- Poem de ianuarie
La Encontrada
acum multă vreme pe insula aceea de la mijlocul oceanului
am aflat că te pot numi descoperita cea scoasă la iveală
nu nu vreau să-mi arog mari merite existai foarte bine
și fără să te descopăr dar revelația a schimbat ceva – nu
nu pe tine ci în legătura noastră mai veche prin veac
și am fost bucuros am fost mîndru și cumva am fost fericit…
și tot atunci cu multă vreme în urmă am mai descoperit ceva
tufele de bougainvillea despre care am mai vorbit cîndva
cu buchetele de flori multicolore după cum străbăteau
lungile rădăcini straturile pietroase diferit mineralizate…
a fost o vreme cînd se petreceau miracole aici pe pămînt –
pe praia da vitória sub perna de aer stătea zîmbetul tău magic!
12 Ianuarie 2025, în Iași
- Prima pagină…
16 Ianuarie – Ziua Internațională a Statului Degeaba
Așa-mi trebuie dacă am aflat tîrziu – în loc să stau degeaba, am muncit cît în două zile normale! Dar ce e cu ziua asta? Cînd a apărut și de ce? Profesorul Septimiu Chelcea mi-a comunicat următoarele informații: „Se spune că această zi a fost creată în urmă de 40 de ani de editorialistul Harold Pullman Coffin de la San Francisco Examiner. Cu toate acestea, ea este sărbătorită încă din 1973, pentru a exista o zi în care să ne concentrăm pe noi înșine”. Și o ilustrație de la scriitorul Ion Fercu…
Marele regizor, scenarist, compozitor etc. american David Lynch ne-a părăsit la vîrsta de 78 de ani, în urma unui emfizem pulmonar diagnosticat în august anul trecut. Mi-au plăcut toate filmele pe acre le-am văzut, de la Blue Velvet și Wild at Heart la Mulholland Drive sau serialul Twin Peaks. Va trebui să găsesc primul său lungmetraj, suprarealist, care mi-a scăpat pînă acum. Desigur, va trebui să completez și alte goluri, să revăd filmele deja văzute. Domnul să-l odihnească în pace!
3.De la prieteni…
Septimiu Chelcea – Nostalgia, o emoție dulce-amăruie
Nostalgia este o emoție universală, ba chiar în dublu sens – o întîlnim în toate culturile, iar în cuprinsul lor, în grade variabile, la toți aparținătorii. Un nou mic studiu al profesorului Septimiu Chelcea dedicat unui fenomen important al vieților noastre. Lectură cu folos…
Nostalgia, o emoție dulce-amăruie
14 January 2025
Ne este dor de cineva drag ce nu mai este printre noi, ne este dor de părinții care s-au stins, de prietenii care nu mai sunt, de iubita sau iubitul care ne-a părăsit, sau de anii tinereții, de un eveniment fericit din trecut. Psihologii numesc o astfel de trăire „nostalgie”. Constantine Sedikides și Tim Wildschut, profesori de psihologie la University of Southampton (Marea Britanie), consideră că nostalgia, definită ca reamintirea trecutului, este o emoție socială ambivalentă, preponderent pozitivă (Sedikides, Wildschut, 2018, p. 48). Cei doi profesori britanici subliniază că nostalgia reprezintă plăcerea și în același timp tristețea produse de amintirea a ceva din trecut, însoțite de dorința de a retrăi acele emoții. Nostalgia, așadar, aduce trecutul în prezent, fapt ce are urmări semnificative pentru individ și societate, fiind resimțită relativ frecvent pe toate meridianele și paralele globului pământesc. În Marea Britanie, persoanele cu vârsta între 18 și 91 de ani au declarat că experimentează (simt) nostalgie cel puțin o dată pe săptămână, iar în Japonia persoanele adulte au raportat că se simt nostalgice ori de câte ori ascultă muzică tradițională (Hepper et al., 2014, p. 735).
Pentru prima dată, nostalgia a fost analizată sistematic în 1688 de către medicul elvețian Johannes Hoffer, cu referire la mercenarii elvețieni aflați departe de casele lor. Simptomatologia acestei boli descrisă de medicul elvețian include persistența gândurilor despre casa părăsită de ei, melancolia, insomnia, anorexia, senzația de slăbiciune, anxietatea, dificultăți de respirație și palpitații (Wilson, 2014, p. 21). Termenul de „nostalgie” a fost preluat din limba greacă: nostos, întoarcerea acasă + algia, durere, ceea ce înseamnă, mot à mot, că nostalgia semnifică „dorința dureroasă de a reveni acasă”.
De asemenea, în 1731, medicul german Johan J. Scheuchzer a apreciat nostalgia ca maladie (Wildschut et al., 2006, p. 975). Până la jumătatea secolului al XX-lea, nostalgia a fost catalogată ca fiind o tulburare neurologică, o formă de melancolie și descrisă ca regresie mentală în legătură cu pierderea, durerea, doliul și depresia (Wildschut et al., 2006, p. 979). „Începând cu anii ’70‑’80 ai secolului trecut, atât în literatura psihologică, dar şi în limbajul comun, nostalgia nu mai este asociată cu boala şi cu emoţiile negative, ci tinde să fie înțeleasă ca o emoţie ’dulce‑amară’, experimentată de majoritatea oamenilor. Etichetele negative au fost înlăturate. Nostalgia nu este în mod necesar opusă modernului (’antimodernism’), ci coexistă cu acesta; nu presupune neapărat dorul după un loc, ci mai degrabă după un timp anume; nu este neapărat retrospectivă, ci poate fi şi prospectivă, cu impact asupra viitorului” (Boym, 2001, apud Curelaru, 2017, p. 8).
