Iată, m-am liniștit, că aveam emoții! Aflu de pe coperta unei reviste a breslei care scrie că președintele acesteia a fost reales pentru un al cincilea mandat „statutar”. Îi mulțumesc poetului Nicolae Coande pentru poză. Din surse interne, scorul ar fi fost zdrobitor, 91,7%. Sper totuși ca la viitoarea realegere să fie și mai spectaculos. Pînă atunci, poate că ipochimenii care nu au reales se vor autodenunța sau vor fi depistați de comisia de excluderi ca să fie, după tipic, excomunicați…
Profesorul Septimiu Chelcea apare adesea în această rubrică de luni și nu doar cu glume și glume grafice, profesorul are umor, ci și cu eseuri și studii pe care le-am preluat din diverse publicații. Este unul dintre puținii specialiști care abordează, cu mijloacele psihologiei sociale, teme care chiar ne pot interesa, teme privind viața noastră reală, nu doar abstracțiunile – dragostea, ura, gelozia, invidia, semnificația tatuajelor, prejudecățile, rîsul etc. Și să mai adaug că profesorul are el însuși un blog, azi am aflat, azi îl semnalez!
Septimiu Chelcea: Gelozia retroactivă, o temă de cercetare excentrică?
Gelozia implică trei entități: două persoane care sunt într-o relație emoțională și o a treia persoană care amenință real sau virtual relația. Când cea de-a treia persoană primejduiește relația romantică numai prin amintirea sa, vorbim despre „gelozie retroactivă” (sau „gelozie retrospectivă”).Spre deosebire de gelozia romantică orientată spre viitor, gelozia retroactivă este orientată spre trecut – precizează Aaron Ben-Zeév (2013), profesor de filozofie la University of Haifa. Să ne amintim replica, devenită aforism,din romanul „Requiem for a Nun” de William Faulkner (1951): The past isn’t dead; it’s not even past (Trecutul nu s-a sfârşit, de fapt încă nu a devenit trecut). De multe ori, dizolvarea relației intime nu întrunește acordul ambelor persoane. Cei/cele care părăsesc partenera/partenerul o fac în căutarea unei relații mai depline, fără regrete, chiar cu bucurie. În schimb, persoana părăsită continuă să investească emoțional în relația dizolvată și să ducă dorul persoanei pe care a iubit-o (Bringleet al., 2013, p. 2).
Se spune că prima iubire nu se uită niciodată. Tocmai acest fapt poate influența noile iubiri. Sunt persoane care resimt emoția chinuitoare că persoana iubită (ea sau el) a fost înainte a altuia/alteia. Sunt neliniștite: oare ce calități aveau cei/cele de dinainte? Satisfacția relației intime din trecut era mai intensă? Să discut cu actuala parteneră/partener despre istoria amoroasă a fiecăruia?
Discuția despre relațiile intime din trecut, un tabu.
Cercetările au arătat că persoanele aflate într-o relație romantică evită să discute despre experiențele amoroase (iubiri și raporturi sexuale) din trecut. Studiile efectuate pe tema subiectelor tabu menționează că relațiile din trecut și/sau experiențele sexuale din trecut sunt frecvent evitate în discuțiile dintre actualii parteneri (Anderson et al., 2010, p. 367). Mike Anderson, profesor de arte liberale la University of Kansas (SUA) și colaboratorii săi au realizat o anchetă pe bază de chestionar pentru a afla subiectele tabu în discuțiile dintre parteneri heterosexuali din cuplurile de îndrăgostiți actuale. Au răspuns la întrebările din chestionar102 studenți (49 de studenți și 53 de studente) dintr-o universitate din SUA, care au primit credit de cercetare pentru participarea la studiu. Intervalul de vârstă a participanților era 18 – 26 de ani (media vârstei: 20,1 ani). Studenții au fost informați că se va discuta despre experiențele lor sexuale din trecut. Au acceptat să relateze despre acest subiect sensibil,fiind asigurați de anonimatul și confidențialitatea răspunsurilor. Participanții au raportat că au avut în trecut o medie de 3,73 parteneri în relațiile intime. Actuala relație intimă era, ca medie, 12,39 de luni. La itemul „Vă rugăm să utilizați spațiul de mai jos pentru a descrie (cât mai complet posibil) orice subiect pe care dumneavoastră, partenerul dumneavoastră, sau amândoi le considerați interzise” au fost menționate 185 de subiecte tabu. Din întregul eșantion, 27 (14,6%) s-au referit la experiențele sexual anterioare ca subiect tabu. Destăinuirea partenerului/partenerei despre experiențele sexuale anterioare are un cost. A. E. Lucchetti admite că, „fiind deschis și sincer cu privire la istoria sexuală, aceasta poate dăuna unei relații în curs de dezvoltare” (Lucchetti, 1999, p. 300, apudAnderson et al., 2010, p. 365). Chiar dacă actual relație are o durată de câțiva ani, chiar dacă este vorba de cupluri maritale cu copii, gelozia retroactivă poate evolua patologic, fiind cauza divorțului sau a apariției tulburării psihice.
