1.Din Foișor – Rîsu plînsu cu balșoi turist
Ostenit de la statul degeaba, globe trotter-ul național și-a oferit vreo două săptămîni de Africa, în partea unde acum e cald și bine… Vizitele, poreclite care oficiale, care de stat, sînt cît se poate de turistice. Cum nu-i plac vacanțele chiar de unul singur, și-a luat și Răvășitoarea cu el. După un obicei mai vechi, aceasta a încălcat protocolul vestimentar chiar de la prima întîlnire cumva oficială. Poate normal, fiind în vacanță! Și dac-o mai fi minciunit-o careva că are picioare sexy… Nu s-au terminat bine primele patru zile și deja s-au adunat realizărili. Ieri, safari în Parcul Național din Kenya, azi gioc și voie bună la un program de dansuri tradiționale de la un liceu. Cred că ministrul turismului de la fața locului, cel care a postat pozele de la safari, că acesta lipsea din programul oficial, l-a socotit pe Inutilu reprezentantul unei agenții de turism – altfel de ce i-ar fi pretins să recomande românilor să viziteze Kenya?
De mîine, călătoria ee plăcere continuă cu noi evenimente importante pentru neam și țară – Stone Town, stațiunea de lux de la Oceanul Indian, casa memorială Freddy Mercury – iată-l și fan Queen! -, orașul antic din Zanzibar… Și după aceea alte două țări, vorba odioasei de tristă amintire „maiestate”! În fapt, eu sînt bucuros cînd mai pleacă haihui, ne mai vedem și noi de-ale noastre fără oarba sa priveghere. Nu am decît o problemă cu asta – costurile, pentru că nu-și face vacanțele pe banii lui, ca orice om normal, ci pe cei agonisiți de stat din taxele și impozitele noastre. Ale celor care își sar adesea vacanțele din lipsă de bani, dar finanțează capriciile, hachițele și avioanele de lux ale Inutilului și Răvășitoarei sale soții. Nea Nicu a domnit mult, un sfert de secol, și nimeni n-ar spune că n-a fost un călător temenic, dar mă tem că ne-a costat mult mai puțin!
P.S. După cum era de așteptat, presa de partid și de stat, deci aproape toată presa scrisă, audio-vizuală și digitală, a ridicat analiza acestei vizite într-o „înaltă lumină”, pe măsura personajelor. Din foarte puținele radiografii cinstite, cea mai bună cred că este cea a lui Doru Bușcu, pe care am preluat-o aici. Reiau din nou linkul… Și o fotografie de la safari!
(https://antoneseiliviu.wordpress.com/2023/11/14/doru-buscu-ce-cauta-neamtul-in-tanzania/)
16 Noiembrie 2023, în Iași
2.Poezie de noiembrie…
Glonțul de aur
proporție de aur, număr de aur, glonț…
demult, foarte demult i-am dat în grijă
glonțul de aur, încălcînd legea arvanită –
la păstrat, l-a ocrotit în cinste și onor,
după cum spune o vorbă cazonă, poate regală
ieri, am văzut că îl ignoră, l-am cerut înapoi,
l-am șters cu o piele de căprioară, i l-am redat
îl va ocroti cu atenție, pînă îl pierde, îl dăruie,
îl vinde negustorilor de arme, pînă ce moare…
12 Noiembrie 2023, în Iași
Un caz de dispariție
eram copil, apoi tînăr, urbea toată marcată de plopi, încet,
încet, parcă s-au topit populus alba, populus nigra,
populus tremula, pe care nu-i voi uita niciodată –
plopii din grădina botanică, plopii poetului, atît a rămas,
și unii singuratici, nu știu prin ce miracol scăpați de urgie…
se vor duce și teii, și florile de toate formele și culorile,
ambrozia și polenul bagă spaima între marii iubitori
ai parfumului de benzină arsă și fum negru de motorină…
(imaginea înaltului plop tremurator spintecat de sus
pînă jos de o schijă, nu simetric, așa încît partea din dreapta
a rămas în picioare, iar cea stîngă s-a prăbușit sub greutatea sa –
o imagine pe care iarăși n-o voi putea uita vreodată, victimă
colaterală a cumplitului război din imediata vecinătate)
ești prea tînără, nu-ți amintești, aici n-a fost război,
numai gingășia opacă și aspră a lupilor în blană de oaie –
n-ar fi fost mai simplu să poarte botniță de autoapărare?
