Culinară… Ştiaţi că dacii mâncau, printre altele, varză, brânză, măsline, miere şi usturoi? Că Mircea cel Bătrân şi Vlad Ţepeş nu au încercat cartofii prăjiţi? Că Mihai Viteazul şi soldaţii lui nu ştiau ce e mămăliga şi mâncau o fiertură de mei? Că Ştefan cel Mare nu a gustat niciodată o roşie? „Din istoria alimentară a românilor” este una dintre cele 91 de poveşti istorice incluse în volumul „Cea mai frumoasă poveste”…
1.Acele cărți care merg înaintea noastră
În anul 1981 apărea unul dintre romanele care, fără să dau detalii acum, mi-a marcat foarte mult viața ulterioară (editura Cartea Românească, tiraj neprecizat, preț 7 lei/exemplar atunci).
Îndeajuns să vă spun că, la câteva săptămâni după Revoluția ’89, Octavian Paler a fost primul scriitor pe care l-am vizitat, pur și simplu, într-o amiază, la el acasă (București, într-o vilă, naționalizată, pe lângă metrou Eroilor…). Poate o să povestesc episodul vreodată, e supersimpatic. Ulterior aveam să ne reîntâlnim – în emisiuni TV – și s-a comportat impecabil. Ca un fel de bunic ardelean pus în fața unui nepot oltean. Eleganța acelor polemici (pentru că rareori eram de acord…) era meritul său. Pe urma succesului romanului „Viața pe un peron” (romanul anului 1982, în topul de final de an al revistei „Viața Studențească”, dec. 1982), Octavian Paler a scris ulterior romanul „Un om norocos” – bun, desigur, redactoarea editorială Georgeta Dimisianu poate da detalii). Dar, in mintea mea, nimic nu egalează „Viața pe un peron”, pe care am citit-o prin primăvara anului 1984. „Viața pe un peron’ este cel mai bun dintre romanele lui Paler. Nu judec, nu dau verdicte. I-am citit toate cărțile, dar asta e părerea mea. Drept care zic: de citit, neapărat.
- O amintire…
100 de ani – dar merge mai departe… Scriam: am o veste bună pentru voi toți, cei care iubiți Istoria și istoricii. L-am vizitat pe unul dintre cei mai simpatici, vorbăreți și tineri istoriografi din toți cei care există: domnul Neagu Djuvara. Iar vestea bună este că l-am găsit bine sănătos și cu mare chef de povestit în locuința sa din București, îngrijit de minunata sa fiică, venită de la Paris special pentru a trece alături de tată pragul dintre ani. L-am avut ca profesor prin ultimii ani de facultate, când domnul Djuvara ne-a ținut un curs de „Teoria elitelor” (la invitația doamnei Zoe Petre, decan atunci). Au fost apoi ani în care mă vedeam des cu domul Djuvara, la câte un ceai, prilej cu care discutam Istorie, ne tachinam (dânsul mai inspirat, eu mai timid) sau divagam pe seama… femeilor. Orice se poate spune despre dânsul, dar două lucruri sunt certe: a citit multă Istorie și a cunoscut multe doamne și domnișoare, inclusiv – desigur – în lunga-i carieră profesională. Soția domnului Djuvara, o franțuzoaică foarte frumoasă, cu ochi albaștri, din păcate a murit de curând, la vârsta de 99 de ani și 10 luni! Alături de câțiva prieteni de la Fundația Dignitas l-am găsit așadar bine pe domnul Neagu Djuvara, fiica sa ne-a asigurat că e la fel de pus pe glume, iar domnia sa gazda ne-a povestit pe larg fie Istorie, fie cum s-a lăsat de fumat, acum 60 de ani (o decizie în care unele femei au jucat un rol important!). Noi i-am dus cărți și ceva dulce (să vă spun un secret: îi place ciocolata) și am primit în schimb autografe. Vă reamintesc că domnul Neagu Djuvara s-a născut în august 1916, la câteva zile după ce România a intrat în Primul Război Mondial. Dar, azi, este încă zâmbitor și limpede la minte – ceea ce i-am dorit pe mai departe și dânsului și vă doresc și dumneavoastră tuturor, pentru acest 2017 care a venit!
ADRIAN CIOROIANU este profesor universitar, reputat istoric, jurnalist, eseist și un important om politic; a fost ambasador al României la UNESCO…
Facebook
WhatsApp
TikTok
