- Casa Balș – lansare „Jazzcontextele mele”, de Virgil Mihaiu
Azi, luni, 3 octombrie, voi avea o mare bucurie, voi participa la lansarea noii cărți a unuia din cei mai vechi prieteni ai mei, admirabil poet, remarcabil critic, teoretician și promotor de jazz. Înainte de 1990, ne vedeam de mai multe ori pe an, aici, dar mai ales la Cluj, un oraș pe care l-am descoperit în bună parte grație lui. După schimbarea de regim. ne vedem mult mai rar, o dată la cîțiva ani, dar îl simt la fel de apropiat.
„Vă invităm să fiți împreună cu echipa JUNIMEA-SCRIPTOR la evenimentul dedicat scriitorului Virgil MIHAIU și volumului său recent „JAZZ CONTEXTELE MELE”, publicat anul acesta, în colecția „Exit”. Jazzolog și diplomat român, profesor de estetică a jazz-ului, poet, performer de jazz-poetry, Virgil MIHAIU este o personalitate binecunoscută, apreciată mai ales pentru dezvoltarea și promovarea educației muzicale. Cartea apărută la editura Junimea este o continuare a eforturilor autorului de a prezenta fenomenul JAZZ ca reper al culturii contemporane. Vor fi alături de Virgil Mihaiu, în calitate de invitați de onoare, Liviu Antonesei, Romeo Cozma și Alex Vasiliu. Amfitrionul evenimentului va fi Ioan Răducea. Tânărul muzician Robert Cozma va susține, alături de Romeo Cozma, un intermezzo muzical. Evenimentul este organizat de Editura JUNIMEA și Revista SCRIPTOR, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Întâlnirea culturală va avea loc luni, 3 octombrie 2022, la ora 17, în Sala „Eduard Caudella”, Casa Balș (Strada Cuza Vodă nr. 29). Accesul publicului este liber.”
- SpectActor, 2/septembrie/decembrie, 2022…
A apărut ultimul număr din acest an al celei mai bune reviste de teatru, editată la Craiova de poetul Nicolae Coande și mica sa echipă redacțională – Marius Dobrin, Lia Boagiu, Cornel Mihai Ungureanu, Mihai Ene. Semnează în acest număr: George Banu (un intens articol dedicat lui Peter Brook), Ion Parhon, Adrian Mihalache, Cristina Rusiecki, Marius Dobrin, Ana Paraschivescu, Sergiu Cioiu, Mădălina Nica, Luana Neghea, C.M. Ungureanu, Mihai Ene, Ionașcu I., Nicolae Coande. Aici găsiți ediția curentă:
(https://tncms.ro/wp-content/uploads/2002/04/SpectActor_02-mai-august-2022.pdf)
- Eram băiet…
A venit ieri seara, dar nu din vis, din memorie, memoria imaginară, de bună seamă…
Eram băiet…
Eram băiet, apoi fecior mai mare
și, în după-amiezile lungi de vară,
pe la patru, pe la cinci, după vîrsta
pe care o mărturisea anotimpul,
intram în penumbra Mitropoliei
de lîngă zidul dinspre soare-apune
și mă așezam pe un jilț de lemn
priveam halucinat picturile făcute
de razele soarelui pe podeaua neagră
după ce treceau prin vitraliile colorate,
priveam și îmi șopteam că Dumnezeu
chiar ar putea să existe, să fie acolo…
După mai bine de o jumătate de veac,
oare voi putea să încerc din nou asta?
22 Septembrie 2022, în Iași
4.De la prieteni – Gabriel Chiriac…
Sper că lui Gabriel îi merge bine lucrul la roman, poezia văd că îl vizitează cu mult succes. Un poem care îmi place, Enjoy!
Soția lustragiului
Este mai bine să fii soția unui lustragiu
decât trofeul unui rege.
Este mai bine să fii comoara unui sărac
decât un breloc de aur agățat la cureaua unui bogat.
Este mai bine să fii bucuria unui suflet îndrăgostit
decât o perlă închisă într-un sipet.
Este mai bine să primești din sărăcia cuiva
decât din prisosul cuiva.
Este mai bine să fii iubit de cineva
care nu poate oferi nimic mai mult.
Este mai bine să fii soția unui lustragiu.
