1.Liviu Ioan Stoiciu – Stricarea frumuseții
Titlul Stricarea frumuseții este purtat de recenta antologie a poetului Liviu Ioan Stoiciu integrată în Colecția Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu ” (Editura RoCart, 2019, cu o prefață de Gheorghe Grigurcu, Fișă bibliografică, repere critice și Laudatio de Ion Pop). E o antologie de autor, care cuprinde cîte 13 poeme din volumele apărute. însă în ordinea inversă a apariției acestora și cîteva poeme inedite, de dinainte de primul volum. Liviu Ioan Stoiciu este unul din cei mai puternici și originali poeți ai generației mele, am scris de mai multe ori despre el, mai ales la primele volume, l-am integrat în toate bilanțurile de generație. Am găsit la secțiunea de repere critice cîteva rînduri din ce-am scris la a doua carte a sa, Inima de raze: „Îmi încheiam cronica dedicată cărţii de debut a lui Liviu Ioan Stoiciu prin constatarea că acel volum impunea poetului un pariu cu el însuşi. Pariu câştigat prin Inima de raze (expresive şi titlurile celor două cicluri: Cimitirul terfeloagelor şi Copacul care face miei), carte ce confirmă totodată buna intuiţie a juriului ce a premiat Fanionul. Şi, încă o dată, la capătul acestei încercări de analiză: Inima de raze, carte de un lirism puternic şi insolit, impune autorului un (nou) pariu cu el însuşi. Căci, de la ironie la sarcasm nu era decât un singur pas, pe care tânărul autor l-a făcut cu superbia caracteristică talentelor sigure. Sunt însă extrem de curios încotro va evolua de aici încolo poezia acestui autor atât de interesant şi surprinzător.” (Convorbiri literare, Anul LXXXVIII, Nr. 3 / 1127, martie 1982, p. 6). Ce-aș adăuga azi? Că poetul a pus pariuri cu el însuși la fiecare nou volum și că le-a cîștigat pe toate. Între timp, pune pariuri și pe proza sa, autobiografică și de ficțiune. Postez un poem din Inima de raze, un poem grav avariat de cenzură la prima apariție, dar refăcut acum de autor conform cu manuscrisul…
***
cu un trup netrebnic
în spinare, pictat,
sprijinit în
hârleţ, nebărbierit, o
progenitură a zeilor (care creşte pe dealuri… tot un
zid) făcu semnul cozii
peştelui şi îşi
scuipă drumul: rădăcinilor!, îi strigăm lui şi
cui se mai ridică la tron… şi eu vă citesc din
triod:
„o văpaie prin ţeavă”… vânzătoare de porfiră şi
tu, fumegând, pe
o piele de viţel de mare, sub
smochin îmi
faci divinaţie prin nisip: ce durere, ce
durere…
şi mai scoatem o lipitoare din borcan şi o
punem la inimă, pe
un platou în formă de carte de joc în silă:
caravanele, de cămile încărcate
cu tămâie nu
se opresc la mormânt: închide, dragă, ochii
gura
nasul, toate orificiile, trage
cortina de fier: aici, în
nimica
unde zacem în propriile noastre
excremente
păcătoşi, în
utopie
2.Camelia Iuliana Radu – Kafka made in Prahova
Ei, iată, cu încetul, „cu încetul/ se face oțetul” și tot așa am difuzat și eu excelenta selecție din puternicul volum al Cameliei…
kafka made in prahova
un cărăbuș mutant
cu pleoape de țiței
te va privi cu indiferența unui director
cu gaze la stomac
crăcănat pe simeze
își rafinează nuanțele viitorului de sub preș
paleta întunecată a culorilor nedeclarate
tonurile grele ale câștigului
și ale crimei cu premeditare
peste al cărei sânge închegat calcă
în fiecare an
ritualic
3.Dorian Obreja – Dacă aș avea aripi
Iată și cel de-al treilea poem ales din cel mai recent volum al lui Dorian Obreja. Acum, de bună seamă, așteptăm noul volum, în curs de apariție la editura Junimea…
Dacă aş avea aripi
Dacă
aş aduna
câte o pană,
zi de zi,
oare,
la sfârşitul
zilelor mele,
aş avea aripi,
aş deveni înger?
