1.Poezie de octombrie
în insulă li se spune tzitzikas
necunoscute rămîn drumurile memoriei,
mai neștiute decît cele ale domnului nostru –
cîntecul obsedant al cicadelor a venit
cînd am dat peste ele într-un roman japonez…
și deodată cîntecul, da cîntecul, splendoare
monotonă, în balconul din insulă, în care noi,
de multe ori, l-am auzit, jucînd minunata scenă,
scena balconului, celebrată în după-amiezile
fierbinți, în înserările purpurii, care alungau
umbra deasă a arborelui măreț de peste pervaz –
nu putea alunga, nu putea învinge cîntecul,
monotonia sa caldă, cîntec de masculi în rut
ademenind fetișcane înmărmurite și naive,
poate de-a dreptul nătînge!
16 Octombrie 2024, în Iași
- Prima pagină…
Liviu Antonesei: Al. Zub 90/ Pe urmele cărturarului, în Expres cultural
Pe 12 octombrie, eminentul cărturar Alexandru Zub a împlinit 90 de ani. Cu acel prilej, am publicat un frumos articol omagial al lui Sorin Antohi, împreună cu care am ucenicit pe lîngă marele istoric. Spuneam atunci că am scris și un articol pentru revista Expres magazin, care a apărut acum. Public și articolul meu ca atare, dar și un link către formatul pdf al revistei, pentru că sînt și multe alte lucruri interesante de citit. Lectură plăcută!
Dă clic pentru a accesa Expres-cultural-nr.-94.pdf
Al. Zub 90. Pe urmele cărturarului
În această lună, cărturarul Alexandru Zub a împlinit 90 de ani. Frumoasă vîrstă, care mă îndeamnă la cîteva rememorări, care se întind pe mai bine de jumătate de veac. L-am văzut prima oară pe cînd eram student, cu prilejul lansării cărții sale despre dimensiunile istoriografice ale Junimii, carte despre care am și scris un articol în Opinia studențească, poate unul dintre primele mele articole, de care am fost atît de mîndru încît l-am vizitat la institut ca să-i înmînez un exemplar din revistă. Cum i-am citit cam toate cărțile apărute ulterior, acoperind și o parte dintre lacunele din urmă, acest gest avea să se repete, devenind un mic ritual. Întotdeauna, cînd ajungeam cu o nouă revistă, urma o discuție, la o cafea, „o cafea la Zub”, cum spuneam eu și colegul meu Mihai Dinu Gheorghiu, cînd mergeam împreună. Adesea, plecam de acolo cu gențile pline de cărți, domnul Zub nu este un cititor egoist, împrumută cărțile pe care le deține celor interesați. Uneori, le dăruie sau dăruia o copie xerox. O să încerc aici un fel de portret de cărturar și maestru…
Încă de la începuturi, de cînd era tînăr cercetător la Institutul de Istorie şi Arheologie din Iaşi, înainte de a cunoaşte măruntaiele imunde ale Gulagului românesc, domnului Alexandru Zub i se conturase deja misiunea – refacerea în ansamblu şi în detalii a istoriei istoriografiei moderne, refacerea sintetică şi critică a principalelor momente şi portretizarea completă a principalelor personalităţi ale acesteia. Înainte de arestare, începuse deja lucrul la o amplă bibliografie a operei lui A. D. Xenopol. La reîntoarcerea din aspra călătorie a prizonierului, îşi va relua travaliul ca şi cum nici nu ar fi fost plecat, în cel mai deplin înţeles al formulei sine ira et studio, ceea ce mărturiseşte cu asupră de măsură în ceea ce priveşte tăria de caracter a cărturarului ieşean. Pentru că absentase, fără voia sa, şapte ani, cei şapte ani „slabi”!, de la nobila misiune, a resimţit cu extremă acuitate sentimentul urgenţei, devenind ceea ce atît prietenii cît şi neprietenii numeau şi numesc, care cu admiraţie, care cu invidie, „uzinele intelectuale Al. Zub”. Între 1971 şi 1975, trei masive bibliografii acopereau deja vieţile şi operele celor trei corifei ai istoriografiei asupra cărora va „peregrina în zăbavă” insistent de-a lungul deceniului opt: Mihail Kogălniceanu, A. D. Xenopol şi Vasile Pârvan. Dar bibliografiile nu erau decît punctul de plecare, fiind urmate imediat de monografiile aferente şi