- Poezie de primăvară…
A venit după multă vreme de la poemul anterior, odată cu valul de frig. Muzele se vor fi bucurat de primăvară! Da, ca de obicei în vremea din urmă, încerc să mă lămuresc…
Albastru
albastrul de voroneț care este
albastrul panhellenic care este
albastrul insulei mele care este
albastrul falnicei veneții care așa
își va păstra faima ascunsă de ape…
fără martor nu există nimic niciodată
fără martor întîmplările nu se întîmplă
am fost și voi fi martorul, eu asta sînt!
17 Aprilie 2024, în Iași
2.Semnalări amicale…
Craiova, 17 04 – Festivalul de Poezie și Dramaturgie „Patrel Berceanu”, ediția a IV-a
La Craiova, a avut loc festivalul de poezie și dramaturgie dedicat unui poet important al generației mele, de care am fost apropiat și omenește vorbind. Domnul să-l odihnească în pace…
Ionuț Cristache: Amintiri din secolul trecut sau memorii subiective în opt secvențe (1 și 2)
Ionuț Cristache este prozator, eseist și jurnalist cultural, autor al mai multor romane, printre care Calendarul cu patimi (2002), Gândul lui (2005), Ingrid târfa (2007), Emo-kids și efectul de lac în America (2013), Rumegând între antilope ș.a. Cel mai recent roman a apărut în 2021 și se numește A doua față. Colaborează la mai multe publicații și este senior-editor la Gazeta Dâmboviței. Grație Domniei Sale, la fiecare început de săptămînă, o selecție din postările de pe blogul meu apare în Gazeta Dâmboviței, în compania onorantă a lui Dorin Tudoran, Șerban Foarță, Radu Părpăuță, a lui Ionuț Cristache însuși și a colegilor săi dîmbovițeni. În momentul de față, publică în Ficțiunea, un serial memorialistic care îmi place foarte mult – Amintiri din secolul trecut sau memorii subiective în opt secvențe. Le voi publica aici două cîte două! Lectură plăcută!
https://fictiunea.ro/2024/193/art21/index.html
https://fictiunea.ro/2024/193/art33/index.html
3.De la prieteni…
Luís de Camões: (Quando o Sol encoberto vai mostrando)
Odată tipărite în carte sonetele Marelui Will, poetul Adrian Vasiliu se poate dedica în întregime celor ale marelui poet lusitan. Și acesta sună splendid în versiunea românească. Lectură plăcută!
Luis de Camoes
Quando o Sol encoberto vai mostrando
Când printre nori Soarele trece arătând
Acestei lumi lumina lui șovăitoare,
Pe-o plajă învăluită în splendoare,
Eu hoinăresc la inamica mea visând.
Aicea am văzut-o, cu părul cochetând;
Acolo dezmierdându-și fața-ncântătoare;
Aici sporovăind, colo ascultătoare;
Când la pământ căzută, când sprintenă mergând.
Aici stătea cuminte, acolo m-a văzut,
Spre mine înălțând privirea ei distantă;
Aici puțin șocată, colo se-mbărbătează;
Aici e supărată, acolo râde mult;
În fine, cu această gândire obsedantă
Îmi trece, vană, viața, care prea mult durează.