Caracterul paradoxal al nostalgiei a fost remarcat de către Ralph Harper, profesor de filozofie la Johns Hopkins University (SUA): „Nostalgia îmbină amărăciunea și dulceața, pierdutul și găsitul, departele și apropiatul, noul și familiarul, absența și prezența. Trecutul care a trecut și a dispărut, din care am făcut parte, printr-o magie devine pentru o scurtă perioadă din nou prezent. Dar realitatea lui pare și mai familiară decât a fost, mai încântătoare și mult mai frumoasă” (Harper, 1966, p. 120).
Unii teoreticieni, de exemplu A. Ortony, G. L. Clore, A. Collins (1988), citați de Wildschut et al, 2006), au relevat latura negativă a nostalgiei, considerând că această emoție este expresia tristeții pentru ceea ce a fost, un „doliu pentru trecut”. Însă, cei mai mulți cercetători apreciază că latura pozitivă a nostalgiei precumpănește asupra celei negative.
S-a scris mult despre nostalgie. Cercetătorii sunt de acord că în Odiseea, poetul și rapsodul grec Homer (secolul al VIII-lea î.H.) a descris pentru prima dată această emoție (fără a folosi însă cuvântul „nostalgie”). De atunci și până în prezent, în cele trei milenii care au trecut, cuvântului „nostalgie” i s-au asociat diferite determinări: autobiografică, colectivă, directă, istorică, narativă, organizațională, personală, simulată ș.a. O tipologie a nostalgiei, fără îndoială, se justifică. Azi, când spunem despre o persoană oarecare că este nostalgică, la ce ne referim? Avem în vedere că retrăiește emoțional anii copilăriei (nostalgie personală) sau că este ruptă de realitate și dorește să reînvie vechile regimuri (monarhic, legionar, comunist)? Stimulii declanșatori ai nostalgiei sunt foarte variați: muzica, literatura, în general, arta dintr-o epocă trecută sau stilul de viață de altădată pot constitui „obiectul” nostalgiei unei persoane. Altor persoane le stârnesc nostalgii anumite mirosuri, gustul specific al unor alimente sau diferite alte senzații plăcute. Nostalgia reprezintă un fenomen psihosocial complex, un melanj de structuri emoționale (iubire, bucurie, mândrie, tristețe) și procese cognitive (memorie, judecăți, comparații, imaginație), multifațetat și universal. Face parte din natura umană, este un drept al omului.
Susan L. Holak și Williams J. Havlena (1998) au clasificat nostalgia în două dimensiuni: 1. nostalgia resimțită a) direct sau b) indirect; 2. nostalgia resimțită a) individual sau b) colectiv. Nostalgia directă, numită și personală, reală sau adevărată, rezultă din memoria autobiografică (de exemplu, reamintirea primei iubiri), spre deosebire de nostalgia indirectă, numită și istorică, vicariantă, simulată sau virtuală, care se referă la evenimentele din trecut pe care persoana în cauză nu le-a trăit (de exemplu, Marea Unire din 1918).
Așa cum remarcau și cum au demonstrat printr-o cercetare concretă Oindrila Bhattacharya și colaboraorii săi de la University of Canterbury (Marea Britanie), nostalgia colectivă este uneori folosită ca instrument politic atunci când o parte a societății sau marea majoritate a populației dintr-o țară dorește să se întoarcă la o epocă din trecut, considerată a fi fost mai bună decât cea din prezent (Bhattacharya et al., 2022).
Funcțiile și conexiunile nostalgiei
Prin cercetări psihosociologice empirice s-a documentat că nostalgia este provocată de evenimente adverse îndreptate asupra stimei de sine, sensului vieții, conexiunii sociale, congruenței sinelui și că nostalgia contracarează aceste amenințări: poate spori stima de sine, poate da vieții un sens prin stabilirea unui scop, a unui ideal și, de asemenea, este în măsură să inițieze și să consolideze relațiile interpersonale. Multe din amintirile noastre dragi sunt legate de familie (căsătoria, nașterea primului copil, prima lui zi de școală sau absolvirea liceului etc.). Astfel de evenimente pot constitui obiectul nostalgiei personale. Retrăind cu nostalgie astfel de evenimente, consolidăm legătura cu membrii familiei. Cercetările au relevat că nostalgia personală promovează o percepție de sine pozitivă, ajută la formarea bunelor relații interpersonale și inspiră încredere în sine. Reflecțiile nostalgice sporesc optimismul și creativitatea și orientează persoanele spre comportamente prosociale, cum ar fi donațiile caritabile (Abeyta et al., 2024, p. 979). Nostalgia întărește sentimentul de suport social și cel de apartenență la grup, precum și încrederea în membrii grupului.
