1.Poezie de ianuarie…
Tlön
trec încet prin parfumul insidios și subtil de dafini,
între lumea în care domnește iubirea și lumea perfectă
din mintea lui Jorge Luis am ales-o mereu pe cea dintîi,
mereu zbucium, pasiune, suferință, una selva obscura…
aflat spre capăt, capătul vieții, capătul lumii, mă întreb
dacă am ales înțelept, dacă am ales înțelepciunea…
nu, numai înțelepciune n-a fost viața toat-a mea!
la a doua venire, răsărind dintre haldanii de cînepă,
pe care femeile tribului îi vor pune la înmuiat,
dintre hlujanii sosiți de peste marea cea mare,
dintre pîlcuri de chiparos și măslini, dintre lanuri
de iasomie și de nu-mă-uita, per Bacco, ce voi alege?!
22 Ianuarie 2024, în Iași
Mandala vie
privesc mandala de pe ecranul mașinăriei de vise,
mai întîi concentrat, apoi relaxarea sporește continuu,
dinspre margine înspre centru, văd fiecare contur,
liniile drepte și curbe, mă opresc în centru și-l fixez
cu mîngîierea unei privire ușoare, dar care atinge,
cobor în timpul acela și parcă totul devine aievea,
cîmpii și păduri, culmi și văioage, peștera ascunsă,
da, parcă totul devine aievea, poate în timpul acela
totul a fost aievea, spun mantra pe care suprapun numele,
numele ascuns și cîntecul ascuns în mintea goală,
în timpul acela, poate că totul e aievea în timpul acela…
24 – 25 Ianuarie 2024, în Iași
Oinops pontos
Borges nu ai deloc dreptate să-i reproșezi lui Homer
că se înșeală și că vrea să impună un clișeu pe milenii –
marea are toate culorile, după ceasuri și după zbucium,
o văd purpurie la răsărit, de culoarea safirului mai apoi,
a smaraldului, o văd uneori neagră și uleioasă ca păcura…
ceartă între marii orbi ai lumii sub privirea ciclopului,
nu în paradis, nu în lume, într-un roman, aici, în poezie…
da, văd marea cu fața ca vinul, la ceasul acela de amurg
la care îmi torn primul pahar din vinul parcă stors
din stîncile insulei, care e aidoma culorii mării, acum,
iar tu îndepărtato ai putea depune această mărturie…
23 Ianuarie 2024, în Iași
2.Semnalări amicale…
Radu Mârza ne recomandă o carte…
…și mă adaug recomandării, cum recomand toate cărțile lui Jean-François Revel, acum și traduse, cred că toate, în românește. În ce mă privește, de la începutul anilor 80, revin mereu la Revel – ca și la Raymond Aron, de altfel…
Despre fragilitatea democrației. Amintiri despre o carte franțuzească citită în studenție
În studenție, mergeam la Centrul Cultural Francez, a cărui bibliotecă se găsea, la acel moment, în spațiile Bibliotecii Academiei. Mai răsfoiam, mai citeam tot felul de cărți. Una mi-a rămas puternic în memorie. Jean-François Revel, Comment Les Démocraties Finissent. Am căutat-o în catalogul Bibliotecii Naționale a Franței și am aflat că a apărut în anul 1983. Iată fișa bibliografică completă:
Jean-François Revel, Comment les démocraties finissent. Paris, B. Grasset, 1983, 332 p.
Cărțile de la Centrul Cultural Francez nu se puteau lua acasă, așa că m-am dus de câteva ori până când am terminat-o de citit. Îmi amintesc și acum șocul și revolta pe care acea carte mi-a provocat-o. Șocul… astăzi aș spune dușul rece. Pe vremea aceea (trebuie să fi fost anii 1993-1994, cred), eram un student la Istorie, entuziast, care avusese 15 ani la Revoluție și care învăța din mers, alături de toată lumea, cum este cu democrația. Democrația care, pe vremea aceea, în România era o caricatură (nu discut cum este ea acum…). Învățam din presă, din istorie și din cărți.
