SEMNELE TIMPULUI – Liviu ANTONESEI – Alte semne de martie…

1.Poezie de martie…

Pe plajă

cu tîmpla pe prosop adulmecam,

priveam prin gene, deasă ceață,

nisip și iarbă, gudron și macadam,

sub soare lenevos de dimineață…

 

nu-s beat, ci numa tare ostenit,

cu mici dureri în ceafă și în tîmple

ca după trei hectare de cosit –

ceva va fi acum să se întîmple…

 

în trei n-a fost vreodată ca să fie,

în doi a fost cu-asupra de măsură,

dar unul e-nchis acum în colivie,

 

iar cealaltă iute fuge în trăsură…

îmi cînt aleanu-n barba colilie

și răcnesc cît încă pot din gură!

19 Februarie 2024, în Iași

 

2.Alte semne de primăvară…

 

Din Foișor: „Hidra” sub protecție!

 

Nu mai reiau detaliile cazului, s-au umplut presa și internetul de vestea reacțiilor pitecantrope ale unor locuitori ai Orașului Culturii, că se le spun cetățeni ar fi o exagerare, la vederea sculpturii Hidra de Costin Ioniță, expusă în parcul de la Fundație, în cadrul evenimentului Luna Sculptorilor, care a împînzit orașul cu lucrări ale unor artiști români – insulte și injurii aduse artistului și operei sale, lovirea lucrării cu picioarele și diverse obiecte contondente etc. Artistul și-a manifestat consternarea și a spus că, de fapt, îi este milă de aceste persoane apucate. Știu eu dacă merită să-ți fie milă de niște ipochimeni care aliază perfect prostia, lipsa de cultură și ura… Mai degrabă mi s-a făcut milă de nepoțica de 7-8 ani supusă delirului estetico-mistic dezlănțuit al bunicii sale. De mai bine de zece ani, lucrarea a fost expusă, începînd cu Piața Presei Libere din București, în mai multe orașe din țară. A fost primită în genere bine, s-au emis și critici, dar în ce privește manifestările acestea de bestialitate, de violență verbală și fizică, Iașul, Orașul Culturii, a deschis calea. Nutresc nădejdea să o fi și închis, ca să-și păstreze nelăudabila exclusivitate. În fața acestor manifestări incredibile, municipalitatea a reacționat cumva, a înconjurat opera lui Costin Ioniță cu un gard metalic de protecție. Nici nu știu dacă e o soluție bună, nu știu dacă nu ne mai facem o dată de rîs…

 

3.Două lacrimi…

 

Iulia NAVALNAVA – „Lioșa, îți mulțumesc…”

 

Văduva lui Alexei Navalny a postat pe X mesajul de despărțire prin moarte de iubitul său Lioșa, Alexei. O să pun textul în românește… Odihnește în pace, Alexei! „Lioșa, îți mulțumesc pentru 26 de ani de fericire absolută. Da, chiar și ultimii trei ani au fost de fericire. Pentru iubirea ta, pentru că m-ai susținut mereu, pentru că m-ai făcut mereu să râd, chiar și din închisoare, pentru faptul că te-ai gândit mereu la mine. Nu știu să trăiesc fără tine, dar o să încerc să te fac fericit și mândru de mine acolo sus. Nu știu dacă o să pot să o fac, dar voi încerca. Ne vom întâlni din nou, cu siguranță, într-o bună zi. Am atâtea povești să-ți spun, am atâtea melodii salvate pentru tine pe telefonul meu, prostuțe și amuzante, în general, ca să fiu sinceră, melodii proaste, dat sunt despre noi și aș fi vrut tar mult să le auzi. Și aș fi vrut să te privesc în timp ce le asculți, să râzi și să mă îmbrățișezi, apoi. Te voi iubi mereu. Odihnește-te în pace!”

