SEMNELE TIMPULUI – Liviu ANTONESEI – Semne din mai…

1. Poezii de mai…

 

Cei trei de la Miazănoapte

cînd Lawrence l-a întîlnit pe Henry totul era sub semnul lui David Herbert

numai că palicarii ăștia descoperiseră Mediterana de la briza din Corfu

pînă la lămîii din insula Afroditei și de la căldura Alexandriei la zorii Olimpului

și au aflat printr-o neașteptată răsturnare, secretul ascuns al lumii, ceea ce

filosofii ar numi o schimbare de viziune, poate chiar una de paradigmă,

au aflat ce poate face sîngele în clocot pe iarbă, pe nisip și în ape

ceea ce era imposibil de aflat în grelele cețuri ale nordului, în zăpezi…

așa se schimbă împărățiile, și pe pămînt, și în lumea eternă a cărților,

așa se schimbă totul, poate și în înălțimile zeiești ale cerurilor,

de unde vine căldura și unde aceasta neabătut se va reîntoarce…

și cel care a aflat povestea aceasta nu o va putea uita niciodată

și de-a pururea pururi se va scălda pe valurile nesfîrșite ale trecerii,

iar în adîncuri o singură zvîrlugă cu solzi argintii caută calea…

2 – 3 Mai 2025, în Iași

 

 

Eterna reîntoarcere

eram băiet, eram tînăr și singur ca un ermit azvîrlit în pustiu

și pe rînd poate prin asta am atras trei din cele mai frumoase

și nespus de atrăgătoare femei din cîte s-au văzut prin lume…

le-am iubit și m-au iubit cu o pasiune care scînteia și fulgera

de am ieșit mistuiți și m-am adăpostit în deșert de fiecare dată,

m-am întrebat cu fața crăpată de nisipul moale și fierbinte

la ce bun, pentru ce toate aceste bucurii și groaznice chinuri,

ca să mă trezesc singur și bătrîn exact în punctul de plecare…

„și a fost dimineață și s-a făcut amiază

și prima încercare s-a fost încheiat…”

„și a fost amiază și s-a făcut seară

și a doua încercare s-a sbulberat…”

„și a fost seară și s-a făcut miez de noapte

și iată acum poate m-am fost mîntuit!”

și după ani de tăcere am înțeles că drumul însuși nu ținta

este ceea ce contează, ceea ce eu cu adevărat am trăit…

30 Aprilie 2025, în Iași

 

 

2. Prima pagină…

 

 

Cezar Straton: Baffo, magistrat, senator, poet și ibovnic

Desprind azi din cărțile la care lucrează prietenul Cezar Straton capitolul despre marele poet erotic venețian, pe care l-am descoperit acum mai bine de zece ani datorită traducerii lui Șerban Foarță, pe care am publicat-o la editura pe care o conduceam pe-atunci. Cum vedeți,  i-a căzut și lui Cezar la inimă. Lectură plăcută!

   Giorgio Baffo, (1694-1768), a fost magistrat, poet și senator al Republicii Veneția în secolul  al XVIII -lea. Baffo a fost, împreună cu Carlo Goldoni unul dintre cei mai importanți scriitori în limba venețiană. A fost un autor prolific de sonete licențioase, în număr de 760, considerate de unii contemporani scrieri „satirice”, dar și pline de răutate. Baffo a fost un poet-filosof care și-a dedicat scrierile „bărbaților și femeilor cărora le place să râdă și știu să privească partea bună a lucrurilor”. El a menționat că „nu există nicio critică sau ofensă împotriva oamenilor, nu există nicio mențiune despre Dumnezeu sau despre regi.”. În Veneția, Baffo a locuit în Palatul Bellavite Campo San Maurizio . O placă comemorativă este plasată pe fațadă, cu un epitaf al lui Guillaume Apollinaire, un mare admirator al iconoclastului venețian, care va scrie despre autor: „Fără Baffo, n-am avea idee de decadența voluptoasă a Serenissimei Republici. Prin el, cunoaștem viața sexuală a Veneției, cu serbări, cu osterii, cu cazinouri, cu jocuri de noroc, cu dansatoare, prostituate și cu călugărițe libertine”.

