1.Semnalări amicale… – Andrei Șerban: Scrisoare deschisă
Nici nu s-a uscat bine cerneala cu care au fost anunțate nominalizările la Premiile UNITER, că a și izbucnit scandalul. Un scandal provocat de o jună regizoare, care s-a simțit nedreptățită la nominalizări pe motive de vîrstă și gen! Trebuia să apară și la noi! În opinia dumisale, aceste calități trebuie să le înlocuiască pe cele consacrate, talentul regizoral/ artistic, calitatea spectacolelor etc. Nu am văzut vreun spectacol al acestei doamne/ domnișoare impetuoase, nici n-am să-mi pierd vremea pe cineva care vrea să intre în lumea teatrului dînd din coate, cotul vîrstei, cotul genului… Cineva îmi reamintește că acum vreo zece ani, reclamanta de azi a primit o condamnare pentru consum și trafic de droguri! Dar poate era o tentativă de „theatre verite”! Între nenumăratele reacții la acest gest obraznic, două contează, cea plină de umor și ironie a lui Silviu Purcărete, care a refuzat nominalizarea, ca să lase loc liber geniilor pustii, și cea a lui Andrei Șerban, aceasta plină de gravitate… Mulțumesc poetului Nicolae Coande pentru punerea la dispoziție a textului și acestei fotografii, în care Andrei Șerban apare alături de regretatul George Banu și de colegul meu de generație Matei Vișniec…
Andrei Șerban: Scrisoare deschisă – „CRIZA DE ÎNCREDERE”
Dragi colegi, acest text vi se adresează în primul rând. Scriu într-un moment când orice riscă să nu fie auzit. Dar mă simt responsabil s-o fac. Motivul de a scrie e criza provocată de nominalizările UNITER. „Azi iarna vrajbei noastre”… (cum spune Richard III) e o criză artistică ajunsă în top news! Oare poate fi comparată cu o criză economică, cu inflația, sau cu șomajul?! Hmm… În atmosferă se simte un fel de premoniție sumbră că marea călătorie a teatrului, așa cum cei mai mulți am trăit-o, e în pericol să se sfârșească.
Scriu aceste rânduri de la New York și să știți că exact asta e starea de spirit și aici – doar din America s-a răspândit spre toată Europa! Dezbaterile dintre tabere, aparent despre abuzuri, (absolut normale) sugerează o criză foarte acută de încredere, atât în sistemul de guvernare cât și față de teatrul însuși, aflat în pericol de a deveni o insulă stearpă și pustie. De ce atmosfera asta agresivă, violentă, toxică, în care confrații se judecă între ei cu aroganță, cu ură? De ce artiștii sunt în acest moment priviți cu suspiciune de publicul larg, fiind incriminați, chiar discreditați? Expunând puroiul, opusul frumosului ce izvorăște din artă, artiștii sunt de fapt oglinda lumii în care trăim, cu nimic mai buni sau mai răi decât restul umanității. Nici publicul nu este uniform – include grupuri inovatoare care îi susțin pe cei care doresc moartea tradiției și noutatea cu orice preț (spiritul inspirat de cancel culture), dar și „fosile vinovate ale trecutului”, în care eu nu am cum să nu mă recunosc.
De copil am încercat să urmez sfatul bunicii mele: „să te vezi pe tine așa cum te văd alții”. Nu l-am uitat până azi, dar busola e din ce în ce mai dificil de ținut. De unii pare că sunt catalogat ca un om în vârstă care aparține unei lumi apuse odată cu Ciulei și Pintilie (dar se mai știe oare cine au fost Ciulei si Pintilie?!). Cum nu sunt nici membru UNITER, nici tânăr revoluționar, nu aparțin vreunui trib anume, nici nu locuiesc în țară permanent, sunt o țintă favorită pentru cei care se legitimează prin apartenența la un grup sau la altul. Azi (ca în stalinism) nimic nu e mai ușor decât să acuzi, să împroști cu noroi, fără adevărate dovezi. Problema e că cei care fac scandal nu sunt niciodată interesați de artă cu adevărat.
Să mă ierte bunica, dar nu pot să mă văd așa cum mă descriu aceștia. Cred că fac parte dintre artiștii care chiar caută ceva și nu am nici dorința, nici energia să devin activist și să fac revoluții culturale. Nu neg dreptul altora de a fi altfel.
