1.Bătrâna doamnă cămilă…
De fapt, aseară căutam niște hîrtii. Nu le-am găsit, dar am dat peste niște notații făcute în ultima parte din februarie și primele săptămîni din martie 1998, într-o vizită în Egipt, la invitația guvernatorului provinciei Assiut. Am dat și peste o pagină, din fericire scrisă destul de mare, cu o descriere cumva prescurtată a morții unei cămile, în apropierea piramidelor de la Gizah. După aceea, a apărut asta. Yahia era consilierul general al guvernatorului, care ne-a însoțit pe durata întregii vizite, de la Cairo la Assiut, apoi Luxor. Împreună cu el, guvernatorul și un alt coleg de-al lor de la Universitatea din Assiut, am publicat în 2000, la Polirom, o carte despre managementul universitar.
Bătrîna doamnă cămilă…
Acum aproape un sfert de veac,
în soare, în nisipurile de la Gizah,
trăgea să-și dea obștescul ei sfîrșit –
ofta încet, cu ochii deschiși dar orbi
de mai bine de jumătate de viață,
după cum spunea beduinul, în vreme
ce-i mîngîia blana roasă de pe creștet,
că fusese vrednică la purtat turiștii…
Și patruzeci de veacuri de istorie, după
vorba Corsicanului, priveau indiferenți,
întrupați în blocuri de piatră, către ea…
Deodată, a ridicat capul, a privit spre cer
cu ochii săi orbi și a slobozit un muget,
un răget, un oftat sonor și prelung, apoi
a așezat iarăși capul pe sacul de cînepă –
bătrînul i-a închis ochii și a plecat încet
sprijinit în toiagul cu care nu o lovise
vreodată în lunga, aspra lor convețuire…
Yaahia a obervat că și beduinul e orb,
așa este, asta se întîmplă și oamenilor!
Poate va fi cineva să-i închidă ochii…
6 – 7 Iunie 2022, în Iași
2.De la prieteni… Teo Cabel…
Noul volum al lui Teo, „Obiect în plutire” (Editura Neuma, 2022), tocmai s-a bucurat de o frumoasă lansare la Bookfest. E un moment cum nu se poate mai potrivit să facem și noi cunoștință cu el.
Livada
Te-ai plimbat vreodată prin livada fără Cehov?
să te pândească după pomi singurătatea?
întorceam capul ea se ascundea
îi flutura poala rochiei
îi foșneau mânecile largi.
a rupt un măr
îl răsucea ca pe un glob pământesc
ochii îi luceau de frenezie
când a tunat
a scos un chiot de bucurie
degeaba și-a acoperit gura
mergeam prin livadă
ea după pomi odată cu mine
în livada fără Cehov
uneori
e aproape singurătate
Nu se spune
las-o să sară din cuvânt în cuvânt
în dimineața fără ancore
iar am plecat
eu mereu plec
nu știu ce caut și nu găsesc
parca am ochi în talpă
martie își agață mugurii pe crengi
gândurile se lovesc de tristețe
nu se mai rostogolesc se boțesc
colțurile provoacă răni
când ajung acasă sunt la țărmul unui ocean
zâmbetul tău ancora zilei
uite cum sare din cuvânt în cuvânt
frumoasa asta pe care nu știu cum s-o denumesc
din ochii mei în ochii tăi
din ochii tăi în gândurile mele boțite
uite-le se rostogolesc iar
mă duc să împac câinele
de ciudă că nu l-am mângâiat
mușcă scândura porților.
Printre cărți
șnurul roz îmbrățișează mijlocul femeii
altul se pierde între fesele dezgolite
o treime
„la vie en rose” spune bărbatul
făcându-și pasul auzit în secundele oprite
pe parchetul librăriei.
ea se oprește din așezat cărțile în raft
se ridică
trage de pantaloni în sus
trage bluza peste talie,
îl înfruntă cu zâmbet de pelin,
îi taie picioarele cu o privire piezișă,
toarnă aversa din ochiul senin
și întreabă
doriți o carte?
- Eu sunt Marco! Eu sunt Ave!
De două luni a apărut o ființă nouă în casă, e copăcel și îl cheamă Ave. Stă pe pervazul ferestrei din dormitor, alături de două flori care au apărut mai de mult. În camera aceea nu am voie singur, ca să nu le fac rău cu ghearele și dinții. Asta nu mă deranjează, toate celelalte camere sînt ale mele. Dar de o săptămînă, a început să scrie impresii pe blogul omului și trebuie să clarific unele lucruri. Mai întîi că eu stau aici de aproape 12 ani, asta înseamnă că omul care stă de vorbă cu el stă de toată această vreme de vorbă cu mine! De-abia de două luni stă de vorbă și cu el. Ieri a pus o fotografie în care omul care stă de vorbă cu noi îl ținea în brațe. Eu am multe poze din astea, dar ieri am stat toată seara în brațele omului pînă ce și-a dat seama că vreau dreptate, adică o fotografie nouă…
Nu am mai scris de cîteva zile aici. A trebuit să analizez mesajul postat de Marco și să fac cercetări despre pisici. Mesajul era un pic încrezut și pe bună dreptate, el e aici de aproape 12 ani și de atunci e prieten cu omul care stă de vorbă cu noi, dar nu era ostil, agresiv. De la om, am aflat însă că un pisic poate face rău unor plante mici, cum sînt încă și eu, fără voia sa, pentru că e foarte neastîmpărat și jucăuș. Dar am aflat multe lucruri prin internetul copacilor – noi comunicăm unii cu alții prin vîrfurile crengilor și prin frunze. Așa am aflat că, mai demult, erau multe pisici libere în curtea aceasta plină de copaci dintre blocuri. Adesea se cățărau în copaci, dar aceștia sînt mult mai mari și mai trainici decît mine! Cînd voi fi mare, poate că Marco va fi lăsat să se urce pe crengile mele…
4.Bancul săptămânii…
Un tip dă să treacă strada cînd o voce suavă din spatele său spune:
-Nu traversa!
Omul nu traversează și în fața lui se petrece un accident groaznic, un autobuz trece pe roșu, mor toți pietonii. Ajunge omul la gară, dă să cumpere un bilet cînd aceeași voce:
-Nu cumpăra bilet la acest tren!
Omul nu cumpără și a doua zi află că trenul a deraiat și au murit toți călătorii,
-Doamne, îți mulțumesc că ai grijă de mine, spune omul cu voce tare…
-Nu este Domnul, șoptește vocea suavă, sînt eu, îngerul tău păzitor!
-Îngerul meu păzitor? Tare mult îmi doresc să te văd. N-ai putea să te transformi într-o gîză, un fluture, ceva?
Un fluture vine și se așază în palma omului. Acesta îl strivește și spune scrîșnind din dinți:
-Și unde erai, mă, cînd m-am însurat?
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