    Giorgio Baffo, nobilul magistrat iubitor nesățios de femei. Nici apartenența sa la o filiație nobilă și nici înalta sa funcție nu-l vor face celebru pe Zorzi Baffo, ci îndrăznețele sale sonete, scrie e-venise. Erafiul viteazului Galerius Ludovico Baffo, cel care a condus acțiunile îndrăznețe împotriva turcilor în 1650 și luptele care a participat la bătălia de la Dardanele (1694 – anul nașterii lui Zorzi) și la victoria navală de la Scio. Prin naștere, Giorgio Baffo a fost de drept membru al guvernului venețian. În 1720 a fost ales într-o funcție în magistratura urbană a Veneției, care se ocupa de provizii. În 1732 a intrat în Quarantia Criminale cu treizeci și unu de voturi contra cinci. Acest scor sugerează seriozitatea și importanța lui Baffo, pentru că Secția Penală era cea mai prestigioasă secție a Carantei: Se ocupa nu doar de dosare penale, dar îi controla și pe contabilii Serenissimei Republici. Baffo a lucrat la Quarantia Criminale până la moartea sa în 1768. S-a remarcat prin viața sa aventuroasă și apoi prin scrierile sale erotice. Scrierile sale în slujba cuceririi romantice îl apropie de o femeie din familia sa, care va fi capturată pe mare de turci: părinții ei au fost vânduți ca sclavi, iar fiica a fost trimisă în harem. A devenit soția sultanului Murad al III-lea și în 1568 a fost mama viitorului Mohamed al III-lea, exercitând o influență îndelungată sub domnia soțului și apoi a fiului ei. Baffo a descris cu voluptate puterea și darurile erotice ale acestei rude, pe care, fără îndoială, le-a transmis și descendenților ei iluștri. Ca bun venețian, Baffo nu vorbea nici despre politică, nici despre religie, ci doar despre „lucruri frumoase și delicioase”, adică despre sâni, guri, fese și organe genitale feminine și masculine. Și a precizat că a scris „sonete pline de aventuri amoroase, spuse natural și fără ezitare”. „Contractul de căsătorie- scria el – i-a luat omului libertatea de a iubi pe cine a vrut și atunci când a dorit. Fericirea, conform Naturii, este plăcerea senzuală, satisfacerea dorinței, care nu tolerează limite și ajunge întotdeauna să triumfe asupra interdicțiilor și prejudecăților. Dorința sexuală este nelimitată: un bărbat vrea să posede toate femeile. Însă dacă rutul animalelor este sezonier, la om, în schimb, are avantajul de a rezista tot timpul anului: acesta este privilegiul său. Iar biata rațiune umană nu este decât slujitorul pasiunii amoroase: cărturarii, credincioșii, magistrații și înțelepții îi sunt la fel de supuși – pe față sau ascuns – ca și ignoranții. Cel mai mare privilegiu al omului este așadar nu Gândul, ci Dorința, dorința brută, trezită de viziunea sexului feminin, din care se nasc toți bărbații și deci toate societățile și Istoria lor. Originea lumii este sexul feminin!”  ”Desigur, adaugă el, relațiile romantice nu duc doar la ruină financiară. Aduc și probleme de sănătate, și suferința care le însoțește întrerupe uneori relațiile intime. Dar leacul este suficient pentru ca totul să înceapă din nou între iubiți, iar bărbații să observe că, dacă femeile țin atât de mult la frumusețea și la ținuta lor, scopul lor este să atragă bărbații și să le mulțumească; de fapt ele urmăresc, în felul lor, aceleași scopuri și pofte ca și curtezanii lor!”.  Iar Baffo a zugrăvit relațiile dintre cele două sexe în lumina cea mai directă, în limbajul cel mai îndrăzneț, cu umor și adesea cu auto-ironie. Reflecțiile sale subliniază vanitatea bogăției materiale, care în realitate servește doar la satisfacerea dorinței sexuale, și este risipită adesea prin cheltuirea cu cadouri scumpe pentru sexul frumos. De asemenea, valori morale prețioase sunt abolite atunci când un bărbat își trăiește cu sinceritate fanteziile sexuale… Așa de mare este puterea sexului, originea și scopul final ale acțiunilor umane. Scrierile erotice ale acestui venețian care cunoștea incredibila libertate a moravurilor Veneției din secolul al XVIII -lea și plăcerile de care se bucurau contemporanii săi: Goldoni, Casanova (căruia i-a fost inspirator), ne ajută să cunoaștem viața din acel oraș „mereu umed, ca o femeie excitată”, cum scria un autor. Bineînțeles, Baffo nu și-a publicat lucrările erotice sub propriul nume, de teama inchizitorilor republicii. Dar compozițiile sale au circulat anonim și scrierile sale au fost cunoscute și recitate în cafenelele și birturile  din Veneția și nu numai.

 

