1.Poezie de octombrie
Toska, toska, toska…
nu doar către moarte avem viteze diferite
în trecerea noastră prin văgăunile timpului,
în competiții, în splendida lene se întîmplă la fel,
în dragoste de pildă, tu ai ars etapele, iar
eu am rămas statornic, încăpățînat pe cale…
nu e doar melancolia, depresia sau angoasa,
sînt toate laolaltă inseparabile într-un buchet,
garoafe galbene, trandafiri aidoma, răsărite
am ajuns în minunata auroră din Nevski Prospekt,
iar tu pe Arbatul animat exploziv cu Zamiatin la braț,
nimeni nu observă umbra lui Behemoth pe pavele…
și vocabula Noi se stinge în adînca, în perfecta tăcere.
2 Octombrie 2024, în Iași
- Prima pagină…
Desprind din Noua ecologie a iubirii, una din cărțile în curs de finalizare a prietenului nostru Cezar Straton, capitolul general dedicat lui Sappho și lesbianismului. Sînt și niște capitole speciale, personalizate ca să spun așa, și probabil voi publica în viitor vreunul dintre ele. Am schimbat ilustrația propusă de CS în semn de omagiu pentru poetă, dar și pentru că are legătură cu poemul din care se citează. Prin urmare, în imagine, Sappho și Erinna în grădina Mitylene de Simeon Solomon… Lectură plăcută, ba chiar cu folos!
Sappho and Erinna in a Garden at Mytilene 1864 Simeon Solomon 1840-1905
Sappho și urmașele sale
„Opera ei, mult admirată de contemporani, este în mare parte pierdută pentru noi. Poemul acesta, în care Sappho face apel la Afrodita să i-o aducă pe ființa iubită, este singurul care a supraviețuit în timp. Sappho a trăit și a scris în orașul Mytilene de pe insula Lesbos. Specialiștii spun că, în acele vremuri antice, e foarte posibil ca dragostea sexuală între femei să fi fost considerată absolut normală, înaintea căsătoriei. Poezia lui Sappho: „Nemuritoare Afrodită, copilă a lui Zeus/ vino în carul tău tras de iuți și minunate rândunele/ sosind degrabă – tu, cea binecuvântată,/ cu un surâs pe chipul tău ce nu cunoaște bătrânețea,/ întrebând iar ce m-a făcut să sufăr/ și de ce te invoc din nou./ – Iarăși, pe cine trebuie să conving/ să se întoarcă în frâul dragostei tale?/ Sappho, cine-ți aduce vătămare!?/ Căci, de nu-i iubitoare acum, curând va iubi/ Chiar și-mpotriva vrerii ei!/ – Vino la mine iarăși, Afrodita, dezleagă-mă din durerea aceasta,/ tot ce tânjește spiritul și trupul meu să fie împlinit/ împlinește-mă, Zeiță a dragostei/ Și fii aliata mea!” (Shahrukh Husain, „Cartea miturilor și legendelor erotice”, Ed. ”Paralela 45”, 2005). Într-un text amuzant, cu un titlu provocator, „Cum să devii lesbiană în 10 pași”, Louise Morel povestește evoluția ei, de la „hetero” până la a deveni lesbiană. Ea apără ideea libertății alegerii și invită toate femeile să-și pună la îndoială heterosexualitatea. În acest eseu, Louise Morel critică heterosexualitatea ca „regim politic opresiv” și cheie de boltă a „Patriarhatului”, apără ideea alegerii orientării sexuale libere și invocă dreptul la schimbare, și declară: „Odată ce am gustat din fericirea lesbiană, nu există niciun motiv să renunț la asta.” De asemenea, ea încurajează femeile să-și pună la îndoială heterosexualitatea, nu înainte de a le oferi sfaturi concrete pentru a intra în lesbianism, vesele și dezinhibate. În ciuda unei „invizibilități” a istoriei lor, a unor episoade de refuz și represiune socială, lesbienele au o cultură a lor, în special în literatură și cinema.
Lesbienele din Franța, de pildă, au dreptul de a se căsători abia din 2013. Cercetarea în istoria LGBT din Franța nu este foarte activă, în comparație cu ceea ce se produce în alte țări, în special în Marea Britanie și Statele Unite, și este marcată de o pudoare a istoriei lesbienelor.