 

                                          &

Am urmărit funeraliile de la Moscova ale marelui dispărut. În timp ce făceam asta, am primit acest minunat poem al prietenului nostru Nicolae COANDE, pe care mă grăbesc să-l împărtășesc…

 

Eșafod în lumina blîndă a scenei

 

Lui Alexei Navalny

 

Toată lumea atenția la mine distribuția completă

Regizorul face un semn dincolo unul așteaptă în lumina

blândă a scenei

Dar soarele tînăr acum debutează pașii nesiguri trădează

Emoția o fecioară la prima întîlnire cu soarta din groapa din spate

Privim din afară dar e un motor înăuntru care ne soarbe voința

Acum vedem un bărbat legat de un stîlp așteaptă sentința

Auzim vocea clară a crainicului vine pe apă fără sunet înaintează

„Și-a amestecat cu încăpățînare în toată simțirea puterea cugetătoare

Și așa a îmbrățișat cunoștința compusă și pierzătoare.”

Acum înțelegem că sîntem aici groapa e dezvelită intră pedeapsa

Arta de a muri nu se învață la școală regizorul scoate o hartă

Zodiile se văd ca-n oglindă lumea se învechește-n pahare golite

Atunci capul smuls va fi sus acum viața se-nalță sîngele urcă

Toți privim defăimarea dar nimeni nu vede pentru că nu se aude

Ce am spus prima oară în lume vom spune ultima oară

Soarele tînăr tînărul soare.

 

RIP – Ramona MITRICĂ

 

De cîteva ore, nu-mi vin în fire, îmi aduc aminte tot felul de întîmplări din cei vreo douăzeci de ani de cînd am cunoscut-o pe Ramona, aici, la Iași, mai precis la Irish Pub-ul de pe strada Săulescu, unde m-a invitat la masă. Era aici în căutare de custozi pentru niște expoziții sau pentru niște cursuri dedicate acestora. Era deja la Centrul Cultural Român al Fundației Familiei Rațiu, după ce fusese atașat cultural la ambasadă și lucrase apoi cu Augustin Buzura la Fundația Culturală Română. Mi-a plăcut foarte mult, plină de energie, debordînd de proiecte, pe care mereu le-a dus pînă la capăt. Tocmai crease Festivalul Filmului Românesc de la Londra, ajuns în decembrie trecut la a XX-a ediție. Era deja în suferință și tratamente, dar a organizat și ediția aniversară. Am participat la vreo jumătate din edițiile festivalului și știu ce înseamnă ca amploare, organizare, procurare de resurse, ecouri.

 

Îi datorez Ramonei o mulțime de daruri. În primul rînd, mi-a dăruit Londra, de care m-am îndrăgostit la prima vedere. Habar nu am dacă m-aș fi apucat de capul meu să vizitez vreodată Londra, dar invitațiile la festival m-au făcut să mă bucur de aproape zece revederi ale acelui oraș incredibil. Datorită acelor vizite mi-am revăzut și mi-am făcut prieteni, englezi și români. Nu știu dacă altfel aveam ocazia să-i cunosc pe toți regizorii „noului val”, dar și actori și regizori de mare suprafață artistică, mă gîndesc în primul rînd la Victor Rebengiuc, Ștefan Iureș, Răzvan Vasilescu, Dan Pița, Nae Caranfil, Ana Maria Marinca și mulți alții. Tot Ramona mi-a publicat primul volum în limba engleză, un volum de povestiri, la editura Profussion, pe care a înființat-o împreună cu partenerul său, scriitorul britanic Mike Phillips. Ca să nu mai vorbesc despre orele în care am stat de vorbă, am pus țara la cale, cu amîndoi și cu alți prieteni din lumea artistică și literară. De cînd cu pandemia, nu am reușit să ne mai vedem. Știam însă că e acolo, la Londra, și dacă îmi trece prin minte că avem ceva de vorbit, urcam în avion… Acum nu mai pot face asta, e un gînd care mă doare, mă înspăimîntă. Domnul să te aibă în pază, Ramona.

