SEMNELE TIMPULUI – Liviu ANTONESEI – Semne din decembrie…

1. Poezie de decembrie…

 

1. Un poet se înalță…

Celor care trec prin asta..

poetul nu nu poetul în general acest poet cu nume și prenume

poetul care locuiește în acest apartament s-a trezit de bunăvoie

s-a dus în bucătărie și a băut paharul de apă rece cu lămîie

ca să intre mai ușor în ritualul deșteptării și al întregii zile

și-a pus cafeaua pregătită de cu noapte și păstrată la cald

s-a așezat în fotoliu și a băut-o încet însoțită de două țigări

țigări mai slabe nu cigarillos părăsite pe cînd fusese răcit

a plecat în cameră a deschis laptopul și a postat prompt

la rubrica potrivită un frumos poem al unei poete de departe

a trimis linkul vizitatorilor săi obișnuiți apoi s-a reîntors

în fotoliul din bucătărie cu o nouă ceașcă de cafea și o țigară

era liniștit era relaxat avea bucuria unei munci împlinite –

racheta sau drona a izbit geamul balconului și a explodat

cu o furie devastatoare chiar în apartamentul său liniștit

totul s-a pulverizat cuprins de flăcări și aruncat de suflu

era un spectacol atroce pe care nu-l mai putea vedea

își dorise mereu o moarte neașteptată și fulgerătoare

dar nu voise ceva atît de violent atît de spectaculos

cu atît de multă gălăgie și la fel de multe pagube colaterale

poetul s-a înălțat cu toată pulberea sa și niciodată nu va ști

dacă începuse războiul sau racheta nu citise corect harta!

 

7 Decembrie 2025, în Iași

 

 

2. eul bombă cu ceas

stau în pulbere ca într-un hambar cu boabe de grîu

în buricele degetelor simt răceala netedă a metalului

un declic rapid și obuzul se înscrie pe traiectoria înaltă

închis perfect am senzația zborului cu picioarele-n podea –

și deodată nu mai simt nimic absolut nimic nicăieri

nu mai este vreme să percep zgomotul și furia oarbă

ard frumos în afara timpului în frumosul fulger globular.

o aventură de cîteva secunde terestre un final apoteotic!

 

8 Decembrie 2025, în Iași

 

 

2. Prima pagină…

 

Peste vîrfuri de Mihai Eminescu, o poezie perfectă

Cînd auzim aprecierea aceasta, ne cuprinde un fel de tremor și e cumva firesc. Ne imaginăm că există un singur ideal de poezie perfectă și, prin urmare, trebuie să existe extrem de puține. În realitate, sînt destule, nu chiar cît cele imperfecte sau de-a dreptul proaste. Pentru că nu trebuie să judecăm în funcție de un singur reper, ci de o mulțime de repere. O poezie este, de fapt perfectă în funcție de ce anume și-a propus poetul să facă și ce i-a ieșit în final. De bună seamă că problema nu este la poeți, ci la cititori, critici, evaluatori. Iar chestiunea aprecierii perfecțiunii nu e una la îndemîna celui neexersat în lectura de poezie. De bună seamă, este mai ușor să o constați în cazul poeziilor scrise în forme stricte – sonet, rondel, catren, dublu catren, haiku, rubaiyat etc. – sau măcar cu o prozodie riguroasă, cum e mai lesne să apreciezi poeziile mai scurte față de cele lungi sau pe cele în vers liber. Deși nu sînt operațiuni imposibile. O problemă redutabilă este obținerea unor echivalențe perfecte în alte limbi a unei poezii perfecte în limba de origine, de asta și întîlnim foarte multe traduceri diferite în aceeași limbă, fiecare traducător a trudit pentru echivalentul perfect. Cunosc vreo zece traduceri în limba română ale poeziei Epilog de Rainer Maria Rilke, unele aparținînd unor mari sau măcar importanți poeți, precum Blaga, Arghezi, Jebeleanu, care îmi plac, dar am preferat să rămîn la traducerea mea din tinerețe, mai apropiată de cea a lui Jebeleanu decît de altele. Sună cam așa: „Moartea e mare./ Guri rîzătoare/ Îi sîntem noi./ Cînd ne credem/ În mijlocul vieții apare/ Și rîde în fiecare din noi/ Apoi.” Traducerea lui Blaga e pe site-ul „Poeții noștri”, iar originalul este în foarte multe locuri pe net. Am recitit zilele acestea traducerea rubaiyatelor lui Omar Khayam realizată de George Popa. O traducere care sună excelent în românește, dar care nu respectă, cum e cazul tuturor traducerilor în limbile moderne ale catrenelor pe acre   le-am văzut eu, o regulă de bază a acestei gen persan, care cere ca versurile 1, 2, 4 să rimeze între ele, iar versul 3 nu. Am încercat și eu să respect regula, n-am reușit! De unde se vede că, uneori, pentru a salva perfecțiunea traducerii, este necesar să trădezi măcar un pic originalul. În versiunea lui GB, un pic modificată de mine, sună așa: „Ești trist? Adu-ți aminte că-n jur atîția sufăr/ Și-n univers dureri mai mari pot fi/ Alege-ți o femeie cu sînii albi, de nufăr/ Să   n-o iubești, nici ea să nu poată iubi.” Dar mă întid cu exegeza, așa că mă grăbesc să postez poemul eminescian promis. Nu înainte de a aminti că opera sa e plină de poezii perfecte, atît în antume, cît și în postume. Să nu uităm că antumele nu sînt selectate de el, ci de Maiorescu! Este un Eminescu așa cum l-a citit Maiorescu.

