1.Poezie de septembrie
Somnul adînc al viselor…
somnul este o întîmplare fericită, aș dormi mereu,
numai în somn visul este cu adevărat vis, visul treaz,
reveria, este o minciună, o rătăcire, o mare păcăleală,
în vis poți călători aievea în toate orizonturile timpului,
este tunelul timpului, aici se prezintă în toate ipostazele,
în vis visez că viața e vis și n-aș reveni în ce numim viață…
în vis nici o alegere nu se, nu te depărtează de destinul tău
văd frageda mea primă iubire și imposibila iubire viitoare,
văd toate iubirile intersectîndu-se și fuzionînd ritmic,
te văd pe tine în toate momentele într-o simultaneitate
care mă lasă fără grai, sînt mut ca o stîncă, în visul
adevărat privesc pe un singur ecran, uriaș, totul…
cînd nu visez trec prin viață ca un cocostîrc prin ploaie!
21 Septembrie 2024, în Iași
Weemoed
sorry, dar nu eu am inventat melancolia,
nici romanticii acum vreo două sute de ani,
vechii greci vorbeau despre aleanul bilei,
apoi burii înainte de războaiele burilor
și strămoșii lor din ținuturile nordului…
și nu e destul! – un poet, odată ca niciodată,
altul decît cel care scrie acum și aici
a văzut antropoidele privind trist gînditoare
apusul peste întinderea roșie a deșertului,
vede și brusa sub amurg, brusa care nu simte…
nu, nu am inventat eu melancolia, o iubesc
cu tot cu preistoria ei de dinaintea noastră…
15 – 17 Septembrie 2024, în Iași
- Prima pagină…
Alina Mungiu-Pippidi: Europa educată. De România
Un text foarte amuzant, dar din păcate și foarte exact, despre victoria a la Ciolacu în bătălia pentru un post bun de comisar european… În ciuda faptului că premierul nostru pe puncte a cedat în serie la presiunile ursuline, ne-am ales cu unul din cele mai irelevante portofolii, cel pentru educație, cum se numea pe stil vechi. Pentru cei care au deschis televizoarele mai tîrziu, precizez că educația e „o zonă în care UE nu are competențe, ține de statele membre, deci un portofoliu minor”. E cumva și ironică această numire, cîtă vreme țărișoara este coada Europei la testele PISA și campioană la analfabetism funcțional, ba chiar și analfabetism în genere…
În sfârșit, s-a făcut dovada că suntem, în cap cu Ciolacu, Ciucă, Lasconi, Iohannis, o națiune competentă și bazată pe merit. Cum premiul Nobel nu îl vom lua prea curând, deschideți șampania pentru portofoliul european pentru oameni, competențe și pregătire, care e de fapt vechiul portofoliu al Educației (o zonă în care UE nu are competențe, ține de statele membre, deci un portofoliu minor), reșapat și oferit de competenta trupă a Ursulei vor der Leyen chiar României, codașa în teste PISA (cu Bulgaria) de pe continentul european. Suntem vicepreședinți cu Educația, măi! Desigur, trupa Ursulei credea că ne dă ce a căzut sub masă (reambalat), dar victoria e totuși simbolică. Victoria prostiei e totdeauna simbolică. „Simbolizează ce?”, o să mă întrebați. Forme fără fond. Decădere instituțională. Enfin, mai bine decât un portofoliu al apărării și apoi competenții noștri să se apuce de un război cu Rusia. Nu s-a mai făcut, că s-a trezit careva că nu ar fi servit la nimic, doar să îi mai dea un semnal lui Putin că vrem să ne războim cu el.
Doamna ministru a Educației europene Mînzatu are o mare calitate pentru cineva care vine din România, nu are doctorat (că dacă avea, alte probleme…). E produsul Universității București și al Universității „Dimitrie Cantemir”, de unde și-a luat masterul. A mai participat și la un curs online de șase săptămâni la „Kennedy School” de la Harvard (care nu dă titluri academice) și și-a pus Harvard la educație în biografia de pe site-ul Parlamentului European. A fost parlamentar, europarlamentar și ministru al Fondurilor Europene sub doamna Dăncilă. Nu își trece în CV nicio relație cu vreun serviciu secret. E pur și simplu o persoană care a ajuns europarlamentar, ministru și comisar european doar prin merit și deci e normal că a luat portofoliul meritului.