 

1. S. Pentru cine știe mai puține despre Ramona, dați o căutare pe Google și veți vedea cam cîte a putut face pentru cultura română acest om frumos în toate dimensiunile cuvîntului…

 

4.Semnalări amicale…

 

Cînd pădurea vorbește…

 

Înainte de a fi scriitor, prietenul nostru Cezar Straton este inginer silvic, Marele Pădurar cum îi spun eu de cîțiva ani. În ambele calități, a adunat o sumă de ziceri despre pădure, de vorba ale pădurii, aș spune… Cela mai multe sînt din Bucovina, nu toate însă. Le-am citit nu doar cu interes, ci și cu plăcere. Poza, care nu e făcută nici de el, nici de mine, e dintr-o pădure de fagi din Țara Fagilor…

 

Ziceri… silvane.

 

   S-a spus – pe drept cuvânt – că fratele cel mai bun al românului a fost codrul. (Un enunț, din păcate, fără o reciprocă valabilă). Pădurea ne-a dat casă, masă, lemn de foc, leagăn şi sicriu, tot ea ne-a dat adăpost în multele vremuri de restriște şi jale şi ne-a oferit temeiuri, ajutor pentru refacerea vetrelor pustiite de cotropitori. Era firesc ca pădurea (cu arborii, florile, jivinele ei) să se reflecte în expresii înțelepte, în ziceri pline de tâlc, dar și de farmec. Admirabile, dar prea puțin cunoscute, relevate, explicate. Și, din păcate, aproape uitate astăzi.  Așadar:

 

Abanos. A se ține abanos = a se conserva foarte bine, a arăta mai tânăr decât vârsta reală.

Bardă. A fi cioplit din bardă = a fi grosolan, bădăran.

Căpriori. A-i muta căpriorii = a da cuiva o palmă zdravănă.

Cireș. A privi la cineva ca la un cireș copt = a privi cu admirație, cu poftă.

Ciuhă. Buhă din pădure = se spune despre o femeie neîngrijită.

Coajă. Nu-l curăța de coajă = spune de-a dreptul, fără înconjur.

Corn (arbore). Câte coarne în copac = mulți, nenumărați.

Codru. A aștepta ca pe un codru verde = a aștepta cu mult dor, dorință. A visa codri verzi = a spera lucruri imposibile. Codru fără lupi nu este = printre oameni sânt și buni și răi. E bun doar de codru = nu e bun de muncă. Hoț de codru = Unul care fură fără frică, fără rușine. I s-a închis calea în codru = i s-au curmat drumurile, libertatea.

Crâng. A lua crângul în cap = a fugi, de frică, foarte repede. Bate crângul să sară iepurii = caută să găsească, să dobândească ceva ascuns, greu de obținut. S-a întors crângul morii = s-au schimbat vremurile.

Creangă. A ajunge la creangă verde (…) = a reuși în afaceri, a te îmbogăți. A umbla creangă = a rătăci fără rost, a umbla razna, hai-hui.

Cuc. A fi îmbrăcată ca cucu-n pene = a fi foarte frumos îmbrăcată. A sta precum cucul pe cracă = a fi gata de plecare.

Curmei. A face din tei curmei = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele.

Fag. Cap de fag = om prost.

Fân. A-și pune fân în ciubote = a se îmbogăți.

Flori. Copil din flori = prunc născut din iubire nelegiuită. (Și unde se putea desfășura, împlini pasiunea ilicită decât la poale de pădure ori în poiana smălțuită cu flori, departe de privirea moralizatoare a obștii?).

Frăsinel. A umbla de frunza frăsinelului = a umbla fără rost, a fi haimana.

