1.„întotdeauna și încă o zi”
S-a tipărit volumul meu de poezii „întotdeauna și încă o zi/ Poeme 2021-2022” – (Editura Eikon, București, 2023), și s-a lansat la Tîrgul Gaudeamus. Din păcate, mai multe motive m-au împiedicat să fiu prezent, așa că am fost lansat, ca să spun așa, în contumacie! Volumul este alcătuit din patru cicluri: Povești filosofice apocrife cretane din A. S. 2021, Cealaltă parte a umbrei, Zeii ascunși în iarbă și În jocul sonetelor. Pe coperta a patra poate fi citit un fragment dintr-un text mai amplu al poetului și interpretului de poezie Nicolae Coande despre poezia pe care o scriu: „Dinamic şi introspectiv, exploziv şi predispus la meditaţie zen, Liviu Antonesei separă cele văzute de cele nevăzute, pentru a le reuni finalmente într-un poem lapidar, numai bun de dăltuit pe o friză sau pe o stelă din insula de calcar unde se simte înfiat. Reîntors la Iaşi, dar încă aproape de tumultul mării care-l salută la plecare, el poate scrie liniştit a sa variantă la „Nu voi mormânt bogat”: „Când va fi să fie,/ nu va fi nimic trist, spăimos,/ nu va fi nici o tragedie –/ ca o plimbare prin iarbă,/ prin valurile mării,/ în pas ușor, ca la bunicul/ în vie…// Când va fi să fie,/ nu voi fi mai bogat ca acum,/ dar fiecare poet va primi în dar/ un pogon de câmp alb/ și multă cerneală ca să-l umple/ de poezie…// Când va fi să fie,/ nu voi mormânt bogat,/ doar o lespede și-o cruce de piatră/ cu axul prelung, elansat,/ să le acopăr noapte de noapte/ ca un huhurez, blând cu insesizabila mea poezie…” (Când va fi să fie…). Insesizabila sa poezie este una dintre cele mai vii şi pregnante care se scriu astăzi la noi.”
Voi relua și un poem din volum, un poem dedicate unui poet și om la care țin foarte mult.
Visul altei nopți de vară
lui Dorin Tudoran
După cum arătam de fercheși, senini și veseli
eram cu măcar vreun sfert de veac mai înainte,
cînd ne și cunoscusem, doar că aici, acasă la mine,
nu dincolo de Ocean, chiar dacă tot cam atunci
zburasem într-acolo, dar nu spre tine, ci undeva
la Marile Lacuri, în statul inventat de un traper,
francez după nume, care-i spusese Steaua Nordului,
numai că pre limba sa, un pămînt potopit de păduri
și sute, poate mii de lacuri, de-a stînga și dreapta
deja maiestuosului Mississippi coborînd spre sud…
dar noaptea ce fuse eram la tine, WDC, în suburbii,
pe un domeniu cu iarba cea mai crudă, din care
se înălțau pîlcuri de arbori și arbuști, tufe de flori,
în zare întrevedeam prin ceață colina Capitoliului,
casa colonială mi s-a părut crescută firesc acolo,
dar atenția s-a fixat pe un obelisc dreptunghiular,
înalt și subțire care sfida cei mai înalți copaci –
am mers spre el și am intrat pe ușa grea de lemn
de la jumătatea fațadei, două scări înguste,
la semnul tău, am început să urcăm pe cea din dreapta,
la fiecare nivel, o chilie cu obiecte, documente,
fotografii, la fel și la coborîre, pe scara din stînga
devenită la întoarcerea cea din dreapta, n-a fost
nevoie de nici un cuvînt, parcă știam dintotdeauna
că e povestea familiei tale pictată de urme, de semne…
ne-am îndreptat către casă și ne-am oprit pe terasă,
la o măsuță, pe niște fotolii de bambus, fetele tale,
pe care nu le știu decît din poze, au adus pahare,
o carafă de limonadă și o sticlă din amicul Jack,
am băut lacomi băutura răcoritoare, iar apoi
am savurat băutura adevărată, în vreme ce ascultam
ciripitul fetelor tale și trăgeam alene din țigară,
o cigarillos pe care pe atunci încă nu o descoperisem…
am plecat toți patru la plimbare prin iarbă, am cules
mere pe drum, apoi ne-am așezat pe iarbă la umbra
unui copac, mușcai din măr și, deodată, ți l-am
smuls din mînă și l-am aruncat într-o groapă care,
cu o clipă mai înainte, nici nu era acolo – m-ai privit
întrebător și tot printr-un gest am răspuns că nu știu,
dar l-am aruncat și pe al meu din care nu mușcasem…
am rămas fără țigări și am plecat amîndoi cu un fel
de taxi aerian care, am citit, abia acum se inventează,
pe drum, mi-ai arătat un grup de indieni îmbrăcați
în uniforme de poliție și mi-ai spus că nu-și fac
treaba ca lumea, de un an n-au terminat n-am înțeles
ce fel de recensămînt, dar n-am cerut lămuriri…
la întoarcere, am privit spre tine și am murmurat:
dar dacă avea un vierme, dacă era otrăvit?
