, între prieteni și între neprieteni încă se mai discuta, dialogul deși adesea contondent mai era posibil, acum totul pare a se epuiza în etichetări și în propagandă pe Tik Tok. După apariția textului lui Dorin, i-am scris trei scrisori autorului, care au apărut pe blogul meu de atunci, care avea să fie răpus în 2017. Înainte mai fuseseră răpuse cinci. Dorin măcar a avut ideea să-și închidă de la sine Certocrația după ce și-a salvat arhiva. Așa și pot republica acum textul. În perioada următoare, voi publica și scrisorile mele, care nu sînt niște replici, ci niște meditații privind situația de atunci plecate de la textul de mai jos. Lectură cu folos tuturor, de orice parte s-ar situa…
Gustul menșevic al salatei de roșii (cu brânză telemea)
Una dintre formele isteriei româneşti de astăzi este aceea pe care aş numi-o isteria lingvistică. Nu este vorba doar de cât de mult se scrie, se vorbeşte, se demască, se urlă, se zbiară, se turuie etc. Dincolo de câştigătorii şi perdanţii care şi-au pus toate speranţele în referendumul din 29 iulie; mai important poate decât ce au pierdut câştigătorii şi ce nu au câştigat perdanţii; mai de lungă durată decât beţia victoriei şi orbecăiala înfrângerii rămâne subminarea unei terminologii în lipsa căreia orice efort de a comunica este sortit eşecului. Până la intrarea damblalei politice în etapa metastatică, se părea că ne-am dumirit măcar cu privire la câteva noţiuni: comunism, fascism, Holocaust, stat de drept, lovitură de stat, trădare de ţară, dezinformare, manipulare şi altele. E drept însă că eram încă destul de nesiguri în legătură cu înţelesul cuvântului dictatură, deşi România a fost trecută în istoria ei recentă prin tocătoarele câtorva dictaturi. Cum războiul semantic este escaladat în fiecare clipă, şi Mircea Cărtărescu şi Crin Antonescu au primit verdict definitiv de fascist. Şi un vot în Parlamentul României şi o funie de usturoi purtată în jurul gâtului de un clovn au fost declarate lovituri de stat. Şi Victor şi Ponta au fost demascaţi. Cel dintâi ar fi, de fapt, Benito (Mussolini), cel de-al doilea, fără îndoială, Hitler (Adolf).
Domnului Dan Şova i-a fost necesară o bursă de o săptămână la Washington pentru a fi convins de exponatele unui muzeu că Holocaustul nu este un film de desene animate făcut după o povestire a fraţilor Grimm. Domnului Mihai Răzvan Ungureanu i-au fost de ajuns 78 de zile de prim-ministeriat şi nişte ani ca şef al spionajului, pentru a fi convins că, fără Domnia sa la Cotroceni, după 2014 România redevine un stat comunist.
Preşedintele-jucător a fost depistat pozitiv – dictator! Dl Traian Băsescu nu s-a lăsat mai prejos. Dacă din funcţia în care a fost ales de două ori – Preşedinte al României – nu a reuşit să convingă deloc în rolul de dictator, din calitatea sa temporară – preşedinte suspendat – este pe cale să confirme diagnosticul acordat de adversarii săi politici. Suspendat între statul de drept şi o lovitură de stat parlamentară, utilizează toate mijloacele pe măsura pohtei ce pohteşte: servicii secrete, Parchet, Procuratură, DNA, CCR, portărei, cete de mardeiaşi print & online, alte grupuri de colindători electronici etc. Ca să nu mai spun că, deşi a boicotat şi a cerut boicotarea Referendumului, are sediu de campanie, lată o premieră în domeniul logicii electorale. Din şpagatul aerian în care este ţinut, dl Băsescu întreabă un ziarist de la Vocea Rusiei: „Cine este americanul acesta Podesta?” Ar fi fost cazul ca dl Traian Băsescu să fi ştiut cine este dl John Podesta. Dacă tot nu ştie, putea să-l întrebe pe ambasadorul Statelor Unite în România, nu pe jurnalistul de la Vocea Rusiei, post de radio ale cărui instrucţiuni ar fi puse în practică de Victor-Adolf Hitler şi Crin-Benito Mussolini. În felul acesta, dl Băsescu ar fi aflat că John Podesta este un nume cu mult mai greu şi mai cunoscut în Washington decât Mark Gitenstein.