Grindă. „Azi am să-ncrestez în grindă” (G. Coșbuc). Astăzi, nimeni nu mai cunoaște sensul originar al acestui vechi obicei, menit să ajute „ținerea de minte”, să dovedească un angajament, o tranzacție, o înțelegere. O altfel de „însemnare” era și nodul legat la colțul basmalei, la cingătoare, ori o ață legată la mână. Ajuns acasă, omul își amintea ceea ce îi promisese vecinului ori negustorului.

Iarbă. Cu iarba-n gură = mort.

Înverzi. A i se înverzi ochii = a simți o durere intensă, a-i fi foarte dor de cineva.

Lămâie. A-i plăcea ca grecului lămâia = a-i plăcea un lucru foarte mult.

Lemn. A căra lemne în pădure = a aduce celui bogat; a aduce un lucru acolo unde el nu este de lipsă. A intra în lemne de Crăciun = a cădea pe gânduri. A pune de mămăligă cu lemne verzi = a) a acționa ineficient, inutil; b) a se băga într-o mare primejdie.

Leurdă. A pieri ca leurda = a dispărea, a fi trecător, vremelnic.

Liliac. Un liliac de copil = un copil frumos ca o floare.

Pădure. Câmpul e cu ochi și pădurea cu urechi = toate ajung să se cunoască, toate ies la iveală. Pădurea de greșeala ei piere = răul pe care ți-l faci singur este mai mare decât cel ce poate să ți-l producă străinii. Un copac nu face pădure = un amănunt singular nu dovedește nimic, nu poate duce la o concluzie.

Pușcă. A învăța pe dracu să dea cu pușca = a da lecții, sfaturi cuiva mai priceput ca tine.

Salcâm. A vorbi salcâm = a vorbi mieros, cu falsă amabilitate.

Salcie. A umbla pe după salcie = a vorbi pe ocolite.

Verde. Cu iarba cea uscată arde și cea verde = pe lângă cei vinovați, pătimesc adesea și cei fără vină. De verde și-a mâncat rodul = se spune despre cineva care și-a irosit averea și norocul încă de când era foarte tânăr. A îndruga (la) verzi și uscate = a vorbi fără rost, a trăncăni. Dar și a asocia, demagogic, gândurilor bune, curate („verzi”), banalități ofilite și minciuni. „Druga” era un fus mare, pe care se punea fuiorul de tors cânepa. Țesătura ce amesteca fire „verzi”, rezistente, cu fire uscate nu putea fi trainică. Iată o zicere neaoșă despre o „tehnică” de manipulare a cărei actualitate ne-o confirmă în fiecare seară, la tv, politicienii noștri. Și care „lasă ascultătorului supus la supliciul auditiv – scrie Ioan Adam – un gust de strepezeală care-l face să izbucnească”: „Frunză verde de măr acru/ Să știi bade, te ia dracu!”. A spune verde-n față = a da în vileag, fără menajamente, o situație neplăcută. Gestul acesta nu-i la îndemâna oricui, ci doar a unui om curajos, îndrăzneț. De aici sintagma inițial admirativă „român verde”, ironizată apoi copios de Caragiale.

Vulpe. A tocmi vulpea din pădure = a negocia, a promite un lucru pe care nu-l ai la îndemână.

 

Erez Majerantz: Legume cățărătoare/ O comedie neagră

 

Prietenul nostru poetul și editorul Adrian Grauenfels mi-a trimis ieri această piesă excelentă, pe care a tradus-o în limba română și a editat-o prin Saga. Am și i-am cerut-o în formatul pe care îl postez, cu gîndul mai ales la prietenii actori și regizori, care ar putea să se gîndească la o montare, dar și la cei care doresc pur și simplu să citească o piesă foarte bună. Mulțumiri, Adrian!