Dacă da,
atunci,
cu siguranţă,
aş avea şansa
de a petrece
toată eternitatea
alături de tine!
4.Dana Tudose-Tianu – Cerc cu sens
Un nou poem al Danei Tudose-Tianu, care îmi confirmă o observație de la început, predilecția pentru spectacol, de la cel muzical, mai la început, pînă la cel de circ, de acum. De altfel, și peisajele sale sînt niște înscenări…
Cerc cu sens
Un cerc își ținea respirația
În mâinile acrobatului, suspendat;
În sală mocnea agitația
Iar frânghia-ntinsa vibra ciudat.
Parcă-i bătea un ceas cu cuc prin țesătură
Și acrobatul, simțind frânghia grăbită
Ridică cercul până la gură
Și rămase în echilibru, cu spaima nerostita.
Din dreptul gurii sale, cercul văzu în zare
O sferă, ca pământul, o cușcă acvilină
Unde-și așteptă rândul în ring pasărea mare
Să zboare, să încânte, și-n cușcă să revină.
Pentru o clipă, cercu-nceta a-și plânge datul
Că zi de zi îl ține pe-acrobat să nu cadă
Că Nicio alta formă nu-i fuse dat să vadă
Și nu-l iubise rombul, triunghiul sau pătratul.
În sfera-cușcă, cercul se cunoscu pe sine
Și nu-i veni a crede că forma sa rotundă
În toată ființa sferei părea că se confundă
Dar ..să tină prizoniere aripile-acviline?
El, cercul, n-ar putea face asta, niciodată,
Chiar până și ideea de cușcă e pătrată
Și, totuși, cum de sfera cedase crudei soarte
Ținând frumoasa acvila din zborurile-nalte?
Cu cercul peste buze, acrobatul ajunse la final de frânghie
Aplauzele multe și Cercul le iubea
Atunci, acvila ieși din sfera-colivie
Iar cercul, urmărind-o, simți zbaterea-i grea.
La pauză, cercul se rostogoli către sferă,
Era deja închisă, și acvila dormea
Direct, căci circul timpului nu doarme niciodată,
Uitându-se la sferă, o întrebă așa:
„Multpreafrumoasa sferă, Eu Cred că te iubesc
Cu tine vreau de Astăzi să mă rostogolesc.
Dar de ce acvilei tu zborul i-l oprești?
Rotunzi, în noi stă visul de libere poveși.”
Iar sfera îi răspunse: „cerc drag și rupt din soare,
Iată că, dup-o viață în ring, tu m-ai găsit, de-odat’,
Eu acvilei jurat-am să-i dau drumul să zboare
De-ndată ce și tu renunți la acrobat.”
5.Constantin Stamate – Negru muritor
Pe foarte tînărul poet l-am citit prima oară acum vreo șase săptămîni, grație altui tînăr și talentat poet – și muzician -, mă refer la Claudiu Dumitrache. Acum vreo lună i-am publicat primul poem, iar acum o săptămînă am primit manuscrisul unui volum de debut, cu rugămintea de a scrie o prefață. Rugămintea nu venea de la autor, ci de la tînărul nostru prieten comun. Am cerut un răgaz, dar după ce am citit volumul, am scris pe loc. Foarte rar mi s-a întîmplat să citesc un tînăr poet atît de talentat, dar și atît de matur deja. Scurtul poem pe care îl postez este practic perfect, nu e un cuvînt în plus, nici unul în minus…
Negru muritor
Duhul vieții
Alb, negru muritor
Se uită greu pe-afară.
Gol mai tot timpul,
Acum timpul îl umple.
O minune aspră, arzătoare profundă
Și plină de venin,
Așa e duhul negru muritor!
LIVIU ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