Lesbiene celebre (nu pentru asta). Jane Addams – câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace și fondatoare a Hull House. Portia de Rossi, faimoasa actriță cunoscută în România cel mai probabil pentru rolul său din Ally Mc Beal, este în prezent căsătorită cu Ellen De Generes. Marlene Dietrich, starul de film al anilor ’20 era faimoasă pentru că se îmbrăca în haine considerate la vremea aceea ca fiind bărbătești, a avut o aventură cu scriitoarea Mercedes de Acosta (și nu doar cu ea- n.a.). Angelina Jolie s-a declarat ca fiind bisexuală. Janis Joplin, deși nu s-a declarat lesbiană sau bisexuală, a avut relații atât cu bărbați cât și cu femei. Frida Kahlo, una dintre cele mai faimoase pictorițe suprarealiste. Atât ea cât și soțul ei Diego Rivera – un mare pictor de asemenea – au avut aventuri și cu bărbați, și cu femei. Billie Jean King, lesbiană și ea, este una dintre cele mai faimoase tenismene și o activistă pentru drepturile omului. Phyllis Lyon, autoare a cărții „Lesbian Woman”, a fost prima persoană care s-a căsătorit legal cu o persoană de același sex în Statele Unite. Eleanor Roosevelt, soția președintelui SUA, Franklin D. Roosevelt, a avut o relație de durată, în tinerețe, cu o altă femeie. Revenim la Sappho, poeta greacă de pe insula Lesbos. Scria poeme pentru alte femei. A trăit în perioada 610-580 î. en. Jodie Foster a recunoscut în 2013, la decernarea premiilor Globurile de Aur că este lesbiană. Aceasta are doi fii – adoptați, evident – cu fosta sa iubită Cydney Bernard.
Feminismul lesbian. Este o mișcare culturală și o perspectivă critică care a atins apogeul în anii 1970 și 1980 în America de Nord și Europa de Vest. Mișcarea tinde să promoveze politic poziția lesbienelor în societate dintr-un punct de vedere feminist, în acest fel împletind teorii LGBT cu teorii feministe. Feminismul lesbian și-a avut originea în nemulțumirea, în anii 1970, față de mișcarea eliberării gay. Lesbienele erau minorități în ambele mișcări: feminismul de bază nu lua întotdeauna în considerare problemele lesbiene, fiind hetero-normative, iar mișcarea gay era centrată pe problemele bărbaților homosexuali și nu pe cele ale femeilor. (Bref: fiecare cu interesul lui: bărbaților homo, evident, nu le prea pasă de femei – n.a.). Feminismul lesbian activ, propovăduiește lesbianismul ca o revoltă socială împotriva structurilor patriarhale care „oprimă femeile”. În acest sens, lesbianismul – cred promotoarele lui – devine simbol al eliberării femeilor.
Citate: „Niciun bărbat nu mi-a oferit un orgasm atât de total, ca o femeie”. Semnează (separate.. prin timp..): M. Dietrich, Greta Garbo, M. Monroe, și altele..). Se pare, oare, că noi, bărbații suntem obosiți, terminați…? Nu cred… P.S. De fapt… când doi se iubesc, nu mai contează sexul lor.
- De la prieteni…
Brândușa Palade
grija mea de azi
e să reciclez costumul de ieri
prea scoțian pentru un suflet
în doliu nepăsător moale
grija lor în orașul ocupat e
ca vântul să miște lateral
dronele să danseze
frunzele să ajungă la
magazinul alimentar pe
lumea asta plus grija că
vine toamna & frunzele
pleacă & dronele vin vin
Emil Belu: Bellissimes. Note din exil (25)
Dacă e luni… e Belu, vorba soției autorului! Un nou episod, alcătuit din fragmente, din însemnările in exil ale prietenului nostru, eseistul din Montreal Emil Belu. Lectură plăcută!
