1.Semnalări amicale…
Sînt vreo trei luni de cînd am citit cartea lui Bogdan Suceavă – Adîncul acestei calme creste/ Programul de la Erlangen și poetica „Jocului second”, Polirom, 2022 -, în care acesta descifrează poetica barbiană în strînsă corelație cu gîndirea matematică a poetului. Trei luni în care nu am reușit să scriu o întîmpinare, deși am adunat într-un document tot ce s-a vorbit și scris în primele patru luni și ceva de la apariția acestui remarcabil volum. Sigur, între timp am rătăcit documentul, dar asta nu este o scuză! În fond, puteam recupera textele pierdute căutînd în cyberspațiu. Pînă la urmă, am tot amînat, ceea ce într-un fel voi face și acum, din pricina dificultăților demersului ca atare. În fapt, ca să poți înțelege poetica barbiană trebuie să cunoști la fel de bine cei doi versanți ai creației sale, poezia și matematica, mai cu seamă geometria, topologia, teoria grupurilor și, de bună seamă „spațiile Barbilian”, la limită trebuie să fii literat și matematician în același timp. Bogdan este și tocmai din acest motiv a putut scrie această carte unică. Au mai fost scientiști care au abordat poezia lui Ion Barbu, să-I amintesc pe Solomon Marcus și Basarab Nicolesco, dar nu au putut merge atît de departe. Probabil că le-a lipsit pasiunea cu care Bogdan Suceavă a explorat opera matematică a lui Dan Barbilian vreo douăzeci și cinci de ani.
Din lectura cărții și a exegezei scrise și vorbite de pînă acum, poate mai ales dintr-o conversație telefonică transatlantică pe care am avut cu autor în iarnă, pot spune că am înțeles importanța abordării lui Bogdan, unicitatea acesteia, ba chiar și multe chestiuni de detaliu, pe măsură ce mi-am activat fondul latent de cunoștințe matematice la care nu am mai apelat de la sfîrșitul liceului, adăugînd și cîteva zone noi. Da, pot spune că înțeleg cartea, dar nu mă simt în starea să o explic și altora! Din fericire, tocmai a apărut o amplă discuție între Bogdan Suceavă și Victor Bârsan, scientist la rîndul său, fizician, iar aceasta poate fi o excelentă introducere la lectura acestei cărți unice. Lectură plăcută! Mă refer și la carte, desigur!
După cum spune Marcel Flueraru, redactorul șef „Ne-am intrat deja în ritm. Al doilea număr din ediţia nouă…”. Cum publicația apare numai pe Fb, accesul e permis celor care frecventează rețeaua…
https://www.facebook.com/groups/941421009325265/permalink/2951190925014920/
Sînt sute de filme, poate deja mii, dedicate vieții Mîntuitorului, sau măcar ultimelor trei zile din trecerea acestuia pe pămînt. Filme de toată mînă și de toate felurile – reconstituiri istorice minuțioase, puneri în scenă ale Evangheliilor etc. Sînt și destule filme artistice. Între acestea, desigur, am și eu preferințele mele, cele realizate de Pasolini, Mel Gibson, Scorsese. Cînd eram mai tînăr îmi plăcea și filmul lui Zefirelli, dar cu timpul mi s-a părut tot mai „zefiric”. Fără îndoială că cel al lui Pasolini îmi place cel mai mult – alegerea protagoniștilor, decorul, faptul că este alb-negru. De cînd s-a digitalizat și postat pe internet, îl revăd în fiecare an în Săptămîna Patimilor. Ceea ce s-a întîmplat deja și în acest an. Vă îndemn să-l vedeți sau revedeți…
2.De la prieteni – Radu Mîrza
Nu mai primisem de multă vreme vreun poem de la prietenul nostru Radu, el crede că de un semestru. Acum am primit însă două, scrise ceva mai de mult, tot după propria sa mărturie. Desigur, îi mulțumesc că mă socotește printre cei „vinovați” de faptul că a devenit poet. Dar vreau să îl asigur de un lucru – cineva este sau nu este poet, nu devine așa ceva. Iar dacă este, important este momentul cînd își dă seama, iar asta se petrece de obicei din pricina unui eveniment important, uneori dintr-un cumul de factori catalizatori… Mie important mi se pare că și-a dat seama la un moment dat că este poet.
Cum am devenit poet
Niciodată nu aș fi zis
că aș putea deveni poet.