Peste vîrfuri

Peste vîrfuri trece luna,
Codru-și bate frunza lin,
Peste ramuri de arin
Melancolic cornul sună.

Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemîngîiet
Îndulcind cu dor de moarte.

De ce taci, cînd fermecată
Inima-mi spre tine întorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vreodată?

Trei poeme de René Char

Recitirile mele din poezie continuă, am revăzut între timp pe Emil Botta, Mandelstam, Rubțov, Emily Dickinson, Geo Dumitrescu etc. Am zăbovit mai mult asupra lui René Char și în original și în excepționala traducere a poetului Gellu Naum. De altfel, Char este unul dintre poeții mei preferați de aproape jumătate de secol. În original, îl am și în volume separate, aproape toate, și în ediția completă din Pléiade. Recomand celor care nu sînt neapărat fani Char, dar iubesc poezia, traducerea lui Naum din Cele mai frumoase poezii, mai poate fi găsită pe librăriile online. În tinerețe, am tradus cîteva zeci de poeme de Char, am publicat o parte dintre ele și în reviste, dar cu siguranță nu am ajuns la performanțele de traducător ale lui Gellu Naum. Pe site-urile poezia.ro și poeții noștri.ro, este publicată toată ediția Naum, vreo 200 de poeme, voi posta și linkul. Aproape la întîmplare, public trei poeme de-ale poetului francez, poate cel mai mare poet francez al secolului XX și unul din marii poeți ai lumii, în versiunea Naum. Și mai este omul. Participă la război pînă la capitularea Franței. Apoi, în timpul ocupației, a fost luptător în Rezistență sub numele de război Alexandre, dar nu vom găsi în întreaga sa poezie un singur vers „militant”. Timp în care, colegii săi de generație poeți, de pildă Aragon și Eluard, au compus ode pentru Stalin sau NKVD!

https://poetii-nostri.ro/rene-char-autor-179/

 

Prezenţă comună

Ca şi cum ai fi în întârziere faţă de viaţă.

Dacă e aşa, intră în cortegiul surselor tale.

Grăbeşte-te.

Grăbeşte-te să-ţi transmiţi

Partea de minunat, de răzvrătire de binefacere.

De fapt eşti chiar în întârziere faţă de viaţă,

Viaţa inexprimabilă,

Singura, la urma urmelor, cu care accepti să te uneşti

Aceea care zilnic îţi e refuzată de fiinţe şi de lucruri,

Din care capeţi cu atâta greu, ici colo, câteva fragmente descărnate

La capătul unor necruţătoare lupte.

În afara ei, totul nu e decât agonie supusă, sfârşit grosolan.

Dacă întâlneşti moartea pe când trudeşti,

primeşte-o precum ceafa asudată găseşte bună batista stearpă,

Înclinându-te.

Dacă vrei să râzi

Oferă-ţi supunerea

Dar niciodată armele.

Ai fost creat pentru momente puţin obişnuite.

Modifică-te, pieri fără regret

În voia rigoarei suave.

Bucată cu bucată lichidarea lumii se continuă

Neîntrerupt

Neabătut.

Fă să roiască pulberea

Nimeni n-o să vă destăinuie unirea.

 

Poeţi

Tristeţea analfabeţilor în beznele sticlelor.

Neliniştea impreceptibilă a rotarilor.

Monezile în nămolul adânc.

În nacelele nicovalei

Trăieşte poetul solitar,

Roabă mare a smârcurilor.

Spicul de cristal își scutură în iarbă recolta transparentă

Orașul nu era înfrânt. În camera devenită ușoară dătătorului de libertate își acoperea dragostea cu acel imens efort al trupului, asemănător zămislirii unui fluid de către lumină. Alchimia dorinței făcea ca geniul lor recent să fie esențial universului din dimineața aceea. Departe, în spatele lor, mama nu-i va mai trăda, atât de neclintita lor mamă. Acum ei se aflau înainte de ținutul propriului lor viitor care nu conținea încă decât săgeata gurii cu cântecul abia născut. Aviditatea amândurora își întâlnea imediat obiectul. Ei înzestrau cu omniprezență un timp căruia nu i se puneau întrebări.

