Poezie de primăvară…
1.Semnalări amicale…
Prima lansare a Sonetelor lui Shakespeare în traducerea lui Adrian Vasiliu
Pe 11 Aprilie 2024, în jurul prînzului, a avut loc prima lansare, una nonformală, a sonetelor Marelui Will în măiastra versiune românească a poetului Adrian Vasiliu. Evenimentul s-a petrecut pe terasa restaurantului Mahalaua Cărămidarilor, pe care îl știu doar din reputație, și a avut loc cu trei participanți – eminentul traducător, vechiul prieten al acestuia și al meu Dan Cristian Ionescu și Paul Andrei, prietenul lor comun. Adrian a dăruit volumul prietenilor săi, au discutat toți despre volum și despre altele, au gustat ceva și au ciocnit niște pahare – nu multe. În fotografie, observ că vremea a fost cît se poate de prietenoasă cu acești iubitori de poezie și de cultură în general. Nu știu programul complet al lansărilor, dar știu că în luna Mai, în timpul Festivalului Shakespeare, se va petrece una la Craiova… În ce mă privește, regret că nu am putut onora invitația organizatorilor, ceva în mine se opune tot mai mult deplasărilor, dar am fost alături, cu volumul și un deget de ceva într-un pahar!
Dorin David: Cîteva gînduri despre secrete, minciuni și consecințe/ Cazul Culianu
Spre sfîrșitul anului trecut a apărut cartea lui Bruce Lincoln, Secrets, Lies, and Consequences. A Great Scholar’s Hidden Past and his Protégé’s Unsolved Murder (Secrete, minciuni și consecințe. Trecutul ascuns al unui mare savant și crima nerezolvată a protejatului său). Deși apărută de curînd, la Oxford University Press, cartea a început să producă vîlvă. Sînt două subiecte, îngemănate ca să spun așa, episodul legionar al lui Mircea Eliade și asasinarea lui Ioan Petru Culianu. Nu am citit încă volumul, dar l-a citit prietenul nostru scriitorul și eseistul de idei Dorin David. Eu aștept ediția românească în curs de apariție la Polirom. Din articol, îmi dau seama că această carte, ca și cea a lui Ted Anton pe tema asasinării lui Culianu, ne aduce mai multe întrebări decît răspunsuri. Nu e de mirare, nici FBI nu a ajuns foarte departe în ancheta desfășurată pe parcursul mai multor ani.
Mihaela Roxana Boboc: „Așa să nu iubiți”
Am citit cu mare interes și plăcere acest volum despre care am scris cîteva rînduri pentru coperta a patra. Cum apariția sa se apropie, mă gîndesc să dau un semnal, reluînd micul meu text… „Voiam să încep această scurtă prezentare prin semnalarea originalității poeziei Mihaelei Roxana Boboc, dar mi-am dat seamă că risc să comit un pleonasm. După cum ne reamintește Martin Amis, poezia este originalitate. La limită, poeții sînt originali sau nu sînt. Iar poeta noastră este. Asta nu înseamnă că nu frecventează o arie tematică în comun cu ceilalți poeți – în fond, temele zise poetice sînt limitate numeric -, că nu apelează la tehnici cunoscute sau că nu putem percepe imagini din registrul general al poeziei. Poezia nu-și afirmă originalitate prin răspunsul la întrebarea „ce” – ce folosește -, ci prin răspunsul la „cum”. Acest „cum” îi conferă originalitatea. În fapt, poeta oscilează între melancolia de subtext și pregnanța formulelor, adesea în registrul dur, dar și mai interesant mi se pare jocul cu timpul, tensiunea dintre timpul calendaristic – sînt numeroase mărci ale acestuia în poeziile sale – și timpul care scapă calendarului și căruia nu îi putem scăpa, pe care îl putem numi timp universal. Asa să nu iubiți sună titlul volumului și am senzația că este în răspăr, ironic. De multă vreme n-am citit un volum atît de provocator. Ba chiar discret provocator, ca să închei cu un fel de eximoron!” (Liviu Antonesei, 30 Martie 2024, o sîmbătă)
Septimiu Chelcea – Seria de autor, Volumul 10
De cîțiva ani, la o cunoscută editură academică, apare seria de autor a profesorului Septimiu Chelcea. Nu de mult, a apărut cel de-al zecelea volum – Flash–uri psihosociologice, București, Editura Pro Universitaria, 2024. Îmi face plăcere să semnalez evenimentul, folosind cuvintele de prezentare ale autorului.
