1.Poezii de octombrie…
O înmormîntare în absență
nunțile și botezurile îmi sînt antipatice, dar fug
din toate puterile de înmormîntări – nu mă pot lăsa
cotropit de semnele durerii, aș fi o prezență jalnică,
par senin, detașat, durerea nu iese la suprafață,
lacrimile curg, în legea lor, numai pe dinlăuntru
cînd nu pot fugi, e limpede că stric înmormîntarea!
dacă asta ar fi posibil, mi-aș dori din toată inima
să pot lipsi de la înmormîntarea mea, să dispar…
nu, nu mă cred nemuritor, nu-mi doresc să fiu,
dar aș ocoli o scenă de un penibil cu totul grotesc –
o mutră senină, surîzînd detașat între snopuri de
flori potrivite, bocitoare benevole sau angajate
cu ora și adunarea pioasă a întristatelor figuri…
teamă și cutremur, cred că aș rîde ca un nebun!
cîndva, undeva,îmi vei șopti la ureche cum a fost…
25 – 27 Septembrie 2023, în Iași
My Memory Stick 7
poate că totul a revenit de la vechea imagine
în care ciuguleam amîndoi din roata răsăritei,
găsite pe un cîmp cules, spre capătul verii…
o mare parte din lunga mea viață am fost
o libelulă mascul, treceam din floare în floare,
absorbeam parfumurile, mă îmbătam cu nectar,
credeam că totul nu e decît un joc al cantității…
și am înțeles brusc că nu e decît fală și risipire –
m-am lăsat de bună voie în capcana ta, floare
a soarelui, am știut că rătăcirea nu este totul,
nu e de fapt nimic și de-atunci zbor de-a lungul
zilei, odată cu rotirea florii tale după soare,
cu lăbuțele prinse temeinic în sucul uleios…
așa m-am trezit gravitînd cu floarea soarelui
care se rotea în ritmul ei după soarele însuși!
25 Septembrie 2023, în Iași
2.Semnalări amicale…
28 09, Casa Muzeelor: Lansare „Membranele înțelegerii” de Adrian Niță
Joi 28 09 2023, la Casa Muzeelor (Str. Alecsandri nr. 6) am prezentat împreună cu Petru Bejan volumul Membranele înțelegerii (Institutul European, Iași, 2023) de Adrian Niță. Cartea vine în continuarea celei precedente, Epoca spiritului, ilustrînd tezele de acolo, prin apelul la nouă importanți scriitori contemporani, de la Saramago la Ian McEwan și de la Houellebecq la Rushdie… Cred că va fi o dezbatere interesantă, e mereu interesant cînd filosofii se ocupă de scriitori!
Actual – Henri Michaux: Ecce Homo
În programul meu de recitiri de poezie, zilele acestea l-am recitit pe Michaux, sigur cele cîteva volume pe care le am la îndemînă. Poate formula din titlu e puțin cam silnică, un mare poet, ceea ce Michaux este, e mereu actual. Voiam numai să subliniez că acest poem este actual și într-un sens particular – trăim vremuri de război în Europa, vremuri coșmarești. Poemul face parte din volumul Epreuves, exorcismes, scris între 1940 și 1944, la vreme de război, și e coșmaresc, ca și celelalte din volum. Nu am găsit pe net o versiune în limba română, dar pun versiunea franceză și o excepțională recitare. Cei care vor pot obține prin translate o versiune românească acceptabilă, mai degrabă literală decît literară…
https://www.wikipoemes.com/poemes/henri-michaux/ecce-homo.php
Expres cultural, Anul VII, nr. 9 (81), septembrie 2023
Acum câteva zile a apărut numărul pe septembrie al revistei ieșene Expres cultural. Ca de obicei, un sumar bogat, divers și echilibrat. Spicuiesc, ca de obicei, mai ales dintre preferințele mele. La poezie, excelente grupaje de Nicolae Tzone și Mihaela Grădinaru. Mă bucur că pe prima pagină este reluat un poem al regretatului Cristian Popescu din volumul devenit clasic pentru generația de după a mea Familia Popescu. La critică, Constantin Cubleșan își continuă abordarea poeziei optzeciste, oprindu-se acum la Traian T. Coșovei. Și Al. Cistelecan își continuă explorarea poeziei feminine, de data aceasta scriind despre biografismul