Trăim într-o lume în care nu mai există dialog, unde totul e asimilat superficial, în ritm galopant, digestia fiind determinată de fenomenul fast food. Lacomi să fim recunoscuți, rebeli contra oricui, rapid descurajați, prizonieri ai milei de noi înșine, vulnerabili, ne considerăm cu prea multă ușurință victime. Ne e teamă că nu posedăm destul, vrem să avem putere, să fim „pe val”.
Premiile aduc prestigiu și deschid uși, dar coronițele se vestejesc iute; vorbesc din experiență, am luat destule ca să nu mai aștept altele. Cei tineri au nevoie de premii, ca un imbold pentru pasul următor în carieră. Dar atât.
Tocmai am sărbătorit, ca în fiecare an, Ziua Mondială a Teatrului. De mii de ani scena a servit drept o ușă deschisă către un tărâm mai profund al minții si al inimii care ne face să simțim dezgust în prezența cruzimii și admirație în prezența generozității. Sentimentele de solidaritate și comunitate însă ne sunt acum foarte străine. Recunoaștem oare cât de incapabili suntem în acest moment să fim solidari sau cât de ipocrit sună acum așa-zisa noțiune de comunitate? E ca și cum ne-am preface că vrem să celebrăm și să ne bucurăm de această bijuterie prețioasă care ni s-a dat prin teatru, când de fapt o acoperim de un maldăr de zdrențe vechi, murdare, rău mirositoare.
Vă întreb: care mai este azi binele nostru comun? Orice impuls pozitiv se transformă în negativitate, violența tinde să înlocuiască dialogul. În artă, noi, cei care ne numim cu mândrie artiști, cum înțelegem întrebarea asta? Cum se poate rezolva criza noastră acută de încredere unii în alții? Cât de adânci sunt rănile? Se mai pot vindeca? Trebuie să ne amintim cine suntem. Suntem moștenitorii celor care s-au luptat să elibereze scena de realismul socialist și de cenzura comunistă și au pus bazele unui teatru deschis spre imaginație și adevăr.
Tânăr, ca mulți alții, am ales teatrul, cuprins de un val de idealism, dorind ca oamenii, plecând acasă, să fie mai buni – și până azi am rezistat să mă las molipsit de cinism ieftin, sarcasm și ură, cât și de lipsa de respect față de valoare. Unul din efectele negative ale democrației în artă: înlocuirea criteriului calității cu cel al majorității. Sunt într-adevăr un tip de modă veche. Politizarea teatrului nu m-a atras niciodată. Ideologizarea, la modă acum, care s-a infiltrat excesiv, sugrumă adevărata chemare a unui artist, aceea de a servi ceva mai înalt. Dragostea. Avem nevoie să iubim, nu doar să fim iubiți. Mă opresc aici, deja simt că am „vociferat in exces”.
Despre UNITER și nominalizări, așteptarea multora, sastisiți de scandal, e ca Senatul, în frunte cu Președintele actual, să se trezească și să ia decizii ferme. E momentul să se găsească o formă de reconciliere. În așteptare, propun să ne oprim, să respirăm, să privim lumea mai răbdător, înțelept și umil. Poate un moment de tăcere ar fi benefic. Inteligența tăcerii… the TEST is silence.
PRECIZARE
Versiunea publicată de UNITER este cea autorizată și destinată spațiului public. Am trimis mai multor persoane, sub formă de comunicare privată, o fază de lucru a textului, în care distilam și emoții personale, care nu erau majore, și pe care în final le-am eliminat, considerându-le nepotrivite cu atitudinea obiectivă de care avem nevoie în acest moment foarte delicat.
Din păcate, acea versiune de lucru a fost postată public de persoane care nu au fost autorizate s-o facă, ceea ce e regretabil. Nefiind pe FB, nu pot interveni în ceea ce se întâmplă în acel spațiu.
Repet, am încercat o privire cât se poate de obiectivă. Nu doresc nici să atac, nici să susțin o tabără sau alta.