Septimiu Chelcea, Flash-uri psihosociologice, București, Editura Pro Universitaria, 2024
Nu am inventat roata, dar m-am străduit să nivelez drumul.
Am adunat în acest volum gândurile răzlețite de-a lungul timpului în revistele la care am colaborat și în unele din cărțile pe care le-am publicat. Sunt gânduri, flash-uri, izvorâte din observațiile cotidiene, filtrate de lecturile mele. Unele dintre ele poartă amprenta timpului, altele sunt – îmi place să cred – general valabile. Spre deosebire de parimii, care condensează învățăturile din viața popoarelor, flash-uri din această lucrare – mai grave sau voit sprințare – dau seama de modul în care am văzut eu lumea și societatea de-a lungul anilor: elogiază ce am considerat pozitiv și denunță răul ce-și face loc în societate și în fiecare din noi. Veți întâlni în prima parte a acestei cărți diferite figuri ale vorbirii: ambiguitatea, rezultată din omonimie sau polisemie; amfibologia, bazată pe structura sintactică echivocă; anagora, constând din repetarea unui cuvânt pentru a accentua o idee. Am cultivat anastrofa, calamburul, antiteza.
Dintre toate figurile vorbirii, cel mai mult m-a atras cea numită „paraprosdokian” (în limba greacă, „παρά”, înțeles „contrar” + „προσδοκία”, înțeles „așteptat”, în mod logic): partea a doua a enunțului, a frazei sau a discursului este neașteptată, produce surpriză și impune cititorului să regândească prima parte. Iată un exemplu lămuritor: „În spatele oricărui om de succes, se află o femeie. În spatele eșecului unui om de succes, se află o altă femeie”. Sunt sigur că cititorul sagace va identifica figurile vorbirii pe care le-am utilizat și va prinde gust să le plaseze în discursul său. Nu am căutat rima; dacă a apărut, nu-i vina mea.
Compartimentarea reflecțiilor despre om și lume în trei capitole (1. Persoane, personaje, situații și instituții sociale; 2. Procese fenomene și stări psihosociologice; 3. Miscellanea) este departe de a respecta principiul exclusivității reciproce. Totdeauna, omul, ca entitate bio-psiho-socio-culturală, este în relație cu alții și pentru a fi înțeles, este necesar să cunoaștem procesele biologice, psihologice și socio-politice concrete. Este obligatorie o viziune integratoare.
Dar să nu facem risipă de cuvinte! Totuși, adaug: și în glumă se pot spune lucruri serioase despre moravuri și despre racilele din societate. Vreau să cred că nepoții noștri vor edifica, prin compasiune, solidaritate, raționalitate și echitate, o societate mult mai umană decât cea de azi
M-am referit, în principal, la elevi, la profesori, la școală, la instituții de învățământ superior pentru că acesta a fost mediul în care mi-am petrecut cei mai frumoși ani din viață, aproape jumătate de veac. Am evaluat moravurile și năravurile pe care le-am observat la oamenii de rând și la oamenii care au ieșit din rânduri, la politicieni. I-am privit cu simpatie și pe cei inteligenți, dar și pe „inteligenții asimptomatici”. Manifest toleranță zero față de corupție și față de cei care se consideră mai presus de lege. Nu sunt moralist decât în limitele bunului simț: nu-i nimeni drac și nimeni sfânt! Suntem și pulbere de stele, și lut cleios, urât mirositor. Educația ne purifică.
Apropiindu-mă de „Stația Terminus”, nu mi-am ascuns gândurile despre vârstele omului, despre popasul bătrâneții și despre finalul inevitabil, pe care îl privesc cu seninătate, și nici despre partidele politice, politicieni și politrucii care nu își slujesc țara. Rămânem în amintirea celor care ne-au iubit. Nu putem spera mai mult!
Flash-urile mele sunt acompaniate de poemele vizuale ale eseistului și artistului vizual catalan Toni Prat, pe care nu l-am întânit decât on-line, dar cu care schimb de peste doi ani, aproape zilnic, impresii despre lumea omului. Chiar dacă opiniile noastre nu au fost întotdeauna consonante, ne-am înțeles fără rezervă asupra problemelor sociale fundamentale. Poemele sale, dincolo de emoția artistică trăită, ilustrează un fenomen, un proces sau o stare psihologică și transmite cu subtilitate o învățătură morală. Dictonul „O imagine valorează cât o mie de cuvinte” a devenit un truism. Parafrazând, voi spune totuși și eu că poemele vizuale ale lui Toni Prat ne vorbesc cât o mie de cuvinte sincere.
