1.Reamintiri…
Nu știu dacă sutra pe care o citez este atribuită direct lui Buddha sau aparține unuia din urmașii săi, dar mi se pare deosebit de interesantă și importantă, așa că mă bucur că am găsit-o notată într-unul din caietele mele care păstrează urmele unor lecturi: „Omul care se socotește superior, inferior sau doar egal cu un alt om nu înțelege realitatea”. Da, nu înțelege realitatea pentru că nu percepe diferența care face diferitele entități în mod esențial de necomparat. Sutra aceasta îmi aduce aminte o vorbă pe care mi-a spus-o de mai multe ori Al. Paleologu, prima dată într-un interviu pe care i l-am luat în toamna lui 1990 la Paris, pe cînd nu mai era ambasador, ci numai „ambasadorul golanilor”. Auzise vorba la un curs al profesorului său de drept constituțional de la Sorbona, i-am uitat numele dar nu asta contează, ci vorba. Iar aceasta este tot despre diferență: „Femeia nu este superioară bărbatului, nu îi este acestuia inferioară, și cu atît mai puțin nu îi este egală”… De bună seamă că așa stau lucrurile, îi este diferită… Diferența e de natură ontologică, drama începe cu intenția de a pune accent axiologic diferenței și trecerea la ierarhie. În sensul acesta trebuie înțeleasă vorba lui Remy dee Gourmont: „A exista înseamnă a fi diferit”.
Pe de altă parte, noi nu putem cunoaște în general și nu ne putem cunoaște decît prin comparație. Pînă și definiția se fundamentează pe comparația dintre exemplar și genul proxim, prin apel la diferența specifică. În plan omenesc, vorba lui Royer-Collard: „Știu că nu valorez mare lucru în absolut, dar cîștig mult prin comparație!”…
- Hronicariul… Nechifor Bugaec…
Și se uită Hronicariul, și se uită, se cutremură și cu voce tare dzice…
De o cântare de la Coana Mare, și de calul ce au cântărit-o
Nespus de mare drag are de țeară Coana Mare; că am văd̦ut cu totii deunădzi cumcă la întrecerea de cântări de-i dzice « Vedenia Evropii » au mereu sorți de izbândă aceia carii înfățișeasză norodului drăcești privelisti – au cu fameni precum acela ce au luat cununa, au cu draci precum aceia den Ivernia. Deci ce au gândit aceasta? Să închipuie asa grozăvie cum nu s-au mai aflat în acea întrecere, în ist fel pecetluind intâiul loc pre podișcă pentru teara si neamul iubit al dumisale. Deci au purces aceasta si au aflat cel mai voinic harmăsar și au încălecat Coana Mare pre șa. Și au chemat aceasta nisțe muiari nurlii foarte, și punîndu-le pre creșțet chipie de osteni muscali, le-au tocmit den milostiva punga dumisale a cânta o iamanea în ist chip :
« Alelei, vine Soșoaca
Vine aceasta cu voinicele
Aidem, dar, la răzmeriță
Vine, deci, Soșoaca
Ce are să surpe cloaca ».
Ci foarte mă îndoiesc că are sa surpe aceasta cloaca, macar că de nu-i dadea aceasta jaratec harmasarului nainte de a aburca în spinarea bietului dobitoc, poate acesta se surpa. Ci mă îndoiesc si ca are să câștige minunată cântarea dumisale la Vedenia Evropii, că iaste cerut ca o asemenea infatișăre să hiie intăia oară, iară gurile rele –anume boiar Vasile Alisandrii – đic cumcă au mai fost o boieroaică durdulie, Coana Chirița, carea tot în voinică den vechime – adecă amazoancă – s-au înveștmântat și s-au infatișat naintea țăranilor, đicand apoi:
«Astfel hurducă și gloaba asta, ca m-o apucat de vro sapte ori sughitu pan-acu… aracan de mine c-or sa ma lase sa sed toata ziua calare ca un jandar ».