■ Sutienul a fost inventat la începutul secolului XX de către germanul strămutat în SUA, Otto Titzling, dar utilizarea lui s-a făcut mult după Primul Război Mondial. Orbit de succes, neamțul americanizat a uitat să-l breveteze, iar un vechi pilot francez, Philippe de Brassiere, venit la rându-i să facă avere în SUA, un om fără scrupule, îl brevetează el. Din fericire, dacă și asta este fericire, Otto a murit înainte de a-și vedea invenția brevetată de altul. (Dernière heure, Montréal)
■ „Istoria, Religia și Sutienul, trei lucruri care falsifică realitatea” (Internet)
■ Las altora, dotați cu „priceperea trebuitoare”, vorba cronicarului, răspunsul la subtile întrebări legate de controversatul „apus” al Crăișorului Munților. „Sfârșit de poet, nu de revoluționar”, cum zice E. Cioran, apropo de cel care și-a terminat istorica misiune cântând din fluier pe prispa covrigarului din Baia de Criș, moților prinși în horă. Mare iubitor de saună cum sunt, cu abonament constant la un SPA montrealez, mi-a plăcut cererea lui Avram Iancu, adresată guvernatorului Ardealului. Când o delegație de fruntași ardeleni, l-au dus pe Craiul Munților la Principele Schwartzenberg, acesta l-a întrebat:
-Also, was wollen die Rumänien? Avram Iancu i-a răspuns:
-Serenissime, o academie de drept la Sibiu și o baie de aburi la Vidra.
(Precursori, editura „Carpați”, Madrid)
■ „De multe ori se întâmpla, când eram împreună cu Chendi și Iosif, unii dintre cei mai buni prieteni, dintre puținii lui prieteni, se întâmpla de unul arunca vorba:
-De ce stai pe gânduri, Vlaicule? Vorbește și tu!
Vlaicu clipea din gene. Avea un zâmbet de copil biruit.
-Eu nu pot ca voi. Și-apoi, după câteva clipe de tăcere, scoțând din buzunarul vestei un șurub, ni l-a pus pe masă.
-Iaca, o silabă din gândurile mele…
(Precursori, Octavian Goga)
■ În timpul războiului, Jeni Acterian, filozoafă care lucra ocazional la serviciul de statistică al unui minister, era mutată din capitală, în timpul războiului, pentru securitate, cu serviciul la Dobra (Jud. Hunedoara). Citesc in Jurnalul unei fete greu de mulțumit: „Seara îmi amintesc de gălăgia din zori și o întreb pe lelea Marița cine a fost : «Ia, cine să fie, domnișoară ? Venise să se plângă Maria. Ia, un cur năcăjit, albească-l Dumnezeu»”.
■ Odată, la o serată „distinsă”, era și mareșalul Angelescu, care știa tot. Cine a inventat chibritul, cum se găuresc macaroanele etc. Enervat de atâta erudiție, Păstorel l-a întrebat:
-Excelență, de ce boului când îi spui „cea” o ia la dreapta, și când îi spui „hăis” o ia la stânga?
-Nu știu, a răspuns mareșalul, enervat de întrerupere.
-Apoi, vedeți că boul știe! i-a replicat Păstorel.
(Din volumul Troica amintirilor (Sub patru regi), Autor Gh. Jurgea-Negrilești)
■ „Îi spuneam ieri Sandei S. (Stolojan, nepoata lui Duiliu Zamfirescu, n.m., E.B.) că au reușit (românii, n.m., E.B.) turul de forță de a-i face pe evreii de la noi superficiali, de a le lua acel mister ce aparține «rasei» lor, de a-i lipsi de dimensiunea lor religioasă. De aceea evreii de la noi, în ciuda nivelului lor intelectual mult mai ridicat decât al indigenilor, nu au produs nimic cu adevărat important. S-au molipsit de superficialitatea ambiantă. Un Kafka n-ar fi fost cu putință la noi. Mediul l-ar fi făcut frivol, jurnalist, diletant, sceptic într-un chip vulgar. Asta și e trăsătura dominantă a neamului nostru: scepticismul vulgar. Mediocri total dezamăgiți, nulități, oameni de nimic lipsiți de orice iluzie. Un lucru care s-a mai văzut, dar nu la scară atât de mare, poate. Neant colectiv. (E. Cioran, Jurnal III)
■ Un alt răzvrătit împotriva propriei nații, Witold Gombrowicz, scriitor născut în Polonia, într-o familie cu vechi origini aristocratice. Iată ce scrie, asemeni lui Cioran, despre polonezi și evrei. Citez din Jurnal, volumul I, pg. 310: „Ce nație (Polonia, n.m., E.B.) fără filozofie, fără o conștiință a istoriei, moale pe plan intelectual, lipsită de îndrăzneală pe plan spiritual, care s-a încumetat doar la o artă «îngăduitoare și onestă», o nație a leșinului versificat, a folclorului, a pianiștilor și actorilor, în cadrul căreia și evreii se topeau pierzându-și neamul”.