Fără să am pretenția să fac o analiză a cărții, pe care nu am pus mâna de atunci (recunosc, acum am căutat-o în format electronic, dar nu am găsit-o pe franțuzește, ci doar în spaniolă), o idee care mi-a rămas și pe care o rezum aici: democrația este fragilă prin însăși natura ei, pentru că tocmai spiritul democratic – permisiv fiind prin însăși natura ei cu ideile politice – dă posibilitatea de manifestare unor idei politice diverse, inclusiv unora radicale, extremiste, care sfârșesc prin a omorî democrația. În anii aceia, a fost o lecție foarte dură pe care am învățat-o de la Jean-François Revel și mi-a rămas în memorie ca un soi de coșmar ascuns.
Pe măsură ce trec anii, mai ales din 2014 încoace, constat cu tot mai multă amărăciune că istoricul, politologul și sociologul francez a avut dreptate. Extremismele sunt în ascensiune, președinții autoritariști – tătucii – sunt tot mai prezenți, mai vocali și mai puternici, mai convingători pentru cetățenii care preferă să nu gândească cu capul lor, plecând urechea la mierea otrăvită a extremiștilor, suveraniștilor, populiștilor și conspiraționiștilor. Aceiași cetățeni (alegători care aleg sau care aleg să nu mai aleagă) se transformă în mase, care binecuvântează prin tăcerea lor dictatorii la care, câțiva ani mai târziu, populația civilă oropsită le cere ajutorul ca să le dea apă caldă și căldură, să le aducă înapoi soldații de pe front (unde chiar ei, dictatorii, i-au trimis). Între timp am învățat expresia ”democrație iliberală”, iar expresia ”Nu ne vindem țara” a făcut victimă tocmai țara care a inventat democrația modernă. Pașnicii și iubitorii de natură ecologiști se dovedesc a fi stipendiații unei mari puteri dornice să-și vasalizeze, prin gaz ieftin, Europa. Țări suverane sunt invadate de armate fără însemne de stat, provincii sunt invadate de armate ale unor țări care deplâng agresarea propriilor minorități (pe care ele după aceea le bombardează cu bestialitate). Foști președinți, candidați la noi alegeri prezidențiale, purtându-și cu seninătate cele 91 de capete de acuzare în Justiție, refuză să-și recunoască înfrângerea și organizează insurecții împotriva instituțiilor fundamentale ale statului democratic. ”Influenceri” grețoși urlă în parlament și se amenință unii pe alții cu fapte sexuale. În discursurile lor naționaliste și extremiste, atunci când plâng de grija minorităților naționale periclitate și când vorbesc despre teritoriile ”naționale” care trebuie revendicate, smulse, anexate etc. uită tocmai de cele care sunt amenințate cel mai grav. Uită pentru că sunt finanțați tocmai de către cei care le amenință. Atâta timp cât Ceaușescu, Stalin, Lenin, Che Guevara și Mao sunt modele, ba chiar sunt considerați cool, ceva este foarte bolnav în societatea noastră. Iar boala aceasta vine tocmai din lipsa noastră de grijă pentru democrație.
Are dreptate Jean-François Revel: democrația este fragilă. Este datoria noastră, fiecare prin mijloacele prin care putem și prin care ne pricepem, să o apărăm. Unii scriu pe bloguri, unii organizează demonstrații la care participă sute de mii de persoane care manifestează împotriva unor partide extremiste, unii fac politică, iar unii luptă cu arma în mână pentru democrație. Și toți trebuie să meargă la vot. Pentru dreptul de a putea să nu fii de acord cu mine, vorba drăguțului de Ion Rațiu.