Nu trăim în cea mai umană dintre lumi: goana după profit ne învrăjbește, ne face să uităm că „Roma nu a fost construită într-o zi” (proverb catalan). Toni Prat nu ezită să pună întrebări incomode și să se pronunțe în legătură cu unele dintre problemele spinoase ale lumii de azi. Crucea utilizată ca suport pentru arma unui lunetist condamnă fundamentalismul religios. Războiul per se este inuman: o caschetă militară pe un craniu este tot ce rămâne dintr-un om în urma unei conflagrații. Inegalitatea socială, prejudecățile, iluziile sociale țâșnesc din poemele lui Toni Prat și ne îndeamnă la luciditate și la eradicarea lor: de ce biberonul nou-născuților trebuie să fie de culori diferite (roz sau albastru), în funcție de sex? De ce femeilor li se rezervă atmosfera locuinței și bărbaților întregul univers?
O butadă plină de adevăr spune: „Cine cu sine nu se împacă se face psiholog; cine cu societatea nu se împacă se face sociolog”. Eu sunt psiho-sociolog!
2.De la prieteni…
La vulturi
A prins suta, cu al doilea rînd de dinți de lapte
proaspăt ieşiţi
Jucam şah şi Moară
și o lăsam să mă bată 2 din 3,
fiindcă auzisem că o să moară (scuzaţi rima ascunsă)
No hat, du bist frei belegt, striga veselă,
de parcă eram un coleg de școală de-al ei, din Imperiu
Se urca pe casă, îmi prindea golumbi din streașină
să-mi facă popricaş…
Nu mânc pui morţi!
Tulai, copile, nu fi lingav: ăşcia-s vulturi-
dacă-i mînşi, mînşi moarcea lu’ puii de cloţă!
Le sucea grumazul cu un gest scurt,
baş cum mâni la gireapta de robinet să vină apa caldă
la bloc
Da’ numa dacă ce strîmbi ca muzumaina mânc!
Maica dansa tare şod, cu poalili de la cătrânță sufulcace,
îmi cînta dum-dum-dum-dum toba bace,
cum îi cînta şi ei taică-su’, cătană la 1877
(trecuse fraudulos graniţa ca să ajungă la Plevna
sau Vidin & înapoi, whatever)
Io mîncam și rîdeam cu lacrimi, mîncam
nu sunt eu
nu sunt eu, iubito, când încurc borcanele,
întreabă ghinionul,
nu sunt eu lovit de pereți cu ceața pe cap,
întreabă pe cine vrei,
nu sunt eu când falsez partituri ușoare,
nu sunt eu când fac paradă de cinism,
când mă plictisesc pe răzătoarea anotimpurilor,
nu sunt eu, crede-mă pe cuvânt.
dacă îmi sap groapa și unduiesc florile de la rădăcini, nu sunt eu.
ca să fiu cinstit, n-am habar cum să mă găsesc
Emil Belu: Amintiri din studenție (10)
Pariul
Era spre sfârșitul lunii mai. Cursurile semestrului doi – nu mai țin minte anul – erau pe sfârșite, iar sesiunea de vară cu droaia de examene bătea la ușă. Era multă vânzoleală la căminele studențești din Regie, unde era împărăția studenților politehniști, iar numărul intrușilor, vreau să zic, de la alte institute de învățământ superior bucureștene, era nesemnificativ. Parcă era un cămin de mediciniști, blocul K unde, în marea lor majoritate erau studenți străini veniți de pe alte meleaguri, atrași de încurajatoare taxe de studii și cazare, ba chiar gratuite pentru alte categorii de „pretini” ai generoasei Românii. Se vorbea chiar despre calitatea elevată a învățământului medical de la noi, cu ecouri bine meritate în afară. Așa să fi fost! Viitorii ingineri își vedeau de-ale lor, în atmosfera febrilă a sesiunii ce va urma, asta nu însemna că nu mai existau și ferestre pentru dare în stambă. Pentru cei cu fecvența redusă la cursuri, cum eram majoritatea, una dintre problemele acute ale momentului era lipsa cursurilor (manuscriselor) pe care să buchisești și tu, pentru a nu te face de rușine la tragerea biletului de examen. Ba, mai era loc și de câte o danadana inadecvată momentului, motiv de destindere și veselie. Cum bursele universitare erau distribuite celor cu o anumită medie – care nu era o problemă – , rămâneau mulți fără