Ci mâ tem că are să trebuiască să schimbe aceasta stihurile, câ o paște pe Coana Mare a pierde numele de Șoșoacă den pricină că i-au pricinuiut boiar Silvestrul;uyi, soțul dumisale, mare nacaz, iară acesta așa cum i l-a dat, i-l poate și lua înapoi; iară ce se va pretrece, numai Domnul știie. Ci una singură știm fără pic de îndoială, cumcă Epstenie sieși viiata nu și-au luat-o. macar că ar hi făcut așa grozăviie la vederea unei așa si mai mari grozăvii, au macar și-ar fi scos ochii.
Și se uită iară Hronicariu și vede luptele pentru dregătorii și dzice…
De Portarul Sucevei
Mare cinste iaște dregătoria de Portar al Sucevei; deci dupre Hatmanul Șendrea și Luca Arbore, au viit rândul neamului mâțesc de a căta așa căftănire; că iaște în Suceava un cotoi, Costică Harasim, și acela vroiește ca norodul să puie pecetea pre numele dumisale. Ci îsi đice acesta „umanist”, deci au prins în cadră și pre Oscar, omul de-l grijește și-l dezmiardă. Ci macar că nu mi-e drag taraful dumisale, gândesc că orice cotoi iaște mai îndreptățit a ocârmui o cetate decât oamenii; că nasc la Moldova oameni, dar nasc și mâțe.
3.Semnalări amicale…
Patrick André de Hillerin: Ticălosu’ și Găunosu’ ne-au mâncat douăzeci de ani din viață
Foarte utilă retrospectiva prezidențială a lui PAH. Nici nu ne-am dat seama cînd au trecut 20 de ani peste noi și cîtă incompetență, mizerie și ticăloșie a putut arunca peste noi debila clasă politică, cu aceste simboluri ruginite pe fudulele cașchete… O lectură absolut necesară măcar să ne dăm seama cîtă prostie zace în noi! Nu că ne-ar ajuta pe viitor!
https://www.catavencii.ro/ticalosu-si-gaunosu-ne-au-mancat-douazeci-de-ani-din-viata/
A apărut „Așa să nu iubiți” de Mihaela Roxana Boboc
Pe la începutul lui aprilie, am publicat un mic grupaj de poeme din acest volum, care iată acum a apărut – Așa să nu iubiți (Editura Cartea Românească Educațional, Iași, 2024). Voi publica rîndurile mele însoțitoare de pe coperta a patra și un poem. Și, desigur, coperta! Lectură plăcută!
„Voiam să încep această scurtă prezentare prin semnalarea originalității poeziei Mihaelei Roxana Boboc, dar mi-am dat seamă că risc să comit un pleonasm. După cum ne reamintește Martin Amis, poezia este originalitate. La limită, poeții sînt originali sau nu sînt. Iar poeta noastră este. Asta nu înseamnă că nu frecventează o arie tematică în comun cu ceilalți poeți – în fond, temele zise poetice sînt limitate numeric -, că nu apelează la tehnici cunoscute sau că nu putem percepe imagini din registrul general al poeziei. Poezia nu-și afirmă originalitate prin răspunsul la întrebarea „ce” – ce folosește -, ci prin răspunsul la „cum”. Acest „cum” îi conferă originalitatea. În fapt, poeta oscilează între melancolia de subtext și pregnanța formulelor, adesea în registrul dur, dar și mai interesant mi se pare jocul cu timpul, tensiunea dintre timpul calendarstic – sînt numeroase mărci ale acestuia în poeziile sale – și timpul care scapă calendarului și căruia nu îi putem scăpa, pe care îl putem numi timp universal. Asa să nu iubiți sună titlul volumului și am senzația că este în răspăr, ironic. De multă vreme n-am citit un volum atît de provocator. Ba chiar discret provocator, ca să închei cu un fel de oximoron!”
Liviu Antonesei, 30 Martie 2024, o sîmbătă
Ziua Z
simt un poem bun cum picură din taste
apoi se preface în stană de piatră
o zi oarecare
devine ziua Z când pornesc motorul
cafeaua nu s-a răcit în cană
nici trupurile noastre după risipa de dragoste
se îndoaie ca o hârtie
uitată în buzunar
am notat ceva care nu mai contează
va ajunge în mașina de spălat
odată cu lenjeria de corp care nu mai păstrează nimic
din gustul buzelor tale
ajung târziu în pat
bezna mă absoarbe odată cu pătura
sub care trupul meu
pâlpâie ca o lumânare
poezie și ceară.
