SEMNELE TIMPULUI – Liviu ANTONESEI – Lumea în trei semne

1.Afganistan ați spus?

  Marea rușine a Americii și aliaților a fost maniera de oprire a războiului. Știu foarte bine că Trump a semnat înțelegerea cu talibanii, dar nu el a ales maniera retragerii. În loc să fi evacuat mai întîi civilii, occidentali și afganii care au colaborat cu ocupanții, aliații lui pește s-au grăbit să retragă mai întîi armatele. Rezultatul? Masacrele au început, torturile, epurările. civilii afgani iau disperați cu asalt aeroportul din Kabul. Australia refuză să acorde vize de intrare pentru peste o sută de foști angajați ai ambasadei sale de la Kabul. Aud că și ai noștri și alții fac figuri. Sigur, e o rușine că armatele cele mai moderne din lume au pierdut un război cu niște țărani înarmați rudimentar, dar rușinea mai mare constă în părăsirea în mîinile criminalilor talibani a mii, zeci de mii de civili care au crezut în democrație. Și nici măcar pe toți occidentalii n-au reușit să-i exfiltreze…

2.Nikos Davandas: Sayome, Grecia, 2011

Un film care mi-a plăcut foarte mult. O tînără japoneză se îndrăgostește de un marinar grec, îl urmează, se stabilesc în Creta, în satul lui natal, în apropiere de Heraklion, fac copii, își trăiesc viața cu ale sale, bune și rele. După vreo trei decenii, decide să reia legăturile cu țara natală, care i se pare complet diferită de ce își amintea. La un moment dat, apare o replică de un mare adevăr: Sînt o japoneză de 60 de ani, dar și o cretană de 35… Filmul poate fi urmărit în cele șase subtitrări obișnuite ale canalului Arte: franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană și poloneză… https://www.arte.tv/fr/videos/043360-000-A/sayome/

3.De multă vreme… O vedenie

De multă vreme mă bîntuie un gînd –

să nu-ți dorești o viață lungă, prea lungă,

nimeni, nici vracii, nici ghicitoarele,

nici măcar Dumnezeu, nu poate promite

o despărțire ușoară, o stingere lentă

a luminii care scaldă această lume

jumătate din vremea sa nesfîrșită –

nu e ca fuioarele de fum ce se pierd,

stingerea vine sacadat și atroce,

ca penele de electricitate, neașteptate…

Era un salon prea luminos și prea alb,

siluete de asemenea în alb, mascate,

vorbeau într-o limbă cu totul necunoscută –

rețineam cîte un cuvînt pe care nu-l știam

și priveam în jur ca prin ceață, prin aburi,

nimic mai de spaimă decît să nu pricepi

ce se spune despre tine, despre șanse,

nici măcar despre ce anume se petrecuse…

Insula va mai aștepta un an, poate unul

lipsit de visele rău prevestitoare. Sau, poate

nu mă va mai aștepta niciodată!

Răvașul e scris, mesagera gata de drum…

(23 – 24 August 2021, în Iași)

LIVIU ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…