Ei îi spunea cum odinioară în păduri prigonite se adresa animalelor cărora le aducea o șansă, jurământul său către munții întemnițați care îl condusese la recunoașterea pilduitorului său destin și ce măcelar tăinuit trebuise să biruie pentru a dobândi în proprii săi ochi îngăduința semenului.

În camera devenită ușoară și care desfășura încet marile spații ale călătoriei, dătătorul de libertate se pregătea să dispară, să se contopească cu alte nașteri, încă o dată.

 

3. De la prieteni…

 

Toni Prat: Viața în doi

Public un poem vizual al artistului catalunez Toni Prat, grație semnalării profesorului Septimiu Chelcea. Un poem despre relația de cuplu, interesant vizualizată, cu cele două laturi ale sale, ca să spun așa, concordia și disputa. Lectură plăcută!

 

   O cutie pentru inele de logodnă cu doi cactuși înfloriți prezintă o imagine de plenitudine, care, în același timp, conține și o parte neplăcută. Floarea arată ceea ce se dorește a fi împărtășit. Trunchiul spinos amintește că viața în doi include confruntări, care fac parte din parcurs.

   În această imagine, floarea oferă farmecul inițial al iubirii, în timp ce trunchiul cactusului include spini, pe care privirea grăbită nu îi percepe. Relațiile funcționează prin această structură: momente de înțelegere imediată și momente care deplasează sau modifică propriile ritmuri.

   Hannah Arendt (1906 – 1975), filosof american de origine germană, observa că un cuvânt dat creează un spațiu în care două voințe conviețuiesc cu decizii și ritmuri proprii. Versurile poetului spaniol Joan Vinyoli i Pladevall (1914 – 1984) sugerează că dragostea poate atenua senzația dată de spinii de pe drumul comun. Prezența celuilalt modifică felul de a fi al partenerului și generează o tensiune care alungă întunericul. „Și întunericul s-a luminat deodată pentru că eram doi împotriva nopții”.

 

Barcelona, 19.12.2025

 

Emil Belu – Bellissimes. Note din exil 

 

E duminică, e vremea să sosească prietenul nostru din Montreal, eseistul Emil Belu, cu un nou episod din peregrinările sale prin locuri și vremuri, cărți, opere de artă, oameni… Primul fragment din acest nou set este de fapt o proză scurtă, cu mult umor. Lectură plăcută!

 

■ Găina lui Gheorghiță                                             

Gheorghiță are patru ani. Părinţii lui au venit în Canada dintr-un sat – parcă sună mai frumos decât „comună”! –  de lângă Codlea. Au doi băieţi, născuţi la Montréal, care frecventează aceeaşi grădiniţă, cel mai mic a împlinit de curând un an. Sunt în grupe diferite datorită diferenţei de vârstă. „Garderia”, cum o numeşte Gheorghiţă – Jorj, pentru unii colegi, pentru alţii numai Jo –, e în limba franceză, dar învaţă şi o brumă de engleză, iar el este un fel de lider de opinie, ca tot românul, în grupa lui. Dacă el alege o bicicletă, o minge, sau oricare altă jucărie, toţi ceilalţi copii doresc aceeaşi jucărie, altfel plânsete, urlete, încăierări, le ştiţi prea bine. La petrecerile din comunitatea românească, prezența copiilor este de la sine înțeleasă. Nunți, botezuri, slujbele religioase din bisericile ortodoxe ale credincioșilor români, toate, fără excepție, sunt acompaniate de hărmălaia juvenilă. Cu cine să-i lase acasă? Nu bunici, nu mătuși sau vecini binevoitori, de bone nici vorbă, cui îi dă mâna? Că Gheorghiță are stofă de lider aveam să mă conving la o nuntă cu mulți invitați și odrasle așijderea. Un lung șir indian, fete și băieți, se târa ca un șarpe printre dansatori, pe sub mese, printre chelnerii grăbiți, iar țipetele de bucurie acopereau chiar muzica, și ea la cote înalte. În fruntea lor, port–drapel, Gheorghiță, desigur! La un moment dat, liniște, nici muzică, nici țipete, doar sporovăiala mesenilor preocupați de farfurii și pahare. Copiii, nicăieri! Mai târziu aflu de la „tatăl” port–drapelului ce s-a întâmplat. A trebuit să-l ducă la toaletă, urgență după atâta zbucium. La ieșire, surpriză! Toți copii așteptau la ușa toaletei ieșirea conducătorului, fără el nimic nu mai funcționa. El era motorul tuturor întâmplărilor, iar de idei nu ducea lipsă. Într-una din zile, una dintre educatoare îşi mânca liniştită sandviciul la o masă. A sunat telefonul şi, întâmplător, chiar ea era cea căutată. A plecat să răspundă la telefon lăsând sandviciul neterminat. Gheorghiţă a trecut la masă şi a terminat el „lucrarea” începută de educatoare. Ba mai mult, a terminat şi jus-ul din pahar. La întrebarea păgubitei: cine este autorul? Gheorghiţă a răspuns bărbăteşte: Moi! De altfel, nici nu putea nega: jus-ul de portocale făcându-i nişte mustăţi până la urechi. Anul trecut a fost în vacanţă la bunici, în satul pomenit mai sus. Gospodărie mare, oameni harnici cu o curte plină de orătănii şi animale domestice. Bunicul l-a învăţat, pe viu, numele tuturor animalelor din gospodărie: vaca, capra, raţa, găina etc. Apoi, l-a pus să repete numele celor văzute. Ce a „sesizat” Gheorghiţă? Toate numele auzite se termină în „a”. Se întoarce la Montréal, la aceeaşi grădiniţă multietnică, cum sunt mai toate în ţările cu mulţi imigranţi, unde toţi vorbesc un amestec de limbă maternă şi limbă franceză, sau limbă engleză, după caz. Naţii, cât cuprinde! Educatoarele constată ceva nou în pronunţia franţuzească a puiului de român. Aproape la fiecare cuvânt franţuzesc adaugă un „a” terminal: garsona, garderia, bisicleta, voatura, chiar şi bradul împodobit de Crăciun se cheamă sapina.