Andei Vahnovan. Emanuela Ilie abordează poezia lui Ștefan Amariței, un poet mai interesant decît își imaginează mai în general critica. Eu scriu despre cel mai recent roman al lui Radu Țuculescu și voi relua aici articolul. La istorie literară, Adrian Dinu Rachieru publică al treilea episod despre Eugen Simion. Mereu interesante rubricile permanente susținute de Liviu Ioan Stoiciu, Bogdan Hanu, Dionisie Vitcu. Mă bucur că marele actor e într-o formă atît de bună! Nu cred că mă întind prea mult dacă amintesc suplimentul Zigurat, scris acum de Victor Durnea și dedicat lui C. Stere, oratorul politic. Last but not least, mereu interesantul editorial al redactorului șef, Constantin Pricop despre Cosmopolitism și… cosmopolitism…
Aici linkul de la care poate fi descărcată în format pdf revista, inclusiv suplimentul dedicat lui Stere
Dă clic pentru a accesa Expres-cultural-nr.-81.pdf
Engrame critice – Radu Țuculescu recidivează!
Radu Țuculescu este probabil cel mai activ prozator din generația mea, o generație ieșită la lumină în jurul anului 1980, de asta am și fost porecliți optzeciști. Sigur, unii dintre colegii noștri nu mai pot fi activi pentru că au părăsit această lume – Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Alexandru Vlad, dar și alții–, dar mulți sînt aici și, dacă mai scriu, publică foarte rar proză sau deloc. Radu însă scrie și publică într-un ritm admirabil de constant, un roman cam la doi-trei ani, iar între ele, cărți de povestiri sau volume de teatru. Romanele le-am citit toate, pe cele mai multe le-am și comentat în cronici, recenzii, semnale, am scris și un articol mai amplu la o rubrică pe care o țineam pe vremuri ba în Timpul, ba în Observator cultural, sub titlul Poeții mei/ Scriitorii mei, după caz.
Se înțelege deja că Radu Țuculescu este unul dintre prozatorii mei preferați. Și nu doar români, și nu doar de azi. Intră în cercul restrîns al prozatorilor preferați de oriunde și dintotdeauna. Toate romanele sale sînd scrise excepțional, au povestea mare și poveștile coleterale foarte interesante, beneficiază de o artă a compoziției fără fisură. Ce mi-a adus în plus mie, cititorul, penultimul său roman, unul de dragoste și de inițiere? Dacă nu cumva este un roman de inițiere care mizează pe dragoste și pe călătorie, cea din urmă, în spațiu și în timp. În fond, ultimele două părți ale romanului, se petrec la șapte ani distanță de la evenimentele din prima parte. Atunci, pare să se ivească dragostea dintre Marti și Maraia. La finalul acelei prime părți, se petrece un fel de promisiune, acel tip de promisiune care rămîne îndeobște fără consecințe. Nu și în acest caz. Povestea se reia după șapte ani, dragostea crește pe măsură ce se desfășoară călătoria. Dar care e noutatea întrebam? Noutatea este că, pentru prima oară în romanele sale, în Femeia de marțipan (Polirom, 2020),apare o dimensiune magică, miraculoasă, fantastică, care nu îți sare în ochi, care se insinuează prin mici evenimente inexplicabile la modul realist. Maraiei îi ies uneori fuioare de ceață din umeri, ochii săi capătă o culoare definită abia după primul act de iubire trupească. În timpul sejurului la Viena, protagoniștii au parte de o întîlnire plină de farmec cu cei doi mari Johann, Tatăl și Fiul. La Praga, prin negură se văd soldați și tancuri din alte vremi etc, etc. Apar multe astfel de semne ale irealului, însă mereu aproape pe neobservate, cu un aer firesc. Aici este un semn de mare artă a compoziției, care și conferă farmecul inconfundabil al romanului. Adaug că ultima parte cuprinde o crudă și amuzantă poveste polițistă, Marti este detectiv criminalist, din care un scriitor mai zgîrcit ar fi scos o altă carte!