(https://www.jurnal-israelian.com/_files/ugd/62b9aa_340260cdb6cd4277aadbc84ec1fa6f89.pdf )

 

 

Emil Belu: Amintiri din studenție 

 

   Prietenul nostru, eseistul Emil Belu, a început să-și scrie amintirile din studenție. Am la îndemînă cîteva episoade.. Amintirile sînt situate în anii 60 la București dar, deși studenția mea a venit cu aproape zece ani mai tîrziu la Iași, trezesc în mine reverberații, nostalgii. Autorul își așează amintirile sub deviza: „Era pe vremea când electronul era cât pumnul, iar orbita pe care se mișca avea dimensiunea șoselei de centură a capitalei…”. Lectură plăcută!

 

1.Constipație intelectuală

 

Student în anul doi la Facultatea de Electronică și Telecomunicații, Institutul Politehnic, București, l-am văzut pentru prima oară pe profesorul Alexandru Timotin – academicianul de mai târziu – la cursul de Bazele electrotehnicii. Era un om înalt, frumos, de o distincție aparte, o față emaciată ce trăda inteligență și spirit ales. Pe cap purta o pălărie cu boruri mari, stil american, pe care a ridicat-o în semn de salut la intrarea în amfiteatru. Venise recent de la Paris, de la nu știu ce cursuri sau conferințe, avea un aer occidental, se vedea de la o poștă. Să ții cursuri la Paris în acele vremuri (1966) nu era de-colea! Se zvonea că participa și la discuții filozofice într-un grup privat, întreprindere destul de riscantă în acele vremuri. Nu știu sigur dacă din acel grup nu făcea parte și profesorul Mihai Drăgănescu, decan al facultății noastre, ajuns mai apoi, viceprim-ministru, dacă nu mă înșel. Am făcut imediat comparația cu un alt profesor, excelent pedagog – demonstrații clare, pe înțelesul tuturor –, acesta era cel care ținuse cursurile în absența titularului. Alexandru Timotin, deși preda aceeași disciplină, nu părea un pedagog desăvârșit, în schimb avea extraordinare sclipiri.  „Vedea idei”, cum zicea Camil Petrescu, și nu rata momentul să le pună în aplicație, indiferent de conjunctură. Instantaneu ieșea din litera cursului pentru a nu rata obsedantul gând. Umorul, adesea prezent, făcea deliciul studenților. O întâmplare de care mereu îmi aduc aminte: o demonstrație pornită în mijlocul cursului, fără legătură aparentă cu subiectul de pe tablă, care depășea înțelegerea noastră – nu mai știu care era tema –, demonstrație care nu i-a reușit. S-a întors cu fața spre amfiteatru și, spășit, dar cu voce tare a recunoscut: „Nu mi-a ieșit. M-am scremut degeaba!”.

Acel scremut  a declanșat un rîs general, parcă și aplauze.

 

2.Sesiune de vară. Căminul G din Regie.

 

Era moda ca în timpul sesiunii, cadre didactice și diverse persoane cu funcții și atribuții din  cadrul Facultății de „Electronică și Telecomunicații”, să treacă prin camerele căminului, să vadă cum învață studenții, dacă au condiții, curățenie, disciplină, toate cele, cum bine le știți. De altfel, practică curentă în Institutul Politehnic, București. În timpul unei miuțe de fotbal, ținută în spatele căminelor, Stadionul din Regie, Nuțu face o complicație la un genunchi. I se pune piciorul în ghips, de sus până jos, situație dificilă, tocmai în sesiune. În cameră mai locuiau doi studenți: Costică Bălănucă și Mircea Buhăniță. Mircea ia o cariocă neagră, groasă, și-i scrie pe ghipsul piciorului, cu litere de-o șchioapă:  „Vizitatorii să mă pupe-n cur!”.     Într-una din zile se așteaptă vizita decanului Cătuneanu. Unul dintre colegi care locuia într-o altă cameră, îl imita perfect pe decan. Intra prin camere, cum dulapurile mascau intrarea, nu era văzut dar se auzea vocea perfectă a decanului: Cum merge treaba băieți, totul este în ordine? Nuțu, care știa despre cine este vorba, îi replica automat: Ia mai dute-n pizda mă-tii! În luna iunie, în perioada sesiunii de examene din vară, o echipă din partea decanatului,  conform unui obicei statornicit în toate facultățile Politehnicii bucureștene, a vizitat căminul unde locuiau studenții electroniști, pentru a vedea la fața locului condițiile de studiu, confort etc. În camera pomenită intră chiar decanul, cu interogațiile cunoscute: cum merge treaba băieți? aveți tot ce trebuie? Etc. Nuțu, crezând că este imitatorul, i-a răspuns automat cu trimiterea la origini. Iritat de răspunsul „locatarului”, decanul ajunge la patul unde era întins Nuțu, cu ghipsul la vedere, ba citește și inscripționarea de pe ghips. Stupefiat de întâmplare, iese imediat, dialogul devenind inutil cu cei trei locuitori ai camerei…

