1.O antologie a literaturii SF din Craiova
Acum cîteva zile, am primit de la Viorel Pîrligras, realizatorul acesteia, o excelentă antologie de literatură SF din Craiova. Într-un schimb de mesaje, realizatorul și cu mine, ne-am dat seama că ne-am cunoscut acum o viață, în 1986, la Convenția Națională SF de la Iași, și că amîndoi am văzut Războiul stelelor stînd într-un picior în sala de spectacole a CCTS. Eu mi-am mai amintit că la acel eveniment am luat primul premiu literar, pentru povestire fantastică. De altfel, după aceea, am mai luat doar două, dar pentru poezie.
Avînd titlul SFVA Quadraginta (Editura Pavcon, București, 2022), antologia marchează patruzeci de ani de la înființarea cenaclului SFVA și, pe cale de consecință a patru decenii de literatură SF în capitala Olteniei. Și marchează evenimentul cum se cuvine, prin autorii selectați – pe o parte din ei îi știu măcar din scris – și prin textele incluse. Iată lista contributorilor: Mihai Cranta, Daniel Cristian Dumitru, Ovidiu Cristian Dinică, Mihai Dumbravă, Cornelia Georgescu, Mircea Liviu Goga, Carmen Grădinaru, Radu Honga, Constantin Iancu, Valentin Iordache, Victor Martin, Marian Mirescu, Dan Ninoiu, Dodo Niţă, Viorel Pîrligras, Anghel Th. Popescu, Adrian Roşianu, Marius Stătescu, Anca Teodorescu, Dănuţ Ungureanu. Pentru a înțelege mai bine amploarea fenomenului SF craiovean de după înființarea cenaclului, ca și evoluția ulterioară a acestuia, voi publica două fragmente din introducerea prin care Viorel Pîrligras însoțește antologia, sub genericul SFVA într-o succintă istorie a SF-ului craiovean. Îl felicit pe Viorel Pîrligras pentru această excelentă operă de recuperare; îi felicit, de asemenea, pe autorii antologați.
Viorel Pîrligras – SFVA, revanşa optzeciştilor
În toamna anului 1982, mai mulţi membri ai cenaclului „Henri Coandă”, nemulţumiţi de patronajul casei de cultură care nu le mai oferea nici sală pentru şedinţele săptămânale, nici decontarea deplasărilor la manifestările de profil, hotărăsc să mute întregul cenaclu la Clubul Electroputere, al cărui director se arată entuziast în primă instanţă că un club cu un aşa renume s-a decis să se stabilească în incinta instituţiei, promiţând finanţare pe toate planurile. Doar că, la o şedinţă cu scântei cu reprezentanţii consiliului municipal al UTC, cel care gira Casa de cultură a tineretului, conservatorii cenaclului decid să rămână. Aşa că „reformiştii” – Viorel Pîrligras, Radu Honga, Victor Martin, Mircea Liviu Goga, Florin Mihai Diloiu, Marius Stătescu şi Anca Teodorescu, cărora li se alătură şi Marian Mirescu, înfiinţează un nou cenaclu care primeşte de la Ion Hobana, secretarul Uniunii Scriitorilor din acea vreme, sugestia denumirii de „Victor Anestin”. Conducerea noului sediu nu este prea încântată de ideea de nou cenaclu, aşa încât nu-şi respectă promisiunile de finanţare, iar în al doilea an, echipa îşi schimbă iar patronajul, trecând sub tutela Casei studenţilor din localitate. Noi membri, cei mai mulţi dintre studenţi, dar nu numai, îşi fac apariţia, iar unii din ei se ataşează destul de puternic de grup: Daniel Cristian Dumitru, Dodo Niţă, Valentin Iordache, Gabriel Coşoveanu, Mihai Cranta, Aurelia Urziceanu, Constantin Iancu, Carmen Grădinaru, Gabriel Dimana, Constantin Gheorghe, Leonida Boeru, actorul Anghel Th. Popescu, Liliana şi Angela Leancă, Ovidiu Dinică, Florin Obrocea, Paula şi Simona Dumitrescu, Cornelia Dumitru, Dragoş Vasilescu etc. Nu toți au fost creatori – unii au rămas simpli admiratori