1.RIP
Ne-a părăsit criticul și istoricul literar, președintele USR, academicianul Nicolae Manolescu. A fost internat de urgență în spital, în urma unui atac cardiac, dar inima a cedat. Se va scrie mult despre el, cum e și firesc în cazul unui om care a marcat în mod esențial literatura română din ultimii mai mult de 60 de ani, se va scrie despre viața și opera sa, despre controversele în care a fost implicat, despre izbînzile sale literare, nu în exclusivitate literare însă. În primii vreo zece ani post-revoluționari, am avut o relație apropiată și am foarte multe amintiri din perioada aceea, de la revistă, de la PAC, din campaniile electorale, de la diverse evenimente culturale sau întîlniri particulare. În ultimele decenii, a apărut o anumită răcire a relațiilor, o îndepărtare. Nu pot decide acum din pricina cui anume. Nu exclud nici terții din ecuație. Îmi pare foarte rău că a ales, azi, despărțirea definitivă, nu de mine, de literatură, de lume. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace…
Am pierdut un prieten vechi și bun, care a pierdut o lungă luptă cu o boală nemiloasă. În ultimii ani, de cînd dăduse peste el boala și se retrăsese din presă, ne-am văzut rar, dar mereu cu bucurie. Ultima oară ne-am văzut cu puțină vreme înainte de pandemie, cînd a vorbit la lansarea reeditării unei cărți de-ale mele. Am vorbit destul de mult atunci, i-am și cerut din textele pe care le posta pe Facebook pentru a le relua pe blog. Cîteva luni, a fost periodic în acest spațiu, iar umorul său a făcut bine cititorilor mei angoasați de situație. Da, Cornel și-a păstrat umorul în orice condiții, emana energii pozitive. Ne-am cunoscut în iureșul presei care s-a declanșat în 1990, am colaborat la unele dintre ziarele pe care le-a condus sau coordonat de-a lungul timpului, acum cîțiva ani i-am prefațat singura carte antumă. Am ținut mult la el, i-am respectat convingerile și mai ales probitatea, o calitate atît de rară în lumea presei.
2.Semnalări amicale…
Emil Belu: Amintiri din studenție (7)
„Era pe vremea când electronul era cât pumnul, iar orbita pe care se mișca avea dimensiunea șoselei de centură a capitalei…”, spune deviza sub care sînt scrise aceste amintiri estudiantine din Bucureștii anilor 60, pe care ni le aduce în față eseistul Emil Belu, din Canada în care trăiește de multe decenii. Lectură plăcută!
Revelion studențesc
Grupul nostru, cei câțiva prieteni și colegi de cămin, a arvunit o masă pentru petrecerea Revelionului la cantina Buzești. După lungi perioade de aproximativă inaniție, când vânzarea cartelei de masă de la cantina studențească devenise o modă, un asemenea festin (Revelionul) pare o mană cerească. Abundență culinară, licori variate, majoritatea aduse de fiecare comesean, muzică, dans, veselie, o atmosferă ce te face să regreți că o asemenea „întâmplare” are loc o singură dată pe an. Pe la masa noastră, conform obiceiului, a trecut și profesorul Gh. Cartianu, șef de catedră, poate cel mai „galonat” dascăl al facultății noastre, care ne-a făcut urările de rigoare. Nici noi nu am scăpat prilejul de a-l felicita pentru recenta traducere în franceză a bibliei secției noastre (Radiotehnică) – Modulation de fréquence, Éditeur Dunod, Paris – gest aperciat cum se cuvine de către autor, ușor de citit în mimica destinsă, radiind un sentiment de împlinire, de satisfacție pentru această recunoaștere internațională. Nuțu, colegul nostru din Dulcele Târg, înzestrat cu o gamă de umor ce mergea de la macabru la sublim, o invită la petrecerea de sfârșit de an și pe sora geamănă, studentă la Filologie, la Iași. Ferchezuită ca la o paradă de modă, părea a face excepție între prietenele și colegele prezente. Un amănunt: pantofi noi, scumpi, cu tocuri înalte, din piele de calitate, în contrast cu austeritatea studențească a vremurilor de care povestesc, care nu s-ar prea găsi la noi, a fost de părere o colegă. „Cine poate, merită!”, vorba unui alt coleg.