La fel de multe amintiri pozitive sunt legate și de diferitele organizații din care am făcut parte sau în care activăm (prima zi la serviciu, promovarea într-o funcție mai înaltă etc.), astfel că și în organizații nostalgia își găsește un teren de afirmare fertil. S-a constatat că nostalgia persoanelor are efecte pozitive în organizații: motivează acțiunea de explorare a noi stimuli, sporește creativitatea și interesul pentru ceea ce este nou, se asociază cu optimismul și cu identificarea organizațională (van Dijke, Leunissen, 2023). Nostalgia organizațională – termen creat de Yiannis Gabriel (1993) – reprezintă în prezent o direcție de cercetare în expansiune.
Studiile despre nostalgie au importanță teoretică, dar și impact social. Spre exemplu, în publicitate, în special la Tv, nostalgia personală are un rol pozitiv important: impulsionează consumul și agroturismul. Ni se recomandă bucate preparate „ca la mama acasă” sau după rețete moștenite de la bunica. Simțim mirosul copilăriei, ne amintim de dragostea părintească, de privirea blândă a bunicilor care ne învăluia cândva. În toate țările dezvoltate economic, publicitatea apelează la nostalgie.
În același scop, al sporirii consumului și prin aceasta al creșterii economiei naționale, se aplică nostalgia colectivă. Periodic, se organizează târguri cu produse alimentare autohtone și sunt lansate apeluri în mass-media de tipul „Consumați produse românești”. În piețele agro-alimentare, vânzătorii afișează: „Roșii românești” sau „Pepeni de Dăbuleni”. Marika Dimitriadou, profesoară de marketing la Business College Athens (Grecia), împreună cu o echipă de cercetători au probat printr-un experiment de laborator că nostalgia colectivă influențează în sens pozitiv consumul de produse autohtone (Dimitriadou et al., 2019, p. 445). La aceeași concluzie au condus și cercetări empirice realizate în SUA și în China, cu toate diferențelor social-politice și culturale dintre aceste țări.
Nostalgia colectivă este implicată în procesele de grup și în relațiile dintre grupuri. Spre exemplu, într-o cercetare asupra unor eșantioane reprezentative la nivel național din 27 de țări de pe toate continentele s-a constatat că nostalgia colectivă susține sentimentul de continuitate a grupului prin consolidarea coeziunii cu ceilalți membri din grup și prin respingerea grupurilor de imigranți, percepute ca fiind o amenințare a acestei continuități (Smeekes et al., 2018, p. 324). O altă cercetare de tip longitudinal online, coordonată tot de către Anouk Smeekes, profesoară în Departamentul de Științe Sociale Interdisciplinare de la Universiteit Utrecht (Țările de Jos), a demonstrat că nostalgia colectivă protejează identitatea națională și influențează acțiunea de limitare a accesului în țară a grupurilor de imigranți. „Cu toate acestea, direcția acțiunii colective care decurge din nostalgia colectivă depinde probabil de conținutul specific al emoției, adică de partea din trecutul comun pentru care oamenii se simt nostalgici. Într-adevăr, nostalgia colectivă pentru un trecut național deschis și tolerant este legată de prejudecata mai redusă față de grupurile externe percepute ca amenințătoare” (Smeekes et al., 2023, p. 210).
Universalitatea nostalgiei
Pentru a evidenția diferențele și similitudinile experimentării (trăirii) nostalgiei, Erica G. Hepper, profesoară de psihologie socială la University of Surrey (Marea Britanie), împreună cu colaboratorii săi au realizat, în 2014, un studiu în 18 țări, între care și România, de pe cinci continente, la care au participat voluntar 1704 studenți (56% studente; 44% studenți, vârsta medie fiind de 22,25 ani). Participanților la cercetare li s-a prezentat online o listă cu 35 de caracteristici ale nostalgiei, cerându-li-se să aprecieze pe o scală cu opt trepte (de la 1 = fără legătură, la 8 = legătură extrem de mare) cât de mult sunt legate aceste caracteristici de nostalgie. Caracteristicile incluse pe listă au fost identificate într-o cercetare anterioară (Hepper et al., 2012, p. 102).
Datele cercetării au relevat că populația inclusă în cercetare apreciază că nostalgia este cel mai strâns legată de memorie, trecut, amintiri dragi și de reamintire. Prin analiză cluster au fost au fost identificați factorii structurali ai nostalgiei în fiecare țară și s-a constatat că structura nostalgiei este asemănătoare în toate cele 18 țări, fapt ce a condus la concluzia că nostalgia este panculturală.
_______________________________________________
Bibliografie
Abeyta, Andrew A., Corley, Dyron, Hasna Nafisa (2024). „Nostalgia promotes positive beliefs about college belonging and success among first-generation college students”, International Journal of Applied Positive Psychology, 9, pp. 975-991.
Bhattacharya, Oindrila, Lux, Alexandra, Kem, Simon (2022). „Some cultural and historical aspects of nostalgia: Nostalgic experience differs among cultures but appraisal of the past does no”, University of Canterbury.
Barrett, Frederick S. et al. (2010). „Music-evoked nostalgia: Affect, memory, and personality”, Emotion,10, 3, pp. 390-403.
Boym, Svetlana (2001). The Future of Nostalgia. New York, Basic Books.
Curelaru, Mihai (2017). „Nostalgia: de la patologie la normalitate”, Psihologia Socială, 40, 2, pp. 7-12.
Dimitriadou, Marika et al. (2019). „Collective nostalgia and domestic country bias”, Journal of Experimental Psychology, 25, 3, pp. 445-457.