urmate de ediţii, culegeri de studii ori de documente inedite. Sfîrşitul deceniului şi deceniul următor aveau să aducă din partea infatigabilului savant acoperirea principalelor momente la istoriografiei româneşti moderne: romantismul paşoptist şi postpaşoptist, junimismul, şcoala critică de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, şcolile interbelice. La mai puţin de douăzeci de ani de la reîntoarcerea la uneltele de lucru şi la treizeci de la iniţierea, înainte de condamnarea din 1958, a acestui ambiţios proiect, acesta era dus la bun sfîrşit, cel puţin în liniile sale mari, iar Al. Zub ar fi putut spune pe drept cuvînt că şi-a împlinit misiunea. Doar că un cărturar de asemenea dimensiuni nici nu are o singură misiune şi nici nu o socoteşte vreodată încheiată! De-a lungul muncii urieşeşti la acest proiect ambiţios, istoricul şi-a găsit mai vreme pentru mii de studii şi articole, care au intrat ori nu în alte volume – şi asta va da de lucru celor ce vor porni cîndva pe urmele sale, aşa cum a pornit D-Sa pe urmele unor Kogălniceanu, Xenopol, Iorga ori Pârvan! – , pentru coordonarea unor volume colective tematice, pentru abordarea dimensiunilor inter şi transdisciplinare ale istoriei în ansamblul disciplinelor antropologice, pentru analiza temporalităţii scurte, medii şi lungi, pentru surprinderea sensurilor Revoluţiei franceze ş.a.m.d.
Ca să nu mai spun că, fidel înţelesului global, în sensul unei antropologii generale, pe care îl dă D-Sa istoriografiei, a mai găsit timp şi pentru iniţierea în „proceduri” a unui colectiv informal de tineri cercetători din toate domeniile umanioarelor, în cadrul unui aproape clandestin „cerc de istoria şi filosofia culturii”, pe care l-a adăpostit la Institutul de Istorie din Iaşi în a doua jumătate a anilor optzeci, deci în perioada cea mai sinistră, inclusiv din punctul de vedere al supravegherii, a ceauşismului. În absenţa exemplului luminos, iradiant, al D-Sale, în absenţa „scepticismului tonic” pe care-l împrăştia în jur, mulţi dintre cei care i-am trecut pragul ne-am fi pierdut pe drum ca intelectuali, ori nu am mai fi fost deloc în această lume: Sorin Antohi (filolog), Dan Petrescu (filolog), Ştefan Afloroaei (filosof), Mihai Dinu Gheorghiu (sociolog), Andrei Corbea (filolog), Valeriu Gherghel (filosof), Ştefan Lemny (istoric), Luca Piţu (inclasabil), Lucian Nastasă (istoric), eu, poate şi alţii pe care nu mi-i amintesc pe moment. Tineri pe atunci, acești autori au fost atrași în colaborarea la volume colective tematice, în limbi străine, destinate congreselor internaționale de științe istorice. Cîteva din cele mai bune studii ale mele își datorează existența presiunilor amicale ale marelui savant.
Nu reuşesc să mi-i amintesc pe toţi tinerii cercetători din domeniul istoriei care au gravitat în jurul său la Institutul pe care, după Revoluţie, har Cerului, l-a condus vreme de peste două decenii. Privat, ca şi un Constantin Noica de pildă, de posibilitatea de a preda la Universitate din pricina trecerii sale prin închisorile politice comuniste, Dl. Zub s-a dovedit un extraordinar profesor, dacă nu şi psihoterapeut!, pentru noi toţi şi pentru alţii, nenumiţi. După 1990, i s-au deschis din fericire și porțile Universității. Unii dintre noi s-au împrăştiat în lumea (academică sau nu) largă, dar măcar un lucru e sigur – nu-şi fac de rîs profesorul pe acolo pe unde s-au dus, pentru că i-au învăţat bine lecţia de seriozitate şi probitate academică. Iar noi, cei care am rămas aici, am rămas, de fapt, cu o singură grijă majoră – să nu nu fim puşi în situaţia să roşim atunci cînd dăm ochii cu profesorul nostru neoficial. Şi, din acest motiv cu siguranţă, ne-am ferit, pe cît a fost omeneşte posibil, de „porcăriile” pe care, generoasă cum se întîmplă să fie, viaţa ţi le scoate mereu în cale.