Lui Diana, așa-i zicea Nuțu surorii gemene, îi cade cu tronc un băiat frumos din grup, Tudor de la Târgoviște. Coup de foudre! Îmbrățișări, pupături, o pereche la care toți se uitau admirativ. Spre dimineață vine și ora plecării, ieșim în strada Polizu, braț la braț cu prietenele, iar Tudor cu Diana păreau sudați. Nuțu cocea ceva, dând mărunt din buze. Îl mânca limba, ticluise o farsă. Grijuliu, stimulat de licorile îngurgitate în noaptea dintre ani, îl cheamă pe noul cuceritor la el avertizându-l: „Tudore, suntem colegi și prieteni, știi bine. Vreau să știi, asta ca să nu ai regrete, că sora mea este șchioapă, uită-te bine cum merge. Un defect din naștere la care medicina a fost neputincioasă. Nu vreau să-mi reproșezi că nu ți-am spus”. Motivul „handicapului” erau noii pantofi care o strângeau după zbenguiala din timpul nopții. Tudor a înțeles „sincera” mărturisire a grijuliului frate geamăn, a condus-o pe Păpușa până la hotel, după care i-a spus Adio! Lacrimi și plânsete, acuze grave la adresa fratelui neisprăvit, autorul moral al despărțirii. El e singurul vinovat, nu are nici o scuză. Familia revoltată, pe bună dreptate, l-a beștelit pentru gestul necugetat. S-a lăsat cu pedepse, între care, micșorarea „soldei” lunare a fost cea mai dureroasă. Pentru un student, căminist pe deasupra, fără cartelă de masă, frustrările erau evidente: mai rare vizitele la cârciuma „Băltărețu`” de la capătul tramvaiului 12, nu tu o bere, un mititel – austeritate asumată obligatoriu, gestul o impunea.
Lecția servită de familie nu l-a împiedicat să recidiveze. Au urmat alte năstrușnicii care le depășeau cu mult pe cele precedente. Avea farsa în sânge – boală fără leac. Cred că și „dincolo”, pe unde îl poartă acum pașii, se mai ține de șotii: un înger, un diavol, găsește el „subiecte” potrivite locului…
3.De la prieteni…
Alexandru Petria
când nu ești
este o impostură să scrii despre moarte
dacă nu ți-au murit iubita, soția sau copiii,
n-ai cum să trișezi,
chiar dacă ți se zbârcesc coaiele de plictiseală,
moartea e una la o grămadă de primitori,
în ea nu găsim un port ferit,
ci unul care există pur și simplu,
„scrie ca să fii!”, se zice atunci
când vrei să rămâi,
dar adevăratele rânduri despre moarte
ies probabil când ești mort,
turturelele sunt peste noi ca niște țigle, trec,
vezi impostura și bei apă și ce vrei,
scrii ca să fii când nu ești
Școala de la Malu Mare
E vremea remixului pune și un pic de biografie, chiar mai multă
vreau timpul mai lent, pentru că știu că se poate
te rog, până la buza paharului
scuză-mă
căci trebuia o clipă să mă întorc
Te rog frumos să nu crezi că este o impietare
când vorbesc răstit cu dragii noștri vânzători de cafea,
de droguri nevinovate,
cum ar fi alcoolul, pulsul nostru, dorința
Ei sunt poeți
Deci îi iubesc
Am văzut un câine bătrân-bătrân semăna cu mine și am zis: acest câine seamănă cu mine. Iar tu mi-ai zis că semăn cu el. Sunt căi și căi de a plăti taxele și impozitele undeva la un supermarket, iar noi ieșeam din Selgros, fericiți, în spate cu un câine, visând la pisici. Nu se poate așa ceva, într-o ordine normală, mă simt revoltat, ca să nu mai zic de tine
Iar trebuie să te amintesc? Nu se poate!
te aștept
îmi doresc ca spiritul să poată dizolva carnea
să îi dea hoitului parfumul care îți place
Iubim cu mintea
îmi doresc să adorm și nu pot, creierul nu se poate opri
inima îmi bate ca în prima zi
când te-am văzut
sper să îmi vină somnul, dar nu eu decid
sper ca mintea să mi se oprească, dar nu eu decid
nu separ mintea de inimă
nici prin carnea asta putredă un asemenea gând nu îmi trece
Doar nu crezi că există genii
cultura deformează
Reia-mi al nemuririi nimb e o mare prostie separată de om și de poezie
ascult povești prin cântece ritmul mă face să cred
e adevărat, mă întorc pe versuri încerc să traduc
ți-am zis că o să-mi iau răgaz pentru poezie
pentru literatură ne-am iubit și tot pentru ea ne-am certat
pentru că voit am amestecat lucrurile
pupu-ți tata gurița ca pe aceea a unei cărți tăcute
căzute din raft în capul meu cu muchiile copertelor nevinovate
pe cale să adorm fiind
te văd prin inima poeziei tale
pentru că eu sunt acolo ca la mine acasă
ca în intimitatea mea
multă eroziune mentală, puține griji
vino noapte
vino să adormim
sub înalta noua noastră bibliotecă
căci noi putem asculta natura întreagă
amputată
pentru că tot noi ne putem uita la un film
Iar gândul bun
ține de un elastic eficient
dincolo de spațiu și timp.