Gabriel, Yiannis (1993). „Organizational nostalgia: Reflections on the ’golden age’, în S. Fineman (ed.). Emotion in organizations (pp. 118-141). New York, Sage Publications.
Harper, Ralph (1966). Nostalgia. An Existential Exploration of Longing and Fulfillment in the Modern Age. Cleveland, The Press of Western Reserve University.
Hepper, Erica G. et al. (2012). „Odyssey’s end: Lay conceptions of nostalgia reflect its original homeric meaning”. Emotion, 12, 1, pp. 102-119.
Hepper, Erica G. et al. (2014). „Pancultural nostalgia. Prototypical conceptions across cultures”, Emotion, 14, 4, pp. 733-747.
Holak, Susan L., Havlena, Williams J. (1998). „Feelings, fantasies, and memories. An examination of the emotional components of nostalgia”, Journal of Business Research, 42, 3, pp. 217-226.
Sedikides, Constantine et al. (2015). „Nostalgize: Mixing memory with affectand desire”, Advances in ExperimentalSocialPsychology, 51, pp. 190-273.
Sedikides, Constantine, Wildschut, Tim (2018). „Finding meaning in nostalgia”, Review of General Psychology, 22, 1, pp. 48-61.
Smeekes, Anouk et al. (2018). „Regaining ingroup continuity in times of anxiety about the group’s future. A study on the role of collective nostalgia across 27 countries”, Social Psychology, 49, 6, pp. 311-329.
Smeekes, Anouk, Wildschut, Tim (2022). „Nostalgia across cultures”, Journal of Pacific Rim Psychology, 16, pp. 1-16.
Smeekes, Anouk, Sedikides, Constantine, Wildschut, Tim (2023). „Collective nostalgia: Triggers and consequences for collective action intentions”, British Journal of Social Psychology, 62, pp. 197-214.
van Dijke, Marius, Leunissen, Joost M. (2023). „Nostalgia in organizations”, Current Opinion in Psychology, 49, 101540.
Wildschut, Tim, Sedikides, Constantine, Arndt, Jamie, Routledge, Clay (2006). „Nostalgia. Content, triggers, functions”, Journal of Personality and Social Psychology, 91, 5, pp. 975-993.
Wilson, Janelle L. (2014). Nostalgia. Sanctuary of Meaning. University of Minnesota Publishing.
Luís de Camões – (Esfôrço grande, igual ao pensamento 1)
Un nou și minunat sonet al marelui poet lusitan în excelenta transpunere românească a poetului Adrian Vasiliu. Lectură plăcută!
Luís de Camões
Esfôrço grande, igual ao pensamento 1,
Efort măreț, egal cu propriul gând,
Gânduri în acțiune revelate,
Și nu timid în piept încătușate,
Și destrămate-apoi în ploi și vânt ;
Curaj, de-al lăcomiei legământ
Străin, de mari onoruri având parte,
Bici nemilos al ne’mblânzitei hoarde
Din Malabarul sângeros și crud;
A corpului alcătuire blândă
Ornată de-o sfioasă reticență,
Lucrare a cerescului, astrală:
Aste virtuți și alte multe încă,
Demne doar de Homer în elocvență,
Zac sub această piatră sepulcrală.
Traducerea: Adrian Vasiliu
- Semnalări amicale
Cezar Straton: Edith Piaf, iubiri după iubiri…
De mai multe luni, public capitole din cele două cărți la care lucrează prietenul Cezar, cărți care abordează dragostea în toate formele sale – Noua ecologie a iubirii și Iubirea între rai și iad. Din cea de-a doua, public acum capitolul dedicat lui Edith Piaf, exemplară prin pasiunea cu care și-a trăit viața și muzica… Lectură plăcută! Acum puțină vreme, cînd am primit capitolul, am căutat prin discoteca mea și am găsit o casetă cu cinci CD-uri Piaf, de atunci, tot reascult…
Edith Piaf. Iubiri după iubiri și… istoria unui cântec
„Quand il me prend dans ses bras, il me parle tout bas, je vois la vie en rose”… dacă recunoști aceste cuvinte din La Vie en Rose, e pentru că ai auzit mereu, cu plăcere, vocea lui Edith Piaf, născută Edith Giovanna Gassion la Paris, în1915. În ciuda acestor celebre cuvinte despre dragoste și fericire, cântăreața a trecut în scurta ei viață prin încercări foarte mari, precum sărăcia, lipsa sprijinului părintesc, moartea fiicei sale la doi ani și, apoi, o dependență de droguri și alcool care a ucis-o la 47 de ani. La 14 ani, Edith a devenit independentă și a închiriat o cameră mizeră în Paris. Cântăreața în devenire a început să frecventeze cele mai decadente localuri din Paris. Puțin grațioasă, slabă, cu un machiaj vulgar și haine colorate, aspectul ei nu a făcut o impresie prea bună asupra publicului, dar când a începea să cânte, oamenii erau fascinați de vocea ei. La 16 ani, l-a cunoscut pe Louis Dupont, proprietarul unui butic: au început rapid o relație. Louis a încercat să găsească un loc de muncă decent pentru iubita lui și să o convingă să nu mai cânte pe stradă, dar Edith s-a opus. Un an mai târziu, cuplul a avut o fetiță, pe care au numit-o Marcelle, ce a murit după doi ani. La 20 