Prin contrast, aproape că îmi pare rău de Alfred Bulai, hăituit pe toate canalele. Nu că nu o merită, dar Bulai era cadru de conducere la SNSPA. Pieleanu era adjunctul lui Pîrvulescu – când am închis ușa la ei acum 16 ani ca să îi anunț că plec la o universitate germană asta a fost ultima mea imagine, cu ei doi. Feminista șefă Mihaela Miroiu a fost în tot acest timp acolo, adesea în funcții de conducere, Bulai nu era acolo pe vremea mea, deci l-au adus mai târziu, ca și pe Cumpănașu sau pe Mirel Palada sau Victor Alistar sau pe nevestele celor de la SRI. L-am auzit pe Pîrvulescu zicând zilele astea că fără o lege nu se poate face nimic. Așa e, musai de dat o lege ca Pîrvulescu, Miroiu, Dobrescu și ceilalți să facă o politică de cadre în care să nu mai importe, protejeze și coabiteze fericiți cu impostori, violatori, bătăuși și așa mai departe.
Eu aș vrea să propun doamnei Mînzatu să înceapă educația europenilor cu un tur la menajeria de la SNSPA, universitate decorată de Ligia Deca și Klaus Iohannis că s-au infiltrat în rețeaua europeană CIVICA. La SNSPA, sigur, sunt și oameni cumsecade, doar că de 20 de ani nu i-am auzit să se scoale să propună vreo curățenie, așa că își merită turul. Studenții plătesc fără vină prețul – de la a-l suporta pe Bulai la reputația universității. Sigur, la rând stau școlile doctorale de la ANI și Academia de Poliție, avem din ce face un tur complet al meritocrației prin toată eterna și fascinanta Românie. Noroc că avem de acum înainte o tribună perfectă pentru a promova educația și competența la români.
- De la prieteni…
O mixtură de vise confuze
să lași deodată totul în urmă: carnea și spiritul durerea și bucuria freamătul
și tăcerea
o mixtură de vise confuze și conture
nesigure ce ți se lipeau de epidermă
insidios și cleios ca niște fatalități
(oricât n-ai vrea, întotdeauna va exista o
frumoasă necunoscută după care ai plâns/ după care-ai să plângi)
cândva poate-ai să fii și tu un nebun
fericit că dintre toate
evenimentele cotidiene
măcar morții nu-i ești indiferent
Alexandru Petria
alegerea
dacă vrei să fii femeia mea,
nu-mi vinde șosete,
le am pe ale mele,
nu mă amăgi cu importanța acadelelor,
știu că ai talentul de-a o da cotită
și când lipsesc colțurile,
fii numai pentru mine,
o mare deschisă pentru un singur pește,
cum mori aparent și te trezești și te bucuri
Emil Belu: Bellissimes. Note din exil (23)
Iată noi extrase din însemnările din exil ale eseistului Emil Belu din Montreal. Lectură plăcută!