.

3.Automatul de bere de la Patria

 

Sunt cu Nuțu și Mircea la bufetul de la Patria, pe bulevardul Magheru, unde era un modern distribuitor de bere, o noutate în materie de servicii  pentru cei dornici de udarea gâtlejului. Cumpărai fise și berea curgea în pahar, câteodată nu se mai oprea, rar, e drept, iar datul pe „goarnă” cerea viteză. Ceva mai înainte, Nuțu nimerise un robinet milostiv, robinet care curgea fără oprire, umplându-i câteva pahare.  Nu se mai putea opri, îl mulgea fără încetare. Cei de la rândul care se formase în spatele lui dădeau semne de agitație – unde mai întâlnești asemenea pleasnă ?  Dar, spre stupoarea celor care așteptau, izvorul tămăduirii s-a oprit instantaneu, cerea acum monede. Diavolul își vârâse coada! Nuțu, vesel nevoie mare, ochi lucitori ca două faruri de mașină – fază scurtă, deocamdată – lăuda în gura mare drăcovenia numită „automat”, de parcă era plătit pentru reclamă. Două doamne elegante, în ultimul pătrar după aparențe, pudrate grosier și rujate abundent, se apropie de cel care lăuda „minunea”. La năboiul insuportabil de afară, o întrebare de neocolit adresată de una dintre doamne: E rece berea, domnule? Rece, doamnă, cum p..a mea să nu fie! Cele două doamne au plecat ca din bloc-start. Vreun student nebun, și-or fi zis! Apoi Nuțu, crezând că nu a fost complet răspunsul lui, a mai adăugat numai pentru mine și Mircea o zicere erotică, generată de alcoolemia în rapidă creștere – altfel nu-mi explic! – , zicere pe care au auzit-o și cei din preajmă, de parcă răspunsul lui adresat doamnelor nu fusese suficient:  „Babelor, scoabelor,/

Futu-vă-n cur gloabelor.”

 

5.De la prieteni…

 

Nicolae Coande

 

   Un excelent poem am prietenului nostru Nicolae Coande. După cum am înțeles a fost (și) efectul vizionării unui film cu cei doi actori amintiți în titlu. Amuzant este că, primind poemul pe cînd eram ocupat cu o postare, corectarea unui text și lectura unor mesaje, am reușit să provoc un moment de neînțelegere între noi! Dar a trecut. Lectură plăcută!