Problema este dacă dl Gitenstein mai ştie cine este el însuşi în acest moment, fiindcă, de la o vreme, se ia drept altceva decât ambasador al Statelor Unite în România. Pare mai degrabă ambasadorul Statelor Unite în PD-L. Or, parteneriatul strategic al Americii nu este cu partidul dlui Băsescu – formaţiune unde orice propunere a dnei Monica Macovei vizând reformarea partidului pe criterii etice este trecută la punctul „A se scuti, Monica…” Nu un eşantion politic românesc este partenerul strategic al Statelor Unite. România se află în parteneriat strategic cu Statele Unite.Termenul care a fost golit total de sens este cel de intelectual public. Pagubele provocate de gazetari arvuniţi sunt o glumă pe lângă distrugerile nucleare produse de armata „publicilor”. Prin public, asemenea intelectuali înţeleg datul în stambă – la lumina zilei şi din bezna nopţii – după cum le dictează interesul personal, tentaţiile puterii sau, în cazul unora dintre ei, probabil spaima de a nu fi şantajaţi.
Dacă pe timpul dictaturii au decis că „Noi rezistăm doar prin cultură”, astăzi rezistă, la fel de eroic, doar din preajma Puterii; nu contează cine este la putere. Totuşi, un asemenea spirit de sacrificiu nu entuziasmează „masele largi de cetăţeni ai ţării”. Oare de ce? Ţinută cu pumnul în gură în propriul partid, dna Monica Macovei încearcă să pună pumnul în gura milioanelor de oameni care au alte opţiuni politice decât Domnia sa. Bănuiesc că după ce ai fost procuror, începi să crezi că ai un pumn enorm. Aşa o fi, dar e greu de crezut că pumnul este chiar atât de mare spre a amuţi milioane de oameni vinovaţi doar pentru că îşi manifestă, prin vot, dreptul la diferenţă, drept pentru care a militat atâta vreme – cu dăruire, inteligenţă şi tenacitate – chiar dna Macovei. După anunţarea rezultatelor referendumului, dna Macovei declara că printre duşmanii înfruntaţi se număra şi bolşevismul. Gândindu-mă la cum arată scena politică românească, singura soluţie pentru a nu califica declaraţia dnei Macovei drept o enormitate semantică – asemeni atâtor altora nutrite de măcelul la care asistăm – ar fi aceea că dna Macovei este menşevică.
Serios vorbind, dincolo de slăbiciuni şi vinovăţii care nu pot fi trecute cu vederea, dnii Antonescu şi Ponta nu pot fi acuzaţi, simultan şi de aceiaşi oameni, şi de fascism, şi de bolşevism; şi de che guevarism, şi de lukashenkolie acută; şi de platfus, şi de talpă prea arcuită, fără ca aprigii acuzatori să nu se situeze într-o jenantă luptă cu valoarea care ar trebui recuperată cea dintâi, de toate părţile beligerante: bunul simţul. Golirea cuvintelor de sensul lor real, primar, va constitui un coşmar de foarte lungă durată, o tragedie pentru care intelectuali publici de toate culorile politice sunt profund vinovaţi. Când ai acces la concepte, când ai proprietatea termenilor, dar goleşti, cu bună ştiinţă, cuvintele de sens pentru a merge la război cu ele, nu ţi se cuvin circumstanţe atenuante: eşti o javră! Un război civil poate începe şi de la golirea cuvintelor de sens – spui ceva, celălalt înţelege altceva. Celălalt spune un lucru, tu înţelegi alt lucru. După o vreme, soluţia vine în chip „natural”: „Ia să-i iau eu gâtul ăluia, că habar n-are ce vorbeşte!” – 16 August 2012
- De la prieteni…
Cezar Straton: Freddie Mercury – vedeta, dar și omul discret, cu mult bun simț
Din nenumăratele capitole din cărțile pe tema amorului la care lucrează prietenul nostru Cezar Straton, desprind astăzi un capitol despre una din cele mai mari voci din rockul anilor 70 – 90, mai ales despre viața dramatică a liderului trupei Queen. Lectură plăcută!