11 Mai 2022, în Iași și WDC…
2.Semnalări amicale…
Semnal – Nicolae Coande: 33 de cîntece pentru Didgeridoo
Am primit cel mai recent volum al lui Nicolae Coande – 33 de cîntece pentru Didgerudoo (Cu nouă fotografii de Albert Dobrin, Editura Tracus Arte, București, 2023), l-am citit, ba chiar de două ori și am constatat că e un volum excepțional, după cum intuisem în ultimele cîteva luni cînd am publicat în avanpremieră cîteva poeme. Scurt spus, 33 de poeme repartizate în trei cicluri de cîte 11, cicluri autonome cumva tematic, dar perfect complementare.
Adrian Grauenfels: Love and Hate, Saga Publishing, 2023
O nouă colecție de texte – poezii, proze, eseuri – reunite de prietenul nostru unei teme, de data aceasta dragostea și ură și tot ce înseamnă acestea, de la frumusețe la distrugere, de la bucurie la durere, de la pacea florilor la războiul oamenilor. Peste 30 de autori români și străini, ultimii traduși mai ales de AG, dar nu exclusiv. Și ca de obicei în cazul publicațiilor scoase de Adrian, ilustrații care îți taie respirația. Pe copertă, numele editurii e grafiat Saga Punishing – nu degeaba…
Dă clic pentru a accesa 62b9aa_a59ecb9d250f41e3ae2021204ca26a13.pdf
3.De la prieteni – Ioana COSMA
Pînă acum, în afara numelui și a faptului că este scriitoare, nu știam mare lucru despre Ioana Cosma. Însă am găsit în cutia de mesaje un grupaj de poezii care mi-au atras imediat atenția, poezii foarte bune, foarte incitante, foarte personale. Așa că, apelînd la internet și la autoare, am aflat că Ioana Cosma predă engleza la Universitatea din Pitești, acum unită cu Politehnica bucureșteană, că a publicat poezie și proză la editurile Vinea și Institutul European, dar și în Statele Unite. Cum spuneam, poeziile primite îmi plac foarte mult… Lectură plăcută!
Fotografii digitale
Când au devenit ochii noștri ca ai unei insecte,
viziunea scopică și amplificată la scara infinit,
am început să purtăm ochelari de soare și mult fard
și am clipit mai puțin acum că nu era blitz.
La început văzusem micro, ca un crevete care
descoperă grăuntele de nisip, așa am reînviat și noi
lucrurile și le-am îndrăgit. Era „microfizionomia obiectelor”
și atingerea din prim-planul feței.
Acum obiectele parcă ieșeau din ramă, nici
nu mai era ramă, mai mari decât viața, atât
de apropiate că nici nu le mai puteam vedea
până când ochii ni s-au obișnuit cu strălucirea.
Sunt valuri de lumină pe care ni le transmitem subtil,
devenim, în loc de siluete, chipuri iconoclaste,
în loc de poezie, poster, în loc de mișcare mută,
privire înghețată și tot ce încă nu știm.
Găuri negre
Vedeam găurile de canal descoperite
ca într-un vis urât dintr-un roman de Gaiman,
ieșea câte-un amărât din elepe la Gara de Nord
ca un survivor al unui genocide subtil
ce plutea în aer cu greutatea clopotelor de fontă,
se auzea în urechi un vaiet tremurat din mulțimi
transformate-n plutoane pustii. Era puțin pestriț și
puțin diluat totodată, era vioiciunea trupului înviat,
așa arăta atunci material neagră și haosul domnea
peste lume și ape,mulțimea increată plutea în
lichidul amiotic al sevei de platani și mușcate.
4.Tot de la prieteni – Sandu FRUNZĂ
Filosoful clujean Sandu Frunză, căruia i-am citit mai multe cărți, avînd o slăbiciunea față de cele dedicate lui Dumitru Stăniloae, chestiunilor iudaice și celor privind fundamentalismul religios, ne-a făcut surpriza să debuteze ca poet. Tocmai i-a apărut volumul „Iubirea ca un vis infinit dăruit unei clipe” (Cu o prefață de Vianu Mureșan, Ed. Eikon, București, 2023). În ce mă privește, nu cred că poezia este pentru autor o descoperirea recentă, mai degrabă cred că a păstrat ascunsă, secretă această dimensiune a creativității sale, această vocație – scrie prea bine ca să fie un începător. În fapt, Sandu Frunză este un poet de școală blagiană. Nu știu dacă asta se datorează formației comune, originii geografice comune sau este ceva pur și simplu o comuniune de structură, dar că este un poet de stirpe blagiană mi se pare limpede. Mai important este că, printr-un fel de alchimie căreia numai autorul îi știe rețeta, Sandu Frunză reușește o simbioză dificilă între expresionismul vitalist și cosmic al tînărului Blaga și adîncimile meditative ale maturului. Și, pe deasupra, fără să cadă în epigonism. Nu ai vreo problemă, după ce ai făcut experiența lecturii poeziei lui Sandu Frunză, să-i recunoști sunetul la recitire. Eu îi spun poetului bun venit și îl asigur că îl voi citi cu aceeași atenție cînd va recidiva! Sper că o va face!