Dar să revin la pariul principal, acela pe care şi l-a pus profesorul în 1957, la terminarea studiilor, în cursul primei treceri, meteorică, prin Institutul de Istorie şi Arheologie din Iaşi. A fost acesta cîştigat? Da, dacă mă gîndesc că principalele personalităţi şi momente, răspîndite pe o durată mai lungă de o sută de ani, au fost deja acoperite. Nu, dacă mă gîndesc la stilul de muncă perfecţionist al Profesorului. În ce mă priveşte, de fapt, în măsura în care am reuşit să-l înţeleg pe acest cărturar care nu cunoaşte nici senzaţia oboselii, nici pe cea a automulţumirii, ştiu că Al. Zub nu va socoti pariul/ proiectul dus la bun sfîrşit decît în momentul în care aceste abordări punctuale (personalităţile) şi secvenţiale (momentele) se vor fi topit într-o sinteza finală. Ştiu, prin urmare că, dincolo de diversitatea proiectelor de cercetare ale momentului actual, pentru că forţa curiozităţii acestui savant este practic infinită, asta se zămisleşte în labirinturile invadate cărţi, publicaţii, fişe, fotocopii și în cele ale minții desigur. Asta se zămisleşte, pentru că nimeni altcineva din cîţi cărturari contemporani cunosc n-ar putea să producă. Nu dintr-o incapacitatea înnăscută, ci pentru simplul motiv că nimeni nu are deja „materia” prelucrată, aşa cum D-Sa a reuşit să şi-o prelucreze. Şi-a luat un răgaz de ceva mai mult de un deceniu, pentru aşezarea în matca lor a lucrurilor, pentru decantarea ideilor privind acest majestuos ansamblu în mişcare. Şi-a luat răgazul în această privinţă, vreau să spun, căci altfel cînd şi-a mai luat prodigiosul cărturar vreun răgaz în general!? Însă, în momentul în care vom ţine în mînă monumentalul op, ori monumentalele opuri!, sau o carte mai mică esențializată, vom avea aceeaşi senzaţie pe care o avem ţinîndu-le pe cele ale marilor săi înaintaşi, de la Kogălniceanu, Xenopol, Iorga şi Pârvan la David Prodan, istoricul contemporan pe care l-a simţit atît de aproape, ca stil şi destin de cărturar, deşi zonele lor de preocupări erau totuşi atît de îndepărtate. Vremurile sînt înaintate, dar ceva îmi spune că va veni momentul…
3.Un prieten…
Cezar Straton: De la seducție la viol
Alte notații din Noua ecologie a iubirii, una din cele două cărți amoroase la care lucrează prietenul nostru Cezar. De data aceasta despre strategiile de apropiere adoptate de bărbați față de sexul frumos. Enjoy!
Seducție și… „agățat” (prin secole)
Seducerea sau „agățatul” au existat de când lumea, numai că, în fiecare epocă, oamenii și-au manifestat diferit sentimentele, iar tehnicile au variat prin vreme.
Ieri. Nu știm exact, dar putem presupune că în vremurile vechi, prima dreptul forței: relațiile se înfăptuiau prin captură, iar bărbații cei mai puternici mergeau la „vânătoare de femei”. Luatul femeii cu japca abundă și în mitologia greco-latină: să ne amintim de Iason și Medeea, de Tezeu și Ariadna, de Paris și de Elena din Sparta, sau, la romani, de celebra răpire a Sabinelor. O cotitură în istoria cuceririi amoroase o reprezintă „noile strategii” ale Epocii Luminilor, apoi ale Renașterii. În secolul romantic, figura centrală este cea a dandy-ului, care duce seducția de dragul seducției la extrem.