acest ajutor, stavilă fiind venitul pe familie, mai ales al celor veniți din orașe mai mari, dezvoltate industrial. Și cum majoritatea studenților electroniști erau „orășeni”, solda venită lunar de la părinți era baza. Cam 500 lei, în acele vremuri, era o sumă onorabilă pentru un trai decent și câțiva gologani ce mai rămâneau pentru „adiacente”. Cartela la cantina studențească era vreo 250 lei, căminul 50 lei și, vezi bine, mai râmânea ceva și pentru un film cu iubita, o bere la Gambrinus, că doar nu era să-ți cumperi abonament de tramvai… mai ales că se introduse-se și taxarea automată! Banii ajungeau și nu prea, de la caz la caz, și după necaz, cum se zicea, iar necazul era adesea câte o dambla stârnită din senin, dar cu focosul activat tot timpul, care nu îți dădea pace până la înfăptuire. Avea dreptate Cioran: „Singura modalitate de a scăpa de o obsesie este să o adâncești până la capăt”. Doi colegi, mai vechi în facultate, prieteni buni și adversari în neobișnuite pariuri, făceau vâlvă prin ineditul găselnițelor, subiecte de năstrușnice pariuri. Încă nu începuse sesiunea când, într-una din zile, un severinean, Marin, cum altfel!, se întoarse din centrul orașului, unde zicea că studiase la B.C.U., dar intrase și la o cofetărie pe Calea Victoriei, unde Minune!, a mâncat o prăjitură de sezon, mare, ieftină și gustoasă. Într-o doară, îi aruncă momeala unui posibil pariu lui Andrei, un orădean, poloist pe vremuri, un tip echilibrat, dar care la auzul cuvântului „pariu” lăsa totul baltă, intrând direct în subiect. Facem pariu pe 500 lei, îi propune instantaneu Marin, că nu poți să mănânci trei prăjituri, din cele care eu, cu chiu cu vai, am terminat una. Andrei s-a luminat la față, iată prilejul să fac rost de cinci sutare nemuncite, cum să nu pot să mănânc trei prăjituri, și-a zis. Batem palma! A doua zi, vreo patru colegi curioși, martori corecți, dezinteresați, îi conduceam pe cei doi combatanți la renumita cofetărie din acele vremuri, Nestor, demolată după cutremurul din `77, iar pe locul acelui bloc s-a construit Hotelul București. Se face comanda pentru cele trei prăjituri, cât trei cărămizi, pline între cele două capace cu spumă de căpșuni. Era sezonul acestor fructe, iar prăjitura te îmbia din vitrină. Și eu am încercat-o altădată, dar imensitatea conținutului de spumă, dulce, grețoasă, m-a făcut s-o abandonez aproape neîncepută. Când o vede Andrei, pare uimit, dar nu comentează. Începe în trombă, cu multă apă cu gheață, mai tușește, mai râgâie, ajunge la a treia. Marin pare alarmat, se gândește la banii pe care trebuie să-i dea, drept care îi sugerează orădeanului că ar fi bine să oprească pariul, că dacă îi vine rău el nu e vinovat etc. etc. Refuzul lui Andrei e categoric: atacă și a treia prăjitură! Se mai aduce apă cu gheață, avea sacagiul lui, care îl supraveghea ca la o urgență spitalicească. Vecinii, clienți de la mesele din jur s-au ridicat în picioare să vadă minunea. În final, victorie! Cu banii s-au complicat lucrurile, dar numai pentru scurt timp. Marin neavând banii, cei 500 lei, valoarea pariului, a găsit o onorabilă soluție: avea o comandă de costum la celebra croitorie de pe Calea Victoriei, de lângă Miliția Capitalei, el a luat numai pantalonii, iar Andrei a plecat cu haina!
3.Shakespeare – Sonete
E luni dimineața, o frumoasă zi de primăvară. Însoțit de eminentul său traducător Adrian Vadiliu, Marele Will tocmai sosește cu unul din minunatele sale sonete… Enjoy!
Sonetul XCVI
Some say thy fault is youth, some wantonness,
Prea tânăr ești,spun unii, prea pervers
Spun alții și că șarmul tău e jocul;
Virtuți, defecte, toți le îndrăgesc;
Faci grația greșelii să-i ia locul.