de ani, Edith încă mai cânta pe străzi, purtând pantofi uzați. Într-o zi, a fost zărită de un anume Louis Leplée, proprietarul cabaretului Le Gerny’s, situat lângă Champs-Élysées. I-a oferit un loc de muncă și succesul nu a întârziat să apară: publicul a căzut sub vraja Edith de la primele ei apariții pe scenă. Puțin mai târziu, Louis Leplée i-a organizat un recital la un mare concert la circul Medrano, alături de alte vedete franceze. Imediat, când un fragment a început să fie difuzat la radio, ascultătorii au cerut în mod constant „să cânte La Môme Piaf”. Dar acest succes răsunător a fost urmat de o tragedie: Louis Leplée a fost asasinat. Edith Piaf era pe lista suspecților pentru că numele ei apărea în testament. Jurnaliştii nu au ratat ocazia de a răspândi vestea, și deși nu au existat suficiente dovezi și acuzația cântăreței nu a fost confirmată, publicul a boicotat ulterior concertele ei. Deși are multe melodii vesele, are și melodii cu mesaje mai profunde. De exemplu, Hymne à l’Amour este o melodie scrisă chiar de Edith și dedicată iubitului ei, Marcel Cerdan. Ceea ce face acest cântec atât de emoționant sunt versurile: „Si un jour la vie t’arrache à moi, /Si tu meurs, que tu sois loin de moi, Peu m’importe, si tu m’aimes,/ Car moi, je mourrai aussi”… Și în mod ironic, la aproximativ o lună de la lansarea piesei la New York, avionul în care se afla Marcel Cerdan s-a prăbușit. După moartea lui Marcel, ea începe să sufere profund. Încearcă să-și uite tristețea bând și drogându-se. Curând după aceea, ea a început să devină dependentă de morfină și de alcool. Ceea ce este puțin cunoscut azi, și ceea și ce demonstrează generozitatea ei, este tot binele pe care îl face în jurul ei. A lansat cariera mai multor necunoscuți pe atunci, precum Yves Montand, Charles Aznavour, G. Moustaki și mulți alții. Nu toți i-au devenit amanți. De pildă, Charles Aznavour. În 1946, când el cânta în mici localuri, a fost remarcat de Edith Piaf. El devine mâna dreaptă a lui La Môme, fiindu-i șofer, asistent, secretar și confident. Charles Aznavour nu a uitat-o niciodată. „Ea a muncit și pentru noul meu nas! Avea dreptate, operația asta mi-a schimbat viața. Nasul meu era greu de purtat. Odată ce a fost micșorat, am putut să-mi ridic capul”, a amintit el cu umor, în Paris-Match. Relația lor, puternică și non-erotică, este descrisă cu mare respect în recentul film „Monsieur Aznavour”. De altfel, peste decenii, Aznavour va mărturisi: „Nu a fost nimic intim între noi. Eu eram un debutant, timid, slab, urâțel, iar ea prefera băieți frumoși, precum Yves Montand. Dar ea m-a ajutat mult la începuturile mele”. Bărbații ei (o fi bine, o fi rău? – n.a.) au avut un mare impact asupra vieții lui Édith Piaf. În spatele carierei sale unice și a vocii sale inconfundabile și neuitată, cântăreața era o adevărată „devoratoare de bărbați”. Îi evoc pe cei cunoscuți… Raymond Asso. El devine, în 1937 textierul, precum și iubitul ei. La începutul anului 1937, ea a înregistrat Legionarul meu. Paul Meurisse. În 1940, cântăreața a colaborat la Bel indiferent cu Paul Meurisse. Au avut o poveste de dragoste scurtă și pasională, care s-a încheiat în 1942. Yves Montand. În anii 1940, când Yves Montand avea 20 de ani, a cunoscut-o pe Édith Piaf, pe care o idolatriza. Cântărețul a profitat de ajutorul ei, însoțind-o în turnee. O relație profesională care a ajuns să devină romantică, deoarece Edith Piaf și Yves Montand s-au iubit între 1944 și 1946. Jean-Louis Jaubert. Când a cunoscut-o în 1944, Jean-Louis Jaubert a căzut sub vraja ei. Timp de doi ani, cei doi iubiți și-au împărtășit nu doar pasiunea pentru muzică, ci și dragostea. Marcel Cerdan. Dintre toate cuceririle ei, Marcel Cerdan a fost cu siguranță cel pe care pătimașa brunetă l-a iubit cel mai mult. Édith Piaf l-a cunoscut pe boxer în 1946 și au devenit un cuplu în anul următor. Împreună, au trăit o poveste de dragoste plină de pasiune. Din nefericire, moartea subită a campionului de box în 1949 (în urma unui accident de avion la vârsta de 33 de ani) a pus capăt relației sale cu femeia supranumită La Môme. Eddie Constantine. La începutul anilor 1950, cei doi și-au împărtășit dragostea și scena. În timp ce erau gata să spună „da”, au ajuns să se despartă, pentru că Eddie Constantine avea deja o altă femeie în viața lui. Louis Gérardin. În timp ce era încă îndurerată după moartea subită a lui Marcel Cerdan, Édith Piaf și-a pus ochii pe ciclistul Louis Gérardin în 1951. Cu toate acestea, după un an de iubire, celebrul sportiv a decis să se despartă de ea, în 