Gelozia retroactivă obsesivă sau „gelozia TOC” (Tulburare Organică Compulsivă) se caracterizează prin aceea că persoana geloasă se gândește mereu și mereu la trecutul relațiilor sexuale ale partenerei/partenerului, se îndoiește de sinceritatea acesteia/acestuia, spionându-i smartphonul și postările pe rețelele sociale, suspectând convorbirile cu colegii și colegele, caută pe platformele sociale informații despre vechiul partener, își imaginează fel de fel de detalii despre cum s-ar fi desfășurat iubirile din trecut.
Trăsăturile de personalitate și gelozia retroactivă.
Reacția celui/celei care află istoria experienței sexuale, adevărată sau cosmetizată, diferită în funcție de trăsăturile de personalitate, de gradul de implicare în relație și de modul în care este perceput(ă) partenerul/partenera este altfel trăită. Când acesta/aceasta are stimă de sine scăzută, este posibil să caute cât mai multe informații despre cel/cei care i-au sedus cândva iubita/iubitul pentru a se ridica la nivelul lor. Poate să înceapă să stimuleze discuția despre relațiile intime din trecut. „Auto-deschiderea sexuală” (sexual self-disclosure),trăsătură de personalitate reprezentând „gradul în care un membru al unei diade romantic își dezvăluie gândurile, sentimentele și comportamentul sexual partenerului său”, variază de la o persoană la alta (Tangaet al., 2013, p. 228). Cercetările comparative interculturale au arăt că, în general, femeile au tendința de a evita discuțiile despre relațiile intime din trecut, dat fiind dublul standard al rolurilor sexuale: chiar în societățile dezvoltate economic este mai acceptabil pentru bărbați decât despre femei să vorbească și să se angajeze în activități sexuale, cu atât mai mult în societățile tradiționale sau în curs de dezvoltare (Huong, 2010, p. 27). De asemenea, numeroase cercetări interculturale au sugerat că gelozia retroactivă este mai frecventă în culturile individualiste (SUA, Canada, Europa de Vest) decât în culturile colectiviste (China, India, Japonia, Asia, America de Sud).
*
În România, la fel ca în multe alte țări, se accentuează tendința de amânare a încheierii căsătoriei atât la bărbați, cât și la femei. Datele comunicate de Institutul Național de Statistică arată că în 2021 vârsta medie la prima căsătorie era 33,8 ani la bărbați și 30,7 ani la femei. Noul Cod Civil prevede vârsta minimă de 18 ani la încheierea căsătoriei (prin excepție judecătorească, la 16 ani), atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Nu dispunem de date statistice demne de crezare privind vârsta medie a partenerilor la debutul relațiilor intime, numărul mediu de parteneri anterior căsătoriei și nici despre incidența geloziei retroactive. Este de presupus că în intervalul 16 – 33 de ani populația de vârstă tânără din România să fi avut cel puțin o relație intimă de durată și mai multe relații pasagere. Virginitatea a încetat de mult să mai fi asociată cu calitatea și trăinicia cuplurilor maritale. În această situație, gelozia retroactivă ar trebui să nu fie privită de publicul larg din țara noastră ca o temă de cercetare excentrică.