■ Cultura mea teatrală e destul de șubredă. Puțini dintre actorii pe care i-am păstrat în memorie, văzuți în câteva piese memorabile, îi pot număra pe degetele de la mâini. E prea puțin, e drept, dar asta îmi e cultura teatrală. Deși, în vremuri trecute, ca și acum, criticii de teatru sunt darnici în aprecieri: o adevărată inflație de „monștri sacri”, pomeniți și supra-evaluați, mai ales post-mortem! Jean Cocteau viza cu acest apelativ un singur personaj, tragediana Sarah Bernhardt, o glorie a teatrului francez. La noi, se pare că „solul” artistic (scena!) a fost mai bogat, mai darnic, mai roditor, cum se cuvine unui spațiu mioritic. Cineva, mai în temă decât mine în ale teatrului, îmi trimite câteva rânduri despre un actor cunoscut, nici laudative, conform obiceiului locului, dar nici acuzatoare, un articol neutru. Pe Mircea Albulescu nu l-am văzut în nici o piesă de teatru, dar mi-aduc aminte că în Troleibuzul 86, de la Foișorul de Foc, până în Piața Romană, o tânără cu aspect îngrijit a recitat impresionant „Luceafărul”, iar Mircea Albulescu, la coborâre, a fost singurul care a deschis portmoneul, gest rar într-o vreme de sărăcie generală. Gestul l-am reținut ca o lecție de civism, să nu zic mai mult. Regretabil comportamentul lui în vremurile de apogeu ceaușist, de laude deșănțate la adresa cuplului prezidențial, patriei înfloritoare, în versuri stereotipe, ridicole, recitate în interminabile alaiuri festive. Valurile de poezie patriotică îi aduceau, cu siguranță, venituri și privilegii aparte, comparativ cu alți colegi actori, care și-au păstrat demnitatea. Nu cred să fi rămas indiferent la opinia publică post-revoluționară, care i-a detestat comportarea și l-a condamnat unanim pentru lipsa de verticalitate. Cred, că la final, s-a simțit izolat, regretând erorile comise. Cel puțin așa ar fi trebuit. De altfel, nu a fost singurul din breaslă dedat compromisului moral. Au fost și cazuri mai grave.
P.S. Ceva hazliu, legat de subiect. Acum, mai spre bătrânețe, cu dese neglijențe „estetice”, soția, atentă de cum arăt la ieșirea în lume, mă strigă grijulie: „Vino să-ți scurtez sprâncenele, că ți-au crescut ca lui Mircea Albulescu! Terente, de mă numeam, scăpam de „scurtări”…
■ Ne tot mirăm de proasta clasare mondială a universităților românești. Cauzele le știm prea bine, dar nu facem nimic pentru saltul calitativ al învățământului, pentru cercetare, pentru tot ce ne-ar putea ridica pe un alt palier. Întâmplător, dau peste un interviu care, într-o singură frază, dă cheia succesului MIT-ului (Inst. Tehn. Mass.), SUA. O spune George Lusztig, matematician originar din Timișoara, născut în 1946, care este cercetător al celebrului institut american: „Când vrem să angajăm pe cineva, sau să promovăm pe cineva, cerem evaluări de la primii zece specialiști din lume, în domeniul candidatului”. Comentariile sunt de prisos!
■ În „Evocări”, o carte de amintiri a lui Walter Roman, citesc despre vizita pe care i-a făcut-o românul lui E. Hemingway, însoțit de scriitorul german, Ludwig Renn, la Madrid, la hotelul unde trăsese celebrul scriitor american. Acesta îl întreabă pe Walter Roman din ce țară este și, aflând că e român, vrea să știe dacă l-a cunoscut pe Panait Istrati, celebrul compatriot. Le explică celor doi vizitatori, o întâmplare petrecută în timpul vizitei pe care autorul român a făcut-o în URSS, una devenită celebră, de altfel. Panait Istrati a vizitat închisori și lagăre de muncă, uzine și sovhozuri, și a rămas deziluzionat de ce a văzut. Demnitarul rus care-l însoțea, i-a explicat: „Nu se pote face o omletă fără să spargi ouăle”. Românul i-a replicat scurt: „Aș putea fi de acord cu această explicație, dar, din nefericire, am văzut mai mult ouăle sparte, decât omleta.
■ Discut cu Raul, un cilian, poet amator, coleg de serviciu, într-o pauză, despre Pablo Neruda, poetul laureat cu Nobel-ul pentru poezie. Îi apreciază enorm poezia – volumul Canto general, în special –, dar îi atacă convingerile comuniste. Cu timpul, într-o carte a lui, „Mărturisesc că am trăit”, dau peste părerile lui despre doi mari autori. Penibile și aproape de necitit.
- „Pasternak a fost un mare poet crepuscular, poetul intimității metafizice, iar din punct de vedere politic un onest reacționar care, în transformarea petriei sale, nu a văzut mai departe decât un țârcovnic mai răsărit.”
- Despre „If” al lui Rudyard Kipling: „…acea poezie vulgară și plină de fățărnicie, precursoare a «Reader`s Digest» – ului, a cărei valoare intelectuală nu depășea, după părerea mea, pe cea a pantofilorducelui de Alba. Să mă ierte imperiul britanic”.