3.De la prieteni…
Orizonturi asincrone
Fiecare zi, o nouă bătălie;
linii drepte pe hârtie, dar vieți browniene.
Zgomotul orașului: o constantă zi și noapte,
timpul se grăbește în cadență
Unde sunt eroii?
Se ascund în benzile desenate,
salvarea vine cu o întârziere de două zile,
viața nu mai e demult un coș plin cu reduceri
…
(dar a fost vreodată?)
Politica – un improvizat ring de box,
lovituri sub centură, promisiuni pe repede înainte,
voturi vândute la mercurialul deșertăciunilor,
adevărul e relativ, și totuși doare
Schimbările climatice nu sunt doar titluri,
fiecare furtună lasă cicatrici tot mai adânci,
pământul urlă sub asfaltul fierbinte,
dar noi continuăm să consumăm, să ignorăm
În fiecare dimineață aceeași rutină,
cafea, știri, o doză de apatie
și un zâmbet forțat pentru cei de lângă noi,
într-o lume cu axul tot mai înclinat
Tăcerea nu-i de aur,
e semnul că am obosit să strigăm
și poate că am pierdut deja,
dar mâine…
mâine…
Ionuț Cristache: Amintiri din secolul trecut sau memorii subiective în opt secvențe (7 & 8)
Iată că autorul a decis să-și încheie săptămîna cu aceste rememorări din mileniul trecut, postînd două episoade deodată pe site-ul ficțiunea.ro. Reamintesc că Ionuț Cristache este prozator și jurnalist cultural, autorul mai multor romane, printre care Calendarul cu patimi (2002), Gândul lui (2005), Ingrid târfa (2007), Emo-kids și efectul de lac în America (2013), Rumegând între antilope ș.a. Cel mai recent roman a apărut în 2021 și se numește A doua față. Colaborează la mai multe publicații și este senior-editor la Gazeta Dâmboviței.
https://fictiunea.ro/2024/194/art46/index.html
Emil Belu: Bellissimes. Note din exil (6)
Iată un nou episod din rememorările din exil ale eseistului Emil Belu, de data aceasta sîntem la Budapesta. Reamintesc că acest ciclu se petrece sub semnul versului lui Horațiu „Cerul deasupra-l schimbi, nu sufletul, marea trecând-o.” (Epistole, I, l l)
Creionul
Sunt la Budapesta, imediat după răzmerița din decembrie. Într-o vitrină zăresc un evantai colorat de creioane mecanice „Faber-Castell”, marcă pe care o apreciam din vremea studenției, când tata mi-a cumpărat o riglă de calcul cu aceeași siglă. Aveam câteva creioane acasă, dar cele din vitrină mi-au făcut cu ochiul. Intru, fac un tur al librăriei, aleg un creion și mă duc la casă să fac plata. Cum nu aveam mărunt, înmânez casierei o bancnotă de 100 de forinți. Casiera distrată, sau mânată de alte gînduri financiare, îmi dă restul de la 50 de forinți. În bruma mea de maghiară dobândită într-un oraș din nord-vestul țării, îi explic că i-am dat 100 de forinți, dar nu reușesc să o conving. Insist cam zgomotos și apare șefa. Închide imediat casa de marcaj, face inventarul și ies victorios. Mi se restituie forinții cuveniți, primesc scuzele de rigoare, ba mai mult, primesc cadou o ciocolată. E în joc „obrazul” nației!
Dacă întâmplarea ar fi avut loc într-un magazin din București, sunt sigur că rămâneam fără rest, ba mă scoteau și în șuturi pe ușă…
4.Shakespeare – Sonete
Se anunță o adevărată zi de vară… Marele Will, împreună cu excelentul său traducător, poetul Adrian Vasiliu, se apropie la umbră aducînd cu ei un nou admirabil sonet. Lectură plăcută.