Traducerea: Adrian Vasiliu
Silviu Gongonea
Al cincilea, ba nu, al șaselea poem amplu primit de la prietenul nostru Silviu. Foarte bun și acesta. Am senzația că se petrece un volum în această manieră. Mult succes poetului! Lectură plăcută…
Eseu despre singurătate
într-adevăr, singurătatea nu ne face mai buni
sunt multe rele
e îngrozitor să uiți
e îngrozitor să existe o iubire pământească fără trup
stau la masă și întunericul dimprejur e din carnea mea
e multă furie și dragoste în capul meu
nu eu decid cine pe cine să iubească, cine să plece
cât despre rămas e nevoie de un coșmar care să te golească de sens
să nu găsești tu niște bețișoare de urechi, foarfeca folosită să tăiem nodurile, farfuriile nu mai sunt mutate de la locul lor din dulap. nu știam să se afle o asemenea încremenire chiar lângă cuțitul de bucătărie pe care l-am ascuțit ori de câte ori a fost nevoie – e un cuțit din acelea profesionale, primit cadou de la prietenii noștri într-un set care includea altele mai mici, cu diferite întrebuințări, și un curățător de cartofi, coaja lor demult a ajuns la groapa de gunoi, la noi încă nu au fost impuse lăzile de compost
îndrăznesc să spun că nu îmi place să uit
privesc pe fereastră, Pufi nu vrea să mai iasă din cușcă, umbra cireșului i se așterne sub bot, căsuța improvizată pentru vrăbii își păstrează felia de pâine în interior s-a întărit, Năsturel rătăcește pe câmpul din spatele casei – era un câmp și o casă lângă el –, nu îl mai interesează vrăbiile de sub streașină, Pisu nici ea nu mă mai bagă în seamă, mănâncă una două bobițe și pleacă
dacă cineva spune că iubește
trebuie privit cu luare aminte
mi s-a acrit de cuvinte
mi-au rămas doar oamenii pe retină
Pufi tot timpul mă supără
el e cineva. când plec de acasă
vine cu botul lui umed
dă din coadă și se uită la mine
am impresia că îl aud
parcă aud un vânt rău deasupra coamelor
pe când jos e liniște
nu îmi place să uit
poate iubirea să blocheze iubirea, Pufi? de atâtea ori am vrut să scap de tine, să te despart de lanțul care te ține aproape de cușca bricolată cu mâinile mele după ce prima ți-a rămas mică
ceva nu este în regulă
cu chiuveta de la bucătărie, Pufi,
se înfundă prea des, or fi resturile de mâncare ce trec prin sita prea mare. am băgat șarpele de cinci metri și apa strânsă în ea, urât mirositoare, doar se cutremura puțin. am încercat și cu pompa de desfundat. țevi și artere, nu te poți uita la o inimă care să arate așa
am văzut într-o reclamă la o emisiune tv reconstituirea camerei singurătății unui senior. singurătatea nu are vârstă și oricât am încerca să îi reproducem formele, tristețea și durerea dintre acei pereți nu pot fi reproduse. nu există speranță decât între pereții craniului care poate prin motorul lui neobosit să învețe carnea să suporte durerea. deprinsă de strămoși să simtă teama, groapă adâncă în care se prăbușește încontinuu și piatra care a căzut înainte refuză să întoarcă ecoul
singurătatea nu ne face mai buni
singurătatea nu este când ești uitat, ci când uiți
te dizolvi și gata
Da, seria prietenului nostru Alexandru continuă, și continuă bine! Lectură plăcută.
ziua cea mai bună
nu ți-a trecut prin cap
cum o să întâlnești ziua cea mai bună.
n-ai avut de unde să știi că dovada de foc
a dragostei e să ceri moartea soției,
a mamei ori a fiului,
când suferă de-o boală incurabilă.
ai ajuns la așteptarea
să plece mai repede,
fără agonia agățată de cearceafurile spitalului,
de blocajul morfinei.
te-ai afundat în rugăciuni,
iar și iar, să se liniștească
și să rămâi numai tu cu durerea.
te-ai rugat, deși erai mai puțin
ca o cârpă pe podea.
ziua cea mai bună a fost când ți s-a împlinit voia
Un nou poem din zona digitală a prietenului nostru Gabriel – în ultimele luni, această zonă pare cea mai productivă, de altfel. Un poem care îmi place. Lectură plăcută!
Unde digitale
Noaptea derulează un cod nesfârșit de stele,
fiecare sclipire, un bit de suflet dispersat.