Bibliografie
Anderson, Mike, Kunkel, Adrianne, Dennis, Michael R. (2010). „`Let’s (not) talk about that`. Bridging the past sexual experiences taboo tobuild healthy romantic relationships”,Journal of Sex Research, 48, 4, pp. 361-391.
Ben-Zeév, Aaron (2013). „Can Jealousy Be Retroactive?”, Psychology Today (https://www.psychologytoday.com/intl/blog/in-the-name-love/201312/can-jealousy-be-retroactive)
Bringle, Robert G.,Winnick, Terri A., Rydell, Robert J. (2013). „The prevalence and nature of unrequited love”, SAGE Open,3, 2, pp. 1-15.
Frampton, Jessica R., Fox, Jesse (2018). „Social media’s role in romantic partners’ retroactive jealousy. Social comparison, uncertainty, and information seeking”, Social Media + Society, 4, 3, pp. 1-12.
Huong, Thu B. (2010). „‘Let’s talk about sex, baby’. Sexual communication in marriage in contemporary Vietnam. Culture”, Health & Sexuality: An International Journal for Research, Intervention and Care, 12, 1, pp. 19-29.
Lucchetti, A. E. (1999).„Deception in disclosing one’s sexual history. Safe-sex avoidance or ignorance?”, Communication Quarterly, 47, 3, pp. 300-314.
Tanga, Nu, Bensmana, Lisamarie, Hatfield, Elaine (2013). „Culture and sexual self-disclosure in intimate relationships”, Interpersona, 7, 2, pp. 227-245.
3.Semnalări amicale…
Pe 1 mai 2023, la Wrocław, a fost stabilit un nou record mondial, aproape 8000 de chitariști au cîntat împreună Hey Joe, versiunea Jimi Hendrix. Poate nu e mare lucru, dar cînd mă gîndesc că noi am stabilit recordul similar la „cel mai mare cîrnaț” și alte delicatese de bucătărie, parcă înseamnă ceva! Chestiune de mentalitate. Nu inexplicabil – pe vremea cînd noi trăiam criza alimentară a comunismului final, polonezii aveau cel mai puternic rock, dar și jazz, din „lagărul socialist”.
A apărut numărul pe aprilie al revistei culturale ieșene, cu un sumar, ca de obicei, bogat, divers, adesea interesant. Ca oricare cititor, am și eu atracțiile mele, datorate fie autorilor, fie temelor tratate, iar cînd am noroc, amîndurora. Sînt destule în acest număr, începînd de la poezia lui Gellu Naum de pe prima pagină la articolul de pe ultima în care Constantin Pricop, redactorul-șef, anchetează raporturile complicate dintre centru și periferie, capitală și provincie, o temă care m-a preocupat adesea și pe mine. Sînt cîteva articole despre colegii mei optzeciști, iar pe mine mă interesează ce fac colegii, nu doar optzeciști. Am citit cu mare atenție ce scriu Cristina Scarlat și Constantin Cubleșan despre Ion Cristofor, iar cel din urmă și despre Radu Cange. Începe un serial pasionant – Ștefan Bănulescu în amintirile lui Emil Brumaru și Grigore Elisei și în propriile mărturii montat de Grigore Elisei. Și continuă serialul lui Adrian Dinu Rachieru pe tema Nicolae Breban și „proiectul destinal”. Mai sînt multe de citit, dar mă voi opri aici, „lăudîndu-mă” cu pagina mea de poezie, ocazionată cumva de recenta mea aniversare. Lectură plăcută! De la linkul afișat poate fi descărcată revista în format pdf…
(http://exprescultural.ro/wp-content/uploads/2023/04/Expres-cultural-nr.-76.pdf)
După mai bine de cincizeci de ani de activitate frenetică, legendara trupă Aerosmith a decis să se retragă. Vreme de aproape cinci luni va susține un megaturneu de adio, de-a lungul și de-a latul continentului american – 40 de concerte! Și sînt niște oameni ceva mai mari decît mine! Îi ascult de la sfîrșitul liceului… Dacă mergeți pe pagina lor de pe YT, găsiți cam toată muzica lor live sau de studio… Peace Out, boys!