Azi. „Liberalizarea sexului” a început în interbelic. Dar aici, schimbarea fundamentală va fi adusă de anul 68: generația născută după război iubește și seduce altfel decât părinții ei!
Mâine (?). Se vorbește mult despre sexul cibernetic al viitorului, între parteneri situați la mii de mile depărtare. Într-un film de Woody Allen, oamenii din viitor se delectau cu „mașina de produs orgasm” (?). Vom trăi și vom vedea.” (Doinel Tronaru).
Manualele de seducție se adaptează gusturilor vremii. Cartea „Les Sagettes et Russes sur l, amour” (1599!) este dintre cele mai crude și mai cinice. Abundă într-o serie de sfaturi de cucerit fecioarele, femeile măritate sau… mai lesne de convins… văduvele. Citez: „Fata se lasă ușor ademenită, dar când se pune problema finalizării, refuză să ți se dea, având nevoie de asigurări de mariaj, avere etc. Femeia măritată e mai puțin rebelă, dar calculează cât timp vei pierde până o vei convinge să-și înșele soțul…oricum el fiind de mult indiferent la farmecele ei. Cum scopul iubirii este plăcerea, mai bine seduceți o văduvă, care vă va crea cele mai puține încurcături”.( Din „Istoria cuceririi amoroase”, de J. C. Bologne).
Viol. Violul – uneori consensual între prădător și „victimă” – era, în Evul Mediu, un mijloc de a te însura cu o fată care-ți era superioară ca neam, ca blazon. (A se vedea filmul „Avarul”, cu un Louis de Funes, perfect, în acel rol). ( Din „Istoria cuceririi amoroase”, de J. C. Bologne): ”Să nu ne mire că tema violului este frecventă în literatura secolului al XVI-lea. Violul era o alternativă evidentă, salvatoare, pentru cel care nu poate seduce. De pildă, în fața judecătorului, un bărbat acuzat de viol, răspundea cu o dezarmantă sinceritate: „Eu sânt atât de urât, încât nu aș fi putut să o cuceresc, fără a o forța”.
- Tot de la prieteni…
Radu Mârza
Teze neterminate
Un cititor care se definește ca fiind
raționalist
stătea liniștit și citea,
cu delicii,
un volum gros de poezie.
Nu-i stă în fire.
Rar citește cărți de poezie,
mai degrabă câte una,
pe blog,
dar de data asta l-a prins.
Un volum gros de poezie
care l-a atras
și contrariat
cu atât mai mult
cu cât o cunoaște
pe autoare.
Și se întreabă cititorul,
la fiecare vers,
la fiecare strofă,
la ce se gândea autoarea
când a scris acele
cuvinte,
ce revoltă,
ce stare de bine,
ce nervi,
ce fericire,
ce normalitate
trăia atunci când le-a scris?
Încearcă să-și imagineze autorul
ce făcea autoarea
când Muza i-a șoptit tocmai
acele cuvinte?
Unde se găsea?
Unde lucra?
La ce lucra?
Ce citea?
Pe cine citea?
Cu cine vorbea?
Dar vorbea?
Unde mergea?
Cu cine mergea?
Ce gătea? Oare o supă?
La miez de noapte?
Nu e ușor să citești poezie
când o cunoști pe autoare,
care ți-a mai fost
– demult! –
profesoară,
pe-atunci înnebunise o aulă întreagă
cu „Etica nicomahică”
și când o revezi,
rar, de fiecare dată
în tine este o mică sărbătoare,
pentru că o admiri pe
această vrăjitoare
care aruncă cuvintele
în vorbă precum și pe hârtie
apăsat, puternic, deloc în grabă,
dar cu viteza unor proiectile,
în sunet de bici
și formând,
acolo unde cad – cuvintele,
mari și transparente cratere.
Pentru că te simți ca un psihiatru
care o analizează,
fără să vrea,
pe sărmana poetă
atât de sinceră
cu sentimentele și gândurile ei.