■ Un prieten, după câteva pahare, la o agapă aniversară, inginerul Alexandru Panait, moț de pe valea Arieșului, ne poveștește una bună petrecută duminica trecută. Soția lui, foarte ocupată cu bucătăria, cu cei doi nepoți, cu treburile casei, îl roagă să dea cu aspiratorul. Ba mai mult, să facă drumuri la piață, să meargă după pâine și multe alte necesare cumpărături gospodărești. M-am enervat, zice el, replicându-i consoartei că toate astea sunt treburi de femeie, nu de bărbat. Și, știți ce mi-a răspuns?
– Te consideri bărbat?
– Da, i-am răspuns.
Și-a dat jos șorțul de bucătărie și m-a invitat în dormitor, dacă tot mă cred bărbat.
– Dă-mi plasa că merg la piață, i-am răspuns sfrijit provocării.
■ Andy Warhol, regele Pop-Art-ului, l-a pictat pe Einstein cu limba scoasă. S-a spus că scoatera limbii este un salut plin de bunăvoință, un gest ludic, apanajul oamenilor care locuiesc pe muntele cel mai înalt al lumii, acolo unde este locuința zeilor. Marele fizician, care avea și mult umor, a scos limba atunci când i s-a cerut să surâdă. Câte nu s-au spus despre „tatăl teoriei relativității”!
■ Un catren al poetului brașovean Ștefan Baciu, cel care a colindat lumea, făcându-și nenumărați prieteni pe mai toate continentele, moare (1993) în Hawaii, Honolulu, uitat de toți. „Catrenul 1001” este o finală mărturie a unei supreme singurătăți, pe o insulă a uitării de sine, în Pacific, pe care destinul i-a hărăzit-o: „Sunt singur cu mine,/ Bolnav și bătrân,/ N-am mâță, nici câine,/ Și niciun stăpân!”
- Semnalări amicale…
Literadura, IX, 33, septembrie 2024
Tocmai mă întrebam ce face revista prietenilor noștri din Buzău cînd am primit de la poetul Teo Cabel, redactorul șef, numărul de toamnă al acesteia. Excelent după cum ne-au obișnuit. Foarte bune grupaje de poezie, proze interesante, un sector de critică și comentarii parcă mai bogat decît de obicei. Am avut și o satisfacție personală, un grupaj din volumul „pictural” al Cameliei Iuliana Radu din care am publicat și eu de cîteva ori. Mi se confirmă impresia că va fi un volum strașnic. Îi felicit pe redactorii Literadurii pentru calitatea publicației pe care o editează. Spor și baftă mai departe. De la linkul atașat revista poate fi descărcată în format pdf… Lectură plăcută.
https://drive.google.com/file/d/1nivk4hvMkLsaqsV-DYys0fh-qYVKSGmO/view
Petre Barbu: Când oamenii au uitat linia Bârladului pe care a ținut-o minte Dumnezeu
Scriitorul – și jurnalistul, dar aici dau vina pe scriitor! – are despre celebra linie de cale ferată Galați -Bârlad, cea distrusă de „dezastrul natural” recent, și amintiri personale și familiale, ba chiar și auctoriale, linia fiind evocată într-unul din romanele sale. Prin urmare, textul care urmează, apărut la rubrica sa din Libertatea, este mai degrabă o proză decît un articol, o povestire foarte frumoasă și foarte tristă. Lectură plăcută!
- Shakespeare – Sonete
Marele Will ne dăruiește un nou minunat sonet în traducerea măiastră a poetului Adrian Vasiliu. Au sosit de dimineață, înainte de a începe ploaia… Lectură plăcută!
Sonetul CXX
That you were once unkind befriends me now,
Că m-ai rănit cândva-s avantajat,
Și fiindcă știu ce chin a fost, îți cer
Și eu iertare pentru-al meu păcat,
Că doar nu sunt din bronz, nici din oțel.
Iar dacă-ai fost lezat de-a mea cruzime,
Cât eu de-a ta, gândesc c-ai suferit,
Ca-n iad, iar eu, tiranul, făceam bine
De-acea durere să-mi fi amintit.