Tocmai am primit cea mai recentă ediție a revistei Actualitatea Literară, care apare la Lugoj, sub direcția poetului Nicolae Silade. Ca de obicei, un număr consistent, cu multe lucruri interesante din toate genurile. Datorită unor coincidențe de preocupări și de gust am și eu slăbiciunile mele. M-am bucurat să văd că publicația, cum au pățit foarte multe, nu scapă din atenție dispariția lui Nicolae Gheran, care nu a fost doar marele editor al lui Rebreanu, ci și unul din cei mai mari memorialiști ai ultimului veac. Visez la momentul cînd un editor va publica volumele laolaltă și într-un tiraj cum se cuvine. Volumele din prima ediție au apărut separat și în tiraje confidențiale. Dacă nu le-aș fi primit de la regretatul autor, nici nu aș fi știut de apariție. Mă bucur, de asemenea, că excelentul volum de poezie al lui Alexandru Petria este apreciat cum se cuvine într-o cronică, ceea ce se întîmplă și cu ediția albaneză – eu am citit ediția în engleză și română – la Viețile pictorilor de Constantin Severin. Iar episodul din serialul de exegeză a marii poezii de Virgil Diaconu m-a trimis să caut în bibliotecile mele poemele lui Trakl. Ehei, pagina de traduceri din Symborska mi-a evocat momentul de la Cracovia, în 1997 sau 1998, cînd evadați din sala unui important eveniment cultural, i-am dat întîi un foc la țigară, abia apoi am salutat-o și felicitat-o pentru Nobelul primit cu vreo doi ani în urmă! Ca între fumători pasionați… Și mai sînt, dar e dreptul fiecăruia să caute și să aleagă…
Iar de aici poate fi descărcată ediția în format pdf…
(https://actualitatealiterara.ro/AL123.pdf)
4.De la prieteni – Gabriel Chiriac
Primăvara e tot mai primăvară, iar poeziile vin, să mai spună cineva că vremea asta nu e renaștere! Un poem nou de la prietenul nostru Gabriel Chiriac…
Banca păunului
Pe o bancă dintr-un parc,
eu și păunul
stăteam uitându-ne la lumea
care trecea grăbită
prin fața noastră,
fără să ne vadă
Într-o clipă,
păunul și-a întors spre mine
ochii săi din stele,
parcă-mi spunea că viața
e prea scurtă
ca să fie o permanentă fugă
Am dat aprobator din cap,
zâmbindu-i,
iar el a înțeles
că sunt diferit, că în goana
oricum nebună a timpului
vreau
să-mi trăiesc viața altfel
Așa că am rămas lângă
păunul meu
pe banca din parc
acolo unde lumea, deși aceeași,
nu-i la fel
Și-n mijlocul agitatei
mulțimi indiferente
am aflat că viața
poate fi bucurie în multe feluri
cu fiecare clipă trăită altfel
în orice zi
în orice anotimp
5.Tot de la prieteni – Recuperări: Emil Belu, Vămile albastre
Ați mai întîlnit aici numele lui Emil Belu, dar în calitate de furnizor de glume textuale și grafice. Acum, îl veți întîlni în calitate de scriitor, de eseist. Interesant destin, inginer electronist, specialist în comunicații, cu o remarcabilă carieră în domeniu, atît în țară cît și peste Ocean, Emil Belu se dovedește și un foarte atașant eseist, cultivat, asociativ, cu o excelentă memorie și umor. Oricum, umorul era de bănuit datorită activității sale de furnizor de glume. Este confirmat și de expedierea acestei cărți apărute la Iași (Editura Institutul European, 2019) tot la Iași, dar de la Montreal! Cum are umor și dedicația pe care mi-o scrie: „Damblaua unui inginer electronist nărăvit la ieslea literaturii”. Și acum e momentul să scriu cum a sosit „damblaua” – mediul de formare al copilului și tînărului Emil Belu a fost unul îmbibat de semne literare și culturale în general, găsim în acel mediu cărți, opere de artă, persoane, personalități și personaje care i-au marcat maturizarea și au lăsat urme de neșters. Cele șaptezeci de eseuri ale cărții, care sînt tot atîtea bijuterii literare, de acolo își extrag principalele resurse – fără a elimina însă foarte bogata experiență de viață petrecută pe două continente. Nu intenționez să fac o cronică lungă, ci să semnalez publicului o carte splendidă, de la a cărei apariție au trecut