Adrian Grauenfels – „Love and Hate”, expoziția de la ICR Tel Aviv
Am anunțat din vreme vernisajul expoziției Love and Hate, de organizarea căreia poetul și editorul Adrian Grauefels s-a ocupat la ICR Tel Aviv. Expoziția a fost vernisată pe 18 ianuarie și va putea vizitată pînă pe 15 martie. Mai jos, impresiile curatorului așa cum au fost postate pe site-ul Jurnal Israelian…
(https://www.jurnalisraelian.com/_files/ugd/62b9aa_a00ac0533cf24f4080b283c291123ecc.pdf )
Rexpublica, nr. 4, decembrie 2023
Tocmai am primit cel mai recent număr al excelentei reviste Rexpublica. Poate ar trebui să reamintesc că subtitlul publicației este „hub independent de cultură urbană și literatură”, care subliniază mai bine miza – de altfel miza este acoperită în cele patru apariții de pînă acum. Ar mai trebui urmărit și serialul lui Marian Mărchidan O nouă Fundație- Schimbarea paradigmei dedicat Asociației pentru Cultură Urbană și Modeernitate (ACUM), revista fiind editată de această organizație, ele fac parte din același proiect de dezvoltare culturală și modernizare. Este unul din cele mai importante proiecte independente din cîte cunosc și, cum îmi stă în obicei, îi țin pumnii și dacă îl pot ajuta cu ceva o voi face. Revista este cum ne-a obișnuit de la primul număr, adică foarte bună, prin urmare deschisă, interesantă, vie. În fine, amintesc din nou mica redacție care reușește să scoată o publicație cu adevărat necesară și valoroasă: Călin Dengel (director), Camelia Iuliana Radu (redactor șef), Bogdan Stoicescu (Senior Editor), Maria Dobrescu, Abie Elena, Marian Mărchidan. Felicitări și să durați! De la linkul atașat, poate fi descărcat numărul recent apărut, dar acesta oferă acces și la arhivă, deci la numerele anterioare(https://revistarexpublica.files.wordpress.com/2024/01/rexpublica-4-2023-1.pdf )
3.De la prieteni…
George Nina Elian
Un poem nou de la prietenul nostru George Nina Elian, un poem foarte, foarte bun. Sper ca mașinăria să păstreze cît mai bine așezarea în pagină. Lectură plăcută!
Nimicul a intrat într-o mișcare de revoluție
mi-era un somn de nevindecat:
am tras peste mine o pânză de apă
discret
în tăcere
(alb de gheață
alb de frig)
păpușile dansau împleticindu-se pe
marginea ferestrei:
„pustia și țara fără de apă se vor bucura și
orice nevoie va înceta. deșertul se va
veseli și va-nflori ca trandafirul”
trecea
moartea cu pasul ei elastic și voluptuos
cădeam în sus și mirosea a ars
ca-ntr-o peliculă turnată de serviciile
secrete
special
pentru
mine
pacienții își așteptau doza de optimism
și plegomazin în cele mai nefirești poziții
teresa m-aștepta cu cafeaua la lisabona
am ieșit în mijlocul ninsorii și-am strigat:
hei, oameni buni, vine primăvara! la
noapte vom visa flori roșii ca nerăbdarea
ori
ca aerul de sub tălpile unui spânzurat
nu s-a-ntâmplat nimic
doar nimicul a intrat într-o
mișcare de revoluție
într-o zi un glonț a-ntâlnit o frunte
(astfel a venit pe lume punctul și,
odată cu el, sfârșitul frazei)
cumva textul acesta s-a scris singur
pașii lui nu se-aud nu se văd niciodată:
nimic de
așteptat nimic de cuprins
cu privirea
(„c’è qualche cosa che non va in quest’aria…”**, signor beppe costa)
e tot ce-mi amintesc din ce-a mai rămas
** „în acest aer e ceva ce nu merge…” (it.) – vers din cântecul Un minuto al cantautorului olandez de origine italiană Beppe Costa (n. a.)