Dar Radu Țuculescu este omul surprizelor, după cum constatăm la lectura celui mai recent roman – Crima de pe podul Garibaldi, Polirom, 2022), roman situat în continuarea celui precedent. Probabil am fost primul cititor – în afara autorului și redactorilor editurii – al acestui roman, pe care Radu mi l-a dăruit cînd a ridicat semnalele de la editură și pe care l-am citit imediat ce ochii mei au devenit mai buni, după o săptămînă. Se întîmpla în noiembrie anul trecut și probabil multă lume, inclusiv autorul!, se întreabă de ce am așteptat atît de mult pînă să scriu, deși mi-a plăcut la fel de mult ca și cel anterior. Pentru că Țuculescu este surprinzător! Nu reușeam să surprind în cuvinte relația de continuitate și discontinuitate dintre cele două romane. Continuitatea? Sînt păstrate personajele principale, Marti și Maraia, care se iubesc în continuare, ba chiar trăiesc separat (apartamente separate) și împreună (mai ales la el), s-au stabilit în Clujul în care începuse povestea și-și dezvoltă talentele descoperite în ultima parte a primei cărți, detectivismul, în serviciul poliției criminale, fac o atractivă și inteligentă echipă de anchetatori. Pe acest fond, intervin discontinuitățile, schimbările – povestea polițistă intervine de la bun început. Dimensiunea magică, miraculoasă, fantastică se efasează, fiind substituită de cea a secretului caracteristic romanului polițist. Da, cartea este un roman polițist, de la un capăt la altul, dar unul excepțional, care contează în primul rînd ca roman – cum e cazul romanelor de spionaj ale lui Graham Greene sau John Le Carre. Cum delictul se petrece la Cluj, nu mai avem parte de călătorii cosmopolite, ci doar de unele, evocate, la București și pe litoral. Este un Cluj viu, realist, dar uneori cu note fantaste. Ca întotdeauna la Radu Țuculescu, personajele secundare, de fundal, sînt excepțional desenate. Aplauze speciale pentru personajul atît de complicat al victimei, dar și pentru piticul de la circ. Și odată cu victima evoc sumar povestea polițistă. Într-o dimineață devreme, lîngă unul din pilonii podului Garibaldi de pe Someș este descoperit cadavrul unei femei. Întrebarea investigatorilor, a presei și a opiniei publice este – accident, crimă sau sinucidere? Probele fizice, declarațiile martorilor, mai degrabă indirecți, deducțiile detectivilor aduc la început argumente în favoarea tuturor ipotezelor. Arta echipei Marti – Maraia, care pînă la urmă e arta scriitorului, este să ajungă la cea corectă, ceea ce se și întîmplă. Normal că nu voi detalia asta, efortul detectivilor și al scriitorului merită urmărit pe cont propriu cu toată atenția. Mai ales că nu se ajunge la soluția corectă printr-un hocus pocus, ci prin probe evaluate cu atenție și deducții cît se poate de riguroase și subtile.