Arii culturale total diferite… judecăți asemănătoare! Așa să fie?
***
mustesc culorile
în lucruri,
planetele altfel trăiesc
se spune că moartea
e numai în negru
o coasă (proverbiala… coasă…)
retează culorile
rămîn urme pustii
un soi de chei
pentru nimic
nicio nuanță deasupra
cade atunci vegetalul
în mineral
miezul pietrei
e mai tăcut decît tăcerea
scheletul pietrei
face mișcări neobișnuite
jocuri neobișnuite
batjocoritoare
high tech
vreau să mănânc ce gândești buruienos,
să gândesc ce dormi,
cu vise lipăite
pe scările după zilele
ce-au fost și-o să mai fie,
vreau să văd fața
a ceea ce ai în spatele ochilor,
amuțirile bruște ca niște respingeri nespuse,
să simt și ce n-ai habar că simți,
când iubesc, să fiu varianta ta high tech
- Semnalări amicale…
Yanis Varoufakis – Raportul Draghi și declinul Europei
Fostul ministru de finanțe grec, profesorul și economistul Yanis Varoufakis, supune analizei de-acum celebrul „Raport Draghi”, compară concluziile și soluțiile propuse cu cele formulate de el în urmă cu vreo 15 ani și încheie cu constatarea declinului ireversibil al Europei. Sigur, nu sînt economist de meserie, dar am citit economiștii importanți și tot de rapoarte și analize privind UE și lumea. Sînt tentat să-i dau dreptate lui Varoufakis. Poate mă împinge la asta și scepticismul în ce privește eficiența debilei clase politice europene, la nivel regional și la nivelurile locale. Poate și pesimismul meu structural. Dar numai pesimiștii pot avea surprize plăcute, așa că aștept să fiu contrazis, să fie contraziși Draghi și Varoufakis. Oricum, veți avea parte de o lectură cu folos, care pune minte în mișcare!
Centrul Cultural German: Lansare Nichita Danilov
Pe 3 octombrie a. c. Centrul Cultural German a organizat lansarea volumului bilingv de poezie al scriitorului Nichita Danilov Vulturii orbi/ Die blinden Adler, în traducerea lui Jan Koneffke. Evenimentul a fost moderat de prof. dr, Andrei Corbea Hoișie și a avut loc în Sala Paul Celan (Palatul Bruenstein, etajul 3, Piața Unirii).
Volumul a fost excelent primit în spațiul de cultură de limbă germană, după cum confirmă și micile extrase critice pe care le adaug: „În poezia sa, poetul român Nichita Danilov imaginează lumi fantastice, suprarealiste, populate de îngeri, sfinți, morți și arlechini. Nevoia sa metafizică dă naștere unui ton unic și unui limbaj vizual inconfundabil. […] Danilov surprinde totalitarismul culorilor rusești și românești; în același timp, el contrastând această lume fără Dumnezeu, cu cultul personalității, cu peisaje și scene sătești de o frumusețe liniștită. Un impuls metafizic străbate poemele sale, un elan filosofic care nu încetează să pună întrebări despre ființă și neființă”. Ilma Rakusa (Neue Zürcher Zeitung, 27.02.2024)…
„Poemele lui Danilov știu cum să fascineze, să seducă și să trezească din nou cititorii la bucuria de a se minuna de o parte din frumusețea acestei lumi”. – Thorsten Paprotny (Literaturkritik.de)… „Poezia lui Danilov te lasă perplex, dar nu disperat. Este devotată, dar nu pioasă. Melancolică, dar nu disperată. Merge în mare, dar nu uită de mic.” – Paul Hübscher, (Litteratur.ch )
Anthropos. Revistă de filosofie, arte și umanioare, 8-9, 2024
După o scurtă vacanță de vară, excelenta revistă „de filosofie, arte și umanioare”, condusă de mai tînărul meu prieten Horia Vicențiu Pătrașcu, a apărut cu un număr dublu. Ca de obicei, „dosarul” ediției alege o temă incitantă și nu foarte frecventată – „Așteptarea – drumul către clipe”. E ciudat, pe cît de des avem parte în viață de așteptare/ așteptări, pe atît de puțin, de rar, ne gîndim la ea, la semnificațiile sale profunde. Îi felicit pe redactori pentru alegerea temei și pe autori pentru ingeniozitatea și seriozitate abordărilor. Dar totul în acest număr este interesant – exegeza filosofică, artistică și literară, paginile de poezie etc. Și, da, interviul cu scriitorul Arthur Suciu.