La sfârșit de an, cum se practică de obicei, educatoarele hotărăsc să-i pună pe copii la un test de imaginație pentru a le face o surpriză părinţilor. Se va alege o temă pentru fiecare grupă, iar „artiştii” vor desena subiectul propus. Tema, cu siguranţă, va lua ceva timp. Unii trebuie să deseneze o casă, alţii o pasăre, animale etc. Apoi, desenul va trebui colorat, tăiat cu foarfeca, pus în plicuri speciale cu adresa părinţilor. Adresele scrise de educatoare, bineînţeles! Ba chiar şi o ştampilă de autentificare a „operei” pusă de educatoarea–şefă. Grupa lui Gheorghiţă are ca temă desenul La poule, găina. Educatoarele i-au ajutat pe copii să tragă un prim contur al găinii, care le-a fost prezentată fiecăruia la început, în câteva secvenţe video, apoi i-au mai lăsat să mâzgălească hârtia, după inspiraţie, i-au mai corectat, iar la final au colorat desenul cum s-au priceput. Lucrarea a durat aproape o săptămână, colorat, tăiat cu foarfeca, mă rog, tot tacâmul. Artişti… suntem! Gheorghiţă era entuziasmat de lucrare şi abia aştepta să o vadă părinţii. Ajunge acasă, cu plicul–cadou ţinându-l cu amândouă mâinile, bucuros că le va face o surpriză părinţilor. Ce cadou ne-ai adus, dragul mamei? Consecvent terminaţiei româneşti, cea în „a”, aplicată şi limbii franceze, Gheorghiţă răspunde: pula!.

■ Paris, 30 mai 1944

„La prânz, la Madame Didier. Conversație cu nepotul ei, un copil de cinci ani care mi-a plăcut mult. Micuțul fusese pentru prima oară luat la missă și văzuse acolo oferirea împărtășaniei. Întrebând ce a făcut preotul, el a  răspuns: A împărțit vitamine.” (Il a distribué des vitamines à tout le monde.) (Ernst Jünger, Jurnale pariziene)

 

■ Arghezi

„Alexandru George  mă vizitează să-mi dea un exemplar din Saloanele lui Zola. Îmbrăcat într-o vastă cămașă albă, descheiată la gât, are trăsăturile ușor durificate și când se așază pe canapea îi surprind un moment de extenuare imediat reprimat. Plictisit că activitatea sa de critic a făcut să fie mai puțin considerat scriitorul. Despre Rozalia Arghezi, mama prezumtivă a poetului, soră a unei prostituate de bordel și locuind uneori cu fiul ei acolo. Înțeleg astfel aluziile lui Barbu, „brutalitate de sas”, „înjurături ungro–valahe”, „senzualism turanic”.

