- Poezie de primăvară…
Cei vechi…
…chiar se pricepeau să moară, iată Socrate, iată Platon,
iată Seneca și iată-i pe toți ceilalți, înțelepti sau numai
oameni simpli din lumea veche și atît de amestecată…
în agonie, arzînd de febră, Platon asculta muzica de flaut
interpretată de sclava sa din Tracia, nu, nu știa bine ritmul
și i-a spus asta, ultimele sale cuvinte, cu limbă de moarte…
după cîteva ceasuri, sufletul i s-a înălțat volatil, senin, către cer,
da, cei vechi cunoșteau bine moartea și multe vicleniile sale,
cei vechi se pricepeau ca să moară ușor, plăcuți pentru zei…
murim urît, cîndva ne-am rătăcit de bunele obiceiuri ale ieșirii…
3 Mai 2024, Vinerea Mare, în Iași
2.Un gând…
Nu știu dacă în tot ce am citit – teologi, filosofi, preoți, scriitori, credincioși obișnuiți etc. – am întîlnit o mărturisire de credință creștină mai puternică decît cea formulată de filosoful și călugărul jansenist Blaise Pascal. Mereu m-a tulburat cînd am dat peste ea, prima oară prin anii 80 în cartea lui Lev Șestov despre filosofia lui Pascal, găsită în ediția princeps într-un anticariat bucureștean. Interesant este că pe atunci citisem deja Pensée, ba chiar o studiasem, dar nu o reținusem.
„Jésus sera en agonie jusqu’à la fin du monde: il ne faut pas dormir pendant ce temps-là.”
„Iisus va fi în agonie până la sfârșitul lumii: nu trebuie să dormi în tot acel timp.”
Greu de găsit un moment mai potrivit în an pentru a medita la spusele lui Pascal.
3.Semnalări amicale…
Grație tehnicilor imagistice recente, cercetătorii au reușit să descifreze o mare parte a unui papirus îngropat sub cenușa vulcanică la erupția din 79 d. Ch. a Vezuviului. Între altele, au fost scoase la lumină noi amănunte privind viața lui Platon: momentul în care a fost vîndut ca sclav, locul înmormîntării, și mai ales modul în care și-a petrecut ultimele ore din viață marele filosof – a ascultat muzică de flaut interpretată de o sclavă tracă. I-a făcut observații acesteia privind ritmul, de unde se vede că și-a păstrat calitățile auzului muzical și simțul critic pînă la sfîrșit. Mă gîndesc și la Socrate, la Seneca, la mulți alții – cei vechi chiar se pricepeau să moară! Mai multe informații în acest articol de sinteză din The Guardian.
https://www.theguardian.com/books/2024/apr/29/herculaneum-scroll-plato-final-hours-burial-site
Iar aici un alt articol despre modul în care sînt descifrate papirusurile carbonizate cu ajutorul AI și al tehnicilor imagistice recente…
Mai precis scrierile din tinerețe Maitreyi, Șantier, Biblioteca maharajahului, India, Nopți la Serampore, cele care relevă descoperirea Indiei. Cum o bună parte din timpul meu dedicat lecturii cuprinde recitirile, mă simt pe deplin solidar cu ceea ce face istoricul și poetul clujean. Din păcate, eu rareori găsesc timp să las urme scrise ale recitirilor, așa că sînt bucuros că el își găsește vreme să facă asta…
Anthropos. Revistă de filosofie, arte și umanioare, 4, 2024
Am primit acum două zile, iar între timp am răsfoit și citit, cel mai recent număr al excelentei reviste editate de Horia Pătrașcu (redactor șef) și restrînsa sa echipă redacțională: Dragoș Grusea (redactor șef-adjunct), Cristina Pătrașcu (secretar general de redacție), Cătălin Marin și Adrian Oroșanu (redactori). „Dosarul” numărului are ca temă A fi sau a nu fi? și ca de obicei această este explorată dintr-o multitudine de perspective. Iese un puzzle foarte interesant. Dar la fel de interesante mi s-au părut și studiile și eseurile din afara zonei tematice, am un fel de slăbiciune pentru textul colegului meu de facultate Ștefan Afloroaei – Credințe și nostalgii actuale -, dar nu am lăsat necitite nici contribuțiile din secțiunea de exegeză/comentarii. Să nu uit poeziile! Îi felicit din nou pe entuziaștii și pricepuții redactori și le doresc succes mai departe.