ai genului, dar acest fapt nu făcea şedinţele de cenaclu mai puţin interesante la capitolul discuţii. În plus, pentru o bună perioadă de timp, bucureşteanul solarisian Dănuţ Ungureanu, proaspăt repartizat ca tânăr inginer la o termocentrală din Gorj, devine şi el membru activ. Efervescenţa din şedinţele de cenaclu nu trece neobservată în ţară, iar redactorul colecţiei SF de la Editura Albatros, Constandina Paligora, face des naveta Bucureşti-Craiova doar pentru a participa la aceste şedinţe. Participare care s-a soldat cu tipărirea unei antologii la Editura Albatros în care autorii craioveni dețineau o pondere însemnată. La întâlnirile de cenaclu își fac simţită prezenţa şi cei de la cenaclul Coandă, dar şi alţi scriitori din cenaclurile literare mainstream din localitate – i-aș nota aici pe Constantin Oprică, Ionel Spânu, Tiberiu Pătru, Aurelian Dinculescu etc. Membrii SFVA – abrevierea numelui cenaclului – obţin premii importante la concursuri, publică atât în revistele literare, cât şi în fanzinele meteorice din ţară, dar şi în importantul Almanah anual Anticipaţia şi alte antologii, doi membri reuşesc chiar să-şi vadă volume de autor. Principalul suport publicistic până la un anumit punct este pentru cenaclul craiovean revista studenţească Mesaj comunist, unde cenzura vremii opera mai cu milă, dar şi seria de fanzine Sflash plus alte fanzine ocazionale, xeroxate;apoi, la finele anilor 80, o conjunctură favorabilă face să renască Orion-ul lui Anestin, de data aceasta SF, ca supliment editat de Teatrul liric din localitate, în 150.000 de exemplare. Patru numere apar în perioada 1988-1989, într-un format A3, pe hârtie de ziar, apoi, imediat după evenimentele din decembrie, un al cincilea în alt format, editorial şi tehnic. Al şaselea număr apare mult mai târziu, în 1996, adaptat noilor condiţii de tipar: copertă color, hârtie albă de calitate la interior. Noile schimbări sociale distrug coeziunea cenaclului, dar grupări din el îşi continuă proiectele născând edituri – SFVA, Orion, Dante – şi foarte multe reviste de profil, cu apariţii ocazionale – 467, Orion, Orfeu din Orion, Constelaţia Orion, Omega, Altceva, Eclipsa, BDC. Împreună cu cenaclul „Henri Coandă”, renăscut în anii 90 la Casa studenţilor de o nouă generaţie – Dan Ninoiu, Adrian Roşianu, Pompilian Tofilescu, Octavian Mustafa, Gabriela Boiangiu, soţii Maria şi Mihai Dumbravă, Adriana Macsut –, SFVA construieşte o continuitate a genului în Craiova, implicându-se în editarea unor noi antologii precum Beta (Editura Vlad&Vlad, 1995) sau Gama – Alte ţărmuri (Ed. Reduta, 2004).
Noul SFVA
Din 2012, când a serbat 30 de ani de la înfiinţare, SFVA are statut juridic de asociaţie culturală şi are în componenţă scriitori redutabili, cât şi fani fideli: Mihai Cranta – preşedintele în exerciţiu al clubului, Victor Martin (autor a peste 30 de volume SF, aforisme şi poezie), Mircea Liviu Goga (Premiul Uniunii Scriitorilor ION HOBANA – 2011 pentru volumul Insula pescăruşilor, Editura Eagle, 2011, Editura Pavcon, 2018), Dan Ninoiu (premiul Romcon 2017 pentru cea mai bună nuvelă – Manuscrisul episcopului Petronius, Editura Pavcon, 2016), profesorul de matematică Emil Stanciu, Daniel Dumitru (Premiul Romcon 1991 pentru cel mai bun roman – Săptămâna orbilor, Editura SFVA, 1990), Adrian Roşianu, Mihai Dumbravă, Cornelia Georgescu (autoarea romanului SF în şase volume – Proxima, Editura Grafix, 2012), apoi proaspăt-sositul Sorin Nină, regizor, cineast și scriitor şi Viorel Pîrligras.