Răspândește asta:
Katia Fodor
Astăzi, probabil, sigla acestei rubrici ar fi trebuit să fie C. P. R. (Cercul Poeților Reapăruți), pentru că avem de-a face cu un caz de dispariție și reapariție! Colegă de generație, dar ceva mai mică, a debutat în presa literară în 1973 (Amfiteatru și Viața studențească, recomandată de Constanța Buzea și Ana Blandiana), a publicat multe din revistele vremii, dar debutul în volum s-a produs abia în 1997 cu Atlas de nori, urmat de Pietre, pietricele, nisip, 1999; Canonul liniștii, 2001. După care n-a mai urmat nimic, pînă anul trecut, cînd i-am citit un grupaj în România Literară, un grupaj alcătuit din poeme scurte și foarte scurte, dar foarte bune. Azi, am primit însă altceva, un excepțional poem amplu inspirat de celebrul roman al lui Bulgakov, un poem care nu-și reduce un vers intensitatea pe toată lungimea lui. Se înțelege că mi-a plăcut foarte mult și de aceea îl ofer tuturor vizitatorilor mei. Voi pune și linkul spre poemele din RL, pentru o imagine mai completă a poeziei Katiei Fodor. ( https://romanialiterara.com/2023/11/poezii-de-katia-fodor/)
Maestrul și Margareta
De Mihail Bulgakov
Gândind la
Un început de poveste –
Să fie despre un timp,
Să fie despre o întâmplare?
(timpul ca un râu,
aparent fără început
întâmplările, prinse împreună
în același năvod)
Socotind atent,
Începutul poate un meandru
Întâmplarea –
O ruptură, o evadare…
Cu flori de primăvară în brațe
(și pentru galbenul lor
se găsesc tâlhari)
Margareta surprinsă…
Povestitorul începe
Un nou capitol despre
Iubire și alte lucruri,
Mai cu seamă iubire.
Scrisul lucrat ca un vitraliu –
Lumina se lovește dureros
În vinele de metal…
Ce se întâmplă,
Este aerul orașului,
Respirațiile,
Urzelile în așteptarea
Unor resturi de beteală.
(la pândă sunt
nu doar păianjenii)…
Pradă sigură, Margareta –
Încrezătoare
Străbate un hățiș înflorit.
Va fi pentru început
O rană surprinzătoare,
Nedureroasă.
Apoi, zile și zile
De așteptare
(alte tăieturi mărunte
ascunse cu grijă).
Mâinile tremură ușor
La orice atingere,
Pentru că despre asta
Va fi vorba,
Despre atingere,
Tulburare, nesăbuință.
Pagini scrise –
Niște cocori osteniți,
Un șir de vânători
Așteptându-i.
Toate se amestecă acolo:
Orașul cu ore lacome,
Morți subite,
Nimeni nu jelește,
Nimeni nu pare surprins,
Neonul miracolelor
(lasă o pată pe cer
precum un pocal răsturnat
la o Cină de Taină).
Diavoli mărunți
Opresc trecătorii –
(și luna pare o scamatorie):
Sunt prea veseli,
Ca să fie vorba
Numai de un spectacol,
(în plan secund
minunea cu pâinile –
în realitate,
o lăcomie înmulțită)
În pofida a toate,
Uitarea din interiorul
Unei îmbrățișări…
Cuvintele zboară
Spre Rai, într-un anotimp,
Spre Iad, în altul.
Rochia albastră netezită
Pe genunchi cu sfială,
Ca și când marea
Ar urca spre un far, curioasă.
În orice femeie
Este începutul unei vrăji,
Zise străinul
Clipind cu subînțeles.
Stăpân peste un timp
Fără secunde,
Invocă a cincea dimensiune
(aparent un spațiu,
în fapt, alt nume
pentru Purgatoriu).
Cu toate acestea,
Nici o vrajă nu o apără,
Iubirea este un sacrificiu,
Nu o salvare.