mai bine de trei ani, sper să se mai găsească în librării, în depozitul editurii, în biblioteci oricum se găsește. Instig la lectură, dar nu doar eu, ci și cei doi mai scriitori care recomandă cartea pe coperta a patra, prozatorul Constantin Țoiu și eseistul și teoreticianul literar Livius Ciocârlie. Cel din urmă scrie: „Vămile albastre este cartea unui autor cu mare poftă de viață și de lectură pe care, scriind, le conjugă cu talent. O carte plină de scene vii la care a asistat în diverse orașe ale lumii, îndeosebi la Montreal, de portrete, de comentarii și de întrebări la care răspunde într-un fel mereu personal. Folosindu-se de persoana întâi, Emil Belu, acest nesățios al spectacolului lumii și împătimit al lecturii, se aduce rareori pe sine în prim plan, iar atunci o face contrastant. Există, la acest om atât de bucuros să cunoască, o tristețe produsă de trauma desțărării în pofida reușitei profesionale. De aici, poate, și un pesimism care îl determină să adere la părerea lui Ortega y Gasset că viața omului este un naufragiu.”
Cred însă că o putere de convingere sporită o poate avea preluarea unuia din eseuri, în care regăsim reunite toate dimensiunile și calitățile amintite în acest semnal. Eseul e cu cheie!
Emil Belu: Parastas antum
„Există un singur punct în care viața nu poate fi acuzată: anume că ea nu reține pe nimeni cu de-a sila.” (Seneca)
„În Massalia– citesc într-o pagină de Jurnal (M. Eliade) –, străvechiul oraş grecesc pe care s-a ridicat Marsilia, cine voia să se sinucidă, trebuia să ceară aprobarea Senatului, arătând motivele care l-au silit să facă acest gest. Dacă motivele erau justificate, i se dădea gratuit cantitatea de cucută necesară.” Pentru gestul funest, sinuciderea, domnule S., vă trebuie motive serioase. Pergamentul deznădejdii trebuie să aibă multe peceţi, iar Uniunea Scriitorilor din România, poate singura, v-o dă cu toată „dragostea” care v-o poartă. Din păcate, alte dregătorii sunt mai greu de convins. Senatul nu ia în consideraţie găinăriile vieţii, nu sunt dovezi convingătoare bizareriile poetului: nu faceţi parte din niciun partid; bârfiţi cotidian Guvernul, Preşedinţia, Parlamentul, cât despre Uniunea Scriitorilor… Sunteţi un cârcotaş fără egal, veşnic nemulţumit, războindu-vă (foc împrăştiat!) cu toată lumea: critici, scriitori, cititori, necredincioşi, echipa naţională de fotbal, ba chiar, lucru dracu’, cu dumneavoastră înşivă! De pe „pragul” cunoscut, cel dintre „vale şi deal”, vă răstiţi, fără niciun motiv aparent la comentatorii de pe blog, ei care vă citesc opera, vă iubesc, ba chiar mai încropesc şi câte un volum unde elogiile dau în clocot. Aici, în imanent, vă puteţi face toate damblalele, de ce să ne părăsiţi? Deci, cu o vorbă a lui Mihail Zoşcenko (cel cu Galoşul)argumente serioase de a da colţu’: canci! Adio, salve de tun! Adio, fanfară! Adio, marşuri funebre la capul revoluţionarului vrâncean! Mai zăboviţi printre noi, domnule S., mai aveţi multe de făcut. Îmbogăţiţi-vă C.V.-ul, adăugaţi-i fapte măreţe: ajutaţi nevoiaşii, danii pentru iertarea păcatelor (nu uitaţi Catedrala Mântuirii Neamului!), milostiviţi-vă de cei năpăstuiţi! Astea fac impresie bună senatorilor, cei care aprobă leacul mântuitor: cucuta. La un epitaf v-aţi gândit? Numai conceperea unei asemenea bijuterii, la acribia dumneavoastră, vă ia câţiva ani. Trebuie ceva succint, care în câteva cuvinte să sintetizeze opera şi viaţa celui plecat. Nu supuneţi rarii trecători la eforturi intelectuale când se holbează la înscrisul de pe cruce. Trebuie ceva între I.D. Sârbu: „Trecătorule, nu mă judeca după cele ce le-am făcut, ci după cele ce le-am refuzat a le face!”), şi cel al colegului de celulă, Brad Ilie: „Aici doarme Brad Ilie, / N-a fost brad, a fost Ilie / Nici n-a fost, a vrut să hie / Dar fiind om de omenie / A intrat în puşcărie / Şi-a murit de diarie / Ţărâna uşoară-i fie!”.