5.Tot de la prieteni – Elsa Dorval Tofan…
Prietena noastră din Canada a lipsit o vreme de aici, dar asta nu înseamnă că a stat la umbră. La începutul lunii, i-a apărut volumul Afacerile merg bine (Aius, Craiova, 2022), un volum excelent, ceea ce bănuiam deja înainte de lectură. O parte din poeme au apărut în ultimul an pe blogul meu. Public azi poemul care dă titlul cărții…
Afacerile merg bine
afacerile sunt afaceri
traficul este blocat
radiația solară mare
apa prezintă contaminanți
planificări de vacanțe
ca și cum
cumpărături
ieșiri la restaurante
trafic din ce în ce mai intens
zboruri la capacitate
armele trag
afacerile merg
petrolul se tranzacționează
și gazele
se asigură locuri de muncă
ca și cum
se caută diplome
nu se caută cunoștințe
(se ignoră tot ceea ce
este bazat pe rigoare)
din cultura generală
se știe
cum se face un ceai
la cât fierbe apa…
nu este important
realitățile unor oameni
par altora filme
cu bandiți, criminali, hoți,
vandali, monștri, cu foamete
și sânge
groaza este modul care place
afacerile merg bine.
afacerile merg bine.
copiii se cred oameni mari
oamenii mari gândesc precum copiii
totul este suficient de accelerat
ca și cum
armele trag, unii oameni dispar
acum
alții dispar cu timpul care, se pare,
nu există
decât în formă de bandă comprimată,
program virusat funcționând în buclă
un artefact
soarele transformă crema protectoare
în spumă acidă
aerul încins fumegă
afacerile merg mai bine ca oricând
ca și cum…
6.Un prieten vechi – Nechifor Bugeac Hronicariu…
Și aiasta dzice Hronica deaspre pușcsrea țeavei de supt Marea de supt Marea de la Miazănoapte…
De cum au pușcat țeava de supt Marea de la Miazănoapte
Neascultand de Grifa, feata de svezi cu chip posac, carea dzicea cumca s-au incalzit dzilele si iaste pojar in cascioara, au venit vremea rea; ci iaste obiceaiul ca atunci cand norodul tremura de frig, sa se incalzeasca. Nainte vreme, acesta strangea vreascuri den codru ca sa le arda in cuptior – si de se intalnea careva cu o baba in luminis, se cuvenea sa o agiute, ca poate era aceasta Sfanta Vineri. In dzilele noastre, au nascocit unii niste cufere de le dzice „centrale” carele lucreaza cu rasuflare otravita de-i dice gaz metan ce miroase ca udul de mâța. Iara aceasta rasuflare nu iaste alta decat miasma de putreziciune a hoiturilor dinainte de potop. Ci mare bogatie are in asa mortaciuni Putina-Imparat, deci au sfredelit pamantul si au hotarat dimpreuna cu Anghela, Craiasa nemtilor, a vinde acea rasuflare otravita preste hotarele muscalesti, iara nemtii den dzilele noastre si-au inchinat teara muscalilor. Ci asa cum ramlenii au cladit minunatii de le dice apeducte, au facut si nemtii cu muscalii niste țeve unde imbla rasuflarea spurcata. Ci galcevindu-se Putina cu megiesii sei, au hotarat acesta a curma firul rasuflarii (spre osebire de Epstenie) – iara dilele trecute au pus prah de pusca supt Marea de la Miazanoapte si au puscat țeava. Ci preste iarna nu au sa dzica nemtii „dâr dâr dâr” ci tot „der, die, das”, ca le vom da noi den caldura noastra si vom tremura noi.
7.Bancurile săptămânii…
Bancul a sosit de la Constantin Arcu, iar gluma grafică de la Emanuiel Pavel…
Reportaj-anchetă
-Bade, ești într-o relație?
-Da, sînt, domnule.
-Sarioasă?
-D-apăi, domnule dragă, cîteodată, noi mai și rîdem…
Altele…
La doctor vine un cuplu. Bărbatul dădea semne evidente de boală. După ce îl consultă, doctorul o cheamă pe soţie într-o cameră alăturată.
– Doamnă, soţul dv. este foarte bolnav. Numai dv. îl mai puteţi salva. Pentru asta trebuie ca în fiecare dimineaţă să vă sculaţi înaintea lui, să-i pregătiţi micul dejun pe care să i-l serviţi la pat cu zâmbetul pe buze, să-i pregătiţi hainele de serviciu, pachetul cu mâncare… În tot acest timp, să aveți zâmbetul pe buze, să nu îl contraziceți. Seara, când vine de la slujbă, să-l așteptați cu papucii calzi. Altfel, soțul dv. moare în trei luni.
Afară, în maşină, soţul o întreabă pe soţie:
– Ce ți-a zis, dragă, doctorul în particular ?
– Mi-a zis că o să mori…
Bulă merge la psihiatru.
– Dom’ doctor, am probleme.
– Ce probleme?
– Întîrzii la serviciu.
– Cum așa?
– Păi, dimineața, cum ies pe ușă să merg la lucru, se deschide ușa apartamentului vecin și o brunetă bună în draci mă ia de mînă și mă trage înăuntru. Mă călărește două ore, abia scap. Cînd să ies din lift, altă ușă se deschide și o blondă ca-n filmele porno mă tîrăște la ea în apartament. Alte două ore, altă întîrziere. În fine, cînd aștept în stația de autobuz cu ochii pe ceas, oprește o mașină sport, iese din ea o roșcată focoasă și mă înhață, mă duce la hotel și mă mulge de ultimii stropi de energie.
-Aha, zice doctorul. Și de cînd ți se întîmplă asta?
-De mîine, dacă se poate, zice Bulă.
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…