Ediții remarcabile ale sonetelor lui Baffo

1. Poèmes luxurieux de la Venise du XVIIIe, de Michèle Teysseyre, 2008. Care scrie în prefață: „Baffo iubește sexul cu entuziasm, candoare și lăcomie: cea a unui copil prins în flagrant, cu degetele mânjite cu smântână și gura înroșită cu dulceață; fără rușine, fără teama de a fi pedepsit, , cu excepția „indigestiei”, (adică a vreunui disconfort veneric). Cruditatea, suculența și chiar obscenitatea sonetelor, strălucesc în limba originală în care trebuie să încerci să le citești, pentru că, la fel ca bucătăria sau vinul, anumite specialități locale își pierd din savoare de îndată ce sunt scoase din context: expresii ca „menar l’osello” sau „un culo fatto a mappamonda” sunt o formă de batjocură care este foarte greu de tradus! Dialectul venețian – care este și limba în care Goldoni și-a scris comediile – este în sine o plăcere, un preludiu la sărbătoarea simțurilor și a cuvintelor la care ne invită Baffo și căreia am încercat să le dau cel mai exact ecou în imagini.”. Elogiu Monichei. ”Dragă Moniche, care, între două coloane,/Ești așezată acolo, ca un capitel,/Drept cupolă ai două fese mari/Și o gaură, mai jos, este cerul tău./Pentru că toți oamenii ți se închină,/Tu stai acoperită cu un voal alb,/Și dacă cineva îl ridică și te arată,/Oricine cade victimă pe altarul tău./Tu îmi pari a fi pădurea sacră a Dianei,/Iar la intrare sunt niște „mustăți”/Care  ne duc la chivotul cel cu miere./Noapte și zi tu faci mari minuni,/Căci apa care izvorăște din fântâna ta ascunsă/Dă viață morților și duh proștilor”. 2. În anul 2014, editura ieșeană Adenium (păstorită atunci de scriitorul Liviu Antonesei, el însuși autor al unor subtile, memorabile poezii erotice! ) a scos un mic, dar elegant volum de selecții din sonetele lui Baffo (Erosonete), în transpunerea lui Șerban Foarță (termenul mi se pare mai potrivit pentru inconfundabilul autor timișorean al textelor pentru Phoenix, decât cel de „traducător”). Care a scris, în Nota introductivă, între altele: „Acest mentor al lui Casanova are de partea lui o sinceritate dezarmantă, o franchețe fără niciun dedesubt, un firesc ce se rezumă, dacă vreți, într-un celebru și vechi adagiu, și anume Naturalia non sunt turpia. (…) Această poezie scandaloasă (pentru, vai, atâția dintre noi), are ceva din inocența unei lumi care cultivă fructul bahic nu doar de dragul frunzei lui palmat-lobate. În fine, Giorgio Baffo, patrician venet, ca unul care face parte din patrimoniul cultural al Europei (fie și dacă scrierile-i înseși vor fi fost, o vreme, relegate în „Infernul” bibliotecilor ilustre, iar el vândut, în librării, sous le manteau), se cade a fi tălmăcit și în română, limbă în care un Emil Brumaru a scris o Infernală comedie, cu, în ediția princeps (Brumar,2oo5), câteva scanografii de subsemnatul, Șerban Foarță”. Iată câteva sonete marca Baffo-Foarță. (Pudicii și ipocriții să se abțină, vă rog): „Între picioare ține-mă strâns! Dintre/ Acestea n-am să ies prea iute…Dă-mi/ Minunea-ntregii tale panorămi/ – Mironosiță nu te știu, altmintre,/ Încât să nu-ți salți curul și să nu/ Te dai în întregime în spectacol/ Strânge-mă-n cleștele pe care tu/Îl ții ascund ca într-un tabernacol/ Și dă-mi și sâni, și buci și p….- cu/ Avânt să mă descarc și făr de-obstacol!”. „N-aș vrea să știu, dar mult nu-mi mai rămâne/ Și-aș vrea să zburd, atâta cât mai pot/ Până ce apa nu mă ia de tot,/ Nimic, nimic n-aș vrea să se amâne./ Chiar dacă mădularele bătrâne/ Îmi sunt, ajunge capul să mi-l scot/ Pe geamul larg, și-n minte să socot/ La zeci de cururi, care nu-s hapsâne./ Și cât mă tem că-i cea din urmă oară/ Ci n-am să pot, în bunuri să văd râuri,/ Mereu de-o doamnă ori vreo domnișoară?/ Fiind dornic, mi-ar plăcea doar între găuri,/ Și gol sau nu, domol sau într-o doară,/ M-aș adânci tot mai afund în hăuri!”.

 

 

3. De la prieteni…

 

Sorin Mitulescu: Jocul piramidal

   Colegul John  – 75 de ani proaspăt împliniți, din Vălenii de Munte, tocmai publicase un nou volum de schițe umoristice. O tabletă acolo, să mai râdă lumea, zicea el, modest. 90 de pagini format mic, de buzunar, nici prea scumpă, să se bucure și autorul și pensionarul în vremurile astea de criză. Dar câteva volume le avea pregătite pentru colegi.  In general mai ținea legătura cu Radu, originar și el din localitate, dar acum plecat la București. Și într-una din  zile chiar Radu a fost  cel care l-a căutat la telefon. Ce mai faci John, cu ce te mai lauzi? Păi uite, tocmai am publicat un volum de schițe umoristice, știi, pasiunea mea. Iar Radu, bineînțeles că a vrut volumul. De unde să mi-l cumpăr?, a întrebat. Ei, lasă că ți-l trimit chiar eu, s-a oferit John. Cu autograf, în plic recomandat. Așa că John a pregătit plicul, a scris dedicația cu autograf :„Prietenului Radu, cu drag, John” apoi l-a sunat din nou  pe Radu la București: Radule dă-mi adresa ta să iți trimit  volumul de schițe umoristice. I-a dat Radu adresa cu cod poștal cu tot, iar John s-a dus la poștă și a pus cărticica sa, într-un plic recomandat. Din când în când îl suna pe Radu să vadă dacă a ajuns scrisoarea. Nimic, spunea Radu. Și așa au trecut două saptămâni și John primește un aviz de la poștă. I se întorsese scrisoarea. Adresantul de negăsit. L-a sunat pe Radu iar acesta s-a scuzat senin: știi, m-au cam durut picioarele zilele astea, umezeala, reumatismul. Bine, a zis John, am să trimit pe altă adresa. Vorbesc cu Mihai, colegul nostru. Pe el nu-l dor picioarele și are și mașină. L-a sunat pe Mihai,  i-a povestit întâmplarea și i-a cerut adresa. Mihai i-a trimis-o cu tot ce trebuie, si cu cod poștal. John l-a sunat pe Mihai: măi, nu ai pus și codul poștal. Dar lasă că am să îl găsesc tot eu. Mihai, intrigat, a verificat textul trimis pe e-mail. Codul poștal era acolo. Hm, și-a zis Mihai, s-a ramolit John ăsta.

