- Vizita lui Radu Țuculescu
Fermecătorul prozator Radu Țuculescu a venit prima oară la Iași pe cînd era în clasa a cincea. Apoi și-a luat o lungă pauză. A recidivat săptămîna aceasta cu prilejul ediției din acest an a FILIT. Cînd nu a avut program, a vizitat intens orașul, care i-a plăcut foarte mult, Mi-a mărturisit el însuși asta, într-o vizită de cîteva ore. O vizită care m-a bucurat foarte mult și în timpul căreia ne-am comportat amîndoi chezaro-crăiește, că și eu sunt pe jumătate imperial. Am discutat, am rîs, ne-am simțit foarte bine. Cu siguranță el a fost într-o formă mult mai bună decît a mea, ceea ce pot confirma și martorii, Nico și Marco. Abia aștept ca Radu să vină din nou la Iași. Cu acest prilej, Polirom a scos de sub tipar romanul „Crima de pe podul Garibaldi”. Dacă totul merge bine, va fi prima carte pe care o voi citi autonom de foarte multă vreme. Dacă nu, îmi va fi citită…
2.Shakespeare – Sonetul XXI
Cel de-al douăzecilea și unulea sonet al marelui elisabethan în versiunea românească a poetului Adrian Vasiliu.
Sonetul XXI
So is it not with me as with that muse,
Deci nu sunt eu deloc acel poet
Care-ncântat de frumuseți vopsite,
Doar raiul îl preia ca ornament
Și ce-i frumos e doar ce el admite,
Tot căutând iubirea s-o compare
Cu soarele din cer, cu luna și
Cu mugurii de-april, cu lucruri rare
Pe care doar în rai le poți găsi.
O, sincer sunt în dragoste ca-n scris
Și crede-mă: iubirea mea-i frumoasă
Precum un prunc, însă mai e de zis
Ca stelele nu e de luminoasă.
Vorbească alții, bârfitori de rând;
Eu n-am să laud ce nu vreau să vând.
3.De la prieteni – Alina Monica ȚURLEA
Și anume din excelentul volum „Academia însinguraților” (Eikon, 022), apărut în cursul verii… Am scris o scurtă recomandare pentru coperta a IV-a, pentru că unele poeme apăruseră deja pe blogul meu, în perioada anterioară. Aici și acum, sînt poeme neapărute…
…iarba uscată din mine
vreau să te feresc de tânguiri
să strângi chinuri și boală
neliniști s-agăți de tâmple
până la marea odihnă
să te simți mai ușoară
dacă ai ști de câte ori s-au scurs lacrimi în pântecul
unde răsuna strigătul de disperare
fără un răspuns
durerea se transformase în rană,
iar vântul răscolea iarba uscată
din mine
la sânu-mi fără parfum de lapte
fericirile nu au putut împleti
prea multe cuvinte
frăgezimea a rămas intactă
aici,
în zbaterile acestui trup
ah, dacă aș fi avut atâta iubire
aș fi făcut posibil auzul ecoului
printre coaste, prin oasele încă tinere
în pântecul ce ar fi putut deveni roditor
astfel, din acel neîntâmplat
neștiut
din acea ezitare instinctuală
am pătruns într-un târziu rostul acceptării
ca o revelație
ca un fâlfâit de aripă
gramul de înveșnicire s-a dus.
