1. Ioan-Florin Florescu: Din Învățăturile lui Feodosie către fiul său, Sfertodocsie
Ioan Florin Florescu, Florin pentru prieteni, părintele Ioan pentru enoriași, este de mai bine de zece ani preot ortodox în Scoția. Dar înainte de asta, a fost o prezență foarte activă în viața publicistică și culturală a Iașului, unde s-a stabilit imediat după încheierea studiilor de silvicultură la Brașov. A fost redactor și redactor șef la Monitorul de Iași, mîna mea dreaptă la Timpul, pe cînd studia teologia, preot de țară, redactor pentru cartea teologică la Polirom.
La puțină vreme după stabilirea în Scoția, a început să țină acest blog. Ne-am văzut ultima oară acum aproape cinci ani, în mai 2017, cînd a venit la Iași pentru lansarea unei ample selecții din textele de pe blog, care a apărut la Polirom. Fotografia este de atunci. Îi mulțumesc lui Adrian Defta pentru semnalarea acestei postări, pe care o reiau…
2.Un poem de la prieteni…
Un foarte frumos poem al lui Mircea Dinescu din numărul de săptămîna trecută al revistei… Nu e vesel? Sigur că nu. Rareori poemele vesele ies bune!
https://www.catavencii.ro/editorial/cutia-de-scrisori/
Cutia de scrisori
Cutia de scrisori care odată
se gudura și mă lingea pe față
acum e otrăvită și turbată,
nu încerca s-o mîngîi că te-nhață
în colții ei de taxe și somații,
cu burta plină de scrisori abjecte.
Parcă aș fi rușinea unei nații,
parcă-s o magazie cu defecte.
Mă-neacă-n datorii cei de la ape,
mă pîrpălește cu mesaje banca,
cu fulgi cu tot dispusă să mă pape,
cum mi-a prezis pe vremuri baba Vanga,
că o să cad din comunism în plasa
celor care-au tăcut atunci în turmă,
făcînd din viața mea tabula rasa,
să nu rămînă din trecut vreo urmă,
cînd de rușine și exasperare
am vrut chiar vouă să vă schimb destinul.
Deschid Infernul azi ca pe-o scrisoare.
Vă rog să mă lăsați să intru primul.
3.Poemul săptămânii…
Ossip. O reverență
Poate că dorința mea se va împlini. Și pentru că l-am citit prima oară în franceză, îi scriu prenumele cu dublu s – also romanized Osip Mandelstam, Ossip Mandelstamm… Cu un portret de Zamfira Bîrzu.
Ossip. O reverență
Eram tînăr cînd a scris că e bine că Ossip
nu a luat și versurile cu el în lunga călătorie
spre singurateca stea, steaua Nordului –
le-a așternut pe albele scoarțe ale mestecenilor
și colegii în zeghe le-au întipărit pe propria
lor scoarță, fără greș, de parcă ar fi avut de dus
mai departe Vedele, sau poate chiar Tora civilă,
și Vede erau, și erau Tora, insule libere
în lumea aceea ferecată în grele lanțuri…
Și fiecare după cum a plecat le-a spus,
silabă cu silabă, pumnului aceluia de femeie
care devenise toată o uriașă, gigantică ureche,
și le-a trecut cu scris caligrafic, subțire,
pe foi de hîrtie, să nu se piardă nici o vocabulă
călătoare cu anii din scoarță în scoarță –
și avem versurile, și poate că Ossip, n-a plecat,
rătăcește-n taiga, scrie pe scoarța albă
a mestecenilor de după cercul polar,
atunci, acum și de-a pururea pururi!
19 Ianuarie 2020, în Iași
- Râdem patriotic…
Bancul a venit de la Cezar Straton
O biserică din România a primit o donație care a bulversat întreaga comunitate locală. Tanti Maria, femeia care e responsabilă cu vânzarea de icoane, lumânări, brelocuri și alte chinezării „sfințite”, ne relatează ce s-a întâmplat:
– Azi dimineață, am găsit pe treptele bisericii o cutie destul de mare pe care era lipit un bilet. În bilet scria: Donație! Din toată inima, sper să vă folosiți de ea cât mai mult timp. Când a venit Părintele Bănuțel Chimir, care abia se întorsese de la Dragonul Roșu cu un set nou de icoane cu Astenie Boca, i-am dat cutia și, când a deschis-o, a început să blesteme de toate cele sfinte, țipând în gura mare că a intrat lucrarea Satanei în biserica lui, că va trebui să sfințească totul, din nou.
– Să ia repede cineva blestemăția asta de aici, că simt cum îmi pierd harul… a șuierat părintele Bănuțel către cei câțiva enoriași adunați în ușa bisericii, atrași fiind de sudalmele pochii…
Dar, vezi matale, acu’ nu mai avea nimeni curaj să pună mâna pe lucrarea diavolului. Toți se codeau, dascălul Bișnițel Copeică s-a uitat în cutie, a făcut repede o cruce mare și a fugit galben la față. Așa ceva nu văzuse niciodată într-o biserică. Până la urmă, clopotarul satului și groparul au strâns tare din dinți, au făcut și ei o cruce, și-au făcut curaj, au luat cutia și au dus-o departe și au îngropat-o adânc, ca să nu o mai găsească nimeni.
– Dar, până la urmă ce era in cutia aia? întreabă reporterul, la final.
– Ei, maică, era o casă electronică de marcat!
LIVIU ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