Margareta împletind
Toată cumințenia din lume
Cu fire de praf, cu polen,
Cu inul scuturat de petale
În timp ce nori de vară
Duc povestirea
Unde este nevoie de ploi,
(pe Golgota, spre exemplu).
Ce luntre sublimă
Poartă manuscrisele arse
În lumea de dincolo?
(este o glumă, firește
că manuscrisele
Nu ard…)
Luntrașul trebuie plătit –
Margareta în chip de sol,
Mărturisește cu atâta candoare –
Singura ei avere este
Speranța (e și asta
o plată!).
Râul alunecă mai departe
Aparent, cu nepăsare.
Păstrăvi grăbiți leagănă luntrea,
Au arsuri pe solzi.
(Pilat din Pont pe celălalt mal,
are palmele jupuite
și încă așteaptă o vindecare).
Margareta țese o nadă,
Și prinde ultima cenușă,
Un vis povestit.
Se arată
O poartă de nicăieri
Spre nicăieri
Ce pulsează
De mulțimea fluturilor
(neîndoielnic, dimineața
vor fi măturați de lumină).
Margareta domnind
Peste solstițiul de vară –
O răspundere grea,
În lipsa soarelui.
Cineva îi șopti:
Norocul tău
Este un motan negru,
Sfidând trecătorii,
Urmează-l!
Supuși oarecum bănuind,
Că nu poate fi atinsă,
Că adevărată este doar
Urma în nisip
A piciorului ei gol,
Pândesc un zâmbet
De încuviințare…
Tot ei, spectatori,
Au părăsit Golgota
În plină furtună,
Fără lacrimi, doar curioși.
Totul va fi bine,
Așa este construită lumea
I-a spus Margaretei
Maestrul mai demult
Privind cu resemnare
Florile ofilite,
Incendiul,
Lemnul care arde,
Metalul care se topește,
Sticla care se sparge,
Cenușa manuscrisului
Ridicată la cer…
Așa cum îi spui unui copil
Că mama este în Rai
Și îl privește de acolo.
El va căuta toată viața
Acel ținut în care mama
Încă îi taie pâinea
Și îi toarnă lapte
În cana lui cu un
Inorog sidefiu.
Peste râu,
Un crâng de arini –
Tinerețea mlădioasă
A arborilor,
Frunzele ce pot vorbi
Doar între ele
Uneori, cu păsările,
Cad cu foșnet uscat
În fiecare toamnă,
Și îngroapă niște foi:
Pe aici am trecut împreună..
Un petic dintr-o
Rochie albastră
Acoperă duios
Un melc adormit.
martie 2024
4.Shakespeare – Sonete
Iată un nou sonet din caseta de bijuterii a Marelui Will în excelenta versiune pre rumănește tocmită de Poetul Adrian Vasiliu. Lectură plăcută!
Sonetul XCIV
They that have pow’r to hurt, and will do none,
Cei ce pot face rău, dar se abțin,
Care nu fac ceea ce par să facă,
Și care mișcă inimi, dar rămân
Reci, liberi de tentații, ca de piatră,
Pe merit raiul pot să-l moștenească,
Și lumea de risipă o feresc.
Emoția ei știu s-o stăpânească;
Ceilalți, executanți, doar îi servesc.
A verii floare dulce îi e verii,
Deși trăiește-moare pentru sine.
Dar dacă floare-i pradă putrezelii,
Și buruiana poate s-o domine.
Căci dulcele, de faptă rea, se-acrește;
Crinul miroase rău când putrezește.
Traducerea: Adrian Vasiliu
- Rîdem din răsputeri…
Un banc extras dintr-un grupaj primit de la vechea mea prietenă Dana Scumpu, așa cumva pe post de bumerang pentru ansamblu, și o glumă grafică de la temeinicul nostru furnizor canadian Virgil Glăvan. Sper să se vadă bine și anunțul din josul pozei. Enjoy!
Ca să fie timp pentru pregătire și meditații, MEN anunță subiectele care se vor da la BAC în 2025, cu un an mai devreme. Sînt dificile!
-Se dă un triunghi cu unul din unghiuri de 30 de grade și perimetrul de 120 de cm. Colorați-l.
-Scrieți o strofă favorită dintr-o manea de-a lui Florin Salam. Dacă nu ați învățat să scrieți, nu-i problemă, important e să știți să o cântați.
-Recitați Luceafărul în gând. Bifați DA, dacă ați reușit și NU, dacă nu. Oricum, orice ați bifa, se acordă 3 puncte.