   Mai târziu, John  l-a sunat din nou: am trimis cartea pentru Radu și am pus și o carte pentru tine, cu autograf. Mulțumesc, a zis Mihai. Apoi au mai trecut două săptămâni în care Mihai a fost foarte ocupat: ba să ia nepotul de la grădiniță, ba să cumpere mere din piață. De scrisoarea  lui John a uitat. S-a trezit cu un telefon de la acesta: tocmai primise ramburs plicul cu cele două cărți în el. Ce-ai făcut măi colegule ?, a întrebat John,ușor iritat. Păi ce să fac,   m-am luat cu una, cu alta. Și când mi-am adus aminte era sâmbătă și ăștia nu mai lucrează sâmbăta (ca pe vremea noastră), acum s-au eficientizat, mde… așa că m-am dus degeaba; iar marți m-am dus din nou dar, nu mai era plicul. Îți dau o idee. Sun-o pe colega noastră Florica Moșu, știi tu, cea care poartă ochelari ca fundul de borcan. Stă aproape de oficiul poștal,  roag-o pe ea. Așa a făcut John, dar de data asta erau trei cărți, așa că a făcut un colet. A pus adresa, cu cod poștal,  a scris și încă o dedicație cu autograf și a trimis coletul. Dar ghinion,   l-a sunat peste două-trei zile Florica disperată, că tocmai i s-au spart ochelarii și va fi imobilizată în casă două săptămâni. Așa că  acel colet încărcat cu pagini de  umor s-a întors din nou la John.

   Și John a apelat la un al patrulea coleg adăugând încă o carte (cu autograf), apoi la altul, punând iar o carte și autograful de rigoare și tot așa până aproape că s-a epuizat tirajul. Asta din cauză că pe parcurs au apărut probleme: ba o carte de identitate expirată, ba  un poștaș fără conștiință profesională, ba pensie prea mică, ba campanie electorală și hoții de la conducere cu mama lor cu tot. Recent pachetul a fost în fine luat de la poștă de colega Mihaela; dar ea nu este  din București, locuiește într-o comună apropiată. Noroc că acolo poștașul nu sună doar  de… două ori.  Când a primit pachetul, colega a fost puțin dezamăgită: cartea era mică, mică și cu puține pagini, dar ce-i drept cu o copertă arătoasă. Cât despre versuri, nu a citit decât prima strofă și a lăsat cartea deoparte. L-a sunat pe John: de ce n-ai scris mă și tu ceva mai mult ? Apoi i-a trântit o glumă cazonă, cum mai obișnuiesc doamnele din ziua de azi: … știi doar că mărimea contează. John a înjurat-o în surdină dar ea nu l-a auzit.

   Acum Mihaela încearcă să scape de cărți, să le trimită către fiecare coleg: lui Radu, lui Mihai, Floricăi și așa mai departe. De curând a aflat că unul dintre colegi tocmai a dat colțul. Nu va mai trebui să îi  trimită volumul, nu-i mai trebuie umor, are în schimb omor. A spus Dumnezeu să îl ierte! și a dat un volum deoparte. Dar tot au mai rămas atâtea volume pentru atâția colegi. Se gândește la un plan diabolic (iartă-mă Doamne ! își spune tot ea): să-i invite la o masă la „împinge tava” (meniu pentru pensionari, 25 de lei, fără băutură) – sigur se vor înghesui la reducere –  și să le dea volumul (la maxim, cum s-ar zice).

   Între timp John  a scos o nouă plachetă. Prima schiță începe așa: ”Colegul Niță  (76 de ani proaspăt împliniți, din Vălenii de Munte) tocmai publicase un nou volum de schițe umoristice. O tabletă acolo, să mai râdă lumea, 90 de pagini format mic de buzunar, nici prea scumpă, să se bucure și autorul și pensionarul în vremurile astea de criză. Dar câteva volume le avea pregătite pentru colegi. In general mai ținea legătura cu Radu, originar și el din localitate, dar acum plecat la București….”.

   Acum, John se gândește cum să facă să îl trimită și pe acesta la colegi.  Pe Mihaela o scoate din discuție (cu glumele ei cazone), doar nu e numai ea pe lume,  mai trebuie să  fie și alți colegi pe care nu-i dor picioarele, au mașină, nu poartă ochelari cu funduri de borcan, stau nu prea departe de oficiul poștal și nici nu fac glume cazone. Dar apoi un alt gând îl înfioară: or mai fi cu adevărat și din ăștia ?