Mă înspăimânt gândindu-mă (la) ce trebuie să se fi întâmplat cu copilul sau cu adolescentul în clipa în care și-a dat seama de împrejurările (nașterii) sale. Însă condițiile ingrate în care vine uneori pe lume omul genial nu trebuie să ne îngrozească și să ne demoralizeze, pentru că nu ne aflăm decât în fața unui miracol subliniat cu o linie de foc spre a se lua mai bine aminte. În cazul lui Flaubert, al unei nașteri normale, uităm miracolul, îl punem eventual pe seama nașterii normale, a bunei educații etc. Cazul lui Arghezi ne duce în lumea Noului Testament, a dimineții creștinismului, ne aflăm, cu el, în zona sacralității evidente. (Radu Petrescu, Jurnal, Ediție definitivă)

4. Semnalări amicale…

Anthropos, 11, 2025

Am primit peste noapte ediția pentru noiembrie a excelentei reviste „de filosofie, arte și umanioare” editată de Horia Vicențiu Pătrașcu și mica sa echipă redacțională – dar echipa de colaboratori este mult mai numeroasă! Am răsfoit-o deja și am apucat să citesc o parte din texte, începînd cu cele din „dosarul” numărului, de data aceasta tema fiind Întîlniri cardinale: Oameni, cărți, idei, temă abordată dintr-o mulțime de unghiuri, inclusiv din cel al „despărțirilor cardinale”! În afara temei, eseuri, articole și studii despre literatură și arte, poezii. La acest număr, colaborează: Dorin Ștefănescu, Liviu Cocei, Delia Casiana Florea, Cristoph Solstreif-Pirker, Vlad Mureșan, Robert Coravu, Ioana Scoruș, Maria Cernat, Alina Necșulescu, Amalia Vișan, Amalia Diaconeasa, Diana Baraboi, Alexandru Popp, Elena Rusei, Cristiana Popp, Mat Messerschmidt, Dragoș Grusea, Horia Vicențiu Pătrașcu, Cătălin Marin, Mircea Băduț, Eugenia Zaițev, Christoph Solstreif-Pirker, Alina Necșulescu, Eugenia Zaițev, Dorian Furtună, Irina Boga, Leonard Boga, Diana Roman, Nadejda Ivanov, Dan Laurențiu Pătrașcu, Dan Alexandru Chiță, Savu Popa, Victor Celac, Alexandru Ionașcu, Horia Cinteză, Angela Martin, Gabriela Botici, Nia Damian.

René Char în traducerea lui Leo Butnaru

 

Încă zăbovesc asupra lui Char. Tot căutînd pe net, am găsit linkul către o mică plachetă editată de prietenul nostru Adrian Grauenfels în 2021 la Saga care, sub titlul Constelația solitarului, cuprinde nouă poeme traduse de alt prieten, poetul Leo Butnaru de la Chișinău. Cărticica se deschide cu o excelentă prefață a lui Leo, o foarte bună introducerea în opera marelui poet francez. O să public aici și linkul special pentru prefață. Nu știu de ce nu am știut de această cărticică la apariție. Nu cred că aș fi uitat. Lectură plăcută!

https://www.academia.edu/78011190/Rene_CHAR_academia

5. Rîdem din răsputeri…

Prietenul nostru, scriitorul Cezar Straton, nu se pricepe doar la păduri, după cum ne arată mereu, ci și la multe altele, de pildă la tema abordată, cu o anume erudiție, aici! Lectură plăcută!

Sex în pădure

  Sex în pădure? De ce nu? Cartea Sex in Nature este simultan un ghid tehnic și cultural despre cum să experimentezi sexul într-un cadru natural, de la alegerea celor mai bune locații până la evitarea oricăror pericole pe care le-ar putea implica. De asemenea, oferă o explorare a poveștilor mitice și populare despre a face dragoste în aer liber. Cartea poate fi descrisă atât ca un ghid util și practic, cât și ca o perspectivă asupra experiențelor amuzante și romantice ale scriitorului. Lukasz Luczaj este etno-botanist și ecologist. Pe lângă munca sa de om de știință, el administrează o pădure-parc în Munții Carpați Polonezi. Credința sa în plante este totală: le consideră interesante, frumoase, cea mai bună sursă de medicamente și hrană, dar și un fundal și un instrument pentru a face dragoste. Lukasz se descrie ca fiind un eco-sexual și susține că doar  a face sex în natură ne deschide către întreaga creație. A face dragoste în pădure este una dintre fanteziile preferate ale francezilor! Conform sondajului IFOP survey din 2023, două din cinci franțuzoaice au făcut-o deja, iar conform unui alt sondaj, realizat în 2024 de un celebru brand de jucării sexuale, mai mult de jumătate sunt curioase, dornice să o facă! Natura, desigur, este un ideal refugiu pentru cuplurile tinere și pentru amorurile clandestine, pentru cei care nu au altundeva unde să meargă. Este, de asemenea, o experiență senzorială care oferă plăceri de neuitat:  parfumul pădurii, discreția ei complice, frumusețea uni nopți sub stele sau căldură unei raze de soare… (28% din franțuzoaice au făcut-o, conform sondajului citat). Totuși, experiența asta  poate avea și unele pericole: 1. Pădurea este plină de insecte care ți-ar putea strica plăcerea (țânțari, căpușe, rtc.) 2. „Patul” amorului poate fi dur, pietros, umed… mai ales când îl alegi în grabă. 3. Poți avea martori nedoriți și indiscreți. Poți fi reclamat! Chiar dacă ai ales să te joci cu iubita la umbra unui copac din grădina ta: „exhibiția sexuală impusă sub privirile altora, într-un loc accesibil publicului se pedepsește cu un an de închisoare și o amendă de până la 5.000 de euro” (articolul 222-32 din Codul Penal german).