 

Ulise, Coca Bloos și Steven Segal

 

Ulise era la arat primăvara pămîntul e gros în Itaca

(Să pun salată pe frontiera dintre spanac și mazăre Kewledon)

Generalii l-au convocat la războiul care avea să-l facă celebru

(Un vișin și o cătină aș vrea să plantez în grădină)

Domnea pe o insulă unde de toate avea nu avea chef

(Covorul de ștevie face rîmele sa viseze itace-n găoace)

De război pentru toanele unor bărbați înșelați de muieri

(Brotăceii au tot dreptul la autodeterminare îți spun)

Sau puși pe furat ca băiatul lui Thetis și al unui țăran muritor

(Piersicul tînăr apără granița dintre lume și haos)

I-au testat atenția aruncîndu-i copilul pe brazdă nemernicii

(Aici au dansat cîndva fără griji Hesperidele)

A plecat la război cu o minte de cal disperat

(Obișnuiam să fiu diligent în anonima mea viață)

Cînd s-a-ntors nevasta număra deja pețitorii

Cum Coca Bloos număra $$$ cînd a fost împușcată de Steven Segal

(Nu degeaba era el grec)

(De aia studiase Coca filozofie).

 

Vasilica Ilie

 

Am anunțat nu de mult apariția unui nou volum al poetei Vasilica Ilie – Portret de femeie cu pălărie bej – și am ilustrat cu un frumos poem din această apariție editorială. Public astăzi un nou poem, care îmi place foarte mult. În consonanță cu tema poemului, autoarea ilustrează postarea cu o pălărie de altă culoare. Îmi place poemul, inclusiv ironia conținută, dar și jocul text – imagine.

                               

La biserică

 

Duminica – nu întotdeauna –

merg la biserică și,

în semn de respect, pe cap,

port pălăria din fetru de culoare bej.

 

Când ajung în curtea interioară

văd lume strânsă pe lângă capelă

și coroane din flori naturale

sprijinite de peretele exterior:

ca niște soldați stau la priveghi.

 

„Iar a mai murit cineva” spun în gând.

Alături, o doamnă către alta, zice:

„Ce-o fi avut? Covidul a trecut…o fi fost vaccinat?

L-o fi iertat Dumnezeu?”

 

Pioasă, intru în biserică.

Lumea ascultă slujba:

unii pe scaune, alții în picioare.

În liniștea profundă

doar vocea aparte a preotului

se aude din altar

ca și cum ar strecura discret

credință în sufletele enoriașilor.

 

Eu stau în picioare și privesc spre icoana

Domnului Iisus Hristos

când spun împreună cu enoriașii, Crezul.

Și parcă Iisus se uită fix în ochii mei

iar eu mi-L imaginez așezat pe cruce,

plin de sânge, luând cu El toate păcatele lumești.

 

Mă cutremur, închid ochii și mă trezesc

la sfârșitul rugăciunii murmurând pe buze:

„Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să vie. Amin”.

 

P.S. Îmi propun ca data viitoare

să port pe cap pălăria de culoare neagră,

ca respect pentru toți morții pe lângă care trec.

 

6.Shakespeare  –  Sonete

 

   Cum s-a oprit ploaia și s-a luminat oleacă vremea, cum a și sosit Marele Will însoțit de un sonet nou și de excelentul său traducător în limba noastră, poetul Adrian Vasiliu. Enjoy!

 

Sonetul  LXXXVIII

 

When thou shalt be disposed to set me light

 

Când să mă desconsideri vei pofti

Disprețul tău făcându-mă să-ndur,

De partea ta și contra mea voi fi,

Probându-ți cinstea, chiar de ești sperjur.

Știind prea bine vina care-o port,

Pot pune mărturie pentru tine

Despre păcate-ascunse, ce mă rod,

Încât vei triumfa, scăpând de mine.

Iar eu, la rândul meu, voi câștiga,

Căci doar, cu drag, la tine îmi e gându’,

Chinul, ce mi-l provoc eu, îți va da

Un avantaj, care la mine-i dublu.

Așa-i iubirea, așa-s eu al tău

Pentru-al tău drept, duc eu întregul rău.

 

   Se anunța o zi atît de frumoasă, de primăvăratecă încît Marele Will a venit dis-de-dimineață, ca să se bucure odată cu noi, dar și cu însoțitorul său, poetul și traducătorul Adrian Vasiliu. Enjoy!