Silviu Gongonea
Un nou poem din ciclul „nimic la superlativ”, un poem foarte bun, care îmi place foarte mult. Poetul îmi face onoarea să mi-l dedice. Am încercat să negociez scoaterea dedicației, dar n-am reușit. Poeții sînt și încăpățînați uneori. Așa că îi mulțumesc…
Nimic la superlativ
Pentru Liviu Antonesei
Voi fi murit și iar nu am știut
Mă chema iubirea din urmă
mă chemau prietenii
Am auzit că sunt peste mări
cele fără de prihană
Toate ajung să ne fie insuficiente
aici
Altora le sunt oricum
Când primim un șut în coaie
ne trezim
Este o pajiște este o salcie este un pârâiaș
se văd câțiva crapi
au coamele aurii
Pe o scenă multicoloră
cântă Zorica Brunclink
Ja znam
Daniel Marian
Un nou, scurt și foarte bun poem de la prietenul nostru Daniel. Nu, nu a stat treizeci de ani în așteptare, cred că e scris anul acesta… Lectură plăcută.
noi doi semănăm dar eu
puteam fi avorton în țara cuvintelor când
ea era deja născută geamănă cu poezia
undeva ni se întâlneau fragile secundele
și uite cum apoi drumul s-a înaripat de vrăbii
nici nu ne putem imagina prin viu grai
cât de fericiți suntem în depărtările noastre
4.Shakespeare – Sonete
De la sosirea iernii, Marele Will a venit în vizită după-amiaza, dar azi s-a hotărît să înfrunte gerul și iată-l însoțit de un nou poem și de devotatul său traducător, poetul Adrian Vasiliu… Lectură plăcută!
Sonetul LXXXIV
Who is it that says most, which can say more
Cine să spună tot, spunând mai mult
Decât atât, că tu ești numai tu –
În care loc ascuns și neștiut
Egal de-al tău vreodată se născu?
Sărac cu duhul e acel poet
Care nu își glorifică subiectul.
În cazul tău, să scrie-i suficient
Că tu ești tu, și-a obținut efectul.
Să te descrie doar, nealterând
Nimic din ce natura a creat,
Faimos va fi acel poet oricând,
Iar stilul lui oriunde admirat.
Dar meritelor tu le-adaugi greșeli,
Vrând laude, te-alegi cu lingușeli.
Traducerea: Adrian Vasiliu
- Rîdem din răsputeri…
Un scurt și simpatic banc evreiesc, sosit de la Emanuiel Pavel, și o glumă grafică anglofonă, dar cît se poate de adevărată, de la anticul meu prieten Mihai Dinu Gheorghiu. Enjoy!
La școală… Profesorul de matematică îi dă o problemă unui băiețel evreu:
-Ai șase mere, dacă îi dai jumătate fratelui tău, cu cîte mai rămîi?
-Cu cinci și jumătate, domnule!
Un banc de la Emanuiel Pavel, la care am rîs cu toată compasiunea pentru suferința omului și o glumă grafică de la Ion Fercu, la care am rîs cu frisoane, ca orice pățit cu căile ferate băștinașe… Enjoy!
Probleme, probleme…
-Faceți-vă milă, domnule, dați un bănuț. Sînt orb și am acasă zece copii…
-Dar de ce ai făcut atîția, om bun?
-Păi, dumneavoastră credeți că eu văd ce fac?!
Un banc chiar simpatic sosit pe filiera canadiană, de la Virgil Glăvan, și o glumă grafică acum venită de la scriitorul Ion Fercu. Ei, abia acum îmi dau seama că Dulapul n-a dispărut de dinainte de Crăciun, cum umblă vorba, ci că a devenit tot mai fantomatic… Enjoy!
Contele Dracula îşi repara sicriul. La un moment dat, îi strigă servitorului său:
-Igor, adu-mi şurubelniţa, te rog!
-Imediat o aduc, domnule!
Vine Igor cu şurubelniţa, la care Dracula strigă îngrozit:
-Nu cea în cruce, tâmpitule, nu cea în cruce!
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