 

 

4. Semnalări amicale…

 

Al doilea debut al lui Emil Coșeru

   Am avut norocul ca acum aproximativ 56 de ani, să asist la primul debut al lui Emil Coșeru, cel actoricesc. Primul său rol a fost Treplev din Pescărușul lui Cehov. În anii de liceu, eram foarte apropiat de teatru și vedem unele spectacole de cîteva ori, așa s-a întîmplat cu acesta, așa s-a întîmplat și cu alte spectacole în care a jucat Emil, îmi amintesc de Ivonna de Gombrowicz, de Tango de Mrozek, de foarte multe altele din cele peste 70 de spectacole pe care le-am vizionat. Asta nu înseamnă, din păcate, decît mai puțin de jumătate din rolurile jucate de acest actor excepțional. L-am văzut și în cele zece filme în care a fost distribuit. Dar acum am avut o surpriză extrem de plăcută, la peste jumătate de secol distanță, l-am văzut debutînd a doua oară, de data aceasta ca dramaturg.  La Teatrul Cub al Naționalului ieșean, am vizionat spectacolul Hîrjoana. Mi-a plăcut piesa, cred că măcar în parte vine din Cehov, e bine gradată, are replici excelente și umor atît cît trebuie. Sigur că el neagă, dar eu percep o dimensiune autobiografică. Cum spuneam, piesa e foarte bună, e cumva amuzant să-i spun că e „de debut”, dar nu există alt termen. De bună seamă că experiența de actor și de profesor de teatru a lui Emil și-a spus cuvîntul în maturitatea acestei prime piese. Aștept și altele, dar mai întîi, aștept spectacolul propriu-zis pe scena mare a Naționalului. Îl felicit pe Emil pentru acest al doilea debut, îl felicit de asemenea pentru că la Gala UNITER din mai, va fi premiat pentru întreaga activitate actoricească. Și mă întreb cu ce debut mă va lua prin surprindere peste alți 56 de ani!

 

 

JURNAL ISRAELIAN – 100

   Mai întîi, vreau să-l felicit pe prietenul nostru, poetul, traducătorul și editorul Adrian Grauenfels pentru atingerea unui prag important în istoria excelentei sale publicații. Parcă ieri apărea primul număr, eram în plină pandemie, și iată s-au făcut 100! Pe care le-am urmărit pas cu pas inclusiv aici, pe blog. În al doilea rînd, vreau să-l felicit pentru excelența acestei apariției – dacă ar fi posibile grade de comparație, aș spune că acest număr parcă e și mai și! În sfîrșit, vreau să-l asigur pe Adrian că vom urmări cu același interes, cu pasiune, și următoarele sute de apariții. Felicitări, Adrian, succes fără frontiere!

Mai jos linkurile pentru cele două maniere de postare online a revistei

https://u.pcloud.link/publink/show?code=XZF3Fb5ZmrYKQPnJQdhUCGSUTBjvw8NYS08V

https://www.academia.edu/129119847/Jurnal_Israelian_nr_100_Mai_2025

Premiile Festivalului de Literatură și Dramaturgie „Patrel Berceanu”

   Așa cum am anunțat din timp, în 25 – 26 aprilie a.c., la Craiova s-a desfășurat cea de-a cincea ediție a Festivalului de Literatură și Dramaturgie „Patrel Berceanu”. Între timp, festivalul a avut loc și public mai jos comunicatul organizatorilor privind desfășurarea și palmaresul:

    În organizarea Teatrul Național „Marin Sorescu”, Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, PEN Club România, în perioada 25-26 aprilie a avut loc a V-a ediție a Festivalului de Literatură și Dramaturgie „Patrel Berceanu”. Prima zi a evenimentului a găzduit în foaierul Naționalului craiovean dezbaterea cu tema „Dramaturgia națională – ce înseamnă contemporan azi?”. Ioan Cristescu, director al Muzeul Național al Literaturii Române, a susținut conferința „145 de ani –Tudor Arghezi, dramaturg și traducător”. Luminița Corneanu, redactor șef al Editurii MLR, a prezentat volumul de versuri „Opera vieții mele”, Ed. MLR, 2025, ediția integrală a poeziei autorului, îngrijită de Nicolae Coande. Nicolae Coande a prezentat volumul de proză scurtă „Pa! Ne vedem în Europa”, Ed. Revers, Craiova, 2025, ediție îngrijită de Doina Pologea, cu susținerea financiară a scriitorului Constantin Barbu. Domnii Emil Boroghină, Constantin Barbu, Sebastian Berceanu, Cornel Bălosu, Ilarion Voinea, Gigi Truță, Lari Ștefănescu au evocat personalitatea scriitorului Patrel Berceanu, figură luminoasă a orașului, plecat din această lume la doar 55 de ani. Premiul pentru Dramaturgie care poartă numele teatrologului Patrel Berceanu a fost acordat la această ediție domnului Ioan Cristescu. La edițiile anterioare, laureații au fost criticii de teatru Doina Papp (2023), respectiv Ion Parhon (2024). A doua zi, pe 26 aprilie, un grup de prieteni l-au omagiat pe Patrel Berceanu în orașul său de baștină, Băilești, în cadrul evenimentului „Poezie pe Balasan”, lacul din localitate unde poetul se scălda cu prietenii din copilărie. Au fost prezenți Doina Pologea, soția poetului, și primarul Băileștiului, Irinel Codruț Mușuroi, care și-a anunțat sprijinul pentru ridicarea unui bust al poetului la ediția de anul viitor. Coordonatorii festivalului sunt scriitorii Nicolae Coande și Mihai Firică.