Pe degetul puternicei regine
Orice inel e supraestimat,
La fel e cu păcatele la tine,
Pe care în virtuți le-ai transformat.
Câți miei poate un lup să păcălească
Dacă în miel s-ar transforma cumva;
Câți poți corupe dintre gură-cască
Dacă te folosești de forța ta!
Dar să n-o faci. Iubindu-te, pot spune
Că este-al meu și bunul tău renume.
Traducerea: Adrian Vasiliu
A apărut William Shakespeare, Sonete, în românește de Adrian Vasiliu!
Tocmai am primit prin curier excepționalul volum de sonete ale Marelui Will, în traducerea măiastră a poetului Adrian Vasiliu. Este o apariție editorială splendidă și ca obiect – hîrtie, tipar, așezare în pagină, excelenta copertă și desenele marelui artist plastic Mircia Dumitrescu. Un volum la fel de arătos ca și precedenta carte de traduceri a lui Adrian, cea care-l cuprindea pe Villon. Prin urmare, William Shakespeare, Sonete, traduceri de Adrian Vasiliu (Editura Tracus Arte, București, 2024, coperta și desene de Mircia Dumitrescu). Din informațiile mele, editura are relații bune cu principalele rețele de difuzare, dar cine dorește o poate comanda pe pagina web, adică aici… Postez și unul din sonetele care nu au mai fost publicate aici, pînă acum. Pe celelalte le voi publica în continuare lunea, pînă la capăt…
( https://edituratracusarte.ro/produs/sonete-william-shakespeare/ )
Sonetul XCVII
How like a winter hath my absence been
Ce iarnă fu să plec de lângă tine
Care îmi bucuri anul trecător!
Ce frig mi-a fost, ce-ntunecate zile!
Ce obosit decembre, și ce gol!
De fapt, ne-am separat în timpul verii
Și-al toamnei, cu bogata ei povară,
Purtând lascivul rod al primăverii,
Ca pântecul bombat, de văduvioară.
Dar astă abundență mie-mi pare
Speranță de orfani, biet fruct sărac.
Căci vara îți e ție servitoare,
Iar dacă pleci, și păsările tac.
Ori dacă ciripesc, e-n doru’ lelii
Iar frunzele pălesc de frica iernii.
Traducerea: Adrian Vasiliu
4.Hronicariu… Nechifor BUGEAC
Au fost plecatu Hronicariu cu cele trebi în lumea largă, dar iată că le isprăvitu-le-a și acum la noi s-a înturnatu, să ne mai dzică de unile, de altile, cum e obiceiu Hronicarilor…
De ce dregătorie râvnește Vodă
Cunoscând că obrazul subțire cu cheltuiala se ține, si știind că se apropie ceasul în carele a doua domnie i se va savârși, Ioannie Voda Gotul cată dregătorie nouă, căci încă iaște în puteri. Deci ce au gandit acesta? Să-și puie numele naintea crailor Apusului ca să-l ungă aceștia Spătarul Tovărășiei Armiilor Ocheanului Atlantic de Miađănoapte… Ci nu se poate vide sireacul Vodă cu sacii în căruță, că la așa dregătorie râvnește și Marcu Rute, biv vizirul Țearei de Gios. Ci le poate đice Măria-Sa că mai vrednic se află dumnealui decât batavul – că Vodă al nostru – ca un înțelept ce se află – tace, iară Rute vorovește vrute și nevrute.
5. Rîdem din răsputeri…
Astăzi avem program sportiv, cu un scurt banc de la scriitorul Ion Fercu și o glumă grafică – o caricatură de Saul Steinberg (1914 – 1999) de la profesorul Septimiu Chelcea. Enjoy!
Trimisul lui Dumnezeu…
Cristiano Ronaldo: Am fost trimis de Dumnezeu să le arăt oamenilor cum se joacă fotbal.
Lionel Messi: Nu am trimis pe nimeni!
O nouă selecție din megagrupajul primit acum ceva vreme de la scriitorul Cezar Straton – și o glumă grafică sosită via Canada, de la eminentul furnizor Virgil Glăvan. Enjoy!
Man… La vederea unei femei frumoase, bărbații adevărați nu roșesc, ci albesc la față. Nu le mai rămâne sânge!