-Se dau două linii drepte paralele. Se trag pe nas.
Am primit de la scriitorul Cezar Straton un masiv grupaj de glume culese, alese și aranjate după tipicul său. Unele sînt folclor, dar altele sînt culese din cărți, culegeri de folclor și chiar documente. Pe unele le știam, poate au mai și fost aici, dar contează și cum intră în ansamblu. Și o glumă grafică involuntară, dar toponimică haiducită de mine din ziarul local. Enjoy!
Vis. Dă-mi Doamne bani să merg la plajă în România, nu prin străinătate ca toți săracii…
Net. – Mamă, ce are de merge netu’ așa greu? – Ori tac-tu descarcă filme porno, ori sor-ta încarcă!
Țâțe. Cică fetele cu țâțele mici sunt mai harnice pentru că nu pot sta cu mâinile-n sân!
Ghinion. Ești ghinionist atunci când vântul ridică fusta unei femei, iar ție îți bagă praf în ochi.
Probă. În raionul de galanterie, Tilică vede o vânzătoare extrem de atrăgătoare, cu care conversează…– Aș vrea să iau niște mănuși pentru nevastă-mea, dar nu știu măsura…Vânzătoarea-și pune mâna într-a lui și-i zice tandru: – Vă e de folos mărimea mea?! – Da, da, e chiar aceeași măsură!, zice Tilică exaltat. – Bun! Vă mai pot ajuta cu ceva? – Acum mă gândesc să-i mai iau și-un sutien și o pereche de chiloți…
Căsătorie. Primarul: – De bună voie și nesilit de nimeni, o iei în căsătorie pe domnișoara X!? Mirele: – Stai oleacă, dom primar. De ce mă întrebi? Știi ceva ce eu nu știu…?
Negru (sau: despre persistența unui mit). În urma unui nefericit accident, un tip rămâne fără penis. Chirurgul spitalului îi spune: – Domnule, ai noroc. Avem un bogat sortiment de organe din care îţi poţi alege unul pentru transplant. Ce zici de ăsta de 12 centimetri? – Ce naiba, domnule doctor, am eu faţa unuia cu „aia” de numai 12 centimetri?! – Atunci, ăsta de 18 centimetri? – Fii serios, doctore, ce, eu sunt puştan?! Doctorul, se uită atunci de jur împrejur să nu-l audă nimeni, se apleacă şi îi şopteşte complice: – Ei, dar atunci, de asta de 32 de centimetri (din stocul meu secret), ce zici? Tipul contemplă o vreme podoaba care plutea în borcan şi, după o clipă de gândire, spune: – Ei, da, aşa mai merge. Dar acelaşi model, însă pe alb, nu aveţi?
Optimism (valah). După cel de-al doilea mondial. Secetă, foamete, molime, mulți morți. Lumea necăjită, se adunase duminică la biserică, să se sfătuiască după predica părintelui cum să o scoată la capăt… – Părinte, părinte, nu mai avem făină, nu mai avem din ce face pâine. – Nu-i nimic, dragi enoriași, mâncăm mămăligă. – Părinte, dar nu mai avem nici făină de porumb. – Nu-i nimic, mâncăm colaci!
Crâșmar. Bulă (fiu de crâșmar) la ora de geografie: – Bulă, spune două ape din România! – Plată și minerală.
Chiloți. „Uneori mă apucă o poftă nebună de lectură. Aş dori, tind din tot sufletul, să citesc douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru! Aşa ar fi ideal! Dar cad în bot şi nu-mi rămîne decât, cel mult, să mă gândesc la personajele cărţilor, mai ales la ele, la femei, nu la autori! La viaţa lor! Ce chiloţi o fi purtând, biata Nastasia Filipovna? Ori altă rusoaică? Însă poate că nici nu purtau chiloți…Și, sigur!, nu se epilau cu laser!” (Emil Brumaru)
Pereți. De când veniţi la Zidul Plângerii? – Aproximativ de 60 de ani. – De 60 de ani! Şi pentru ce vă rugaţi? – Mă rog ca evreii, creştinii şi musulmanii să trăiască în pace. Mă rog să nu mai fie războaie şi să dispară ura dintre oameni. Mă rog să nu mai fie foamete nicăieri în lume. – Şi ce simţiţi după 60 de ani? – Parcă aş vorbi la pereţi…
Bere. O mamă se adresează învăţătoarei: – Cum puteţi să-i daţi copilului o asemenea temă: dacă o bere costă 50 de bani …? Soţul meu nu a închis ochii toată noaptea…
Clitoris. „Unii (unele!) ştiu, dar alţii (altele!) nu ştiu, sau ignoră că unicul organ ce are ca unică funcţie generarea plăcerii, este clitorisul. Acest organ complex, ce s-a revelat de altfel în toată complexitatea sa abia în ultimele decenii, are mii de terminaţii nervoase, mult mai numeroase decât cele din limbă, buze (şi alte zone erogene) sau din vârfurile degetelor. De asemenea, mult mai numeroase decât are penisul…Cu privire la această realitate, în cartea sa, intitulată „Geografia intimă a femeii”, Nathalie Angier a notat: „Cine are nevoie de puşcă dacă deţine o mitralieră?”