 

5. Shakespeare – Sonete

 

Un nou sonet minunat de-al Marelui Will în traducerea excepțională a poetului Adrian Vasiliu. O lectură foarte potrivită pentru o amiază însorită, dar puțin răcoroasă. Enjoy!

 

Sonetul CLII

 

In loving thee thou know’st I am forsworn;

Iubindu-te, știi bine, sunt sperjur;

Tu însă ești de două ori sperjură,

Pui da-ul conjugal sub rău augur,

Începi, cu-n nou iubit, o nouă ură.

Să te acuz de două-nșelăciuni,

Când eu am douăzeci? Prea-s prefăcut,

Ca să te-nșel îți vând numai minciuni,

Încrederea în tine-a dispărut.

Căci eu ți-am prețuit blândețea firii,

Constanța, dăruirea, te-am crezut,

Iar ochii, să te-nalț, i-am dat orbirii

Ori, de vedeau, spuneam că n-au văzut.

Juram că ești frumoasă: e-o minciună

Ce doar un ochi sperjur putea s-o spună.

 

Traducerea: Adrian Vasiliu

6. Rîdem din răsputeri…

Cînd am publicat ultima oară bulisme, am anunțat că mai am un set, desigur de la același furnizor calificat, Virgil ot/ of Toronto. Îl public astăzi, laolaltă cu o glumă grafică despre imprudența unui Bulă american, care s-a gîndit să meargă nepoftit în Groenlanda. Mulțumiri scriitorului Ion Fercu. Enjoy!

 

Bulă:

-Aveam un singur leu în buzunar. Am cumpărat două mere, le-am spălat, le-am șters și le-am vândut cu doi lei.

-Și apoi?

-Apoi, am cumpărat patru mere.

-Și după aceea?

-A murit mătușa mea și mi-a lăsat zece milioane de dolari.

*****

– Ștrulă, am o mare rugăminte la tine.

– Spune, Bulă.

– A murit unchiu-miu și mâine este înmormântarea… Poți să-mi împrumuți costumul tău negru?

– Sigur, prietene!

Trece o săptămână, trece o lună și Bulă nu înapoiază costumul. Ștrulă se duce supărat la el și îi spune:

– Bulă, a trecut o lună. Unde e costumul meu?

– Măi Ștrulă, cum adică unde e? Pe unchiu-miu!

*****

– Bubulino, cred că fustița asta este prea scurtă.

– Bulă, chiar vrei să vorbim despre chestii prea scurte?

– Draga mea, voiam să îți zic că îți stă foarte bine cu ea.

*****

Bulă ajunge acasă beat, iar soția îl ia la întrebări, vădit nervoasă:

– Bulă, unde ai stat până la ora 2:00 noaptea, că barul închide la 23:00?!

– Bubulino, la ora 23:00 am plecat spre casă.

– Bulă, nu mă minți! Cum să faci 3 ore pentru două străduțe scurte?

– Scurte, dar late…

Numai două bancuri, dar unul și unul, primul de la profesorul Septimiu Chelcea, al doilea de la poetul Liviu Mățăoanu. În felul lor, caricaturile lui C. Pătrășcan se asortează cu bancurile, fac perechi cumva. Prima mi-a venit, deodată, de la furnizorul en titre Emanuiel Pavel și poetul Liviu Mățăoanu, a doua numai de la furnizorul emerit de pătrășcănisme.

Testul de filosofie (Septimiu Chelcea)…

La sfîrșitul anului universitar, un profesor le-a dat un test, constînd dintr-o singură întrebare, studenților săi:

-Cum demonstrați că acest scaun este invizibil?

Studenții au scris zeci de pagini, aducînd în sprijinul tezei lor chiar și teorii din alte discipline, precum geometria, trigonometria sau fizica cuantică. Mai puțin unul, cel mai leneș, singurul care a primit zece, răspunsul său fiind:

-Care scaun?

La doctor (Liviu Mățăoanu)…

Se duce unul la doctor cu o disfuncție erectilă. Doctorul:

– Dar de unde știți că asta aveți?

– Păi…

– Nu v-a mers jucăria și ați căutat pe Google, pe YouTube… Este?

– Păi…

– Doar cu soția sau și cu…?

– Cu soția, că… atât. Restul… Știți, mi-e frică de boli, de bârfe, suspiciuni.

– Nu vă grăbiți. Veniți și cu soția!

Vine ăsta cu soția a doua zi. O pune doctorul să se dezbrace, o privește, o pipăie, o întoarce. După care îi șoptește soțului la ureche:

– Nu dumneavoastră aveți o problemă. Dumneaei e problema. Că nici eu n-am erecție.

Ceva mai multe meme, de la expeditori diverși, cu o bună participare a colegilor de la Cațavencii. Și o glumă grafică de la prietenul Emanuiel Pavel. Am reluat-o în vederea alegerilor… Enjoy!

Ștrump în culori și pe ecran lat! (Pedro Almodovar)…

„Donald Trump, îți vorbesc acum și sper că vei auzi ce am să îți spun. Vei rămâne în istorie drept cea mai mare greșeală a timpurilor noastre. Naivitatea ta este comparabilă doar cu violența ta. Vei rămâne în istorie ca unul dintre cele mai mari prejudicii aduse umanității… Vei rămâne în istorie ca o catastrofă”.