Nici nu-mi dau seama care dintre cele două romane îmi place mai mult, ceea ce e sigur e că îmi plac amîndouă, cu tot cu schimbările de perspectivă, de context și de abordare dintre ele. Știu că de la începutul anului, Radu Țuculescu scrie la un nou roman. Nu știu dacă în continuarea acestora sau cu totul altceva. Dar știu că aștept cu nerăbdare să-l încheie și să-l publice…
4 Septembrie 2023, în Iași
Am prezentat la aparițiile lor cele două cărți de istorie publicate pînă acum de Sebastian Cătănoiu. Prima a apărut pe cînd atingeam vîrful pandemiei și se numea A treisprezecea oră/ Scurtă istorie a războaielor ruso-otomane. O carte pe care am citit-o cu mare interes pentru parte sa istorică – nu mai știam mare lucru despre războaiele ruso-otomane desfășurate vreme de peste 350 de ani -, dar și cu pasiune din pricina demersului de istorie contrafactuală – ce-ar fi fost dacă? – complementar. Cred că un asemenea demers este util nu doar pentru înțelegerea trecutului, ci și a prezentului, poate viitorului… După doi ani, Sebastian a recidivat ca autor, dar de data aceasta de istorie contemporană, cu volumul Europa de Mijloc 1919–1939/ Cronică a conflictelor interbelice (Tipo Moldova, Iași, 2022). Istorie contemporană, dar cu excelente sondaje pînă spre Evul Mediu, pentru că toate conflictele interbelice au rădăcini în epocile anterioare. Citind această carte, îmi dau seama că formula „perioada interbelică”, pe care o folosim apăsat, sună ironic, au fost de fapt douăzeci de ani presărați de războaie…
Zilele trecute, SC a venit la Iași cu treburi și cum se întîmplă de obicei în asemenea situații, ne-am văzut la o cafea la Terasa Rita de lîngă blocul meu. Stînd de vorbă, mi-a dăruit o nouă carte, nu de istorie, ci mai degrabă una care ține de meseria lui de „protector al zimbrilor”, o carte de istorie naturală – Marile ierbivore sălbatice din dispărute de fauna României (PapiruS Media, 2023), prevenindu-mă că este o carte „de popularizare”, „pentru copii”. Asta da modestie de autor. Pentru că în fapt este vorba despre o carte-album care ne prezintă în mici monografii, frumos ilustrate, șase mari mamifere dispărute după o grilă utilă – istoric, înfățișare, comportament, iar unde este cazul și tentativele de reîmplantare în mediu. Sebastian însuși fiind inclus în aceasta în ceea ce-i privește pe zimbri, fiind directorul Administrației Parcului Natural Vînători Neamț. Rînd pe rind, intră în scenă zimbrul, bourul, elanul (despre care nu știam că a trăit și aici), calul sălbatic, colunul (măgarul sălbatic), șaiga (o antilopă de cîmpie), cu informațiile esențiale și fotografii extraordinare. Plăcută surpriză mi-a făcut autorul cu această carte. Dacă e „pentru copii” înseamnă că încă se mai ascunde un copil în mine! Mulțumesc frumos, Sebastian Cătănoiu…
3.De la prieteni – Camelia Iuliana Radu
Ei, după multă vreme, Camelia îmi face surpriza unui poem nou! De fapt, a unor poeme noi, care pot face parte dintr-un nou volum, sau un nou ciclu, care s-ar chema Himera.
himera din avion
am lăsat Bucureștiul în urmă
doar obsesia mea pentru ferestre alunecă
peste lume
sunt sus
deasupra închipuirii
lipită de învelișul unui avion
ascult viitorul metalic
prin geamul hubloului un bărbat privește în gol
mă visează (o, ești frumos cum doar în vis…)
atat de singur încât ar putea să mă vadă
femei și bărbați ies din mintea lui
sub lumina neonului traversează carcasa înghețată
și ies
rostogolesc personaje fluide prin nourii albi
el dă pagina unei cărți ridică privirea
părul meu lung luat de vânt acoperă cerul
o viziune tot mai detaliată pe masură ce încărunțesc
el mă privește în ochi nemișcat și ar vrea
să iasă din pasaj fără somn
în noaptea prin care nu se văd stele
mă desprind de pielea metalică a avionului
acoperită de prima zapadă
peste lume hipnoze trec alene
el tace
consumăm singurătatea
fiecare de la celălalt capăt al închipuirii
4.Tot de la prieteni – Orlando Balaș
Interesantă temă, nu mă gîndisem la ea, dar îmi place foarte mult cum o tratează prietenul nostru Orlando poetic. Frumos poem! Lectură plăcută… Fotografia aparține autorului.