Poate aţi aflat că la noi în Oltenia e moda ca „viitorii” morţi să-şi facă pomana de înmormântare în timpul vieţii, asta aşa, ca să te boceşti înainte de a „auzi” ciocanul cum bate cuiele în sicriu și să verși câteva lacrimi la propria cruce. Curios, dar asta-i practica! Mai sunt şi riscuri. Un unchi din partea bunicii, Marin Deliu, din satul oltenesc unde m-am născut, sat aşezat la o cotitură a Dunării, înconjurat de bălţi cu mai multe broaşte decât peşti, s-a gândit să-şi facă şi el o pomană înaintea morţii. Pe urmaşi nu te poţi bizui niciodată. Ştia el ce ştia! În ziua sorocită lucrării a încărcat căruţa cu uneltele necesare, luând drumul cimitirului din deal, însoţit de câţiva buni prieteni, fără a uita cele de uns gâtul: rachiu de dude şi vin. Au săpat groapa, au pardosit-o cu cărămidă, au „îmbrăcat” şi pereţii cu acelaşi material, din abundenţă în zonă, fără a da prilej de odihnă sticlelor cu licori îmbietoare. La finalul lucrării, Moş Deliu, cum îi spuneam toţi nepoţii, glumeţ din fire, dar şi bine aghesmuit, ca şi ceilalţi, de altfel, făcu una de nefăcut: coborî în groapă, se întinse pe spate cu mâinile pe piept, închise ochii, simulând o transcendere „dincolo”. Nu rămase mult timp în această stare, deoarece unul de pe marginea gropii îi aruncă o broască, mare, verde, cu ochii bulbucaţi, cunoscând frica de broaşte a „răposatului”. Nu-i era frică de jivinele pădurii, dar când vedea o broască îl apucau pandaliile. L-au scos din groapă aproape leşinat, i-au dat câteva înghiţituri de vin, alcoolul întremându-l. Apă nu aveau, refuzul sătenilor de a-şi surprinde ficatul cu un asemenea lichid intrase în legendă. Moş Deliu şi-a revenit încet, iar primele cuvinte au fost: „Era să dau mâna cu Dumnezeu!”. Ce-ar fi, domnule S., să vă retrageţi banii de la bancă, cei depuşi pentru înmormântare şi să procedăm asemeni lui Moş Marin Deliu, olteanul reprezentativ, mai puţin, desigur, regretabilul episod din cimitirul satului. Anulaţi testamentul lăsat lui Alexandru, fiul dumneavoastră, care, cu siguranţă va păpa banii cu haremul lui, vă va pune într-un sac de plastic, şi pe-aci ţi-e drumul…
Noi, bloggerii, ne-am gândit la altceva: încingem un chef pe cinste, cu bucate alese şi vinuri din Vrancea. De la Calafat aduc eu o bocitoare profesionistă, mori numai când o auzi! Mortul va fi pus în capul mesei, în celălalt capăt va sta preotul, ştiu eu unul certat cu B.O.R. care slujeşte şi la sinucigaşi. Pe laterale vom sta noi, comentatorii de pe blog, dându-ne ghionturi, care să înceapă speech-ul. Parcă o văd pe Andreea, cu ochelarii aburiţi de emoţie, recitând din tătâne’su: „Şi unde-i sufletul prelins din noi / Ca păcura din osii de vagon?”, fiu de cheferist şi poetul, ca şi dumneavoastră. Desigur, din arsenalul poetului moldav – maestrul, cum îi spuneți –, nu va lipsi o îmbietoare prezentare a „logisticii” Paradisului: îngeri, fluturi, melci, motani, miresme de lavandă, crini în jiletcă, pahare de cristal, damigene cu vişinată… un fel de „Bolta rece” mutată dincolo de