 

Georgică părăsește dezbaterea prezidențială (LA)…

Motivul? „Nu cauționez lovitura de stat!” Logică de Gîgă, logica elementară ne arată că, participînd la alegeri, o cauționează mai abitir!

 

1 Mai – Ziua Muncii (Mardale)…

„Dacă e să fim cinstiți, ziua asta ar trebui sărbătorită doar de migranții asiatici!”

 

Ștrump culege ce-a semănat! (LA)…

Imediat după victoria în alegeri, Mark Carney a declarat: „Canada nu trebuie să uite niciodată trădarea americană. Fosta noastră relaţie cu SUA s-a încheiat, pentru că preşedintele Trump încearcă să ne frângă pentru a ne stăpâni”. Da, agitatul culege ce merită, asta în locul unei bune relații de vecinătate și cooperare! Nici biata Melania nu-l poate salva din toate tîmpeniile!

 

Cine nu intră în turul doi? (Mircea Radu)…

„Prelipceanu nu intră în turul doi. Slab foarte slab.” Dacă n-ar fi un cuvînt deja epuizat în actuala campanie, aș spune penibil, poate jenibil!

 

Dar cu porcul ce-ați avut? (Dan Darie)…

„China a anulat cea mai mare comandă de carne de porc din SUA. E un mod subtil de a spune că Trump trebuie să înghită porcul?”

 

Arma secretă a lui Ștrump (Dan Darie)…

„McDonald’s vrea să se întoarcă în Rusia. Bravo, domnule președinte, asta e soluția! Dacă rușii nu se potolesc cu invaziile, americanii îi omoară cu diabet și boli de inimă.”

 

Frustrările țărănoiului de Ohio (LA)…

„Uneori ești incredibil de frustrat cu ucrainenii, alteori ești incredibil de frustrat cu rușii”. Ei, cam asta se întîmplă cînd popoarele își aleg dilii și frustrați drept conducători…

 

Popeye ca reper! (Cosmin Pașca)…

„Când Traian Băsescu este cel mai treaz de la masă e clar că am făcut-o lată.”

 

Dă-i nas lui Ivan! (LA)…

Lui Vladimir, că-i totuna. Cum l-au băgat neghiobul de la Casa Albă și complicii săi în seamă, cum se crede pe cai mari și a trecut din nou la pretenții maximaliste în ce privește încheierea războiului. Tind să cred că dacă nu-l apuca pacifismul pe neghiob, lucrurile ar sta mai bine. Papașa  nu știe decît de frică.

 

Jurnaliștii aliniați (Mihai Radu)…

„Fiecare dintre jurnaliștii de rasă suveranistă poartă pe cap și va purta pentru totdeauna un mic Călin Georgescu făcut din căcat.”

În vremurile pe care le trăim, marcate internațional de bezmetica furoare portocalie și locale de zarva fără sens electorală, nici nu mai este nevoie să te chinui să faci glume. Ele îți sînt servite de-a gata de protagoniști de cîte ori nimerești în media. Știrile nu mai sînt știri, ci glume, de multe ori extrem de proaste. Vreme de două zile, am sondat presa electronică și am făcut o selecție de asemenea glume, bănuiesc involuntare. Am lăsat multe deoparte și așa abuzez internetul cu aceste preluări. Nu am făcut altceva decît să concentrez sau decupez informația și să adaug cîte un mic comentariu. Dacă puteți, distracție plăcută! Și o glumă grafică de la prietenul Radu Mârza. Asortată.

Țăranul din Ohio, un clasic în viață (LA)…

Altcum, e greu de priceput de ce pe rețelele de socializare ale Ambasadei SUA la București este postat, a doua oară într-o săptămînă, același citat referitor la alegerile de anul trecut… Am impresia că pe E Sa Doamna ambasadoare, numită de Biden, o cam trec fiorii!

 

Efectul tarifelor asupra păpușilor! (LA)…

Portocaliul: „Ei, bine, poate că copiii vor avea două păpuşi în loc de 30. Şi poate că cele două păpuşi vor costa cu câţiva dolari mai mult decât de obicei”. Cred că ne putem lipsi de comentarii, e bun și umorul involuntar uneori!

 

Un candidat la președinție (LA)…

John-Ion Banu-Muscel: „Iar eu, pentru că v-am spus că vreau să aduc o pace socială, vă asigur și vă invit pe toți, imediat după alegeri, pentru că probabil voi deveni președinte, că voi trage o petrecere… de trei zile… pe banii mei, la Cotroceni, unde toată lumea este invitată, care vrea să vină, indiferent de clasa socială. Se pare că vă plac petrecerile”. Sigur că ne plac!