Lirismul nu era de nasul meu,
nu-mi stătea în fire.
Am încercat, nu-i vorbă, dar nimic.
Și totuși, am reușit să scriu
o poezie bună, zic eu,
la zenitul unei mari iubiri.
Nu mi-o mai amintesc,
dar era despre frumoasa Galatea,
creată din marmură albă
de blândul sculptor Pygmalion,
marmură foarte albă, ca laptele
curs din sânul puternicei zeițe Hera.
Poezia era scrisă pe niște foi portocalii,
nu știu de ce portocalii.
Și i-am dat-o…
Galateei, care se găsește acum
în atelierul altui sculptor.
Nu știu dacă a păstrat
Galateea foile portocalii.
Probabil nu.
Apoi, în lockdown,
Muza mi-a dat buzz
pe blogul generos al profesorului Antonesei.
Și am început să scriu condiționat,
desigur, de toanele Muzei.
Lirică de molimă,
poezii de dragoste,
poezii cu zei și eroi din Legendele Olimpului,
poezii cu fluvii, râuri și orașe,
poezii cu trenuri și gări.
Dar rămân la cele de la început:
Niciodată nu aș fi zis
că aș putea deveni poet.
2.Tot la prieteni – Kyre
După o pauză destul de lungă, Kyre revine și ne pune pe gînduri, peste grea problemă a nimerit. Și, pe deasupra o lasă deschisă!
ÎNTREBĂRI ȘI PROBLEME DESPRE UNIVERS ȘI FEMELITATE
Am suit pe mine treningul de gală, am aranjat cât de cât impecabil foile pe pupitru și m-am adresat studenților:
Chestiunea cu miezul nopții a devenit mai puțin relevantă. S-a ridicat ipoteza că materia de fapt nu ar fi materie, ci antimaterie. Asta înseamnă că, de fapt, tot ceea ce știm despre univers nu ar fi adevărat. Vă las să gândiți.
Până la o concluzie, să discutăm o problemă la ordinea zilei: în lumina egalității de gen, care ar fi termenul corect, feminitate sau femelitate? Că la masculinitate totul pare clar.
Aștept punctele voastre de vedere în scris. Sunteți liberi.
3, Tot de la prieteni – Ion Fercu
Ion Fercu a haiducit textul de mai jos de pe „pagina pasionaților de istorie”. Am mai văzut uneori texte de acest fel, amuzante și instructive în același timp, din acest motiv îl și preiau. Și o ilustrație de la profesorul Septimiu Chelcea despre relațiile multora dintre noi cu limba engleză. Ca să se asorteze!
Anglia, in anii 1500
Majoritatea oamenilor se căsătoreau în iunie deoarece îşi făceau baia anuală în mai şi încă mai miroseau cât de cât bine în iunie. Totuşi, miresele aveau cu ele un buchet de flori pentru a acoperi eventualul miros. De aici vine obiceiul de a avea un buchet la nuntă. Baia consta într-un singur butoi mare plin cu apă fierbinte. Bărbatul casei avea privilegiul de a se spăla în apa curată, apoi fiii şi restul bărbaţilor din casă, urmaţi de femei şi în final copiii – ultimii fiind bebeluşii. Între timp, apa devenea atât de murdară încât era posibil să pierzi pe cineva în ea. De unde şi zicala: „Don’t throw the baby out with the bath water” („Nu arunca şi copilul odată cu apa de baie”). Casele aveau acoperişuri înalte şi pufoase de stuf (paie groase), fără lemn dedesubt. Era singurul loc unde animalele se puteau încălzi, aşa că toţi câinii, pisicile şi alte fiinţe mici (şobolani, gângănii) stăteau acolo. Când ploua devenea murdar şi alunecos şi uneori animalele alunecau şi cădeau de pe acoperiş. De unde zicala: „It’s raining cats and dogs” („Plouă cu câini şi pisici”). Nimic nu împiedica ceva să cadă în casă. Asta era o mare problema în dormitor, unde gândaci şi alte lucruri puteau murdări patul. Deci, un pat cu stâlpi şi un cearşaf pus deasupra oferea ceva protecţie. Aşa au apărut paturile cu baldachin. Cei bogaţi aveau podele de ardezie care deveneau alunecoase când se udau pe timpul iernii, aşa că împrăştiau paie („thresh” – resturi de la treierat) pe jos ca să poată merge. Cu timpul, până în primăvară, paiele