Adrian Grauenfels – Umberto Eco. Biblioteca lumii
Am postat înainte de Paște filmul lui Davide Ferrario din 2022 dedicat lui Umberto Eco. Între timp, prietenul nostru, poetul, traducătorul și editorul Adrian Grauenfels a făcut una de-ale sale – a transcris, tradus și editat într-un volumaș textul – scris și vorbit – al filmului. Să fie primit! Mulțumiri, Adrian! Știu că n-ai astîmpăr!
Dă clic pentru a accesa 62b9aa_ab4a80c46a9f4c939b49a7c1b84d620c.pdf
Scriitoarea Mirela Roznoveanu a avut șansa să participe pe viu, pe 2 Mai, în Trinity Church din New York, la interpretarea acestei minunate piese, dar a avut și amabilitatea să-mi trimită linkul cînd concertul a fost postat. Dar din dar se face rai, așa că împărtășesc bucuria mea. Postez și un link către textul piesei, în latină și în engleza din Biblia Regelui James. Audiție plăcută!
Dă clic pentru a accesa Monteverdi-Vespers-Text-and-Translation.pdf
https://trinitywallstreet.org/events/monteverdi-vespers-2024-05-02
4.De la prieteni…
Maria Ciurea
inima-fantomă
carnea grea ca o bluză
uitată pe sârma de rufe
3 zile ploioase la rând
dă-mi o șansă
vreau să mă scuz
am uitat
tot ce era bine pentru mine
ce mă făcea să râd și să scriu
sufăr de sindromul inimii fantomă
când mă doare ceva ce nu mai e al meu
suferința mută spune mai multe
decât cea pe care o poți striga și explica
vreau să mă lipești de tine și să adormim
pentru că intimitatea noastră străin
a dormi a tăcea și a respira împreună
plimbă-ți mâna pe conturul trupului meu
ca să mă poți descrie în caz că
ceva rău se întâmplă
desenează-mă pe hârtii în aer în nisip
și în apă
ca exercițiu
până când devine
un obicei al tău
e o etapă
dar toate trec
și noi suntem tot ceea ce suntem de obicei
Dar eu sunt doar un biet catatonic
îmi spuneai cândva mereu și mereu
povestea acelui oraș fără nume cu cei
șapte locuitori ai săi rămași de
săptămâna trecută
și câtă apă a curs câtă nostalgie pe câmpii
și ce lacrimi (citat dintr-un savant anonim)
dar eu sunt doar un biet catatonic printre atâția criminali ce se cred niște oameni nemaipomenit de cumsecade
îmi scriu jurnalul direct pe file de calendar
ce-ntre timp au albit
lumea era frumoasă și fragilă ca un
balonaș multicolor de săpun (cândva)
ziua se anunța și ea la fel de frumoasă
precum tristețea unei despărțiri iminente
precum regretul că trenul nu va staționa
niciodată în vara de nord
nu peste multă vreme fiecare oraș va
fi un penitenciar de maximă siguranță
am să te-aștept cu liniște
ca pe un inevitabil final. voi fi
un piccolo zombie innamoratissimo
un zombi mititel îndrăgostit peste măsură
suferind de hiperluciditatea melancoliei
și nemaidorind nimic. doar mergând
înainte. pe o stradă cu felinarele stinse
ce e viața
nu ți se pare curios că orice mâncare
dătătoare de avânt este nesănătoasă sau îngrașă,
că singurul sunet pe care-l poți mirosi la liber
e al bășinii,
că oricât ai umbla rareori te găsești,
nu ți se pare nedrept ca adevărata lumină
să-ți deschidă ochii numai după moarte?