Chin. Este un adevărat chin pentru femeile care n-au „în dotare” nici sâni agresivi, nici funduri apetisante. Ele trebuie să-și folosească, zilnic…creierul!
Vădană. Pomană. „Ai și milă și pomană/ Când te duci la o vădană/ Încă dacă-i din alt sat/ De păcate ești iertat/ Găina ți-o frige-n rulă/ Când te culci îți dă și-o gură./ Dac-o rogi tare frumos/ Îți dă gura cea de jos./ Când o vezi în pielea goală,/ Cu „piroșca” cât o oală/ Țâțele ca pulpa vacii/ Tre s-o fuți, că n-ai ce face/ Să te uiți între picioare/ Ochelari să ai, de soare/ Ca un soare-i strălucește/De nu-i ai, ea te chiorăște.” (de la Dragoș Tochiță, reg. Cernăuți).
Hotel. Un comis voiajor intră într-un hotel ca să închirieze o cameră pentru o noapte. Până să sosească recepționerul, observă în hol o femeie atrăgătoare, disponibilă,care îi și face cu ochiul. Bărbatul se duce la ea și o invită să petreacă noaptea împreună cu el. Femeia acceptă… și se înscriu în registrul hotelului ca soț și soție. A doua zi de dimineață, bărbatul se trezește și vede că femeia plecase deja. Ia bagajul și ii cere omului de la recepție să îi facă nota de plată. – Aveți de plată 2500 de dolari. – Cum așa? Am stat doar o noapte! – Da, dar soția a stat aici, la noi, o lună întreagă.
Trei. „Femeia este o creatură omenească ce se îmbracă, pălăvrăgeşte şi apoi… se dezbracă”. (Don Alfonso d’Aragon)
Sec! Trei scheleți mergeau pe stradă. La un moment dat unul îl pipăie pe cel de lângă el și zice: – Ia uite ce oase tari ai! Când ai murit? – În 70′ zice scheletul. Eh…se mânca sănătos atunci. – Dar tu când ai murit? – Păi, în 90′, dar și atunci se mânca încă sănătos….– Da, se vede ca si tu ai oase tari…– Când ai zis că ai murit? îl întrebară curioși pe al treilea schelet. – Bă, eu n-am murit! Sunt student – fără bursă – și mă duc la cursuri.
Japiţă. Nume codificat dat practicantelor amorului tarifat într-un raport secret înaintat de M.I., în martie 1964, lui Dej. Dosarul constata – pe fondul relativei „liberalizări” specifice începutului deceniul şapte – creşterea cu 100%, faţă de 1961, a bolilor cu transmisie sexuală şi critica totodată, evidenta „descompunere morală” a tinerilor epocii, stimulată, între altele, de sistemul mixt de învăţământ, de ceaiurile dansante şi de taberele de tineret ori de alte acţiuni cultural-sportive care conturau un mediu social „propice libertinajului sexual şi comentariilor ostile la adresa patriei şi partidului”. Ţintele preferate ale numeroaselor „japiţe” – între care eleve minore, studente, dar şi femei fără ocupaţie – erau diplomaţii şi turiştii străini, abordaţi „fără teamă” în barurile şi restaurantele Capitalei. Unii din aceşti „clienţi” se arătau încântaţi de „dezgheţul sexual” bucureştean, lăudând „progresul impresionant făcut de România, în ultimii ani în privinţa liberalizării moravurilor”. Alţii, surprinşi de „preţul sexului” de la noi, se lăudau că „româncuţele pot fi uşor cumpărate cu câteva ţigări şi perechi de ciorapi”.
Liviu ANTONESEI este un foarte cunoscut scriitor, cercetător, publicist și profesor universitar din Iași…
Facebook
WhatsApp
TikTok
