Da, am încercat să-mi înving imensa scîrbă de politichia băștinașă… Probabil ați observat asta. Chiar dacă în ultimele luni am mai postat analize și comentarii politice ale altor autori, m-am ferit ca dracu de tămîie să abordez și eu asemenea teme. De ce? Din mai multe motive, poate mai ales din scîrba în creștere față de politichia aborigenă și dintr-un sentiment, tot în creștere, al inutilității. O fi presa cîinele de pază al democrației, dar cleptocrații ăștia incompetenți se poartă după vorba „cîinii latră, caravana trece”. Dacă am decis astăzi să mă dedau la un comentariu (și) politic este pentru că e totuși imposibil să asiști mut la un potop de crime cu premeditare comise de cei aleși și numiți ca să aibă grijă de viețile noastre, de bunăstarea noastră și de sănătatea noastră tot mai agresată.
Decizia mi-a fost prilejuită de primirea de la un prieten a unei hărți care prezintă la zi situația vaccinării în Europa și în Statele Unite. Noi începusem bine acțiunea vaccinării, dar acum sîntem pe penultimul loc în Europa, urmați de eterna noastră consolare, vecinii din Bulgaria. Sîntem oare un popor de șoșoci și șoșoace, ne-a lovit pe toți antivaccinismul în moalele capului? Nu, nu sîntem, cum nici bulgarii nu formează un popor de șoșocovi și șoșocove. În ambele cazuri, situația are cauze evident politice. Bulgarii cu corupția și criza lor politică nerezolvată nici de alegeri, noi cu corupția noastră, cu criza noastră politică și cu un factor agravant, cea mai penibilă clasă politică, putere și opoziție laolaltă – dacă le mai poate distinge cineva, din ultimele trei decenii!
Iar în fruntea acestei clase politice doi comici vestiți ai ecranului, unul președinte, altul premier, înconjurați de mai mulți clovni de raftul doi – politruci, „experți”, funcționari publici, consilieri și tot neamul lor. Pînă în iunie, vaccinarea a mers bine, cu numărul de vaccinări crescînd de la o zi la alta. Apoi, cei doi comici vestiți ai ecranului ne-au anunțat pe două voci că am și au învins pandemia. Păi, patria găzduia cîteva partide internaționale de fotbal! Pe acest fond, s-au evaporat mai toate restricțiile, oamenii au lăsat garda jos în ce privește măsurile de autoprotecție, numărul de vaccinări a scăzut la cote simbolice. Creșterea circulației populației în vacanțe și-a adus și ea, cum se spunea pe vremuri, aportul. Cîteva tîmpenii punctuale – Untold, Congresul liberal etc. – au turnat gaz peste foc. Dar cum să-l lași pe Boc fără pușculița grupului pedelist clujean, care vrea să-l propulseze la președinție? Boc președinte? Păi, prin ce ar fi mai rău un pitic ardelean decît un securist bețiv sau un dulap săsesc?
Și cum să lași un condamnat penal și un țepar de bănci fără scufia de șef al peneleilor? Oricîte reticențe ai avea față de vaccinurile acestea, este imposibil să nu observi că numărul mic de vaccinați se asociază cu un număr foarte mare de infectați și decedați. La acești indicatori, România stă bine, e pe locul doi în Europa și cinci în lume. Riscăm o situație complet scăpată de sub control precum în Lombardia primelor două valuri. Probabil, o situație și mai gravă, varianta la modă a valului patru neocolind tinerii și copiii. Dar poate că amintiții comici vestiți ai ecranului și-au propus să devină mari tragedieni…
LIVIU ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…