10 Noiembrie 2023, în Iași
3.Semnalări amicale…
Am citit un articol despre faptul că Terminalul IV de la aeroport a intrat în faza amenajărilor interioare. Veste bună. Asta mi-a adus în minte faptul că, acum un sfert de secol, am preluat în proprietate aeroportul de la ministerul de resort. Ministrul de atunci, cunoscut între timp sub numele Petrov, a profitat de schimbarea proprietarului și ne-a furat, că nu am alt termen, două treimi din bugetul alocat pentru modernizarea aerogării, așa că ne-am bazat pe resurse proprii. Din păcate, nu am putut modifica proiectul pentru că se băgaseră deja vreo trei miliarde de ROL în pămînt, sub formă de betoane. Dacă n-a ieșit chiar o cazarmă sovietică, după cum promitea, e meritul echipei de arhitecți care a făcut tot ce-a putut! În mai puțin de un an, am obținut statutul de aeroport care operează zboruri internaționale. Nu am reușit să facem atunci refacerea pistei, astfel încît să poată fi folosită de avioane de orice capacitate. Asta a mai durat vreo zece ani, cînd eu nu mai eram de mult acolo. Acum însă are una din cele mai performante piste din țară… Între timp, succesorii au reușit să construiască încă două terminale și tocmai se termină cel de-al patrulea. Care e imens comparativ cu cele anterioare, dar necesar, zilele trecute a fost înregistrată sosirea pasagerului cu numărul 2 milioane din ultimul an… Acum, marea problemă este crearea unor noi căi de acces către aeroport, cea existentă nu ajunge și nici nu se poate face nimic pentru ameliorarea ei. Voi pune un link către articolul din Ziarul din Iași, care invită la vizita fotografică a noului terminal. Mie îmi place ce se întrevede!
Ba chiar la apogeul său! Un proiect inițiat acum vreo 15 – 20 de ani și ajuns acum la a patra versiune. La primul link, informații despre proiect. La al doilea, Vizita ca atare – durează aproape două ore și cuprinde 61 de opriri. Este necesară logarea. Vorbit și subtitrat în engleză.
https://yorescape.com/?dashboard/virtualtour/id/9492
Petőfi Sándor: Apostolul, în românește de Kocsis Francisko
Amplul poem Apostolul al marelui poet romantic maghiar tocmai a apărut în versiune românească integrală – și are circa 250 de pagini! – grație eforturilor scriitorului și traducătorului Kocsis Francisko la Editura Tipo Moldova din Iași. Sigur, eu nu știu maghiara, dar versiunea în limba română mi se pare extraordinară, ca și cum poemul ar fi scris de un mare poet român din aceeași epocă, să spunem de Eminescu. Scris în timpul revoluției de la 1848 din Ungaria, poemul a fost publicat abia în 1874 și a avut parte de o primirea foarte controversată. Abia după apariția cărții lui Illyes Gyula dedicată marelui poet (1936), poemul a fost reconsiderat, intrînd în rîndul marilor poeme ale literaturii maghiare, alături de Tragedia omului, drama poetică, a lui Madach Imre, de pildă. Și acum, grație prietenului Francisko, îl avem la îndemînă în întregime în limba română…
Ion Zubașcu: Poeme din „Moarte de om. O poveste de viață”
Mi s-a făcut astăzi dor de poetul și cantautorul Ion Zubașcu. Nu am fost prieteni din tinerețe, ci doar în ultimii 7 – 8 ani înainte de a pleca în cealaltă lume. Dar am fost prieteni foarte buni. Ne vedeam mai ales la aeroportul Otopeni, cînd plecam și reveneam din străinătate. Dar ne-am văzut și în București, și aici la Iași. Stăteam mult de vorbă, iar între timp ne scriam mailuri. Am fost dintre cei cîțiva pe care i-a prevenit în legătură cu ce-l aștepta. A rezistat cu îndîrjire și speranță, s-a supus tuturor încercărilor tratamentului. Dar n-a fost să fie. Cu puțin timp înainte de plecare, a publicat la Limes două volume. Deși a fost mereu un poet foarte bun, acestea sînt cred cele mai bune. Poate pentru că sînt străbătute de presimțirea morții iminente, pentru că evocă încercările acesteia. Cărțile mele de poezie aparținînd optzeciștilor nu sînt acasă, sînt împrumutate cuiva, așa că l-am recitit cu ceea ce am găsit online
ION ZUBAȘCU
Tragedii de familie
într-o bună dimineață m-a trezit Hieronimus Bosch din somn
și mi-a poruncit scurt du-te la ei coboară între ei
în infernul din subsolurile Centrului Mondial de Oncologie
în buncărele pavate cu piatră cu uși grele de plumb
ca niște adăposturi antiatomice
intră în sălile cu acceleratoare liniare și cobaltroane stranii
du-te la scintigrafie și în blocurile operatorii
în labirinturile saloanelor ca niște vestigii subacvatice
traversate doar de vietăți marine în halate verzi