 

Amazoana campaniei în faza mîței vopsite! (LA)…

În disperare de cauză, amazoana campaniei actuale a pus în circulație poze trucate cu doi contracandidați întîlnindu-se cu detestatul ghinărar Coldea. Se putea și mai bine, să-i fi adus la întîlnirea fantezistă pe toți cei patru contracandidați situați înaintea ei în sondaje…

 

Primul prost care își asumă răspunderea (LA)…

Robert Waltz, consilierul de securitate și adjunctul său vor demisiona. Datorită celui dintîi secretele unei operațiuni militare au ajuns la tot poporul, prin intermediul presei. Cu o floare nu se face primăvara, dar aud că se pregătește și Muscă. Pînă la vîrf… da, mai este! Partea proastă a veștii este că omul a căzut victimă nu doar propriei sale prostii, ci și facțiunii MAGA care vrea apropierea de Moscova.

 

Șoșoacă la mare (LA)…

Aflată la mare de 1 Mai, unde a intrat în apă, a înotat, ridicînd nivelul mării spre pericol de inundații, senatoarea voluminoasă a lansat apelul: „Veniți pe litoralul românesc!”. Unii s-ar duce, alții sînt îngrijorați că nu vor încăpea pe plajă sau în apă de dimensiunile ei…

 

Geniul portocaliu dă semne de trezire (LA)…

De trei luni a avut nevoie Rățăoiul ca să se prindă că Volodia îl joacă pe degete în timp ce-i cîntă chestii plăcute la ureche. Oleacă treaz deja a deblocat vînzările de armament pentru Ucraina, pe care de altfel a șantajat-o cu pămînturile rare. Unii vorbesc de ceva sancțiuni mai virile contra Rusiei, dar nu cred să aibă tupeul ăsta, că în cazul lui de curaj nici nu poate fi vorba.

 

Lauda slugilor… (LA)…

După 100 de zile de cînd se află la putere, Rățoiul a reușit să ajungă nu doar la cel mai scăzut nivel de aprobare din întreaga sa carieră, dar e lider de pierdere a popularității între toți președinții din ultimii vreo 70 de ani. Care a problema? Cabinetul in corpore i-au adus laude și i-au înălțat ode de care nu s-au mai bucurat decît Ceaușescu, Putin, Kim Jong Un și alții din aceeași categorie…

 

Un site pentru Majestatea Sa (LA)…

Pentru că presa critică nu poate fi alungată complet de la Casa Albă, nici desființată cu o bătaie de palme, administrația americană a înființat un site cu știri exclusiv pozitive despre mersul treburilor. Portocaliul și-a redus oleacă programul de golf, ca să se scalde în autoadmirație citind pe site ce genial este și ce lucruri bune face!

 

Portocaliul îl taie pe Nea Nicu! (LA)…

Nea Nicu intrase în faza semiotică spre sfîrșitul regimului său, cînd a dat decrete privind poziția steagurilor unul în raport cu celălalt (al partidului și al țării) și formulele de adresare între cetățeni, care între altele a dus la efecte comice precum Domnia Sa Tovarășul… Rățoiul a demarat operațiunea din prima, după ce a redenumit Golful Mexic, a decis să numească și zilele 8 mai și 17 noiembrie drept Zile ale Victoriei în cele două războaie mondiale. Dacă fixa prima zi pe 9, ieșea o frumoasă potrivire cu prietenii ruși…

 

Georgică și genul epistolar (LA)…

Ostenit de cele călătorii prin țări străine, mai ales în America portocalie, Georgică a absentat de la dezbaterile electorale, în schimb a trimis milioane de scrisori pensionarilor și oamenilor de la sate. Legea spune că procedura încalcă de mai multe ori legea. Dar ce contează? Ce contează că BEC-urile și cetățenii au făcut plîngeri penale? Cînd a mai respectat golănașul de la galerie legea?

 

Da, Trîmbiță îl taie pe Nea Nicu! (LA)…

De fapt, îi taie pe toți liderii cu structură autoritară din istorie. Toți aceștia, fiind foarte nesiguri în eul lor, au nevoie de adulația unei părți cît mai mari din public ca de aer, altfel se sufocă. De ziua lui, Nea Nicu era potopit de telegrame de felicitare, poezii, portrete și cadouri care, la moartea sa, umpleau o mulțime de hangare. Toți funcționează la fel. Dar, dacă nu înșel, este prima oară cînd un asemenea lider și-a comandat o mare paradă militară de ziua sa de naștere! Astfel încît, pe 14 iunie, „parada prevede aducerea de soldaţi din cel puţin 11 corpuri şi divizii din întreaga ţară. Acestea ar putea include un batalion Stryker cu două companii de vehicule Stryker, un batalion de tancuri şi două companii de tancuri, un batalion de infanterie cu vehicule Bradley, vehicule de artilerie Paladin, obuziere şi vehicule de infanterie. Vor fi prezente şapte fanfare ale armatei şi se va face şi o demonstraţie de paraşutism.”. Și, desigur, magaoni cît cuprinde. Am greșit un pic, modelul e luat de la Kim Jong Un… Halal!

 

Amazoana grăiește! (LA)…

„Dacă aș fi intrat în combinațiile lor, astăzi aș fi fost președinta României. Dar nu am fost niciodată omul Sistemului și nici nu voi fi.”. Acum, ce să spun? Slavă Domnului că n-a intrat, ne trezeam cu isteropata la Palat. Asta cu n-a fost niciodată omul Sistemului e tare – cum a ajuns primăriță și candidată la președinție? Doar n-au teleportat-o marțienii. Asta e valabilă pentru toți ne-sistemicii!

Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…