„Mary, cred că sunt bisexual.” „Nu, Freddie, nu te mai ascunde, tu ești, de fapt, gay.” Cu aceste două propoziții s-a încheiat una dintre cele mai emoționante povești de dragoste din istoria muzicii pop – iubirea dintre doi tineri, Freddie Mercury și Mary Austin, care au împărțit totul până când unul dintre ei a încetat să se mai mintă pe sine. Scena, unul dintre momentele-cheie ale filmului Bohemian Rhapsody, s-a petrecut în 1976, în casa lor din cartierul londonez Kensington, când deja erau împreună de șase ani. Se cunoscuseră într-un mod foarte simplu, la piața din cartier, unde Freddie și bateristul Roger Taylor vindeau haine second-hand. Deși nu a fost dragoste la prima vedere, destinul celor doi era deja scris. „Mi-au trebuit cam trei ani ca să mă îndrăgostesc cu adevărat de el.” „Dar, culmea, n-am mai simțit așa ceva pentru nimeni înainte,” a mărturisit Austin într-un interviu emoționant pentru Daily Mail, în 1999. La început au locuit împreună într-o cameră închiriată cu 10 lire pe săptămână pe Victoria Road. „Aveam atât de puțini bani încât ne-am permis doar o pereche de perdele, pe care le-am agățat în dormitor.” „Împărțeam baia și bucătăria cu un alt cuplu, va povesti Austin, care puțin mai târziu, avea să fie martoră directă la ascensiunea fulminantă a trupei Queen. De fapt, unele dintre fotografiile care apar pe primul album al trupei au fost făcute în apartamentul în care s-au mutat după ce Queen a semnat contractul cu Holland Drive. Totul părea să meargă bine între cei doi, dar Austin a început să se simtă dată la o parte. „Lucrurile s-au schimbat pentru el, dar și pentru trupă.” Freddie era atât de bun pe scenă, încât simțeam: „uite, el e un star în devenire. E pe drumul lui, și nu cred că mai are nevoie de mine. M-am retras, ca să-l las să plece.” Dar Mercury simțea, probabil, că dragostea vieții lui îi alunecă printre degete și a încercat să o lege de el, cerând-o în căsătorie chiar în ziua de Crăciun din 1973. „Mi-a dat un cadou într-o cutie. Înăuntru era altă cutie, și tot așa, până am ajuns la una foarte mică. Când am deschis-o, era un inel egiptean cu un gândac, superb.”. Cu toate acestea, nu au discutat niciodată despre o dată a nunții, iar planurile s-au amânat, încet-încet, în marea de obligații adusă de succesul lui Freddie. Când Queen ajunsese în top, după lansarea primelor trei albume, Austin a început să simtă că logodnicul ei nu era complet fericit cu ea. „L-am iubit cum n-am mai iubit pe nimeni, dar ceva nu era în regulă. Parcă avea nevoie de altceva, de altcineva”. „I-am spus că simt că eu l-am legat cu o curea, și că e timpul să plece.” Dar el insista: „E în regulă, pe bune, te iubesc.”. În 1976, Austin nu mai avea niciun dubiu că Freddie avusese mai multe relații homosexuale, și a decis să-i deschidă ușa spre libertate. A doua zi a părăsit casa, punând capăt relației lor amoroase, dar nu și prieteniei. Freddie a cerut casei lui de discuri să-i cumpere femeii iubite un apartament de 300.000 de lire, iar ea a rămas în preajma trupei, devenind, discret, un fel de secretară a lor. După ani de excese – petrecerea de Halloween din 1978 organizată de Freddie, este considerată una dintre cele mai scandaloase din istorie, conform legendei – cântărețul a fost diagnosticat cu HIV. Ea a fost prima care a aflat. Și i-a fost alături până în ultima clipă: „Într-o zi, a decis că e suficient și a renunțat la tot tratamentul medical care îl ținea în viață. A privit moartea în față și a spus „ok, o accept, plec acum.” A fost destul de liniștit, a murit cu un zâmbet pe față.”