împingând brancarde pe rotile cu femei și copii tunși chilug
cu tatuajele acelea stranii pe tâmple sau frunte
vorbește cu cei ce așteaptă la ușa simulatorului
până vei înțelege că a trebuit să te îmbolnăvești și tu de cancer
din solidaritate cu tragediile oamenilor
uitați în toate spitalele lumii
pe care nu le-a mai cântat nimeni în poeme
din timpurile perverse când adolescentul Rimbaud
ne-a învățat să ne dereglăm toate simțurile
Da, citesc o carte, o carte care mă provoacă…
O carte provocatoare
Atît de provocatoare încît simt nevoia de a o semnala chiar dacă nu i-am terminat lectura! Sînt abia spre jumătate, dar nu doar din pricina mea, ci și a autorilor, este foarte voluminoasă. Și în ciuda acestui fapt, îmi pare rău că, vreau nu vreau, lectura tot se va termina. Este vorba despre volumul în dialog pe care scriitorul Ion Fercu îl întreține din inițiativa mai tînărului său coleg Marius Manta – Carele de foc/ o aventură subiectivă în poetica ființei (Editura Eikon, 2023). Ca să înțelegeți mai bine nerăbdarea mea în a semnala cartea, voi cita primele gînduri de lectură, o lectură completă a scriitorului Dan Perșa într-o notație de pe o rețea de socializare: „După ce-şi ia canon să scrie un roman, romancierul le spune cititorilor: „dacă nu aveţi altceva mai bun de făcut, citiţi, rogu-vă, cartea aceasta”. Dar cititorul are mereu ceva mai bun de făcut. Însă în ce priveşte Cuvântul şi carele de foc – o aventură subiectivă în poetica fiinţării, în care Marius Manta îl provoacă pe Ion Fercu să răspundă la diverse întrebări, rugămintea de lectură opţională către cititor nu-şi mai are rostul. E un imperativ: lăsaţi orice aveţi de făcut şi citiţi! Şi asta pentru că „aventura” vine din partea a doi intelectuali înzestraţi pe de o parte cu o rară erudiţie, pe de alta cu un mare deplasament spiritual. O combinaţie care va încânta lectorul. Nu citeşte degeaba. E o lectură deasupra oricărui film, oricăror ştiri, oricărui joc, oricărei conversaţii pe telefon şi deasupra oricărei activităţi ce ne solicit îndeobşte să pierdem timpul în fuga calului. Pentru mine cartea aceasta a fost o mare surpriză de la bun început, o surpriză de peste 450 pagini. Nimic nu o anunţa şi iat-o, brusc, în faţa mea, construită editorial la nivel impozant de Editura Eikon. Iar Marius Manta pare să se fi reinventat, dar nu s-a reinventat, e tot acelaşi pe care îl ştim, însă funcţionează cu o bucurie şi o spontaneitate descătuşate de orice inhibiţii provocate, uneori, de prea marea-i modestie. Aşaîncât Ion Fercu este obligat să răspundă la întrebări cu adâncime, puse parcă, dintr-o răutate voită, încât să nu poată răspunde. (Cititorul ar putea face un exerciţiu: după ce vede întrebarea să caute să răspundă la ea înainte să citească răspunsul domnului Fercu). Să vorbeşti despre „exilul interior”, despre Postumanism şi metaumanism, despre natura umană, rău şi bine, întâlnirea cu sinele, dar şi despre Bacovia şi despre marea literatură a lumii, ar încurca pe mulţi intelectuali şi artişti. Însă pentru Ion Fercu nimic nu este prea greu, el răspunde calm, erudit, explică parcă vorbindu-şi sieşi într-un monolog interior, într-o stare de transă visătoare, totuşi controlată critic, încât cititorul nu va avea încotro şi va fi prins în acest joc şi în această stare, trăind bucurii rarisime, ce îl însufleţesc. Şi îi va îndrăgi pe autorii cărţii”. Da, prin astfel de trăiri și impresii trec și eu de cînd am început această carte. O carte-dialog, cu siguranță, dar una pasionată și pasionantă, în măsura în care pune în mișcare teme, concepte, idei și autori care m-au preocupat și preocupă și pe mine – de la Dostoievski și Kafka la Platon și Jung și de la divinitate la mitologie și la realitatea simbolică. Nu fac o listă mai mare, cartea are 450 de pagini! Amintesc că scriitorul Ion Fercu are formație academică filosofică. O carte pe care o simt foarte apropiată, prin pasiunile și obsesiile intelectuale comune. Cartea care este și un fel de Bildungsroman, dar centrat pe dimensiunea intelectuală a creșterii lui Ion Fercu, dar cum vedem cele intelectuale pot provoca pasiuni la fel de mari ca și obiectele, ființele, oamenii. E o carte căreia îi doresc cît mai mulți cititori, de bună seamă dintre cei interesați de cele culturale, în stare să trăiască pasiuni și legate de lumea celor care nu se văd… O carte care te provoacă, îți pune gîndirea în mișcare, te face să intri în dialog, fie acesta și interior.