Zile și Nopți, București, octombrie 2024
Tocmai am primit de la prietenul Ioan „The” Big ediția pentru luna octombrie a excelentei reviste de informare – și comentarii – cultural-artistice. Acum o vreme, constatam bogăția de evenimente din vara care a trecut, dar adevărul este că toamna se numără bobocii! Ediția pe octombrie a avut nevoie și de un număr sporit de pagini pentru a putea acoperi manifestările muzicale, cinematografice, teatrale, festivaliere etc. din luna care a început.
- Shakespeare – Sonete
Marele Will nu era doar un poet rar, ci și un om curajos, așa că a înfruntat ploaia, furtunile, ciclonul și, împreună cu eminentul său traducător, poetul Adrian Vasiliu a(u) sosit să ne dăruiască un nou și minunat sonet… Enjoy!
Sonetul CXXII
Thy gift, thy tables, are within my brain
Caietul, de cadou, e-n mintea mea,
Plin de cuvinte bine memorate,
Care pierii îi vor rezista
La nesfârșit, chiar în eternitate;
Sau, cel puțin, cât inimă și cap
Vor reuși în lume să subziste;
Până uitării nu se vor fi dat,
Cu tine amintiri au să existe.
Bietul caiet prea multe nu reține,
Răboj nu vreau, să-mi țină loc de dor;
Am renunțat la el și e mai bine
În minte să te port, triumfător.
De-aș accepta de note să m-ajut
Ar fi s-admit că pot să te și uit.
Traducerea: Adrian Vasiliu
- Rîdem din răsputeri…
Tocmai citesc un excelent roman de Giuliano da Empoli, Magul de la Kremlin – pe care îl recomand – și am găsit acolo o mică colecție de bancuri sovietice. Le-am pus deoparte și voi publica, din cînd în cînd, cîte unul. Și o glumă grafică – smulsă realității – sosită de la Anonimul Cracovian. Cumva se asociază… Enjoy!
Formații muzicale sovietice
-Știi ce este un duet sovietic?
-Nu, ce este?
-Un cvartet care a fost în turneu în străinătate.
Formații sovietice 2
-Știi ce este un cvartet sovietic?
-Nu, nu știu.
-Orchestra din Leningrad după un turneu în America.
Încă un banc sovietic din volumul Magul de la Kremlin de Giuliano da Empoli, roman pe care îl recomand nu pentru că a luat Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, ci pentru că dă o imagine interesantă a Rusiei post-sovietice. Și o glumă semigrafică de la profesorul Septimiu Chelcea. Enjoy!
Azilul de nebuni
O comisie de inspectori vizitează un azil de nebuni. Pacienții îi întîmpină pe oaspeți cîntînd:
-Ce bine e să trăiești pe pămînt sovietic!
Comisia însă observă și un bărbat tăcut.
-Tu de ce nu cînți?, îl întreabă ei.
-Eu sînt infirmier, nu nebun!
Un banc scurt dar foarte simpatic, pe deasupra plin de adevăr, de la poetul Mihai Mârțu, și o glumă semi-grafică de la scriitorul Ion Fercu, o glumă care reunește fericit două din temele zilei. Enjoy!
Proverb patriotic
–Ioane, știi ce vorbă umblă prin Vaslui?
-Nu, nu știu, Dorele…
-Fie pîinea cît de rea, tot trece spirtul prin ea!
Un banc scurt și simpatic de la anticul meu prieten Willy Shalev și o glumă grafică de la scriitorul Ion Fercu. Dacă n-a mers cu NATO, nici cu UE și nici măcar cu Senatul aborigen, poate să meargă cu ăștia! Enjoy!
Culmea ghinionului!
-Ce-ai făcut, băi Dane, ai băut toată sticla de whisky?
-Păi, ce era să fac, dacă am pierdut dopul?
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