. Austin a avut mari dificultăți în a-și reconstrui viața („toți cei din jur simțeau că eu trăiesc în umbra lui Freddie”). Mercury i-a lăsat jumătate din averea lui – peste 13 milioane de euro – o parte din drepturile de autor și un conac. Iar doar ea știe unde se află, azi, cenușa lui. Pe data de 22 noiembrie, 1991, Mercury l-a chemat pe managerul trupei Queen la el acasă, în Kensington, pentru a redacta o declarație publică. A doua zi, 23 noiembrie, următorul anunț a fost făcut din partea lui Freddie Mercury: „În urma relatărilor din presă din ultimele două săptămâni, doresc să confirm că am fost testat seropozitiv și că am SIDA. Am simțit că este corect să țin această informație doar pentru mine până acum, pentru a proteja intimitatea celor din jurul meu. Acum a venit timpul pentru ca prietenii și fanii mei din toată lumea să afle adevărul și sper că toată lumea se va alătura doctorilor în lupta împotriva acestei boli teribile. Intimitatea a fost mereu specială pentru mine și sunt cunoscut pentru lipsa mea de apetență pentru interviuri. Vă rog să înțelegeți că această discreție va continua.”. Puțin după 24 de ore de la declarația de presă, Mercury a murit pe data de 24 noiembrie 1991, la vârsta de 45 de ani. Cu o lună înainte de moartea sa, Freddie Mercury făcuse o călătorie în Elveția împreună cu partenerul său intim, Jim Hutton, dar la întoarcerea lor, sănătatea sa s-a deteriorat dramatic. Cântărețul a refuzat să ia analgezicele prescrise de medici, iar camera sa a devenit rapid un „mini-spital” unde prietenii săi, inclusiv prima sa iubire, Mary Austin, stăteau pe rând la căpătâiul său. În memoriile sale, Mercury and Me, Jim Hutton a scris mai târziu că în momentul în care el a murit în brațele sale, durerea care îi brăzda fața de săptămâni întregi a fost ștearsă brusc de pe fața sa. La trei zile după moartea lui, trupul lui Freddie Mercury a fost incinerat la cimitirul Kansas Green, într-o ceremonie privată la care au participat doar câteva persoane. Doi ani mai târziu, fără ca nimeni să știe, Mary Austin a luat cenușa fostului ei iubit pentru a o îngropa într-un loc care este încă ținut secret. Mary Austin onora astfel una dintre ultimele dorințe ale lui Freddie Mercury, care se temea că mormântul său ar putea fi vandalizat. „Cu siguranță nu a vrut ca fanii să încerce să-i exhumeze corpul, așa cum s-a întâmplat cu alte vedete înaintea lui”, a explicat ea într-un interviu acordat Daily Mail. Cântărețul se temea, de asemenea, de posibile răzbunări după moartea sa, pentru că și-a dezvăluit public statutul de seropozitiv. „Doar doi oameni mi-au oferit vreodată atâta dragoste câtă le-am oferit eu lor: Mary, cu care am avut o lungă relație de dragoste, și Jerry, motanul nostru”, a spus Freddie Mercury în cartea Freddie Mercury: O viață în cuvintele sale.
- Semnalări amicale…
Dietrich Bonhoeffer: Rezistență și supunere/ Prostia
Îmi pare rău că, acum vreo patru decenii, cînd îmi depănam gîndurile despre prostie în mai multe încercări, nu cunoșteam ce a scris la temă acest remarcabil teolog și filosof german, mai ales în ce privește dimensiunile etice ale prostiei. Sînt bucuros că am intuit aceste dimensiuni, dar cu această lectură la activ, aș fi dat o altă dezvoltare chestiunii. Nu-l puteam cunoaște atunci nici pe Cippola, a cărui carte avea să apară după opt ani de la încercările mele, iar cartea lui Glucksmann am prins-o din mers la bibliografia ediției academice a textului. Nici acum nu cunosc opera pastorului german, dar o voi căuta. Deocamdată pun un rezumat al scriitorului Ion Fercu, căruia îi mulțumesc, al uneia din scrierile sale esențiale pe această temă. E o lectură captivantă și ne ajută cred să înțelegem mai bine evenimentele prin care tocmai trecem. Atît de asemănătoare cu cele pe care le-a trăit el… Sigur, ar fi o lectură dificilă pentru cei care, după studii aproximative, își completează cultura pe tik tok, cei mai evoluați pe Fb, dar nu pentru ei este postarea aceasta! Îi vizează mai ales pe cei care cred că ar fi vremuri potrivite pentru somn!