mulțumesc, tată
de la o generație la alta
limba se schimbă atît de mult
încît unele cuvinte nu mai ajung
să fie traduse la timp
aceasta e rînduiala firii și limbii
e legea și legitatea
e necesitatea înțeleasă a lumii
cuvîntul cel mai nerostit
e „mulțumesc”
adresat bărbaților
bărbaților ce duc tăcut lumea în spate
ce frămîntă pîinea amară a vieții
ce renunță la viața lor
pentru a altora
cît de des și sfințit rostim
binecuvîntatul „mulțumesc” către mamă
și către toate femeile
vrednice de sărutarea mîinii
și memoriei pașilor lor
încă din viață
cît de greu însă
cît de rar
cît de tardiv spre niciodată
traducem
„mulțumesc” pentru tați
tați care cresc întotdeauna
copiii altora
ținîndu-i de mînă doar cît să nu cadă
veghindu-i din umbră
sau în zbuciumul nopților cu febră
punîndu-le pîinea pe masă
și vîntul în aripi
intraductibila sintagmă
mulțumesc, tată
pentru bărbații
care cresc mereu
copiii altora
copiii mamelor lor
- Nechifor Bugeac…
Nicium nu pute Hronicariu să piardă dintru a sa ageră vedere isprava ispravnicului neisprăvit de la Vaslui. Și a încondeiat-o cu meșteșug mare…
De isprava ispravnicului
Are ținutul Vasluiului un ispravnic foarte de ispravă, boiar Dimitrie; că acesta, spre osebire de Ioannie Vodă, carele iaste mut au Vizirul Marcel carele iaste ciolac, iaste întreg; ba chiar mai mult de atât – deci de la chipul seu i s-au dis acestui boiar Dimitrie, Buzatul. Ci cum obrazul subtire cu cheltuiala se tine, pentru asa buze ca ale ispravnicului iaste nevoie de arginti mulți, ca iaste nemaipomenit de scumpa intepatura cu viespi de-i dice otet ialuronic carii să îmfle buzele. Deci având trebuința de gologani intru grijirea obrazului, au facut boiar Dimitrie, dis Buzatul, rost de galbini, ca la un cufăr; ci l-au dibuit potera cu aceștia, nemaiputând aracan ispravnicul isprăvi grijirea de buze. Ci dirept predeapsa pentru isprava ispravnicului, au hotarât stapânirea a nu mai lasa norodul a face plată cu arginti peșin. Iară Epstenie sieși đilele nu si le-au luat.
- Rîdem din răsputeri…
Un banc de la poetul și traducătorul Christian Schenk și o caricatură de Jup haiducită din presă. Se poate spune că e tot cu săraci, dacă ne gîndim la replica Baronului că e „pre drojdie”!
Noi împărțim totul…Un bătrân și o bătrână merg la un fast-food unde amândoi împart un hamburger și o porție de cartofi prăjiți. Unui șofer, care s-a oprit și el acolo îi este milă de ei și se oferă să cumpere femeii o porție. „Nu, mulțumim”, spune soțul, „împărțim totul”. Șoferul camionului îi oferă femeii încă o dată fiindcă aceasta nu a mâncat nimic. „O să mănânce mai târziu”, îl asigură soțul. „Noi împărțim totul”. „Atunci de ce nu mănânci încă?” Întreabă șoferul femeia. De astă dată bătrâna enervată: „Pentru că îmi aştept dinţii!”.
Un banc foarte amuzant de la Anonimul Armean, cred că ar fi zîmbit și Papa dacă îl vedea, și o glumă grafică, cumva legată de banc, de la profesorul Seprimiu Chelcea. Enjoy!
O călugăriță tinerică merge la doctor. Acesta o întreabă care e problema. Ea spune:
-Doctore, nu pot scăpa de sughiț, mă chinuie de cinci zile…
Doctorul o consultă rapid și-i spune:
-Cu părere de rău, îți spun că ești însărcinată!
Călugărița se întoarce la mănăstire și comunica stareței verdictul. A doua zi, stareța se adresează doctorului:
-De ce i-ai spus asta călugăriței noastre?
-Am vrut s-o sperii ca să scape de sughiț…
-Cel care s-a speriat a fost episcopul, s-a aruncat din clopotniță!
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