Andrei Șerban
În principiu, acum vreo trei decenii, Institutul Cultural Român a fost creat pentru a susține difuzarea culturii și artelor românești în străinătate, de propagandă culturală externă. Din păcate, în timp, misiunea sa a suferit un intens proces de degradare, ajungînd în vremea din urmă mai degrabă un teritoriu pentru plasarea clientelei politice a partidelor aflate la guvernare. Cele mai recente „scandaluri de personal” au fost legate de numirile și activitatea de la centrele din Tel Aviv, Londra, Veneția și Roma… Interesant este că în acele cazuri, presa și societatea civilă au reacționat și au reușit să stopeze unele din abuzurile flagrante. De data aceasta, e tăcere pe toată linia. Nu am găsit decît două reacții legate de numirea Monicăi Babuc la conducerea ICR Chișinău, una în ziarul Libertatea, alta pe Facebook, ultima aparținînd jurnalistului cultural Ovidiu Șimonca. Or, de data aceasta situația e chiar mai gravă! La Chișinău, nu mai e vorba de numirea cuiva din clientela politică, ci de o politiciană, nu una de aici, ci una de peste Prut. Și nu oricare, ci una care a fost aghiotanta, apoi succesoarea oligarhului fugar Plahotniuc la conducerea PDM! Această numire va fi discutată în comisiile de cultură ale Parlamentului. Aștept cu mare interes!
Ovidiu Șimonca: Prieteni dragi, spuneți-mi că nu-i adevărat!
Prieteni dragi, cititori onești, oameni care încă mai distingeți binele de rău, spuneți-mi că nu-i adevărat! O apropiată a lui Plahotniuc să conducă ICR Chișinău, cum scrie „Libertatea”? Oameni politici din PSD, spuneți că nu-i adevărat! Aștept dezmințirea domniilor voastre!
Domnule Liviu Sebastian Jicman, fiți o dată bărbat și nu cârpă de lustruit oameni politici și ieșiți intr-o conferință extraordinară de presă și spuneți că nu veți accepta această conducere la ICR Chișinău! Sau spuneți că nu-i adevărat! Sau: dacă este adevărat și se încearcă, dinspre PSD, această numire, dați-vă demisia, domnule Liviu Sebastian Jicman! Știți foarte bine – poate mai bine decât mine – eforturile Republicii Moldova de a avea o conducere proeuropeană și de a ieși de sub influența nefastă a lui Plahotniuc, care a subjugat Republica Moldova.
Domnule președinte Klaus Iohannis, treziți-vă și întrebați-vă consilierii – întrebați-i doar – ce se întâmplă cu ICR Chișinău. O întrebare, doar o întrebare!
P.S. Luni, 27 martie 2023, voi face o solicitare oficială, pe Legea informațiilor de interes public, către ICR și Senat, în care voi cere o explicație despre această numire la ICR Chișinău. În acest moment, ICR, instituție a Statului Român, cu cine joacă: cu fugarul Plahotniuc? ICR, instituție a Statului Român, se pune de-a curmezișul și subminează, prin această numire, eforturile proeuropene ale Republicii Moldova? Ce motive îndreptățesc ICR, instituție a Statului Român, să facă această numire?
P.S.2 Am făcut solicitarea către președintele ICR, Liviu Sebastian Jicman, și către președinta Senatului, Alina Gorghiu, pentru a expune public motivele de desemnare a doamnei Babuc în funcția de director ICR Chișinău.
Cyberspațiul s-a îmbogățit cu o nouă revistă culturală – Rexpublica/ hub independent de cultură urbană și literatură, cu redacția la Ploiești. S-a îmbogățit e formula potrivită, la prima sa apariție, revista nu mi se pare doar promițătoare, ci deja foarte bună. M-am bucurat să văd că redacția cuprinde vizitatori constanți ai blogului meu, unii membri ai Cercului Poeților – Călin Dengel, director, Cameila Iuliana Radu, redactor șef, Bogdan Stoicescu, senior editor. Cum veți vedea, printre colaboratori sînt și mai mulți dintre oaspeții blogului. Mă bucur, înseamnă că am mînă bună! Sînt și eu prezent în acest număr cu o povestire și asta mă onorează – nu, nu e simplă formulă de politețe! Deocamdată, publicația apare trimestrial în format electronic. Dacă vor apărea schimbări, le voi anunța. De la linkul atașat, puteți descărca revista în format pdf. Lectură plăcută! Mulțumesc Cameliei pentru vestea bună, a venit chiar de Bunavestire…
(https://revistarexpublica.files.wordpress.com/2023/03/rexpublica-1-2023-2.pdf)
4.De la prieteni – Alexandros Panagoulis: Trei poeme din închisoare
Tocmai citesc cartea Un om de Oriana Fallaci, dedicată partenerului său, Alexandros Panagoulis. Asasinat la 37 de ani, la Atena, după ce trecuse prin închisorile politice ale Juntei militare care a stăpînit Grecia din 1967 pînă în 1974. A cunoscut persecuția, tortura, fizică și psihică, dar nu a vorbit, nici nu s-a schimbat. A fost ales deputat la primele alegeri libere de după dictatura militară, dar a rămas un solitar, un luptător pentru libertate. Dragostea dintre Oriana și Alexandros, n-a durat decît cîțiva ani, a fost spulberată de un automobil venit din trecut la 1 Mai 1976. Poemele acestea au fost scrise în închisorile militare Bogiate în prima parte a anilor 70 și, împreună cu altele, au apărut în Italia în volumul Vi scrivo da un carcere in Grecia (1974). Adesea, poemele au fost scrise cu sînge – la propriu. Cum Alekos nu se juca cu floricelele de stil, cred că pot propune niște traduceri făcute printr-o limbă intermediară, engleză.