Teoria lui Dietrich Bonhoeffer despre prostie este una dintre reflecțiile sale filozofico-teologice cele mai provocatoare. Ea apare în principal în scrierile sale din închisoare, mai ales în Rezistență și supunere (Widerstand und Ergebung), unde, într-o scrisoare din 1943, formulează ideea că prostia este mai periculoasă decât răutatea.
Iată explicația detaliată: 1. Prostia ca fenomen moral, nu intelectual… Bonhoeffer nu vede prostia doar ca lipsă de inteligență. El o înțelege ca o deformare morală și spirituală a persoanei. Un om inteligent poate deveni prost în sensul bonhoefferian, dacă își suspendă capacitatea de a judeca și de a acționa etic. El scrie: „Prostia este un dușman mai periculos al binelui decât răutatea.” De ce? Pentru că răutatea poate fi demascată, condamnată, combătută. În schimb, prostia este opacă, se simte în siguranță, și nu poate fi învinsă prin argumente. 2. Prostia este contagioasă și socială… Bonhoeffer observă că prostia nu este o chestiune individuală, ci apare mai ales în contexte de masă, în grupuri, în mișcări politice sau ideologice. Sub presiunea socială, omul poate renunța la gândirea proprie și devine un „instrument” al unei idei dominante. „Ceea ce este deosebit de alarmant este faptul că prostia este adesea însoțită de o mare încăpățânare, dar nu este deschisă raționamentului.” Cu alte cuvinte, omul devine incapabil să-și mai folosească rațiunea în mod critic. 3. Omul prost devine un instrument al răului… Bonhoeffer spune că persoana care cade pradă prostiei devine periculos de manipulabilă. Nu acționează cu răutate conștientă, ci nu mai distinge între adevăr și minciună, între bine și rău. „Omul prost, spre deosebire de cel rău, este complet lipsit de voință proprie.” Acesta nu mai acționează pe baza propriei conștiințe, ci repetă lozinci și idei preluate de la alții. Astfel, este mai ușor de folosit de regimuri totalitare sau ideologii periculoase. 4. Vindecarea nu e prin educație, ci prin eliberare… Un aspect profund al teoriei lui Bonhoeffer este că prostia nu poate fi învinsă prin educație sau logică, pentru că nu e o problemă intelectuală. Ea se vindecă doar dacă omul: își recapătă independența interioară, renunță la conformismul orbește acceptat, își regăsește curajul de a gândi singur.
Doar prin eliberare spirituală și responsabilitate personală, omul poate ieși din această stare.
- Contextul istoric… Bonhoeffer scrie aceste idei în timpul regimului nazist. El vede cum oameni altfel raționali susțin idei absurde și inumane, și cum o întreagă societate pare să-și fi pierdut rațiunea. Această observație îl conduce la concluzia că prostia este un mecanism social, cu implicații morale uriașe, care face posibilă ascensiunea răului.
In concluzie, pentru Bonhoeffer: prostia este o formă de orbire morală. E mai periculoasă decât răul conștient. Se manifestă în contexte sociale colective. Nu se combate cu inteligență, ci cu trezire spirituală și responsabilitate.
Constantin Pricop: Cruciada fanatismului/ ignoranței împotriva României
Da, există riscul enorm de a intra sub suzeranitatea Kremlinului și nici măcar nu putem bănui pentru cît timp, poate pentru totdeauna. Am mai fost sub această suzeranitate, inclusiv în versiunea sovietică, și știm cum e. Din păcate, în noiembrie și duminica trecută, s-a dovedit eficientă strategia rușilor de a investi eforturi și sume incalculabile în propaganda din Europa și mai ales în vecinătate. Au sprijinit mai ales extremismul de dreapta și așa-zisul suveranism. În Occident, au ajutat acele forțe să-și crească spectaculos performanțele electorale, în Est, le-au adus la putere în Ungaria, Slovacia, Serbia și (aproape) România. De altfel, Kremlinul a salutat cu satisfacție victoria noului candidat manciurian în primul tur, iar ideologul șef al lui Putin jubilează pe rețele și în declarații de presă. Dar ține să sublinieze că omul nostru nu e și omul lor, ceea ce nu e foarte abil. Dacă era mai abil, trecea chestiunea sub tăcere! De altfel liderii mișcărilor similare din Est și din Vest salută și ei victoria manciurianului, de la Paris pînă la Viena. Face excepție Giorgia Meloni, premiera Italiei, care face parte din aceeași familie politică cu GS, pe motiv că nu dorește să se amestece într-un proces electoral în curs. Bună scuză, doar că noi știm că Meloni șl-a manifestat constant poziția anti-rusească și aprobarea pentru eforturile europene de sprijinire a Ucrainei împotriva agresiunii Rusiei. Dacă nu ar exista pericolul intrării sub suzeranitatea rusească, aș fi curios să văd cum se prăbușește șandramaua clasei noastre politice, hrăpărețe și incompetente, sub acest tăvălug. Din păcate, nu-mi pot, nu ne putem permite asemenea curiozității. Situația e ca dracu! Și oricum această șandrama se va dărîma, începînd cu facțiunea PSD, care după ce a dirijat voturi spre manciurian în noiembrie, s-a apucat să joace la două capete! Că de jocuri are nevoie România acum! Iată mai jos analiza prietenului Constantin Pricop. E scrisă la cald dar cu mintea adusă la rece, ceea ce nu e ușor în condițiile date. Textul meu e doar o introducere.