se tot adunau până când alunecau afară când se deschidea uşa. Astfel s-a proptit o bucată de lemn la intrare. Aşa a apărut pragul (în engleză se numeşte „threshold”, care vine de la „thresh” şi hold” – a ţine, a opri). Pe atunci uneori făceau rost de carne de porc, ceea ce îi făcea să se simtă destul de speciali. Când aveau musafiri, atârnau şunca de tavan ca să se laude cu ea. Era semn de bogăţie că un bărbat „could bring home the bacon” (“era în stare să aducă şunca acasă”).Tăiau puţină ca să împartă oaspeţilor şi apoi stăteau toţi în jurul mesei şi „chewed the fat” („mestecau grăsimea”). Pâinea era împărţită conform statutului social. Muncitorii luau partea arsă de pe fundul pâinii, familia lua mijlocul şi musafirii partea de sus („upper crust”). Căni de plumb erau folosite pentru a bea bere şi whisky. Combinaţia asta de obicei dobora un om pentru câteva zile. Cineva care trecea pe drum îi putea lua drept morţi şi îi pregătea de înmormântare. Erau întinşi pe masa din bucătărie vreo două zile, în timp ce familia adunată în jur mânca, bea şi aştepta să vadă dacă se trezesc. Aşa a apărut obiceiul de „priveghi”, care în engleză se traduce „wake” („to wake up” – „a se trezi”). Anglia este o ţară veche şi mică, aşa că oamenii începuseră să rămână fără locuri de îngropat. Aşadar dezgropau coşciuge şi duceau oasele la o „casă-de-oase” („bone-house”) şi refoloseau mormintele. Deschizând acele sicrie, au observat că unul din 25 aveau urme de zgârieturi pe dinăuntru şi au realizat că unii din acei oameni fuseseră îngropaţi de vii. Aşa că s-au gândit ca de atunci încolo să prindă o sfoară de încheietura mâinii mortului care să treacă prin acoperişul sicriului şi prin pământ până la suprafaţă şi să lege de ea un clopoţel. Cineva a stat de atunci noaptea în cimitir (aşa a fost inventată „graveyard shift” – „tura de noapte”) să asculte clopoţeii. Astfel, oamenii vii erau „salvaţi de clopoţel” („saved by the bell”), acesta mai fiind numit şi „soneria mortului” („dead ringer”). Cam așa sta treaba cu popoarele care acum dau lecții de civilizație!….
Sursa: grupul pasionaților de istorie …..
4.Încă de la prieteni – Dumitru Chioaru
Tocmai am primit integrala de poezie a colegului meu de generație Dumitru Chioaru – Opera poetică (Editura ROCART, București 2023, cu o prefață de Ion Bogdan Lefter, bio-bibliografie și referințe critice). Cred că prefațatorul are dreptate, este unul dintre cei mai discreți poeți din generație noastră. De altfel, prefața circumscrie excelent poezia poetului comentat în ansamblul poeziei echinoxiste și în ansamblul generațional larg, dar aplică și cîteva sonde critice menite să-i dezvăluie specificul, originalitatea. Dar el nu este doar un poet exagerat de discret, ci și unul foarte parcimonios, care funcționează în regim economic.
În fapt, de la debutul din 1982 pînă acum aproape zece ani, a publicat numai patru volume de poeme inedite: Seară adolescentină (1982), Secolul sfîrșește într-o duminică (1991), Noaptea din zi (1994), Viața și opiniile profesorului Mouse (2004). Și mai există secțiunea de inedite din integrala acum apărută. Faptul că poetul s-a dovedit atît de economic pe parcursul carierei sale poetice poate avea multe semnificații, de la o autoexigență exacerbată la sincope ale fluxului liric, pene de inspirație. Dar nu sugerează nepăsarea față de propria poezie, cum dovedesc cele șase antologii apărute cu o anumită regularitate între 1998 și 2020. De fapt, cred că Dumitru scrie poezie „cînd îi vine”, cum mi se întîmplă și mie și multor altora, doar că lui îi vine mai rar! Dar și cînd „îi vine”, îi vine cum trebuie!