fericirea e dincolo de trenul deraiat al perfecțiunii
vom fi doar amintiri înghesuite în sfintele like-uri,
o învălmășeală de chipuri ce se străduiesc
să rămână niște diapozitive eterne
scrijelim mesaje din frică de moarte
pe brațe
pe glezne
pe chipurile nemângâiate
nu cucerim adevăruri
nici apropieri de sine
suntem prea bolnavi de neliniști
și bocete surde
suntem umbre ce târăsc o colivie goală,
casă și temniță
la ceas de seară când strigătul
dă buzna între tâmple
în fiecare zi adunăm amănunte
amalgam de vămi deja respirate
cu temeri și iluzii în zilele în care murim
încet și sigur
în umbra umbrelor cărate în spate
rostogolirea trupurilor ca într-un ritual
al dezgolirii posibile, dar nedorite
se scufundă în nebăgarea de seamă
a șoaptelor sugrumate la întâmplare
în zidul plângerii unde piatra tace a taină
acolo voi tipări vindecarea
apoi o voi vârî în încrestăturile rescrise
unde și-a făcut căuș evadarea
ascult oracolul mâinilor,
aștept ziua când aripile haosului
se vor topi
chipuri întemnițate în piatră
în saloanele sfântului se priponise suferința,
în albul pereților,
în reflexia oglinzilor,
în gresia unde moartea juca alba-neagra
cu bolnavii ce vorbeau din adâncuri
cu vaiete în loc de cuvinte
cu praf de nimic așternut pe buzele trecutului
sau îngropat în cerurile viitorului
am șters podelele de sânge,
de rugăciuni și blesteme,
măsurând tristețea ce tot înmugurea
în oase
și mai puternică
dând târcoale înnebunită și pe de rost
s-a înțepenit pe frunte, Doamne,
rece ca o lamă de stilet,
și uite cum privește,
siberie a disperării de necontenit
ah, ce contrast între umbră și ființă!
în fiecare din noi mai moare un om
măcinat de umbrele ce și-au înghițit lumina
îl simți izvorând?
4.Tot de la prieteni – Nechifor BUGEAC…
După cum stă scris la Letopiseț, cu viziri de neamul mîțelor, altcum ar curge trebile…
Veaști bune de pe Ulita Injosirii den ostrovul anglizesc: are sa hiie pace, bogăție și bună ințelegere vreme de noauă viieți; că i-au trimes jalbă lui Carol-Vodă nimeni altul decâț Ilarie, Mârtanul, și i-au cerut prin aceasta craiului să-l ungă vizir. Ci daca dupre numai patru-deci de đile și încă cinci au capatat Lizica, mazilita, plocon de câte o sută de mii de pfunzi pre leat numai pentru ca au fost vizireasă o clipită, Ilarie nu are sa ceara decât hârși si viscașiu pre îndestulate, și are să ocârmuiască acesta Țeara Anglizească cu înțelepciune mâțească.Ci am aflat cumcă si in gradinile Polatei Corocenilor s-ar afla mâte, deci de s-ar pune oricare dintre acestea în locul lui Ioannie Vodă, mult mai bine ar hi.
5.Bancurile săptămânii…
Trei femei, una logodită, una căsătorită și o amantă stăteau de vorbă despre relațiile lor și au hotărât să-și uluiască bărbații. În acea seară, toate trei s-au îmbrăcat sexy, purtând pantofi cui, corset de piele și o mască pe ochi. Ziua următoare, s-au întâlnit din nou. Fata logodită a spus:
-Aseară, când logodnicul meu a ajuns acasă, m-a găsit îmbrăcată cu corsetul de piele, cu tocuri cui de 7 cm și mască. Mi-a spus: „Ești femeia vieții mele, te iubesc”. După aceea, am făcut dragoste toată noaptea.
Amanta s-a lăudat și ea:
-Și la mine a fost incredibil! Ne-am întâlnit în biroul lui. Purtam corsetul de piele, tocuri cui foarte înalte, mască și o pelerină. Când am deschis pelerina, n-a scos niciun cuvânt. Am făcut doar sex ca nebunii toată noaptea!
În cele din urmă, femeia căsătorită și-a spus și ea povestea:
-Eu am trimis copiii la mama, m-am pregătit, m-am echipat cu corsetul de piele, pantofii cu tocuri cui și o mască pe ochi. Soțul meu s-a întors de la lucru, a luat telecomanda și o bere din frigider și a spus:
-Ia zi, Batman, faci și tu ceva de mâncare?
Redăm „explicația” bărbatului care a fost pictat de soție: „Nevastă-mea tocmai a făcut niște cursuri de pictură. Lucrarea pentru examenul de absolvire era un bărbat nud. Evident că nu puteam concepe să-i fie model altcineva, așa că m-am oferit eu personal. Datorită talentului ei deosebit, lucrarea a luat, de altfel nota maximă, însă nu pricep un singur lucru: De ce naiba o fi intitulat-o „Natură moartă…”?”
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…