Promisiune
Lacrimile pe care le vei vedea
curgând din ochii noștri
nu ar trebui să le crezi niciodată
semne de disperare.
Sunt doar promisiuni,
promisiunea pentru Luptă.
Adresa mea
Un chibrit ca un stilou
sângele pe podea e cerneala
ambalajul de la tifonul uitat, hârtia
dar ce ar trebui să scriu?
s-ar putea să îmi gestionez adresa
această cerneală este ciudată; se coagulează
îți scriu dintr-o închisoare
din Grecia
Pictura
Am dat viață zidurilor
o voce le-am dat
mai prietenoasă, ca să-mi devină tovarășă
iar gardienii au întrebat, voiau
să știe unde ar putea găsi vopseaua
pereții celulei
au păstrat secretul
iar mercenarii au căutat peste tot
dar nu au putut găsi vopseaua
nu s-au gândit nici măcar o clipă
să-mi caute în vene
- O traducere specială – Ezra Pound: Plămădește două pîini…
Un foarte scurt poem de Ezra Pound, un catren splendid, în traducerea românească a poetului Adrian Grauenfels… Deși foarte scurt și limpede, nu mă satur să-l recitesc! Lectură plăcută!
Ezra Pound
Plămădește două pâini…
Ai copt două pâini?
Vinde una la un preț cinstit
Cumpără din câștig un trandafir
Cu care să-ți hrănești sufletul…
6.Tot de la prieteni – Aura Creițaru: Zbor interzis, poeme
Am publicat cîteva poeme din noul volum al Aurei Creițaru și constatam atunci, chiar dacă nu aveam întregul volum la dispoziție, că mi se părea mai bun decît precedentul. Între timp, volumul a apărut, l-am citit în întregime și impresia mea de atunci se confirmă. Cartea e bună și foarte frumoasă grafic, cu o copertă de Adrian Creițaru și redactată de poetul Daniel Corbu. Da, cartea a apărut la Iași, la editura Princeps Multimedia. Pe 30 martie, ora 11, 30 a fost programată prima lansare, la Ploiești, la Biblioteca Nicolae Iorga. Înainte de a posta din nou din volum îi doresc autoarei mult succes.
ETERNITATEA LĂUNTRICĂ
Am luat cu noi un strop
din Marea Egee,
credeam în imensitatea
albastră din zare
şi speram să o confiscăm
în altare
Aduceam în bagaje scoici
pietricele
colecţii de amulete
pulberi de stele
toate la-un-loc
sperând să adunăm eternitate
într-un stoc
Târziu, aflam că în interior
purtăm de mult timp sâmburele ei patern
fără să ştim că avem o menire:
din grăuntele acela de dumnezeire
să creştem un suflet imens și etern
Atât doar: să fim atenţi la sens
În timp, flashuri de amintiri puse în ramă
s-au risipit printre altele vechi
din fundal…
ca briza de atunci la Perama
MISIUNE
(Filonul perenităţii)
Femeile iubite,
sujeturi diafane de inspiraţie divină,
nu încep viaţa zilei grăbite,
nu ţin pe umerii rotunzi grijile planetei,
nu sunt ale lor buletine de ştiri sterile, desuete
Noi, evele primim porţia de bineţe şi
o împărtăşim zâmbitoare providenţei
Dar mai presus,
Femeia – esenţa existenţei –
nu e maşină de condiţionat prunci în serie –
proiectul grăuntelui de Veşnicie
e dedicat genial femeii iubite
Când fluviul omenirii pierde afluenţi
răpuşi de-a lungul vieții,
doar femeia îi hrăneşte fluxul veşnic
Ea dăruieşte cifrul urmaşilor şi
prelungirea filonului perenităţii
- Tot de la prieteni – Nechifor Bugeac Hronicariu: Doftorese intru pricina de cinste
După cum dice Hronicariu, s-au suit scroafa în mare copac, doftoreasa întru teologhie au fost făcut-o. Aferim!