Oricum, se pare că e o experiență de încercat cu precauții, dacă ne luăm după următoarea glumă: El: – Iubito, ai fost aici, în pădure, mai vie, mai activă, mai pasională decât oricând înainte! Ea: – Păi, cum să nu fiu, dacă m-ai trântit cu fundul pe o tufă de urzici!?

1. S – Statistică franceză (zâmbitoare).10% din femei au făcut sex în prima oră a unei prime întâlniri. 20% din bărbaţi au făcut sex într-un loc excentric. 36% din femei sunt în favoarea nudităţii. 45% din femei preferă bărbaţii cu păr negru și ochi albaștri. 46% din femei au încercat sexul anal. 70% din femei preferă să facă sex dimineaţa. 80% din bărbaţi nu au experimentat niciodată relaţiile homosexuale. 90% din femei ar dori să facă dragoste în pădure. 99% din femei nu au încercat să facă sex la birou. Concluzie: statistic vorbind, ai o șansă mai mare să faci sex anal dimineaţa cu o femeie în pădure, decât să faci sex în birou la sfârșitul zilei. Morala: nu sta până târziu la birou. Nu se va întâmpla nimic bun!

Un grupaj simpatic de la prietenul nostru Virgil Canadezul… Enjoy!

***

O mamă a cumpărat fiului ei un costum de Halloween, ca să-şi sperie prietenii.

– Mamă, ar trebui să scot eticheta cu preţul, nu?

– Nu, lasă-l, îl speriem şi pe taică-tău!

***

Discuția dintre un tată și fiica lui:

– Îi zic lu’ fiică-mea: când îmbătrânesc, să nu mă duci la azil…

– Zice: Nici eu n-am vrut la grădiniță

***

Un bărbat de vârsta a doua a mers la amanta sa. În scara unde locuia respectiva vede următorul anunț: „Liftul nu funcționează”. Amanta locuia la etajul 15, dar omul dornic de a trăi clipe frumoase și-a zis: „Mare lucru, pe aripile dragostei ajung și pe Lună!” Până la etajul 3 a urcat din fugă. Pe la etajul 6 deja mergea la pas greoi. La etajul 8 a luat ceva pentru inimă. La etajul 12 s-a oprit, s-a așezat pe una din trepte ca să-și tragă sufletul și s-a gândit: „Poate am noroc să n-o găsesc acasă….”

***

Trei pensionari stau la o bârfă pe prispa casei.

Primul zice: – Io, după ce mor, vreau să fiu incinerat.

Al doilea: – Eu vreau să fiu îngropat creştineşte.

Al treilea mai dă pe gât o duşcă și zice: – Bă băieţi, la cât am băut io la viaţa mea, vreau să fiu îmbuteliat.

***

– Am o prietenă, dar m-am îndrăgostit de o altă fată, ce mă sfătuiești să fac?

– Sfatul meu ca femeie ce sunt, este să rămâi cu cea de-a doua, pentru că adevărul este că dacă o iubeai pe prima, nu te-ai fi îndrăgostit de cea de-a doua.

– Faza e că… a doua ești tu.

– Aaaaaa, nuuuuu, nuuuuu, rămâi cu prima!

***

După o seară romantică, am condus-o acasă. Chiar înainte să treacă pragul, s-a întors către mine, m-a sărutat și mi-a șoptit:

– Ce-ai zice să rămâi aici peste noapte?

– Nu, mulțumesc, i-am zis în timp ce mă îndreptam către stația de autobuz…

Acum, între noi fie vorba, ce era să fac eu singur toată noaptea în fața ușii?

***

Un bărbat la doctor:

-Doctore, nevasta mă înşeală pe rupte şi totuşi nu îmi apar niciun fel de coarne! Uitaţi-vă şi dumneavoastră! Neted ca-n palmă!

-Nu vă faceţi probleme, chestia cu coarnele e numai o vorbă, nu există cu adevărat.

-Mi-aţi luat o piatră de pe inimă! Credeam că am lipsă de calciu.

***

Se întâlnesc două femei măritate

– Ai o rochie frumoasă! De unde ai cumpărat-o?