Rezultatul primei etape a alegerilor prezidențiale arată că situația e foarte gravă, mult mai gravă chiar decît o resimt cei care îi semnalează gravitatea… Atît cît putem să ne dăm seama momentul de față arată cam așa: O mare parte din electorat este captivă – după modelul sectelor de care au tot avut parte mai ales cei de peste ocean. Aceștia sînt oameni care nu mai gîndesc, care sînt captivii unor idei fixe… Cine erau cei care cădeau pradă unor asemenea secte? Lucrurile sînt cunoscute, au fost studiate de psihologi, psihosociologi șamd. Sînt, evident, indivizi cu un IQ scăzut, persoane needucate sau pentru care educația nu a însemnat decît însușirea mecanică a unor abilități, ele rămînînd în continuare fără capacitatea de a reacționa cu mijloace proprii, fără reacții critice la ceea ce li se oferă. O diplomă nu garantează că posesorul ei este cu adevărat un intelectual. Condițiile manipulării maselor sînt cuantificate. În cazul de față, au fost obținute prin mijloace care pot fi descifrate în spatele unei demagogii populiste. Le putem constata: – 1. identificarea unor inamici ai… țării (civilizația occidentală – care vrea să ne ia totul, ne exploatează, ne încalcă independența – a se vedea cît eram noi altădată de liberi, Ștefan cel Mare etc.), inamicii ar fi NATO, UE, ucrainenii care primesc ajutoare și noi nu primim etc.; 2. prezentarea unor soluții minune, simpliste, pentru toate problemele (va veni Mesia de Dîmbovița, o să comunice cu dacii prin telepatie și vom fi toți bogați, independenți în grădina lui… etc.); 3. repetiție obsesivă a adevărurilor lor simpliste (din cel pe care îl moștenește Simion se dădeau obsesiv cîteva citate, coerente și pe placul naivilor – citate scoase cu grijă, de specialiști în manipulare, din discursuri găunoase și incoerente – tehnică consfințită prin faptul că acești… protagoniști au fugit permanent de dezbateri, de interviuri dificile etc. în care s-ar fi văzut imediat precaritatea lor intelectuală); repetiție realizată prin influenceri plătiți și de multe ori prin boți, care pot transforma orice prostie într-o postare cu mii de likeuri); 4. efectul numărului mare de adepți (dacă atîția sînt de acord cu x sau y înseamnă că e ceva adevărat, eu nu pot face altfel…); 5. igoranța, lipsa de educație sau educație dirijată (indivizii crescuții în patriotism tip legionar/ceaușist nu știu niciodată că Ștefan cel Mare a jucat mereu pe mîna unor alianțe – alianțe cu… străini… – pentru a echilibra situațiile dificile în care era pus șamd); la toate se adaugă și o dușmănie… religioasă/etică – cultivată intens (noi avem adevărata credință, ei vor să ne-o interzică, ei vor să fim toți homo, să purtăm fustă etc. – falsuri întreținute și de unii oameni ai bisericii, care se prezintă ca apărători ai tradiției naționaliste etc.). Toate acestea, acoperite cu discursuri sonore și găunoase, maschează tehnicile de manipulare ale unor așa-zis patrioți care în realitate numai patrioți nu sînt, ei lucrează în favoarea puterilor străine (dar ascund abil intervențiile externe – Simion, tocmai întors de la Viena, cuibul intervenției ruse în Europa, nu reacționează la laudele de ieri ale lui Dughin, teoreticianul lui Putin, dar afișează susținerea pe care ar primit-o de la Trump pentru că