Styx. Momeli ispititoare, nu le da curs, iubite poet vrâncean! Cavaleri cum suntem, o lăsăm pe Marika, doctoranda venită de la Tg. Mureş – Csókolom, Marika! – să vă recite în maghiară versuri din Petöfi Sándor, combinate cu lungi pasaje din prozatorul Gárdonyi Géza, cel cu Stelele din Eger, precursorul Centurii Fotonice, atât de dragă dumneavoastră! Octavian, venit de la Caracal cu căruţa aia, o ştiţi prea bine, vă va face câteva preziceri care rămân secrete, deocamdată. Sperăm să pricepem şi noi ce va spune acest Petrache Lupu bavarez, căci scrisul criptografic este imposibil de decodat, misterul fiind bine mascat. Tudor va recita din poetul Ion Gheorghe (Zoosophia, desigur!), adăugând şi câteva citate geniale – asta, aşa, ca să gâdile mortul – aduse din marfarul tras pe linia moartă, aia plină de bălării a cantonului 248. Corul mixt bărbătesc – era mixt pentru că unii ştiau să cânte, iar alţii nu – s-a lansat în amestecate cântări de bubuiau geamurile, trosneau ușile în canaturi, canonadă la auzul căreia ar fi putut muri de invidie chiar şi componenţii celebrului Cor al Armatei U.R.S.S., „bolşevicii”, cum le zice bavarezul. Atmosfera s-a încins repede. Nu am văzut când cineva a adus un vechi patefon cu manivelă, turaţia 78, onorând astfel gustul „retro” al poetului crescut la bariera C.F.R.-ului. După câteva păhărele, fetele dansau pe rând cu mortul, noi, bărbaţii, bine aghesmuiţi, am dat-o pe alte cântări. Octavian, cel mai luminat dintre noi, a recitat câţiva psalmi în limba maternă, apoi a continuat cu nemuritoare „lied”-uri bavareze (texte în Hochdeutsch, limba literară a elitei germane) pe care le-a învăţat când era la Goethe-Institut, la München. Eu, Emil Belu, fără o voce deosebită, dar cu textul bine pus la punct, am cântat din toţi rărunchii melodia oşenească „C-aşa beu oamenii buni”. Ba, ameţit de horincă, mai strigai şi câteva ţâpurituri mai deocheate, învăţate de la groparul Cimitirului Vesel din Săpânţa. Dacă am dat în bară cu cântarea pomenită mai sus, cu strigăturile oşeneşti i-am dat gata: preotul dăduse în sughiţ de atâta râs, iar mortul aplauda şi mă ruga insistent să o mai repet pe cea care l-a uns la suflet: „Mândră când îi muri tu / Să-mi laşi mie peticu’ / Că şi eu când îi muri / Ţi-oi lăsa vârful p…”.
Veselia era la cote înalte când, ce să vezi, maestrul făcu un semn cu mâna către Tudor, scriitor şi el, vecini de judeţ, meşter în tămâieri şi cataplasme cu „colivusin” – un nou extras din colivă. Ba mai mult, începu să-şi laude noul medicament care, după o cură mai îndelungată, poate arunca şi un debutant ca mine în manolesciana Istorie a literaturii române (cărămida!), ediţia a doua, revăzută şi adăugită. Am uitat imediat de miraculoasa alifie deoarece Tudor ne zorea să încheiem acest parastas cu tămbălău. Măi şi când începu ăsta un „deschide gropare mormântul, să intru în el şi să plâng…”, cânta atât de fals că ne-am pus cu toţii pe un râs fără sfârşit. După un asemenea parastas cu tămbălău, îți mai vine să legi funia de grindă, iubite poet?