Lumina mea
Ca o lumină
venind să cuprindă tot întunericul din mine
te-ai ivit
cu îmbrățișarea ta în luminișul învecinat
cu oglinda lacului
fără trup
fără gând
fără păcat
doar cu iubirea mea m-am trezit
dorindu-te
ca un adolescent sedus de propria-i candoare
ca un cerșetor îndrăgostit de darul cu deasupra de măsură
aruncat de un trecător invizibil
calvarul realității este mai puternic decât noi
Să mor și să trăiesc în inima ta
Stau la capătul străzii pustii și privesc
aleile ce parcă duc nicăieri
Frunzele moarte dorm sub zăpada
Ce s-a lăsat îndelung așteptată, în liniște
Așa cum am învățat și eu
să mor și să trăiesc în inima ta
Arbuștii de forsiția, pâlcurile de iasomie
și florile de nalbă ascunse sub zăpadă
cum stau și eu pitit
sub gândul morților eliberatoare
pe care le trăim de fiecare dată când ne însoțește
curajul de a frânge rutina comodităților
care ne-au învins
Îmi spun că voi putea pacea
să o găsesc doar căutând liniștea în inima ta
Aș vrea să am puterea
să te duc acolo unde izvorăște iubirea
Dar cu pustiul din jur devin tot mai vulnerabil
Și nu mai regăsesc calea
Și stau cu umbra ta
în mintea mea
Ca un cioban cu mioara lui
discutând despre moarte
Și în pieptul meu nu bate decât
inima ta
5.Shakespeare – Sonete
Marele Will, însoțit de eminentul său traducător, poetul Adrian Vasiliu, a înfruntat gerul și furtunile, și iată-l la întîlnirea noastră săptămânală. Dacă socotesc bine, am ajuns la mijlocul acestor minunate echivalențe pre rumânește tocmite ale sonetelor… Enjoy!
Sonetul LXXV
So are you to my thoughts as food to life,
Ca hrana pentru viață-mi ești tu mie,
Ca ploaia pentru setea câmpului;
Eu pentru tine dau o bătălie
Cum dă zgârcitul cu averea lui;
Ba este mândru că posedă, ba
Se teme-n aste vremuri c-o să-l fure;
Eu ba cu tine doar să fiu aș vrea,
Ba jubilez, să știe-ntreaga lume;
Odată-ndestulat că te privesc
Alt’dată hămesit dup-o privire;
Fără să am și nici să urmăresc
Plăcerea, de nu vine de la tine.
Zilnic tânjesc, zilnic serbez cât pot,
Mă-nfrupt din toate, sau postesc de tot.
Traducerea: Adrian Vasiliu
- 6. Rîdem din răsputeri…
Un banc rabinic de la Emanuiel Pavel și o glumă grafică de la profesorul Septimiu Chelcea. Laolaltă, aș spune că stabilesc un anume echilibru de gen!
Discursul rabinului… Un rabin este invitat să țină un discurs la sinagogă. Vine rabinul, se așază la locul lui de frunte și tace. Un enoriaș se apropie de rabin și-l întreabă:
-De ce nu începi să vorbești, rabi?
-Am uitat dinții acasă, fiule.
Fuge credinciosul la rabin acasă și-i aduce protezele. Și atunci începe rabinul să vorbească, și vorbește o oră, vorbește două… Se apropie enoriașul și îi spune:
-Este tare tîrziu, rabi, te rog încheie de-acum…
-Ce pot să fac? Mi-ai adus din greșeală protezele soției…
Un banc sosit de la eseistul Emil Belu, deci pe filiera canadiană, și o glumă grafică de sezon turistic prezidențial de la prozatorul Ion Fercu. Enjoy!
La Urgențe… Medicul îi dictează asistentei pentru fișă:
-Scrie, traumă craniană…
-Domnule doctor, nu vă supărați, dar e traumă cranio-cerebrală…
-Care dracu cerebrală, dacă avea creier, crezi că mergea la ziua de naștere a soției cu amanta?
De la vechiul meu prieten Viorel Maftei, cel care în primăvara anului 1993, mi-a propus să preiau revista „Timpul”… Bag de seamă că gluma grafică e cumva cu premeditare. Enjoy!
O discuție online…
–Frumoas-o, âm place de tiine. Ce zici să nen-tâlnim?
-150 RON/ ora!
-Iești prostitoată?
-Profesoară de limba română.
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