Întrerup seria amintirilor din exil ale lui Emil Belu, pentru a face loc acestui scurt eseu despre vindecarea sufletului. Mi se pare potrivit cu intervalul temporal în care ne aflăm. Lectură plăcută, poate cu folos…
Cum să-ţi vindeci sufletul căzut în disperare? Cum poţi lepăda haina grea a păcatului? Este omul capabil să ridice capul şi să înfrunte Destinul? Desigur, soluţii există, dar aflarea lor este o dramatică luptă interioară din care omul arareori iese învingător. Şi crima şi prostituţia – ca multe dintre căderile noastre nemărturisite – fac parte dintre ispitele diavolului, a cărui existenţă este de netăgăduit; se zice că Luther ar fi azvârlit călimara după el. La vremuri de răspântii sufleteşti, o biblie apocrifă, literatura dostoievskiană, sugerează o cale.
Lumina ardea într-un sfeşnic strâmbat de alamă, aşezat pe un scaun rupt. O încăpere mare, cu tavanul jos şi tapet scorojit, mobilată sărăcăcios pare, mai de grabă, locul ideal pentru o sinucidere decât pentru o mântuire. Clipocitul apei din canalul ce trece prin spatele casei şi umbrele aruncate pe tavan de lumina palidă a lumânării amplifică taina. Când sufletul ţi-e încărcat de grele poveri, gesturile mari vin ca o eliberare: „Raskolnikov se aplecă până la pământ şi-i sărută piciorul”. La întrebarea Soniei privind semnificaţia gestului, Raskolnikov răspunse: „Nu m-am aplecat în faţa ta, ci în faţa întregii suferinţe umane”.
Un ucigaş se apleacă în în faţa unei prostituate. Două fiinţe, două petice de neant îşi mărturisesc abisurile ontologice. În spate, viaţa cu nenorocirile ei, în faţă, o rază de speranţă. Numai cei care au trăit eșuarea mai cred în miracol.
„Natura umană pare, potenţial, predispusă să învingă răul (…)”, crede Paul Evdokimov (Dostoievski et le problème du mal, Editura Musclée De Brouwer, 1978) dar, cum se întâmplă adesea, drumul spre izbândă e plin de provocări și obstacole, mult peste puterile bietului om. Câteodată, nici nu vrem să căutăm poteca salvării, rătăcind în misterioase labirinturi sufletești, într-o speranță de mântuire mereu amânată. Poate că în acest orizont al așteptării se ivește epifania vindecătoare a ființei răvășite, incapabilă să răspundă agresivității ursitei. „Situaţia creştinului e la fel de paradoxală ca a lui Don Quijote. E om şi i se cere să fie Dumnezeu”, crede N. Steinhardt
În „Crimă şi pedeapsă”, există un controversat episod, cel în care Sonia citeşte „Învierea lui Lazăr”. La cererea redactorilor revistei unde-şi publica romanul, Dostoievski a modificat de mai multe ori capitolul incriminat. Atâtea modificări s-au făcut, că până la urmă varianta originală a manuscrisului s-a pierdut şi, poate era o bijuterie literară îndelung şlefuită, aşa cum ne-a obişnuit scriitorul.
Protestele cititorilor au curs din toate părţile. Cum să citească o prostituată din Evanghelie? Aşa ceva nu e posibil! Pravoslavnicul doreşte ca persoanele care ating cărţile sfinte să fie nepătate, să aibă harul divin, să fie asemeni stareţului Zosima sau părintelui Tihon. De unde atâta neprihănire? Unde să găseşti atâta sfinţenie?