6.Tot de la prieteni – Alexia Ema Burneci
Ehei, n-am mai citit o poezie de-a Alexiei de dinainte de Crăciun, mi se făcuse dor. Dar iată, grație prietenului nostru, poetul Florentin Sorescu, am primit un mic grupaj. Splendide poeme, le voi împărtăși pe toate, unul cîte unul… Enjoy!
tata era
atât de puternic încât
putea să mă ridice la cer
doar cu privirea
el mă lua la pescuit
ba chiar și la vânătoare
uneori
îmi spunea mihăiță
iar eu eram cea mai fericită
mi se părea că nimeni și nimic
nu ne poate atinge
asta până într-o zi
când mama a murit sfârtecată
sub roțile unei mașini
la cumpăna dintre ani
de-atunci a început să meargă
singur la vânătoare
după care se întorcea și mai singur
decât era
odată a venit
cu tolba goală
părea foarte tulburat
și l-am rugat să-mi spună
ce s-a întâmplat
iar el mi-a bâiguit
ceva despre o căprioară
care s-a oprit
în bătaia puștii
și l-a scrutat
cu privirile,
„s-a uitat în ochii mei,
și mi s-a părut că e maică-ta”
apoi s-a dus în camera lui
și s-a culcat.
tata era
atât de puternic
încât după ce mama s-a strecurat
în pădure
n-a mai putut apăsa
pe trăgaci
Și, iată, Hronicariu nost nu a pierdut din vedere zavistia iscată de diua potrivită sărbătorii Paștelui… Și grăiește adeverul, mai apăsat decît vorba celora de la TNR, care au grăit ieri…
În pricina zavistiei ce s-au iscat la Clusiu și Tomis, va dau de știre că poate hi pace, cinstind praznicele indoit. Deci ađi iaște praznic mare dupre călindariul celu îndreptat – Armindeni, când norodul cinstește mititeii. Ci tot mititeii se vor afla la cinste preste o meseță, in prima di a lui Ciresar dupre calindariul celu vechi – că totuna iaște a se cinsti cu mici si a-i cinsti pre cei mici.
8.Shakespeare – Sonete
O zi foarte frumoasă azi, așa că am petrecut multe ore „la părinți”… Cred că e un moment bun să întîmpinăm un nou sonet al Marelui Will în tălmăcirea măiastră a poetului Adrian Vasiliu…
Sonetul XLVI
Mine eye and heart are at a mortal war
Ochiul acum cu inima se ceartă
Cum să împartă frumusețea ta;
Ochiul nu lasă inima să vadă;
Inima văzul ochiului l-ar lua.
Inima mea pledează că te are,
În loc ascuns privirii cristaline;
Însă pârâtul face-ntâmpinare,
Spunând că ești al lui în întregime.
Un juriu să decidă se-ntrunește
Al gândurilor, inimii loiale,
Si prin verdictul dat se hotărăște
Ce are ochiul, inima ce are:
Ochiul, a ta externă strălucire,
Iar inima, întreaga ta iubire.
Traducerea: Adrian Vasiliu
9.Rîdem din răsputeri…
Un banc de la Emanuiel Pavel, pe care îl rătăcisem pe ecran, și o glumă grafică de laIon Fercu – pe tema foarte actuală a patriei educate…
La bordel…
Un bătrînel intră la bordel:
-Am venit și eu pentru o partidă sălbatecă de sex.
-Tataie, pentru matale partida de sex s-a cam terminat, răspunde matroana.
-S-a terminat? Și atunci unde plătesc?
Morala: Ce oameni corecți erau cîndva…
O agapă tovărășească
Soțiile membrilor importanți din C.C. al P.C.R. hotărăsc să organizeze o întâlnire numai între ele, fără bărbați, care vor rămâne la cratiță. Ce, numai ei să se întâlnească? Serata organizată cu tot dichisul, cum se organiza pe vremuri comuniste, a fost o reușită. Cum nu era impusă nicio temă de discuție, atmosfera a fost destinsă, fiecare alegându-și subiectul.
Ajunsă seara acasă, Elena Ceaușescu este întrebată de soț:
– Cum a fost?
– Foarte bine, ne-am simțit minunat.
– Despre ce s-a vorbit?
– În general, despre personalități culturale.
– Tu despre cine ai vorbit?
– Despre Mozart, am spus că l-am văzut în tramvaiul 14, mergea la Gara de Nord.
– Tu, da` proastă ești, tramvaiul 14 nu merge la Gara de Nord!
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