lumea știe că de acolo ar veni garanții de securitate…) Masa aceasta de… „convinși” este cadrată de mulți indivizi care se implică din interes – plătiți în acest scop (mercenari… ); profitori care vor ca țara să ajungă în situațiile din care ei pot avea cîștiguri. La ce ne putem aștepta în aceste condiții? Din cei care au intrat în sectă puțini mai pot fi recuperați. Asta e realitatea. În schimb există o masă de alegători care stau în expectativă – minați de o apatie periculoasă, cărora li se poate arăta că majoritatea de moment nu reprezintă nici o garanție de adevăr. Li se poate arăta cum sînt înregimentați sectanții, cum e pusă țara în pericol, spre ce se va fi îndrepta Ro în cazul alegerii personajului neavenit. În acest sens ar trebui să acționeze cei care mai gîndesc normal… Cruciada fanatismului/ingnoranței s-a pornit împotriva României. Sună pompos dar ăsta e adevărul. Și ea poate fi oprită.
- Shakespeare – Sonete
Poate nimic mai potrivit în a ne păstra cumpătul în aceste zile agitate decît ultimele două sonete ale Marelui Will, în traducerea excepțională a poetului Adrian Vasiliu, care cu acest prilej ne adresează și un scurt mesaj: „Suntem la capătul drumului, cu ultimele două sonete gemene, care ne vorbesc despre aceiași întâmplare minunată a lui Amor, păcălit de nimfe. Cred ca merită publicate împreună! Mulțumesc pentru găzduire!”
Sonetul CLIII
Cupid laid by his brand and fell asleep.
Cupidon adormí lâng-a lui faclă.
O nimfă a Dianei, rea de mână,
Luă flacăra iubirii și de’ndată
O aruncă direct într-o fântână,
Împrumutând a dragostei căldură
Ce dăinuie, de-atunci, la nesfârșit,
Creând o baie-nvolburată, bună
Pentru-orice ins de stranii boli lovit.
Dar ochii dragii mele s-au aprins,
Și micul zeu m-a pus la încercare;
Bolnav de-acum, m-am repezit întins,
Ca un nebun, la baia salvatoare.
Leac n-am găsit; baia vindecătoare
E-n ochii ei, când Cupidon apare
Sonetul CLIV
The little love-god lying once asleep
Micul zeu al iubirii adormise
Lăsând făclia dragostei din mână,
Când nimfe, castității-n veci promise,
Trecură pe acolo; cea mai bună
Din ele, smulse torța dăruirii,
Ce-atâtea inimi a înflăcărat;
Iar generalul oștilor iubirii
Fu astfel, de-o fecioară, dezarmat.
Ea torța o zvârli în puțul rece
Care, căldura dragostei primind,
Se făcu baie, leac fără pereche,
Pentru bărbați; iubitei sclav fiind,
Aflu: iubirea apa încălzește,
Dar apa dorul meu nu-l răcorește
Traducerea: Adrian Vasiliu
- Rîdem din răsputeri…
Abia a început campania pentru turul doi și declarațiile și întîmplările care atrag atenția dau peste margini. O mică selecție în cele ce urmează. Nu am neglijat nici scena internațională. Și o caricatură la zi de C. Pătrășcan pentru care îi mulțumesc lui Emanuiel Pavel. Enjoy!
Matematicieni de succes (Anonimul californian și LA)…
Din biografia noului Papă, desprind informația că este matematician ca formație academică. Poate fi un motiv de încurajare pentru susținătorii lui Nicușor Dan – iată, se poate!
Casele de 35.000 de euro! (Media, LA)…
Strîns cu ușa, noul candidat manciurian, a recunoscut că afacerea caselor a fost o operațiune de marketing, marketing politic desigur. Cum au fost percepute avansuri de 1000 de euro, în limbaj juridic, vorbim despre înșelăciune. Unde-a banii adunați?!