Alexandru Petria
week-end
așteptă vinerea ca băieții
să le crească puța,
cu frenezie, cu inconștiență,
să prindă o excursie sau plăcinta de lenevie
de până luni,
de miercuri încep să ardă pe creieri vinerea,
ar da din picioare dacă ar ajuta
să vină cât mai repede
sâmbetele și duminicile libere,
serviciul îi strânge de gât.
doresc să evadeze din prezent în relaxare.
cine trage de gândul
că, de fapt, așa se apropie
lipicios de poarta cimitirului?
- Semnalări amicale…
Septimiu Chelcea: Demoralizarea individuală și colectivă
Și de data aceasta, profesorul Septimiu Chelcea abordează una din temele fierbinți ale zilei. Demoralizarea este un fenomen cu mare impact în viața personală și a comunităților, iar în vremurile noastre pare nu doar foarte ridicată, ci de-a dreptul în expansiune. De aceea, mi se pare ciudat că dicționarele de psihologie, psihologie socială și sociologie nu o definesc. Din fericire, cercetătorii o abordează cu mai multă atenție, apelînd la propriile lor definiții.
Adrian Grauenfels (ed): Concurs cu elefant, Ed. Saga, 2024
Am primit de la prietenul nostru poetul și editorul acest mic volum colectiv de poezie și proză, cu un titlu misterios, pe care l-am citit cu mare plăcere. În ordinea intrării în scenă, participă la antologie: Alfred Poplingher, Rely Schwartzberg, Julien Caragea, Adrian Grauenfels, Ana Urma, Iosif Brodski. Beatrice Bernath, Nora Blaj, Maria Sava, Marcel Lupu, Liliana Toma, Julia Kakucs, Clelia Ifrim. Volumul poate fi consultat și descărcat în format pdf la linkul care urmează…
Duminică seara, scriitoarea Mirela Roznoveanu a urmărit recitalul pe care îl postez în ciclul de la Trinity Church, în Broadway. I-a plăcut foarte mult și pe bună dreptate, forță de improvizație, virtuozitate instrumentală și toate celelalte ingrediente care fac o interpretare memorabilă. Ca și alte dăți, ne-a dăruit recitalul și nouă. L-am ascultat deja la primire, dar îl voi reasculta. Mulțumiri Mirela. Audiție plăcută tuturor. Muzica începe cam din minutul zece, dar nu strică să ascultați și introducerea vorbită.
https://trinitychurchnyc.org/events/jazz-icons-billy-childs-trio-2024-10-13
Editura Pop a primit premiul „Deutscher Verlagspreis 2024“ la Tîrgul Internațional de la Frankfurt
Am primit acum cîteva zile această veste minunată de la prietenul nostru, scriitorul și editorul Traian Pop. Nu am publicat-o imediat, am așteptat ziua evenimentului. Îl felicit pe Traian nu doar pentru acest premiu, ci pentru tot ce face împreună cu editura sa. Nu e locul aici să enumerez toate izbînzile editoriale ale lui Traian, dar e elocvent să menționez antologia lirică dedicată Aktionsguppe Banat, cărțile marelui scriitor Eginald Schlattner, precum și pe cele dedicate acestuia…
Mai multe detalii despre premii și tîrg în general în articolul lui William Totok din RFI…
„Ich verstehe diese Anerkennung als Herausforderung und nehme sie als solche an, aber nicht ohne mich bei Ihnen, den Autoren, Übersetzern, Lektoren, Korrektoren, Redakteuren und Grafikern zu bedanken, genauso wie bei allen Förderern, Kultureinrichtungen, Bibliotheken, Archiven, Universitäten, Instituten und all denen, die uns stets unerschütterlich zur Seite standen, sowie bei denen, die es hartnäckig verweigerten, weil sie uns auf diese Weise geholfen haben herauszufinden, welches Bild von uns sich in der Verlagslandschaft konstituiert und etabliert. Und nicht zuletzt gilt mein Dank Ihnen, liebe Leserinnen und Leser, da Sie unser Unternehmen – um mit Bob Dylan zu sprechen – vor einem „blowin’ in the wind“ bewahrt haben.”