Pe tastatura lumii, degetele noastre
freamătă, descoperă ritmuri ascunse
în arhitectura tăcerii
O adiere, o undă, un semnal
prin hățișul de cabluri întunecate,
simți, acolo, în umbra datelor,
căldura unei palme,
fără formă, contur,
doar o prezență intuită
prin pulsul unui cursor în așteptare
Între noi, o rețea de posibilități,
o conexiune fără fire
în care cuvintele nu sunt necesare,
unde sentimentul înflorește din nimic,
crește în spații virtuale
și respiră în intervale de acalmie
Dincolo de ecrane, existența vibrează,
nu în declarații sonore, ci în murmurul
memoriei partajate,
un flux continuu de întâmplări minuscule
unde fiecare pixel poartă greutatea
universurilor de trăiri nespuse
Răspândește asta:
Emil Belu: Bellissimes. Note din exil (1)
Săptămîna trecută am încheiat poublicarea amintirilor din studenției ale eseistului Emil Belu. Din fericire, autorul a găsit un set de notații/ amintiri din exilul care l-a purtat din țară, prin Germania, pînă în îndepărtata Canadă. Unele sînt melancolice, altele subîntinse de umor și autoironie, după starea de spirit a momentelor rememorării. Și acestea sînt subsumate unui motto: „Cerul deasupra-l schimbi, nu sufletul, marea trecând-o. (Horațiu, Epistole, I, l l)
Vămile albastre
Prin copca deschisă în geamul îngheţat privesc cerul plumburiu, cupolă sprijinită în vârful scheletului metalic al antenei de pe dealul ce domină oraşul. Vântul suflă în rafale prin hornul şubrezit într-o litanie neîntreruptă, bisturiu sonor ce taie în carne vie. Sincopele sufleteşti, de care nu duc lipsă, amplificate de această stranie colivie de gheaţă, mă aruncă în cele mai întunecate abisuri existenţiale. În rarele momente de luciditate, ocheanul din geam îmi întreţine iluzia că sunt, încă, ancorat în realitate. Frânturi de lecturi, întâmplări pe care mi le amintesc fragmentar, vise negre ce mă trezesc în puterea nopţii, iată amalgamul care îmi întreţine această agonie interminabilă. Poteca salvării, cu certitudine, ocoleşte colivia mea.
Am pierdut de multă vreme şirul zilelor şi al nopţilor. E duminică, bănuiesc după dangătul de clopot, stins, tot mai stins, ce moare răstignit pe cercevelele de lemn ale ferestrei. Zi ideală pentru sinucidere! Dar, pentru asta îţi trebuie curaj, supremul curaj, pe care nu îl am. O „pierzanie” spre alte zări ar fi o soluţie. Au făcut-o atâţia, de ce nu aş încerca şi eu? Ce poate fi mai simplu? Treci o vamă, poate mai multe, şi peste tot numai albastru, risipă de albastru: cer, ape, munţi – culoarea speranţei!
Târziu, mult prea târziu! departe, mult prea departe! într-un anticariat prăfuit de pe țărmul Golfului Mexic, aveam să dau peste durerosul avertisment al Aristocratului Îndoielii: „Speranța este o virtute de sclavi”.
4.Shakespeare – Sonete
Așa cum am anunțat, a apărut volumul tipărit cuprinzînd sonetele lui Shakespeare în original și în excepționala traducere a poetului Adrian Vasiliu – la editura Tracus Arte, cu minunate ilustrații de Mircia Dumitrescu. Împreună cu traducătorul, am convenit să continuăm această „ediție online” pînă la ultimul sonet… Lectură plăcută!
Sonetul XCVIII
From you have I been absent in the spring,
M-am depărtat de tine-n primăvară,
Când mândru-april, frumos înveșmântat,
Un spirit tineresc aduse iară,
Că și Saturn a râs și a dansat.
Nici cânt de păsări, nici acel parfum
Al florilor ce-n nuanțe se întrec,
Nu mă vor face vorbe dulci să spun,
Nici din pământ să vreau să le culeg.
Nici nu am admirat frumoșii crini,
Nici rozei nu îi laud roșul; doar
Imagini sunt și dulci închipuiri,
Cărora tu, doar tu, le ești tipar.
Îmi pare încă iarnă, tu plecat,
Visându-te, cu ele m-am jucat.
Traducerea: Adrian Vasiliu
5.Hronicariu… Nechifor BUGEAC
Tare bine îmi cade la inemă Hronicariu, care nu scrie numa despre Vode și Logofeți, ci și de aspre încercările obștei… Aferim!