 

Sonetul  LXXXIX

 

Say that thou didst forsake me for some fault,

 

Să spunem că mă lași fiindcă-am greșit,

Și eu greșeala o voi explica.

Zi că sunt șchiop , iar eu șontâcăind

Voi merge, la ce spui n-oi obiecta.

Nu poți, iubire, nici pe jumătate,

Să mă dizgrațiezi, ca să mă schimbi,

Pe cât pot eu, știind ce vrei, încalte;

Străin voi fi de tine între timp,

În cale n-o să-ți stau, iar limba mea

Dulce-al tău nume nu o să-l mai spună,

Ferindu-mă să amintesc cumva

C-am fost, tu și cu mine, împreună.

De dragul tău dușmanul meu voi fi,

Pe cel ce tu-l urăști, nu-l pot iubi.

 

Traducere de Adrian Vasiliu

 

7. Rîdem din răsputeri…

 

   Sau, cum s-ar spune, învățînd moldovenește cu profesor! Sigur, eu fiind din partea locului, le știu, cum știu și altele, dar nu sîntem toți moldoveni. Un grupaj de la scriitorul Ion Fercu și o glumă grafică, mai „general umană” din aceeași sursă… Enjoy!

1.Câte viteze are un moldovean? Are 4 viteze: viteza 4.înşet; viteza 3.înşetişor; viteza 2.tăt pi loc pi loc pi loc.; viteza 1.răzămat (rezemat)…
2 Cum se numește pe moldoveneşte piure-ul de cartofi? Barabuli bătuşiţi…
3.Ce e ăla „piron”? Locul de unde te urci în tren…

4.Cum se cheamă pe moldoveneşte filmul „Lovitură fulgerătoare” ? Pălitură crînşină…

5.Dar filmul „Războiul stelelor”? Gîlşiavă pi şer…
6 .Cum îl numesc moldovenii pe Mihai Viteazul? Mihăiţă Bătăiosu…
7.Cum se numește pe moldoveneşte lovitura de colț la fotbal? Pălitură di ungher..
8.Cum se numeşte pe moldoveneşte lovitura de pedeapsa? Pălitură di osîndă..
9.Cum se numeşte pe moldoveneşte filmul „Salvaţi de clopoţel”? Izbăviţi di tălănguţă…
10.Care-i treaba la Suceava? Bei, mănînşi şi stai dijeaba…
11.Care-i deviza moldoveanului? Viaţa-i scurtă. Dacă tot n-o putem lunji, hai s-o faşim lată!
12.Ce primești la un restaurant moldovenesc dacă ceri „creier pane”? Mimorie di porc prăjîtă…
13.Ce fel de anunțuri se difuzează la metroul moldovenesc? Păza că şi lichiesc uşîli… Urmiază staţia Primăvierii, cu podişca pi partia driaptă…
14.Ce se numeşte pe moldoveneşte „camera ascunsă”? Camera chitită…

15.Un om mergea cu trenul prin Moldova. Cu el în compartiment un moldovean. Se apropie de gara Oituz şi omul nostru deschide fereastra să vadă gara. Moldoveanul din spate:Mărăşeşti. . . Omul nostru: Oituz! Moldoveanul iară: Mărăşeşti! Ba-i Oituz! La care moldoveanul înfuriat: Închide bre jiamu că mă răşeşti!. . . .
16.Cum se numește pe moldovenește „NON STOP”? DIESCHIS VIEŞNIC…

 

   Un banc de la profesorul Septimiu Chelcea, pe tema coaliției, și o glumă grafică de la Ion Fercu, care pare inspirată de alegerile despre este vorba în banc… Enjoy!

Radio Erevan și politica băștinașă…

-Alo, Radio Erevan, vă rog?

-Da, la dispoziția Dumneavoastră!

-Este adevărat că Marcel Ciolacu candidează la șefia PNL?

-Da, dar din partea PSD!

 

Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…