1952. Jacques Pills. În iulie 1952, Édith Piaf l-a cunoscut pe cântărețul francez în Statele Unite. Foarte îndrăgostită, ea s-a căsătorit cu partenerul ei în 1952. Cu toate acestea, relația lor s-a încheiat printr-un divorț, după patru ani de căsnicie. Georges Moustaki. Când avea 41 de ani, cântăreața l-a cunoscut pe cant-autorul ulterior celebru, cu 18 ani mai tânăr ca ea. În ciuda decalajului dintre generații, cântăreața cade sub vraja tânărului, alături de care a trăit un an de dragoste. Moustaki (1934-2013) era un evreu, cu părinți greco-italieni din insula Corfu, care se stabiliseră în Egipt. În anul 1951 Moustaki a ajuns la Paris și și-a schimbat numele în Georges, din admirație pentru Georges Brassens. Influențat de Brassens, Moustaki a început să scrie și să compună. Sutele de cântece ale sale, de factură romantică se disting prin ritmul lor poetic și printr-o simplitate elocventă. A scris cântece pentru Édith Piaf (inclusiv Milord), Dalida (inclusiv Gigi l’amoroso), Françoise Hardy, Barbara, Brigitte Fontaine, France Gall. Théo Sarapo. După aventura ei cu Georges Moustaki, cântăreața se iubește cu acest bărbat, cu 20 de ani mai tânăr. Théophánis Lamboukas, cunoscut sub numele de scenă Théo Sarapo, era un cântăreț și actor francez de origine greacă (1936 -1970). Este al doilea soț al lui Edith Piaf. În 1962, a interpretat cu ea cântece de succes, precum À quoi ça sert l’amour. Alte proiecte de turnee comune au fost realizate doar parțial, din cauza stării precare de sănătate a Edith Piaf. Théo Sarapo a închiriat o vilă la Cap Ferrat, apoi în Grasse, și s-a dedicat îngrijirii soției sale până la moartea acesteia, pe 10 octombrie 1963. Abia după o lungă perioadă de doliu și de tăcere, a început să cânte din nou, printre altele pentru achitarea datoriilor pe care Edith Piaf le lăsase în urmă, declarând în octombrie 1969: „Lumea crede că am devenit enorm de bogat. Aș vrea să explic asta odată pentru totdeauna. (…) Când Edith a murit, i-au mai rămas foarte puțini bani. Ea a câștigat, evident, mult, dar totul a fost risipit pe cheltuielile gospodăriei, cheltuielile clinicii, medici, și m-am trezit un an mai târziu cu aproximativ patruzeci de milioane de taxe de plătit. (…)”. Nu s-a recăsătorit, dar a fost partenerul lui Jacqueline Huet. (Jacqueline Huet, 1929 – 1986) a fost actriță, cântăreață și prezentatoare la televiziunea franceză. Model de succes datorită frumuseții sale, a apărut pe coperta multor reviste pentru femei (Paris-Match, Jours de France, Elle) și la televiziune, până în anii 1970 (vezi foto). A apărut chiar în revista Life (Statele Unite) în 1960, pentru brandul de creme de frumusețe Pond’s care o prezintă drept „una dintre cele mai frumoase femei din lume”. Angajată la RTF în 1956, ea a fost una dintre cele mai populare crainice în anii 1960 și 1970, până în 1975. În 1949, Jacqueline s-a căsătorit cu actorul Yves Vincent dar, în ciuda nașterii fiicei lor Dominique în anul următor, a părăsit familia după câteva luni. Divorțul a fost pronunțat în 1953. În 1960, s-a recăsătorit cu un dermatolog, André Fieschi, dar și această a doua unire s-a încheiat prin divorț în 1968. Ulterior a trăit cu cântărețul Théo Sarapo (al doilea soț al lui Édith Piaf), care a murit într-un accident rutier în 1970. Planul unei a treia uniuni cu Jean-Claude Dauzonne, directorul Bobino, partenerul ei din 1976, a fost în cele din urmă anulat. Ultimul său partener a fost François Janin (director sportiv al TF1), care i-a rămas prieten până în 1986.Se simțea singură, persecutată, nu se mai suporta și refuza ajutorul celor apropiați. Pe 7 octombrie 1986 de prietenii ei la inaugurarea „ea înghite o doză mare de barbiturice și se strecoară în baie. Ea lasă o scrisoare prin care cere să nu fie resuscitată și afirmă că „stelele uitate din showbiz sunt ca niște rațe fără cap, care continuă să meargă”. A doua zi, presa a adus un omagiu memoriei ei, evocând disperarea vedetei părăsite). Sarapo este ultimul partener cunoscut al lui Édith Piaf, care a murit în1963 în urma unui anevrism, după o viață marcată de excese de tot felul, la doar 47 de ani. O moarte prematură ( după amomama.fr și alte surse Web) , dar o viață amoroasă bogată . Non, je ne regrette rien, în interpretarea lui Édith Piaf, este un cântec celebru, scris de compozitorului Charles Dumont, decedat în noiembrie 2024, la 95 de ani. „O melodie interpretată de o Édith Piaf fragilă, micuță, în eterna ei rochie neagră, dar care, după prima strofă, se metamorfozează“, scria în 1960 presa franceză. La vremea respectivă, Charles