Ađi nu trimet mâță, ce altă cadră, cu o faptură de o cunoasteti bine
den foile Letopisetului. Ci aduce aceasta ba cu Grifa, feata de svezi
cu chip posac, ba cu Ileana Crăiasa; ci iaste acmu anevoie a le osebi,
ca amandouă au treaba cu otravita răsuflarea de-i dice „codoi”, iara
de căteva ceasuri aflat-am ca si aceea mai tânara de dile, precum
răposata Ileana, au fost facută „doftoreasa intru pricina de cinste”.
Iara feata de svezi cu chip posac au capătat asa patalama de la Inalta
Scoala den Ilsinchi tocmai in teologhie, drept dovada ca ceea ce
propovaduiește dânsa, – „apocalipsa vremii, maica” – nu-i stiinta ci
credinta.
https://www.aktual24.ro/greta-thunberg-va-primi-titlul-de-doctor-honoris-causa-din-partea-facultatii-de-teologie-a-universitatii-din-helsinki-ea-are-20-de-ani/
8.William Shakespeare – Sonetul XLI
Ei, de data aceasta, Marele Will vine exact cînd trebuie, duminică dimineața. Dar și memoria mea a funcționat mai bine, ca să nu mai vorbesc de ajutor. Prin urmare, un nou și minunat sonet, în traducerea excepțională a poetului Adrian Vasiliu… Enjoy!
Sonetul XLI
Those pretty wrongs that liberty commits,
Acele dulci trădări ce sunt comise
Când nu mai am în inima ta loc,
De frumusețea vârstei sunt permise,
Căci umbli cu ispita peste tot.
Ești nobil, deci ești bun de cucerit,
Frumos, deci numai bun de asaltat;
Femeia dacă vrea, ce individ
O lasă, până ce n-a triumfat?
Ah, dar puteai mai bine să te-abții,
Mustrându-ți tinerețea fără minte
Ce te făcu, prin felul ei de-a fi
Să-ncalci aceste două jurăminte:
Al ei, când ai atras-o către tine
Al tău, când necinstit ai fost cu mine.
Traducerea: Adrian Vasiliu
9.Rîdem din răsputeri…
Un grupaj mărișor de la Amicus Caesar… Și o glumă grafică de la Dan Cristian Ionescu… Să rîdem sănătoși!
Prețuri. Văzând prețul litrului de bere și cel al litrului de benzină, pare că-i mai avantajos să mergi încet pe trei cărări, decât repede pe una.
Belele. Ce faci acum, că s-au ridicat restricțiile legate de Covid, dar a început și durează, războiul din Ucraina? – Ce să fac? Dau cu var, în buncăr.
Invitație. – Iubitule, ce facem de aniversarea căsătoriei noastre? – Voiam să fie o surpriză, dar…ție îți place Madridul? – Daaaa.. iubi! – Și ce spui de Paris? – Ohhh, daaa, îl ador!!! – Perfect!!! Atunci ne uităm împreună la meciul Real Madrid – Paris Saint-Germain!
Patriotism. Cine tot – la naiba! – zice că suntem o țară de hoți? Un român și-a legat bicicleta de un stâlp și a doua… zi stâlpul era încă acolo!
Tu-i…! Eram tânără și frumoasă – mă rog, așa mă simțeam – până acum o oră, când a venit un puști de vreo’ 13 ani la poarta mea. Și a strigat: „Mamaie, matale… nu cumperi urzici?”
Egalitate (de gen). Aseară am fost la întâlnire cu o tipă, la un restaurant. I-am spus că femeile nu ar trebui lăsate să facă toate treburile în gospodărie: curățenie, spălat, călcat, gătit și toate alea. – Cred sincer că rolurile ar cam trebui inversate, îi zic: bărbații ar trebui să facă toate lucrurile pe care le fac femeile, iar femeile să facă toate lucrurile pe care, de regulă, le fac bărbații. – Sunt perfect de acord, îmi zice ea zâmbind, încântată. – Minunat, îi răspund eu, întinzându-i nota de plată.