„Mă bucur să vă pot anunța că pe 16 octombrie în cadrul unei ceremonii la Târgul de Carte din Frankfurt, Editurii Pop i se va acorda premiul „Deutscher Verlagspreis 2024“. Înțeleg această recunoaștere drept o provocare și o iau ca atare, nu înainte însă de a vă mulțumi vouă, autorilor, traducătorilor, lectorilor, corectorilor, redactorilor, graficienilor, bibliotecilor, arhivelor, universităților, institutelor, instituțiilor culturale, sprijinitorilor și tuturor celor ce ați putut, ați vrut și ați știut sa rămâneți alături de mine, ca de altfel și vouă, celor ce nu ați putut, nu ați știut sau nu ați avut dorința de a o face, care n-ați acordat importanță celor întreprinse de mine și colectivul editurii, cât și vouă, care ne-ați neglijat cu îndărătnicie, ajutându-ne – fie și în acest mod – sa aflăm care este imaginea noastră în peisajul editorial. Și la urmă, dar nu în ultimul rând, mulțumesc vouă, iubiți cititori, fără de care întreprinderea noastră ar fi fost – vorba lui Bob Dylan – „vânare de vânt“. (Traian Pop)
- Shakespeare – Sonete
Astăzi, Marele Will, însoțit de eminentul său traducător, poetul Adrian Vasiliu, s-au hotărît să ne dăruie un nou sonet dis-de-dimineață, ca un pahar de apă neîncepută. Enjoy!
Sonetul CXXIV
If my dear love were but the child of state,
Iubirea mea de-ar fi de conjunctură,
Ar fi bastarda purei întâmplări,
Cu drag de timp privită, sau cu ură,
Când iarbă rea, când floare între flori.
Nu, n-a fost rodul unui accident;
Nu-i victima măririi, nici nu cade
Sub lovituri, sub șocul violent
Al furiei mulțimii revoltate.
Iubirea mea de intrigi nu se teme,
Care cum vin la fel de iute pleacă.
Ea singură rezistă peste vreme,
Nu crește-n soare, ploaia n-o îneacă.
Dovadă-mi sunt toți cei smintiți de timp,
Ei mor eroi întru păcat trăind (1).
(1) Cupletul final probabil face referire la Contele de Essex, favoritul Reginei Elisabeta I, care, „smintit de timp”, contrar iubirii curate, „nepolitizate” ,cum este cea a poetului, descrisă în sonet, a murit pe eșafod, condamnat de Regină, deși credea, sau a pretins doar, că luptă pentru ea. (a se vedea site-ul https:// shakespeares-sonnets.com/sonnet/124)
Traducerea: Adrian Vasiliu
- Rîdem din răsputeri…
Un banc amuzant de la vechiul meu prieten Willy Shalev și o glumă grafică de la Emanuiel Pavel. Mă întreb dacă este vreo legătură între ele! Enjoy!
La cabinetul medical…
Un bărbat solid se prezintă la cabinetul medical al unei doctorițe.
-Bună ziua…
-Bună ziua, vă rog să-mi spuneți ce problemă aveți…
-Păi, mi-i cam jenă să vă spun că o să rîdeți.
-Noi medicii sîntem profesioniști și niciodată nu rîdem de problemele pacienților.
-Eu cred că o să rîdeți, că am scula mică.
Doctorița începe să rîdă, reușește cu greu să se oprească și spune:
-Vă rog să mă scuzați, vă asigur că așa ceva n-o să se repete.
-Bine atunci, poate e mai folositor să vă arăt…
Își dă pantalonii jos și ce să vezi? O sculă mică, mică, abia putea fi văzută… Doctorița începe să rîdă de se prăpădea. Cu greu, reușește să se oprească:
-Vă rog să mă scuzați, nu știu ce m-a apucat, chiar n-o să se mai repete, dar spuneți-mi acum, ce problemă aveți?
-E tare umflată!
Un banc de la profesorul Septimiu Chelcea și o caricatură de C. Pătrășcan, sosită de la Emanuiel Pavel. Enjoy!