De prea puțin răsplătita trudă
Mâța ce-o videți ostenește într-o polată den cetatea Timișoarei, ferind cadrele de acolo de rostul guzganilor; ci-i sărmana nespus de mâhnită den pricină că aceia ce ne ocărmuiesc au hotărăt că truda dumisale nu iaște atăta de vrednică precum a altora, deci capătă leafă împuținată. Ca dumneaei se află toti aceia den polatele unde ni se înfățișează lucruri den vechime, au ceasloave întru cetire; au zugrăveli de subțire; ci sărmanii și sărmanele truditori și truditoare den toată țeara au hotărăt că nu se cuvine a mai răbda așa jignire, deci deocamdată și-au pus pamblici de mătase bălaie pre brațe, đicănd că trudesc precum aceia den Țeara Soarelui Răsare – adecă macar că ar putea opri munca, nu o fac încă. Ci de stăruiesc ocărmuitorii noștri în batgiocură și le plătesc acestora lefuri mărunte, au să înceteze sărmanii oameni a trudi, precum și mâțele ce de cadre și ceasloave grijesc. [Cadra iaște a Andreei Foanene]
- Rîdem din răsputeri…
Un nou episod desprins din megagrupajul primit acum ceva vreme de la scriitorul Cezar Straton. Și o glumă grafică haiducită de profesorul Septimiu Chelcea dintr-un Paris Match din 1972! Enjoy!
Vânătoare. Cum poți „vâna” o pipiță, la Mamaia? Te ascunzi după un palmier (plantat de un fost ministru al turismului) și încerci să imiți/emiți țipătul de împerechere al cardului tău bancar…
Față/verso. Ori, altfel spus: mic eseu despre volatilitatea iubirii. Sau, pentru filologi și grămătici: despre importanța unei litere, unei virgule, unui punct. Punct, și „de la capăt”! Altfel zis: când semnul exclamării (te iubesc!) se transformă în semnul îndoielii (te iubesc?). Nimeni nu-i vinovat – ori, poate, fiecare? E interesant cum aceleași fraze pot – cu minime modificări gramaticale – semnala începutul, dar și sfârșitul unei relații de iubire! Să le luăm la rând, perechi/perechi – acceptând abrevierea (Î pentru „început”, S pentru „sfârșit”). 1. La început: Uite numărul meu. La sfârșit: Uită numărul meu. 2. Î: Mi se pare că ne înțelegem bine. S: Ți se pare că ne înțelegem bine? 3. Î: Asta-i viață! S: Asta-i viață? 4. Î: Fă-ți bagajele și hai la mine! Nu mai sta! S: Fă-ți bagajele și hai…la mine nu mai sta! 5. Î: Nu mai rezist o zi să nu te mai văd! S: Nu mai rezist! O zi să nu te mai văd! 6. Î: Sunt distrus când pleci…S: Sunt distrus! Când pleci!? 7. Î: Nu-mi place când ești departe. S: Ce-mi place când esți departe! 8. Î: Îți voi oferi tot ce vrei! S: Ți-am oferit totul. Ce mai vrei!? 9. Î: Te iubesc! S: Mă iubești? 10. Î: Maică-ta-i o drăguță! S: Maică-ta? Ți-e „drăguță”? Bine că, în final, se ajunge la un consens (literal, zic): Î: Hai, iubito, să împărțim totul! S. Hai, scorpie…să împărțim totul… Ș-am încălecat pe-o șa…
Intelectuali. Un antropofag (mă rog, un canibal) se plânge șefului lui de trib: – De o vreme, sufăr de teribile dureri de cap! – Păiii… dacă te hrănești numai cu intelectuali…
Deosebire. Care-i deosebirea dintre democrația adevărată și „democrația comunistă”? Răspunsul e simplu: diferența dintre un scaun oarecare și… scaunul electric!
Joc. De-a v-ați ascunselea. Un tip vine incognito acasă și găsește un alt bărbat ascuns sub patul conjugal. Surprins, tipul de sub pat, într-un moment de (ciudată) inspirație de moment, propune soțului furios: – OK, m-ai găsit! Acum, ascunde-te tu, să te caut eu!
Pudoare. La TV, începe un film mai deochiat, spre porno! Mama, încearcă să salveze pudoarea copiilor, spunându-le: – Uitați, copii…până și cei doi actori se dezbracă rapid, de haine! Hai, fuguța la somn, și voi…
Noroc.Nu e destul să fii tu norocos, trebuie ca ceilalți să nu fie.