Upss! – Iubitule, ia zi-mi tu, cu cine vorbeai mai devreme, la telefon? – Apăi, m-ai prins, iubito, recunosc: mi-am găsit și eu o amantă, na… ! – Auzi, tu pe mine să nu mă minți! Și nu te mai da mare, impotentule gras, ce ești! Tu ți-ai comandat iarăși pizza – cu de toate – , pe ascuns, umflatu’ dracului, pe care să ți-o aducă acasă, leneșule, când eu voi fi la lucru, mâine! Ce crezi… că nu te-am auzit!?
Pauză. Doctorul, adresându-se unui bărbat: – Câte partenere sexuale ai avut în ultimul an? – Cu tot cu soția mea? Niciuna…
Derută. Nu ştiu ce naiba se întâmplă în ţara asta. Școlărițele se îmbracă ca niște prostituate şi prostituatele ca nişte școlărițe. Nici nu știi ce să iei cu tine, bani sau bomboane?!
Înainte. Noi, femeile, suntem niște ființe uimitoare. Întotdeauna privim înainte și niciodată înapoi. Nici măcar atunci când parcăm.
Salvare. Ai început să chelești? Nu mai poți să-ți închei șireturile la pantofi din cauza burții? Ai cocoșelul mic? Atunci ai nevoie de un Porsche!
Promo. Se pare că Apple a remarcat că prețul anunțatului iPhone 9 Plus va fi destul de piperat, așa că la achiziționarea lui, va da cadou o mașină.
Pozitiv. Sunt o persoană optimistă, pozitivă, mereu zâmbitoare. Numai 5 oameni m-au văzut vreodată furioasă. Dumnezeu să-i ierte!
Clanuri. M-am speriat atât de tare după ultimele înregistrări cu Bercea Mondialul, încât dis-de-dimineață am plecat să-mi plătesc toate datoriile către clanurile mafiote. Am plătit curentul, întreținerea, impozitul pe mașină, dările locale și taxa radio-tv.
Tuentitu. Într-o zi de 7, marți, vară, intră Bulă în cel mai luxos Cazinou din Las Vegas. Se așeză la ruletă și mizează 20.000$ pe numărul 22. – Crupier, toți pe numărul 22! – Are you sure, Sir ?! – Da mă, toți pe tuentitu!… (22). Se învârte ruleta, face poc bila și… se așază pe 22. Luă Bulă o grămadă de jetoane. – Crupier, pune-le pe toate pe 22! – Sir ! Are you sure ?… – Da! Pe toți! Se învârte ruleta, face poc bila, și… se așază pe 22. Uimire, panică, admirație… Șoc! Luă Bulă, iar, o grămadă de jetoane, un munte de bani. – Crupier, pune-le pe toate pe 22! – Sir! Sure??? – Da, blegule, nambăr tuentitu, ai sed!… Se învârte ruleta, face poc bila, și…22! Stare de alertă în Cazinou, apare îngrijorat proprietarul. – Bulă, Sir, mai jucați? – Nu mă boule, mă opresc! Proprietarul cazinoului îl întreabă, uimit peste măsură: – Sir, cum se poate să mizezi de trei ori pe 22 și să iasă de trei ori? It’s impossible… it’s… It’s… – It’s mă-ta on ice! Tell me! Azi e 7 August? – Yes. – Ei bine, am sosit la Cazinou cu autobuzul 7? – Yes. – Iar băiatul meu împlinește azi 7 ani! – ??? I don’t get it, Sir! – Cum, mă boule, iu don’t get it? Cât face 7×3? Cât? Cât?…
Muncă. Fiule, dacă vrei cu adevărat să obţii ceva în viaţă, trebuie să munceşti pentru acel ceva. Acum linişte, că se anunţă numerele la loterie!
Optimism (tipic mioritic). – Care mai e situaţia, viaţa în România? – Cam grea, cam tristă! Bine măcar că mai avem încă pe cine înjura!
Pensionare. 1. Pentru autorități, la 60-64 de ani, ești destul de bătrân, vulnerabil și fragil pentru coronavirus, dar… pentru reforma pensiilor ești încă într-o formă excelentă! 2. Pensionare înseamnă de două ori mai mult timp cu soțul… pe jumătate din bani. (Sean McCarthy)
Giratoriu. Toate țările democratice au politicieni de stânga sau de dreapta. Ai noștri sunt… originali: ei sunt de sens giratoriu!
Învârteli. Unii „se învârt”… alții ne învârtim în cerc, bezmetici, precum animalele dresate, din arena Circului… (legate, și ele, cu o funie, pentru siguranță…)
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…