După douăzeci de ani…
Întîlnire festivă la douăzeci de ani de la terminarea școlii…
-Salut, Gică! Mă bucur să te revăd. Ce mai faci, ce profesie ai?
-Te las să ghicești, colega!
-Bine, ai încredere și spune-mi ceva ce nu trebuie să știe nimeni.
-Despre mine sau despre tine?
Cred că se potrivește un banc narativ, lung și foarte amuzant. Mi-a sosit de la New York de la Lucian Sîrbu, dar nu e haiducit dintr-o publicație de acolo, ci dintr-un ziar de aici. Și o glumă semi-grafică de la profesorul Septimiu Chelcea.
Cerere și ofertă
Pe site-ul unei publicații de bussinnes din New York apare anunțul: „Sunt o fată frumoasă (mai mult, foarte frumoasă!) de 28 ani. Sunt inteligentă și am multă clasă. Aș vrea să mă căsătoresc cu cineva care câștigă minim jumătate de milion de dolari pe an. Există pe site-ul ăsta vreun bărbat care să câștige atât? Sau există soții ale unor milionari care pot să-mi dea sfaturi pe această temă? Am avut deja relații cu bărbați care câștigau 200-250 mii $/an, dar acest lucru nu-mi permite să locuiesc în Central Park West. Cunosc o doamnă care face yoga cu mine, care s-a căsătorit cu un bancher bogat și trăiește la Tribeca; nu e atât de frumoasă ca mine și nici măcar atât de inteligentă. Așa că mă întreb, ce am făcut ca să merit acest lucru și de ce eu nu reușesc? Cum pot să ajung la nivelul ei de bunăstare?”
Pe același site, un domn răspunde: „Stimată d-ră, am citit e-mailul dvs. cu mult interes, m-am gândit profund la cazul dvs. și am elaborat un prospect al situației dvs. Vă asigur că nu vă fac să pierdeți timpul, deoarece câștig mult peste 500 mii $ pe an. Sintetizând, văd situația dvs. așa: „Ceea ce dvs. oferiți, văzută din perspectiva unui bărbat ca acela pe care-l căutați e pur și simplu o afacere foarte proastă. Și acest lucru din următoarele motive: lăsând la o parte bla-bla-bla, ceea ce dvs. oferiți e o negociere foarte simplă. Dvs. oferiți frumusețea fizică, iar eu ofer banii mei. Propunere foarte clară, doar că există o mică problemă. În mod sigur frumusețea dvs. se va diminua puțin câte puțin și într-o zi va dispărea, în timp ce e foarte probabil să crească progresiv contul meu în bancă. Așadar, în termeni economici, dvs. sunteți un activ care suferă depreciere, în timp ce eu sunt un activ care produce dividende. Dvs. nu numai că suferiți o depreciere, aceasta e progresivă, crescând în fiecare an! Vă explic mai bine: azi dvs. aveți 28 de ani, sunteți frumoasă și veți continua să fiți pentru următorii 5-10 ani, dar din ce în ce mai puțin. Și intr-o zi, când veți observa o poză a dvs. de azi vă veți da seama că ați devenit o prună uscată. Acest lucru înseamnă, în termeni de bursă, că azi sunteți bine cotată, în intervalul optim pentru a fi vândută, nu cumpărată. Utilizând un limbaj de Wall Street, cine vă posedă azi trebuie să vă pună in „trading position” (poziție de tranzacționare) și nu „buy and hold” (cumpără și ține), cum se pare că sugerați. Așadar, în termeni comerciali, căsătoria (buy and hold) cu dvs. nu e o afacere bună pe termen mediu/lung. În schimb, închirierea pe o anumită perioadă, atât din punct de vedere comercial cât și social poate fi o afacere înțeleaptă și am putea să o luăm în calcul. Am putea să avem o relație pentru o anumită perioadă… Dacă mă gândesc bine și ca să mă asigur că sunteți cu adevărat inteligentă, cu clasă și frumoasă, eu potențial „client care închiriază” o așa „superlimuzină” cer ceea ce este corect: să facem un drive test. Vă rog, deci, să mă programați (data și ora) când sunteți disponibilă. Cu stimă, Investitorul dvs.”
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