Vise spulberate (LA)…
Ei, odată cu alegerea lui Leon al XIV-lea în scaunul pontifical, se spulberă unul din visele Portocaliului. Se poate consola puțin cu gîndul că noul Papă este american. Mai puțin consolator este faptul că e de aceeași orientare teologică cu regretatul Francisc…
Un Ciolac fericit! (LA)…
La două zile după ce și-a dat demisia din funcția de premier, pe care toată lumea o aștepta din noiembrie, Ciolacul se declară mulțumit de felul în care a condus țara în cei doi ani de mandat. Serios? Păi sîntem în rahatul ăsta tocmai din pricina modului în care el a condus, laolaltă cu (fără virgulă) coaliția și celelalte guverne Iohannis, că altfel nu le pot porecli!
Suveranism de culoare maghiară! (GS însuși)…
„Îl respect pe premierul Ungariei, Viktor Orban şi tocmai de aceea multe din poziţiile sale, nu toate, dar multe din poziţiile sale vor fi politică de stat şi în România.”
Nebunia statistică aborigenă (LA)…
La ultimele sondaje în chestiune, românii s-au declarat în proporție de peste 80% pentru prezența în UE și NATO, deci pro-euro-atlantici. Totuși, la recentele alegeri, peste 55% au votat candidații suveraniști și sub 45%, cu tot cu Amazoana, pe cei pro-europeni. Cred că românii trebuie să se pună serios pe introspecție să afle ce cred și ce fac cu adevărat!
Schimb la fileu (GS, ND)…
Simion către Nicușor Dan: „Sunt mai bun ca dumneavoastră la aruncat cu vorbe”. / Nicușor Dan: „Diferența dintre politicianist și politician sunt faptele”.
Portocaliul și fotbalul (LA)…
Aflu din media că Rățoiul se implică foarte mult în organizarea Campionatului Mondial de Fotbal de anul viitor și promite că va fi un eveniment – cum altfel? – minunat, cel mai cel din istorie. Dacă tot a ratat demnitatea de Papă, poate ar trebui să se gîndească la cea de președinte FIFA…
Mai rîdem un pic… Bancul, pentru care îi mulțumesc vechiului meu prieten scriitorul Bedros Horasangian, mă face să mă gîndesc că sîntem pe cale să servim un amestec de ideologie rusească și tehnologie chinezească, iar gluma grafică, ei da, parcă precizează problema noastră, doar că pe o cale de comunicare clasică. Ilustrația mi-a sosit de la Radu Mârza. Enjoy!
Un turist la Moscova…
-Ce ceai îmi recomandați, rusesc sau chinezesc? întreabă un turist la Moscova pe un vânzător dintr-un magazin plin de suveniruri de tot felul…
La care vânzătorul, un bătrânel jovial, privește atent în jur și spune șoptit:
-Mai bine luați cacao!
Dacă stăm numai cu gîndul la alegeri și cu nasul doar în poezii și texte docte, o să ni se aprindă mintea. Mă refer la ăștia ca noi, înapoiații, nu la cei care-și fac sau completează studiile pe Tik Tok. Propune o mică pauză de rîs, poate prea mică, trei bulisme și o glumă grafică de la Anonimul Cracovian. Enjoy!
Virgil Glăvan…
Bulă vine acasă și începe să se laude tatălui său:
– Gata, de astăzi am devenit patron.
– Cum așa, Bulă?
– Am cumpărat un teren de la Ștrulă și mi-am făcut firmă.
– Ce teren? Ce firmă?
– Avea Ștrulă un teren lângă curba aia periculoasă.
– Și ce faci acolo, Bulă? Pe terenul ăla nu a mai crescut nimic de ani de zile
– L-am cumpărat și am făcut un cimitir. Mi-am făcut și reclamă, am pus pe zid un anunț: „Nu vă grăbiți! Noi vă așteptăm!”
Septimiu Chelcea
– Ce ai pățit, Bulă? Ai buza spartă și bărbia tumefiată!
– O știi pe domnișoara aceea drăgălașă care ne spunea că-i necăsătorită?
– Da…
– Ei bine, este!
Virgil Glăvan
-Tată, vreau să merg și eu la Grădina Zoologică…
-Măi, Bulă, cine vrea să te vadă să vină aici!
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