11 Noiembrie 2023, în Iași
4.De la prieteni – Adrian VASILIU
După ce i-a tradus pe Villon din franceza medievală și pe Marele Will din engleza elisabethană, excelentul traducător, poetul Adrian Vasiliu, a trecut și la operațiunea inversă, traducerea lui Eminescu în engleză. Încă nu știu dacă intenționează o traducere de proporții mai ample sau e numai o încercare, dar vom afla și asta!
The Lake
By Mihai Eminescu
The woods lake, all blue in color
Yellow lilies do him load;
Startling in white sudden circles
He is shivering a boat.
And I pass along the lakeshores,
Like I listen and wait for
Her from reeds to make appearance
On my chest to gently fall.
That we jump into the small boat,
Followed by the waters’ hum,
That I lose from hand the ruddder,
That I leave the oars drop down;
That we float filled with enchantment
With the moonlight all around,
Let the wind through reeds do rustle,
Let the wavy water sound!
But she does not come…I, lonesome
Suffer, sigh in vain for hours
By the lake so blue in color
Charged with water lily flowers.
5.Shakespeare – Sonete…
Deși se anunță o zi mai mohorîtă, Marele Will a înfruntat vremea și a sosit să ne mai lumineze. Ca de obicei, în traducerea măiastră a poetului Adrian Vasiliu… Enjoy!
Sonetul LXXIV
But be contented when that fell arrest
Dar fii-mpăcat când în acel arest
Voi fi depus, fără cauțiune;
Ființa mea e vie-n acest vers,
Ce pururea cu tine va rămâne.
Când îl vei reciti, ai să revezi
Exact partea ce-am scris-o despre tine.
Pământului doar lutu-i datorez;
Sufletul ție, cel mai bun din mine.
Vei pierde numai putredul meu trup,
Dat viermilor, când moartea-l va cuprinde,
Sub laș pumnal al timpului căzut,
Prea ne’nsemnat ca să-l mai ții tu minte.
Valoarea lui e-n ceea ce conține
Adică-n vers, iar versul e cu tine.
În românește de Adrian Vasiliu
- Rîdem din răsputeri…
Bancul, foarte scurt, dar plin de haz, l-am haiducit din cartea lui Radu Părpăuță, pe care tocmai am amintit-o săptămâna trecută. Gluma grafică mi-a sosit de la profesorul Septimiu Chelcea. Enjoy!
Culmea răbdării… Să asculți un discurs de-al lui Florin Piersic, în traducerea simultană a lui Klaus Werner Iohannis!
Bulă… Numai patru – și astea adunate cu greu, primele două primite de la Virgil Glăvan, expertul nostru în Bulă, și ultimele haiducite de mine de pe internet. Și o glumă grafică de la profesorul Septimiu Chelcea…
Profesoru-i întreabă pe elevi dacă sunt fani manele. Toți ridică mâna, cu excepția unuia. Profesorul:
-De ce nu ești fan manele?
Bulă explică:
-Îmi place jazz-ul. Fiindcă mama e fan jazz, tata e fan jazz, așa că și eu sunt fan jazz.
Profesorul:
-N-are nicio logică. Dacă mama ar fi imbecilă și tata ar fi imbecil, tu ce-ai fi atunci?
Bulă:- Atunci aș fi fan manele.
****
-Bulă, hai să cumpărăm o mașină!
-De ce, Bubulino, că eu nu am permis?
-Dau eu de carnet, Bulă, și vom vedea toată lumea.
-Bubulino, care lume: asta sau cealaltă?
***
Bulă, în prima zi de armată. Un plutonier trece prin faţa rândului de soldaţi şi întreabă:
-Ce-ai fost în viaţa civilă?
Unul brutar, altul măcelar, altul electrician, fiecare după pregătire. Ajunge ofiţerul la Bulă:
-Ce-ai fost în viaţa civilă?
-Am fost fericit, să trăiţi!
***
Profesoara le explică la şcoală copiilor:
-SIDA se poate lua în relaţia ea-el, ea-ea sau el-el.
Bulă:
-Doamna profesoară, în relaţia eu-eu, există vreun risc?
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