- De la prieteni – Mircea DINESCU…
Sigur, au fost multe reacții la postarea imbecilă a influensărului devenit celebru peste noapte prin prostia sa, dar cred că abia Mircea pune punctele pe i-uri… Poemul nu e din Cațavencii, a apărut pe pagina lui de Fb, de unde și-a luat zborul în multe direcții. Mulțumesc poetului Nicolae Coande care mi-a semnalat o sursă accesibilă și pentru mine.
Un repetent la școala lui Rubens de mînă cu o corijentă la french cancan
Să-l scuipe Sfântul Petru, să-i dea în cap cu cheia
prostului care-n slujba unei spurcate guri
a îndrăznit să pună pe un cîntar femeia
și-a numărat ca Bulă la tablă vergeturi.
Păi farmecul femeii nu stă-ntr-o piele-ntinsă
pe bietele grisine ce n-au acces la buci,
degeaba te dai mare c-o lumînare stinsă
pe care la-ntuneric n-ai cum să o apuci.
N-a îndrăznit nici Domnul să pună frumusețea
pe un cîntar anume, că doar nu e băcan,
se vede pe nevastă complexul și tristețea
de-a fi fost corijentă la buci și french cancan
3.Tot de la prieteni – Poetul Christian SCHENK…
Despărțirea de literatura română
Poetul și traducătorul Christian Schenk își anunță retragerea din literatura română. Nu vă grăbiți să constatați că îi este ușor cuiva care trăiește de circa 50 de ani în Germania să ia o asemenea decizie, să facă un astfel de gest. Mai întîi pentru că o mare parte a creației sale poetice este scrisă și publicată în limba română. Al doilea, pentru că a tradus zeci de volume din poezia noastră în limba germană, de la clasici la contemporani, de la ample antologii la volume de autor. Pînă și mie, pe la începutul pandemiei, mi-a făcut surpriza să-mi traducă poezia din prima mea etapă poetică, de tinerețe, sub titlul Die Suche der Suche. Această decizie nu este nici un gest intempestiv, efectul unei judecăți pripite. Despărțirea e motivată cale de peste 400 de pagini într-o carte care se numește Ultimul testament. Sigur că este imposibil ca un autor cu o producție lirică și de traducere de asemenea dimensiuni să dispară pur și simplu din literatura română, eu interpretez asta puțin diferit, e o retragere din mizerabila viață literară băștinașă. Public mai jos „Argumentul-Protest” al cărții…
UN ARGUMENT-PROTEST
La retragerea mea din Literatura Română
„Ultimul testament”: Carte cu care nu-mi fac prieteni
În cultură teoria încălcării așteptărilor (ExpectationViolation) tratează așteptările neîmplinite, adică în primul rând încălcate. În mod normal, oferim altor oameni, societății o marjă pentru îndeplinirea așteptărilor, dar de îndată ce acțiunea lor trece de limita acelei marje, trecem într-un „mod de evaluare”! Cultura joacă un rol important atât în reacție, cât și în interpretare. Valorile sunt (de asemenea) exprimate în situații de comunicare atâta timp cât acestea sunt existente. Atunci când comunicăm, trebuie să fim mereu atenți dacă comportamentul celorlalți se află pe un plan cultural sau este ambiguu. Dacă înțelegem mai bine așteptările de respect din partea tuturor celor implicați în comunicare, putem evita eventualele neînțelegeri, putem elimina potențiale conflicte și putem optimiza comunicarea, dar… aici intervine marea problemă în privința celor care stau la partea lungă a pârghiei și a celor la partea scurtă.
Corupția politică și culturală este în general recunoscută ca fiind o catastrofă pentru întreaga societate. Este ușor de trecut cu vederea faptul că există lacune și uriașe slăbiciuni în lupta împotriva ei, ceea ce face ca aceasta să se răspândească în toate domeniile; domeniile care sunt deosebit de susceptibile la corupție nu sunt doar municipalitățile ci politica, economia și implicit cultura fără de care o țară nu se poate impune în corul lumii rămânând la mâna unor barbari doar cu interese strict personale. Există motive sistematice pentru aceasta: controlul public este extrem de slab când vine vorba de combaterea corupției, politicienii iau singuri propriile decizii fără niciun interes pentru progresul comunității. În cultură, cel corect este adesea cel prost și în mod automat marginalizat.