Am recitit acum întreaga sa poezie și ceea ce mi-a atras atenția a fost remarcabila unitate de ton, de viziune poetică întinsă pe patru decenii de activitate. Dincolo de unele schimbări de recuzită, de imagistică lirică, această unitate este remarcabilă. Știi că citești o poezie de Dumitru Chioaru indiferent dacă este o stampă sau un poem cu suflu lung, știi asta indiferent dacă poezia a apărut în volumul de debut sau face parte din ineditele cuprinse în integrala de astăzi. De asta am și ales să ilustrez cu primul poem din volumul din 1982…
Poate cîndva, într-un articol, voi putea dezvolta această observație… Dincolo de toate, acum sînt bucuros că am avut prilejul să recitesc creația unui poet pe cît de discret și parcimonios, pe atît de substanțial.
VÎRTEJURI
Aveam vîrsta şi traiectoria meteorilor;
sfidam gîndirea plată poftele gastronomice
căprioara pictată pe o piele de căprioară;
oraşul după orele de muncă: prietenii
în vîntul chitarei prin marele parc
pensionarii îşi ţin sufletul după ziar.
O arenă în soare ca un peisaj de război:
calul saltă se-nvîrte în cerc arena se-nvîrte —
în vîrtej cu lumea ochiul
devoră amintirea copilului
în aşteptarea cinei: păstăi
cu şira spinării deşirată.
Îmi pun mîna pe frunte. Cenuşa
gîndurilor care abia s-au stins
împiedică uitarea. Pe străzi
fredona plictiseala:
această oră de vecernie a simţirii – amurgul rujat;
subnutriţie penurie înarmare
pe glob – priveam cerul
dinamitat cu stele şi detestam
pentru golurile dintre soldaţi mitraliera
cuvintelor pe cei care mai pot dormi
liniştiţi în tranşeele frazei.
Duminicile lungi: masa întinsă
pe un şervet verde televizorul
învîrte planeta. Şi iarăşi
prietenii fumînd şi aruncînd zaruri
pe pîntecul balenei albe;
muzică purpurie — tatuajul
unei dansatoare se zvîrcoleşte;
o frunte se lasă peste pagini albe. Cenuşa
îmi luminează chipul
deodată.
4.William Shakespeare – Sonetul XLIII
When most I wink, then do my eyes best see,
Când ațipesc, ochii mei văd mai bine,
Căci toată ziua văd mai mult prostii;
Dar când adorm, ei te privesc pe tine,
Și-n întuneric prind a străluci.
Iar tu, cu umbra ta strălucitoare,
Cum poate ea s-apară în amiază
Să dea lumină zilei și mai mare,
Când ea deja, sub pleoape, luminează!
Cum ochii mei pot binemerita
Privindu-te și-n faptul unei zile,
Când noapte-n toi, superbă umbra ta
Prin somnul greu, în ochii stinși, revine!
Ziua-i ca noaptea pân’ apari odată,
Noaptea e zi, când visul mi te-arată.
Traducerea: Adrian Vasiliu
5.Rîdem din răsputeri…
Prin urmare. de la prietenul Cezar Straton… Și o glumă grafică, înrudită cu unele din cele titrate, de la profesorul Septimiu Chelcea…
La cofetărie. — Te rog să-mi faci, pentru duminică, un tort de ciocolată. — Altceva mai pun înăuntru ? — Da, uitasem…o pilă şi un fierăstrău. E pentru bărbatul meu care e închis.
Reacție. Mesajul soțului: – Dragă, în drum spre serviciu m-a lovit o mașină. Cristina m-a dus la spital. Mi-au făcut teste, radiografii și am trei coaste fracturate, brațul drept rupt și se pare că-mi amputează și un picior…Răspunsul soției: – Cine naiba este Cristina!?
Plânsete. – Tu, Mărie, hai diseară la mine! – Nu vin, Ioane, c-om plânge amândoi. Nu vin! – De ce să plângem, tu Mărie?! – Eu că…mai vreau, tu că… nu mai poți…
Nuntă. La nuntă e ca la doctor. Pe lângă faptul că nu vrei să mergi, mai trebuie să dai și plicul.
Însurat. – Părinte, sunt foarte speriat! Ascult o voce care îmi zice toată ziua ce și cum să fac. Sunt posedat? – Nu, fiule! Ești însurat!
Poftă (pusă în cui, cu toc cui…). – Iubitule, am găsit niște pantofi superbi, cu tocuri cui de 12 centimetri! – Bine că i-ai găsit, că de cumpărat nici nu se pune problema!
Scufiță. – Măi, ce s-a mai răcit afară, a spus lupul, trăgându-și Scufița Roșie peste urechi.
Hot. – Ioane, i-am dat Măriei mele cel mai fierbinte sărut din lume din toate timpurile! – Cum așa? – Am pupat-o cu poftă, dar, beat fiind, am uitat să-mi scot țigara din gură.