O, dacă noaptea vrajbei noastre ne-ar
Fi amintit ce grea e suferința,
Și dacă ne-am fi dăruit măcar
Umilul leac al inimii, căința!
Dar vina ta-i de-acum răscumpărată;
Greșeala mea cu-a ta e compensată.
În românește de Adrian Vasiliu
- Rîdem din răsputeri…
Un banc „de opinie” de la profesorul Septimiu Chelcea, despre părerile electoratului prezidențiabililor anunțați în chestiunea pămîntului plat, iar în loc de glumă grafică, o glumă mai mare, mutrele respectivilor potențiali candidați într-o poză de grup, de un umor natural indiscutabil, adică de la mamele lor! Numai uitați-vă la ei, frumoșii! Așa că vă vine să-i votați pe toți deodată? Enjoy!
Sondaj de opinie…
Un sondaj reprezentativ la nivel național realizat de Cult Market Research în perioada 12 -16 septembrie 2024… Proporția celor care cred că pămîntul este plat din totalul votanților fiecărui candidat la președinție anunțat:
Cristian Diaconescu – 3%
Elena Lasconi – 4%
Mircea Geoană -11%
Marcel Ciolacu – 16%
George Simion – 18%
Nicolae Ciucă – 22%
Diana Șoșoacă – 33%
Concluzie: Cine se aseamănă se simpatizează.
Cum a început shabbatul, am putea spune că rîdem spre shabbat. E voie, rîsul nu e un păcat. Dar pot rîde toți, indiferent de religie, chiar și muslimii, dacă mai au chef după ce le-au explodat pagerele și stațiile radio sub nas. Un grupaj de bancuri evreiești culese, alese, bibilite și titrate de prietenul nostru Cezar Straton. Și o glumă grafică de la profesorul Septimiu Chelcea. Enjoy!
Degenerare – Cum se definește un evreu degenerat? Unul căruia îi plac mai mult femeile decât banii.
Inechitate (socio-genetică) – Un evreu relata despre viaţa sa ca emigrant: – M-am aranjat destul de bine cu slujba. Am intrat la Londra în serviciul unui lord. El trăieşte cu nevastă-mea şi eu trăiesc cu nevastă-sa… – Nu te poţi plânge. Este un aranjament minunat! – Da, dar cam inconvenabil; eu îi fac lui lorzi deştepţi şi el îmi face mie evrei proşti…
Eficiență – Îțic și Ștrul fuseseră prieteni totali, încă din copilărie. Cândva, moare unul dintre cei doi. Supraviețuitorul merge la ziar, să dea anunțul de rigoare: „Ștrul mort!” Contabila de la ziar îi spune: „Oricum se taxează minimal, pentru cel puțin 4 cuvinte!” – Da?, se bucură Ițic. Atunci scrieți așa: „Ștrul mort. Vând Trabant!” Săru-mâna…
Seriozitate – Într-o familie de evrei cu stare, era o fată mai prostuță de felul ei. O dată, mama fetei îl vede pe Ștrulic, care, după gard, îi smotocea și îi pupa cu foc progenitura. – Ascultă Ștrulic, dacă o pupi pe Rașelica mea, sper că ai intenții serioase… – Vai de mine, madame Wainsbein!… Da’ ce, credeți că eu o pup, așa, doar de plăcere?
Presimțire – Un evreu primește ca împrumut de la cel mai bun prieten 10.000 de euro. Emoționat și plin de lacrimi, îl îmbrățișează – moment în care celălalt, surprins, întreabă: – Dar ce ai, mă? De ce trebuie să bocești? Și tu m-ai ajutat pe mine, când am avut nevoie. Vorba aceea: „prietenul la nevoie se cunoaște”… – Nu știu, frate! Da’ am un sentiment ca și cum ar fi ultima dată când ne mai vedem…
Relație – Ițic și Ștrul stau de vorbă: –Auzi, Ițic, care ți-a fost cea mai scurtă relație? – Trei ore, până ea și-a băut sucul. – Păi, trei ore a stat la un suc, măi? – Păi da, că i-am cumpărat un pet de 2,5 litri, la „promoție”. Și doar nu era să las sucul neconsumat…
Economie – Un evreu pe patul de moarte: – Mamă, ești aici? Mama – Da, fiule sunt aici! – Nevastă ești aici? – Da, bărbate, sunt aici! – Copii, sunteți toți aici? – Da, tată, suntem aici! -Toată lumea e aici? – Da, toți suntem aici! – Atunci de ce naiba e lumina aprinsă la bucătărie?