Somnoroasă păsărică… Bulă se însoară și, după ceva timp, se întâlnește cu vechii lui prieteni, care îl întreabă: –Băi Bulă, cum e nevastă-ta? – Cum să fie, este marfă, doar că este cam somnoroasă. –Cum adică? –De câte ori ieșim pe stradă, când vede un bărbat bine, ea mereu spune: „Mamă, ce m-aș mai culca cu ăsta”.
Degeaba… – E adevărat că bărbații impotenți trăiesc mai mult mult? – Da, dar degeaba.
Noutate… Firma „Pfizer” a lansat un nou produs revoluționar: Viazac (amestec de Viagra și Prozac). Dacă nu ți se scoală, măcar vei dormi liniștit, după…
Romantism… Ea și el, la o cină romantică… Ea: –Întreabă-mă orice. El: –Plătim jumi-juma?
Metode… Un rus, un francez și un român vorbeau despre cum află ei daca i-a înșelat soția. Rusul:–Eu vin acasă, trântesc ușa, sparg dulapul și urlu la ea: «Spune repede cu cine m-ai înșelat, că te sparg!». Și e clar că îmi zice cu cine, de frică să nu o bat. Francezul: –Nu e elegant așa. Trebuie să fii șiret. Eu mă duc la ea și îi zic: «Auzi cherie, am auzit că m-ai înșelat cu…», și zic un nume repede, la nimereală, și atunci ea îmi zice cu cine. Dacă nimeresc un nume, e bine, dacă nu, asta e, încerc data viitoare… Românul: –Eu mă duc în bloc la mine, bat la vecina de dedesubt la ușă… și când deschide îi zic: «Ești o curvă!». Și ea îmi răspunde: «Eu sunt curvă? Dar nevastă-ta, că s-a culcat cu Vasile de la etajul 2, Ionel din blocul vecin și mai des Grigore, șoferul de la alimentară?»
Orgasm (simultan)… Io și cu muierea avem o viață sexuală din ce în ce mai echilibrată…Uite, de exemplu ieri, ne-o durut pe amândoi capul!
Psihologul: –Vodca nu o să te ducă nicăieri! Pacientul: –Nimeni nu-o bea ca mijloc de transport!
Lux… Abia aștept salariul să mă sparg în figuri: fac salată cu roșii și verdețuri românești!
Vot… Într-o fabrică din URSS, muncitorii sunt chemați să aleagă prin vot secret o nouă conducere. În ziua votării, fiecărui muncitor i-a fost înmânat câte un plic sigilat, pe care trebuia să-l introducă în urna de vot din sala de conferințe. Vasili, în timp ce stătea la coadă, deschide plicul și începe să citească. -Hei! îi striga un supraveghetor, nu ai voie să faci așa ceva. -Dar vreau să știu cu cine votez, răspunde Vasili. -Cred că nu ești în toate mințile! Nu știi că în Uniunea Sovietică votul este secret?
Încornorat… „Nu vi se pare ciudat că acest cuvânt – încornorat – nu are feminin!? ” (Jules Renard, Jurnal)
Coabitare… Termen ce a trecut din limbajul locativ şi matrimonial în cel politic (abia) în Franţa anului1981, prin vocea şi voinţa lui Giscard d’Estaing. Co-habitare înseamnă convieţuire, desemnând în plan politic închegarea unei majorităţi – adesea nefireşti – care să facă posibilă funcţionarea executivului. Dacă aflăm că latinescul „habitare” vine din „habere” (a avea) vom înţelege, în sfârşit, eşecul oricărei coaliţii în România: vremelnicii care au tot „coabitat”,cu chiu, cu vai, au dorit mai mult „să aibă”, să acumuleze decât să dea trăinicie şi frumuseţe „casei comune”, ţara.
Criză… Spre deosebire de „crah” (din olandezul „krack”- spargere), cuvântul „criză” ne vine din Grecia. Însă vechiul „krisis” avea sensul de „judecată, raţiune”, ca şi verbul derivat „krinein” care ne-a dat „critica” şi „criteriu”. De fapt, criza provine din arhaicul limbaj medical şi defineşte acel moment esenţial în care boala se exprimă fără echivoc, în care simptomele arată clar dacă soarta pacientului merge spre bine sau spre rău, spre moarte. După 1929, înspăimântătorul cuvânt „criză” a început să fie înlocuit cu unul mai „digerabil”, recesiune. Orchestrată, prin fraudă şi minciună de discreta World.Com, comunitatea ocultă a celor bogaţi şi puternici.
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