Într-o lume a deznădejdii unde, recunoaştem sau nu, cu toţii avem asumat un grad al păcatului, Evanghelia ar rămâne închisă pe veci în absenţa mâinilor curate care să o deschidă. Din fericire, gândul îndreptării îi dă vinovatului puterea de a-şi depăşi teama. Izbânda, împotriva firii, cere renunțări și sacrificii, umilință și smerenie. Cu mâinile tremurânde, Sonia deschise „Noul Testament” la pagina „Învierii lui Lazăr”. Cu voce stinsă începu să citească: „Ci era bolnav unul, Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei…”. Glasul i se frânse brusc, un nod i se puse în gât, abandonându-se pradă gândurilor. Grave mustrări de conştiinţă o năpădiră. Lectura înainta tot mai greu. Gustul vieţii adevărate încolţi în sufletul vinovat. Încă nu-i totul pierdut! Cu greu, tremurând din tot corpul, ajunse la ultimele rânduri: „Lazăre, vino afară!”.Simţi cum i se taie răsuflarea, dar avu puterea de a continua: „Şi mortul a ieşit la lumină, cu picioarele şi cu mâinile legate în fâşii de pânză şi cu faţa acoperită de o mahramă. Iisus le-a poruncit: «Deslegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă …»”.
Închise cartea. Fiorul lecturii îi străbătu corpul firav, iar o ușoară convulsie era mărturia vizibilă a emoției. Faţa lividă, scăldată în lacrimi a Soniei, părea pecetea vinovăţiei. Rememoră toată viaţa ei nefericită: sărăcie şi mizerie, dar, mai ales, acea „jertfire în zadar” pe care i-o reproşa Raskolnikov. O lungă rătăcire între viciu şi virtute, în această lume unde totul e suferinţă: speranțe deșarte și idealuri ratate, sărăcie şi bogăţie, naştere şi moarte. „Cum am putut! O, Doamne!”
„Mucul de lumânare pâlpâia, gata să se stingă în sfeşnicul strâmb, luminând slab odăiţa sărăcăcioasă unde un ucigaş şi o femeie pierdută citiseră împreună Evanghelia”.
(Citatele sunt din „Crimă şi pedeapsă”, Editura Minerva, Bucureşti, 1975, traducere de Ştefana Velisar Teodoreanu şi Isabella Dumbravă.)
5.Shakespeare – Sonete
Acum după Paște, se potrivește un sonet de-al Marelui Will în măiastra traducere a poetului Adrian Vasiliu. Lectură plăcută!
Sonetul CI
O truant Muse, what shall be thy amends
O, chiulangioaică Muză, cum se poate
Să uiți de adevăr și de splendoare?
De-a mea iubire ambele-s legate;
La fel și tu, doar astfel ai valoare.
Răspunde, Muză: n-ai să-mi spui cumva
„Nu-i trebuie-adevărului culori,
Splendorii vreun penel, pentru-al picta;
Ce-i bun e bun și fără ajustări?”
Fiindcă-i perfect, nimic n-ai să mai spui?
Nu face asta, căci tu poți, de fapt,
Să-l faci să-și supraviețuiască lui,
Și peste veac să fie admirat.
Fă-ți treaba, Muză. Te învăț eu cum
Să-l faci mereu s-arate ca acum.
Traducerea: Adrian Vasiliu
6.Hronicariu… Nechifor BUGEAC
Ete comedie! Coana Șoșoacă gioacă danțul ielelor… Aferim, Hronicariule!
De danțul ielei
Đic aceia ce n-o au la inima pre Jupâneasa Diana cumcă dumneaei bate câmpii, au că o ia pre aratură – ci de-i întrebi cum pot adeveri cele spuse, nu au cum. Ci acestora le-au venit in agiutoriu insăși Jupâneasa, carea trecând pre lângă un ogor l-au văđut pre acesta înflorit cu flori galbine de rapiță, și gândesc că au cređut că-s sânziene macar că nu ne aflăm în meseța lui Cireșar ci numai în cea a lui Florar, fiind adi điua de Armindeni. Deci s-au înveștmântat aceasta în iie precum ielele ci au intrat în acel lan cu nevinovată feata dumisale și au pornit a dănțui pre o iamanea carea dice că fără osebire de neam, cu toții în țeara noastra am fost zămisliți. Ci poate că au dănțuit den altă pricină, de bucurie că i-au dat ocărmuirea direptul de a căta la dregătoria de dvorniceasă a Bucureștilor – deci de vroiți a pune pecetea pre numele dumneaei o puteți face, macar că cu mine stricați prieteșugul.