Dilemă – Un elev rus cu origini evreieşti are o dilemă: – Mama, eu ce sunt: evreu sau rus? – Rus, dragul mamei, dar ce-ţi veni? – Un coleg are un căţeluş de rasă de vânzare şi mă gândeam cum să procedez, să mă tocmesc cu el sau să i-l iau cu forţa…
Zid – De 60 de ani, un bătrân mergea zilnic la Zidul Plângerii din Ierusalim. Despre acest bătrân aude şi o reporteră de la CNN și se hotărăște să-i ia un interviu. Ajunge ea la zid şi află care este bătrânul. După 45 de minute, bătrânul își termină rugăciunea şi reportera îl abordează pentru a-i lua interviul. – Scuzați-mă, eu sunt reporteră la CNN şi mă numesc Rebecca Smith. Dumneavoastră cum vă numiți? – Moritz Fishbein. – De când veniți la Zidul Plângerii? – Aproximativ de 60 de ani. – De 60 de ani! Şi pentru ce vă rugați? – Mă rog ca nevastă-mea să fie o femeie bună, cuminte si înțelegătoare. – Şi ce simțiţi după 60 de ani? – Parcă aș vorbi la pereţi.
Un banc retro excelent de la prietenul nostru Bogdan Stoicescu și o glumă grafică, din păcate mai degrabă o reflectare a calității presei, de la profesorul Septimiu Chelcea. Enjoy!
Tovarășul Strapleașkin
Tovarăşul Ivan Ivanovici Strapleaşkin, a fost stîlp de rezistență al partidului, participant la Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie. Tovarăşul Lenin i-a murit în braţe. Tovarăşul Ivan a fost decorat cu numeroase ordine şi medalii ale URSS. Şi acum, la 104 ani, tovarăşul Ivan Ivanovici Strapleaşkin merge, ca tot omul, la doctor.
– Bună ziua, tovarăşe doctor!
– Bună ziua, tovarăşe Ivan. Cu ce problemă pe la noi? Sînteţi bolnav?
– Aaaa, nu eu, tovarăşa Katia Strapleaşkina, știți, consoarta mea dragă… De patru zile nu se mai scoală din pat, nu mai vorbeşte cu mine, nu mai mănîncă nimic, nu ştiu ce să mă mai fac cu ea.
– Păi, cîţi ani are tovarăşa Katia?
– 95! Tinerică, tinerică…
– Hm, e o vîrstă la care tot omu’ se mai îmbolnăveşte! Ba chiar mai și moare!
– Da, tovarăşe doctor, dar ştiţi, dacă eu mă simt încă bine şi în putere, parcă mi-ar părea rău să o pierd, că m-am împăcat foarte bine cu ea.
– Păi, în cazul ăsta, vă dau o reţetă, dar nu pentru ea, ci pentru dvs, tovarăşe Ivan. Mergeţi la farmacie, cumpăraţi pastila, o luaţi, apoi faceţi sex cu tovarăşa Katia şi s-ar putea să aveţi surpriza să-şi revină.
Se duce tovarăşul Ivan la farmacie, ia pastila, merge acasă, face sex cu tovarășa Katia, consoarta, conform prescripţiilor medicale… A doua zi, cînd tovarășul Ivan se trezeşte, tovarăşa Katia nu mai era în pat, era în bucătărie, cînta de mama focului şi gătea. Îşi zice tovarăşul Ivan în sinea lui puternică, de revoluționar: „Eeee, al dracu’ tovarăşu’ doctor, dacă ştiam io de tratamentu’ ăsta cînd trebuia, nu îmi mai murea tovarăşu’ Lenin în braţe!”
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