Phone. (mini-eseu despre încrederea în ziare!). Un individ își ia ziarul de dimineață să-l citească. În el, la rubrica decese e un anunț în care scrie că el a murit. Își ia telefonul și își sună cel mai bun prieten. – Ai citit ziarul? Spune că am murit! – Da, am văzut! Regret. Da’ ce…chiar ai voie cu telefonul și ”acolo”…!?
Explicație. Cum naiba să se înmulțească banii, din moment ce sunt numai bărbați pe bancnote?
Pildă (bahico-biblică). Astăzi, mergând pe stradă, am găsit 50 lei. Ca un bun creștin, m-am întrebat ce ar fi făcut Iisus. Așa că i-am transformat în vin. Două sticle, extra!
Șablon. Terminați odată cu prostia că: femeia se uită la bani! Ea nu se uită, ci îi cheltuie!
Perdele. Când vine ziua de salariu, parcă intră ceva în femei, măi frate! Nevastă-mea are un talent exagerat la cheltuit banii. De 2 săptămâni mă bate la cap să schimbăm perdelele, că nu mai sunt la modă, că numai noi și bunica mai avem de astea. Am convins-o să mai aibă puțină răbdare până iau salariul. Vine ziua mult așteptată, îi dau cardul și pleacă după perdele. După nu mai puțin de 4 ore intră în casă cu 3 sacoșe, abia le ducea, roșie la față, super-nervoasă și îmi zice pe un ton răstit: „dacă mergeai și tu cu mine, cumpăram și perdele…”
Cafea. – Neața, o cafea vă rog…– Una normală? – Aaa… nu… dați-mi una psihopată…
Deziluzie. Tipul de la cablu sună la uşa unui apartament şi răspunde o doamnă bine, bună de tot, dotată cu toate cele. Intră bărbatul, îşi face treaba, însă ochii îi stăteau lipiţi de doamna respectivă. După ce îşi termină treaba, femeia îl plăteşte şi îi zice: – Am şi eu o rugăminte cam ciudată la dumneata…- Spuneţi, răspunse tipul de la cablu. – Mă simt jenată să vă cer asta… Ştiţi, soţul meu este un om decent, serios, însă are anumite disfuncţionalităţi fizice care îl impiedică să facă anumite lucruri…- Nicio problemă doamnă… spuse bărbatul, salivând deja, de poftă. – M-am gândit că eu şi dumneata, dacă nu aveţi nici o obiecţie…- Sigur că da, răspunse el neinvitat, gata să sară pe ea. – … am putea muta frigiderul din bucătărie pe hol.
Asigurare. Soţia cu amantul în pat. La un moment dat, se aude uşa de la intrare: – Ascunde-te. A venit soţul. Dacă te vede, te omoară! – Să mă omoare? Pe mine? Niciodată. Îi datorez o mie de euro!
Frecvență. Medicul ginecolog, telefonează unei paciente, în urma unui consult făcut la insistența soțului: – Comparând fișa dumneavoastră cu cea a soțului, am descoperit o neconcordanță. Soțul spune că face sex de două ori pe săptămână, iar dumneavoastră, că faceți sex, de câteva ori pe zi. – Foarte exact! Și va rămâne așa, până când vom achita creditul pentru casă. Eu, că blegomanul meu…
Viață. – Ai Facebook? – Da. – Ai MSN? – Da. – Ai Skype? – Da. – Ai Youtube? – Da. – Ai viaţă? – Da, dar nu intru prea des!
Wrong. – Scumpo, sunt eu. Vin acasă. Nu am întârziat prea mult, nu-i așa? – Nu, dragul meu. – Pot să vin cu câțiva prieteni? – Sigur că da, dragule. – Stăm și noi de vorbă puțin…- Da, scumpule. Vă fac niște sandwichuri, iau niște bere…Soțul tace, după care spune: – Mă scuzați, doamnă…dar cred că am greșit numărul.
Prețuri. Văzând prețul litrului de bere și cel al litrului de benzină, pare că-i mai avantajos să mergi încet pe trei cărări, decât repede pe una.
Gât. – Inculpat Dorel, de ce i-ai dat cu pumnii în cap lui vecinul tău Ion? – Ca să-i revină gâtul la loc! – Cum așa? – Păi, prea și-l întindea mereu după nevastă-mea…
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