Dumont avea 31 de ani și îi mai propusese lui Piaf compozițiile sale, dar artista refuzase. „Pe vremea aceea, aveam mari dificultăți financiare. Am scris cântecul plin de furie“, recunoștea Dumont în 2013. Cora Vaucaire, soția textierului, a fost cea care a insistat ca el să îi prezinte melodia lui Piaf. Ziaristul Jean Noli, în cartea Édith (1973), spune că Piaf era furioasă că secretara îi stabilise întâlnirea fără să o consulte, așa că i-a lăsat să aștepte o oră și, în cele din urmă, i-a primit într-o manieră foarte nepoliticoasă și ostilă. I-a atenționat că va asculta doar un singur cântec. Dar când Dumont i-a interpretat Non, je ne regrette rien la pian, totul s-a schimbat ca prin farmec. L-a pus să repete melodia de câteva ori. Piaf a fost teribil de încântată: „Este cântecul pe care îl așteptam! Va fi cel mai mare succes din cariera mea! Îl vreau pentru marea mea reîntoarcere la sala Olympia!“. În 1960, Édith Piaf părăsise scena de mai bine de un an, doborâtă de problemele de sănătate și de dependențe. Non, je ne regrette rien i-a permis să își facă marea întoarcere pe scenă și, printre altele, să salveze cu spectacolele ei și celebra sală de spectacole Olympia, care se apropia de faliment. „A fost aplaudată în picioare 16 minute în șir. Nu se mai văzuse așa ceva la un music-hall“, scria ziaristul Jacques Pessis. „Piaf avea simțul melodiei, al versurilor și muzicii care cucereau publicul, fiindcă ea crescuse pe stradă. A înțeles imediat că în acest cântec este o idee, o idee pe care numai ea o putea interpreta și, de aceea, a pus pur și simplu stăpânire pe melodie.“ Non, je ne regrette rien a figurat în clasamentul epocii în Franța vreme de 48 de săptămâni și și-a menținut popularitatea vreme de decenii. După ce Piaf a realizat și o versiune în limba engleză, No Regrets, melodia a fost preluată de numeroși alți artiști celebri precum Shirley Bassey în 1965 (a ajuns pe locul 39 în topurile britanice), Dalida, Mireille Mathieu, Patricia Kaas, La Toya Jackson, Bad Boys Blue și mulți alții. A fost folosită în numeroase filme (inclusiv producția biografică La vie en rose, în care Piaf e jucată de Marion Cotillard), în seriale TV și în nenumărate reclame. La Vie en Rose de este o declarație de dragoste care reflectă frumusețea iubirii. Ea vorbește despre bucuria pe care o simte când persoana iubită o ia în brațe și îi spune cuvinte de dragoste, ideea de a te simți fericit atunci când este îndrăgostit. S-a spus că Piaf a dedicat celebra melodie Legiunii Străine. În 1960 Franța era încă angajată în sângerosul război din Algeria. Dar Jacques Pessis rectifică această informație: „De fapt, Legiunea și-a apropriat acest cântec și l-a transformat într-un imn, fiindcă el exprima ceea ce simțeau soldații legionari, că nu regretă nimic din luptele la care participă“. Cântecul a devenit o parte a moștenirii Legiunii și e cântat chiar și azi la parade. Édith Piaf, „la môme“, a încetat din viață în 1963 și, până la final, a cântat această melodie. „Piaf n-a regretat niciodată nimic, nu a regretat că s-a întors pe scenă în 1960, chiar în momentul în care toată lumea era convinsă că marea artistă nici nu mai putea să coboare din pat. Grație acestor trei ani care au urmat revenirii ei, Piaf și-a prelungit viața, căci ea trăia numai pentru scenă“, spune Jacques Pessis.
- Shakespeare – Sonete
Un nou sonet minunat al Marelui Will în traducerea greu egalabilă a poetului Adrian Vasiliu. Enjoy!
Sonetul CXXXVII
Thou blind fool love, what dost thou to mine eyes,
Ce faci cu ochii mei, iubire oarbă,
De nici nu văd ce văd cu-adevărat?
Știu ce-i frumosul, văd unde se află,
Dar iau de bun ce este rău de fapt.
Dacă ochii bolnavi rămân fixați
Pe golful unde toți au ancorat,
De ce-ai făcut din falsitate laț
Cu care bietu-mi suflet e legat?
De ce să cred că-i proprietatea mea
Ceva ce știu că e al tuturor?
De ce spun ochii mei că nu-i așa,
Luând drept frumos un chip înșelător?
Și inima și ochii au greșit,
De febra amăgirii-au suferit.
Traducerea: Adrian Vasiliu
- Rîdem din răsputeri…
Bulă revine… Și revine într-un amplu grupaj transoceanic de la expeditorul specializat Virgil Glăvan. Și o glumă grafică de actualitate, despre un fel de întruchipare a lui Bulă, de la scriitorul Ion Fercu. Enjoy!
Bulă, la doctor, este întrebat de medic:
– În ce loc vă doare mai tare?
– La serviciu, domnule doctor.
*****
În București, Bulă se duce la un bordel și face amor cu o chinezoaică. A doua zi, dimineață, observă că nu mai are erecție. Speriat, merge la medicul de familie și îi povestește cele întâmplate.