Eternitate. Dragostea eternă durează… 3 luni.
Femele. Femela de dihor, citesc, poate muri dacă, odată intrată în călduri, nu își va găsi un partener mascul. Oare – nu trageți în pianist… vă rog! – oare numai cea de dihor?
Organe. „Stimate lucrătoare, dacă purtați halate lungi și largi, feriți-vă de organele în mișcare ale utilajelor. Dacă purtați halate scurte și strâmte, feriți-vă de organele în mișcare ale mecanicilor de întreținere.”
Șoapte. .Un bolnav de astm bronșic – altfel, un bărbat tânăr și chipeș! – merge, fiind în criză, speriat, direct la locuința medicului său. Îi deschide ușa soția – mult mai tinerică decât soțul ei, mult prea ocupat – doctorului. – Domnul doctor e acasă, întreabă bolnavul, cu o voce slabă, abia deslușibilă? – Nu, zice soția doctorului, tot în șoaptă, dar… intrați mai repede! S-ar putea întoarce într-o oră!
Iubită. Una dintre iubitele mele era din Thailanda. A murit de cancer la prostată.
Atenționare (rutieră). Dacă ești pe autostradă și femeia care conduce mașina din fața ta pornește brusc ștergătoarele, deși nu plouă, înseamnă un singur lucru: o să schimbe, imediat, banda de mers!
Matrimonială. „Doresc să fac, urgent, cunoștință cu trei-patru – ori, măcar cu două! – domnișoare cuminți, prietene între ele, pentru o relație serioasă!”
Vaci. Când te urci pe cântar – după Sărbători – înțelegi în final că vaca de pe ciocolata Milka e avertizare, nu reclamă.
Aparențe. Ion și Maria făceau cumpărături – de criză – la supermarket. La un moment dat, Măria începe să umple căruciorul numai cu scumpeturi: icre negre, somon, camembert, etc. Ion: – Ce ai, Mărie, te-ai tâmpit!? De unde vom găsi noi bani să plătim toate astea!? – Taci, boule! Stai să treacă de noi colega mea de serviciu…apoi voi pune totul înapoi, cuminte, în raft!
Apatie. Care este diferența între ignoranță și apatie? Nu știu și nici nu îmi pasă.
Timpuri (gramaticale, istorice). Profesorul: – Se dă propoziția: „Într-o zi, corupția din România va fi stârpită”… Bulă, ia spune-mi tu…la ce timp este verbul din propoziția enunțată!? Bulă: – La viitorul imposibil, domnule profesor!
Love. Când iubeşti cu adevărat, nici măcar bigudiurile nu (ar trebui să) te mai sperie.
Sirenă. O prostituată este ca o sirenă. Jumătate îşi păstrează pentru ea, jumătate pentru peşte.
Limbi ( de…pisică?). Un ministru român, tocmai numit în funcție, vizitează Birmania. Oficialul nostru – un agramat, pus acolo politic, este invitat de omologul lui, la un dineu. Când se aduce friptura, ministrul român – speriat – îl întreabă discret: – Ham, ham?! – Nu, răspunde gazda teribil de jignită: miau, miau!
Rezon. La un motel de mâna a treia, un turist protestează: – Aveţi un motel tare infect! Toată noaptea m-au pişcat puricii! – Şi pentru 1o dolari pe noapte, cine aţi fi vrut să vă pişte? Claudia Schiffer?
Un banc sosit de la prietenul nostru din Canada, eminentul furnizor Virgil Glăvan, și o glumă grafică, destul de amară, de la profesorul Septimiu Chelcea. Enjoy!
Povestea celor trei berze
Trei berze se întîlnesc în zbor și se întreabă una pe cealaltă:
-Tu unde mergi?
-Merg la un cuplu care încearcă de zece ani să facă un copil, le duc o fetiță…
-Frumos… și tu?
-Merg la o doamnă care nu a avut niciodată copii… îi duc un băiețel.
-E tare!
-Dar tu, întreabă primele două berze pe a treia?
-Merg la mănăstire. Nu le duc niciodată nimic, dar îmi place să le bag în sperieți!
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