- Rîdem din răsputeri…
Și, ca de obicei cînd este vorba de trimiteri de la scriitorul Cezar Straton, cu titluri. Un grupaj tematic foarte amuzant extras din megagrupajul pe care îl am la îndemînă. Și o glumă grafică francofonă, dar ușor de înțeles, de la profesorul Septimiu Chelcea. Enjoy!
Umor…cu morcovi. Un proaspăt polițist, de-abia ieșit de pe băncile Academiei de Poliție, a fost însărcinat să ancheteze o spargere. S-a înapoiat la secție şi a raportat: – Domnule căpitan, de la magazinul spart s-au furat două cartușe de Kent și trei kilograme de morcovi. – Și ai vreun suspect? – Nu, dar va trebui să caut un iepure care tușește.
De gustibus. Soția către soț: – De ce nu mănânci? Ai spus că ești flămând ca un lup. – Și unde ai văzut tu că lupii mănâncă morcovi?
Potență. Întrebare la Radio Erevan: – Am citit că morcovii pot să crească potența, e adevărat? – În principiu da, dar sunt greu de legat…
Alternative. Consumul de morcovi îmbunătățește vederea. Consumul de vin chiar o dublează! Opțiuni.
La piață: – Doi morcovi, vă rog! – De care doriți: normali sau… bucurie feminină? – Invidie masculină!
Genetică (ultra-modernă). Clientul: – Nu vă supărați, morcovii ăștia sunt modificați genetic? Vânzătorul: – Nu, de ce întrebați? Morcovul: – Chiar așa, de ce întrebați?
Morcov. – Bulă, ce este roșu și strălucește? – O mașină de pompieri, doamnă. – Răspunsul corect este un măr, dar îmi place cum gândești. – Doamna profesoară, am și eu o întrebare. – Spune, Bulă! – Ce este lung, roșu, și îl bagi în gură? – Bulă, ești nesimțit! – Doamna profesoară, răspunsul corect este un morcov, dar îmi place cum gândiți!
La oftalmolog: – Doctore, oare e adevărat că dacă am să mănânc mai mulți morcovi am să văd mai bine? – Te mai îndoiești? Dumneata ai văzut vreodată iepure cu ochelari?
Dorințe. Ursul și iepurașul găsesc lampa fermecată! Iese Duhul din lampă și le cere să-și pună fiecare 3 dorințe. Ursul: Vreau o ursoaică. Iepurașul: Vreau mulți morcovi. Ursul: Vreau mai multe ursoaice. Iepurașul: Vreau salată de morcovi. Ursul: Vreau și mai multe ursoaice. Iepurașul (cu gândul la morcovii promiși): Mi-aș dori ca ursul să devină impotent…
Preț. Un iepure merge la un bar și zice: – Cât costă o picătură de suc de morcovi? Barmanul: – Nimic. Iepurele: – Atunci dați-mi vreo 500 de picături.
Un banc de la profesorul Septimiu Chelcea, pe tema arzătoare a fidelității, și o grafică, nu spun glumă grafică, pentru că nu e glumă, ci un îndemn la vigilență neabătută! Mi-a venit de la poetul și traducătorul Adrian Vasiliu. Enjoy!
„Tu ești viața mea”
– Dragă, aseară l-am văzut pe „Tu ești viața mea” al tău…
– Da? Unde?
– La Restaurantul Bumbești, era cu fosta „tu ești viața mea” a altuia, o brunetă.
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