– De la cel mai scump magazin. Este penultimul răcnet!

– De ce penultimul?

– Păi, ultimul va fi al soţului meu când va vedea cât am dat pe ea.

***

Soțul și soția iau cina la un restaurant de lux. Imediat ce masa e servită, soțul zice:

– Mâncarea arată delicios, să mâncăm.

Soția:

– Scumpule, de obicei, spui rugăciunea înainte să mâncăm acasă.

– Asta e acasă, dragă, aici bucătarul știe să gătească.

Ca de obicei, sosite de la mai mulți furnizori care vor fi divulgați pe parcurs – numai două haiducite din media. Enjoy!

Conjugarea lui „a tăcea” (Virgil Glăvan)… Eu tac./ Tu taci./ El tace./ Ea niciodată.

La o bere (Septimiu Chelcea)… -Mă doare picioarul stîng./ Vîrsta, n-ai ce face!/ Bine, bine, dar dreptul nu mă doare!

La doctor (Emanuiel Pavel)… -Va trebui să renunți la jumătate din activitatea sexuală…/ – La care? Privitul sau gînditul?

Comunicarea perfectă (Virgil Glăvan)… E bine să vorbești singur, nu are cine să te contrazică!

O lege Murphy (Emanuiel Pavel)… Dreptul natural al unui bărbat căsătorit de a deschide gura se numește căscat!

Gradele, of, gradele (Ion Fercu)… Celsius, Fahrenheit, Kelvin, Richter și Mercalli se jucau în fața blocului. Din cauza gălăgiei, o babă iese și le strigă: Hai, fiecare la scara lui!

Curiozitate (Mardale, Cațavencii)… Mi se pare mie, sau Grindeanu are o băluță atîrnată în colțul gurii?

Lecție de suveranism (Dan Darie, Cațavencii)… „Un român a bătut două tinere care se sărutau într-un tramvai din Bremen. Bravo, boss, să vadă și străinii care sînt valorile noastre tradiționale! Deși ai zice că suveraniștii ar fi ultimii oameni care să fie homofobi, la cît de obsedați sînt de turul 2 și înapoi.”

Ca de obicei, primite de la mai mulți furnizori care vor fi divulgați pe parcurs, două fiind haiducite din media. Și o glumă grafică, de asemenea, haiducită! Enjoy!

Rîsul, ah rîsul! (Cristian Topan)… „Dacă nu se poate râde de ceva, atunci lucrul acela e neserios”.

Probleme cu banii? (Adrian Vasiliu)… Cea mai mare problemă cu Bitcoin este că nu poate fi aruncat la lăutari!

Beneficiile imaginației (Ion Fercu)… Imaginează-ți o femeie care îți dă dreptate. Cică exercițiile de imaginație fac bine creierului!

Apa (Emanuiel Pavel, după C. Pătrășcan)… Reporter: „Vă afectează lipsa apei?”/ Cetățean: „Eu n-am după ce bea apă!”

Optimism (Septimiu Chelcea)… Dacă vă treziți dimineață și nu vă doare nimic, aveți răbdare, ziua abia a început!

Drepturile oului (Olguța Vasilescu, Cațavencii)… „Să vii să blochezi găina cu ouăle de aur nu este în regulă.“ Bun, cu ouăle m-am prins, dar care e găina?

Vise, vise… (Mardale, Cațavencii)… Azi-noapte, m-am visat magistrat… Și dacă nu mă trezeam să mă piș, apucam să depun și dosarul de pensie… Mama mă-sii!

Cine se aseamănă… (Media, Musk & Medvedev & UE)… Musk: „UE ar trebui desființată, iar suveranitatea ar trebui returnată fiecărei țări în parte, astfel încât guvernele să poată reprezenta mai bine poporul”. Medvedev i-a răspuns scurt: „Exact”. Normal cine se aseamănă se adună. Bașca dacă e vorba de demenți! CE: „Aceasta face parte din libertatea de exprimare pe care o preţuim în UE şi care permite cele mai nebune declaraţii”.

Un grupaj nu foarte mare, dar vioi, primit de la furnizorul en titre de bulisme, Virgil Glăvan zis și Canadezul. Și o glumă grafică despre efectul de noutate sosită de la profesorul Septimiu Chelcea. Enjoy!

Bulă:

-Când am nervi mă plimb…

-Ce faci?

-Mi-a spus psihologul că atunci când am nervi să mă plimb.

-Unde eşti acum?

-Aproape de Istanbul..

***

Bulă se duce la farmacie și cere 100 de prezervative. Farmacistul, surprins:

-Bulă, dar ce faci cu atâtea?

-Păi, doamnă farmacistă, mă duc în vizită la soacră-mea.

-Și ce legătură are una cu alta?