La aceasta se adaugă economisirea progresivă a statului, a administrației, a instituțiilor culturale inclusiv tendința de nesponsorizare. Acest lucru amenință să demonteze inhibițiile tradiționale împotriva corupției. Asupra acestei manifestări „coruptogene” societatea, când nu are influență, se destramă ajungând de la grupuri și grupulețe, la individualizări până la dezinteresul fatal-egoist! Țara stagnează, se închide într-o carapace nefastă de indiferență în sânul căreia se nasc nuclee pseudo-naționale. Sub această carapace se ascund cei care mânuiesc corzile marionetelor de pe scena națională.
În sfârșit, așa-numita corupție endemică reprezintă o corupție specifică, limitată la o anumită zonă (în cultură un fel de „corupție internă”). Ceea ce este deosebit este că beneficiarul provine din sfera publică și nu din sectorul privat sau din societate, iar comportamentul corupt este în mod regulat deschis, dar sub pretexte false sau la comandă. În țara limbii a cărei cultură o promovez de 50 de ani, corupția culturală a fost ridicată la rang de absolută dominare, cei implicați fiind strânși într-un nucleu aproape despotic unde talentul și munca cinstită nu mai au loc; unde se finanțează, se „subvenționează” se premiază, se dau funcții (nici nepotismele nefiindu-le străine) între ei. Ce e mai trist este faptul că acest nucleu, acest „mic imperiu” este condus în cea mai mare parte de nulități! Majoritatea valorilor literare existente sunt nevoite ași publica creațiile pe cont propriu la multe edituri dubioase, ivite ca ciupercile după ploaie, la fiecare a doua scară de bloc, fără difuzare sau altă formă de popularizare. Intrarea lor în Uniunea Scriitorilor este, desigur, dependentă de simpatii, antipatii sau relații. Președinții filialelor merg cu dosarele în mână la „centrală” unde prima filieră pe care trebuie să o treacă este cea a conducătorului suprem, abia pe urmă comisia sau „Comitetul director” aprobă sau respinge resturile rămase. Cu toate acestea, în afara cotizațiilor anuale, membrul normal USR nu are nici un avantaj, eventual doar că poate scrie în curriculum vitae că este membru al acestei Uniuni…
În ceea ce privește promovarea literaturii române în limbi de circulație europeană cel puțin, ea nu există pe lista Uniunii Scriitorilor, în schimb sunt subvenționate, premiate (pe de o parte cel puțin) traducerile altor literaturi în limba română, fapt absolut controlabil, cel puțin până în anul 2022 după care cum o vrea stăpânirea! Oare unde este și ce face guvernul cu ministerul ei al culturii, unde sunt instituțiile aferente? Filialele, cu toate că au cotizanți, în majoritatea cazurilor sunt dependente de subvențiile consiliilor municipale sau județene, de bunăvoința unor firme sau instituții bancare și așa adună strop cu strop bani pentru o manifestare literară! Interesele personale jugulează promovarea literaturii autohtone uitând chiar și de marii clasici pe care România a dat-o în ultimele secole.
Editura Dionysos înființată de mine în urmă cu 36 de ani a promovat în țările de limbă germană peste 380 de autori cu antologii și cărți de autor, absolut pe cont propriu, fără ajutor financiar și fără a cere autorilor finanțarea cărților lor, nici pentru traducere, nici pentru tipar, nici pentru difuzare. În acești 36 de ani am scos peste 150 de titluri, toate difuzate și fiecare scriitor primind ca drept de autor mai multe exemplare!
Bătaia de joc față de creatori, față de creațiile lor, față de lipsa de interes pentru promovarea culturii române în spații largi culturale, m-a determinat ca acest an 2022 să fie anul meu crucial în care cu acest Ultim testament (50 de ani de poezie) să mă despart definitiv și irevocabil de literatura română precum au făcut-o mulți înaintea mea! Și de ce public totuși această carte? Așa, doar ca să fie și eventual să pot fi atacat pentru vederile mele politico-culturale, dacă mai există cine să critice!