Sonetul CIV1
To me, fair friend, you never can be old,
Tu mie n-ai să-mi pari bătrân nicicând,
Fiindcă de când privirea ți-am privit,
Splendoarea ți-ai păstrat. Trei ierni la rând
Pădurile-a trei veri au desfrunzit;
Trei primăveri al toamnei galben dar
L-au căpătat, din câte am văzut;
Trei Prieri s-au topit în Cireșari
De când eu numai tânăr te-am știut.
Splendoarea-i precum limba unui ceas,
Ce fură din ecran abia simțit;
La fel, părând același c-ai rămas,
De fapt te schimbi și sunt dezamăgit.
Așa fiind, voi nenăscuți, să știți:
Splendoarea a murit până să fiți.
În românește de Adrian Vasiliu
- Și despre acest sonet se speculează că ar fi un sonet „datat”, în sensul că ar fi fost scris fie în anul 1599, fie în 1604. Pentru argumentele numerologice ale datării, trimitem la site-ul https://shakespeares-sonnets.com/index.php,
- Rîdem din răsputeri…
Un mic grupaj canadian, de la Virgil Glăvan și o glumă semi-grafică de la profesorul Septimiu Chelcea. Enjoy!
-Ai auzit? Nevasta lui Mitică a născut tripleți.
-Care Mitică, angrosistul?
-Da.
-Așa-i trebuie. Să vadă și el cum e când comanzi o marfă și ți se trimite mai mult.
*****
Bunicul îi spune nepoțelului:
– Du-te la farmacie și ia o pastila de viagra și iți dau 10 lei!
A doua zi dimineața nepoțelul găsește 50 lei pe noptiera și îl întreabă pe bunicul:
– Bunicule, ai zis că îmi dai 10 lei de ce sunt 50?
– Restul sunt de la bunica!
*****
Un bărbat intră într-un magazin și cere unei vânzătoare:
– Vreau un litru de vin.
– Alb sau roșu?
– Mi-e indiferent. Sunt orb.
*****
Sotia:
– Ies în oraș pentru vreo 2 ore. Vrei ceva?
Soțul:
– Nu, e suficient.
Iarăși avem un banc cu Bulă la rubrică! L-am primit tot de la prietenul nostru Virgil Canadezul. Iar gluma grafică este o caricatură de Ion Barbu, care a sosit de la profesorul Septimiu Chelcea. Sigur, personajul aduce tot mai mult a Moș Teacă, dar nici Bulă nu e departe… Enjoy!
Ochelarii, ah, ochelarii! Bubulina se întoarce de la oftalmolog și îi zice lui Bulă:
– Iubitule, mi-a zis oftalmologul că, de acum înainte, trebuie să port ochelarii ăștia de vedere.
– Nu îți face griji, Bubulino, își stă foarte bine cu ei.
– Mersi, dar mi se pare că sunt mai urâtă cu ei.
– Știi de ce te vezi mai urâtă, Bubulino?
– De ce, Bulă?
– Pentru că deja vezi mai bine…
Un banc de la scriitorul Cezar Straton, extras dintr-unul din grupajele sale, și o glumă semi-grafică de la prozatorul Ion Fercu. Enoy!
Tatuajele… În seara nopții nunții, tânărul mire își dezbracă pentru prima dată soția „în pielea goală”, cum am zice noi, românii. Surpriză incredibilă – și, culmea, plăcută – pentru el: fata avea un tatuaj cu „Regele Elvis” pe fesa stângă și un tatuaj cu Johnny H. pe fesa dreaptă! În culmea emoției, mirele exclamă:
– Oh, ce potrivire! Și eu îl iubesc pe Elvis, pot să-l sărut?
– Da, bineînțeles, chiar te rog, dragul meu!
– Uau, eu îl ador și pe Johnny, pot să-l sărut și pe el?
– Da, desigur.
La final, mireasa spune:
– Și asta e chiar tot?
–Da, iubito!
– Și pe Demis Roussos, nu-l săruți?
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