– Îmi pare rău, pentru tine, dar ai „won ciom poi”!
– Se poate face ceva?!
– Nu! Trebuie să o amputez!
Speriat, se mai duce la alt doctor, dar același lucru îl aude. Apoi primește sfatul de a merge la un doctor, în China. Pleacă în China, se duce la doctor și îi spune că a făcut amor cu o chinezoaică.
– E clar, ai „won ciom poi”!
– Ce e aia? Trebuie amputată?
– Nu te ambala! „Won ciom poi” înseamnă: Cade singură!
*****
Bulă, curios din fire, merge la tatăl său şi îl întreabă:
– Tată, de unde se trag oamenii?
– Din Adam şi Eva, îi răspunde el.
Bulă, nelămurit, merge şi o întreabă şi pe mama lui acelaşi lucru.
– Din maimuţă, îi răspunde maică-sa.
Confuz, merge înapoi la tatăl lui:
– Tată, mama mi-a spus că oamenii se trag din maimuţe.
– Apoi, Bulă dragă, fiecare cu neamul lui.
*****
La şcoală, învăţătoarea îi întreabă pe copii ce meserie îşi vor alege. Unul zice că vrea să se facă doctor. Altul, inginer. Bulă îi ascultă pe toţi, iar când vine rândul lui, spune:
– Eu mă fac hacker.
– De ce, măi, Bulă? îl întreabă învăţătoarea.
– Am auzit că, de la anul, catalogul va fi publicat online. Şi dacă eu n-am fost premiant, măcar copiii mei să fie!
*****
Mama lui Bulă stătea de vorbă la cofetărie cu două vecine. Subiectul: cât de mult câștigă copiii lor. Prima: Vasile, băiatul meu, a ajuns mare chirurg și are atât de mulți bani, încât a făcut cadou o mașină unui prieten de-al lui. A doua: Gheorghiță al meu a ajuns mare avocat și are atâția bani, încât a făcut cadou un apartament unui prieten de-al lui. Mama lui Bulă: Bulă al meu n-a învățat nimic, nu s-a ales nimic de el, e șomer și se droghează. Și, colac peste pupăză, e și homosexual. Norocul lui că are doi amanți, unul doctor și unul avocat care i-au făcut cadou o casă și o mașină.
*****
Ştrulă: Salut, unde te-ai bronzat?
Bulă: Pe plajă la nudiști.
Ştrulă: Și de ce ai cercuri albe în jurul ochilor?
Bulă: De la binoclu…
– Bulă, iar bei?
– Da, Bubulino.
– Dar mi-ai promis că în 2025 o să fii un alt om.
– Păi așa este! Doar că și noului om îi place băutura.
– Bulă, te văd foarte fericit, la început de an!
– Da, am citit horoscopul pentru 2025 și Neti Sandu a zis că anul ăsta o să întorc banii cu lopata.
– Așa, și?
– Am început bine. Mi-am cumpărat deja lopată!
*****
Soţia înaintează actele de divorţ.
– Şi care este motivul divorţului? o întreabă judecătorul.
Bubulina:
– Mă forţează să mănânc tot ce-i gătesc!
*****
– Noi doi nu avem aceleaşi păreri. Este imposibil să mă înţeleg cu tine, strigă soacra. Măcar de nu te-aş mai vedea niciodată!
Bulă:
– Vezi că avem aceleaşi gusturi? Şi eu îmi doresc exact acelaşi lucru.
Memele săptămânii… O colecție de la mai mulți furnizorii, unii anonimi, ceilalți vor fi divulgați în cursul postării. Și o grafică de Toni Prat sosită de la profesorul Septimiu Chelcea. Enjoy!
Cumpărături (Virgil Glăvan)…
Cînd merg la market să iau rom, pun în coș și 1 kg de făină, să creadă lumea că fac prăjituri. Vînd 82 kg de făină!
Fericire (Septimiu Chelcea)…
-Îți amintești ce fericiți eram acum zece ani?
-Iubito, acum zece ani nici nu ne cunoșteam…
-Exact!
Blestem (Virgil Glăvan)…
Cine iubește și lasă…/ Dumnezeu să-i dea o Grasă/ De Cotnari!
Nimic (Anonim)…
– Ce faci ?
– Nimic
– Păi asta ai făcut și ieri …
– Încă n-am terminat.
Durerea (Septimiu Chelcea)…
Invocarea sfinților după ce te lovești reduce durerea cu pînă 50%!
Și meme de la tatăl lor, adică de la profesorul Septimiu Chelcea, nu doar expeditor, ci și autor. Și o glumă grafică de la scriitorul Ion Fercu – îmi place noua Casă Albă, de asta are nevoie Trumpie. Și-ar mai răcori mințile înfierbîntate! Nu cred că locuitorii din Groenlanda! Enjoy!
Frigiderul inteligent (Septimiu Chelcea)…
De sărbători, frigiderul meu a înregistrat cu precizie 263 de vizualizări.
13 Ianuarie – Ziua împlinirii viselor (Septimiu Chelcea)…
Singura modalitate de a ți se îndeplini visele este să te trezești la realitate.
Talentul se moștenește (Septimiu Chelcea)…
Copiii talentați moștenesc talentul de la tați, altfel li s-ar spune talentmame!
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