-Păi, soacră-mea are o menajeră superbă, iar soțul soacră-mii e un bețiv care doarme toată ziua.

A doua zi, Bulă se întoarce la farmacie, palid și șifonat. Farmacistul îl întreabă:

-Ei, Bulă, cum a fost?

-Groaznic! Soacră-mea nu avea menajeră. Soțul soacră-mii nu era bețiv. Și, ce e mai rău, eu nu eram Bulă!

***

Bulă: Acum mi-am dat seama de ce erau așa frumoase sărbătorile de Crăciun, când eram copil… atunci nu plăteam eu cadourile!

***

-Bulă, de ce nu cântă cocoșul tău dimineața?

-Este modern, Ștrulă. L-am pus pe vibrații.

***

Bulă, student la drept:

-Domnule profesor, dumneavoastră comiteți o fraudă dacă nu mă treceți la examen!

-Cum aşa?

-Cineva care se folosește de ignoranța cuiva ca să-i cauzeze un prejudiciu comite o fraudă.

***

Ora de geografie. Profesoara îi spune elevului ei „preferat”:

-Bulă, spune două ape din România!

-Doamna profesoară, gata, știu: apa plată și apa minerală!

Cele mai multe primite de la furnizori calificați, care vor fi divulgați pe parcurs. Și o glumă grafică de la prietenul Radu Mârza. La cum i-o trage Putină din toate pozițiile, Trîmbișă pare mai degrabă amantă decît nevastă! Enjoy!

Avertisment! (Virgil Glăvan)… -Fiule, nu uita! Toate ciupercile sînt periculoase./ -Și ghebele?/ -Mai ales, cînd culegeam ghebe am cunoscut-o pe maică-ta!

Cercetare științifică (Septimiu Chelcea)… Potrivit cercetările psihosociologice, unul din trei politicieni este la fel de puțin inspirat ca și ceilalți doi!

Incontestabil (Adrian Vasiliu)… „Viața este în continuă mișcare!” (Parkinson)

Urare (Emanuiel Pavel)… -Drum lin, prieten bun!/ Nu, n-a murit. S-a însurat!

Mult curaj! (Septimiu Chelcea)… În clipele grele ale vieții, trebuie să ridici capul, să privești înainte și să spui cu hotărîre: „S-a dus naibii șandramaua”!

Așa ne-a fost norocul! (Mardale, Cațavencii)… La ce datorii avem, anul ăsta o să vedem porci numai în Parlament!

Statul lui Micușor (Nicușor Dan, președinte, Cațavencii)… „Înseamnă că, totuși, pe o micuță zonă, statul român funcționează.“ Păi, da, fiecare judecă după statura lui!

Bună și agurida! (Media)… N-a luat Nobelul locatarul de la Casa Albă, dar FIFA – strașnică pupătoare în cur – i-a acordat Premiul pentru Pace special pentru el înființat! Halal FIFA, halal Gianni Infantino! Bun nume, în fond e la fel de infantil ca și laureatul!

Un banc lung și narativ, o poveste sosită de la anticul meu prieten Willy Shalev. Știam o altă variantă, dar asta îmi place mai mult. Enjoy!

 

Povestea cu arabul și evreul… Un arab bogat intră într-un bar și când era gata-gata să comande o băutură, vede în apropiere un tip dotat cu cipilica evreiască, șalul de rugăciune și șuvițe cârlionțate în păr. Nu trebuia să fie un Einstein ca  să-și dea seama că tipul era evreu sadea! Deci, arabul deranjat de prezența evreului, strigă spre barman, îndeajuns de tare, încât să-l audă toată lumea din bar:

– Băutură pentru toată lumea, barman, în contul meu… dar nu și pentru evreul ăsta de aici.

Imediat după ce zecile de băuturi au fost împărțite, evreul îi zâmbește larg arabului și făcând un semn sugestiv cu mâna spre el, îi spune cu o voce la fel de tare:

– Mulțumesc!

Arabul înnebunește de furie și strigă  din nou spre barman,  să dea tuturor celor prezenți în bar câte o băutură în  contul lui, mai puțin evreului. La fel ca și înainte, asta pare că nu-l deranjează câtuși de puțin pe evreu. El continuă să zâmbească și-i strigă arabului:

– Mulțumesc!

Arabul repetă și a treia oară figura, cu același rezultat. Turbat de furie, acesta se adresează barmanului:

– Ce dracu se întâmplă cu evreul, am comandat trei rânduri de băutură pentru toți cei peste 100 de clienți din bar, în afară de el. Și el, ca un  prostovan tembel, îmi zâmbește și mulțumește, e chiar tâmpit?

– Nicidecum, răspunde absent barmanul, el deține  localul și-ți mulțumește pentru consumație.

Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…