Christian W. Schenk,
Boppard pe Rin
Anno Domini 2022
4.Și tot de la prieteni – Ana PARASCHIVESCU…
Nu mai primisem de multă vreme un poem de la Ana Paraschivescu și mă pregăteam s-o întreb cum mai merg treburile lirice. Și, iată, parcă mi-a citit de la depărtare gîndul și mi-a trimis acest poem care îmi place foarte mult – ca și celelalte trimise pînă acum. Enjoy!
e cam așa
bisturiul se apropie de jugulară încet
se oprește pielea se curbează sub apăsare
prima picătură de sânge
tot așa
la stern se folosește altceva durerea e tot mai mare
țipătul prelung străbate pădurile accelerat
cerul accelerat interregio aleargă tare
tot mai tare prin munți
printre frunze
lacrimile țâșnesc una două multe
un blestem jur împrejur
ziua de vară plină de fluturi
gușterul pe cărare trambuline din pânze de păianjen
și mai ce oare ce ar trebui
îmi suflu sufletul într-o sticlă goală
o țin în geantă în speranța că
nu pot spune nu pot țipa
inima pare în regulă plămânii
se măresc se micșorează
par în regulă
nu sunt nimic nu e în regulă
să mergi pe stradă așa indecent
îmi țin inima cu palma țin plămânii cu brațul
îmi strâng pielea în dinți
are gust de vișine dulci de ciocolată sărată
împăturește-mă cu atenție
nu uita nicio tijă din cortul ăsta
nu uit nici nucile verzi
nici sunetul ierbii
nici cum s-a spart primul strop
nici semnul de carte din păr
n-am idee cât va dura
ce se va întâmpla în clipa următoare
poate reușesc și respir
dacă nu mă trezesc dacă anestezia
e prea puternică
ești aici
unde nu e nimeni ești
și văd marea crește
se alungește ca o migdală
mă cuibăresc și adorm cu perna galbenă
5.Bancurile săptămânii…
Un avocat bătrân, pe moarte, îl cheamă la căpătâi pe fiul lui, tot avocat. Tată, îi spune fiul, îl știi pe pârâciosul X? Da, fiule, abia șoptește muribundul. Ei, tată, poți să te duci la Domnul liniștit, cât ai zăcut tu eu i-am terminat toate procesele și l-am convins să nu mai înceapă altele. Idiotule, din procesele pârâciosului X am cumpărat casa asta, cabana de la munte, căsuța de la mare, mașini luxoase, te-am ținut pe tine în facultate, te-am trimis să vezi jumate de lume, a strigat bătrânul avocat cu ultimele puteri apoi și-a dat sufletul…
Într-o țară arabă, unde jocurile de noroc sunt interzise, un musulman, un creștin și un evreu, jucau poker intr-o pivniță întunecată. La un moment dat, se aud lovituri puternice in ușă, iar in următorul minut, ușa este spartă, și o echipă de polițiști dau năvală. Cei trei, au reușit să ascundă cărțile si banii de pe masă, iar când polițiștii au ajuns la ei, i-au găsit șezând și discutând, fiecare cu câte o cafea in fata lui.
– Ați jucat cărți?
– Nu, da’ de unde ideea asta?
Șeful echipei se uită la musulman și îi spune:
– Jură-te pe Allah!
– Allahu Akbar, jur că n-am jucat.
– Te cred, îi spune șeful, apoi se întoarce către creștin:
– Jură-te pe Isus, că n-ai jucat!
– Mă jur pe Isus, pe Maica Domnului și pe Sfânta Treime, că n-am jucat!
– Te cred și pe tine, apoi se întoarce spre evreu:
– Jură-te pe Yehova, că n-ai jucat!
Evreul, foarte calm și c-o privire nevinovată, se uită in ochii polițistului și îi spune:
– Știi foarte bine că noi evreii n-avem voie să ne juram pe Dumnezeul nostru, dar având în vedere că ăștia doi n-au jucat, cu cine ai fi vrut să joc?
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
